"Tricolorul" prezinta, în exclusivitate

Discursul sovin si antieuropean pe care l-a rostit la Miercurea-Ciuc agitatoarea unguroaica Eva Maria Barki (I)

"Maximum National"

Cinstite doamne, cinstiti domni, dragi prieteni!
Multumesc pentru invitatie, am acceptat-o cu tot dragul.
A trecut multa vreme, 9 ani, de cînd am cuvîntat ultima oara în acest oras. Este îmbucurator ca de atunci s-au facut ceva pasi înainte în privinta luptei noastre nationale si ma bucur ca pot fi prezenta, acum, cînd aici, în Miercurea-Ciuc, pe pamîntul secuiesc, se desfasoara referendumul cu privire la statutul de autonomie. Cînd am fost ultima oara nu se prea îndraznea a se rosti conceptul de autonomie, iar acum, iata, are loc un referendum cu privire la aceasta. Va doresc mult succes si sînt sigura ca sirul acestor reusite, începute în luna decembrie, va continua.
Ce este autonomia, ce înseamna revendicarea autonomiei?
Autonomia este, printre multe altele, unul dintre aspectele care compun dreptul la autodeterminare.
Din ce anume se compune dreptul la autodeterminare?
Dreptul la autodeterminare a fost introdus prima oara în constiinta politica în timpul primului razboi mondial, la 8 ianuarie 1918, de catre presedintele american de atunci Wilson, care 1-a proclamat ca atare, la punctul 10 din cele 14 ale proclamatiei sale, atunci cînd a promis autodeterminarea tuturor popoarelor din Monarhia Austro-Ungara. Dar nu presedintele Wilson a inventat acest drept, dreptul la autodeterminare este unul natural, care i se cuvine oricarui popor de pe lume. Leaganul autonomiei si al regionalismului este Ardealul, unde prima reglementare a autonomiei s-a produs în anul 1224, în favoarea sasilor, Andreanum-ul. Pentru asta, Ungaria este vestita în lumea justitiei. De aici se vede ca ungurilor le este mai usor sa acorde, decît sa pretinda autonomie. Dupa cum se stie, conceptia lui Wilson a fost falimentara, referendumurile promise atunci au fost organizate doar în doua locuri, în Carintia si la Sopron. În ambele aceste teritorii s-a optat nu pentru ruperea, asa cum sperau marile puteri, de Austria, respectiv Ungaria, ci pentru ramînerea în cadrul acestora. Prin alte locuri, noile granite au fost trasate fara referendum, în mod arbitrar, asadar si în felul acesta pe acolo s-au ivit noi probleme nationale. În Transilvania, promisiunile facute la 1 decembrie 1918 n-au fost respectate nici pîna în ziua de astazi, asa încît, aici, în Transilvania, ne aflam si azi acolo unde eram la sfîrsitul primului razboi mondial. Cauza acestei situatii sta în neputinta, din perioada dintre cele doua razboaie mondiale, a Natiunilor Unite, în pierderea celui de-al II-lea razboi mondial, în Tratatul de Pace de la Paris, si, la urma, în regimul comunist totalitar care a zadarnicit exercitarea tuturor drepturilor cetatenesti ale omului. Marea schimbare în privinta dreptului la autodeterminare s-a petrecut în anul 1989, atunci cînd la Leipzig, în RDG, multimea iesea în fiecare zi de luni pe strazi, pîna la urma un milion de oameni, si scanda: "Noi sîntem poporul si de aici nu vom pleca!", si nici nu au plecat. Aceasta a fost modalitatea clasica de a pretinde dreptul la autodeterminare si, pîna la urma, si aplicarea acestuia. Acesta a fost, în Europa, sfîrsitul regimului comunist si, totodata, si începutul autodeterminarii, pentru ca dupa aceea, dupa unificarea Germaniei, multe popoare, estonii, letonii, lituanienii, croatii, slovacii, slovenii, macedonenii, au putut sa beneficieze de acest drept, iar autodeterminarea este, în prezent, pentru Muntenegru si Kosovo doar o chestiune de timp. Europa s-a modificat dupa 1989, nu numai în privinta regimurilor politice, ci si ca harta. Au aparut tari noi, s-au trasat granite noi, principiul neafectarii granitelor a ajuns a fi depasit, iar politicienii, marile puteri au trebuit sa ia la cunostinta faptul ca nu ei sînt în fond dirijorii politicii de larga cuprindere, ci poporul este acela care are puterea de a decide. Nimeni nu îsi dorea pe atunci unificarea Germaniei, dar a decis vointa poporului. Eduard Sevarnadze, ministrul de Externe sovietic, a recunoscut corect, la asa-numitul proces 2 +4: "Acum a început, în Europa, epoca autodeterminarii". A spus ceva asemanator si presedintele Frantei, François Mitterand, atunci cînd a promis tuturor popoarelor ca acum, aici, în noua casa a Europei, se vor simti ca acasa. Drept urmare, cînd valul autodeterminarii a maturat prin toata Europa, lasînd pe de laturi doar Ungaria, maghiarimea nu si-a dat seama ce se întîmpla. Maghiarimea este singura natiune care mai este si acum fidela reglementarilor induse de primul razboi mondial. Dragii mei prieteni, sînt lucruri carora trebuie sa le dam glas, pentru ca multa lume a uitat de toate acestea si crede ca maghiarii - si acum si secuii - pretind ceva imposibil, ceva ce nu li se cuvine. De ce oare nu li s-ar cuveni si maghiarilor aceleasi drepturi de care au beneficiat estonii, lituanienii, letonii, croatii, slovenii, slovacii, albanezii din Kosovo, macedonenii si muntenegrenii, popoarele acestea? Pe ce baze juridice li se contesta maghiarilor acest drept de care alte popoare au beneficiat? Nimeni nu va putea da un raspuns la întrebarea aceasta. De ce se face oare o asemenea diferentiere? De ce presedintele statului român sprijina autonomia în Kosovo si se opune autonomiei secuilor? Am pus aceasta întrebare si noului ambasador român în Austria si n-a putut sa îmi dea un raspuns satisfacator. Toate acestea sînt nedreptati, deoarece nu numai ca natiunea maghiara este, dintre toate acelea pe care le-am pomenit, cea mai ponderata, ci si pentru ca multa vreme, ani în sir, maghiarii au asteptat si au tot sperat ca democratia le va solutiona problemele, deoarece asa i-au convins politicienii sa creada, politicieni care exista si azi, si care continua sa sustina ca solutia vine de la Uniunea Europeana. Sa nu se înteleaga gresit, dragi prieteni, dreptul la autodeterminare - indiferent sub ce forma - nu ni se cuvine numai pentru faptul ca l-au primit si altii. Solicitarea de catre noi a autonomiei are si un temei juridic cu greutate. Dupa cum am mai spus deja, dreptul la autodeterminare este unul natural, care, în fapt, este baza a fiecaruia dintre drepturile existente. Acest drept a devenit norma scrisa în anul 1977, prin urmare lege elaborata în scris. Întrucît aceasta lege are o atît de mare importanta, ea figureaza în doua importante documente, învoieli, cu privire la drepturile omului, concepute în cadrul ONU în anul 1966, si anume: "Conventia Internationala pentru Drepturile Cetatenesti si Politice" si "Conventia Internationala pentru Drepturile Economice, Sociale si Culturale", exprimata în primele paragrafe ale acestora, astfel: ,,Fiecare popor are dreptul la autodeterminare; în întelesul acestui drept popoarele îsi hotarasc în mod liber regimul politic si se îngrijesc în deplina libertate de dezvoltarea lor economica, sociala si culturala". (Va urma)
Miercurea-Ciuc, 9 -10 martie 2007
Publicata în "EURÓPAI IDÖ" (Timpul Europei)
 nr. 7/31.03. - 13.04.2007

 

nr. 934, editia de joi, 19 aprilie 2007

Dosarele Tricolorul

"Tricolorul" prezinta, în exclusivitate

Discursul sovin si antieuropean pe care l-a rostit la Miercurea-Ciuc agitatoarea unguroaica Eva Maria Barki (II)

Prin urmare, fiecare popor îsi poate hotarî, în mod liber, regimul politic si dezvoltarea economica, sociala si culturala. Prin solicitarea autonomiei, dumneavoastra nu doriti nimic altceva decît puterea de a hotarî în mod liber, ca }inutul Secuiesc sa fie beneficiarul unui astfel de statut, al autonomiei. Ati bagat desigur de seama ca am accentuat mereu conceptul de popor. Pentru ca doar poporul este beneficiarul acestui drept, iar învatatii, toti, numesc drept popor si un grup etnic. Acest drept nu i se cuvine unei comunitati oarecare - aceasta putînd fi si o comunitate religioasa ori culturala -, ci doar unui popor, unei natiuni. În teoriile despre autonomie de pe aici întîlnesc mereu conceptele "comunitate maghiara", "fractiune nationala maghiara", "minoritate nationala maghiara" si niciodata "popor maghiar". Nu pot sa pricep asa ceva. Normele juridice acorda anumite drepturi doar unui popor, si anume unui popor autohton, respectiv bastinas, ceea ce înseamna ca trebuie sa mai adaugam o conditie, si anume componenta teritoriala. Doar un popor care este bastinas, stravechi, unul care este autohton pe un teritoriu dat, de mai bine de 100 de ani poate sa aspire la acest drept. Acest precept are importanta practica. Doar unor locuitori care traiesc de cel putin trei generatii pe un teritoriu dat li se poate acorda drept de vot cu privire la autodeterminare. Referendumul din Elvetia cu privire la conflictul Jurakonfliktus, dintre locuitorii francezi si cei germani, a fost un exemplu concludent. Locuitorii colonizati n-au avut drept de vot în referendumul cu privire la autodeterminare. Si maghiarimea, si secuimea sînt autohtone, sînt popoare istorice, bastinase, stravechi, si nu comunitati, nu minoritati (Legea minoritatilor se refera la minoritati si nu la maghiarime). Nu este întîmplator faptul ca germanii, acolo, la Leipzig, dupa cum spuneam, au dat de veste ca: "Noi sîntem poporul!". Maghiarimea de aici, din Bazinul Carpatilor, are o istorie, comuna cu a celorlalti de pe aici, mai veche de un mileniu, cu o cultura comuna cu a lor, cu traditii comune - cu poporul alcatuitor al statului. În Bazinul Carpatilor ,,noi sîntem poporul"! Dreptul la autodeterminare nu este doar o îndatorire a fiecarui popor, ci reprezinta mai mult. Acest drept este un drept obligatoriu, asa-numitul "ius cogens", cea ce înseamna ca la acest drept nu se poate nici renunta. Prin urmare, orice conventie care s-a facut împotriva dreptului la autodeterminare, în scopul discreditarii acesteia, este neavenita. Este de asemenea lovita de nulitate si atunci cînd aceasta s-a elaborat fara a fi pusa în discutie. Spania face apel în cauza cu privire la Gibraltar, la faptul ca Tratatul de pace de la Utrecht (din anul 1713) a fost un dictat si este, prin urmare, nul, asa ca, în felul acesta, poate sa revendice Gibraltarul. Sau China, care în aceeasi baza a revendicat si reprimit teritoriile pe care le-a pierdut în razboiul opiumului. Deci, înca o data. La dreptul la autodeterminare nu se poate renunta, orice încercare de a-1 discredita este neavenita. Este un lucru pe care îl afirma deja toti juristii internationali seriosi, as putea sa însir multe nume de-ale lor, printre ei aflîndu-se si juristul international român Aureliu Cristescu, care a scris o carte despre toate acestea, ar trebui citita. În ea se refera si la maghiarime. De pilda, nici acele clauze pe care le-a semnat guvernul maghiar în tratatele de baza si în cadrul carora guvernul maghiar a renuntat, de pilda, la orice revizuire a granitelor, nu pot fi sustinute din punct de vedere juridic în cazul în care poporul afectat doreste altceva. Acum ma veti întreba, pe buna dreptate, ca, de ce, daca totul este atît de limpede si explicit, de ce nu se poate valorifica autonomia? Cum s-ar putea obtine ea, ce trebuie sa facem, unde, cui trebuie sa ne adresam? Din pacate, în privinta aceasta nu exista o prevedere internationala, o norma europeana - nici în cadrul Uniunii Europene, nici la Consiliul Europei - care sa reglementeze felul în care s-ar putea pune în practica acest drept prevazut de lege. În zadar cautam pe acolo, la Uniunea Europeana si în Consiliul Europei, aspecte ale drepturilor colective, fie ale drepturilor colective ale grupurilor de popoare, ale drepturilor nationalitatilor, cele referitoare la patrie. Dreptul la autodeterminare nu figureaza în nici un fel, nici în Conventia Juridica privitoare la Cetateanul European, nici în Proiectul de Constitutie a Uniunii Europene, care, iata, înca nu a prins viata. Dupa cel de-al II-lea razboi mondial, dreptul la autodeterminare a fost tabu în Europa, deoarece era în relatie directa cu problema germana. Foarte încet s-a pornit o oarecare preocupare fata de drepturile nationalitatilor, prima oara în cadrul EBEE, iar dupa aceea cu prilejul fostelor conflicte din Iugoslavia. Proiectul Carrington si asa-numitul plan Vance Owen - al carui autor a fost Martti Attisaari, cel care conduce acum procesele Kosovo - au inclus în continutul lor niste conceptii initiale cu privire la autonomie, cele care se refereau la Bosnia-Hertegovina, pe care Uniunea Europeana le-a sprijinit, desi aceasta autonomie nu s-a instituit. Acestea erau niste planuri foarte bune, constructive, numai ca guvernul maghiar a neglijat si utilizarea acestora în interesul maghiarimii. Faptul ca Uniunea Europeana evita orice drept al nationalitatilor nu cadreaza cu acest concept, de Uniune Europeana, nu cadreaza cu lumea globalizata în care toata suflarea trebuie sa fie egala. Nu se întelege ca Europa Centrala este altceva decît Europa de Vest, nu se poate pricepe ca de-a lungul mai multor secole aici au trait una lînga alta si împreuna mai multe nationalitati si ca astfel de convietuire trebuie asigurata si acum? Nu se întelege ca aici nu poate fi adoptat conceptul de stat national? Drepturile nationalitatilor umbla înca în încaltari de copilasi, ele trebuie înca dezvoltate, mai trebuie elaborate norme. Avînd în vedere toate acestea, dragii mei prieteni, de aici trebuie sa porneasca impulsul. Maghiarimea de aici nu numai ca este natiunea cea mai tare afectata, în sine, trebuie sa luam în seama si faptul ca aici sînt si traditiile, aici se afla si o anume experienta. Sa nu privim tot timpul numai spre Europa, sa ne uitam si la propria noastra istorie, pentru ca - dupa cum am spus deja - aici se afla leaganul autonomiei, aicea-i leaganul libertatii credintei, aici este leaganul dreptului la libertate. Saptamîna viitoare vom sarbatori ziua de 15 martie! Sa nu ne uitam la Europa. Europa este cea care are de învatat de la noi!
La referendum dvs. pretindeti doar autodeterminare, doar autonomie. Cum arata autonomia asta?
Sînt numeroase asemenea exemple în Europa, dar fiecare autonomie este altcumva, difera modul ei de instaurare, neputînd fi adoptat nici un model dintre acestea la o alta situatie. Cea mai buna si mai perfecta autonomie o gasim nu în Tirolul de Sud, ci în Insulele Maldive. Cum se poate dobîndi autonomia? Dreptul la autodeterminare este singurul drept care, în contextul actualei stari de fapt, nu se poate dobîndi în baza unor reglementari concepute în acest scop, ci doar pe o cale politica, prin intermediul unor negocieri. Acesta este singurul drept care va da roade doar atunci cînd vom înfaptui, în prealabil, ceea ce este necesar în acest scop. Juristii vorbesc despre "forta normativa a faptelor". Cuvîntul "fapte" (sau "actiuni") este, în acest caz, esenta problemei, popoarele trebuie sa vina, sa prezinte fapte. Ce-i drept si guvernele procedeaza la fel, uzitînd de diferite instrumente, interdictii, amenintari, intimidari, interventii ale politiei ori baraje, cordoane - cum se întîmpla acum la Budapesta. Poporul trebuie sa înfaptuiasca actiuni prin demonstratii, liste cu semnaturi, prin actiuni protestatare al caror scop sa fie initierea unor dezbateri, deoarece autonomia sau alta forma de autodeterminare se poate obtine, pe cale pasnica, doar pe calea dezbaterilor, si nu în Parlament. Trebuie efectuate anumite presiuni, mai cu seama asupra forurilor internationale.
Primul si cel mai important fapt a fost facut de dvs.: referendumul. Pentru ca nu ce vor politicienii, sau ce vor partidele este ceva îndreptatit, ci numai ce doreste poporul. Problema nationala nu este o problema de partid. Partidul va trebui sa reprezinte vointa poporului. Mai înainte, însa, trebuie sa se vada, sa se auda vointa populara. De aceea este important referendumul, pentru ca dreptul la autodeterminare se poate baza numai si numai pe vointa poporului. Singurul cusur pe care îl vad eu este acela ca luati în calcul doar o singura sansa din larga paleta de solutionare a autodeterminarii, luati în calcul doar o singura cale de rezolvare, macar ca s-ar mai putea pune si alte întrebari. Pun eu întrebarea: e admisibil ca, din mai multe variante, sa te folosesti numai de una si pe aceia sa o supui votarii? Asa ceva nu este oare tutelare, acelasi dictat care a premers si provocat actuala situatie, împotriva careia luptam acum? Avem oare dreptul sa limitam, în felul acesta, la o singura întrebare, exprimarea parerilor alegatorului? De unde putem sa stim oare daca poporul nu doreste altceva? Nu stim. Nu stim nici de ce toti cei ce raspund cu nu ori nu voteaza procedeaza asa? Autonomia este doar o particica a dreptului la autodeterminare, este minimul acesteia, este doar autodeterminarea interioara, miezul acesteia. De unde sa stim ca poporul nu vrea si una exterioara, o autonomie totala, independenta, ca în Kosovo, ori poate unificarea cu patria-mama cum s-a facut în Osetia de Sud? Toate acestea ar trebui întrebate. Independent de ce doriti sa reprezentati în plan politic, ce anume se abordeaza, ce se poate obtine, înainte de toate trebuie sa stim ce doreste poporul! În directia aceasta a pornit si în Tirolul de Sud o discutie, pe care a initiat-o fostul presedinte al statului si actualul senator Francesco Cossiga si care a promovat acum, pentru a treia oara, în Senatul italian un memoriu prin care cere sa se organizeze un referendum în Tirolul de Sud, pentru ca - se poate citi printre argumentele sale - tirolezii nu pot fi vaduviti de dreptul la autodeterminare acordat estonilor, letonilor, lituanienilor s.a. Francesco Cossiga recomanda 4 întrebari:

  1. Sa ramâna totul asa cum este acum - prin urmare autonomia?
  2. Doriti un Tirol de Sud independent?
  3. Doriti alipire la Austria?
  4. Doriti alipire la Germania?

(Va urma)
 Miercurea-Ciuc, 9 -10 martie 2007
Publicata în "EURÓPAI IDÖ" (Timpul Europei)
 nr. 7/31.03. - 13.04.2007