S

de Ovidiu D. Popica
Marti, 27 Iulie 2004

“A mentine Uniunea Sovietica, in orice caz sa nu impiedicam mentinerea ei, in asta consta obiectivul nostru”. E un mesaj din 1991 pe care un fost oficial sovietic, Vadim V. Zagladin, il atribuie unui emisar al regimului Iliescu. Trimisul ar fi fost, pretinde Zagladin intr-o nota catre Gorbaciov, ministrul de azi al apararii, Ioan Mircea Pascu, pe atunci consilier de politica externa trimis de Palatul Controceni la Moscova sa tatoneze starea de spirit de la Kremlin. Domnul Pascu este acum in fruntea unei armate membre NATO, iar daca cele consemnate de Zagladin sint reale, discursul pro-occidental al ministrului - dar nu numai al sau - primeste o lovitura a la Gatti. Cum poate cineva sa mai creada in onestitatea lui Iliescu, Pascu sau Nastase, cind afla cu cita nonsalanta au fost gata sa pastreze Romania in sfera de influenta sovietica? Ministrul apararii neaga veridicitatea relatarii si sustine ca intilnirea lui cu Zagladin nu ar fi avut loc. Mai mult, domnul Pascu ne suspecteaza de “angajare intr-un joc al celor care nu vad cu ochi buni ACTUALA (s.n.) politica pro-ocidentala a Romaniei”. Reactia ministrului apararii imi aminteste de o alta imprejurare care a pus in lumina slabiciunea presedintelui pentru tara care i-a daruit ani fericiti de studentie. La fel de neconvingator au negat si in scandalul de-acum patru ani, “Firul Rosu cu Moscova”.
Nota consilierului gorbaciovist descrie imprejurari foarte plauzibile. Despre prietenia pe care Ion Iliescu a cerut-o, printr-un tratat, unei structuri ideologice in putrefactie, Uniunea Sovietica, s-a aflat in 1996. Ministrul de externe de atunci, Adrian Nastase, si presedintele Ion Iliescu au parafat si semnat un document care, timp de 15 ani, i-ar fi trimis pe romani in acelasi club “select” cu belarusii. lliescu ar fi scapat de problema celui de-al treilea mandat, securistii n-ar fi fost nevoiti sa se refugieze in afaceri prospere, figuri marcante ale opozitiei ar fi aparut in ziare doar cu poze mici la rubrica “Disparitii”, iar ziaristii ar fi mincat si ei o piine sigura dupa plimbarea zilnica la Rahova. Dezvaluirile publicate ieri de istoricul Armand Gosu in paginile speciale ale EVZ ne arata insa mai mult: cit de meticulos a construit Bucurestiul, la inceputul anilor '90, atitudinea vasala fata de Kremlin. Cine nu vrea sa uite anii de inceput ai deceniului noua simte parfumul acelei vremi imediat ce citeste nota lui Zagladin. De pilda, agresivitatea FSN fata de partidele istorice, prezentate drept unelte ale strainilor (“munca cu aceste forte” s-a vazut cel mai bine la mineriade!). Daca adaug povestea instalarii unei comunicatii directe intre Bucuresti si Moscova, in acelasi timp in care oamenii lui Iliescu faceau ochi dulci celor din NATO, sau atitudinea rezervata, daca nu chiar ostila, a PDSR fata de operatiunile Aliantei in Kosovo, concluzia se desprinde repede. ACTUALA (cum spune ministrul apararii) politica pro-occidentala a puterii nu are radacini in mentalitatea domnilor Iliescu, Nastase, Pascu. Ei au fost doar nevoiti sa accepte ca nu se mai pot impotrivi. Nu au luat-o inaintea vremurilor, ci doar s-au dat dupa vremuri. Au trebuit sa o faca in '89, si-au dat seama ca trebuie sa o faca si acum. La fel ca atunci: neconvingatori si printre ultimii!