Home | Initiatori | Eroi |Arhiva presa |Documente |Asociatii |Legislatie |Forum |Predecesori |Linkuri | Contact
Dupa 15 ani



„Îmi pare rau ca nu am facut mai mult”
Spune Aurel Ghesa, presedintele Consiliului Municipal Provizoriu de Reprezentare Cetateneasca Brasov. Membrii CMP s-au reîntâlnit sâmbata, la 15 ani dupa ce aceasta institutie a fost desfiintata. Activistii primului CL din Brasov si singurul din tara care nu a fost aservit Frontului Salvarii Nationale si-au reamintit de vremurile în care administrau municipiul, aflat în convalescenta dupa revolutia anticomunista. Sâmbata, Primaria Brasov a gazduit reîntâlnirea membrilor Consiliului Municipal Provizoriu de Reprezentare Cetateneasca (CMP) Brasov. Cei care au facut parte din prima echipa care a administrat municipiul Brasov au fost primiti de catre Aurel Ghesa, presedintele CMP, si de primarul George Scripcaru. Evenimentul s-a datorat comemorarii a 15 ani de la constituirea primului Consiliu Local, imediat dupa revolutia anti-comunista. Primarul George Scripcaru a trait din plin aceasta întâlnire, întrucât si el a facut parte din CMP, ca responsabil de activitatile pentru tineret. Evenimentul a constituit un prilej pentru a le arata fostilor colegi lucrurile pe care realizat în tot acest timp, de când a fost ales edil-sef. Erau alte vremuri… CMP a functionat timp de opt luni de zile dupa caderea sistemului comunist, interval în care statul a fost condus de Frontul Salvarii Nationale (FSN). Scopul CMP era acela de a coordona diferitele domenii social-administrativ- culturale din Brasov. Pentru fiecare domeniu exista câte o comisie. Cu toate ca nu au conlucrat decât pentru putin timp, membrii CMP mai pastreaza înca amintiri vii. „Ma bucur ca am trait acele evenimente. Si astazi îmi amintesc de ele cu aceeasi intensitate. Dupa ce am plecat din Consiliu am activat în Alianta Civica, iar de-a lungul timpului am scapat din tot felul de pericole, poate si pentru ca lupt pentru dreptate”, a declarat o membra din Comisia de învatamânt. Un alt membru a lasat sa se înteleaga, într-un mod ironic, ca toate eforturile lor au fost zadarnice. „Am fost cinstiti pâna la Dumnezeu si nu a meritat. Nu am luat nici macar o conserva din ajutoarele pe care le primeam, ca sa nu mai vorbesc de un televizor. Iar astazi se fura…”. Gheorghe Maftei, unul dintre membrii Comisiei Paza – Ordine – Circulatie spune ca atunci erau alte vremuri. „Raspundeam de evenimentele gestionate de Politie. În fiecare seara primeam un raport de la seful Politiei, îl analizam si apoi, în cadrul unor sedinte, luam unele decizii pentru gestionarea crizelor. Mie mi se parea ca aveam de a face cu multe astfel de evenimente”, a declarat Maftei. Cel mai mare regret al fostilor membri CMP este ca nu au avut mai mult timp la dispozitie. „Regretam ca nu am putut sa facem mai mult. Nu am avut timp”, a declarat Aurel Ghesa, presedintele Consiliului. Acesta spune ca a refuzat oferta generoasa a statului, preferând sa fie voluntar. Astfel, CMP Brasov a fost singura formatiune din tara independenta fata de FSN.
autor: Liviu CIOINEAG

inapoi