Dosarul morţii

*În dosarul Revoluţiei de la Braşov, blocat de două ori în parchetele militare, există dovada crimei
* În timp ce pe străzile oraşului braşovenii îşi dădeau viaţa pentru libertate, în arestul Miliţiei se ştergeau urmele altei crime

Au trecut 15 ani de cînd primele gloanţe au ucis bucuria braşovenilor care credeau că au scăpat de comunişti. Gloanţe care au secerat 39 de vieţi şi au sfîrtecat trupul a 82 de braşoveni. 15 ani de tăcere, exact tot atîţia cît, după lege, crimele tăinuiţilor ucigaşi să poată fi prescrise. Ca sicriele îngropate în mormintele eroilor, dosarul Revoluţiei de la Braşov a fost înmormîntat de două ori. Cu tot cu mărturiile despre vinovaţi. Martorii însă mai trăiesc. Iar unul dintre ei vorbeşte despre două crime comise în zilele sîngerosului decembrie chiar în arestul Miliţiei Braşov. Una dintre ele a fost confirmată de procurori. Cealaltă rămîne un mister.

* La 15 ani de la sîngerosul decembrie ’89, dosarul Revoluţiei de la Braşov, blocat pentru a doua oară la revenirea lui Ion Iliescu la Cotroceni, ascunde în paginile sale numele criminalilor tăinuiţi

Dosarul 158/P/90 sau 331/P/1991, de pildă, ar fi trebuit să fie cărţi ale dreptăţii şi unelte care să ducă la sentinţa prin care criminalii ultimelor zile ale lui Decembrie ’89 din Braşov să fie judecaţi şi condamnaţi. Dosarul 158/P/90 a închis însă între copertele vechi de 15 ani istoria evenimentelor din zilele Revoluţiei şi numele morţilor de la Braşov. Acest dosar a fost închis în anul 1994, cînd procurorii militari care l-au instrumentat au dispus neînceperea urmăririi penale. Pe motiv că moartea care a secerat 39 de vieţi şi gloanţele care au sfîrtecat trupul a 82 de braşoveni au fost doar nişte umane greşeli. „Totul s-a datorat unei erori de fapt, cauză care înlătură răspunderea penală a făptuitorilor“, era concluzia celor care ar fi trebuit să caute adevărul. Dosarele ar fi dispărut încă de atunci în uitare, dacă mama unui tînăr de 19 ani n-ar fi continuat să se bată pentru dreptatea fiului. După aproape 10 ani de la Revoluţia uitată, Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General de pe lîngă Curtea Supremă de Justiţie a dispus, în data de 30 august 1999, redeschiderea cercetărilor în dosarul Revoluţiei de la Braşov. A fost suficient ca Ion Iliescu şi partidul său să se întoarcă la putere, chiar în decembrie 2000, ca „Dosarul morţii“ să fie blocat. Foi îngălbenite cu mărturii şi probe care ar putea aduce lumină în crimele negre putrezesc tăcute. Ca sicriele îngropate în mormintele eroilor. Au trecut 15 ani de cînd primele gloanţe au ucis bucuria braşovenilor care credeau că au scăpat de comunişti. Exact tot atîţia ani cît, după lege, crimele tăinuiţilor ucigaşi să poată fi prescrise.

Martor la crimă
M. a fost un infractor de drept comun. Şi-a ispăşit pedeapsa, iar acum e un om liber. Este foarte bolnav şi nu-şi neagă trecutul. Şi nici mărturiile despre evenimentele din decembrie ’89 făcute în faţa procurorilor. Recunoaşte şi că a fost informator al Miliţiei. În decembrie 1989 se afla în arest. Era cercetat pentru înşelăciune particulară. A fost apoi condamnat la 5 ani şi închis la penitenciarul Codlea. În 1990, în timpul detenţiei, a cerut procurorului general să depună mărturie în „dosarul Revoluţiei“. „În luna decembrie 1989 mă aflam în arestul Miliţiei Judeţene Braşov, în camera 3. Cînd a început revoluţia în Braşov, la arest s-au luat nişte măsuri speciale. Au fost acoperite cu pături toate ferestrele exterioare şi nouă, deţinuţilor, ni s-a interzis să mai comnicăm între camere. La un moment dat s-au auzit focuri de armă în exteriorul clădirii, iar cineva vorbea printr-o portavoce adresîndu-se trecătorilor să nu treacă prin faţa Miliţiei pentru că se trage de pe Dealul Melcilor“, îşi aminteşte omul care vorbeşte de două vieţi curmate în sediul Miliţiei în zilele Revoluţiei.
Atenţie la securişti
Declaraţia de martor a fostului deţinut, existentă la dosarul revoluţiei braşovene, conţine nume şi date exacte ale unor ofiţeri sau persoane care s-au aflat în celule în timpul Revoluţiei. Pentru că dosarul se află încă în cercetare, vom omite din relatare identităţile ofiţerilor şi subofiţerilor menţionaţi. El mai spune că ştie foarte multe pentru că, fiind informator, miliţienii nu se fereau de el. „De la supraveghetorii noştri am aflat că era revoluţie şi auzeam din camera de arest cum manifestanţii strigau «Ole, ole, Ceauşescu nu mai e». (...) În acele zile au fost aduse în camera de arest mai multe persoane şi îmi amintesc că la mine în cameră, zilnic, introduceau şi scoteau în jur de două persoane. Au introdus în cameră şi ofiţeri de securitate, care aveau misiuni vizavi de persoanele amintite mai sus. Înainte de această acţiune, maiorul (xx), însoţit de colonelul (xx) şi alte cadre de Miliţie ne-au atenţionat că vor băga în cameră diverse persoane şi ofiţeri de securitate“.
Poştaşul a murit în arest
Martorul povesteşte că, în celula sa a fost adus un factor poştal, Molan Tudor, bănuit că a tras în oameni, „ca să-i sperie“, dintr-un cimitir, cu o armă pe care „o primise de la nişte ofiţeri“. Fostul deţinut mai povesteşte că poştaşul, „un ins slab şi prăpădit“ era plin de vînătăi pe tot corpul. În aceeaşi celulă a mai fost adus, imediat, un locotenent de la Securitate, care era „ofiţerul de legătură al poştaşului“, dar care nu venise „să-l tragă de limbă pe poştaş“, ci pentru că şi el era „suspectat de implicare“ în evenimente. Securistul primea în ficare zi pachet cu mîncare. „Despre acest ofiţer am aflat că fusese pe un TAB pe străzile Braşovului cu care a patrulat în zona centrală şi din care a tras în mai multe locuri unde spuneau cetăţenii că erau trăgători“. Martorul M. mai povesteşte însă că, în notele sale informative, i s-a cerut să nu scrie că locotenetul de securitate şi poştaşul Molan s-ar fi cunoscut. Securistul a plecat după 4-5 zile. Poştaşul a fost apoi mutat în altă celulă. Iar mai tîrziu a auzit că a murit în arest. Moartea poştaşului, înregistrată la 9.01.1990 în arestul Miliţiei, este confirmată într-un proces-verbal semnat de un procuror militar, în data de 16 ianuarie 1991. În acelaşi document se spune că Procuratura Militară Braşov a fost sesizată despre caz.
Încă un mort în sediul Miliţiei?
În 1990, deţinutul a făcut o mărturie şocantă în faţa procurorilor. Nicolae Vlase, „un tînăr între 18 şi 20 de ani“, a fost împuşcat în picior în sediul Miliţiei. Fusese adus în noaptea de 22 împreună cu un alt băiat de vîrsta lui, din zona Hotelului Capitol. Martorul spune că băiatul ar fi fost „bătut şi ţinut legat de perete într-un belciug, la etajul 3“. Cînd a fost lăsat pe un hol, în faţa unui birou, Vlase ar fi încercat să fugă şi de aceea a fost împuşcat. În 2002, fostul deţinut a mai dat o declaraţie de martor, în faţa anchetatorilor, şi a confirmat, după ce i s-a arătat o fotografie, că tînărul pe care l-a văzut în sediul Miliţiei era Nicuşor Vlase. „Eu i-am văzut iniţial cînd îi duceau pe culoarul de la etajul II, încătuşaţi, şi cineva a zis către cel mic şi blond să intre în birou, iar lui Vlase să stea la uşă, cu faţa la perete“. Fostul deţinut mai spune că l-a auzit mai tîrziu pe ofiţerul care l-a împuşcat pe băiat că a aranjat să apară că acesta a fost găsit mort în zona Capitol.
Varianta oficială
Conform datelor oficiale, Nicolae Vlase fost împuşcat în noaptea de 22 spre 23 decembrie, în jurul orei 3.00, în faţa Hotelului Capitol. Medicii legişti au stabilit că tînărul a murit din cauza hemoragiei puternice provocate de secţionarea arterei femurale. O mulţime de întrebări privind felul în care a murit acest băiat au rămas fără răspuns, familia zbătîndu-se şi acum să afle cum şi cine l-a omorît. Cadavrul lui a fost găsit abia în data de 27 decembrie, la Morgă, deşi în tot acest timp părinţii l-au căutat cu disperare pe la toate spitalele şi morgile.
Foştii miliţieni neagă
În dosarul 331/P/1992 există procesul-verbal care confirmă moartea poştaşului, fără motivul morţii, dar care neagă că Nicolae Vlase ar fi ajuns în arestul Miliţiei. Alte trei declaraţii date de doi subofiţeri şi un ofiţer susţin declaraţia căpitanului acuzat de împuşcarea lui Nicolae Vlase. Căpitanul şi colegii lui susţin că singura persoană dintre cele reţinute la sfîrşitul lunii decembrie ’89 şi ianuarie ’90 care a decedat a fost poştaşul Molan. Şi că „n-a fost încarcerată nici o persoană cu numele de Vlase în acea perioadă“.
În căutarea ucigaşilor
Elena Vlase ar fi putut avea azi un fiu de 34 de ani. Copilul ei a fost însă ucis în decembrie 1989. De atunci n-a încetat o clipă să caute dreptatea pentru el. Nu vrea decît să-i vadă pedepsiţi pe criminalii care au apăsat pe trăgaci. A scris pînă acum preşedinţilor, premierilor, mai marilor politicieni ai ultimilor 15 ani. A bătut la uşi închise şi a îndurat umilinţe şi dezamăgiri. Aproape reuşise. „Trebuie recunoscut meritul doamnei Vlase, singura care a luptat pentru continuarea cercetărilor în dosarul de la Braşov. Dosarul privind moartea fiului său face parte din dosarul mare de la Braşov, însă constituie o prioritate în ancheta mea şi se află chiar într-o situaţie avansată. Vinovaţii vor fi găsiţi cu siguranţă“, declara, în decembrie 2000, generalul Dan Voinea, pe atunci şeful Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General. Cel care a redeschis Dosarul Revoluţiei de la Braşov. Trei luni mai tîrziu, Voinea a fost eliberat din funcţie. De atunci, dosarul revoluţiei Braşov a fost blocat.
Urme şterse
• Din documentele care au circulat în primele zile ale lunii ianuarie 1990, şi care ulterior au fost înmînate organelor în drept, reiese că la Braşov au fost predaţi la Poliţie sau în unităţile militare cel puţin 24 de aşa-zişi „terorişti“, în zilele de 24 şi 25 decembrie 1989. Într-un raport se spune că „mr. Constantinescu a predat patru persoane la Inspectoratul Judeţean de Poliţie, acestea fiind preluate de lt. col. Staicu“. Acelaşi document vorbeşte despre un căpitan Antohi care a predat Brigăzii 2 Vînători de Munte şi Poliţiei încă opt presupuşi terorişti. Alţi trei ofiţeri, „mr. Epuraş, mr. Tighiu şi căpitanul Comşa, au dus la IJP încă 12 suspecţi care au fost preluaţi de mr. Bandea Vasile“. Ulterior, într-un interviu acordat presei centrale, în primele luni ale anului 1990, col. Cenţiu, procurorul-şef de atunci al Procuraturii Militare Braşov, declară că acolo „nu a ajuns nici un terorist predat de Poliţie sau Armată“. Şi că Procuratura „nu a fost solicitată să ia declaraţii de la Gheorghe Zagoneanu, fostul şef al Securităţii Braşov, pe timpul arestării acestuia“. Ulterior, reprezentanţii fostei Miliţii au depus mărturie că în arestul lor n-a ajuns nici un „terorist“. Există martori care spun însă că, din exces de zel în căutarea unor „terorişti“ sau din ordine care mizau pe crearea de diversiuni, în acele zile au fost luaţi de pe stradă şi duşi în arest mai mulţi oameni.
Ultimele ore
• Elena Vlase a aflat acum cîţiva ani ce a făcut fiul ei după ce a plecat de acasă „să lupte pentru libertate“ de la o tînără pe care Nicuşor o cunoscuse şi cu care a făcut baraje pe stradă. În seara de 22, au luat băncile din parc şi le-au aşezat în stradă, după ce nişte „bărbaţi în negru“ au lansat zvonul că în curînd vor coborî teroriştii din Poiană. Apoi au intrat în recepţia de la Hotelul Capitol pentru a se spăla pe mîini. Un tînăr constănţean, Octavian Petre, l-a avertizat să plece acasă pentru că se va trage. Nicuşor, împreună cu mai multe persoane, a urcat în camera unei fete, care nu avea acte la ea şi pretindea că este cazată la hotel. Aici se afla un bărbat care, deşi se trezise cu mai mulţi oameni pe cap, n-a scos nici un cuvînt. Ulterior, tinerii şi-au dat seama că este posibil ca acesta să fi fost cetăţean străin. Dintr-o cameră alăturată se auzeau zgomote ciudate, ca şi cum s-ar fi încărcat arme cu muniţie. Nicuşor s-a căţărat pe pervazul ferestrei, pentru a vedea mai bine ce se întîmplă. Elena Vlase crede că moartea i s-a tras tocmai din cauza faptului că a fost recunoscut de vreun securist, deoarece Nicuşor a practicat mai mulţi ani culturismul, antrenîndu-se la sala de sub Tîmpa, unde mergeau şi securiştii.
Primul foc tras la Braşov
• În rezoluţia dată în august ’99 de procurorul militar Nicolae Zaharia, la redeschiderea dosarului Revoluţiei de la Braşov, este precizat printre altele că „urmează să se verifice mai atent situaţia civilului Ivaşcu Emil, care a tras primele focuri de armă, fapt ce i-a determinat şi pe militari să deschidă focul“. Numele lui Emil Ivaşcu a fost inclus şi într-un raport al unei comisii senatoriale privind evenimentele din decembrie 1989. Acesta a fost acuzat că ar fi deschis focul în 23 decembrie, în jurul orei 2,30, din hotelul Capitol, asupra a doi studenţi care cărau o bancă. Cavalcada a început la aceeaşi oră, manifestanţii fiind prinşi între focurile care se auzeau dinspre Modarom şi soldaţii masaţi în jurul actualei Prefecturi.
Dacia neagră
• Focuri de armă se pare că au fost auzite şi înaintea tirului din faţa Consiliului. Conform mărturiilor celor care locuiesc în zona După Ziduri, primul foc s-a auzit în 22 spre 23 decembrie, în jurul orei 1,30, în jurul fostului cinematograf Popular. Aceste mărturii, care nu au fost luate în seamă la prima instrumentare a dosarului, arată că focul a fost deschis asupra unei Dacii negre cu trei ofiţeri, în apropierea Bibliotecii Judeţene, de soldaţii unei unităţi militare plasate în zonă.

Preşedintelui României, Traian Băsescu

Scrisoare deschisă
Domnule preşedinte, sînt Elena Vlase, mama unui erou martir ucis în Braşov în condiţii neelucidate nici pînă acum. Au trecut 15 ani de suferinţă şi umilinţe pentru mine, pentru familia mea şi pentru mulţi alţi urmaşi ai eroilor ucişi în evenimentele din Decembrie ’89. Au trecut tot atîţia ani de cînd toate puterile instalate în România au promis că adevărul din Revoluţie va ieşi la lumină şi criminalii vor fi pedepsiţi. Dar nu s-au ţinut de cuvînt. Au mai trecut, domnule preşedinte, cinci ani de cînd Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General de pe lîngă Curtea Supremă de Justiţie a dispus, în data de 30 august 1999, redeschiderea cercetărilor în dosarul Revoluţiei de la Braşov. Acest dosar a fost închis în anul 1994, după ce procurorii militari care l-au instrumentat au dispus neînceperea urmăririi penale, apreciind că „totul s-a datorat unei erori de fapt, cauză care înlătură răspunderea penală a făptuitorilor“. Redeschiderea acestui dosar a survenit în urma unei sesizări pe care eu însămi am adresat-o ministrului Justiţiei, Valeriu Stoica. Noile cercetări în dosarul Braşov, din care făcea parte şi cazul uciderii fiului meu, Nicuşor Vlase, au fost coordonate personal de generalul Dan Voinea, pe atunci şeful Secţiei Parchetelor Militare, din cadrul Parchetului de pe lîngă Curtea Supremă de Justiţie. Generalul Voinea, cel care a redeschis dosarul Revoluţiei de la Braşov, este cel care a instrumentat dosarele privind mineriadele şi Revoluţia din decembrie 1989 de la Timişoara, trimiţîndu-i în judecată pe generalii Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac. Tot el a cercetat dosarele Revoluţiei de la Cluj, Sibiu sau Reşiţa. La sfîrşitul anului 2000, dosarul care putea elucida moartea fiului meu era aproape finalizat. Numai că, o dată cu revenirea la putere a lui Ion Iliescu şi a PDSR, generalul Voinea a fost înlăturat. În martie 2001, el a fost eliberat din funcţie la propunerea procurorului general al Parchetului Curţii Supreme de Justiţie, Tănase Joiţa, prin ordin al ministrului Justiţiei, Rodica Stănoiu. De atunci, peste dosarul Revoluţiei din Braşov s-a aşternut din nou uitarea. E dureros şi nedrept să privesc ce s-a ales din idealurile copiilor care s-au lăsat atunci ucişi pe străzi, pentru libertate. În oraşul în care trăiesc, parcă nimeni nu mai vrea să-şi amintească de eroi. În ultimii ani, oficialităţile păreau deja plictisite şi parcă deranjate de necazurile unei mame rămase fără copil sau ale unei văduve. Ajungem să credem că vorbim într-o ţară de surzi, care şi-au făcut plinul pe sufletul şi sîngele celor ucişi, şi care nu mai vor să privească înapoi. Legile de pînă acum n-au făcut decît să-i îmbogăţească pe impostori şi să-i adăpostească pe criminali.
Domnule preşedinte, românii şi-au pus speranţa în dumneavoastră pentru că aţi luptat sub steagul „Dreptate şi Adevăr“. Atît vă cer şi eu, domnule preşedinte, Adevărul care să scoată la lumină numele criminalilor care mi-au ucis copilul. Şi Dreptate, pentru fiul meu şi pentru toţi ceilalţi eroi din Decembrie ’89 care au dreptul să-şi trăiască eternitatea în împăcare.
Elena Vlase,
Str. De Mijloc nr. 49, Braşov