“Tata l-a sfatuit pe Ceausescu sa-i lase locul lui Iliescu”

La 14 ani de la executia cuplului Nicolae si Elena Ceausescu, romanii incep sa afle amanunte din culisele dictaturii. Pentru prima oara de la Revolutie, Mihaela Moraru, fiica lui Marin Ceausescu, vorbeste despre sinuciderea tatalui ei, petrecuta in decembrie 1989, in cladirea Agentiei Economice din Viena. Si despre cum au trait Revolutia membrii familiei Ceausescu, ce credeau ei ca se intampla de fapt si despre problemele din prima familie a tarii. CRISTIAN GROSU

Jurnalul National: Dintre fratii fostului dictator al Romaniei, despre Marin Ceausescu se stie cel mai putin. Si despre el s-au facut cele mai multe speculatii, legate de sinuciderea lui, in zilele Revolutiei, la Viena. Cine a fost, de fapt, tatal dumneavoastra?
Mihaela Moraru: Era fratele mai mare al fostului presedinte. In momentul mortii lui, in zilele Revolutiei, era seful Agentiei Economice a Romaniei la Viena, post pe care l-a ocupat vreme de 17 ani. Acolo si locuia. In familia Ceausescu, in ordine cronologica, tatal meu era al doilea dintre frati. Ii urma Nicolae Ceausescu. Aveau o sora mai mare, pe care o chema Niculina. Presedintele a fost cel de-al treilea dintre frati, imediat dupa tata, care era mai mare decat Nicolae cu doi ani. Tata a si fost, de altfel, primul dintre fratii Ceau- sescu care a venit la Bucuresti sa-si faca un rost. Apoi l-a adus la Bucuresti si pe fratele mai mic, pe viitorul presedinte.

Care a fost, de-a lungul vietii, relatia dintre cei doi frati, cum se intelegeau, in ce raporturi se aflau unul cu celalalt?
Relatia era ca de la frate mai mare la cel mai mic, mai ales ca, la olteni, asta chiar insemna ceva. Fratele mai mic ii spunea “nenea” celui mai mare, nu-i spunea pe nume. Sigur ca, in timp, relatiile s-au modificat. Dar oricum, si mai apoi tata avea o abordare mult mai libertina fata de el, chiar in comparat ie cu ceilalti frati. Bineinteles, cu sau fara rezultate. Si uneori il sfatuia.

Sa va dau un exemplu. La Congresul al XIV-lea, in 1989, tata a venit de la Viena. Lucrurile astea le stiu de la mama, care era foarte mandra atunci de ce a incercat sa faca tata, si mai apoi le-am aflat de la Nicu, care mi-a povestit si el dupa ce a iesit din puscarie. Tata l-a sfatuit pe presedinte cum sa dejoace ceea ce se pregatea in jur. Tatei ii era clar ca Romania era ultimul bastion, fata de ce se intamplase in celelalte tari comuniste, iar tavalugul venea. Dar tata: se referea la fenomenul intern, pentru ca se vehicula de ani de zile numele lui Ion Iliescu. Si ca legenda in popor, dar mai ales la noi in familie se vorbea serios. Nicu Ceausescu imi vorbea mereu de el, de Iliescu - uite, zicea, am lucrat cu el la Iasi, cand el era prim-secretar acolo, si-i un tip destept, un tip extraordinar. Pai Nicu, la Revolutie, atunci cand s-a aruncat in masina cu Daniela Vladescu - si asta mi-a spus-o chiar el - venea de la Sibiu la Bucuresti sa vorbeasca cu Iliescu ce post ar putea sa-i dea. Si asta nu-i legenda. In orice caz, numele lui Iliescu era absolut cert, iar tatei i-a venit o idee. Si atunci, la congresul al XIV-lea, a avut o intalnire in particular cu presedintele, la el acasa. Si i-a spus ca cel mai bun lucru pe care mai poate sa-l faca - pentru ca, oricum, in curand se va termina totul - ar fi ca presedintele sa apara, sa faca un fel de dare de seama, sa anunte ca se retrage si ca il numeste ca successor pe Ion Iliescu. Si in felul asta ar fi dejucat totul. Pentru ca Iliescu ar fi fost compromis, fiind recomandat chiar de Ceausescu, si si-ar fi pierdut orice credibilitate. Asa o gandise tata si-mi pare rau acum, dupa 14 ani, ca n-a iesit asa. Pentru ca discutia aia n-a avut ecou.

De ce? Avea Nicolae Ceausescu alt plan?
Nu stiu. Dar chiar s-a suparat pe tata pentru ca i-a propus asa ceva. Desi avea si el informatii, asa cum avea si tata.

Dupa congres, Marin Ceausescu s-a intors la Viena si s-a sinucis in 28 decembrie. Cum ati aflat de moartea lui?
Eram in casa la celebrul violonist Ion Voicu, tatal lui Madalin Voicu. Ma ascunsesem la ei sa nu fiu arestata. Toti verii mei au fost arestati cateva saptamani, eu nu am fost, la Voicu n-ar fi avut curajul sa vina sa ma ia.

Cum ati ajuns acolo?
Pai, in seara de 21 decembrie, dupa mitingul ala, cand pur si simplu m-a dat afara din casa prietena mea. Eu am plecat de-acasa pe 20 decembrie seara. Aveam informatii de la Timisoara, de la Tiberiu Ceia, ce se petrece acolo si ca ar putea fi la fel si la Bucuresti. Eram deja despartita in fapt de fostul meu sot, doi copii erau la fosta mea soacra, la Cluj, iar fetita cea mare era in taba ra la Baia Mare. Stateam intr-o casa pe Eminescu si deja incepusera sa vina oameni sa strige in fata casei “Jos criminalul!”... Asa ca mi-am zis ca nu e bine sa mai raman. Am plecat la o prietena de-a mea, eram prietene de 22 de ani, am stat pana pe 21 seara, cand mi-a zis ca sotul ei nu mai e de acord sa mai raman la ei. Ce sa mai spun ca apartamentul ala din care ma dadeau afara tot eu ii ajutasem sa-l obtina. Nu m-au lasat sa stau nici macar in camera de serviciu din pivnita. Am plecat de la ei, eram foarte speriata, eram undeva in spate la Scala si se tragea ca la nebuni acolo. Am plecat pe strazi, am dat niste telefoane, nu ma primea nimeni. Am fost si la fostul meu sot, care inca imi era sot, nu divortasem oficial, statea pe Dionisie Lupu, avea o garsoniera. Dar el era cu femeia aia pentru care ne despartisem, nu a vrut sa ma primeasca nici el. Asa ca am ramas pe o banca in Parcul Ioanid, in disperare. A venit cineva si mi-a spus ca nu e bine sa stau acolo, in zona se trage. Si atunci mi-am dat seama ca eram in apropierea casei lui Voicu. Nu m-am dus direct, am dat un telefon, i-am zis: “Maestre, uite in ce situatie sunt” si el m-a chemat imediat. Si acolo am ramas doua saptamani.

Deci ati trait Revolutia in casa lui Ion Voicu.
Da, si a fost foarte interesant, in sensul ca pe la el se perinda multa lume, eu ma mai ascundeam, ei se mai jenau ca injura lumea. Oricum, au fost niste oameni extraordinari, fara ei nu stiu cum as fi reusit sa traversez acea perioada. Eu mai sunam in zilele alea, deacolo din casa de la Voicu, dar nu dadeam de nimeni. Am reusit la un moment dat sa gasesc pe cineva la Viena, am cerut cu tata, dar mi s-a raspuns ca nu se poate. Mai tarziu am aflat eu, din scrisoarea, pe care a scris-o inainte de a se sinucide, de ce n-am putut sa vorbesc cu el. De mama nu dadeam, plecase si ea, umbla si ea din casa in casa si nu-i luasem urma. A venit 25 decembrie, am vazut la televizor ce-am vazut, executia, a fost un mare soc.

V-ati asteptat ca Ceau- sescu sa fie executat?
Nu, in nici un caz, nici o clipa.

De ce nu v-ati asteptat? Pentru ca eu am perceput executia aia ca fiind absolut inutila.

Dar ce credeati ca o sa se intample? Cum percepeati ce urma sa se petreaca?
Vedeti, eu vedeam altfel lucrurile, pentru ca eu n-am stat cu pusca la cap, cum au patit verisoarele mele. Eu credeam ca nu este decat o simpla lovitura de stat.

Sa revenim la cum ati aflat ca tatal dumneavoastra s-a sinucis.
Stateam in casa la Voicu cu bagajul facut. Veneau multi si aduceau vesti de ce se mai intampla prin oras: l-au luat si pe cutare, l-au prins si pe cutare, l-au arestat si pe cutare. Cand am vazut ca toti sunt arestati am zis sa ma predau, imi facusem bagajul si stateam pregatita. Pe 28 decembrie, dimineata, am deschis radioul, eram la bucatarie, si de-odata aud: “Azi-dimineata, in subsolul Agentiei Economice din Viena, a fost gasit spanzurat Marin Ceausescu, fratele dictatorului”, ceva de felul asta, si apoi, imi aduc aminte exact: “Un Ceausescu mai putin”. N-am crezut la inceput.

De ce? Ati crezut ca e vreo diversiune sau credeati ca nu s-a sinucis?
Ba da, eu cred ca intr-adevar s-a sinucis. Dar ce s-a intamplat exact nu pot sti. Sinuciderea apare si in variantele oficiale din Romania si din Austria, e versiunea oficiala. Cativa dintre apropiatii tatalui meu, care erau acolo, la Viena - unul e chiar cel care l-a gasit spanzurat -, ne-au povestit mie si mamei mele cum a fost.

Si cum a fost?
Imediat pe 22 decembrie tata a fost arestat in apartamentul lui de la etajul V al Agentiei de catre ceilalti membri ai misiunii. I-au luat actele si l-au incuiat pe dinafara. Se facuse si in cadrul agentiei o organizatie FSN, iar sef era un tip care era acolo un fel de administrator. Ei, tipul asta a disparut chiar in noaptea in care tata s-a sinucis si a mai aparut in Romania dupa vreo sapte-opt ani, timp in care si-ar fi cautat bunastarea prin Occident. Ce ma face sa cred ca a fost intr-adevar sinucidere? Povestea celui care l-a gasit spanzurat si care ne-a relatat cu lux de amanunte cum au stat lucrurile. Tata a fost arestat acolo. I-au luat totul, chiar si televizorul, lucruri care apar si in scrisoarea de adio a tatei. El scrie ceva de genul: “Nu stiu ce se intampla in tara, n-am ziare, mi-au luat televizorul”. I se comunicau numai cele mai groaznice lucruri. In plus, mi s-a povestit, tata era intr-o groaznica stare de depresie. Tata fiind un depresiv.

Obisnuia sa bea?
Nu, nu bea mai mult decat un om normal. Dar era depresiv. El nu era un luptator. Si il vad facand acest gest. Apoi, mai e scrisoarea in care explica de ce se sinucide. Scrie asa acolo: “Mi se pare lipsit de bun-simt ca eu, un batran de 73 de ani, sa ma agat de viata atata timp cat sotia mea este moarta”. De ce apare chestia asta in scrisoare cand mama traia si traieste si-n ziua de azi? Inseamna ca asta i s-a spus. Si iarasi un lucru foarte interesant: el spune ca lasa totul in contul Libertatea, pentru clementa fata de fiicele lui.

Ce scrie in scrisoare, de ce se sinucide?
El incepe sa scrie, pe ultimele lui zile, ce-a facut el in viata, in ce-a crezut, totul pe 24 de pagini. Din care doar 18 sunt rationale, ultimele fiind pline de ganduri din astea ca e greu sa pleci din viata, ca lumea crede ca a te sinucide e o lasitate, dar in realitate e foarte greu, iar eu am tras concluzia ca mai incercase in zilele alea sa se sinucida. Intr-un loc scrie: “N-am reusit s-o fac aseara, dar daca n-am reusit noaptea, cum am s-o fac cand e soarele pe cer?”. Scrisoarea e ca un jurnal, pe 22, 23, pana pe 26 decembrie. Scrie ca pe 25 decembrie i-au readus televizorul, iar pe 26 scrie ca intelege de ce i l-au adus, ca sa vada executia.

Se astepta sa fie impuscat si el?
Da, cu siguranta asa credea. Chiar si eu, la un moment dat, m-am asteptat la asta, cand am vazut executia. Pe 25 am asteptat procesul, se anunta, nu venea, nu terminase Nicolaescu caseta cu filmul de montat. Cand am vazut executia am fost convinsa ca vor urma toti fratii si cumnatii. Va dati seama ce a insemnat pentru tata sa vada scena aia!

Copiii lui Nicolae Ceau- sescu cum au reactionat, ce-au crezut dupa toata povestea cu executia?
Ei au vazut-o tarziu, dupa ce au fost eliberati din inchisoare. In august ‘90 a fost eliberata Zoia definitiv. Exact in saptamana aia, intre 24 si 31 august, a venit cu Nicu la mine. L-am luat si pe Valentin de la Piata Romana si, in timp ce stateam de vorba, de-odata Valentin ma intreaba daca am caseta cu executia. N-am vrut sa le-o arat, dar au insistat si n-am avut incotro. Si la mine in casa, toti trei, Valentin, Zoia si Nicu, au vazut toata scena: cu procesul, cu executia cu parintii impuscati. Noi, ceilalti - ca mai eram cu niste prieteni - aveam o stare ingrozitoare, ne uitam la ei cu ce ochi se uitau. Zoia plangea, Nicu, fiind mai nervos, a spus niste cuvinte cu naduf, iar Valentin si-a turnat repede un pahar cu votca, l-a dat peste cap asa, ruseste, si de-odata a inceput sa cante cantecul ala al lui Paunescu despre parinti: “Enigmatici si cuminti”.

Cum l-ati adus in tara?
In ianuarie ‘90 am primit un telefon de la Otopeni. “A sosit tatal dumneavoastra”, exact asa am fost anuntata. Am ramas socata: “Tata traieste?”, am intrebat. “Nu, doamna, a venit cosciugul, e la colete, veniti sa-l luati.” N-am avut masina, imi luasera totul la perchezitia de acasa. Asa ca am apelat pe la cunoscuti si pana la urma l-am luat. Dar nu mi-l primeau la morga. Pana la urma am gasit unde sa-l ducem, la Spitalul Militar, unde lucra socrul surorii mele. Dar acum nu mi-l mai primeau la cimitir. In cele din urma, un prieten, Alexandru, care avea doua locuri de veci la Ghencea Civil, a spus ca ne da el unul. Dar la cimitir ne-a spus ca nu ne primeste cu Ceausescu. Asa ca l-am inmorma ntat peste tatal lui Alexandru, iar pe cruce scrie si azi numele Nicolae Gheorghiu. La inmormantare am fost doar trei: eu, sora mea si cumnatul meu, ca mama n-a fost in stare sa vina.

Tatal dumneavoastra era seful unei misiuni economice. Nu una oarecare, ci din Viena. Credeti ca era la curent cu celebrele conturi ale lui Ceausescu?
Sigur. Sigur stia. Viena era un loc foarte greu, el a stat 17 ani acolo, la inceput nu i-a placut pentru ca era un adevarat cuib de spionaj de peste tot, i-a fost greu. Mai ales ca era foarte vizitat de tot felul de oficiali, ca era o zona de mare interes. Stanculescu, de exemplu, mergea acolo foarte des, imi scria mereu despre asta mama, care nu-l putea suporta, zicea ca e un om alunecos. Dar conturile nu erau ale lui Ceausescu personale, erau ale statului. Nu stiu prea multe amanunte, dar exista un plan al lui Ceausescu sa faca in Romania o banca pentru tarile arabe.

Asta cu banca nu e o legenda?
Nu. Eu o stiu chiar de la Nicu, cu el vorbeam despre planurile astea ale lui taica-sau. Voia sa faca un fel de banca mondiala in regiunea asta. Iar conturile erau alimentate din operatiuni comerciale normale, exporturi, operatiuni cu armament...

Care a fost traseul ascensiunii in partid a tatalui dumneavoastra?
Va spun ce stiu de-acasa. Tata a venit la 14 ani la Bucuresti, la sora lui mai mare, Niculina, care era casatorita cu unchiul Stefan. Ei, acum aflati si legenda aia cu Ceausescu cizmar. Pentru ca acest unchi Stefan, sotul surorii lui, avea un mic atelier de cizmarie. Unde lucrau vreo cinci angajati si ucenici, unde muncea si el cu nevasta-sa. Tata venise sa se faca, asa cum se spune, om la Bucuresti si statea la sora-sa. Si l-au angajat la cizmarie. Eu am si prins atelierul ala unde lucrau, era undeva pe Serban Voda. Tata a fost ucenic, a invatat meserie si tot acolo a cunoscut-o si pe mama, care si ea era angajata acolo si era si fata in casa la matusa Niculina. Tatei in placea ce facea, a devenit lucrator. El n-a avut contacte directe cu miscarea comunista. Dar l-a adus la Bucuresti si pe fratele mai mic, pe Nicolae, viitorul presedinte. Castigau bine, faceau pantofi foarte frumosi pentru evreii de pe Serban Voda. Asa a cunoscut mama niste evrei, care, mai tarziu, aveau sa-l ajute mult pe tata. Asa a ajuns si Nicolae Ceausescu la cizmarie. Dar n-a avut talent, nu-i placea, stiu din tot felul de povesti din casa, ca ar fi stricat niste comenzi. S-a apropiat insa de partid si a ajuns la un miting. Si-a gasit cumva menirea, caci e evident ca avea talent si convingeri politice. Tata nu se baga in chestii de genul asta, el a intrat in partid foarte tarziu. Mama a intrat devreme, stiu ca se radea in casa: mama era mai tanara decat tata si era mai apropiata de Nicolae. Tata ii facea curte, unchiul nu, ca pe el nu-l interesa, desi mama spunea ca la inceput il placea mai mult pe Nicolae, a si fost in partid, la inceput, in ilegalitate. Tata nu, el a fost in razboi, a facut frontul, a fost prizonier la rusi. Dar mama era foarte activa, mergea si la puscarie la unchiul Nicolae. In ‘46, parintii mei s-au casatorit, tata nu s-a mai intors la cizmarie, s-a angajat la MAT. Un magazin de bauteri spirtoase si vinuri. Mama, pentru activitatea ei in partid, a prins un serviciu mai bun decat tata, dupa ce lucrurile s-au asezat. Ea a lucrat la cadre, la Industria Usoara. Si acolo a cunoscut pe unul dintre evreii aia carora le ducea pantofi si care acum era director prin minister. Craciun il chema pe evreul ala. Si mama i-a cerut sa-l ajute pe tata. Asa ca l-au scos de la MAT si l-au dus la Industria Usoara. Mai apoi l-a trimis la Praga, la o specialeizare. Dupa care, acest Craciun le-a propus sa se mute acolo, la misiunea economica de la Praga. Si in ‘56 au plecat. S-au intors in ‘67, dupa care au plecat in ‘73, la Viena, unde au stat pana in ‘89.

Inteleg ca fratii au avut o ascensiune paralela in partid.
Da. Eu am stat intre ‘56 si ‘67 la Praga si veneam cam trei sapta mani pe vara in Romania. Primul drum pe care-l faceam cand veneam in tara era pe la unchiul Nicolae. Apoi petreceam doua saptamani la mare si o saptamana ma vedeam cu verii mei. La Praga mergeam la scoala rusa, auzeam in jur numai rusa sau ceha, vorbeam foarte putin romaneste, asa ca nu-mi dadem prea bine seama ce se intampla cu unchiul Nicolae. Auzisem eu la un moment dat ca a ajuns mare, la ambasada din Praga, am vazut ca toti ii felicita pe tata, pe mama, auzisem ca a murit Gheorghiu-Dej. Apropo de Gheorghiu-Dej: am si acum un caiet de atunci, in care am scris si am pus intr-un chenar negru ca “aceasta zi e cea mai trista din viata mea”, desi nu realizam prea bine cine era el de fapt. Eu il stiam de cand veneam in tara cu tata si ne intalneam cu el si ma lua pe genunchi si ma punea sa vorbesc ruseste, sa-i cant, sa-i spun poezii. Un lucru se schimbase dupa ce unchiul venise in locul lui Gheorghiu- Dej: nu intelegeam prea bine de ce mie mi se spune “tovarasa Mihaela”, in vreme ce celorlalti copii li se spunea simplu pe nume. Cand am venit in tara vorbeam romaneste agramat. Si am venit in clasa a IX-a, direct la Liceul “Petru Groza”. Mi s-au pus profesori, am inceput sa invat, am luat la inceput note proaste, dar am inceput sa ma adaptez la scoala. In toata clasa erau doar copii ai demnitarilor. Atunci mi-am dat seama cine sunt de fapt si ce se intampla.

Adica ce se intampla?
Adica eram privita altfel. De exemplu. In vara in care am venit, pentru a ma obisnui mai bine cu limba, parintii au hotarat sa ma lase cu Nicu si Zoia la Predeal. Am stat toata vara acolo, la vila si atunci am vazut ca nu sunt privita ca un copil obisnuit. Intr-o dimineata m-am trezit pentru ca-mi era sete, mi-am facut patul si, pentru ca nu gaseam de baut, am coborat la subsol unde era o bucatarie. Iar femeia de acolo s-a speriat cand m-a vazut: “Cum se poate, tovarasa Mihaela, sa veniti singura? Trebuia sa sunati si va aduceam eu Pepsi”. La fel s-a speriat si cand a vazut ca in dormitor imi facusem singura patul. Ei bine, nu mi-au trebuit mai mult de doua zile sa invat sa bat din palme si sa strig: “De trei minute vreau un Pepsi si inca nu mi s-a adus”. Aveam 15 ani. Numai ca dupa o luna m-am intors la Bucures ti, la parintii mei, si mama avea in casa femeie de serviciu. Si cand i-am spus eu femeii sa-mi aduca un Pepsi mi-a tras mama o palma, ca femeia aia e adusa sa o ajute pe ea, nu sa-i comand eu.

Am inteles bine ca, intre verii dumneavoastra, de Nicu Ceausescu erati cea mai apropiata?
Da. Era o relatie de la suflet la suflet. El era cu doi ani mai mare decat mine. Era cu totul alta persoana decat cea prezentata in anii astia dupa Revolutie. Dar fiind in pozitia asta, intr-un fel te strica, asa cum ma stricase si pe mine pe la 15 ani, dar parintii m-au adus la realitate.

Cum adica era alta persoana?
Nicu era un mare emotiv, inclusiv fata de femei. Si, ca orice timid, incerca sa compenseze printr-o anume violenta, mai ales de limbaj. Era convins ca nici o femeie nu-l iubeste pentru el, ci pentru ca e fiul lui Ceausescu, si asta era un soi de complex pe care uneori si eu l-am trait. Pe mine violenta lui de limbaj nu m-a speriat niciodata. Insa ceilalti veri nu reuseau sa-i tina piept pentru ca nu reuseau sa vada dincolo de masca lui.

De ce erati mai apropiata de el decat de ceilalti?
Pentru ca si eu eram la fel. Amandoi eram colerici. Aveam aceleas i idei, ne placeau aceleasi lucruri. Ne-au placut restaurantele. Mergeam impreuna. Ne-au placut barurile, ne-au placut petrecerile, mergeam impreuna. Ceilalti erau altfel, mai casnici, mai potoliti, cu parintii... familia aceea veche. Ne-au placut lautarii, ne-a placut un mod vestimentar mai violent. Am avut si eu momentele mele cand, la o vizita oficiala, de exemplu, m-am dus in sort cu bretele. Sau cand am aparut, in ‘82, pe plaja de la Neptun, cu un lant de aur la picior si unul la mijloc. Intr-o ora m-a sunat tata, la vila. Ma vazuse cineva pe plaja si l-a anuntat.

Si ceilalti veri? Zoe, Valentin...
Cu Zoia am fost prietena in copilarie, in acea perioada cand veneam in tara sa ma mai obisnuiesc cu copiii romani. Pentru ca eu stateam toata ziua cu cravata de pionier la gat, asa fusesem educata. De Valentin am fost apropiata mai putin. Era mai mare, mai rupt de parinti. Dar cu Nicu am fost mereu in relatii, il vizitam si la puscarie.

Si cand era prim-secretar la Sibiu?
Mai ales atunci. El era foarte singur acolo, era izolat.

De ce izolat?
El fusese trimis acolo sa fie rupt de mediul din Bucuresti. A fost o conjunctura in urma careia au suferit multi. O prietena de-a lui, colega de-a mea, care era nepoata lui Nae Ionescu, femeie desteapta, care stia sapte limbi, a si fost transferata la Baia Mare, ca dactilografa, sau asa ceva. Mama lui Nicu era de parere ca el tinea prea mult cont de ceea ce spunea ea. La inceput au incercat sa-l rupa de oamenii astia prin interdictii, dar n-a mers. Nu se mai vedeau oficial, dar se vedeau la mine acasa, de exemplu. A fost si perioada aia cu Janina Matei, de care Nicu se indragostise nebuneste si pe care toti au scos-o moarta pana la urma, desi femeia era cu un contract in Israel, tocmai sa fie indepartata de el. Asa ca l-au trimis la Sibiu.

S-a spus tot timpul ca cea care conducea de fapt, din umbra, in Romania era Elena Ceausescu, sotia dictatorului.
Elena Ceausescu era intr-adeva r o femeie foarte autoritara. Era mult mai dura decat el. Cand mergeam la ei ma rugam sa fie numai el acasa, cu el se putea discuta. Problema era ca el avea o foarte mare incredere in ea si se sfatuia cu ea tot timpul.

Chiar si in chestiuni care tineau de probleme de stat?
Da. Tineau foarte mult unul la altul. Inchipuiti-va ca oamenii astia doi se plimbau impreuna prin parcul de la casa din Primaverii si se tineau de mana. Iar el tinea mereu cont de ce crede ea despre un lucru sau altul. In plus, ea a reusit, cu discret ie, sa-l izoleze atat de frati, cat si de ceilalti din partid. Iar Ceausescu de multe ori nu prea avea si alte pareri, in afara de ale ei, atunci cand avea de luat o decizie. Stiu ca tata se plangea mereu ca, atunci cand vine in tara, e imposibil sa-l gaseasca singur si sa vorbeasca intre patru ochi cu el. Si in felul asta ea i-a facut mari deservicii de imagine, prin felul ei de-a fi.

De ce credeti ca ea a tinut neaparat sa obtina toate onorurile alea ridicole, cu “savant de renume mondial “, “om de stiinta” si toate celelalte, obtinute, indeob- ste, prin tot felul de falsuri? Cum era privita in familie obsesia asta a ei?
In familie era foarte prost privita chestia asta. Bine, poate si pentru ca toate celelalte cumnate ale ei, cu exceptia sotiei lui Ion Ceausescu, erau casnice. Dar sotia lui Ion Ceausescu ajunsese profesor universitar in mod corect, facuse in anii ‘60 facultatea la zi. Pe de alta parte, nimeni nu poate sti de ce a tinut Elena Ceausescu sa aiba neaparat un titlu universitar. Era foarte ambitioasa si de neclintit in tot ce hotara. Femeia asta n-a avut niciodata nici o prietena.

E adevarat ca era mai batrana ca el?
Si asta-i o legenda, ca ar fi fost cu doi ani mai mare. In realitate era cu un an mai mica. Arata mai batrana pentru ca, in general, femeile se trec mai repede.

In acea perioada aveati constiinta ca apartineti zonei Puterii si ca va permitet i mai multe decat altii?
La 16-17 ani am inceput sa-mi dau seama bine de asta, dar abia pe la 25 am stiut ca pot folosi pozitia pe care o aveam. Ca eram nepoata lui Ceausescu si ca asta imi poate aduce foloase.

Cum se vedeau problemele oamenilor obisnuiti de pe pozitia asta?
Eu nu traiam izolata, asa ca stiam ce se intampla. Normal ca am avut beneficii pe care nu le-am refuzat. M-au mai intrebat: cand ai trait mai bine, atunci sau acum? Normal ca atunci traiam, material, mai bine, dar ca libertate mi-e mai bine acum. Pe de alta parte, eram urmarita permanent. De exemplu, am plecat odata la Moscova si acolo m-am imprietenit cu niste ziaristi si actori. Cand m-am intors, m-au luat de pe aeroport: “Ce-ai cautat cu astia?”. Vedeam si ce se intampla in jur, ca oamenii o duc foarte greu. Desi toata lumea, intr-un fel, se descurca. Dar stiam ca-l injura lumea.

Colegii dvs. de munca se fereau sa-l injure in fata dumneavoastra?
Unii da, altii nu. Marea majoritate vorbeau deschis pentru ca stiau ce fel de om sunt mai ales ca si pe mine ma enervau foarte tare cateva lucruri. Unul era ca nu puteai sa pleci in strainatate, decat daca-ti dadea voie familia, desi aveam pasaport. Odata am vrut sa ma duc la Paris, sa-mi vizitez o prietena si m-au intors de la Budapesta. Cand am ajuns acolo, am tras la ambasada noastra sa raman peste noapte. A doua zi s-au infiintat doua masini din tara, mi-au luat actele, m-au incadrat, una in fata, una in spate, si m-au adus la Bucuresti.

Dar Ceausescu era constient ce crede lumea despre el si ca il injura?
Da si nu. Vedeti, lumea plusa. Mai ales cei din jurul lui.

Cum adica “plusa”?
Adica, atunci cand toata lumea iti spune ca esti cel mai destept, tu chiar incepi sa crezi asta. Ce inseamna ca plusa: sa va povestesc un fapt. Prin ‘88, mama venise in tara si m-a rugat sa o duc cu masina sa-si ia bilet de avion de la agentia de voiaj, care era chiar langa sediul Securitatii. Mama a intrat in agentie, iar eu am parcat acolo, langa Securitate. Si vine un militian si-mi spune sa plec. Pe mama o cheama tot Elena, ca pe sotia lui Nicolae Ceausescu, iar talonul masinii era pe numele ei. Si cum militianul tot insista, am avut si eu un moment de impertinenta si i-am spus ca nu plec de-acolo. Mi-a cerut actele. Si cand a vazut ce scrie in talon stiti cum a reactionat? Mi-a propus sa-mi ia masina sa o spele acolo la ei, in sediu. Asta inseamna ca “plusau”.

Cum se vedea chiar din familia Ceausescu cultul personalitat ii lui Ceausescu?
Erau exagerari si noi stiam asta. Mai ales tata era foarte ingrijorat, si de aceea i-a si facut la Congresul al XIV-lea acea propunere de bun-simt, sa se retraga. Despre cultul personalitatii, tata ii spunea mereu mamei: “Oare de ce-i trebuie toate astea?”. Tata resimtea si anumite greseli din punct de vedere economic. Si toate excesele astea au venit din aceea ca Ceausescu a fost prea mult presedinte. Opt ani, atat zic eu ca e suficient sa fii presedinte, altfel pierzi logica realitatii. In plus, era nebunia asta a lui, megalomana, cu banca prin care sa ajute tarile arabe.

Daca Marin Ceausescu nu s-ar fi sinucis, ce soarta credeti ca ar fi avut?
Cred ca l-ar fi adus in tara, ar fi fost arestat o anumita perioada, ca si ceilalti frati. Cred ca ar fi incercat sa scoata de la el tot ce stia - si stia mult mai multe decat oricare dintre frati, din acea pozitie pe care a avut-o, si stia multe si despre cei care au venit mai apoi la putere. Probabil ca ar fi fost condamnat. Stiam de sapte ani ca avea cancer de prostata si tensiune 22. Cred ca ar fi murit in puscarie.

In zilele Revolutiei, din cei pe care-i vedeati la televizor ca fiind din noua Putere pe cine cunosteati?
In primul rand pe Iliescu. V-am spus cum se punea problema in familie: cand Ceausescu o sa moara sau cand o sa se retraga, Iliescu va veni in locul lui.

Dar nu se punea problema ca succesorul sa fie Nicu?
Astea erau legende. Poporul vorbea, dar nu era adevarat. Relatiile lui Nicu cu parintii erau foarte proaste. Si pe Nicu nici nu-l interesa sa preia el, nici nu-si punea problema.

Altcineva?
Il mai stiam pe Petre Roman. La Petre Roman fusesem cu doua saptamani inainte de Revolutie, la Politehnica. Ma rugase un prieten sa-l ajut, ca voia sa-si dea doctoratul cu Petre Roman. M-a primit, am vorbit vreo patru ore atunci, mi-a spus ca-si depusese carnetul de partid, ca ce se intampla era inacceptabil. Cu sora lui Petre Roman am fost colega de banca la liceu. Si, bineinteles, il mai stiam pe Stanculescu.

Nu v-a mirat sa-l vedeti acolo?
Nu. Pentru ca totul fusese prega tit, cand i-am vazut mi-am dat seama de asta. Fusese pregatit, dar cred ca le-a scapat situatia de sub control. Pregatita afara - ca de aceea exista Malta, Yalta si alte localitati - soarta lui Ceausescu fusese hotarata acolo. El deranja pe toata lumea cu ideile lui megalomane si mai era si cunoscut decat un Gomulka, Kadar sau altii. Eu cred ca initial s-a vrut o simpla inlocuire a lui Ceausescu cu Iliescu. Amintitiva cum vorbea Iliescu la inceput, cu “tovarasi”, sau cum a inceput el sa povesteasca despre nobilele idealuri ale comunismului.

Deci in primele zile ale Revolutiei nu v-ati asteptat ca Ceausestii sa fie impuscati?
In nici un caz. Eram siguri ca e decat o lovitura de stat, ca in toate tarile comuniste. Abia dupa execut ie am fost convinsa ca nu se mai putea controla nimic si ca ne puteam astepta la ce e mai rau.