Armele teroristilor
Parasutistii au gasit aparate de vedere pe timp de noapte si pusti cu luneta. Sute de "teroristi" au fost prinsi in decembrie 1989. Ei au fost predati esaloanelor superioare de catre militari, dar aveau sa dispara. Explicatia: luptatorii din rezistenta au fost transformati in acei teroristi care au produs groaza. Majoritatea au fost prinsi cu armament. Tema predilecta, atunci cand vorbim de evenimentele din decembrie 1989, este disparitia, in ceata, a teroristilor. Aceasta disparitie ne-a contrariat pe toti, insa cel mai mult i-a contrariat chiar pe cei care i-au prins. Colonelul Remus Ghergulescu, fostul comandant al Batalionului 404 Cercetare prin parasutare in dispozitivul inamic, din Buzau, ne-a dezvaluit cine au fost acesti "teroristi": luptatorii din Retelele "R" si "S", prima, a Armatei, iar cea de-a doua, a Securitatii. Aceste retele secrete, de existenta carora stiau extrem de putini oameni, au fost activate ca ultima solutie. Aceasta decizie nu se putea lua decat daca exista pericolul real al unei invazii, ori, pur si simplu, pentru a fi scoase din lupta si-apoi, daca mai era cazul, sa urmeze invazia. Este de notat ca actiunea acestor luptatori s-a declansat concomitent cu razboiul radioelectronic si dezinformarile din retelele telefonice, de transmisiuni si de televiziune. DOCTRINA. Existenta acestor retele de rezistenta era, la nivelul anului 1989, statuata doctrinar. Conform generalilor Ion Gheorghe si Corneliu Soare, care prezinta structura sistemului apararii nationale de la acea vreme in lucrarea lor "Doctrina militara romaneasca 1968 – 1989" (Ed. Militara, 1999): "Fortele componente ale sistemului de aparare cuprindeau:
1. armata, considerata drept osatura principala a sistemului, forta cea mai puternica de care depindea capacitatea combativa a acestuia;
2. trupele Ministerului de Interne, indeosebi brigazile de securitate, care aveau o inzestrare tehnica si o capacitate de lupta medii, putand indeplini misiuni importante mai ales in apararea unor pozitii organizate, a unor aliniamente intermediare sau in lupta cu desantul aerian inamic;
3. garzile patriotice, reprezentand componenta cea mai importanta a formatiunilor de lupta populare, atat sub aspect cantitativ, cat si calitativ, prin organizarea, instruirea si misiunile ce li se puteau incredinta;
4. detasamentele de tineret, care puteau participa la unele actiuni de lupta, mai ales prin executarea unor misiuni de asigurare, paza, cercetare, aprovizionare etc.;
5. formatiunile de aparare civila, avand rolul de a actiona pentru lichidarea sau limitarea urmarilor atacului din aer ale inamicului;
6. formatiunile de rezistenta, inexistente in timp de pace, dar care se preconiza a fi organizate la razboi pentru a duce actiuni de lupta pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic;
7. formatiunile sanitare ale Crucii Rosii, menite a interveni pentru acordarea primului ajutor luptatorilor raniti si transportarea lor la spitale sau centre medicale existente in zona". INTREBARILE. Asadar, faptul invocat in cercetarile ulterioare asupra fenomenului ca nu s-a stiut de existenta acestor structuri nu sta in picioare. Este cert ca nu s-a dorit descoperirea acestui adevar. Pe cat de simplu este acest "adevar", pe atat de incalcit a fost de-a lungul anilor raspunsul. Si acest lucru s-a intamplat din cateva motive foarte clare: in primul rand s-ar fi pus intrebarea cum s-au activat aceste structuri de "rezistenta", prin ce cai si din ordinele cui (in mod cert s-ar mai fi deschis o pista de cercetare si in privinta cauzelor care au dus la acele ordine); apoi, ce ordine au primit; de asemenea – cine a castigat din actiunea lor si daca, nu cumva, pe scheletul acestor structuri s-au format partide politice si oameni de afaceri? Raspunsurile la aceste intrebari ar fi trebuit sa ne lamureasca pe toti si mai ales pe cei raniti, rudele celor morti, cei provocati in acele zile si chiar pe membrii acestor structuri secrete. In cercetarile noastre jurnalistice ni s-a "aruncat" si manusa ca aceste structuri fiind secrete, e bine sa ramana asa. Le-am raspuns ca au trecut 17 ani si ca, oricum, macar unii dintre cei care au preluat puterea si n-au fost atat de loiali natiunii romane stiau de ele. De altfel, generalul Nicolae Militaru, ministrul Apararii impus, printre altii, si de Ion Iliescu, fostul sef al statului, este cel care a ordonat eliberarea "teroristilor", conform mai multor marturii ale comandantilor militari, la 29 decembrie 1989. La fel de cert este si faptul ca membri ai acelor retele de atunci ne-au spus ca s-au simtit, pur si simplu, folositi. RETEAUA "R". La Armata, reteaua era formata din rezervisti care au facut armata in special ca si cercetasi sau vanatori de munte. Trupele de cercetare, sa le spunem "regulate", ale Armatei cuprindeau pe langa Batalionul 404, subordonat Marelui Stat Major, cate o companie de cercetare in dispozitivul inamic la nivelul fiecarei Armate, cate un batalion de cercetare la fiecare divizie si o companie la nivel de regiment. De existenta retelei de rezistenta in detaliu la nivel national stia seful Marelui Stat Major, iar reteaua era coordonata prin Directia de Informatii Militare. Seful acesteia era atunci viceamiralul Stefan Dinu. Fara indoiala ca si adjunctul sefului Marelui Stat Major, cel de la "Organizare – Mobilizare", cunostea macar la nivel de principiu ce-i cu fortele de rezistenta. Ei bine, un amanunt demn de studiat de istorici este acela ca si generalul Victor Atanasie Stanculescu a fost in aceasta pozitie in cariera sa, inainte de a fi seful inzestrarii Armatei. RETEAUA "S". La Securitate, de existenta ei stia seful DSS, luptatorii fiind selectionati din cei care facusera Armata la trupele de securitate. Un "adevar" despre care nu s-a prea vorbit in anii de dupa decembrie 1989 este ca si trupele de securitate aveau in componenta cercetasi, asemenea celor ai Armatei: doua companii in dispozitivul inamic. Securitatea isi mai putea selectiona "oamenii" si din reteaua informativa. ACTIUNILE. Pana la urma, luptatorii din rezistenta ai Armatei si Securitatii aveau de indeplinit activitati similare, cu particularitatea ca aceia ai Armatei puteau sa se "specializeze" la o adica pe sabotaje, iar cei ai Securitatii, pe "tras cu urechea" in cazul in care teritoriul era "vremelnic ocupat". Bineinteles ca pana inainte de decembrie 1989 luptatorii din rezistenta aveau profesii diferite si isi duceau viata de zi cu zi alaturi de familie, copii, prieteni, fara ca nimeni sa banuiasca faptul ca la un consemn (un articol in ziar, o fraza spusa la televiziune intr-un anumit context, un telefon etc.) dispareau si-si ocupau locul dinainte stiut. Pentru astfel de situatii stiau ca trebuie, de pilda, sa tina o intersectie sub foc, impreuna cu "Popescu". Sistemul era organizat pe principiul "verigii lipsa", incat luptatorii nu-si cunosteau decat comandantul direct si nu ii stiau pe ceilalti membri ai retelei. Probabil ca acesti luptatori aveau si consemne sa actioneze din initiativa proprie. Ce ar fi putut intelege un astfel de luptator din faptul ca vedea in acel decembrie turisti sovietici, si nu numai, facand tot felul de manevre si gesturi ciudate? Problema de-atunci este insa cum mai opresti un astfel de sistem secret in conditiile de haos care au fost? CAUTAREA. Colonelul Remus Ghergulescu ne-a dezvaluit ca in ultima convorbire purtata cu generalul Stefan Guse, acesta se arata consternat de faptul ca reteaua "R" se activase, intrucat mapele erau intacte, sigilate, in seiful sau. Seful Directiei Informatii, viceamiralul Stefan Dinu si loctiitorul sau operativ, Paul Sarpe, puteau, cel putin teoretic, sa porneasca sistemul fara acordul generalului. La fel de bine nu se poate, la nivel de ipoteza, scoate total din calcul si posibilitatea unei tradari sau a unei penetrari a sistemului decizional al Armatei de un serviciu de spionaj foarte puternic. Sau o conlucrare la nivel inalt cu acel serviciu de spionaj. Conform colonelului, generalul Guse a spus ca este posibil sa fi fost cei ai Securitatii. Seful Marelui Stat Major din decembrie 1989 aminteste despre intrebarea ce si-o punea si intr-o discutie inregistrata, a carei transcriere a fost publicata in volumul "Condamnat la adevar" (Ed. RAO, 2004), sub indrumarea fiicei sale, Daniela Veronica Gusa, de Dragan (...): "Eu l-am intrebat (n.r. – Pe generalulul Iulian Vlad – seful Securitatii): «Ce se intampla? E o canonada. Asta s-a dus, nu mai e. Puteti sa opriti fortele astea nenorocite, oculte, care incearca acuma sa...?» «Trebuie sa facem tot ce este necesar», a raspuns el. Deci, asta e situatia cu generalul Vlad. Nu eu il judec, nici dumneata, o sa-l judece cei care vor sa-l judece. Cat am lucrat impreuna, in acele imprejurari dramatice, dumneavoastra ati vazut in secvente, am conlucrat exemplar in interesul tarii si al poporului roman»". VANATOAREA. Asadar, seful Marelui Stat Major si seful Departamentului Securitatii Statului au inceput sa-i caute pe "teroristi" impreuna. De altfel, este de subliniat faptul ca Securitatea fusese trecuta in subordinea Armatei inca din seara de 22 decembrie 1989, pentru a se legitima aceasta "schimbare" in 24 decembrie 1989. Acum, orice "terorist" prins, fie ca facea parte din Reteaua "R", fie Reteaua "S", era predat Armatei. Deci era, asa cum avea sa se "amplifice", poate voit, in cei 15 ani, al Armatei. Pe post de vanatori de teroristi au fost atunci mai toti militarii, dar cei trimisi cu precadere in astfel de misiuni ce pareau sinucigase au fost cercetasii de la diferite esaloane, parasutistii si, bineinteles, luptatorii USLA. CAPTURA. Parasutistii militari au prins in acele zile puzderie de "teroristi". Un document-sinteza din acele zile dezvaluie faptul ca au predat catre Marele Stat Major nu mai putin de 109 teroristi. E foarte important faptul ca in aceasta nota catre esalonul superior cei care au intocmit-o fac diferenta intre teroristi si ofiteri de securitate: "Persoane capturate: 1 ofiter din Directia a 5-a/DSS, predat la UM 01877 Pantelimon (...); ofiterul de Securitate de la Hotelul Lido – Selaru (...); 6 persoane inarmate (...); 14 ofiteri, subofiteri si civili ai MI luati de sefii lor". Documentul ne mai lamureste asupra unui aspect: cadrele Ministerului de Interne, cel putin unele dintre ele, nu au stat, asa cum s-a tot vehiculat 15 ani, in cazarmile lor.
ARMELE. Dar documentul inaintat Marelui Stat Major cuprinde si
armamentul capturat de la "teroristi". Pe langa, de exemplu, trei pistoale tip
Makarov, un pistol Stecikin, trei pistoale tip Carpati, doua pistoale-mitraliera
cal. 7, 62 cu teava scurta, 29 de pistoale-mitraliera cu pat rabatabil model
1963, un lansator cartuse semnalizare tip stilou etc. Se gasesc si multe arme de
vanatoare de diferite calibre si modele. Ceea ce este interesant e faptul ca la
multe dintre aceste arme de vanatoare erau atasate lunete, ba chiar si aparatura
de vedere pe timp de noapte. Exemple: o arma de vanatoare Mahrholdt Innsbruck,
cal. 7,62 mm cu luneta Zeiss Diavari – D 6X, doua arme de vanatoare cu doua tevi
375 Magnum Flaged cartridge, cal. 9 mm, cu luneta Zeiss Diavari – D 6X, in
geanta Diplomat, o arma de vanatoare cu doua tevi "Special – Gewehr-Lauf-Stahl",
cal. aproximativ 9 mm si luneta cu dispozitiv de vedere pe timp de noapte
"Single Point", o trusa aparat de vedere pe timp de noapte, "Zoomar" cu luneta
de observare, model 430 in geanta Diplomat, un aparat de vedere pe timp de
noapte Litton in caseta de ebonita, un aparat de vedere noaptea, model 3, pentru
armament "Javelin Nicht Vision Lens", cal. 75, un aparat de vedere noaptea Japan
in geanta "Diplomat" cu cifru etc. Captura de arme si munitie este impresionanta
si ofera o pista de cercetare. Ciudat este insa ca militarii au trimis aceasta
situatie la esalonul superior fara a scrie in dreptul fiecarei arme seria si
numarul.
COMUNICATII. In acelasi document mai sunt trecute si materialele
radioelectronice "retinute de la teroristii din Hotelul Bucuresti". Astfel,
militarii au identificat printre altele: o telecomanda tip Gruia – 6, cu sursa
de alimentare, un pupitru de comanda cu sase chei, din productia interna, o
instalatie receptie cu patru canale, din productie interna, o antena UUS
omnidirectionala din productie interna, o instalatie receptie cu sase canale,
actionata prin telecomanda, din productie interna, un transmitator radio banda
larga, de productie interna.
Motive pentru rezistenta |
"In judetul Dolj, in dimineata zilei de 24 decembrie
1989, la CPUN s-a primit un telefon anonim care semnala apropierea unei coloane
de masini de municipiul Craiova. Factorii militari au interpretat ca ar putea fi
vorba de teroristi veniti cu misiunea de a ataca Combinatul Chimic Craiova, au
trimis doua TAB-uri, care au interceptat coloana si au deschis foc, ranind circa
20 de persoane (doua decedand ulterior la spital) si avariind cinci autoturisme,
dintre care unul a ars complet. Cadrele de la transportoare, care au controlat
autoturismele avariate, fara prezenta altor persoane, nu au incheiat
proces-verbal care sa poata restabili integral adevarul, dar, ulterior, organele
de politie au constatat existenta mai multor truse medicale si cutite lungi, al
caror numar depasea necesarul normal. Majoritatea ranitilor fiind internati
intr-un spital din Turnu-Severin, s-a stabilit ca in ziua de 25 decembrie o
cetateanca sovietica a informat telefonic Ambasada fostei URSS, dupa care
atasatul militar sovietic a vizitat de doua ori spitalul. In aprilie 1990, la
organele de politie din comuna Bradesti s-au prezentat trei cetateni sovietici,
intre care o femeie, care a afirmat ca are gradul de maior si s-a aflat in una
dintre masinile respective, solicitand restituirea celor patru autoturisme. La
scurt timp dupa Revolutie a fost accidentata masina in care se afla turistul
sovietic Lout Alexander si inca un barbat. Cu ocazia reparatiilor efectuate la
"Service", in masina s-au gasit 12 uniforme militare romanesti MApN de camuflaj
si un veston sovietic cu insemnele gradului de maior. Cei doi au afirmat ca sunt
"ofiteri in rezerva si au luptat anterior in Afganistan".
|
Lichidati |
||
|
Reteaua 246 |
"In afara de Securitate, pe teritoriul Romaniei se afla
si Reteaua 246, a Directiei Informatii a MstM, despre care banuiesc ca va vorbi
amiralul Dinu Stefan. Reteaua 246 – Interna a fost creata in 1975 pentru a
preveni invadarea Romaniei fara posibilitatea de riposta. Invadarea putea sa fie
din orice directie. Nu s-a facut impotriva unui anumit inamic. Dupa evenimentele
din 1968, cand tensiunile dintre Romania si URSS au fost mari, s-a luat
hotararea ca pe intregul teritoriu romanesc sa se creeze grupuri speciale de
cercetasi ascunsi, care sa ramana pe teritoriul vremelnic ocupat sub conducerea
unei rezidente si in caz de ocupare sa desfasoare activitati de culegere de
informatii si de transmitere catre MstM. Aceasta era Reteaua 246. Ea era condusa
de rezidenti din Directia Informatii, Sectia a II-a, prin ofiteri activi in
rezidenta, ori cercetasi rezervisti din randul ofiterilor, subofiterilor si
sergentilor. In 1989, in timpul evenimentelor, este singurul organ informativ
care a ramas neafectat, pentru ca Securitatea – prin diversiune – a fost blocata
si a incetat sa mai culeaga informatii la data de 22 decembrie. Unitatea era
condusa de colonelul Sarpe Paul, iar Spataru Dumitru si Bobei Zaharia erau sefii
retelei propriu-zise. La 17 decembrie au plecat in teritoriu astfel: la
Timisoara mr. Plesan Dumitru, in Ardeal – Cluj, Bistrita, col. Vasile
Pastravanu, in Moldova – cpt. Tohan Nicusor. Prima informatie (viceamiralul
Dinu) mi-a spus asa: "Tovarase Corut, va stiu de cand erati elev, e lovitura de
stat cu sprijin sovietic! (...) A doua informatie. Cine sunt teroristii? A doua
informatie a sunat asa: Ceausescu era un om bolnav – reproduc cuvintele
amiralului Dinu – de suspiciune; a creat o mica armata in afara Armatei, a
Securitatii si a Militiei si cu aceasta armata avem noi acum de-a a face. Cu
asta ne batem. Din cine este formata aceasta armata, tov. amiral? Este formata
din activisti de partid si mercenari straini."
|