Vineri, 2 noiembrie 2007

 

 

Rente pe viaţă de la buget
Statul face multimilionari din revoluţionari

 

• Un participant la Revoluţie cu certificat de luptător primeşte, de pildă, odată cu prima indemnizaţie de 25 de milioane de lei vechi, şi o sumă medie de 300 de milioane de lei vechi, reprezentīnd valoarea plăţilor restante īncepīnd din anul 2004

 

Zeci şi zeci de miliarde de lei vechi se transferă deja īn aceste zile din bugetul statului īn conturile unor romāni cu certificate de revoluţinar. Iar lună de lună de acum īnainte, beneficiarii „Legii recunoştinţei“ vor primi, indiferent dacă sīnt salariaţi, şomeri, liber profesionişti sau pensionari, o indemnizaţie medie de peste 25 de milioane de lei vechi. Un participant la Revoluţie cu certificat de luptător, de pildă, primeşte, odată cu prima indemnizaţie, şi o sumă medie de 300 de milioane de lei, reprezentīnd valoarea plăţilor restante īncepīnd din anul 2004, an īn care a fost emis㠄Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei romāne din decembrie 1989“. La Braşov, pentru cele 175 de persoane care au intrat deja īn posesia noilor certificate de revoluţionar, conform Legii nr. 341/2004, au fost virate īn conturi aproape 35 de miliarde de lei vechi. Numărul de 175 de posesori de certificate nu este cel final, alte zeci de braşoveni aşteptīnd, din zi īn zi, eliberarea certificatului care să le dea dreptul să intre īn plată. De această lege beneficiază, pe drept, urmaşii celor ucişi īn revoluţie şi răniţii. Majoritatea beneficiarilor „recunoştinţei“ este īnsă formată din „luptători“, mulţi dintre ei ajunşi revoluţionari doar pe baza mărturiilor altor două persoane care i-au văzut făcīnd „fapte de curaj“. Aceşti luptători īşi permit de acum, cu un cont īn bancă de 300 de milioane şi indemnizaţii lunare egale cu aproape patru pensii medii, să nu mai muncească nici măcar o zi īn viaţa lor, īn timp ce, cele cīteva mii de foşti deţinuţi politic supravieţuitori ai terorii şi temniţelor comuniste, novembriştii Revoltei din 1987 de la Braşov şi veterani sau văduve de război, se sting unul cīte unul, tīrīndu-şi zilele măcinaţi de boli şi sărăcia pensiilor de mizerie.


Primele conturi pline


Conform legii, deciziile de intrare īn plată au fost emise de Direcţia de Muncă, Familie şi Egalitate de Şanse, iar plata se face de către casele de pensii. Cei 175 de revoluţionari braşoveni care au primit deja certificatele de tip nou, au īnceput să-şi primească banii, calculele făcīndu-se retroactiv, īncepīnd cu data apariţiei legii, īn iulie 2004. Ţinīnd cont că indemnizaţiile se raportează la salariul mediu brut din luna anterioară primirii acestora, īn conturile unora dintre revoluţionari au intrat 200 sau chiar 300 de milioane de lei vechi, şi mai mult. „Sumele pe care le-am plătit deja īn conturile revoluţionarilor se ridică la circa 35 de miliarde de lei vechi. Toţi cei care şi-au primit drepturile au făcut-o īncepīnd cu 2004 şi pīnă acuma. Luptătorii din Revoluţie, dacă demonstrează că au un venit lunar mai mic decīt salariul mediu brut pe economie primesc indemnizaţii reparatorii de 110% din valoarea salariului mediu brut pe economie şi de o altă indemnizaţie lunară de 60% din acelaşi salariu. Veniturile lunare ale unui luptător pot ajunge astfel la 25-30 de milioane de lei vechi“, a declarat Ioan Pamparău, directorul adjunct al Casei Judeţene de Pensii Braşov.


Alte drepturi


Conform legii, la aceste drepturi băneşti, revoluţionarii mai au şi alte drepturi: transport gratuit pe liniile de transport īn comun, 12 călătorii cu trenul anual, la clasa I, scutiri de diferite impozite, alocarea, cu prioritate a unor locuinţe din fondul locativ de stat sau la atribuirea unor terenuri intra- sau extravilane.

 

de: » Harald ODĂŢEANU

235 accesări; 02.11.2007 10:05:44

 

 

Opiniile cititorilor:

decebal:

02.11.2007 10:23

intradevar hotie pe fata! sunt de acord sa primesca urmasii celor ucisi cat si raniti cu handicap dar ceilalti dintre care multi sunt fost securisti ,militieni,activisti pcr precum si o serie de bisnitari si valutisti si scursori ai societatii, e jalnic a

 

 

flor:
E trist , doamnelor si domnilor...o gramada de bani se duc aiurea la niste asa-zisi "revolutionari"...Viatza lunga si sa sa bucure de bani cei care intr-adevar au riscat ceva la revolutie. Pentru impostori:  Dumnezeu nu loveste cu parul!

 

mamaie:

02.11.2007 10:27

FURT  CU  ACTE-  ESTE  LEGAL?
   Tot securisii au parte de bunavointa guvernului, a statului ticalosit!

 

 

 

Cititorul:

02.11.2007 10:35

Site neactualizat!!!!!!!!!!!!! Nu se poate mai devreme de ora 16.00 să băgaţi pe net şi vă mai şi lăudaţi cu cel mai citit ziar pe internet. Cānd e citit īn reluare?

 

 

 

gica:

02.11.2007 11:49

hotie. ce-a facut atomei gheorghe sa  fie revolutionar. a zbierat la muncitorii care vroiau sa asculte la europa ce se petrecea in tara. acum e mare consilier dar pe atunci era un oarecare croitoras de la modarom avind ca studii doar profesional

 

 

 

elena:

02.11.2007 14:13

Dar ce a facut Maior? Sarmasi  ofiter la doi si un sfert sau Maria Petrascu iar cei adevarati nu au intrat in posesia certificatelor!!!!!!!!!!!!