http://www.evz.ro/template/images/sigla.jpg

www.evz.ro/articole/detalii-articol/789084/Revolutia-lui-Ioan-Jula

Luni, 24 Decembrie 2007

 

Revolutia lui Ioan Jula

 

Un ranit din decembrie 1989, caruia autoritatile nu-i recunosc niciun drept de revolutionar, traieste un calvar de 14 ani, fiind paralizat de la gat in jos.

 

Ioan Jula are 51 de ani si, de mai bine de sase ani, este paralizat de la gat in jos. Pe un pat special pentru care plateste chirie, acoperit de la gat cu o patura, sta un ranit al Revolutiei din 1989 caruia, desi a fost impuscat de trei ori, nu i s-a recunoscut titlul de „luptator in Revolutie”.


Ziua cea mai neagra


Ioan Jula este din Satu-Mare si a fost toata viata sofer. Isi aduce aminte ziua care i-a marcat viata pentru totdeauna. „In 19 decembrie am fost trimis de la Satu-Mare la Pitesti, de unde am incarcat piese de tractor si insecticid”, povesteste barbatul, vorbind cu greu.


In 23 decembrie, pe drumul de intoarcere, la intrarea in Turda, camionul condus de Jula a fost oprit pentru control de militarii de la o unitate de tancuri cantonata in oras. „M-au intrebat ce transport am, dupa care au plecat spre seful lor. La scurt timp, un tanc a venit direct spre camion. Au intrat direct in noi si ne-au rasturnat pe marginea drumului. Delegatul fabricii, care era cu mine, a fugit pe camp, dar a fost prins de militari, care l-au batut crunt. Eu m-am ascuns intr-un tub de sub un podet si nu am iesit de acolo decat dupa ce nu am mai auzit galagie”, spune Ioan Jula.


Dupa incident, s-a indreptat, pe jos, spre oras. A dat peste un alt dispozitiv militar. „La punctul de control era oprit un Peugeot rosu, condus de Aurel Chereches din Turda. In masina se mai afla fiul acestuia. I-am zis ofiterului din dispozitiv ca niste militari mi-au rasturnat camionul. Mi-a raspuns ca trebuie sa ma duc la sediul FSN, sa spun acolo ce s-a intamplat si i-a spus lui Aurel Chereches sa ma duca pana acolo”.


In apropierea sediului, masina a fost mitraliata in plin. „Eu m-am aplecat pe bancheta din spate in timp ce Aurel Chereches a fost lovit de un glont in piept. A cazut peste volan. Mai tarziu am aflat ca nu a murit. Am sarit din masina in momentul in care am auzit ca militarii schimba incarcatoarele”, povesteste Jula. A fost lovit de trei gloante, unul in soldul drept, altul in glezna stanga si un altul l-a zgariat pe frunte.


Drogat sa recunoasca ca e terorist


Ranit, a fost capturat de mili-tari. Sangera puternic. A fost legat - cu un cablu de veioza - de un calorifer. Vazandu-l tanar si tuns scurt, militarii au fost convinsi ca era terorist. A stat legat de calorifer cateva ore, pana seara, cand a fost dus la spital. „La spitalul din Turda l-am auzit pe un doctor cand ii spunea unui militar ca imi va da o substanta de o sa spun si tata pe care am supt-o de la mama. Apoi, doua zile, numa’ am delirat”, mai spune Jula.


Sotia satmareanului, Maria Jula, isi aduce aminte ca sotul sau era legat de patul de spital si pazit de militari. „Dupa cateva zile am fost la el si l-am adus la Satu-Mare cu o masina de la fabrica unde lucra. Doar la spitalul din Satu-Mare i-au scos glontul care l-a lovit in sold si care se afla in apropierea coloanei vertebrale”, povesteste femeia printre lacrimi.


„Tare am nevoie de sustinere”


In primii doi ani dupa Revolutie, Jula s-a simtit bine. Primele semne de dezechilibru au aparut in 1992. Ulterior, boala a evoluat. „De prin 1995 nu a mai putut merge deloc, iar din 2003 nu isi mai poate folosi mainile. E complet paralizat. La Revolutie a suferit un soc din care nu si-a mai putut reveni, iar glontul, mi-au spus medicii, i-a afectat sistemul nervos”, povesteste Maria Jula, care a fost nevoita sa creasca trei copii

si sa aiba grija de un sot paralizat.


„Sunt in situatia sa nu mai pot plati chiria pentru patul special si pentru scaunul toaleta (80 de lei pe an, in total - n.r.). Si am ramas in urma la toate (facturile - n.r.). Tare am nevoie de sustinere. Chiar si una morala”, a spus, printre lacrimi, Maria Jula.


AJUTOR

 

Nicio renta


Ioan Jula este diagnosticat cu tetrapareza spastica si scleroza multipla forma secundara progresiva. Adica e paralizat complet de la gat in jos. Are o pensie de boala care depaseste cu putin 500 de lei. Banii nu-i ajung nici pentru medicamentele de baza. In anul 1992 a fost pentru prima data la parlament, la Comisia pentru probleme Revolutiei. „A pus dosarul pentru compensatia persoanelor ranite in 1989, dar nu a luat recipisa cu numarul de inregistrare.


In 1997 am depus din nou dosarul, cu toate actele, dar nu am primit raspuns”, spune sotia lui Jula. Abia in luna septembrie a acestui an, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor i-a trimis raspuns ca nu poate beneficia de nicio renta. „Nu detineti titlu de luptator pentru victoria Revolutiei din 1989”, se arata, sec, in documentul semnat de secretarul de stat Puiu Nicolae Fesan.


ANCHETA

 

Fortat sa dea vina pe „o masina din Ungaria”


In cazul lui Ioan Jula a fost deschis un dosar penal de Parchetul Militar Cluj. „Un procuror militar, Viorel Siserman, mi-a spus sa declar ca am fost depasiti de o masina cu numere de Ungaria si de aceea s-a tras. Am refuzat sa mint si, de acea, cred ca sunt singurul ranit in Revolutie care nu se bucura de drepturile sale”, spune Jula. Procurorul militar Viorel Siserman neaga acuzatiile. „E absurd. Cum sa zic eu asa ceva?


Ce s-a intamplat in cazul domnului Jula a fost stabilit inca din 1992: s-a urcat in masina lui Chereches, si militarii de la primarie, intoxicati ca vin teroristii, au tras in plin asupra lor”, a precizat Siserman, acelasi anchetator care s-a ocupat din iulie 2007 de dosarul penal care il privea pe Ion Iliescu. Dosarul a fost inchis pe motiv ca nu se poate descoperi persoana care l-a ranit. La Turda au murit opt persoane in timpul evenimentelor din decembrie 1989.

 

POVESTEA UNUI OFITER


Ranit de glont in decembrie ‘89, umilit de birocrati in 2007

 

Un fost ofiter, ranit in noaptea de 23/24 decembrie 1989, e plimbat de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor (SSPR) de cateva luni, pentru preschimbarea certificatului de participant la evenimentele care au doborat comunismul. Pentru Adrian Rozoleanu (48 de ani), indemnizatia de revolutionar ar fi ca o masca de oxigen pentru un pacient aflat la reanimare.


„Teroristul” din uscator


Pe 16 decembrie 1989, capitanul Rozoleanu, comandant de companie de infanterie la UM 01088 Slobozia, a aflat de la Radio Europa Libera ca la Timisoara a inceput Revolutia. Era in concediu, dar a plecat la unitate. Misiunea care avea sa-l pricopseasca, pe viata, cu un glont in sold a primit-o pe 23 decembrie. „Maiorul Viorel Tanase m-a trimis cu o grupa de soldati in post fix si patrulare pe soseaua Bucuresti-Urziceni-Slobozia, pentru a verifica si anihila vehiculele suspecte care nu opreau la somatie. Patrulam la 50 de metri de unitate si vreo 200 de metri de popasul „Privighetoarea”„.


Calmul cu care a decurs ziua nu prevestea o seara speciala. Insa, dupa miezul noptii, mai multi civili agitati le-au spus ca intr-un bloc din zona s-a ascuns un terorist si ca se trage. „Ne-am dus acolo, oamenii ne-au spus sa urcam la ultimul etaj, la 4, ca „teroristul” se ascundea in uscator si incerca sa urce pe terasa blocului. Eram urmat de un soldat caruia i-a spus, la un moment dat, sa ramana la etajul 3 - ii tremura arma in mana, mi-era teama ca omoara din greseala pe careva”. Dar si lui, capitanului, ii era frica, vazuse usa unui locatar ciuruita de gloante.


Glont pe teava, glont in sold


Cu mitraliera la sold si cu glont pe teava, a ajuns Rozoleanu in fata usii de la uscator. I-a strigat presupusului terorist sa se predea. „Apoi am izbit usa cu piciorul si am tras una sau doua rafale spre interiorul incaperii. Era bezna si, in timp ce trageam, am avut senzatia ca zaresc doua flame. In acelasi moment mi-am dat seama ca am fost ranit in bazin, apoi in spatele genunchiului drept si simteam ca am fost lovit de schije in coapsa si in gambe.” Apoi a cazut.


Un barbat l-a tras in apartamentul lui si, in timp ce sub Rozoleanu crestea o balta de sange, omul suna la unitatea militara. Cativa colegi l-au luat cu un taxi si l-au internat la Spitalul Judetean Ialomita, unde a fost operat, iar pe 9 ianuarie, Rozoleanu a fost mutat la Spitalul Militar Central, in Capitala.


Glontul din sold e si acum acolo, dar asta-l supara pe Rozoleanu mai mult cand se schimba vremea. Mai rau il doare ca nu are ce manca. A ajuns straveziu, incat cu greu iti poti inchipui ca a fost, odata, „om de-o suta de chile”.


Zero venituri, dar face naveta Petrosani-Bucuresti


Fostul ofiter nu are pensie de la armata deoarece nu are varsta necesara. A parasit sistemul in ‘92, cand s-au facut reduceri masive de cadre militare, si a lucrat, de atunci, fara carte de munca. „M-am ocupat de niste proiecte pentru persoane importante atunci si am primit bani buni. Nici nu-mi imaginam ca am sa ajung vreodata sa primesc, de mila, cate-o ciorba de la vecini...”, se intristeaza el si mai tare. Singura scapare pentru Rozoleanu este sa-si preschimbe certificatul de ranit in Revolutie, ca sa primeasca indemnizatia.


De fiecare data cand vine la Bucuresti, la SSPR, sa intrebe despre certificat, i se spune ca-i mai trebuie un act. Mai da niste bani pe tren, pentru ca nevoia l-a impins sa-si vanda apartamentul din Capitala si sa-si cumpere o garsoniera ieftina in cel mai amarat cartier din Petrosani. Aduce si actul ala si i se spune ca dosarul lui e, in sfarsit, complet. Cand vine din nou la Bucuresti, i se cere din nou alt act. Si tot asa, de-a ajuns Rozoleanu in prag de a cere bani de la camatari. „Noroc ca nu m-a lasat fiul meu, ca ma nenoroceam definitiv!”


Vara mai culegea ciuperci si le vindea in piete, dar pe frig n-are cum face bani. Ca sa faca economii, Adrian Rozoleanu a ramas si fara telefonul fix. Iar ca sa nu se mai intrebe „ce cumpar azi, pasta de ras sau paine?”, si-a lasat par lung si barba. Cadoul pe care l-a primit de Craciun: i-a fost taiat curentul, pentru neplata. Va face Sarbatorile in intuneric.

 

"La poarta SSPR vorbim printre zabrele cu functionarii, nu ne lasa inauntru si, daca insistam, ni se tranteste geamul in nas. Cred ca mai repede primesti audienta la Papa decat la seful SSPR.", Adrian Rozoleanu fost ofiter, ranit in Revolutie

 

DIN ALTA PERSPECTIVA


Cand „huliganii” au devenit revolutionari


Pe 17 decembrie „s-a dat alarma de lupta partiala „Radu cel Frumos”„, asa incat militarii UM 01088 Slobozia au luat armament si munitie de razboi - pistoale-mitraliera AKM pentru soldati si subofiteri, iar ofiterii - pistol Carpati. „Ni se comunicase ca in Timisoara au loc evenimente provocate de bande de huligani...”, se mira si acum Adrian Rozoleanu. Au facut instructie pana in ziua in care au auzit la radio ca generalul Vasile Milea s-a sinucis, pe 22 decembrie. Militarii din Batalionul de Tancuri au primit „ordin de deplasare pentru interventie la Bucuresti”. Dar coloana de tancuri s-a intors repede in cazarma: Ceausescu fugise.


Spre seara, „bandele de huligani” devenisera in ochii Armatei, dintr-odata, revolutionari.


„Ni s-a spus ca exista forte ostile Revolutiei reprezentate de teroristi si securisti fideli lui Ceausescu si ca vor ataca unitatile militare pentru a ne dezarma”, povesteste Rozoleanu.  (Tatiana Dabija)