Luni, 20 Decembrie 2004

NU SUNT VICTORIA!

Fetiţa zâmbeşte uşor jenată. "Ce să ştiu? Ce mi-a mai povestit tati... Că stăteau la coadă ore-n şir, că era frig, se lua curentul, că magazinele erau goale"...

Pentru copil, zilele comunismului sunt ireale, ca un film absurd. Cu foame, cu întuneric, cu frică, cu proşti. Pentru milioane de alţi români a însemnat însă viaţa de zi cu zi. Iar eliberarea s-a făcut cu un entuziasm pe care azi mulţi îl regretă. Familia Florea din Oradea şi-a botezat fetiţa născută în zilele revoluţiei Victoria. Acum o strigă doar... Raluca.

Minunata lume nouă

S-au bucurat atât de mult încât i-au spus Victoria. Era 24 decembrie '89: dictatorul căzuse, se cânta "Deşteaptă-te române", se pregăteau zorii unei lumi noi. "Adevăratul vinovat sunt eu. Am zis că o să le îmbin pe toate dacă-i spun fetiţei Victoria. Noroc că nu am putut trece peste cuvântul nevestei şi primul nume a fost Raluca", glumeşte orădeanul Sorin Florea. Şi bine a făcut, că nu mai avea pace cu soţia. "Am regretat din prima clipă. Întâi că nu-mi place numele, iar apoi când a început mineriada din 1991. Mi-am dorit, ca toţi românii, o altă lume, nu cea care a urmat", oftează Liana, soţia lui Sorin.

Unde-i victoria?

Fetiţei nu-i mai spune nimeni Victoria. "Sunt Raluca şi gata", decretează scurt. Chiar dacă e împotrivă ca numele ei să fie legat de evenimentele din decembrie '89, este fericită în schimb că s-a născut în ajun de Crăciun. "Aşa primesc cadouri de două ori. Întâi de ziua mea şi apoi întreb: <Da' Moşu' nu mi-a adus nimic?>", râde copila.

Elevă la Şcoala "Nicolae Bălcescu", Raluca vrea să ajungă arhitect "ca tata". Pentru ea, "socialismul multilateral dezvoltat" e imposibil de conceput. "Când aud, nu-mi vine să cred. Eu n-aş putea trăi aşa, fără televizor, fără MTV, fără nimic". S-ar împăca doar cu ţinuta şcolară. "Mi-ar plăcea să port uniformă împreună cu colegii, dar una elegantă, nu de-aia albastră".

La 15 ani de la evenimentele din decembrie '89 românii sunt sceptici. Când vraja revoluţiei s-a risipit, au rămas mitocănia, ura, şpaga, parvenitismul. Pentru omul de rând a fost o luptă pe care a încheiat-o vlăguirea. Nu Victoria!

Lunile Victoriei

Pe 24 decembrie 1989 Oradea era în fierbere. Internată la Maternitate, Liana Florea se pregătea să nască o fetiţă într-o lume nouă. "Medicul cu care vorbisem locuia în centru, pe nişte străzi întunecoase şi i-a fost frică să vină să mă asiste, să nu-l împuşte cineva", râde Liana. În spital domnea brambureala. "Toată lumea era cu ochii în televizor, striga <Hai Libi!> şi uita să intre prin saloane. Am avut noroc cu o moaşă bătrână de un extrem bun-simţ, că medicii aveau de pus ţara la cale".

Între Crăciun şi Revelion, dintre fetiţele născute la maternitatea orădeană cel puţin patru au fost botezate Victoria. De bucurie. În prima lună din 1990, peste 40 de copii au fost botezaţi Victor sau Victoria. Apoi numele a început să se rărească, intrând într-un con de umbră.

"Chiar dacă ai legat numele copilului de un eveniment care ulterior te-a dezamăgit, nu poţi decât să rupi această legătură. Pentru noi, Raluca va fi întotdeauna o bucurie"

Liana Florea

"În 1989 atmosfera era deja foarte apăsătoare. Erau pe raţie carnea, uleiul, zahărul, tot. Stăteai la coată 2-3 ore fără să ştii precis ce se <bagă>: ouă sau pulpe de pui. Apogeul a fost când în alimentări a mai rămas doar sfecla roşie şi un fel de compot. Dispăruse până şi peştele! Atunci am ştiut că e sfârşitul"

Sorin Florea