APEL PENTRU O REVOLUŢIE DE CATIFEA

 

Către:

 

D-l Traian Băsescu preşedintele României

D-l Nicolae Văcăroiu – preşedintele Senatului din Parlamentul României

D-l Bogdan Olteanu – preşedintele Camerei Deputaţilor din Parlamentul României

 
D-l Jose Manuel Durao Barroso - preşedintele Comisiei Europene

D-l Hans-Gert Poettering - preşedintele Parlamentului European

D-l Franco Frattini – vicepreşedintele Comisiei Europene, comisar pentru Justiţie

D-l Jaap de Hoop Scheffer - secretar general al NATO

D-l Nicholas Taubman - ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România

 

Stimaţi domni,

Ca urmare a apelului societăţii civile adresat preşedintelui României Traian Băsescu, la data de 18 decembrie 2006, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, şeful statului a condamnat regimul comunist ca nelegitim şi criminal. România a fost prima fostă ţară comunistă în care o asemenea condamnare s-a făcut în baza unui raport ştiinţific (de 660 pagini), elaborat de o comisie prezidenţială compusă din 19 membri şi 20 de experţi, raportul fiind declarat document de stat de către Preşedintele României. În timpul discursului condamnării, o mare parte a parlamentarilor au încercat să oprească rostirea acestuia prin mijloace incalificabile. Nu au reuşit. Ca urmare, în ianuarie 2007 a fost declanşată o criză politică cu scopul împiedicării consecinţelor acestei condamnări (dar şi cu scopul împiedicării luptei împotriva corupţiei). Criza a dus la desfiinţarea alianţei politice “Dreptate şi Adevăr” care a integrat România in Uniunea Europeană. Astfel, s-a format o nouă majoritate parlamentară care a determinat restructurarea esenţială a guvernului având ca principal obiectiv demiterea ministrului Justiţiei şi suspendarea de către Parlament a Preşedintelui României – garantul punerii în aplicare a recomandărilor raportului de condamnare a crimelor comunismului. Până în prezent, majoritatea parlamentară a dezaprobat implicit sau explicit această condamnare.

La referendumul din 19 mai 2007 având ca obiect demiterea preşedintelui suspendat prin votul a trei sferturi dintre parlamentari, acesta a fost validat de trei sferturi dintre cetăţenii care au votat. În campania pentru revenirea în fruntea statului, preşedintele a arătat că o cauză principală a suspendării sale a fost condamnarea crimelor comunismului. Totodată, preşedintele a arătat că una dintre priorităţile României este adoptarea legii lustraţiei. Aşadar, votul popular de la referendum a fost dat implicit pentru condamnarea crimelor comunismului şi pentru punerea în aplicare a recomandărilor raportului de condamnare, în primul rând pentru  “adoptarea urgentă a legii lustraţiei”.

Stimaţi domni, ne adresăm dvs. în numele semnatarilor Apelului către Parlamentul României şi Parlamentul European - lansat la 11 martie 2007, semnat de peste 750 de intelectuali, de şase ONG-uri civice şi de două sindicate reprezentând peste un milion de sindicalişti. Apelul a cerut asumarea de către Parlament a raportului de condamnare şi punerea în aplicare a recomandărilor acestuia. Până în prezent, apelul a fost ignorat de preşedinţii Camerelor Parlamentului, cu toate că a fost înregistrat la data de 15 martie, iar legea obligă autorităţile să răspundă petenţilor în maximum 30 de zile.

 

Stimate Domnule Traian Băsescu - Preşedinte al României,

Având în vedere criminalitatea extremă a regimului comunist din România, în numele majorităţii cetăţenilor care au votat la referendum, precum şi în numele semnatarilor Apelului din 11 martie 2007, vă solicităm să convocaţi, cât mai curând posibil, Camerele Parlamentului într-o şedinţă comună în care să fie votate prin vot deschis următoarele:

-          Asumarea de către Parlament a Raportului de condamnare a crimelor comunismului, elaborat de Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

-          Angajamentul de a fi adoptate, cât mai curând posibil, legile care se impun conform concluziilor Raportului, precum şi calendarul cu datele-limită la care vor fi adoptate respectivele legi, în primul rând  legea lustraţiei, conform punctului 2 al Apelului (propunem ca data-limită să fie 20 iunie a.c., întrucât legea a fost deja adoptată de Senat, fiind “uitată” de aproape un an de Camera Deputaţilor).

Stimate Domnule Preşedinte, “a nega crimele comunismului este la fel de inacceptabil cu a le nega pe cele ale fascismului” (citat din raport, pag. 636). Este revoltătoare atitudinea parlamentarilor care apără, implicit sau explicit, regimul comunist care s-a făcut vinovat de crime imprescriptibile împotriva umanităţii. Asemenea parlamentari nu reprezintă  poporul care a îndurat aceste crime. Dacă parlamentarii nu vor vota cele propuse mai sus, vă solicităm iniţierea unui referendum pentru dizolvarea Parlamentului şi organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Considerăm că la acest posibil referendum trebui consultată în mod clar voinţa populară faţă de condamnarea crimelor comunismului.

 

Stimaţi domni,

Considerăm că punerea în aplicare a recomandărilor raportului de condamnare a crimelor comunismului ar însemna de fapt continuarea revoluţiei anticomuniste “de catifea”, începută în dimineaţa zilei de 22 Decembrie 1989 şi curmată prin masacrul declanşat în seara aceleiaşi zile. Masacrul a avut ca scop principal deturnarea caracterului anticomunist al revoluţiei şi confiscarea acesteia, cei responsabili sacrificând astfel nu numai poporul român, ci şi România. Condamnarea crimelor comunismului s-ar fi putut face odată cu căderea comunismului, după care s-ar fi impus urmările acestei condamnări. Revoluţia a fost confiscată pentru ca aceste crime să nu fie condamnate şi pentru ca urmările acestei condamnări să nu fie posibile.

Ne permitem câteva precizări de ordin istoric. Suntem singurul popor din Europa care a plătit căderea comunismului cu victime. În timp ce comunismul a căzut fără victime în toate celelalte foste ţări comuniste, în ţara noastră a fost un măcel de proporţii uriaşe: peste 1.100 de morţi şi peste 3.300 de răniţi,. Astfel, în perioada 16-21 decembrie 1989 au fost înregistraţi 162 de morţi. Această perioadă marchează începerea revoluţiei anticomuniste la Timişoara şi izbânda acesteia la Bucureşti, datorită sutelor de mii de bucureşteni care, în 22 decembrie, l-au alungat pe dictatorul Ceauşescu. După arestarea acestuia în după-amiaza zilei de 22 dec., cu toate că armata trecuse încă de dimineaţă de partea poporului, după o zi fără nici un foc de armă, masacrul a fost reluat în cursul serii şi apoi amplificat înfricoşător împotriva populaţiei neînarmate care manifesta paşnic în Piaţa Revoluţiei scandând deziderate precum: “Alegeri libere!”, “Fără comunişti!”, “Jos comunismul!”. Chiar în acelaşi timp, puterea a fost preluată de un grup condus de fostul activist comunist Ion Iliescu. În primele zile ale acestei noi puteri, respectiv în perioada 22-27 decembrie1989, au fost ucişi, fără să existe vreun pericol real, 942 de oameni – de aproape 6 ori mai mult decât cei ucişi în zilele anterioare din ordinul lui Ceauşescu. Este de la sine înţeles că  numărul celor răniţi a fost proporţional. Noua putere i-a prezentat pe aşa-zişii “terorişti” ca autori ai măcelului, dar ulterior aceştia s-au dovedit inexistenţi: nu a fost prins nici un “terorist” care să fi fost judecat.

La data de 22 aprilie 1990, în ziua comemorării a patru luni de la masacrul din decembrie 1989, în Piaţa Universităţii din Bucureşti a demarat cel mai lung miting anticomunist din istorie (52 de zile şi de nopţi fără întrerupere), ca reacţie la  deturnarea caracterului anticomunist al revoluţiei. Menţionăm că în zilele de 13-15 iunie 1990 manifestaţia a fost reprimată cu o bestialitate fără precedent. În ziua de 13 iunie, s-au înregistrat 6 morţi.  În aceste 3 zile, peste 1600 de oameni au fost vătămaţi şi peste 1100 de oameni au fost arestaţi fără mandat. Menţionăm că cel puţin 6 femei au fost violate de militari în timpul arestului. La fel ca fratricidul din decembrie 1989, şi cel din iunie 1990 a şocat întreaga lume civilizată.

Stimaţi domni, vă solicităm să cereţi forurilor în drept să dispună ca toţi cei cercetaţi de Justiţie în calitate de învinuiţi să fie suspendaţi din demnităţi publice şi să nu părăsească teritoriul României, până la probarea nevinovăţiei lor (în România postcomunistă au existat destule precedente în sustragerea faţă de răspunderea penală).

Subliniem că tot ce e mai rău a fost posibil în România comunistă şi post-comunistă. Raportul CPADCR demonstrează această realitate. Comuniştii şi neocomunişti au mers aproape întotdeauna până la capăt ca să-şi atingă scopul, indiferent de mijloace şi cu orice preţ. Chiar daca preţul a fost viaţa a 1-2 milioane de români. Neocomuniştii nu au ezitat să recurgă la crimă nici în decembrie1989 şi nici in iunie 1990. De ce ar ezita acum?

Având în vedere cele de mai sus, vă solicităm următoarele:

- protecţia specială de către Uniunea Europeană şi NATO a d-lui Traian Băsescu, Preşedintele României – garantul punerii în aplicare a recomandărilor raportului de condamnare a crimelor comunismului, precum şi a familiei dânsului.

- protecţia specială a d-lui general-magistrat Dan Voinea - care are în instrumentare dosarele privind Revoluţia şi Evenimentele din iunie 1990, precum şi a familiei dânsului; paza militară a probelor Justiţiei pentru prevenirea dispariţiei sau distrugerii acestora; excluderea oricăror forme de corupere a Justiţiei.

- protecţia specială a celor care au depus plângerile penale în baza cărora au fost demarate cercetările prin Justiţiei a evenimentelor din decembrie 1989 şi iunie 1990.

Stimaţi domni, vă solicităm să sprijiniţi finalizarea cercetărilor referitoare la crime care par astăzi de necrezut, crime care au zguduit Europa sfârşitului de secol XX  - cel mai sângeros din istorie.

“Ce este scrierea istoriei dacă nu exorcizarea demonilor trecutului pentru a-i împiedica să pătrundă în viitor?” – spunea în 1993 celebra poetă Ana Blandiana când a fondat Memorialul de la Sighet al victimelor comunismului, considerat de Consiliul Europei printre primele trei locuri ale memoriei europene, alături de Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii din Franţa.

Uniunea Europeană are nevoie de o Românie curată, vindecată de urmările crimelor dictaturii comuniste. Ajutaţi-ne “să exorcizăm demonii trecutului pentru a-i împiedica să pătrundă în viitor”!

 

Bucureşti, 20 Mai 2007

 

Cu încredere,

în numele semnatarilor apelului menţionat, Sorin Ilieşiu – vicepreşedintele Alianţei Civice, membru GDS, iniţiator al apelului din 10 martie 2006 pentru condamnarea crimelor regimului comunist.

 

P.S. Anexăm Apelul către Parlamentul României şi Parlamentul European din 11 Martie 2007.

 

 

 

11 Martie 2007

Apel către Parlamentul României şi Parlamentul European

trimis de peste 750 de intelectuali, peste un milion de sindicalişti şi şase ONG-uri civice

 

 - apel iniţiat de Sorin Ilieşiu, vicepreşedintele Alianţei Civice, membru GDS -

 

NOTĂ redactată la 21 martie 2006:

Acest apel a fost predat la Registratura Senatului Parlamentul României cu nr. înr. 499/15.03.2007, în atenţia D-lui Nicoale Văcăroiu – preşedintele Senatului, precum şi la Registratura Camerei Deputaţilor din Parlamentul României cu nr. înr. 1240/15.03.2007, în atenţia D-lui Bogdan Olteanu - preşedintele Camerei Deputaţilor. Conform legii, destinatarii trebuie să răspunda în cel mult 30 de zile.

Menţionăm că scrisoarea a fost trimisă prin poştă D-lui Hans-Gert Poettering, preşedintele Parlamentului European.

 

Apelul a fost lansat la data de 11 Martie 2007 la Timişoara - oraşul unde a început revoluţia română din 1989, cu prilejul dezbaterii publice aniversare a “Societăţii Timişoara”. La data de 21 martie 2007, Alianţa Civică a iniţiat la Bucureşti dezbaterea publică intitulată “Comunismul condamnat. Ce urmează?”. Majoritatea covârşitoare a participanţilor la aceste dezbateri publice au semnat apelul de mai jos.

_______________________________________________________________________________

 

Adresăm această scrisoare cu ocazia aniversării a 17 ani de la Proclamaţia de la Timişoara - adevărata cartă a revoluţiei anticomuniste din România.

 

Conform concluziilor Raportului elaborat de Comisia prezidenţială pentru analiza dictaturii comuniste din România, în ziua de 18 decembrie 2006, preşedintele ţării a condamnat oficial regimul comunist, declarîndu-l nelegitim şi criminal. Această condamnare a fost făcută şi în spiritul Rezoluţiei nr. 1481 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 25 ianuarie 2006.

România a fost primul dintre fostele state comuniste în care crimele regimului comunist au fost condamnate în baza unui asemenea raport. Considerăm că, indiferent de criticile ce pot fi aduse Raportului, nici un român de bună credinţă nu poate contesta justeţea unei asemenea condamnări. Cu toate acestea, împotriva evidenţei acestor crime, la data de 18 decembrie 2006, s-a încercat tocmai în Parlamentul României împiedicarea condamnării  crimelor comunismului. Reamintim că, în vreme ce în toate celelalte ţări comuniste din Europa căderea comunismului s-a produs fără înregistrarea de victime, în România prăbuşirea dictaturii comuniste s-a soldat cu peste 1.100 de morţi şi peste 3.300 de răniţi. Printre cei cercetaţi de Justiţie ca responsabili ai acestui masacru se află personalităţi publice şi politice, unele prezente chiar în Parlamentul României.

Tentativa de împiedicare a condamnării  oficiale a crimelor comunismului, încercată la 17 ani de la căderea oficială a acestuia, confirmă faptul că flagelul comunist nu a fost învins decât parţial în decembrie 1989.

Având în vedere că actuala criză politică din România a fost declanşată imediat după condamnarea oficială a crimelor comunismului, considerăm că această criză reprezintă o încercare de a bloca urmările fireşti ale condamnării oficiale.

Condamnarea crimelor regimului comunist va fi deplină doar atunci când recomandările Raportului vor deveni o realitate de care România are atât de multă nevoie. Parlamentul are datoria morală  de a face  posibilă această realitate.

În acest sens, solicităm Parlamentului României următoarele:

1). Adoptarea, cât mai curând posibil, a tuturor legilor care se impun conform concluziilor Raportului Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România - raport declarat document al statului român. Publicarea urgentă de către Parlamentului României a unui calendar cu datele-limită la care vor fi adoptate respectivele legi. Stabilirea priorităţilor în adoptarea acestor legi de comun acord cu reprezentanţii societăţii civile şi ai opiniei publice.

2). “Având în vedere criminalitatea şi nelegitimitatea regimului comunist, se impune adoptarea urgentă a legii lustraţiei” (citat din Raport, pag. 636). Menţionăm că această lege reprezintă, în esenţă, punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. Legea lustraţiei a fost iniţiată în Parlament încă din 1994, respectiv din 1997, de către deputaţii PNŢCD Constantin Ticu Dumitrescu şi George Şerban. Datorită iniţiativei PNL, legea lustraţiei a fost adoptată anul trecut de Senat, fiind însă total blocată, de aproape un an, în Camera Deputaţilor.

3). Conform concluziilor Raportului (pag.633), solicităm sprijinul moral al Parlamentului pentru finalizarea cercetărilor Justiţiei referitoare la masacrul din decembrie 1989 şi la fratricidul din iunie 1990. Cercetările au fost începute acum 17 ani tocmai de diferite comisii ale Parlamentului, concluziile acestora fiind neclare. Cercetările prin Justiţie au fost începute abia în 1999, fiind suspendate în timpul guvernării Iliescu-PSD (2000-2004), blocându-se astfel pentru  încă patru ani aflarea adevărului. Cercetărileau fost reluate în decembrie 2004. Invocăm, de asemenea, concluziile Raportului elaborat de Comisia prezidenţială (pag. 633) care se referă la “necesitatea de a analiza în mod riguros, ştiinţific, evenimentele din decembrie 1989 şi postdecembriste, direct legate de regimul comunist, inclusiv prin finalizarea în regim de urgenţă a cercetărilor începute prin justiţie”. În noiembrie 2006, d-l general-magistrat Dan Voinea a afirmat că se apropie de finalizarea dosarului “Iunie 1990” într-un viitor extrem de apropiat. Domnia sa a precizat că  în acest dosar sunt învinuite şi vor fi trimise în judecată 34 de personalităţi politice şi publice, pentru infracţiuni foarte grave, pasibile de pedepse  cuprinse între 15 ani şi închisoare pe viaţă. Potrivit celor afirmate de d-l general Voinea, în cazul dosarului “Decembrie 1989” numărul învinuiţilor va fi semnificativ mai mare. Considerăm că parlamentarii cercetaţi de Justiţie în calitate de învinuiţi ar trebui să se autosuspende din Parlament până la probarea nevinovăţiei lor.

4). Conform concluziilor Raportului (pag.633), solicităm sprijinul moral al Parlamentului pentru începerea cercetării prin Justiţie a următoarelor evenimente: reprimarea revoltelor muncitoreşti din Valea Jiului (1977) şi din Braşov (1987); evenimentele de la Târgu-Mureş din martie 1990 (menţionăm că cercetările au fost începute în 1990 de o comisie parlamentară). Este necesară de asemenea redeschiderea dosarelor „mineriadelor” din 1991 şi 1999. Conform concluziilor raportului, “acestea au fost diversiuni şi manifestări tipic comuniste”.

Subliniem faptul că finalizarea cercetărilor evenimentelor menţionate în acest apel a fost cerută de cele mai prestigioase organizaţii civice non-guvernamentale în cadrul Apelului pentru România din 14 iunie 2005, apel adresat principalelor autorităţi ale statului, inclusiv Parlamentului.

5). Solicităm partidelor parlamentare care până în prezent au respins condamnarea oficială din 18 decembrie 2006, să-şi reconsidere poziţia şi să sprijine prin demersuri lipsite de orice echivoc condamnarea crimelor dictaturii comuniste. Conform concluziilor Raportului trebuie interzise “tentativele de apologie a regimului comunist. (…) A nega crimele comunismului este la fel de inacceptabil cu a le nega pe cele ale fascismului” (citat din Raport, pag. 636). Considerăm revoltătoare atitudinea unor parlamentari care apără, implicit sau explicit, regimul comunist care s-a făcut vinovat de crime imprescriptibile împotriva umanităţii.

 

Având în vedere că Uniunea Europeană are nevoie de o Românie vindecată de urmările crimelor dictaturii comuniste, solicităm sprijinul moral al Parlamentului Uniunii Europene pentru soluţionarea cererilor noastre.

 

11 Martie 2007

 

Până în prezent această scrisoare este susţinută de următoarele organizaţii:

 

ALIANŢA CIVICĂ,  preşedinte - Christian Mititelu

 

SOCIETATEA TIMIŞOARA,  preşedinte - Florian Mihalcea

 

ASOCIAŢIA 21 DECEMBRIE 1989,  preşedinte - Teodor Mărieş

 

BLOCUL NAŢIONAL AL REVOLUŢIONARILOR - DECEMBRIE 1989 (131 de organizaţii de revoluţionari),  preşedinte - George Costin

 

LIGA PRO EUROPA, co-preşedinte - Smaranda Enache

 

SOLIDARITATEA UNIVERSITARĂ,  preşedinte  - prof.univ.dr.Octavian Duliu

 

FEDERAŢIA SINDICALĂ “SOLIDARITATEA – VIRGIL SĂHLEANU” A METALURGIŞTILOR DIN ROMÂNIA,  preşedinte - Gheorghe Tiber (peste 10.000 membri)

 

CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ SINDICALĂ "CARTEL ALFA" (peste un milion de membri),  preşedinte - Bogdan Iuliu Hossu

 

 

Totodată, scrisoarea este susţinută în nume propriu de următorii 789 intelectuali:

 

1.      Alexandru Agache, doctorand în psihologie, Konstanz, Germania
2.      Pompiliu Alămorean, arhitect, întâiul primar al Timişoarei libere
3.      Horia Mircea Alămoreanu, prof.univ.dr.ing., Bucureşti
4.      Aurelia Albăstroiu, chimist, Bucureşti
5.      Mihaela Albu, conf. univ. dr, Universitatea din Craiova, scriitor, vicepreşedinta a Uniunii Naţionale a Femeilor din România (acreditare ONU)
6.      Carmen Alexandrescu, inginer, Bucureşti
7.      Sorin Alexandrescu, profesor, Universitatea din Amsterdam. Membru al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România. Membru GDS
8.      Anghel Alexandru, jurist, Bucureşti
9.      Şerban Alexandru, student, Timişoara

10.  Cristina Alexe, avocat, doctorand Universitatea Bucureşti

11.  Dragoş Paul Aligică, Senior Fellow, George Mason University, SUA

12.  Paul Andreescu, analist, fost deţinut politic, preşedintele Filialei AFDPR-Constanţa

13.  Roxana Anghel, studentă SNSPA, Bucureşti

14.  Vlad Angheleanu, director tehnic, Sacramento, California, SUA

15.  Sanda Anghelescu, jurnalist, Bucureşti

16.  Viorica Andriţoiu, economistă - Asociaţia INFORR, Bucureşti
17.  Liviu Antonesei, scriitor, preşedinte - Fundaţia Culturală Timpul
18.  Ioan Sorin Apan, director - Seminarul Teologic Dumitru Staniloae, Braşov
19.  Roxana Carmen Apetrei, medic, Alicante, Spania
20.  Elena Ardelean, medic, Timişoara

21.  Eugen Ardelean, inginer, Timişoara

22.  Radu Ardevan, istoric, conf.univ.dr., Universitatea "Babes-Bolyai", Cluj

23.  Brînduşa Armanca, jurnalist, prof.univ., director al Institutului Cultural Roman  - Budapesta

24.  Clara Arustei, inginer, Bucureşti

25.  Gheorghe Arvunescu, membru al senatului Alianţei Civice

26.  Michael Astner, traducător şi scriitor, Iaşi

27.  Alexandru Avram, dr., profesor de istoria Greciei antice, Universitatea din Le Mans, Franţa

28.  Simona Avram, profesor, Lugoj

29.  Mirel Valentin Axinte, expert marketing, Bucureşti

30.  Mirko Azanaţcovici, consulul Serbiei la Timişoara, cetăţean de onoare al Timişoarei

31.  Constanţa Badea, manager contabil, Montreal, Canada

32.  Gabriel Badea, inginer, Montreal, Canada

33.  Traian Baicu, inginer, Bamberg, Germania

34.  Hannelore Baier, expert al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, Sibiu

35.  Cristian Alexandru Balogh, ing.proiectant, Satu-Mare

36.  Adrian Balomiri, inginer, Bucureşti

37.  Horea Balomiri, doctorand, Viena, Austria

38.  Laura Balomiri, lector univ., Universitatea "Lucian Blaga" Sibiu

39.  George Baltac, dr. - Universitatea Sorbonne, diplomat (consul gen.), publicist, Paris

40.  Octavian Barbosa, critic de artă, Bucureşti

41.  Rodica Silvia Barlau, profesor, Beius-Bihor

42.  Mihai Neagu Basarab, medic, Freiburg, Germania

43.  Emilia Baştea, contabilă, Sibiu, Romania

44.  Ion Baurceanu, proiectant, Bucureşti

45.  Maria Băescu, preşedinte A.C. Ploieşti

46.  Eugenia Bălănescu, medic, Bucureşti

47.  Florian Bălănescu, medic, fost deţinut politic, Bucureşti

48.  Ioana Bălănescu, statistician, Bucureşti

49.  Mihail Băncilă, inginer, Bucureşti

50.  Mihaela Băncilă, cercetător, Washington, SUA

51.  Radu Bărbulescu, scriitor, editor, preşedinte Asociatia Scriitorilor Romani si Germani, Munchen, Germania

52.  Ion Baurceanu, proiectant, fost deţinut politic

53.  Anca Băicoianu, drd., redactor şef, Editura Polirom

54.  Florian Bălănescu, medic, fost deţinut politic, Bucureşti

55.  Eugenia Bălănescu, medic, Bucureşti

56.  Teodor Bănică, arhitect, Bucureşti

57.  Vasile Bâtlan, profesor, istoric, Constanţa

58.  Monika Beck, jurnalistă, Aachen, Germania

59.  Rodica Belu, medic, Offenbach, Germania

60.  Maria Becker-Brindea, coregraf, Luxemburg

61.  Ştefan Benedict, inginer, Public Relations Chair, New-York, SUA

62.  Ion Berindei, arhitect, Boston, SUA

63.  Ştefana Bianu, vicepreşedinte - Consiliul Mondial Român, membru al Consiliului de Onoare al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România.

64.  Sandu Biolan, inginer, Bucureşti

65.  Viorica Patea Birk, prof.univ.dr., Universidad de Salamanca, Spania

66.  Magdalena Biro, manager, Timişoara

67.  Dan Birta, inginer termoenergetic, Bucuresti

68.  Theodora Birta-Skillicorn, prof.univ., United World College, Singapore

69.  Caius Bîrdăcel, student, Universitatea de Vest, Timişoara

70.  Victor Bîrsan, cercetător, preşedinte - “Acţiunea pentru apărarea drepturilor omului”, membru GDS

71.  Octavian Bzoja, inginer, fost deţinut politic, preşedintele Filialei AFDPR-Braşov

72.  Ana Blandiana, scriitoare, creatoare a Memorialului victimelor comunismului şi al rezistenţei - Sighet, preşedinte – Academia Civică

73.  Ion Dorin Bleahu, medic pediatru, Bucureşti

74.  Ioana Boca, istoric, director executiv Fundaţia Academia Civică, expert al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România

75.  Rodica Boconcios, vicepreşedinte Alianţa Civică – Filiala Bucureşti

76.  Mircea Bocu, cercetător stiintific, Cluj

77.  Costel Bodnar, art designer, San Francisco, SUA

78.  Piroska Bogdan, secretar general Societatea Timişoara

79.  Adriana Boilă, prof., Sibiu

80.  Dorin Boilă, arhitect, Sibiu

81.  Alexandru S. Bologa, director ştiinţific, Institutul Naţional de Cercetare "Grigore Antipa", Constanţa

82.  Victor Bolozan, analist programator, Popeşti-Leordeni, Ilfov

83.  Ioana Bosca, sociolog, doctorand, Universitatea Pontifica Comillas, Madrid, Spania

84.  Doru Botoiu, vicepreşedinte - Societatea Timişoara

85.  Alex P. Boti, energetician, manager, Louisiana, USA

86.  Stefano Bottoni, istoric, Universita di Bologna - Italia, expert al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România

87.  Lidia Gheorghiu Bradley, preşedinta Fundaţiei Aspera, Braşov şi Boston (SUA)

88.  Doru Braia, jurnalist, Bucureşti

89.  Mircea-Doru Branza, doctor în Lingvistică, Universitatea din Leiden, Olanda

90.  Theodor Braşoveanu , doctorand fizică, Universitatea Princeton, SUA

91.  Paulina Brăneţ, studentă Universitatea Timişoara

92.  Oana Brătilă, studentă, Bucureşti

93.  Mircea Brâncoveanu, inginer, Heidelberg, Germania

94.  Aurora Briscon, prof., Timişoara

95.  Lucreţia Brizu, medic, Timişoara

96.  Dan Brudiu, inginer, Lugoj

97.  Viorica Bucur, critic şi istoric de film, prof.univ.dr. UNATC, Bucureşti

98.  Rodica Bucurescu, biolog, Bucureşti

99.  Cosmin Budeancă, drd., expert în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România

100.          Petru Budrugeac, doctor  în chimie, cercetător ştiinţific principal INCDIE ICPE-CA Bucureşti

101.          Alexandru Bugar, student UPT - Arhitectură, Timişoara

102.          Vladimir Bulat, istoric şi critic de artă, Bucureşti-Chişinău

103.          Elena Bumbaru, economist, Lausanne, Elveţia

104.          Eugen Bumbaru, proiectant, Lausanne, Elveţia

105.          Cosmin Bumbut, fotograf, multiplu laureat internaţional, Bucureşti

106.          Constantin Burlacu, dr., preşedinte al Ligii Apararii Naţionale şi deputat al Parlamentului Internaţional pentru Securitate şi Pace, fost deţinut politic în România, New York, SUA.

107.          Tudorin Burlacu, preşedinte L.O.R.D. 1989, Timişoara

108.          Dezso Bustya, preot, fost deţinut politic

109.          Elisabeta Bustya, funcţionar, fost deţinut politic

110.          Dalina Butculescu, economist, Germania

111.          Alexandru Simion Buturuga, medic internist, Paris, Franţa

112.          George Calalb, dr. în medicină, Bucureşti

113.          Anca Calangiu, cercetător ştiinţific, Bucureşti

114.          Marina Camboulives, prof., Université Populaire de Belfort, Franţa

115.          onel Cană, medic, disident anticomunist – fondator al Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România -1979, Bucureşti

116.          Mioara Caragea, conf.univ.dr., Universitatea Bucureşti

117.          Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional Bucureşti, preşedintele UNITER, fost ministru al Culturii (1996-2000).

118.          Nicolae Carp, inginer, Bucureşti

119.          Mihaela Cartiş, membră - Clubul Civic, Bucureşti

120.          Igor Caşu, istoric, cercetător - Institutul de Istorie din Chişinău, Universitatea din Freiburg, Universitatea din Geneva, expert al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

121.          Hristian Cava, cercetător, Bucureşti

122.          Smaranda Cazan-Livescu, prof., preşedinte Romanian American Cultural Center "Athenaeum", Fulbright Alumni Resource, preşedinte Uniunea Internationala a Femeilor Române, Atlanta, SUA

123.          Dan Dumitru Călinescu, director general – Universal, Toronto, Canada

124.          Florin-Gheorghe Călinescu, IT manager, Laval , Quebec , Canada

125.          Ion Căpăţână, prof., Timişoara

126.          Aurelia Căpăţîneanu, prof., Timişoara

127.          Gheorghe Căpăţîneanu, inginer, Timişoara

128.          Mircea Cărtărescu, scriitor, Bucureşti

129.          Alexandru Cărăuşu, conf.dr., Universitatea Tehnică, Iaşi

130.          Tinca Cătană, economistă, Timişoara

131.          Ionuţ Cătălin Cătană, student, Timişoara

132.          Magda Cârneci, scriitor, director adj. - Institutul Cultural Roman, Paris, membru GDS

133.          Andreea Cârstea, cercetător FAC, Bucureşti

134.          Cristina Ceauşescu, studentă Drept, Bucureşti

135.          Constantin Cepleanu, medic, Le Mont, Elveţia

136.          Vasile Cercel, revoluţionar, Timişoara

137.          Ruxandra Cesereanu, scriitor, Cluj

138.          Silvia Chladni, medic, Timişoara

139.          Ana Dorina Chiorean, arhitect, Baia Mare

140.          Georgeta Ioana Chiorean, inginer geolog, Baia Mare

141.          Gheorghe Sima Chiorean, geolog, Cluj-Napoca

142.          Pamela Sima Chiorean, medic pediatru, Cluj-Napoca

143.          Elisabeta Chiper, informatician, Bucureşti

144.          Gheorghe Chiper, arhitect naval, Bucureşti

145.          Dumitru Sorin Chireac, istoric, Iaşi

146.          Nicoleta Chiriţă, studentă FSPUB, Bucureşti

147.          Radu Chiriţă, jurist, lector.univ.dr., Univ.Babeş-Bolyai, Cluj, expert al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

148.          Nicoleta Chirica, profesor, Atlanta, USA

149.          Alexandra Ciocârlie, cercetător ştiinţific, Institutul de Istorie si Teorie Literara "G.Călinescu", Bucuresti

150.          Ioan Ciofu, psihofiziolog, dr. în psihologie, Bucureşti

151.          Ioan Ciolac, inginer, inginer, Timişoara

152.          Sultana Ciolac, membru Alianţa Civică, Bucureşti

153.          Anamaria Ciuhandu, preşedinte Clubul femeilor creştin-democrate din Banat

154.          Marius Ciupertea, librar, Timişoara

155.          Octavian Ciupitu, architect, Stockholm, Suedia

156.          Alexandru Cizek, privatdozent, Westfaelische WilhelmsUniversitaet, Muenster, Germania

157.          Petre Remus Cîrstea, muzeograf - Muzeul Jud.Argeş, asist.univ. Universitatea din Piteşti

158.          Alexandru Clincea, col. inginer, Bucureşti

159.          Zaharia Clitan, student Universitatea Timişoara

160.          Alexandru Ghe. Cojocaru, inginer, Ploieşti

161.          Corneliu Codreanu, inginer diplomat, Germania

162.          Mihaela Cojocaru, studentă, Timişoara

163.          Smaranda Cojocaru, studentă Politehnică, Bucureşti

164.          Victor Cojocaru, dr., cercetător ştiinţific, Institutul de Arheologie al Academiei Române, Iaşi

165.          Diana di Cola, profesoară, Sydney, Australia

166.          Silvia Colfescu, director editorial, Editura Vremea, Bucureşti

167.          Denisa Comănescu, scriitoare, director editorial, Editura Humanitas

168.          Doina Constandache, arhitect, Paris, Franţa

169.          Mioara Constandache, profesoară, Tulcea

170.          Marcel Constantin, manager, Montreal, Canada

171.          Alexandru Constantinescu, realizator TV, Lugoj

172.          Emil Constantinescu, preşedinte al României (1996-2000), Bucureşti

173.          Mihai Constantinescu, regizor de film, fost deţinut politic, Bucureşti

174.          Nicolae Constantinescu, prof.dr., membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din Romania

175.          Rodica şi Flavia Coposu, surorile lui Corneliu Coposu (1914-1995), liderul luptei politice anticomuniste în România postcomunistă.

176.          Adrian Corduneanu, profesor, Universitatea Tehnică, Iaşi

177.          Doina Cornea, disidentă şi luptătoare anticomunistă

178.          Raico Cornea, jurnalist, Timişoara

179.          Dumitru Cormoş, profesor, fost deţinut politic

180.          Doina Cosman, prof.univ.dr., Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu", Cluj-Napoca

181.          George Costin, preşedintele Blocul Naţional al Revoluţionarilor - Decembrie 1989 (131 de organizaţii de revoluţionari)

182.          Miron Costin, medic, Los Angeles, SUA

183.          Speranţa Costin, fizician, Los Angeles, SUA

184.          Despina Cosmuţă, doctor în medicină, Calpe, Spania

185.          Liliana Cosmuţia, bibliolog, Massy , Franţa

186.          Mircea Cosmuţia, doctor în medicină, Calpe, Spania

187.          Titus Cosmuţia, profesor, Massy, Franţa

188.          Octavian Cosmuţian, actor, Cluj

189.          Dorana Coşoveanu, istoric şi critic de artă, Bucureşti

190.          Radu Cotet, conf. univ., Namur, Belgia

191.          Christian Crăciun, profesor, Floreşti, Prahova

192.          Iuliu Coşuleţu, avocat, Braşov

193.          Elena Crăciun, inginer, Bucureşti

194.          Mihai Creangă, jurnalist, Bucureşti

195.          Gabriel Cristache, inginer senior expert, München, Germania

196.          Radu Călin Cristea, scriitor, senior editor “Cotidianul”, Bucureşti

197.          Marius Cristian, istoric, Iaşi

198.          Bogdan Crânganu-Creţu, dr., cercetător, ABB Switzerland AG, Elveţia

199.          Mihai Crîzmic, librar, Timişoara

200.          Ştefan Crunteanu, profesor, Timişoara

201.          Petru Pilu Cuculanu, prof., Timişoara

202.          Nicolae Cupcea, prof.univ.dr., Universitatea Politehnică, Bucureşti

203.          Elena Dan Grisel, bibliotecară, Institut suisse de droit comparé, Lausanne, Elveţia

204.          Nicolae Danciu, economist, Timişoara

205.          Dan Danila, poet, traducător, Leonberg, Germania

206.          Lucia Darian, web-designer, Roma, Italia

207.          Petre Datculescu, aviator, Bucureşti

208.          Vladimir David, inginer, Bucureşti

209.          Lucia Dărămuş, redactor, scriitor, Cluj-Napoca

210.          Raluca Ilaria Demetrescu, artist vizual, Paris

211.          Ruxandra Demetrescu, conf.univ.dr., Universitatea Naţională de Arte Frumoase, Bucureşti

212.          Bernád Dénes, cercetător, Canada

213.          Mircea A. Diaconu, critic literar, prof. univ. – Universitatea din Suceava

214.          Corneliu Ioan Dimache, inginer, Ploieşti

215.          Dan Dimancescu, scriitor şi jurnalist, Boston, SUA

216.          Andreea Divin, tehnoredactor, Timişoara

217.          Neagu Djuvara, istoric, Bucureşti

218.          Anca Dobrescu, inginer electronist, Bucureşti

219.          Dorin Dobrincu, istoric, Institutul de Istorie “A.D. Xenopol”, Iaşi, expert al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

220.          Vasile Docea, dr., conf.univ., Timişoara

221.          Ioana Donescu Bagshaw, inginer, Rennes, Franţa

222.          Elena Dorneanu, energetician, Cluj-Napoca

223.          Camelia Doru, medic, preşedinte Fundaţia ICAR, Bucureşti

224.          Nicolae Dosa, muzician, orchestra filarmonica din Monte-Carlo,  Nice, Franţa 

225.          Marin Dov, jurnalist, Timişoara

226.          Florentina Dragomir, studentă, Bucureşti

227.          Victor Drăghicescu, student Drept, Bucureşti

228.          Octavian Duliu, preşedinte – Solidaritatea Universitară, prof.univ.dr., Facultatea de Fizica, Universitatea Bucureşti

229.          Alexandru Dumitrescu, fost deţinut politic, Bucureşti

230.          Aurora Silvia Dumitrescu, profesoară, fost deţinut politic

231.          Cristinel Dumitrescu, inginer, fost deţinut politic

232.          Florin Dumitrescu, economist, fost deţinut politic

233.          Mihail F. Dumitrescu, inginer, Bucureşti

234.          Paul Dumitrescu, inginer, fost deţinut politic

235.          Venera E.Dumitrescu-Staia, psiholog, Montreal, Canada

236.          Eva Dumitriu, contabil, London,  Marea Britanie

237.          George Dumitriu, restaurator, London, Marea Britanie

238.          Janeta Dumitriu, arhitect, Bucureşti

239.          Ion Dumitru, medic diplomat, American Board  “Obstetrica si Ginecologie”, SUA

240.          Ion T. Dumitru, fost deţinut politic, trezorier, Fundaţia Culturală Memoria - Argeş

241.          Stelian Dumistrăcel, prof.univ., Universitatea Al.I.Cuza, Iaşi

242.          Horia Dulvac, scriitor, Timişoara

243.          Mariana Dulvac, inginer, Timişoara

244.          Dan L. Duşleag, asist.univ., Indiana University, SUA

245.          Lucia Duşleag, pediatru, Toronto, Canada

246.          Eugenia Duţă, muzician, Franţa

247.          Mircea Duţescu, prof. dr., medic, Aachen, Germania

248.          Constantin-Laurenţiu Erbiceanu, inginer, Frankfurt/M, Germania

249.          Minodora Emandi, profesoară, Timişoara

250.          Smaranda Enache, co-preşedinte - Liga PRO EUROPA, membră GDS.

251.          Ionel Enculescu, inginer, Timişoara

252.          Constantin Enoiu, inginer, Bucureşti

253.          Constantin Eretescu, scriitor, Providence, SUA

254.          Valentin Feyns, Scientific Fellow, consultant, The United States Pharmacopeia, Rockville, Maryland, SUA

255.          Ioana Filat, redactor şi traducător, Editura Polirom, Bucureşti

256.          Nicolae Filin, comerciant, Timişoara

257.          Radu Filipescu, preşedintele Grupului pentru Dialog Social. Disident anticomunist. Fost deţinut politic. Membru al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

258.          Constantin Filipoaia, inginer, Bucureşti

259.          Georgeta Filipoaia, inginer, Bucureşti

260.          Ion Filotti, prof. univ. - New York University, Columbia University, Université de Paris, Orsay. Cercetător - Directeur de Recherches, Centre National de la Recherche Scientifique, Paris, Franţa.

261.          Ana Flană, medic, Timişoara

262.          Gheorghe Florescu, membru Alianţa Civică, Bucureşti

263.          Mariana Florian, vicepreşedinte - Alianţa Civică

264.          Şerban Foarţă, scriitor, Timişoara

265.          Constantin Fodor, economist, fost deţinut politic

266.          Bradu-Constantin Fotiade, medic, profesor associat de Cardiologie Interventionala, Institutul de Cardiologie "C.C.Iliescu", Bucureşti

267.          Augustin Frăţilă, scriitor, red.şef Editura ALLFA, membru U.S.R.

268.          Marilena Frenţiu, director Teatrul Municipal Baia Mare

269.          Alexexander FRIEDMANN, prof. dr., Université du Québec, Montréal, Canada

270.          Alexandru Fronea, administrator firmă, Bucureşti

271.          Theodor N. Fronea, manager, Bucureşti

272.          Victor Frunză, scriitor, Bucureşti

273.          Sultana Gagea, membră - Asociaţia INFORR, Bucureşti

274.          Florin Galescu, reporter, Timişoara

275.          Georg Gane, manager, München, Germania

276.          Rhéal Galarneau, preşedinte ''Groupe Équipro'', Montreal, Canada

277.          Alina Galeriu, studentă SNSPA

278.          Tom Gallagher, prof.univ.dr., Bradford University, United Kingdom

279.          Mircea Gallin, profesor, Bucureşti

280.          Gabriela Gavril-Antonesei, scriitor, profesor Universitatea Jagiellona, Cracovia, Polonia

281.          Augustin Gănescu, inginer, Saline, Michigan, SUA

282.          Cristian Gănescu, întreprinzator, Sibiu

283.          Elisabeta Gănescu, contabil, Saline, Michigan, SUA

284.          Constantin Geangu, inginer, membru al Consiliului director al Alianţei Civice

285.          Gregory George, pensionar, Los Angeles, SUA

286.          Matei-Dumitru Georgescu, statistician medical principal, Bucureşti

287.          Simona Georgescu, proiectant, Bucureşti

288.          Iustin Gabriel German, inginer proiectant, Bucureşti

289.          Nicolae German, ing. agronom, şef laborator ICLF Vidra, Ilfov

290.          Liviu Giosan, dr. geolog, cercetător Woods Hole Oceanographic Institution, USA

291.          Mariana Gîrbovan, studentă masterandă, Timişoara

292.          Dan Ghelase, preşedinte ARTRAD

293.          Radu Pavel Gheo, scriitor, traducător, Timişoara

294.          Leonid H. Gheorghian, medic, Bensheim, Germania

295.          Dragoş Gheorghiu, energetician, Zürich, Elveţia

296.          George Gheorghiu, licenţiat în Academia Comercială, Bucureşti

297.          Ştefan Ghergheli, Asociaţia Românilor Creştin Democraţi din Germania

298.          Dinu Gherman, cercetător, jurnalist Romania Libera, Cluj

299.          Mihai Ghircoiaş, profesor, Cluj-Napoca

300.          Ruţica Ghimpu, prof., Timişoara

301.          Liviu Ghiţea, profesor de vioară, Sousse, Tunisia

302.          Ovidiu Giulvezan, profesor, Timişoara

303.          Ştefan Gladin, regizor TVR

304.          Vasile Gogea, scriitor, luptător în revoluţia din Decembrie 1989, Cluj-Napoca

305.          Sanda Golopenţia, prof. universitar, Providence, SUA

306.          Monica Goubard, informatician., Cognac, Frnaţa

307.          Jon Gostin, regizor film, TVR

308.          Ion Grama, technician, fost deţinut politic

309.          Mihail Laurentiu Grecea, doctor in chimie, cercetător, Leiden, Olanda

310.          Devis Grebu, artist plastic, Bucureşti

311.          Dan Grozav, inginer, Timişoara

312.          Francisc Grunberg, traducător, Timişoara

313.          Stere Gulea, regizor, prof.univ.dr., membru GDS

314.          Adrian Gutuiescu, proiectant, fost deţinut politic

315.          Victor Halmaghi, doctor în ştiinţe medicale, Michigan, SUA

316.          Aladár Hampel-Binder, inginer constructor, Braşov

317.          Andrea Enikő Hampel-Binder, medic, Braşov

318.          Anca Harasim, director executiv, Camera de Comerţ Americană în România

319.          Teofil Haica, vicepreşedinte FNRD 1989, Timişoara

320.          Dorin Hehn, inginer, Timişoara

321.          Margareta Helvey, pensionară, Sacramento, California, SUA

322.          Elena Hillard-Vasescu, gérante de société, Paris, Franţa

323.          Zsolt Horvath, subinginer, Timişoara

324.          Bogdan Iuliu Hossu, preşedinte - C.N.S. "Cartel ALFA"

325.          Iuliu Hossu, inginer, Canada.

326.          Lucia Hossu Longin, realizator TV “Memorialul Durerii”, secretar general Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România

327.          Lucica Iancu, prof.univ., Timişoara

328.          Victor Iancu, prof.univ., Catedra UNESCO de Drepturile Omului, Baia Mare

329.          Dinu Ianculescu, scriitor şi actor , Frankfurt am Main, Germania.

330.          Florin Iepan, regizor de film, Timişoara

331.          Mihaela Iftime, studentă Universitatea Timişoara, Câmpulung Moldovenesc

332.          Constantin Igescu, membru Alianţa Civică, Bucureşti

333.          Mircea Ignat, vicepreşedinte – Solidaritatea Universitară, dr. ing., cercetător ştiinţific principal I, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Inginerie Electrică - Cercetări Avansate.

334.          D.Lucian Iliesiu, arhitect, New-York, SUA

335.          Sorin Ilieşiu, iniţiator al Apelului pentru condamnarea regimului comunist din România ca nelegitim şi criminal, apel lansat la 10 martie 2006, semnat de peste 500 de intelectuali, 45 de organizaţii nonguvernamentale, două organizaţii sindicale reprezentând peste 1.000.000 de membri. Vicepreşedinte al Alianţei Civice, membru al GDS şi al Societăţii Timişoara.

336.          Victor Ilieşiu, arhitect, Bucureşti

337.          Petru Ilieşu, scriitor, preşedinte – Fundaţia ”Timisoara ’89”

338.          Dumitriţa Dorina Ilirtie, studentă SNSPA, Bucureşti

339.          Virginia Ion, secretar ştiinţific, Academia Civică

340.          Alexandru Ionescu, inginer, San Francisco, USA

341.          Ana Maria Ionescu Wollner, inginer, Bucureşti

342.          Aristide Ionescu, vicepreşedinte Fundaţia Culturală Memoria - Argeş, fost deţinut politic trecut prin experimentul “reeducarii”din Piteşti (“cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane” - Al. Soljenitzin)

343.          Georgeta Ionescu, învăţătoare, Montreal, Canada

344.          Iulian Ionescu, constructor, Montreal, Canada

345.          Liana Ionescu, doctor în filosofie, cadru didactic universitar, Bucureşti

346.          Maria Alexandra Ionescu, studentă Universitatea Timişoara

347.          Miltiade Ionescu, medic, fost deţinut politic

348.          Nicolae Ionescu, laborant, Montreal, Canada

349.          Nicolae Ionescu, pensionar, Montreal, Canada

350.          Gheorghe Ioniţă, economist, Timişoara

351.          Oliver Ioniţă, şef departament mentenanţă, Bucureşti

352.          Sorin Ioniţă, muzeograf, Bucureşti

353.          Silviu Ioniţă, prof.univ.dr., secretar ştiinţific, Universitatea din Piteşti

354.          Filip-Lucian Iorga, istoric, publicist, Bucureşti

355.          Lucia Iorga, doctor în psihologie, Bucureşti

356.          Afrodita Iorgulescu, matematician, profesor -  Academia de Studii Economice

357.          Anastasia Iorgulescu, fostă studentă la Medicină, fost deţinut politic - muncă silnică pe viaţă

358.          Tiberiu Ioschici, inginer, Timişoara

359.          Niculiţă Iosebică, economist, Bucureşti

360.          Gheorghe Ipate, inginer, fost deţinut politic

361.          Paula Irescu, biolog, Bucureşti

362.          Diana Irimia, studentă, Bucureşti

363.          Ana-Maria Isofache, masterand - Centrul de Studii Europene, Iaşi

364.          Valerică Ispas, inginer, Bucureşti

365.          Gheorghe Istrătescu, arhitect, Bucureşti

366.          Gabriel Ivan, Education & Science Projects Manager, British Council, Bucureşti

367.          Victor Ivanovici, scriitor, prof.univ., Univ. "Aristotel", Salonic, Grecia

368.          Cezar Ivănescu, scriitor

369.          Alexandru Jădăneanţ, avocat, Timişoara

370.          Doina Jela, scriitor, jurnalist, secretar – Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România

371.          Dan Tudor Jemna, manager, Iaşi

372.          Ovidiu Jiman, muzician, Timişoara

373.          Alexandra Jivan, doctorandă în antropologie, Montreal, Canada

374.          Ionel Jude, inginer, Bocşa, Caraş-Severin

375.          Charles Kercea, tehnician, fost deţinut politic

376.          Hansgeorg v. Killyen, profesor Max-Planck-Gymnasium, Lahr, Germania

377.          Cornel Klein, profesor, Montreal, Canada

378.          Victoria Voicu Klein, stenografa, Montreal, Canada

379.          Kázmér Kovács, arhitect, Sfântu-Gheorghe

380.          Victor Baltateanu Kornis, designer, Frankfurt am Main, Germania

381.          Eniko Koos, cercetător, Cluj

382.          Traian Lalescu, analist economist, Pittsburg, SUA
383.          Mihaiu Lancuzov, muzeograf, Bucureşti
384.          Cristian Lascu, speolog, redactor şef “National Geographic Romania”
385.          Dinu Lazar, fotograf, multiplu laureat internaţional, Bucureşti
386.          Simina Lazar-Huser, energetician, Paris, Franţa
387.          Dumitru-Felician Lăzăroiu, prof. dr. ing., Paris, Franţa
388.          Ana-Maria Lebădă, studentă SNSPA, Bucureşti
389.          Adrian Leu, software engineer, Cambridge, Marea Britanie

390.          Lucian I. Livescu, ing., juranlist, preşedinte "American Romanian Sister Cities Council, Youth for a Better World, Atlanta City of Peace Project, SUA

391.          Cosmin Lolea, inginer calculatoare, Timişoara

392.          George Luca, om de afaceri, Botoşani

393.          Raymond Luca, Senior Accountant, EPlus Inc., Herndon, Virginia, USA

394.          Delia Lucian, studentă, Oradea

395.          Anca Lungu, prof.univ., dr., Samford University, Birmingham, Alabama, SUA

396.          Claudiu T. Lungu, prof.univ., dr., University of Alabama, Birmingham, SUA

397.          Dragoş Lumpan, fotograf laureat internaţional, Bucureşti.

398.          Mihaela Lungu, economist, Braşov

399.          Nicolae Lupan, Asociaţia Mondială “Pro Basarabia şi Bucovina”, Bucureşti

400.          Adrian Lupaş, ing. constructor, München, Germania

401.          Marie-Anne Lupaş, profesoară, München, Germany

402.          Ovidiu Lupaş , dr., ing.,  Muenchen, Germania

403.          Simona Carmen Lupaş, ing. constructor, München, Germania

404.          Coman Lupu, prof. univ. dr., şef de Catedră, Universitatea din Bucureşti

405.          Giorgio Lupu, arhitect, vicepreşedinte - Nadel Architects Inc., Los Angeles, SUA

406.          Traian Lutcan, technician, fost deţinut politic

407.          Rosana Macăli, referent, Timişoara

408.          Alexandru Maier, medic, fost deţinut politic

409.          Florina Maliţa, studentă, Braşov

410.          Constantin Maltezianu, inginer, Neuilly S/Seine, Franţa

411.          Cătălin Mamali, psiholog social, SUA

412.          Ion Man, administrator, fost deţinut politic

413.          Nistor Man, profesor, preşedintele Filialei AFDPR-Mureş, fost deţinut politic

414.          Paul Mancaş, profesor, fost deţinut politic

415.          Maria Manda,  profesor, Giurgiu

416.          Mirella Manda, profesor, Giurgiu

417.          Dumitru Manda, profesor, Giurgiu

418.          Cornelia Maria Manolescu, profesoară, Bucureşti

419.          Apostol Manta, inginer, Bucureşti

420.          Ionuţ Mareş, student Universitatea Timişoara

421.          Ion Maria, scriitor, prof. de istorie, Colegiul Naţional "Elena Cuza", Craiova

422.          Bata Marianov, artist plastic, scriitor, Germania

423.          Gabriel Marin, prof.univ., the University of Ottawa, Canada

424.          Mihai Marin, fost deţinut politic, Bucureşti

425.          Viorel Marineasa, scriitor, conf.univ.dr., Universitatea de Vest, Timişoara

426.          Aurelia Marinescu, profesoară, Bucureşti

427.          Daniela Marinache, studentă SNSPA, Bucureşti

428.          Nicolae Marinescu, dr.ing., manager, Bucureşti

429.          Anca Liana Marton, ing. chimist, conf.univ.dr., Universitatea Politehnică, Bucureşti

430.          Constantin Marţian, vicepreşedinte - Alianţa Civică

431.          Claude G. Matasa, consul general al României, dr.ing.prof.univ. Chicago, SUA

432.          Ioan Matiş, subinginer,Timişoara

433.          Cristian-Adelin Maxim, avocat, Drobeta Turnu-Severin

434.          Sorin Mărculescu, scriitor, membru GDS

435.          Nicolae Mărgineanu, regizor film, Bucureşti

436.          Teodor Mărieş, preşedinte - Asociaţia 21 Decembrie 1989

437.          Radu Mârza, istoric, lector univ. dr., Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj

438.          Carmen-Maria Mecu, psiholog, dr.conf.univ., Universitatea Ecologică, Facultatea de Psihologie, Bucureşti

439.          Nicolae Mecu, cercetător principal I, istoric literar, prof.univ.dr., Bucureşti

440.          Dumitru Medan, inginer constructor, Cluj-Napoca

441.          Christiana Medianu, arhitect, Bucureşti

442.          Mihai Mereuţă, preşedinte Liga Habitat, Bucureşti

443.          Lavinia Micu, inspector, Timişoara

444.          Adriana Micula, pensionar, Sydney, Australia

445.          Dan Micula, informatician, Sydney, Australia

446.          Rusalim Micula, pensionar, Sydney, Australia

447.          Octavian Miclescu, scriitor, Galaţi

448.          Dan Mihalache, medic, Timişoara

449.          Felicia Mihalache, medic, Timişoara

450.          Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara

451.          Ilie Mihalcea, jurnalist, Paris, Franţa

452.          Marieta Mihalcea, Asoc. 16 Decembrie 1989, Timişoara

453.          Mihai Mihalcea, coregraf, director, Centrul National al Dansului, Bucureşti

454.          Christian Mihailă, informatician, Montreal, Canada

455.          Constantin Lulu Mihailă, inginer, Montreal, Canada

456.          Emil Mihăilescu, arhitect, fost deţinut politic

457.          Preda Mihăilescu, prof. univ., Mathematisches Institut Universitaet Goettingen, Germania

458.          Antonia Munteanu, medic, Oradea

459.          Senina Mihăilescu Mureanu, jurnalist şi traducător, Madrid, Spania

460.          Mircea Mihăieş, scriitor, vicepresedinte al Institutului Cultural Roman

461.          Liviu Mihoc, inginer, Hamburg, Germania

462.          Cristian Mihu, arhitect, Bucureşti

463.          Alice Mija, conferenţiar- Universite de Nice, Franţa

464.          Lucian C. Milea, inginer electronică şi telecomunicaţii, Bucureşti

465.          Damian Milivoi, economist, Timişoara

466.          Elena Miller, jurist, Indianapolis, SUA

467.          Adrian Mircea, disident anticomunist – membru al Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (1979), Bucureşti

468.          Emilia Mircea, studentă medicină - Universitatea Timişoara

469.          Alexandru Mircescu, profesor, Montreal, Canada

470.          Georgeta Mircescu, profesor, Montreal, Canada

471.          Christian Mititelu, preşedintele Alianţei Civice

472.          Paul Mitroi, jurist, fost deţinut politic

473.          Inez Mocanu, energetician, Lyon, Franţa

474.          Angela Raluca Moise, profesor, Bucureşti

475.          Cornel Moldovan, cercetător, Bucureşti

476.          Ana Monoran, electronist, Timişoara

477.          Oana Monoran, jurnalist, Timişoara

478.          Paul Alexandru Monoran, student, Timişoara

479.          Petrişor Morar, secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor, Bucureşti

480.          Sergio Morariu, jurnalist, Timişoara

481.          Călin Mucichescu, inginer, profesor la Universitatea Politehnica Bucureşti

482.          Christina Mucichescu, inginer, Bucureşti

483.          Paul A. Mucichescu, student Universitatea Humboldt, Filozofie, Berlin, Germania

484.          Carmen Muntean-Cristache, asist.univ.drd., Universitatea Bucuresti.

485.          Ioana Munteanu, lector la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Bucureşti

486.          Vasile Muntean, electronist, Sibiu

487.          Alexandru Munteanu, jurnalist TVR, Bucureşti

488.          Dan Munteanu Colán, prof. dr., Universidad de Las Palmas, Spania

489.          Elena Munteanu, pensionară, Montreal, Canada

490.          Alin Mureşan, cercetător, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România

491.          Olga Mureşan, geolog, Bucureşti

492.          Petru Mureşan, geochimist, Bucureşti

493.          George Muşat, avocat, Bucureşti

494.          John Nandris, arheolog, Oxford, Marea Britanie

495.          Silvestru Nanu, economist, fost deţinut politic

496.          Mihai Nasta, profesor, cercetător, Bruxelles, Belgia

497.          Geza Nagy, preot, fost deţinut politic

498.          Maria Neagu, cineast, Bucureşti

499.          Mihai Neagu, inginer, fost deţinut politic

500.          Traian Neamţu, fost deţinut politic, preşedintele Filialei AFDPR-Cluj

501.          Damian Necula, scriitor, Franţa

502.          Alexandru Nemţanu, student sociologie, Bucureşti

503.          Dumitru Nestor, secretar, Fundaţia Culturală Memoria – Argeş

504.          Vasile Nica, inginer, Nürnberg, Germania

505.          Cristian Nicoară, inginer, Bucureşti

506.          Dan Nicoara, inginer, manager, Toronto, Canada

507.          Ion Nicoară, technician, fost deţinut politic

508.          Lucica Nicoară, ing. electroenergetic, vicepreşedinte - Consiliul Naţional al Alianţei Civice, Braşov.

509.          Nicolae Ambrozie Nicoară, ing. electronist, preşedintele Asociaţiei Culturale "Pro Basarabia şi Bucovina" filiala Braşov.

510.          Ioana Nicolau, profesoară de pian, Céret, Franţa

511.          Yann Nicolau, dr. ing., cercetător, Centrul de Studii Nucleare din Grenoble, Franţa.

512.          Nicola Nikolaus, medic, conferentiar Universitatea Düsseldorf-Germania

513.          Mircea Nicosevici, inginer, Timişoara

514.          Radu Nicosevici, economist, preşedinte Academia de Advocacy, Timişoara

515.          Dan Nicolescu, inginer, Quincy, MA, USA

516.          Doina Nicolescu, inginer, Quincy, MA, USA

517.          Andreea Niculescu, inginer IT, Enschede, Olanda

518.          Dan Niculescu, arhitect, expert, Prangins, Elveţia

519.          Ecaterina Niculescu, proiectant, fost deţinut politic

520.          Ştefan Niculescu-Maier, consultant dezvoltare software, fost deţinut politic, SUA 

521.          Mircea Nistorescu, arhitect, New York, SUA

522.          Constantin  Nistorică, economist, fost deţinut politic, preşedintele Filialei-Bihor

523.          Viorica Nişcov, cercetător, traducător, Bucureşti

524.          Ioana Niţulescu, studentă, Bucureşti

525.          Nicolae Noica, inginer, profesor, ex-ministrul Domeniul Public, Bucureşti

526.          Dan Novacovici, fost deţinut politic, inspector in construcţii, SUA

527.          Ana Otilia Nuţu, economist, Bucureşti

528.          Dumitru Nuţu, medic, Bucureşti.

529.          Dumitru Olteanu, fost deţinut politic, membru al Comitetului Director Fundaţia Culturală Memoria - Argeş

530.          Ágoston Olti, istoric, expert al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

531.          Andrei Opaiţ, arheolog, Universitatea din Texas, SUA.

532.          Leonard Oprea, prozator, eseist, Boston, SUA

533.          Adrian Oroşanu, traducător, Bucureşti

534.          Theodor Orasianu, geolog, Geneva, Elveţia

535.          Dan Ottulescu, inginer, fost deţinut politic

536.          Mihai Pamfilie, artist plastic, Leeuwarden, Olanda

537.          Izverina Pan, scriitor, Bucureşti

538.          Şerban Papacostea, academician, membru al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române

539.          Ovidiu Papană, prof.univ., Timişoara

540.          Monica Papazu, conf.univ.dr. - literatură comparată şi teologie, scriitor, Danemarca

541.          Vasile Paraschiv, disident anticomunist. Fost deţinut politic. Premiul GDS - 2006.

542.          Radu Paraschivescu, scriitor, Bucureşti

543.          Manuela Paraschivescu, jurist, Bucureşti

544.          Mihnea Paraschivescu, meteorolog, Bucureşti

545.          Doina Parusi, inginer, Montreal, Canada

546.          Alexandrina Pascan, economist, fost deţinut politic

547.          Ion Pascan, economist, fost deţinut politic

548.          Gabriella Pasztor, secretar de stat, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Bucureşti

549.          Horia-Roman Patapievici, scriitor, preşedintele Institutului Cultural Român

550.          Paula Ecaterina Patea, inginer, Bucureşti

551.          Liliana Pavelescu-Mihailă, administratoare, Montreal, Canada

552.          Carmen Pătruţ, consilier pentru afaceri europene, Bucureşti

553.          Rodica Păunescu, profesoară, Bihor

554.          Aurel Pârvu, conf.univ., Institutul de Arhitectură, Université de Genčve, Elveţia

555.          Rodica Pârvu, inginer, Geneva, Elveţia

556.          Marius Pentelescu, jurnalist, Radio Timişoara

557.          Jose Luis López Pérez, prof. univ.dr., Universitatea din Salamanca, Spania

558.          George Petcan, economist, Bucureşti

559.          Ovidiu-Flavius Petcu, inginer, Iaşi

560.          Ioan Peter, actor, dramaturg, Arad

561.          Maria Petraşcu, ziarist, Braşov

562.          Arcadiu Petrescu, medic, Bucureşti

563.          Cornelia Petrescu, inginer, scriitor, St Laurent du Pont, Franţa

564.          Elena Petrescu, economist, Bucureşti

565.          Ioan Petrescu, medic, Visp, Elveţia

566.          Ioan-Vasile Petrescu, inginer, St Laurent du Pont, Franţa

567.          Virgil Petrescu, profesor universitar, Bucureşti

568.          Maria Petric, prof., Timişoara

569.          Nicolae Petric, medic, Timişoara

570.          Dusan Petrovici, poet, Dusseldorf, Germania

571.          Elisabeta Pichl, economist, Timişoara

572.          Ileana Pintilie, conf.univ.dr. – Universitatea de Vest, Timişoara

573.          Lucian Pintilie, regizor

574.          Andrei Pippidi, istoric, Bucureşti

575.          Christian Plajer, preot Biserica Neagră Braşov, Decan al Districtului Bisericesc Evanghelic C.A., Braşov

576.          Mihai Platon, inginer, Vancouver, Canada

577.          Barbu Plosceanu, inginer, Bucureşti

578.          Anamaria Pop, scriitoare, traducătoare, Szalkszentmarton, Ungaria

579.          Ion Pop, prof.univ., scriitor, Cluj-Napoca

580.          Oana Raluca Pop, inginer, Bocşa, Caraş-Severin

581.          Costel Popa, director cercetare, Bucureşti

582.          Dinu Popa, jurnalist, New York, SUA

583.          Ilie Popa, decan – Universitatea din Piteşti. Preşedinte - Fundaţia Culturală Memoria, Argeş

584.          Neculai Popa, Los Angeles, SUA

585.          Silvia Popa, istoric de artă, cercetător, publicist, Germania, Marburg

586.          Antonie Popescu, avocat, membru senior al Ligii Studenţilor din Universitatea din Bucureşti –1990.

587.          Călin Popescu, doctor în medicină, P.E.- President C & C Consultants, Inc., Austin Texas, USA

588.          Cristian Popescu, inginer, Bucureşti

589.          Dana Nicoleta Popescu, filolog, cercetător ştiinţific, Timişoara

590.          Crişan Popescu, prof. univ.dr. ing., Aachen, Germania

591.          Iulian Popescu, medic primar pneumolog, doctor în ştiinţe medicale

592.          Marian Popescu, scriitor, profesor universitar, Bucureşti

593.          Matilda Lelia Popescu, profesoară, Bucureşti

594.          Mihai Popescu, ing., San Francisco, SUA

595.          Mircea Popescu, inginer, Bucureşti

596.          Mircea Popescu, cercetător, Bucureşti

597.          Raul Popescu, inginer, Timişoara

598.          Titu Popescu, scriitor, Munchen, Germania

599.          Vasile Popescu-Albină, economist expert, Timişoara

600.          Vlad Popescu, student, Universitatea de Vest, Timişoara

601.          Filip Popovici, doctor în economie, Bucureşti

602.          Radu Portocală, scriitor, jurnalist, Paris

603.          Alexandru  Poruţiu, economist, fost deţinut politic

604.          Nicolae Prelipceanu, jurnalist, scriitor

605.          Ioana Preston, Dr., MD, Assistant Professor, Tufts University, Boston, MA, USA

606.          Nicole Preston, jurnalist, Hamden, SUA

607.          Serge Preston, inginer, Hamden, USA

608.          Petru Prorocu, inginer, Bocşa, Caraş-Severin

609.          Chantal Proulx, secretara de directie, Montreal, Canada

610.          Ana Prvacki, artist vizual, New York, SUA

611.          Delia Prvacki, sculptor, Singapore

612.          Milenko Prvacki, pictor, decan - Facultatea de Pictură, Universitatea din Singapore

613.          Alexandru Nicolae Puricescu, inginer, Bucuresti

614.          Johann Raab, cardiolog, Clinica din Landau, Germania

615.          Ştefan Radoveanu, director comercial, Geneva, Elveţia

616.          Ilina Radu, magistrat, Timişoara

617.          Irina Ranetti, HR manager, Bucuresti

618.          Elena Rădulescu, fost deţinut politic

619.          Constantin Răuţă, om de ştiinţă, Centre of Excellence, College Park, Maryland, SUA, condamnat la moarte de Ceauşescu în 1971

620.          Alexandra Răzvan, avocat, Societatea Timişoara

621.          Ileana Răzvan, funcţionar public, Timişoara

622.          Victor Rebengiuc, ex-rector - Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L.Caragiale”, Bucureşti. Membru GDS.

623.          Sergiu Rizescu, medic, fost deţinut politic, preşedintele Filialei AFDPR-Argeş

624.          Valentina Rodinceanu, sociolog, Bucureşti

625.          Felicia Roseanu, membru Alianţa Civică, Bucureşti

626.          Radu Rosetti, inginer, Offenbach am Main, Germania

627.          Smaranda Rosetti, inginer, Offenbach am Main, Germania

628.          Ioan Roşca, cercetător, autorul web-site-ului www.procesulcomunismului.com, Montreal, Canada

629.          Ion Roşca, inginer, Timişoara

630.          Radu Roşca, inginer, conf. univ., Iaşi

631.          Marilena Rotaru, realizator TV, autoarea serialului "Memoria exilului romanesc"

632.          Andrei Roth, analist financiar, Microsoft, Mountain View, California, SUA

633.          Emanuel Ruja, dr. medic primar , Cambridge, Marea Britanie

634.          Romulus Rusan, scriitor, director – Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului - Foundaţia Academia Civică, membru al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România

635.          Angela Rusu, medic veterinar Los Angeles California

636.          Nicolae D. Rusu, scriitor, Los Angeles, SUA

637.          Carmen Sabău, chimistă, cercetător ştiinţific, Chicago, SUA

638.          Mircea Sabău, profesor, Chicago USA

639.          Marina Neagu-Sadoveanu, arhitect, Bucureşti

640.          Ion Sarion, medic, fost deţinut politic

641.          Viorel Sasca, dr.ing. cercetător, Institutul de Chimie, Timişoara

642.          Valerian Sava, critic şi istoric de film

643.          Elena Cristina Savu, director de proiecte - DHL Worldwide Express, Bruxelles, Belgia

644.          Ioan Savu, informatician, Timişoara

645.          Mihaela Savu, studentă, Timişoara

646.          Alice Sălăjan, grafier la Judecatoria Şimleu-Silvaniei, jud.Salaj

647.          Cesar Săndulescu, inginer Orange County California

648.          Polixenia Săndulescu, arhitect Orange County California

649.          Vintila Săvulescu, arhitect, fost deţinut politic

650.          Radu Sârbu, fizician, Cluj

651.          Grigore Sbarcea, teolog, editor - The Christian Herald, Sydney, Australia

652.          Ruxandra Lupaş Scheiterer, dr., ing. în cercetare, Muenchen, Germania

653.          Corneliu Schneller-Pavelescu, arhitect, Alicante Spania

654.          Gabi Schuster-Cărăruşă‚ redactor Atheneum, Heidelberg, Germania

655.          Steliana Iridenta Seciu, profesoară de matematică, Oneşti

656.          Dorica Seculi, avocat Baroul Timiş

657.          Cornel Seracin, istoric, Timişoara

658.          Ioan Seracin, profesor, Timişoara

659.          Florentina Sia, studentă, Bucureşti

660.          Valeria Silli, dr.inginer cercetare-dezvoltare

661.          Gabriela Sima, profesoară, Zalău

662.          Nora Sima, profesoară, Zalău

663.          Angela Simion, membru Alianţa Civică, Bucureşti

664.          Gabriela Simionescu, profesor, Bucureşti

665.          Zvezdana Simonovici, studentă Ştiinţe Politice Univ. Timişoara, Moldova-Nouă

666.          Karl Singer, profesor, Timişoara

667.          Elena Siupiur, dr., scriitor, cercetator - Institutul de studii sud-est europene al Academiei Române

668.          Ştefan Sîrbu, arhitect, Bucureşti

669.          Ioan Sîntea, funcţionar CFR, Timişoara

670.          Dorina Sîsîiac, inginer, Bucureşti

671.          Bogdan P. Skeletti, preşedintele Uniunii europeene contra conformismului intelectului, scriitor, Merenberg, Germania

672.          Vasile Solomie, funcţionar, Timişoara

673.          Eliot Sorel, profesor, George Washington University, SUA

674.          Liviu Sorinca, funcţionar public, Timişoara

675.          Anca Maria Spiridon, doctorand în istorie, Magadalen College, Oxford University, Marea Britanie

676.          Monica Spiridon, prof.univ. - Universitatea din Bucuresti, scriitor, preşedinte al comitetului  de experţi pentru literatură al  ESF (European Science Foundation)

677.          Florin Stan, muzeograf, şef Secţie Istorie - Muzeului Marinei Romane, Constanţa

678.          Lavinia Stan, director - Centrul de Studii Post-Communiste, St. Francis Xavier University - Nova Scotia; prof. de ştiinţe politice, Concordia University - Montreal, Canada

679.          Dan Stanca, scriitor, Bucureşti

680.          Teodor Stanca, inginer, Timişoara

681.          Ionel Stanciu, prof., Timişoara

682.          Iuliana Stanciu, prof., Timişoara

683.          Mihai Stanciu, inginer, Ploieşti

684.          Sabina Stanciu, economist, Timişoara

685.          Dana Stephan, medic, Ravensburg, Germania

686.          Josef Stephan, medic, Ravensburg, Germania

687.          Petre Stoica, scriitor, Jimbolia

688.          Radu Stoicănescu, consultant senior, expert telecomunicaţii, Paris, Franţa

689.          Liviu Ioan Stoiciu, scriitor, Bucureşti

690.          Viorica Stroici, profesoară, Belgia

691.          Elisabeth Sturdza, doctor în litere, Köln, Germania

692.          Johannes Sturdza, ing., Köln, Germania

693.          Elena N. Suciu, doctor în chimie, Ridgewood, SUA

694.          Johann Szabo, doctor în medicină, Offenbach, Germania

695.          Emeric Szeifert, comandor av., Timişoara

696.          Kristina Szigethy, specialist turism cultural, Braşov

697.          Daniel Şandor, inginer, Timişoara

698.          Daniel Şandru, lect.univ.drd., Fac. de Ştiinte Politice, Universitatea "Petre Andrei", Iaşi

699.          Liana Mihaela Şerban, prof., Timişoara

700.          Marinela Şerban, editoare, jurnalistă. Deva.

701.          Marius Şopterean, conf.univ.dr., şef catedra regie film UNATC

702.          Cristache Ştefănescu, fost deţinut politic, preşedintele Filialei AFDPR-Bucureşti

703.          Dinu Ştefănescu, dr.ing., Landen, Belgia

704.          Marietta Ştefănescu, prof., Timişoara

705.          Gheorghe Mihai Ştefănescu, inginer, fost deţinut politic

706.          Nicolae Ştefănescu-Drăgăneşti, preşedinte - Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului, Bucureşti

707.          Maria Şuhani, profesor, Timişoara

708.          Anna Tabacu, studenta, Universitatea din Budapesta, Ungaria

709.          Constanţa Tabacu, profesor, Bucureşti

710.          Adrian Talpaş, comerciant, Timişoara

711.          Ioan Tapşa, librar, Timişoara

712.          Maria Tarcea, profesoara, fost deţinut politic

713.          Radu Taşcă, inginer, Sydney, Australia

714.          Alexandru Tănase, profesor, Södertälje, Suedia

715.          Iustin Tănase, software engineer, presedinte IT Systems International, România-SUA

716.          Andrei Tănăsescu, compozitor, conf. univ. dr., Universitatea Naţională de Muzică

717.          Andreea Tănăsescu, coreograf, doc.Univ. Paris 8 , Franţa

718.          Tănase Tăvală, dr.inginer chimist, Timişoara

719.          Silvia Temeliescu, inginer constructor, Bucureşti

720.          Ioana Teodorescu, profesor la Centrul Cultural Farancez din Iaşi

721.          Mălin Teodorescu, inginer, Timişoara

722.          Lucian Dan Teodorovici, scriitor, coordonator - Editura Polirom, Iasi

723.          Maria Theodoru, profesor, Bucureşti

724.          Ştefan Theodoru, inginer, Bucureşti

725.          Liviu Tholoraş, ziarist, Bucureşti

726.          Gheorghe Tiber, preşedinte, Federaţia sindicală “Solidaritatea – Virgil Săhleanu” a metalurgiştilor din România

727.          Clementina Timus, cercetător ştiinţific principal, Bucureşti

728.          Nicolae Tinca, inginer, Timişoara

729.          Cătălina Tincu, funcţionar bancar, Popeşti-Leordeni, Ilfov

730.        Vladimir Tismăneanu, profesor de ştiinţe politice, Univerity of Maryland - SUA, preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

731.          Iosif Todosiu, prof., Timişoara

732.          Alexandrina Toma, inginer, Piteşti

733.          Corneliu Toma, inginer, Bucureşti

734.          Eugeniu Toma, fizician, Bucureşti

735.          Mihaela Tomescu, inginer, Mioveni, Argeş

736.          Valentina Tracicar, studentă FSPUB, Bucureşti

737.          Dino Tudor, architect, Los Angeles, USA

738.          Marius Tudor, director marketing, Silicon Valley, SUA

739.          Pavel Tudor, doctor in biologie, Cluj

740.          Dorin Tudoran, scriitor, SUA

741.          Florin Tudose, prof.univ. dr. psihiatru, Spitalul Universitar de Urgenţă, Bucureşti

742.          Gheorghe Tupiţa, inginer electrotehnic, Bucureşti

743.          Lucian Turcescu, profesor de teologie - Concordia University, presedinte al Asociatiei Canadiene de Patristica, Montreal, Canada.

744.          Maria Ţiţeica, dr., matematician, Munchen, Germania

745.          Florin Ţurcanu, istoric, Universitatea din Bucureşti, membru GDS

746.          Ana Ciucan Ţuţuianu, profesor, Paris, Franţa

747.          Sanda Maria Ulmeni, actriţă, Fresno, California, SUA

748.          Doina Urdea, prof., Timişoara

749.          Tudorel Urian, critic literar, consilier - Ministerul Culturii şi Cultelor

750.          Andrei Ursu, inginer exilat în SUA. Fiul disidentului Gheorghe Ursu ucis în arest în anul 1985 de torţionarii comunişti.

751.          Timotei Ursu, regizor de film, jurnalist, New York, USA

752.          Vasile Ursuleţ, funcţionar, Timişoara

753.          Dan Uzuneanu, student Istoria, Bucureşti

754.          Laura Vaichikauska, student, Atlanta, USA

755.          Ilie Valentin, jurnalist TVR, Bucureşti

756.          Emil Vancu, preşedinte SC Arad, membru fondator Societatea Timişoara

757.          Florian Vancu, inginer, Cluj

758.          Rodica Vancu, profesor, membru fondator Societatea Timişoara, Arad

759.          Andrea Varga, istoric, Budapesta

760.          Cristian Vasile, istoric, cercetător ştiinţific, Institutul de Istorie “Nicolae Iorga”, secretar ştiinţific al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România.

761.          Mihai Vasile, medic, Timişoara

762.          Olimpia Vasile, prof., Timişoara

763.          Ştefan Vasile, prof. (pensionar), Constanţa

764.          Gabriela Vasilescu, prof., Timişoara

765.          Ovidiu Vasilescu, inginer, Timişoara

766.          Alin Vărgatu, student Universitatea de Vest, Timişoara

767.          Ioan Vărsăndan, inginer, Timişoara

768.          Dan Vâtca, programator, Timişoara

769.          Cătălina Velculescu, prof. univ., dr., cercetător ştiinţific pr. I, Bucureşti

770.          Toma Vescan, dr., Universitatea din Bonn, Universitatea din Aachen, Germania

771.          Cristina Vidulescu, conf. univ. dr., Universitatea de Medicină Carol Davila, Bucureşti

772.          Daniel Vighi, scriitor, conf.univ.dr., Universitatea de Vest, Timişoara

773.          Adrian Paul Iginio Vignali, arhitect, preşedintele Asociaţiei belgo-române “Aide a la Democratie – Liberte”, Belgia

774.          Sanda Stanciu-Vignali, arhitect, Belgia

775.          Alexandru Vissarion, inginer, Bucureşti

776.          Andreea Vlădescu, prof. univ. dr., Universitatea Spiru Haret, Bucureşti

777.          Viorel Vlăsceanu, inginer, Braşov

778.          Ioana Voicu-Arnăuţoiu, conf. univ. – Universitatea Naţională de Muzică, Bucureşti

779.          Constantin Volanschi, chimist, Bucureşti

780.          Smaranda Vultur, profesor, Universitatea de Vest - Timişoara, expert al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România

781.          Franz Zaicescu, muzician, fotograf , Vandalia, Illinois, USA

782.          George Zamfir, student FSAPB, Bucureşti

783.          Codin Zamfirescu, medic, Frankfurt am Main

784.          Dinu Zamfirescu, jurist, preşedintele Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, Bucureşti

785.          Florin Zamfirescu, rector - Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L.Caragiale”, Bucureşti

786.          Vichente Zăgan, drd.inginer, Bucureşti

787.          Tudor Zărioiu, acustician, Timişoara

788.          Gheorghe Ionescu-Zicu, membru al Comitetului Director, Fundaţia Culturală Memoria - Argeş

789.          Ioana Zirra, lector univ., dr., Universitatea Bucureşti

790.          Şerban Rădulescu Zoner, istoric, dr., ex-preşedintele Alianţei Civice

791.          Alexandru Zub, academician, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române. Premiul GDS (1994). Ordinul naţional Steaua României în grad de Mare Ofiţer. Membru al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

LISTA SEMNATARILOR RĂMÂNE DESCHISĂ