Adunarea solemna consacrata implinirii a 12 ani de la evenimentele din '89 nu a fost chiar atat de solemna Iliescu s-a luat iarasi la tranta cu coruptia Seful statului a decretat: A fost revolutie si nu altceva * Liberalul Draganescu a vorbit despre lucruri concrete, enervandu-i pe cei aflati la Putere Politicienii si revolutionarii au aniversat, ieri, la Palatul Par-lamentului, implinirea a 12 ani de la evenimentele din decembrie 1989. In cadrul adunarii solemne, moderata de ministrul Culturii, Razvan Theodorescu, au vorbit, printre altii, despre insemnatatea momentului, presedintele Ion Iliescu, senatorul Petre Roman, diplomatul Dumitru Mazilu, deputatul Ovidiu Draganescu, toti fosti revolutionari. La manifestare au mai participat: Preafericitul Patriarh Teoctist, premierul Adrian Nastase, membri ai Guvernului, presedintii celor doua Camere, parlamentari si reprezentanti ai asociatiilor de revolutionari. Primul ministru nu a tinut o cuvantare, fiind nevoit sa paraseasca sala din cauza apropierii momen-tului motiunii de cenzura ce urma sa inceapa in Parlament. Cuvantul de deschidere a fost rostit de ministrul Razvan Theodorescu, care i-a poftit la microfon pe "martorii si actorii acestui eveniment". Prima "personalitate istorica" (n.r.- cuvintele apartin modera-torului), invitata sa-si tina discursul a fost presedintele Ion Iliescu. De la bun inceput, seful statului a respins, "ferm, orice incercare de defaimare, de prezentare a revolutiei ca un complot, o lovitura de stat sau ca o revolutie furata sau confiscata". "Revolutia Romana a demolat vechiul sistem. Acest adevar nu trebuie contestat de nimeni. (...) Revolta timisorenilor nu a fost generata de frustrarile unei persoane sau ale unui grup de indivizi, teleghidati din strainatate, cum s-a insinuat uneori", a subliniat Iliescu. "Reforma si privatizarea au fost subordonate, in mod nepermis, unor sfere de interes clientelar" Presedintele sustine ca marele adevar al revolutiei consta in faptul ca "in decembrie 1989, o revolta populara a generat o revolutie radicala, care a schimbat din temelii regimul politic, economia si societatea romaneasca". Pentru toate aceste sectoare - politic, economic si social - Iliescu a facut bilantul "implinirilor si neimplinirilor", acumulate in cei 12 ani, amintind ca "multe dintre greutati isi au radacinile in trecutul nostru mai apropiat sau mai indepartat". Iliescu a spus ca, pe plan politic, bilantul este "pozitiv", iar pe plan extern, bilantul este "in genere pozitiv". "Pe plan economic se constata cele mai multe dificultati si inertii. Reforma si privatizarea au fost subordonate, in mod nepermis, unor sfere de interes clientelar", a spus presedintele. La fel ca si in interventia sa de la Timisoara, Iliescu a afirmat ca bilantul economico-social "este mai putin pozitiv, iar sub raportul nivelului de trai este chiar negativ". Aici, sala a aplaudat pentru prima oara, exceptie facand momentul urmator intonarii Imnului de stat. "Inteleg ca ma aplaudati pe mine si nu situatia...", a spus Iliescu, dupa care a continuat: "Este momentul sa declaram razboi deschis saraciei din Romania. Sa nu cedam tentatiei de a adopta masuri populiste si de a face promisiuni fara acoperire". "Politizarea coruptiei este o diversiune" Urmatoarele pagini ale discursului au fost rezervate fenomenului "insotitor al tranzitiei - coruptia". Iliescu a remarcat ca acest flagel a capatat dimensiuni inacceptabile. "Ea erodeaza structurile economiei si societatii romanesti, cuprinzand inclusiv sfera politicului. Nu exista coruptie mare sau mica. Exista doar corupti si corupatori, pe care institutiile statului, inclusiv Justitia, s-au dovedit cel mai adesea incapabile sa-i faca sa respecte legea". Prese-dintele a apreciat ca cel mai grav este faptul ca feno-menul coruptiei a patruns inclusiv in Justitie si Politie. "Este trist si preocupant sa vezi judecatori, avocati si ofiteri de politie arestati pentru trafic de influenta, pentru luare de mita si pentru alte infractiuni de acelasi tip", a mai spus Iliescu. "Politizarea coruptiei este o diversiune. (...) Coruptia nu are culoare politica. Atunci cand este vorba despre afaceri oneroase, nu mai exista putere si opozitie. Nu exista coruptii nostri si coruptii lor. Coruptii si corupatorii se situeaza in afara legii si a moralei, inclusiv a moralei de partid," a adaugat presedintele. Iliescu a spus ca nu poate fi riscat viitorul unui popor pentru prosperitatea unei maini de profitori iresponsabili. "Ca sef al statului, voi sustine orice actiune indreptata spre combaterea eficienta a coruptiei. Acest proces trebuie depolitizat. Fac apel la societatea civila, la mass-media, care au datoria sa se implice mai mult in aceasta lupta, sa sustina justitia in eforturile ei de jugulare a coruptiei," a mentionat seful statului. El a lansat aceeasi chemare si "oamenilor de afaceri onesti", sfatindu-i sa refuze orice conditionare si solicitare de mita, sa-i demaste fara retineri pe functionarii sau politicienii care le solicita asa ceva. "La fel de grava este si complicitatea factorului politic cu elementele corupte din societate. S-a creat un sentiment de imunitate si de impunitate in randul celor care cred ca banii le dau puterea de a fi mai presus de lege si de morala," a afirmat presedintele. El a mai vorbit despre "spectacolul lamentabil oferit, in ultimii 12 ani, de cei care, alesi sau numiti in functii publice, au considerat aceste demnitati drept recompense si trambuline". Regionalizarea reflecta "egoismul local" Iliescu s-a mai referit la tentativele de regionalizare care, in opinia sa, reflecta "egoismul local" si nu intentii de descentralizare administrativa, si a facut un apel la reconciliere. In privinta acestui ultim aspect, reprezentantul revolutionarilor timisoreni, care a vorbit dupa seful statului, a fost de acord cu Iliescu. Petre Roman: Romania are nevoie de oameni de caracter A urmat la microfon, introdus de moderator, "un profesor al Universitatii bucurestene, care la revolutie era imbracat intr-un pulover: Petre Roman". Senatorul PD a subliniat, in discursul sau, ca Romania are nevoie de "oameni de caracter, care sa rezolve problemele grave cu care se confrunta tara" si care sa-si "indeplineasca datoria fata de cetateni". El a adaugat ca ca "pragul legitimitatii", in fata caruia se afla in acest moment societatea romaneasca, va fi depasit doar atunci cand "cinismul din politica" va fi invins, iar oamenii politici "vor intelege necesitatea luptei pentru o viata mai dreapta a cetatenilor". Ovidiu Draganescu: In acest moment, revenim la un cosmar, asemanator celui dinainte de '89 Discursul deputatului PNL Ovidiu Virgil Draganescu a generat vociferari ale parlamentarilor PSD si aplauze din partea Opozitiei. Liberalul Draganescu a vorbit despre pericolul instituirii partidului unic si despre faptul ca, la 12 ani de la revolutie, "e regretabil ca membrii Guvernului se ocupa mai mult de scandal". De asemenea, deputatul de Timis a remarcat faptul ca "astazi asistam la un nou sindrom al cultului persona-litatii, care se dezvolta mai mult pe zi ce trece" si a sustinut ca sunt prezentate in continuare "discursuri pe zeci de pagini, intinse pe mai multe ore". El a semnalat si riscul ca presa sa cedeze presiunilor la care este supusa, "desi in '89 unul dintre cele mai importante lucruri castigate a fost libertatea presei". Au urmat vociferari ale asistentei, fapt ce l-a determinat pe moderator sa-l indemne pe Draganescu sa vorbeasca despre aceste lucruri la dezbaterea motiunii ce avea sa inceapa. "Nu vorbesc in fata salii, vorbesc in fata tarii, care nu toata e pedeserista", a replicat deputatul PNL (n.r. - ceremonia a fost transmisa in direct de TVR). Cum liberalul si-a continuat discursul in aceeasi nota, Theodorescu l-a rugat sa incheie. "In acest moment, revenim la un cosmar, asemanator celui dinainte de '89", a conchis Draga-nescu. Dan Iosif: "Ati venit aici reprezentantI ai partidelor, care n-ati existat. V-am creat noi!" Revolutionarul Dan Iosif, functionar la Cotroceni, a apreciat ca cei prezenti nu sunt capabili "sa-i omagieze in mod pios pe cei care au murit in decembrie 1989". Remarca lui Iosif i-a vizat pe cei care au parasit sala in timpul sedintei si pe vorbitorii care cu aceasta ocazie si-au exprimat opinii politice. "Ati venit aici reprezentanti ai partidelor, care n-ati existat. V-am creat noi! Noi am facut posibil ca maghiarii, sasii, tiganii sa traiasca liber, intr-o tara mai veche decat Europa", a mai spus Iosif. Ovidiu BANCHES