Vineri, 12 noiembrie 2004

Frustrãri si frustrati

   de Valentin Stãnilã

   Ce îi deranjeazã pe adversarii unui Institut al Revolutiei Române (pentru a cãrui înfiintare s-au pronuntat cei mai multi dintre parlamentarii actuali)? Principalul lor „argument" este acela cã institutul cu pricina va avea pozitii partizane, nu va actiona pentru „aflarea adevãrului despre Revolutie". În afarã de faptul cã este absurd sã califici o institutie (indiferent care este aceasta) înainte de începerea activitãtii nu vedem de ce, în cazul unor eventuale derapaje, nu s-ar putea interveni, inclusiv prin mass-media, pentru aducerea corecturilor cuvenite. Prin ce mijloace este posibilã aflarea adevãrului atât de clamat? Dupã umila noastrã pãrere, exclusiv prin mijloace stiintifice. Or, o structurã institutionalã pentru utilizarea unor asemenea mijloace este strict necesarã pentru ca „misterele" sã fie cât mai bine limpezite. Existã temeri cã persoanele care vor lucra la Institutul Revolutiei Române nu vor da dovadã de obiectivitate? Cum, la noi, pe malurile Dâmbovitei, suspiciunea a devenit un „sport national", nu negãm cã se gãsesc concetãteni care cred balivernele referitoare la deficitul de probitate moralã (în primul rând) si stiintificã (de fapt, este aceeasi Mãrie cu altã pãlãrie), al celor care vor lucra în Institut, dar una este bãnuiala si alta realitatea. Nici nu s-au dat publicitãtii numele celor care vor conduce institutul si au apãrut contestãrile. Pãi, cine si de ce este contestat? Absurdul acestei situatii este evident si de aceea nu mai insistãm. În absenta unei abordãri stiintifice a celui mai mare eveniment din istoria României de la Marea Unire din 1918 (ne permitem sã facem o asemenea afirmatie transantã si suntem gata sã participãm la o dezbatere pe aceastã temã) si-au fãcut loc si prolifereazã tot felul de scrieri care urmãresc, cu precãdere, scopuri reprobabile. Bunãoarã, acum, în plinã campanie electoralã, se spun tot felul de minciuni despre persoane si personalitãti care au avut un rol decisiv în asigurarea victoriei Revolutiei. Fãrã nici un fel de probe se fac afirmatii de-a dreptul calomnioase. Se sperã cã, prin insistentã, prin agresivitate se va reusi sã se inducã în rândurile celor naivi, creduli mãcar îndoiala în legãturã cu meritele respectivelor persoane si personalitãti. În general, scopurile politice sunt cele care pun în miscare mecanismele mistificãrii si manipulãrii. Cu sau fãrã scopuri politice, multe dintre asa zisele demersuri pentru aflarea adevãrului suferã de un pãcat fundamental; pornesc de la o anumitã „tezã", de la o obsesie, de la o idee fixã si se selecteazã fapte, date, mãrturii care sã intre în acest veritabil pat al lui Procust. Nu se lasã nici o portitã pentru reevaluãri, pentru reexaminãri. Fapte, date, mãrturii care vin în contradictie cu „teza" sunt fie eludate complet, fie denaturate într-o asemenea mãsurã încât îsi pierd însãsi substanta lor specificã. Foarte pãgubitor pentru concetãtenii de bunã credintã este spatiul tot mai larg de manevrã al acelora care, în diferite momente ale Revolutiei, s-au aflat „de cealaltã parte a baricadei". Acestia au lucrat sistematic, neobosit pentru impunerea propriilor „puncte de vedere", de fapt justificãri ale unor acte de-a dreptul contrarevolutionare. Nu mai putin nocivã este pozitia unora care n-au participat la Revolutie, care au urmãrit desfãsurarea ei pe sticla televizoarelor. Ei denigreazã totul, contestã totul, inventeazã merite inexistente, situatii fanteziste în încercarea disperatã de a cãpãta o anumitã legitimitate, fie politicã, fie „doar" civicã. Trãsãtura comunã a tuturor acestor „categorii" o constituie sentimentul frustrãrii. Nu ei, ci altii au fost în primele rânduri ale Revolutiei; nu ei, ci altii si-au pus viata în pericol; nu ei, ci altii si-au asumat mari responsabilitãti. De aici, frustrarea, de aici atâtea „evenimente" din perioada postdecembristã care i-au avut ca protagonisti tocmai pe frustratii din zilele Revolutiei. Ei sunt cei mai acerbi adversari ai Institutului în curs de organizare. Cu cât tipã mai tare cã vor adevãrul despre Revolutie, cu atât mai evident apare cã tocmai de adevãr se tem cel mai mult. Si se stie prea bine, repetãm pentru cei în cauzã, de ce îti este teamã nu scapi.