DILEMELE REVOLUTIEI
Marinarii si Revolutia
LA UN PAS DE CATASTROFA
"Acum cand stim ca totul nu a fost decat o mare diversiune psihologica, jucata cu cele mai moderne mijloace tehnice, poate se vor gasi unii care sa critice sau sa ironizeze actiunile noastre la Revolutie. Dar faptul ca eram hotarati sa luptam nu-l poate nega nimeni ".
Este fraza de final a marturiei sefului de stat major de atunci, amiralul (r) Gheorghe Anghelescu, inclusa intr-o carte recent aparuta sub semnatura viceamiralului (r ) Constantin lordache: "ACTIUNILE NAVELOR MARINEI MILITARE IN REVOLUTIA DIN DECEMBRIE 1989 - Marturii ale unor participanti", Ed. Exponto, Constanta, 2004, 154 p.
Aflat in acele zile, la carma Comandamentului Marinei Militare, intrucat titularul (viceamiralul loan Musat) era in concediu medical (!), contraamiralul Iordache incearca, dupa 15 ani, sa schiteze complexitatea actiunilor de la mare si de pe fluviu, prin relatarile a 56 de ofiteri din toate structurile flotei de lupta, direct implicati in luarea deciziilor si conducerea unitatilor la vremea respectiva. Desi a actionat cu efective si pe uscat, unde s-au inregistrat de altfel pierderi de vieti omenesti in randul militarilor, Marina Militara este reflectata in aceasta carte prin actiunile reprezentative pentru mediul specific navelor de lupta. Astfel incat cartea completeaza referirile la zona Dobrogea din volumul "ARMATA ROMANA IN REVOLUTIA DIN DECEMBRIE 1989" - Editura Militara, Bucuresti, 1998 (vezi pag. 322-334). In acest din urma studiu documentar se realizeaza o sinteza a agresiunii psihologice si radioelectronice indreptate impotriva fortelor armate din aceasta parte de tara, incepand cu noaptea de 22/23 decembrie 1989.
Comandamentul Marinei Militare si unitatile subordonate sunt dezinformate si alertate, pe diverse canale, despre desantari de trupe, despre elicoptere si nave de lupta straine in zona platformelor de foraj marin sau in drum spre tarmul romanesc, scafandri de lupta , submarine, minari la intrarea in Portul Constanta etc. Toate sistemele de observare radioelectronica descopera ca din cer si de pe mare se revarsa asupra Romaniei o uriasa forta aeronavala. Seful Statului Major al Marinei Militare (contraamiralul Iordache) a ordonat, cum era firesc in aceste conditii, ca navele sa paraseasca porturile pentru a se dispune in dispozitiv de aparare, avand ca obiectiv principal porturile si platformele petroliere maritime, iar pe Dunare, barajele, podurile, ecluzele si gurile fluviului.
Probabil ca o invazie reala n-ar fi putut fi posibila cu atatea tinte care apareau si dispareau incredibil de repede. "Cred ca in noaptea de 22/23 decembrie, cei care au regizat aceasta actiune au reusit sa ne faca sa actionam fara prea mult discernamant, dar in urmatoarele zile actiunea noastra a fost mai logica. De exemplu, in prima noapte trimiteam navele pe mare sa verifice tintele descoperite de radiolocatoare si bineinteles ca nu gaseau nimic, iar noi nu mai intelegeam ce se intampla"- marturiseste contraamiralul (r) Gheorghe Voinea din staff-ul de atunci al Comandamentului.
Rapida desfasurare de forte proprii si avalansa informatiilor despre tintele inamice primite in Punctul de Comanda al Comandamentului Marinei Militare n-a mai facut posibila trecerea la sistemul de transmisiuni de razboi care se aplica numai la ordinul Marelui Stat Major. Ordin care nici n-avea sa vina. Din acest motiv s-a renuntat la greoaia transmitere a radiogramelor codificate, trecandu-se la lucrul in fonie. "Mai mult, in retelele radio ale marilor unitati de nave aproape ca nu s-a mai folosit Codul Semnalelor de Lupta, vorbindu-se in clar, deoarece pe mare erau foarte multe nave si era nevoie sa se realizeze rapid recunoasterea dintre ele. Dar acest mod de lucru a avut si efecte negative, pentru ca nu de putine ori navele au primit informatii si ordine false, care daca ar fi fost executate ar fi dus la catastrofe " - declara fostul sef al transmisiunilor, comandorul ( r) Livius Chenderes. Catastrofe au fost, insa , la un pas de a se produce datorita lipsei de cooperare cu trupele de la coasta care, in lipsa comunicarii, au considerat agresori navele din larg. Viceamiralul ( r) Traian Atanasiu, pe atunci comandantul Divizionului 339 Vanatoare de Submarine, relateaza un asemenea episod: "in seara zilei de 22 decembrie (...) in jurul orei 22.30 sunt chemat la telefon de catre seful de stat major al Diviziei 42 Maritime care imi ordona ca in cel mai scurt timp sa ocup un raion la nord de Midia (...). Am cerut sa fie anuntat telefonic comandantul Divizionului de artilerie antiaeriana de la Corbu despre aparitia noastra in zona (...) La nici o mila marina, nord fata de capul digului am fost intampinati de o salva de proiectile venind dinspre mal, din zona de dispunere a Divizionului, de artilerie antiaeriana. De la statia radio am ordonat navelor din subordine: "Stingeti toate luminile, drum sud-est, viteza maxima,/actionati independent!" Masura luata a avut efect imediat, astfel ca prima salva de reglaj nu a mai fost urmata de a doua sau de tragerea de efect.
Diversiunea a avut efectul scontat, desi Marina Militara era in masura sa raspunda unei situatii reale, avand forte suficiente: 12 vedete torpiloare mari, 24 vedete torpiloare pe aripi portante, 6 vedete purtatoare de rachete, 20 nave dragoare, 14 nave antisubmarin iar pe Dunare, 24 vedete blindate fluviale si 25 vedete dragoare. Dar, paradoxal, tocmai numarul lor s-a dovedit a fi un inconvenient, cum remarca in cartea sa insusi contraamiralul ( r) Iordache: "Daca la fluviu navele au actionat pe distante mari, de la Drobeta-Turnu Severin pana la Sulina si Sfantu Gheorghe si din acest motiv nu s-au stanjenit reciproc, in schimb la mare, cele peste 70 de nave care au actionat preponderent in apele teritoriale cu misiuni de cercetare, supraveghere si apararea unor obiective, initial s-au stanjenit reciproc. Nu putine au fost situatiile cand, derutate de intensa contraactiune radioelectronica la care au fost supuse, sa considere navele proprii drept inamice. Numai foarte buna pregatire a comandantilor de divizioane si de nave a facut sa fie trecute, fara incidente, aceste momente din primele ore ale operatiei".
S-a tras insa si dinspre mare spre uscat. "In noaptea de 23 decembrie eram cu toate navele pe are si am primit informatia ca de la sud vin barci pneumatice cu desant spre Mangalia. Atunci s-a tras spre plaja de la Saturn-Mangalia "-noteaza contraamiralul de flotila Petrica Stoica, in acele zile Seful statului major al Divizionului 84 Vedete Torpiloare. Evident, pe timp de noapte, nu se vedea nimic, inamicul fiind doar presupus a se afla in acea directie. Comandorul ( r) Eugen Gabur, pe atunci seful statului major al Divizionului 81 Vedete Torpiloare isi aminteste: " Sistemul de dezinformare a functionat perfect si ne-a convins ca plajele sunt pline de teroristi. Dupa 12 ani de cariera de ofiter, era pentru prima oara cand vedeam o tragere impotriva obiectivelor de pe uscat. M-am infiorat cand m-am gandit la ce distanta si care este orientarea blocului unde locuiau sotia si cei doi copii ai mei(...) Dimineata am intrat in port si ne-am convins ca totul s-a terminat, totusi, cu bine. Nu fusese lovita nici o nava si nu murise nimeni. "
Apararea obiectivelor strategice de pe Dunare, a fost realizata prin dispunerea unitatilor de nave la Portile de Fier I si II, Podul de la Giurgiu, Complexele de poduri de la Cernavoda si Agigea, iar navigatia pe fluviu a fost coordonata de catre comandantii de divizioane in sectoarele lor de responsabilitate, de la Sulina pana la Orsova. Contraamiralul de flotila (r) Petre Cioromele, comandantul Divizionului 94 Vedete blindate la revolutie, afirma ca "au fost zile de maxima incordare deoarece navigatia civila internationala se desfasura normal si noi trebuia sa supraveghem cu cea mai mare atentie orice convoi de barje sau nave care treceau pe sub poduri sau prin ecluze. Nu au aparut probleme deosebite, intrucat prezenta noastra a fost o garantie a securitatii acestor importante obiective danubiene in acele momente. Din momentul sosirii la Cernavoda, am luat comanda tuturor fortelor care participau la apararea acestor obiective, iar navigatia civila, in sectorul de responsabilitate al Capitaniei Cernavoda, se executa numai cu aprobarea mea "
La fluviu a fost insa si o tragedie datorata lipsei de comunicare cu autoritatile civile. Capitan-comandorul (r ) Dorel Chiritoiu, fostul sef al statului major al Divizionului 73 Vedete Dragoare marturiseste: "In noaptea de 25 decembrie Vedeta Dragoare 159 a fost atacata cu foc de catre o salupa. Dupa obtinerea aprobarii de la Comandamentul Brigazii 24 Fluviale, vedeta a deschis focul asupra salupei cu mitraliera prova. Salupa era a Capitaniei Portului Braila care apreciase ca vedeta dragoare este nava inamica. Aceasta actiune a avut ca efect un mort si un ranit din echipajul salupei".
Adunand in paginile cartii sale marturiile unor participanti directi la actiunile Marinei Militare in decembrie 1989, viceamiralul (r) Constantin Iordache convinge cititorul ca luptatorii apelor au fost in totalitate de partea Revolutiei, hotarati sa lupte, cum se exprima unul dintre comandantii de atunci. Cartea ar fi starnit, insa si mai mare interes daca semnatarul ei ar fi reprodus si dialogurile sale telefonice cu generalii Milea si Guse. Poate in alta lucrare?