nr. 250 / 21 Decembrie, 2004
1989 - DECEMBRIE - 2004
Evenimentele din decembrie 1989 au transformat luna biruintelor si implinirilor de peste an ale romanilor in luna confruntarilor, incertitudinilor si crimelor. Actiuni dureroase care se amplifica an de an si ca urmare a faptului ca adevarul de acum 15 ani se ingroapa tot mai adanc prin prezentarea publicului a numeroaselor variante, care de care mai sofisticate, profesional realizate, cu bani buni din vistieria statului si sub supravegherea permanenta a marelui regizor si conducator al Romaniei - ION ILIESCU, care a reformat socialismul multilateral dezvoltat al lui Ceausescu, in comunism, care nu a existat niciodata in Romania, pentru a putea inlocui "JOS COMUNISTII!", cu "JOS COMUNISMUL!". Astfel, comunistii, in mod deosebit cei ajunsi la putere, au fost transformati in revolutionari cu CERTIFICATE, adica de profesie, cu drepturi si onoruri, smulse pe seama celor care au murit sau au fost grav raniti, singurii, si urmasii lor care ar trebui sa se bucure de drepturi si privilegii materiale si morale, in raport cu gradul de invaliditate, deoarece au fost victime si nicidecum revolutionari.
Cred ca, dupa 15 ani de incertitudini, dileme si manevre de tot
felul, dirijate de la varful piramidei si orchestrate de guvernele mafiote,
care ne-au adus mai multe pierderi materiale si umane decat cel de al II-lea
Razboi Mondial, ADEVARUL va reusi sa iasa la lumina. Adevar care va delimita
clar victimele si profitorii "revolutiei", patriotii si patrihotii
acestei perioade post-decembriste, in care s-au rotit la putere: descurcaretii
si avarii vechiului regim, aflati in esaloanele II si III si agreati de
conducatorul suprem, care si-a pregatit cu grija si diplomatie URMASUL, care nu
se va da batut, chiar daca a recunoscut ca a fost invins doar la presedintie,
subliniind cu ironie ca este gata sa formeze noul "guvern" de care
are nevoie Romania pentru a continua integrarea in U.E.... Fara a aminti nimic
de costuri si nici de urmarile ascunderii adevarului de acum 15 ani, urmari
care ne sunt prezentate zi de zi si ceas de ceas in mass-media romaneasca,
incepand cu omucideri, hotii, violuri, greve si manifestari de nemultumiri in
toate sectoarele de activitate, ramase fara solutii si tot amanate si mascate
prin pomeni guvernamentale.
In loc sa se organizeze audiente, mese rotunde, simpozioane
stiintifice, filme si comentarii, despre evenimentele din decembrie 1989 si
urmarile acestora, asistam neputinciosi la bataliile pentru putere, care nu
intamplator au fost duse in aceasta luna importanta, urmarindu-se doua mari
scopuri: mentinerea puterii cu orice pret si crearea de noi si false scenarii
pentru legitimarea "Revolutiei" din 1989.
Intrucat se implinesc 15 ani de la aceste evenimente deosebite,
reamintesc o alta strategie iliesciana preluata tot de la Ceausescu prin care
isi masca securitatea politica si criminala: uniforma si simbolurile armatei
romane, aplicata prin Decretul-Lege nr. 4/26 decembrie 1989, cand trece
structurile securitatii la Ministerul Apararii Nationale, minister care era
controlat si supravegheat permanent, pana la cel mai mic esalon tot de
securitate, care in martie 1990 a revenit iarasi sub ordinele nemijlocite al
Presedintelui Romaniei, salvand astfel "valorosul aparat" si
folosindu-l cu succes pentru mentinerea puterii acaparate prin viclenie si cu
sprijin strain, perpetuand conducerea "bolsevica" sub masca
"democratiei revolutionare" si exercitata de marele partid F.S.N.
(p.c.r.) reformat, inaintea fiecarei batalii pentru putere, pentru a pacali electoratul,
reusind de fiecare data, mai putin in cazul lui Cosma si-a lui ceata, actiune
prin care si-a aratat adevarata lui fata zambitoare, in momentele cele mai
grele pentru Romania...
Ar fi foarte multe de spus, dar sa revenim la Targu-Mures, unde 6
familii indurerate isi plangeau mortii, rapusi de gloantele blestemate, zeci de
familii isi oblojeau ranitii si batutii cu bestialitate de tortionarii
regimului ceausist, mascati si de insemnele (peclite rosii sau negre) ale
armatei romane, prezenta si aceasta in dispozitivele de aparare a
nomenclaturistilor, care in 22 decembrie au dat bir cu fugitii, iar armata a
revenit in cazarmi si a trecut de partea manifestantilor, aparand obiectivele
importante, asa cum am mentionat si in Cumpana lui Martie, p. 11-12.
Dupa restabilirea ordinii pe strazi se trece la o noua etapa de
reorganizare a administratiei locale.
Primaria municipiului, la 23 decembrie arata ca dupa dezastru,
scarile erau rosii, de jos pana sus acoperite de mii de carti de evidenta de
partid. Prima rugaminte transmisa celor 2-3 persoane care ne insoteau a fost:
"Chemati imediat toti salariatii primariei pentru a-si relua munca si
faceti ordine!" A urmat prima intrebare. Cu astea, ce facem? Le puneti
unde au fost... Aceasta zi deosebita a insemnat momentul 0 pentru administratia
democratica targumureseana. Multumesc domnului primar Dorin Florea pentru buna
initiativa de-a marca, pentru prima data, oficial, aceasta ZI, dovedind respect
fata de inaintasi, iar la 18 ianuarie 2005, cand se vor implini 15 ani de la
constituirea primului Consiliu municipal ales pe functii si pe criterii etnice,
sper ca ii va convoca pe toti fostii primari in viata si pe consilierii alesi
dupa decembrie 1989, pentru a infiinta adevaratul Consiliu Municipal Consultativ.
Colonel (r) inginer IOAN JUDEA