DILEMELE REVOLUTIEI

Dilemele profesionale si psihomorale ale liderului militar

in Revolutia din decembrie 1989

Moto:

„Cerul instelat deasupra mea si legea morala in

mine”

I.Kant

A vorbi astazi despre trairile psihice ale comandantilor din timpul Revolutiei din decembrie ’89 poate sa para unora un demers depasit temporal. Nu este insa asa, deoarece exista aspecte, indeosebi psihologice, ce nu au fost cunoscute, nici dezbatute, in pofida faptului ca s-au spus si scris destul de multe lucruri pe aceasta tema. Experienta de viata a fiecaruia dintre noi ne-a confirmat faptul ca atat timp cat oamenii traiesc, gandesc, actioneaza si, mai ales, daca infaptuiesc ceva in plan social, li se imagineaza tot felul de scenarii explicative ale faptelor, li se scot tot felul de vorbe, in special rele, apar tot felul de speculatii, zvonuri si interpretari subiective, deformari ale vorbelor si faptelor. Este un aspect ce a existat si are continuitate in societatea romaneasca, tinzand spre permanentizare, subliniat si de M. Eminescu in Scrisoarea I: „Vor cauta vietii tale/ sa-i gaseasca pete multe, rautati si mici scandale “.

Nici liderii militari, in speta comandantii de unitati, nu au scapat de aceasta mentalitate. Iata de ce un demers explicativ este necesar, chiar acum dupa atatia ani. Si poate ca timpul scurs a fost un prilej in plus, pentru noi toti, de reflectii si de gasire a unor explicatii cat mai corecte si mai apropiate de adevarul acelor momente. Este foarte usor sa emiti judecati de valoare, sa admiti sau sa respingi fapte si evenimente fara sa detii suficiente informatii despre specificul lor si depre cauzele determinative. Si chiar acestea toate fiind cunoscute, atat timp cat se ignora aspectele psihologice, trairile subiective ce acompaniaza evenimentele, nu se poate intelege complet si nici nu se pot emite judecati apreciative asupra situatiei existente.

Liderii militari sunt persoanele care, in sistemul militar, reprezinta conducatori investiti cu autoritate formala. Ei sunt numiti in functii de comanda si detin nenumarate responsabilitati privind desfasu­rarea activitatii din organizatia militara si mobilizarea personalu­lui din subordine pentru obtinerea unor performante superioare.

In timp de pace, activitatile se deruleaza in conditii de calm si au alte caracteristici decat cele din timp de razboi, cand imprevizibilul situatiilor si neconventionalitatea formelor de lupta pot pune sub semnul intrebarii insasi existenta umana si a organizatiei. Din acest motiv, liderii-comandanti sunt persoane special educate, selectionate si formate din punct de vedere psihologic si profesional pentru a putea face fata sarcinilor privind conducerea unitatilor in orice situatie. Subliniind importata calitatilor liderilor, unul dintre marii strategi ai SUA, Douglas Mc. Arthur, afirma: “In nici un domeniu de activitate nu exista consecinte atat de irevocabile privind folosirea personalului neinstruit, precum este in armata”.

In perioada desfasurarii revo­lutiei, liderii-comandanti s-au con­fruntat cu situatii deosebite si spe­ciale provocate de prabusirea te­meliei sociale a unui sistem in care se formasera si in care isi desfa­surau activitatea de o buna peri­oada de timp. Sistemul militar re­pre­zinta un microsistem social care are functii si caracteristici di­ferentiatoare, ce impun prezenta unui personal care din punct de vedere psihologic sa detina o configuratie de trasaturi concor­dan­te cu cerintele profesiei militare.

Activitatile militare se desfasoa­ra in timp de pace, insa pregatirea profesionala vizeaza situatiile de razboi care detin caracteristici speciale si solicita militari curajosi, rezistenti fizic si psihic, cu capacitate de a solutio­na rapid si eficient probleme extrem de dificile.

O confruntare militara pune cel mai bine in evidenta faptul ca pregatirea profesionala nu este suficienta pentru a garanta succesul. Mai mult chiar, oricat de sofisticate si moderne ar fi tehnicile de lupta, oricat de bine ar fi regizate strategiile de lupta, actiunea factorului uman conditioneaza decisiv rezultatul confruntarii. Din aceasta perspectiva, rolul comandantilor, al liderilor din organizatia militara, apare mai important si semni­ficativ, el fiind coordonatorul tuturor activitatilor. Atipicul si ineditul evenimentelor din decembrie 1989 au generat multe dispute, laude si critici, dar nu au surprins decat fragmentar conflictele intime, trairile psihice pe care le-au resimtit liderii militari, conducatori ai diverselor forme de organizatii militare. Suprasolicitati din punct de vedere profesional, moral si psihic, liderii s-au confruntat cu situatii care nu se regaseau in formele de pregatire, nici in experienta lor anterioara si care poate nu existau nici in imaginatia lor.

Pentru a intelege toate aceste aspecte si in special dilemele morale pe care au avut a le solutiona liderii militari-condu­catori din perioada revolutiei, trebuie sa cunoastem unele dintre caracteris­ticile organizatiei in care acestia isi desfasoara activitatea.

Armata reprezinta - din punctul de vedere al psihologiei organi­zationale - un sistem birocratic elitist, cu functia principala de administrare a violentei. In general, activitatile militare se desfasoara in colectiv, iar comportamentele sunt pres­cri­se de regulamente si dife­ren­tiate de ierarhia functiilor. Controlul com­portamentelor individuale este permanent si extrem de puternic, abaterile fiind strict penalizate. Disciplina formala, exterioara, are prioritate fata de cea interioara. Sistemul de valori si modul de comportament este diferit de cel din sistemul econo­mic, armata punand accent pe datorie, onoare, sacrificiu. Supu­nerea fata de ordine reprezinta o latura a devotamentului fata de profesia militara care reglemen­teaza comportamentul cadrelor militare.

In timpul Revolutiei din decem­brie 1989, liderii-comandanti s-au confruntat uneori cu situatii care le solicitau actiuni contrare valorilor si normelor pe care erau invatati sa le respecte. Ordine al caror continut era neconcordant cu domeniul de atributii al armatei. Suspiciunea ca va trebui sa intreprinda actiuni cu caracter antiumanitar, dezinfor­marea, manipularea prin zvonuri, starile de panica ale subordo­natilor cereau solutii si explicatii celor care se aflau in fruntea con­du­cerii militare si care deveneau in aceste conditii ambigue singurul meca­nism stabilizator. La rindul lor, si ei - oameni cu trairi psihice ome­nesti, cu afectiune si simtire - comandantii, au fost nevoiti sa-si stapaneasca emotiile, sa-si invinga temerile, sa uite de trairile de natura dezadaptativa si sa-si mobilizeze eforturile pentru a solu­tiona atat problemele profesio­nale, cat mai ales pe cele de natura umana ivite in timpul revolutiei. Orice ezitare, orice emo­tie era usor citita de subor­donati si ar fi putut lua dimensiuni mult amplificate la nivel individual. Transmiterea semnelor emotio­nale se face la nivel grupal extrem de usor, aproape imperceptibil. Cunoscand acest fapt si marea putere de contagiune a emotiilor, liderii s-au manifestat de cele mai multe ori ca persoane stapanite, responsabile, increzatoare in sine si in ceilalti. Ei i-au convins pe subordonati, prin propria expre­sivitate emotionala, ca nu exista situatii disperate, ci numai oameni pe care situatiile ii conduc la disperare. Un moment critic si dile­matic pentru unii dintre coman­danti l-a reprezentat primirea ordinului de dislocare a trupelor din unitati in jurul unor obiective din oras pentru a restabili ordinea unui sistem social care se afla in pericol. Desi nu era clar mentionat scopul deplasarii, era usor de intrevazut si de intuit ce anume urma sa se intimple. Pe buzele tuturor se afla intrebarea: „Cum procedam, tovarase comandant? Incalcam ordinea si actionam contrar principiilor disciplinei militare sau ne conformam si actionam ca niste masini de lupta care nu sunt afectate de caracterul antiumanitar al actiunilor proprii?” Raspunderea solutionarii unei astfel de dileme morale revenea conducatorului, pe care toti il percepeau nu numai ca un lider, ci si ca pe o persoana foarte speciala. Amanarea indeplinirii ordinelor neconforme cu valorile militare, medierea unor conflicte aparute intre subordonati au fost realitati care au solicitat liderilor talent, empatie, diplomatie, inteligenta sociala. Monitorizarea permanenta a starilor psihice ale subordonatilor, diminuarea sau anihilarea panicii, a starilor de teama, a nelinistilor, lupta impotri­va prejudecatilor de tot felul, a fost in acel moment sarcina nu a psihologului militar care, de fapt, nici nu exista, ci a omului din fruntea conducerii, care era res­pon­sabilul a tot ceea ce urma sa se intreprinda si pentru modul de rezolvare a acestor fenomene. Incercand sa elaboram un profil psihologic al liderului militar parti­cipant la Revolutia din decembrie 1989, prezentam, pe scurt, etapele activitatii acestuia din perspectiva psihologica:

1. Conducerea elaboreaza o stra­tegie de abordare a situatiei; 2. Liderul, prin tot ceea ce intre­prin­de, inspira incredere si res­pect subordonatilor; 3. Stabileste ex­pec­tante inalte fata de maniera abordarii misiunilor de catre sub­or­donati; 4. Stimu­leaza sub­ordo­natii prin exemplul personal; 5. Demonstreaza incredere in fortele proprii; 6. Construieste un climat de incredere si siguranta in grup; 7. Dovedeste competenta si eficienta in rezolvarea sarcinilor; 8. Isi asuma riscuri; 9. Este supor­tiv si arata consideratie si intelegere subor­donatilor; 10. Este versatil; 11. Este sensibil la schim­barile situatiei sociale si a starilor psihice a subordonatilor; 12. Isi stimul­eaza, isi sustine subordo­natii - pentru a se stapani si a face fata misiunilor incredin­tate - prin responsabilizarea personala.

Bilantul neoficial efectuat in anii ce au urmat revolutiei a demonstrat ca marea majoritate a liderilor militari au reusit sa se mobilizeze si sa rezolve aceste stari pasagere, dar de mare intensitate emotionala, validand aprecierile lui Ion Jitianu despre comandantul militar, care in 1928 scria: “Seful este educatorul, este creatorul, este sufletul armatei. El poate naste increderea, el poate inspira devotamentul, le provoaca si chiar poate exalta pasiunile. El trebuie sa fie in prima linie, sanatos la corp, sanatos la minte, sanatos la suflet. Comandantul trebuie sa fie de o inteligenta deosebita, cu o memorie bogata, spre a studia, asimila si pastra ceea ce a invatat. Sa cunoasca oamenii, sa stie sa se serveasca de ei si sa fie iubit de ei. Sa aiba suflet otelit pentru a rezista furtunilor si marilor intemperii ale razboiului. Sa aiba caracter”.

Diferentiindu-se de alte categorii de lideri, de manageri si de sefi, comandantul este - si trebuie sa fie - in acelasi timp un lider recunoscut ca atare, dar si un model profesional, moral si psihologic pentru subordonatii sai. In concluzie, referirile lui W. G. Benis privind activitatile liderilor ca transformatori ai organizatiei, ca arhitecti sociali, ca oameni ai ideilor si conceptelor ni se par potrivite si pentru comandantul-lider militar: Daca „managerii fac bine ceea ce au de facut, liderii fac ceea ce trebuie sa faca”.

Psih. dr. Aurelia CANA

Pe buzele tuturor se afla intrebarea:

Cum procedam,

tovarase comandant?