EDITORIAL
SINDROMUL LUNII DECEMBRIE
La inceputul primaverii anului 1990, vedea lumina tiparului, la Editura Militara, un volum intitulat modest: "Insemnari din zilele Revolutiei". Semnau scriitori si jurnalisti militari intabulati in ordinea gradelor: coloneii Ion Arama, Ion Vanghelie, Gheorghe Vaduva, locotenent-colonelul Ioan Luca, maiorii Dumitru Amariei, Ioan Benche, Alexandru Badea, Firita Carp, George-Florin Cozma, Fanica Voinea Ene, Vasile Moldovan, Grigore Radoslavescu, Nicolae Rotaru, Constantin Struna, capitanul rangul III, Mihai Rasica, capitanul Ion Petrescu, locotenentii majori Emil Almasn, Mihai Macuc si Laurentiu Sfintes. Lor li se alaturau elevul-caporal Barbu Danila, ziaristul Marian Nencescu, publicistii Radu Anton Roman si Stelian Tanase.
Dupa 15 ani de la evenimentele din Decembrie 1989, doar trei dintre condeierii militari mentionati mai activeaza in presa Armatei Romaniei. Majoritatea celorlalti sunt azi rezervisti. Doi ocupa posturi diplomatice in nordul si sudul Europei Unite. Iar George Florin Cozma si Ion Arama au trecut Styxul...
Ce au consemnat "la cald", cei 21 de coautori ai volumului mentionat? Marturii sincere ale intamplarilor vizibile din suita de actiuni in care si-au pierdut viata nenumarati concetateni, nu putini in uniforme militare. Kaki sau albastre.
A fost un summum de temeritate jurnalistica, traire aproape de semeni confruntati cu pericolul mortii, uluire in fata unui "inamic" necunoscut, consternare dupa atata insangerare, plus explicatii devenite azi, fie si partial, oarecum puerile. Asta pentru ca reporterii erau obligati de onestitatea profesionala sa descrie doar ceea ce vazusera, nu si ceea ce li s-ar fi parut – unora sau altora – ca s-a intamplat.
Apoi, in fiecare iarna, timp de un deceniu si jumatate, «sindromul lunii decembrie» s-a repetat cu o exactitate matematica. Dar cu un impact emotional tot mai diminuat.
La polul opus situandu-se campaniile mediatice, declansate inteligent, cu "tinte" bine alese, castigul fiind intotdeauna inregistrat – atata cat a fost el – numai in arena confruntarilor vizand cresterea sau descresterea popularitatii unor lideri de opinie. Mai mult sau mai putini apolitici...
Exista insa oameni care manifesta (inca!) prudenta – ca sa nu o numim altfel –- atunci cand sunt invitati sa rememoreze evenimentele la care au fost martori in Decembrie 1989. Toti recunosc rolul decisiv al revoltei populare din marile orase. Si foarte putini reconstituie fidel clipele etapei initiale, in care, de pilda, la Timisoara, primul impuscat - in Piata Libertatii! – a fost un soldat! Greu de crezut ca glontul nemernic l-a tras atunci un cetatean roman...
Marele roman sau romanul–fluviu despre Revolutia din Romania ramane insa un vis pentru literatura romana. Sau un cosmar, amanat cu buna stiinta, pana in vremuri cand accesul la arhivele continand marturiile momentului ’89 va fi liber de orice interdictii pur conjuncturale.
Libertatea de a scrie mai tarziu, undeva, candva, adevarul necenzurat despre cum s-au declansat sangeroasele evenimete de acum 15 ani ramane, poate, un drept la care aceia care vin dupa noi nu vor mai jindui. Ci si-l vor asuma, eliberati de orice influenta, in numele recursului la istoria nemasluita a Romaniei. Si a necesitatii ca profesionistii armelor sa nu mai fie niciodata dezinformati si manipulati in conformitate cu planuri antecalculate.
Cand «sindromul lunii decembrie» va deveni o simpla, desi, trista, amintire, normalitatea fi-va prima trasatura definitorie a vietii militare. Cand?