noiembrie 15, 2008 http://mariusmioc.wordpress.com

Candidaţi la alegerile parlamentare, văzuţi din punctul de vedere al revoluţiei din 1989

Despre: Petre Roman (PNL), Ioan Talpeş (PD-L), Eugen Bădălan (PD-L), Constantin Dudu Ionescu (PD-L), Viorel Oancea (PD-L), Pompiliu Alămorean (Partidul Verde), Tudorin Burlacu (Partidul Verde), Nicu Mihoc (PD-L)

Petre Roman, prim-ministrul FSN “emanat” de revoluţie, candidează din partea PNL în Colegiul 1 Senat pentru diasporă, care include statele din Europa şi Asia.

Petre Roman este prim-ministrul care i-a avut în guvern pe generalii Chiţac şi Stănculescu, vinovaţi de crime în timpul revoluţiei de la Timişoara. Deşi informat asupra acestui fapt, i-a menţinut în continuare în guvern şi a desfiinţat comisia care cercetase evenimentele din decembrie 1989 de la Timişoara. În prima parte a guvernării sale au apărut acei “terorişti” care chipurile voiau să-l readucă pe Ceauşescu la putere, dar care au dispărut fără urmă, nu înainte de a convinge populaţia de eroismul noilor guvernanţi care înfruntă focul acestor terorişti. Tot în timpul guvernării Roman s-a încercat falsificarea adevărului despre revoluţie prin ascunderea implicării în represiune a armatei şi declararea generalului-criminal Vasile Milea drept erou naţional. Cînd au apărut demonstraţii de stradă care cereau adevărul, participanţii la ele au fost acuzaţi că “destabilizează” şi înfieraţi ca posibili duşmani ai statului. Sub influenţa acestei propagande, mineri şi alte grupuri de muncitori au acţionat violent împotriva opoziţiei, în 29 ianuarie, 19 februarie şi 14-15 iunie 1990. Ziarul “Azi”, oficios al partidului FSN condus de Petre Roman, a declanşat în acea perioadă o campanie virulentă de ponegrire a celor care se opuneau FSN-ului. Din punct de vedere economic, guvernarea Petre Roman a fost cea mai dezastruoasă guvernare post-decembristă a României, atunci fiind puse bazele procesului inflaţionist iar produsul intern brut pe locuitor a ajuns în 1991 (anul căderii guvernului Roman) la numai 82% din cel înregistrat în 1989.

Ioan Talpeş, fost consilier a lui Ion Iliescu, candidează din partea PD-L pentru Senat în Colegiul 7 Bucureşti. Ioan Talpeş a fost şi continuă să fie un om de încredere al fostului preşedinte. În 2004 Ion Iliescu l-a numit pe Talpeş în conducerea Institutului Revoluţiei Române, dar acesta s-a retras de acolo. În prezent, Talpeş îşi exprimă admiraţia faţă de Ion Iliescu pe saitul său personal, la rubrica “Repere”: “Ion Iliescu - politicianul fundamental pentru România după 1989, personalitate care, într-o stare de graţie a cerului, a avut şansa să acţioneze, cu succes, pentru a asigura continuitatea conceptului naţional şi geografic statal românesc, într-un moment în care majoritatea românilor nu au înţeles despre ce era vorba”.

Generalul Eugen Bădălan candidează din partea PD-L în Colegiul 2 Cameră Brăila. Conform “Jurnalului Naţional” din 26-28 octombrie 2004, în timpul revoluţiei Bădălan, ofiţer M.Ap.N., aflat la Arad, a poruncit maiorului Diaconescu să-i împungă cu baioneta pe demonstranţi, dar acesta a refuzat. La Arad nu s-a tras pînă în 22 decembrie 1989. I-am consacrat domnului Bădălan un capitol din cartea mea “Revoluţia din Timişoara şi minciunile din Jurnalul Naţional".

Un alt candidat notabil este Constantin Dudu Ionescu, care candidează din partea PD-L pentru Camera Deputaţilor, în sectorul 4 Bucureşti. Dudu Ionescu a fost ministru al apărării, şi apoi al internelor în guvernarea CDR, din partea PNŢCD. În perioada în care făcea parte din guvern a propus “amnistia evenimentelor, a unora dintre lucrurile care s-au întîmplat în 1989 - evident, cele în afara caracterului penal”. O aberaţie - pentru că amnistiile se dau exclusiv pentru fapte care au caracter penal. Dacă o faptă n-are caracter penal nu e nevoie să fie amnistiată. De fapt, omul încerca să-i scape pe criminalii din decembrie 1989 (a criticat hotărîrea instanţei în procesul generalilor Chiţac şi Stănculescu cînd aceasta era la primă instanţă - vezi “Jurnalul Naţional” din 17 iulie 1999), dar pentru manipularea publicului a adăugat că propunerea nu se referă la fapte cu caracter penal. Dacă propunerea sa ar fi avut izbîndă, bineînţeles că în textul final s-ar fi eliminat fraza cu lipsa caracterului penal al faptelor amnistiate. După declinul PNŢCD Constantin Dudu Ionescu s-a înscris în Partidul Umanist (mai apoi Conservator) a lui Dan Voiculescu, dar acum văd că a ajuns la PD-L. Şi Dudu Ionescu a beneficiat de imensa onoare de a avea un capitol consacrat într-una din cărţile mele - “Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei”. Mai jos puteţi vedea şi un protest al meu din 1997, la Televiziunea Timişoara, faţă de faptul că Dudu Ionescu participase la dezvelirea unui monument ridicat în cinstea generalului-criminal Ştefan Guşă. TVR Timişoara a cenzurat parţial protestul meu, anume nu a difuzat şi partea în care ceream explicit destituirea lui Dudu Ionescu.

Alt candidat PD-L este Viorel Oancea, care candidează în Colegiul 2 Senat Timişoara Est. În 22 decembrie 1989 Oancea (pe atunci maior M.Ap.N.) a apărut în balconul Operei ca să informeze demonstranţii că este alături de ei. Era la ora 9, înainte de fuga lui Ceauşescu. Conform cărţii lui Miodrag Milin “Timişoara 15-21 decembrie” (IPBT 1990, pag. 162) generalul Guşă l-a ameninţat pe Oancea cu tribunalul militar, iar procurorul militar Izdrescu s-a şi prezentat la unitatea militară a lui Oancea, pentru a face anchetă. Nu s-a mai făcut ancheta findcă a fugit Ceauşescu.
De remarcat că generalul Guşă îl atacă pe Oancea în interviul dat lui Pavel Coruţ (cartea “Să te naşti sub steaua noastră”, Editura Gemenii 1993) pe motiv că el nu reprezenta armata.

După revoluţie Oancea a ajuns colonel şi şef al poliţiei Timiş. A fost membru al Comisiei Guvernamentale de Anchetă despre evenimentele din Timişoara, poziţie din care a iscălit pentru trimiterea în judecată a generalilor Ştefan Guşă, Mihai Chiţac şi Victor Atanasie Stănculescu. După cum zice Rodica Giura, se pare însă că n-a participat efectiv la lucrările acelei comisii, ci doar a semnat pe materialul strîns de alţii. În 2007, Viorel Oancea a primit o diplomă de onoare din partea Institutului Revoluţiei Române condus de Ion Iliescu (”Caietele Revoluţiei” nr. 1/2008, pag. 29).

Alt revoluţionar timişorean care candidează este Pompiliu Alămorean, la Colegiul 1 Senat Timişoara Vest, din partea Partidului Verde.

Pompiliu Alămorean a fost în 1990 primarul Timişorii. În 22 decembrie 1989, după fuga lui Ceauşescu, a fost printre cei care au ocupat sediul Securităţii Timiş. Pentru alte oraşe asta ar fi o faptă revoluţionară remarcabilă, dar la standardele din Timişoara e cam puţin, motiv pentru care Alămorean a fost acuzat că ar fi impostor şi că a ajutat impostori să primească certificate de revoluţionar prin asociaţia de revoluţionari “Fundaţia Revoluţiei”, pe care o conduce. A mai candidat de cîteva ori, de obicei nu obţinea decît vreo 1% din voturi.

Tot în judeţul Timiş, la colegiul 3 Senat, zona Sînnicolaul Mare, Jimbolia, Deta, candidează Tudorin Burlacu, din partea Partidului Verde.

Tudorin Burlacu a fost membru în Frontul Democratic Român şi este preşedintele asociaţiei de revoluţionari “Egalitate, Frăţie, Cooperare, Colaborare”. A fost şi membru al comisiei care dădea certificate de revoluţionar, am scris în treacăt despre asta. Despre Tudorin Burlacu, am găsit un pasaj interesant în scrierile lui Lorin Fortuna: “Am solicitat, cu aceeaşi ocazie, includerea Biroului Permanent al FDR în cadrul Consiliului Naţional al Frontului Salvării Naţionale, constituit la Bucureşti. Din nefericire, unul dintre cei care au dus acest mesaj, a decupat partea de jos a documentului şi, în locul rămas liber, a lipit o listă cu aproximativ 60 de nume de membri fondatori ai FDR (probabil pentru a figura şi el în cadrul acestei componenţe false a Biroului Permanent al FDR), creînd astfel şi o situaţie specială, deoarece lista, astfel modificată, avea mai mulţi membri decît cei din componenţa, de atunci, ai Consiliului Naţional a FSN. Ştim cine este acest om, care ne-a creat şi ulterior multe prejudicii, nouă şi Revoluţiei române, şi menţionăm că, din motive pe care nu le-am înţeles, respectiva persoană (Tudorin Burlacu) s-a bucurat ulterior de o atenţie specială din partea unor conducători ai FSN, şi, în special, din partea lui Ion Iliescu şi a lui Iosif Dan. Cert este că acel Consiliul al FSN s-a format neţinînd cont de documentul respectiv”.

Nicu Mihoc candidează la Colegiul 1 Tîrgu Mureş, pentru Camera Deputaţilor, din partea PD-L. În 1989 era actor la Teatrul Naţional din Timişoara, prilej cu care a recitat o poezie din balconul Operei din Timişoara. Pe acest blog a fost prezentată înregistrarea respectivă. Nicu Mihoc a spus manifestanţilor din Piaţa Operei din Timişoara, în 21 decembrie 1989: Fraţi români! Sînteţi minunaţi! Laşul din mine a [fost] învins! Ţin să vă anunţ că de 4 zile am stat închis în casă, neputînd participa aici din frică! Dar am venit alături de voi! (urale) Mă numesc Nicu Mihoc şi sînt actor al Teatrului Naţional din Timişoara (urale). Sînt născut în comuna Hălmagiu unde Iancu a poposit! (urale) Şi-acum, pentru voi, cele mai frumoase versuri pe care le-am găsit la această oră: Învingătorii nu mai au măsură / Şi-n cartea de istorie se-aşează / Şi doar învinşii au simţirea trează / Şi doar învinşii scriu literatură / Ei nu suportă fără (neînţelegibil) / Acelor care-nvinşii mint şi peste / Învinşii se ascund într-o poveste / Şi de acolo murmură şi-ntreabă / Învingătorii sînt sătui de toate / Şi cartea de istorie răsfrînge / Întreagă ridicarea lor prin sînge / Şi că mai mult ca ei nici nu se poate / Albac, dar sîngerează-nvinşii / [neînţelegibil; apoi sfîrşit înregistrare]. Nicu Mihoc nu a cerut certificat de revoluţionar (nu figurează pe saitul SSPR).