"Calaii" Revolutiei scapati de justitie

Dosarele Revolutiei: cincisprezece ani de anchete complicate si procese incalcite. Dar si cincisprezece ani de neputinta, in care o justitie docila, supusa unor jocuri oculte, i-a scapat printre degete pe multi dintre cei vinovati pentru victimele din decembrie ’89.

VASILE SURCEL

S

NEDREPTATE. Eroii Revolutiei au umplut cimitirele. Cei care i-au ucis nu au raspuns inca pentru crimele lor

ingurul "Proces al Revolutiei" dus cu adevarat pana la capat a fost cel al sotilor Elena si Nicolae Ceausescu, condamnati de un tribunal extraordinar la pedeapsa capitala si executati la Targoviste, pe 25 decembrie 1989. Seria acestor procese a continuat in primele luni ale anului 1990 cu "lotul membrilor CPEx", precum si cu dosarele prin care au fost trimise in judecata cateva dintre "capeteniile" Militiei si Securitatii. Acuzati de comiterea unor fapte deosebit de grave, inculpatii au fost condamnati, in prima instanta, la pedepse foarte dure. Aceasta duritate a fost insa doar temporara. In lunile si anii care au urmat, justitia a pus in miscare tot felul de "inginerii juridice", in urma carora inculpatii "VIP" au fost pusi in libertate dupa un interval de timp cu mult mai mic decat condamnarile inscrise in sentinte.

CIUDATENIA UNOR STATISTICI DRAMATICE. Conform statisticilor intocmite ulterior de organele de ancheta, in zilele si noptile Revolutiei din decembrie 1989 si-au pierdut viata 1.104 persoane, iar alte 3.352 au fost ranite. Derularea concreta a evenimentelor a impus impartirea lor cronologica in doua perioade distincte. Prima, intre 17 si 22 decembrie, este perioada represiunii ordonate de regimul comunist. In acest interval, in toata tara au murit 162 de oameni si alti 1.107 au fost raniti. Victime produse mai ales prin impuscare. In ultimele 24 de ore ale regimului comunist, in Capitala au murit 48 de persoane, carora li s-au adaugat 1.879 de raniti. Cea de-a doua perioada a debutat cu fuga Ceausestilor si a durat intre dupa-amiaza zilei de 22 decembrie si primele zile ale anului 1990. Aceasta din urma a fost o perioada deosebit de tulbure, in cursul careia aproape toata tara a devenit campul de lupta al razboiului contra "teroristilor", razboi straniu in cursul caruia, sub imensa presiune psihologica indusa de amenintarea "agentilor superinstruiti, care trag din orice pozitie", toata lumea s-a luptat cu toata lumea. Aceasta este si perioada cea mai sangeroasa a Revolutiei, in cursul careia, in toata tara, s-au inregistrat 942 de morti si 2.245 de raniti. Si de asta data, tributul de sange platit de bucuresteni a fost deosebit de dramatic: 447 de morti si 1.275 de raniti. Aceasta statistica sumara aduce la lumina una dintre primele ciudatenii ale Revolutiei din decembrie ’89: cele mai multe victime au aparut abia dupa plecarea Ceausestilor si la scurt timp dupa instalarea noilor autoritati. Reamintim ca, dupa fuga familiei Ceausescu, primul care a vorbit despre "teroristi", in seara de 22 decembrie 1989, a fost Ion Iliescu, pe atunci un simplu cetatean, caruia, ca prin minune, i s-au subordonat rapid comandantii tuturor structurilor militare, comandanti care, cu doar cateva ore inainte, coordonasera si executasera, plini de zel, reprimarea miscarilor de protest ale populatiei, ceruta de conducerea comunista. Reamintim, de asemenea, ca, in cei 15 ani trecuti de la Revolutie, organele de ancheta si autoritatile competente nu au reusit sa identifice clar pe nici unul dintre "teroristii" impotriva carora a luptat o tara intreaga. Cu toate acestea, in cursul acelui razboi dus contra unui adversar fantomatic, Armata a inregistrat 260 de morti si 545 de raniti. Desi atunci s-a spus ca "teroristii" apartin Securitatii, deci Internelor, acestea au avut "doar" 63 de morti si 73 de raniti. Statisticile arata ca, in ciuda faptului ca populatia civila era convinsa ca "Armata e cu noi", in urma actiunilor de lupta ale MApN, au murit 260 de oameni si alti 545 au fost raniti. Bilant tragic care aduce dupa sine o intrebare tulburatoare: din care "tabara" au facut parte "teroristii"? Dupa ani lungi de cercetari, organele de ancheta au reusit sa ofere un raspuns stupefiant: din nici una.

MII DE DOSARE PENALE. In perioada 17-22 decembrie, cercetarile organelor de ancheta au fost facute de reprezentantii justitiei comuniste care, nestiind cum va evolua situatia politica a tarii, erau pregatiti sa-i pedepseasca pe toti cei care protestasera fata de regim. Dupa fuga cuplului Ceausescu, aceeasi justitie a trecut "cu arme si bagaje" de partea Revolutiei si s-a pus in slujba noii puteri. Labilitatea si neputinta acestei justitii au devenit insa evidente abia in anii care au urmat. La o prima apreciere, strict statistica, activitatea procurorilor si judecatorilor poate fi considerata ca deosebit de vasta si complexa. In total, organele de ancheta au instrumentat un numar de 4.495 de dosare penale referitoare la Revolutia din decembrie ’89. Dintre acestea, 2.894 de dosare au fost incluse in zona de competenta a Sectiei Parchetelor Militare si a Parchetului Militar Teritorial Bucuresti, iar 1.601 au fost anchetate de Parchetele Militare Teritoriale. Parchetelor civile le-au revenit doar 52 de dosare, care aveau ca obiect uciderea sau ranirea grava a unor persoane dupa data de 22 decembrie 1989. In anii de dupa Revolutie, procurorii au avut extrem de mult de lucru, justificandu-si astfel salariile oferite cu generozitate de la bugetul de stat. In cursul instrumentarii celor 4.495 de dosare au fost audiate 41.000 de persoane, in calitatea lor de parti vatamate sau de martori. De asemenea, s-au efectuat 3.500 de constatari si expertize medico-legale, 10.000 de investigatii pe teren, 1.000 de cercetari la fata locului si 1.100 de expertize balistice. Au fost niste anchete ciudate si, in tara, multi revolutionari sustin ca au predat procurorilor probe constand in resturi de munitie si alte piese militare, inclusiv celebrele simulatoare de foc, mijloace de proba care au disparut mai tarziu fara urma. De asemenea, s-a mai reclamat si disparitia unor declaratii anexate la dosarele penale, declaratii care nu au fost refacute ulterior. La finalul acestor investigatii laborioase, Parchetele Militare au trimis in judecata 245 de inculpati, inclusi intre copertile a 112 dosare penale.

PRIMUL "PROCES AL REVOLUTIEI". Primul "proces al Revolutiei", desfasurat in regim de urgenta de un tribunal extraordinar, a fost cel al sotilor Elena si Nicolae Ceausescu. Din punct de vedere strict procedural, a fost doar o parodie de proces. Un proces comandat, derulat sub ipotetica presiune a "teroristilor". A fost, de asemenea, ultimul proces desfasurat dupa "tipicul" stalinist, in cursul caruia atat judecatorul, cat si avocatul aparator s-au manifestat ca niste acuzatori vehementi ai inculpatilor. Chiar si rechizitoriul, actul de trimitere a celor doi in judecata, a fost tot o improvizatie, incropita "pe genunchi" in doar cateva ore. Ulterior s-a aflat ca sentinta fusese deja stabilita, iar completul de judecata venise cu ea "in plic" de la Bucuresti in acelasi timp cu membrii plutonului de executie care urmau sa puna in aplicare pedeapsa capitala. Dupa cum se stie, cei doi au fost judecati pentru moartea a peste 60.000 de oameni (fapta incadrata juridic la articolul referitor la "genocid"), dar si pentru subminarea economiei nationale. De asemenea, s-a mai spus ca ei ar fi avut o avere imensa, depusa in conturile unor banci din strainatate. Acuzatia legata de cei 60.000 de morti s-a dovedit a fi o "gogoasa" juridica, dezumflata in urmatoarele zile si saptamani. In schimb, despre conturile din strainatate nu s-a mai aflat absolut nimic. Singurul merit al acelui proces improvizat a fost ca i-a scos defintiv pe cei doi din "circuitul politic".

G

NEDREPTATE. Eroii Revolutiei au umplut cimitirele. Cei care i-au ucis nu au raspuns inca pentru crimele lor

OGORITA GENOCIDULUI. Procesul si executia sotilor Ceausescu au fost semnalul trecerii pe linie moarta a "esalonului unu" al fostei elite politice comuniste. Prin rechizitoriul 2/P/1990 au fost trimisi in judecata Emil Bobu, Tudor Postelnicu, Ion Dinca si Manea Manescu, fosti membri CPEx, acuzati de complicitate la genocid, fapta pentru care ei au primit pedeapsa detentiei pe viata. Tot pentru genocid au fost trimisi in judecata, prin rechizitoriul 42/P/1990, Ion Coman si Ilie Matei, fosti secretari ai CC al PCR, Cornel Pacoste, fost viceprim-ministru, precum si Radu Balan, fost secretar al CJ-Timis al PCR. Pentru favorizarea infractiunii de genocid, argumentata prin rechizitoriul nr. 65/P/1990, au fost trimisi im judecata Stefan Andrei, Lina Ciobanu, Ioan Totu, Nicolaie Constantin, Silviu Curticeanu, Miu Dobrescu, Ludovic Fazecas, Suzana Gadea, Mihai Ghere, Ana Muresan, Paul Niculescu Mizil, Dumitru Popescu, Ion Radu, Gheorghe Oprea, Gheorghe Pana si Radu Constantin, toti fosti membri ai CPEx. Nesustinuta nici de numarul victimelor, nici de alte aspecte juridice, acuzatia de "genocid" s-a dovedit a fi, pana la urma, o "mana de ajutor" pe care justitia le-a acordat-o subtil fostilor demnitari comunisti. Initial, ei au primit pedepse grele, care mergeau de la 18-25 de ani de puscarie pana la detentia pe viata. Dupa cativa ani, cand opinia publica a inceput sa uite de ei, "genocidul" a fost inlocuit cu alte infractiuni, cu alte incadrari juridice. Apoi, incet-incet, dupa doar cativa ani de detentie, ei au inceput sa iasa, rand pe rand, din puscarie. Cei care mai sunt inca in viata (majoritatea) isi "rontaie" si acum in liniste pensiile acordate cu generozitate de "democratia capitalista" contra careia au luptat o viata intreaga.

"CAPETENIILE" SECURITATII. O situatie aproape similara au avut-o si capeteniile Ministerului de Interne si ale Securitatii, tabara care, aparent, a pierdut la "ruleta" Revolutiei. Generalii Emil Macri (fost sef al Directiei a II-a din DSS), Constantin Nuta si Velicu Mihale, (seful si loctiitorul sau la comanda Inspectoratului General al Militiei) nu au mai apucat sa fie condamnati pentru ca au murit in conditii mai mult sau mai putin elucidate. Ofiterii Traian Sima, Filip Teodorescu, Ion Popescu, Ion Deheleanu, Nicolaie Chircoias, Petre Moraru, Gh. Atudoroaie, Radu Tinu si Ioan Corpodeanu au fost si ei trimisi in judecata pentru complicitate la genocid. Ulterior, la cererea procurorilor, Curtea Suprema de Justitie a schimbat aceasta incadrare juridica in cea de omor deosebit de grav. Ceva mai tarziu, o parte dintre acesti inculpati a fost achitata. Ceilalti, desi au primit pedepse grele, au fost eliberati cu mult inaintea executarii lor. Unul dintre ultimii ramasi dupa gratii a fost Ioan Corpodeanu, acuzat ca a participat la incinerarea celor 40 de cadavre de la Timisoara. La finalul ultimului sau mandat, prin acelasi decret prin care l-a pus in libertate pe Miron Cozma, presedintele Iliescu a dispus si gratierea lui Corpodeanu. Revocarea acestui decret, decisa sub presiunea opiniei publice si a presei nu-l va mai readuce dupa gratii pe Corpodeanu, deoarece el a beneficiat deja, inca din septembrie, de eliberarea conditionata.

DECRETUL SALVATOR. O situatie juridica aparte a avut-o Dosarul nr. 97/P/1990, referitor la reprimarea miscarilor de protest care s-au desfasurat in Bucuresti pe 21 si 22 decembrie 1989. Reamintim ca, in acea perioada, in Capitala s-au inregistrat 48 de morti si 604 raniti, carora li s-au adaugat alti 684 de revolutionari arestati si tratati cu salbaticie de organele de represiune. 97/P/1990 este un dosar imens, compus din aproape o suta de volume, la care anchetatorii au muncit aproape sapte ani. Cu toate ca din continutul sau rezulta clar structura si amplasarea dispozitivelor de represiune din Bucuresti, precum si identitatile majotitatii militarilor care au participat la constituirea lor, din pacate, anchetatorii nu au putut sa-i identifice cu precizie pe cei vinovati de moartea si ranirea victimelor. Cu atat mai mult cu cat, intre timp, ofiterii de rang inferior, aflati atunci de cealalta parte a "baricadei", au ajuns intre timp generali cu multe stele de aur pe umeri si cu functii deosebit de importante. Iar pentru ca cercul sa se inchida perfect, iar neputinta justitiei sa aiba si o acoperire legala, la sfarsitul celor cativa ani de ancheta, procurorii au constatat ca nu-i mai pot trimite in judecata nici macar pe cei care i-au arestat pe demonstranti si i-au torturat, uneori cu o salbaticie greu de imaginat. Si asta pentru ca inca din primele luni ale anului 1990, puterea nou-instalata a avut grija sa emita Decretul-lege nr. 3/1990, prin care, printre altele, s-a dispus amnistierea infractiunilor de purtare abuziva, dar si de vatamare corporala. Adica exact faptele pentru care militienii, securistii si oricare alti membri ai fortelor de ordine ar fi putut fi trimisi in instanta si condamnati.

"CAPETENIILE" ARMATEI. Un traseu juridic cu totul deosebit au avut atat dosarele unora dintre "capeteniile" Armatei, cat si cele ale unor ofiteri de rang mai mic, implicati in evenimentele din Decembrie ’89. Cele mai multe dintre acestea s-au "miscat" dupa un traseu deosebit de incalcit: anchetele au durat ani in sir, iar, odata ajunse in fata judecatorilor, dosarele au fost restituite pentru completarea cercetarilor penale ori, in cazul in care s-au pronuntat sentinte in prima instanta, acestea au fost schimbate de instantele superioare, pe parcursul cailor de atac prevazute de lege. Cel mai renumit esec inregistrat de Justitia pusa fata in fata cu "dosarele Revolutiei" este cazul Stanculescu-Chitac. Fosti generali in armata comunista, V.A. Stanculescu si Mihai Chitac au fost implicati in organizarea si coordonarea represiunilor de la Timisoara. Intorsi in Capitala, cei doi s-au alaturat noii puteri, si pentru un timp au ocupat chiar functii de minsitru. Anchetarea lor a inceput abia in anul 1996, si s-a finalizat in 1997, cand au fost trimisi in judecata sub acuzatiile de omor deosebit de grav si tentativa. Dupa doi ani de procese, ei au fost condamnati, prin sentinte definitive, la executarea unor pedepse de cate 15 ani de inchisoare. Efort inutil. Singurul care a facut cunostinta, pentru scurt timp, cu puscaria a fost Mihai Chitac. V.A. Stanculescu a fugit din tara si nu s-a mai intors decat dupa ce, la numirea sa in functie, fostul procuror general Joita Tanase a promis ca va declara recurs in anulare in favoarea ambilor generali. Dupa tergiversari procedurale si nenumarate amanari, instanta suprema a decis rejudecarea intregului proces care, reluat de la capat, va mai dura probabil inca multi ani de aici inainte. Justitia romana s-a dovedit a fi la fel de ineficienta si neputincioasa si in cazul dosarelor "Cluj" si "Sibiu". Primul dintre acestea sa fost deschis, inchis si apoi iarasi redeschis de mai multe ori, incadrarile juridice au fost schimbate de mai multe ori. Inculpatii au trecut "razant" pe langa condamnari, dar au scapat de fiecare data. In schimb, dosarul "Sibiu", in care exista peste o mie de parti vatamate, a fost plimbat prin instantele militare, care si l-au "pasat" de la una la alta, iar intr-un final au dispus restituirea intregii cauze la Parchetul Militar, pentru completarea cercetarilor. Cercetari despre care nu s-a mai auzit absolut nimic de mai bine de un an. Acum, dupa atatia ani, cand foarte putini dintre cei vinovati intr-un fel sau altul de mortii si ranitii Revolutiei au dat cu adevarat socoteala pentru faptele lor, tot ce mai lipseste pentru a demonstra ineficienta justitiei in privinta acestor cauze este o amnistie generala ori stabilirea faptului ca, in cei 15 ani trecuti de atunci, toate infractiunile comise in timpul Revolutiei, ori cea mai mare parte a lor, s-au prescris si nici un vinovat nu mai poate fi tras la raspundere.

DOSARELE REVOLUTIEI

Organele de ancheta au instrumentat 4.495 de dosare penale, referitoare la Revolutia din decembrie. 2.894 de dosare au fost intocmite de Sectia Parchetelor Militare si de Parchetul Militar Teritorial Bucuresti, iar 1.601 au fost anchetate de Parchetele Militare Teritoriale. Parchetelor civile le-au revenit doar 52 de dosare care aveau ca obiect uciderea sau ranirea grava a unor persoane, dupa data de 22 decembrie 1989. Pe parcursul instrumentarii celor 4.495 de dosare, au fost audiate 41.000 de persoane, in calitatea lor de parti vatamate sau de martori. De asemenea, au fost efectuate 3.500 de constatari si expertize medico-legale, 10.000 de investigatii pe teren, 1.000 de cercetari la fata locului si 1.100 de expertize balistice. Munca aproape zadarnica. In afara sotilor Ceausescu, nici unul dintre inculpatii dosarelor Revolutiei nu a executat integral pedespele pronuntate contra lor.