Ruina unui zid
Radio Romania International, Marti, 10 noiembrie 2009
În urmă cu două decenii, atmosfera din România era greu de respirat. Şi nu din cauza vreunei surse de poluare chimică ci din cauza stării politice a ţării. Regimul comunist, instalat cu ajutorul trupelor sovietice după încheierea celui de al doilea război mondial, ajunsese la o uriaşă incompatibilitate cu evoluţia societăţii, deşi nu putem susţine că regimul comunist a fost vreodată compatibil cu societatea românească sau oricare altă societate normală din lume. În cadrul acestuia, dictatura personală a liderului comunist Nicolae Ceauşescu impunea un accent stalinist îngrozitor pentru cele 22 de milioane de români luaţi ostateci de un regim represiv, uitat de vremuri.
Anul 1989 adusese deja speranţa discuţiei fără comunişti, în Polonia puterea fiind negociată cu opozanţii grupaţi în jurul protestului sindical. Principiile ce păreau de granit şi simbolurile comuniste începeau să se clatine în restul Europei comuniste, în timp ce România se pregătea să îl reconfirme pe dictator în fruntea partidului unic. Unul dintre cele mai puternice simboluri ale comunismului era Zidul ridicat de sovietici pentru a separa partea lor de Berlin de cel aflat sub controlul puterilor capitaliste. La sfârşitul celui de al doilea război mondial, învingătorii au împărţit teritoriul Germaniei învinse în patru părţi, aflate sub controlul sovieticilor, americanilor, britanicilor şi francezilor. Acelaşi tratament a suferit şi Berlinul, legendara capitală a germanilor.
În 1949, deci acum exact 60 de ani, cele trei părţi aflate sub controlul unor state capitaliste s-au reunit într-un stat nou, Republica Federală a Germaniei, în timp ce partea sovietică a fost obligată să devină Republica Democrată Germană. Soarta Berlinului a devenit, în acest context, dramatică. Aflându-se în mijlocul sectorului controlat de sovietici, Berlinul fusese la rândul său divizat în patru şi reunit pe criterii ideologice, în Berlinul comunist, capitală a RDG-ului, şi Berlinul de Vest, enclavă capitalistă aparţinând de RFG. Plasarea sa în mijlocul iadului comunist - ce se prezenta a fi raiul pe pământ - l-a transformat intr-un fel de barcă de salvare pentru cei care vroiau să trăiască în altă orânduire decât le programase istoria.
Cortina de Fier dintre comunism şi capitalism avea o breşă în zona Berlinului şi numărul care treceau în partea capitalistă era din ce în ce mai mare. În august 1961 a început construirea fizică a unui zid care a înconjurat Berlinul de Vest, izolându-l de partea comunistă. De fapt, era trântirea ultimei uşi din uriaşul zid-cortină de fier care izola ţările comuniste de restul lumii. În 1989, Zidul Berlinului era un simbol stropit din belşug cu sângele nevinovat al celor care încercaseră să treacă de această barieră inter-germană şi luminat de preşedintele Kennedy, venit de peste Ocean să lanseze, în mijlocul enclavei, în germană, formula supravieţurii victorioase: şi eu sunt un berlinez.
La 9 noiembrie 1989, hulitul Zid al Berlinului a dispărut, nu fizic ci spiritual, prin simpla decizie a guvernanţilor RDG, care au permis cetăţenilor lor să treacă legal în Vestul oraşului. Acest fapt a fost mult mai important decât distrugerea în vreun fel sau prin vreo presiune exterioară a Zidului. Era semnalul că regimurile comuniste cedează puterea într-un proces de domino care nu se putea termina decât prin revenirea la democraţia pluralistă deplină. În România, vestea căderii Zidului Berlinului a fost primită cu multă încredere, dar ceea ce nu ştiau, atunci, românii era că dictatorul Ceauşescu nu avea de gând să aleagă calea paşnică. A urmat un greu obol de sânge, la sfârşitul lunii decembrie şi a mirabilului an 1989.
(Marius Tiţa)
Reunificarea Germaniei – o lectie istorica, neglijata de Romania
Gardianul, Sambata, 3 octombrie 2009
Republica Democrata Germana fusese deja reorganizata in cinci landuri, fiind imediat supusa aceleiasi legislatii federale. Astfel, cele 14 regiuni ale RDG au devenit landurile Mecklenburg-Vorpommern, Brandenburg, Sachsen, Sachsen-Anhalt şi Thüringen (Turingia). Se adauga al saselea land format prin reunificarea celor doua parti ale Berlinului divizat. Asa s-a produs “schimbarea directiei” (Die Wende). La 18 martie 1990, avusesera loc primele alegeri libere din RDG care, impreuna cu RFG, SUA, Marea Britanie, Franta si URSS, a semnat “Tratatul doi plus patru”. Documentul acorda suveranitate totala staului german reunificat, care a ramas in Comunitatea Europeana (viitoarea Uniune Europeana).
Este indiscutabil ca reactivarea ideilor unyoniste (sic) din Germania din 1985 se datoreaza aparitiei reformatorului Mihail Gorbaciov la Moscova, care, cu sau fara misiune oculta, avea rolul de gropar al sistemului socialist. Reformele initiate in RDG aveau sa se propage rapid in tot blocul comunist, cu efectul dominoului. Ungaria relaxeaza frotniera cu Austria in august 1989 si “cortina de fier” se clatina. In consecinta, peste 13.000 de germani din RDG au incercat sa treaca in septembrie 1989 spre Vest prin… Ungaria. In zilele de 6-7 octombrie 1989, Gorbaciov vine la Berlin pentru a marca 40 de ani de la constituirea RDG. Presedintele Erich Honnecker (“pretinul” lui Nicolae Ceausescu) a refuzat reformele lui Gorbaciov si este inlocuit la conducerea RDG cu Egon Krenz. La 9 noiembrie 1989, el abroga restrictiile de calatorie spre Vest pentru est-germani. Multimea se indreapta spre Zidul Berlinului, care se prabuseste sub tarnacoape.
Era momentul european astral, cel mai semnificativ de dupa razboi, cand se punea cruce unei aberatii – divizarea natiunii germane. Multi vorbesc si astazi despre “costurile, povara reunificarii”, de parca destinul unui popor se poate evalua in parale. Germania ar fi platit peste 1.500 de miliarde de dolari pentru acest moment de gratie. Unii specialisti sustin ca economia tarii este afectata si astazi de eforturile pentru reintregirea nationala, altii pretind ca trecerea la moneda euro, in 2001, ar fi cauza recesiunii.
Ignoranta politica sau teama de o Germanie puternica?
Franta si Marea Britanie nu au dorit reunificarea Germaniei, iata o informatie reconfirmata oficial. Pe data de 11 septembrie, Londra a desecretizat documente din care rezulta ca presedintele francez Francois Mitterrand o avertizase pe Margaret Thatcher ca o Germanie reintregita ar putea “dobandi mai mult teren decat Hitler”, arata “Financial Times”. Documentele releva adanca preocupare din Marea Britanie si Franta ca Germania reunificata s-ar putea reintoarce la trecutul nazist. In ianuarie 1990, la cateva saptamani dupa caderea Zidului de la Berlin, presedintele Mitterrand o avertiza pe Margaret Thatcher in legatura cu primejdia reunificarii germane, eveniment care a avut loc in octombrie 1990.
Conform celor 500 de pagini publicate, doamna Thatcher a calificat drept alarmante opiniile ambasadorului britanic la Bonn, Sir Christopher Mallaby. Ea si-a exprimat uimirea ca ambasadorul se arata favorabil reunificarii. The Foreign and Commonwealth Office (Foreign Office sau FCO) a desecretizat documentele pentru a demonstra Berlinului ca diplomatii britanici au aplaudat reunificarea Germaniei, chiar daca doamna Thatcher era contra acestui proces firesc. La acea vreme, Mihail Gorbaciov nu mai stia ce atitudine sa adopte fata de Bonn, vazand repulsia lui Mitterrand si Thatcher fata de reintregirea nationala a Germaniei. Eduard Sevardnadze, seful diplomatiei sovietice, propusese chiar ca URSS sa participe la demolarea Zidului Berlinului, un simbol al rivalitatii dintre Est si Vest. Gorbaciov si un ofiter KGB au respins imediat propunerea de teama ca RFG va asimila RDG.
Thatcher si Mitterrand jucau duplicitar, incercand sa convinga URSS sa se opuna reunificarii germane, arata alte documente declasificate de Rusia. Gorbaciov chiar a recunoscut atunci ca unii lideri occidentali nu doreau unirea. Thatcher s-a dus la Moscova special ca sa-l convinga pe Gorbaciov sa nu accepte reintregirea nationala a Germaniei. “Reunificarea Germaniei nu este in interesul Marii Britanii si nici al Europei Occidentale. Uitati ce ati citit in comunicatele NATO! Nu dorim o Germanie reunificata. Ar conduce la contestarea frontierelor statelor europene. Nu putem permite asa ceva pentru ca o astfel de situatie ar submina stabilitatea internationala si securitatea noastra”, i-a spus Thatcher lui Mihail Gorbaciov. Este interesant insa ca Doamna de Fier i-a recomandat lui Gorbaciov sa nu uite ca Basarabia apartine Romaniei si ca tarile baltice au dreptul la autodeterminare, la fel ca toate natiunile din Uniunea Sovietica. Mitterrand si Thatcher au pus pana la urma o conditie grava pentru Germania: renuntarea la marca, valuta nationala extrem de bine impusa pe piata mondiala atunci.
Astazi, declaratiile cele mai vituperante contra reunificarii Romaniei vin din Rusia, din Ucraina si din… Germania. Mai asteptam 50 de ani sa vedem cine a jucat si aici la doua capete.
Nici Gunter Grass nu a dorit unirea germanilor
Celebrul scriitor Gunter Grass s-a manifestat contra unificarii, un lucru mai grav decat dezvaluirea ca laureatul Premiului Nobel pentru literatura activase in Waffen SS. In cartea “Pe drum, din Germania in Germania”, scrisa in 1990, Grass avertiza ca reunificarea va provoca multe resentimente si dezamagiri. „Cel puţin oamenii politici de o anumită factură ar trebui să ştie că, deşi o reunificare rapidă e fezabilă, pentru aceasta s-ar plăti costul neîncrederii şi al unei fisuri uriaşe (între cele două părţi ale Germaniei)”, nota Grass. Pe coperta cărţii, realizată de Grass însuşi, apar două lăcuste, pentru a face aluzie la o afirmaţie a preşedintelui Partidului Social-Democrat (SPD), Franz Müntefering, care a făcut o comparaţie între aceste insecte şi anumiţi investitori care dau năvală într-o ţară şi, după ce devastează totul, pleacă mai departe.
“Doar Romania si Bulgaria vor ramane pentru noi”
Dezmembrarea lagarului comunist este opera presedintilor americani Ronald Reagan si George Bush-tatal, care l-au folosit subtil si pe Papa Ioan Paul al II-lea, ca pe un arhanghel antisovietic. “Scenaristii” stiau ca va veni marea criza economica mondiala si au vrut s-o evite sau macar s-o amane prin asimilarea tarilor excomuniste, care aveau sa devina piete de desfacere, de mana de lucru ieftina si calificata, dar si resurse de “active” industriale inca productive. Macar pentru fier vechi si pentru terenuri, si tot merita! Ca lucrurile stau asa se poate deduce din documentele desecretizate de catre Guvernul Marii Britanii.
Putem afla astazi despre discutiile tensionate dintre cancelarul Helmut Kohl si premierul britanic Margaret Thatcher sau dintre Thatcher si presedintele francez Francois Mitterrand, care se temea ca se intorc “germanii cei rai” din istorie. Era convins ca Uniunea Sovietica se va opune categoric reaparitiei unei Germanii mai puternice. De aceea, Mitterrand cerea sa se reconstituie vechea alianta franco-britanico-sovietica impotriva Berlinului. Cam pana acolo mergea atitudinea lui anticomunista. Ii spunea doamnei Thatcher ca o Germanie reintregita “ar domina Polonia, Cehoslovcia si Ungaria, iar pentru noi ar ramane doar Romania si Bulgaria”. Bush-tatal nu a tinut cont de isteriile celor doi si a hotarat sa supervizeze reintregirea nationala a poporului german. Din cauza inertiei, Londra a pierdut momentul istoric.
Cand doamna Thatcher si-a schimbat discursul, era prea tarziu: germanii demolasera zidul. Mai pervers in politica, Mitterrand s-a mulat rapid pe situatie si a propus sustinerea Frantei pentru reunificare, daca Germania renunta la puternica ei marca. Cine sa fi fost in spatele acestui teribil scneariu? Vom afla… Nimic din spaimele afisate de Thatcher sti Mitterrand nu s-a adeverit. Berlinul a oferit Moscovei 71 miliarde de dolari in perioada 1990-1994, la care a adaugat alte 36 de miliarde. Relatiile dintre Germania si Rusia au evoluat mereu spre reconstituirea unei axe mai vechi, desi politica externa a Berlinului este supervizata decent de la Washington.
Subminarea entuziasmului popular din spatiul romanesc
S-a vorbit mult despre modelul german, care trebuia aplicat la Romania dupa 1990. Atat de mult, incat politicienii nostri nu au valorificat nimic. Fie n-au vrut, fie nu s-au priceput, fie erau captivii serviciilor speciale de la Moscova. In plus, s-a dezvoltat o intreaga campanie antiunionista in tara, prin mijloace subterane de tot felul: de la evaluarea costurilor pana la provocarea mineriadelor sau a dezastrului de la Targu-Mures, ca modalitati de presiune, specifice KGB. Daca este sa-l credem pe Petre Roman ca pe-atunci se aflau in Romania peste 25.000 de agenti sovietici, putem deduce ca acestia nu faceau balet prin patria noastra. Noroc de el ca i-a cerut generalului Mihai Caraman, pe-atunci director al SIE, sa-i scoata din Romania. Iar ei s-au aliniat disciplinat si au plecat. Subminarea entuziasmului popular de la Bucuresti si de la Chisinau s-a facut metodic prin lansarea consecventa in public a cliseelor cu efect de sperietoare. Asa se induce psihoza.
Scenarii de intoxicare pentru Bucuresti:
- Reunificarea costa prea mult; Romania nu este Germania, desi multe judete de peste Prut au un venit mai mare decat judetele Vaslui, Botosani, Calarasi, Olt sau Alba;
- Trebuie referendum (daca Helmut Kohl facea referendum, Germania era si astazi ciuntita);
- Sa nu suparam Moscova ca nu ne mai da gaz, chiar daca ne aflam deja intr-o economie de tip capitalist;
- Ce vor spune puterile occidentale? Vor crede ca Romania are “pretentii teritoriale”;
- Trebuie sa respectam prevederile Actului final de la Helsinki, desi multe frontiere europene au explodat prin formarea mai multor state noi, fara sa mai invoce nimeni acel document caduc, elaborat si convenit la nivel mondial tot pentru linistea Moscovei;
Scenarii de intoxicare pentru Chisinau
- De ce trebuie sa ne unim cu Romania unde se traieste mai prost ca in R. Moldova? (Intr-adevar, miscarea anticomunista de la Chisinau nu a fost motivata economic, asa cum s-a intamplat la Timisoara sau la Bucuresti. Basarabenii nu stateau noaptea la cozi pentru… “tacamuri”);
- Daca ne unim, ne lucreaza Rusia prin diversiuni secesioniste, provocate in Gagauzia si in Transnistria (asemenea scenarii au ramas valabile din 1918 si pana astazi);
- Daca ne unim, va fi razboi din nou cu Transnistria (Igor Smirnov a amenintat iar ca va reactiva Armata a 14-a de la Tiraspol dupa ce presedintele interimar Mihai Ghimpu a cerut Rusiei sa-si retraga trupele de peste Nistru;
- Daca ne unim, nu mai putem reintegra Republica Moldova cu Transnistria (in realitate, acest deziderat este fals fiindca Rusia va pleca niciodata de bunavoie de-acolo);
- Daca ne unim, Moscova nu ne mai da gaz (evolutiile ulterioare au dovedit ca si acest scenariu este fals);
- Daca desfiintam frontiera, mii de carute cu coviltir, ticsite cu tigani, stau pe malul Prutului si abia asteapta sa napadeasca Republica Molotov (nici o asemenea eventualitate nu mai posibila fiindca magraonii nostri s-au specializat deja in portofele sau in clonarea cardurilor, din Spania si pana in Australia).
Ce cred strainii despre romanii de la Chisinau si de la Bucuresti dupa ce si-au risipit sansele prosteste?
In primul rand, rusii au ramas convinsi ca ne vom reunifica tara si ca e doar o chestiune de timp. Evident, fara Transnistria. Evenimentele din aprilie 2009 de la Chisinau i-au determinat pe ziaristii germani sa urmareasca mai atent fenomenul politic din Basarabia. "Reunificarea Germaniei este un subiect de conversaţie din ce în ce mai comun în R. Moldova. Înaintea alegerilor parlamentare din 5 aprilie, cererea partidelor de opoziţie privind apropierea sau chiar unirea cu România se bucură de o susţinere din ce în ce mai mare", scrie Der Spiegel în articolul intitulat "Visuri europene în Moldova comunistă".