Dosarul morţii
*În
dosarul Revoluţiei de la Braşov, blocat de două ori în
parchetele militare, există dovada crimei
* În timp ce
pe străzile oraşului braşovenii îşi dădeau
viaţa pentru libertate, în arestul Miliţiei se
ştergeau urmele altei crime
Au trecut 15 ani de cînd
primele gloanţe au ucis bucuria braşovenilor care credeau
că au scăpat de comunişti. Gloanţe care au
secerat 39 de vieţi şi au sfîrtecat trupul a 82 de
braşoveni. 15 ani de tăcere, exact tot atîţia
cît, după lege, crimele tăinuiţilor ucigaşi
să poată fi prescrise. Ca sicriele îngropate în
mormintele eroilor, dosarul Revoluţiei de la Braşov a fost
înmormîntat de două ori. Cu tot cu mărturiile
despre vinovaţi. Martorii însă mai trăiesc. Iar
unul dintre ei vorbeşte despre două crime comise în
zilele sîngerosului decembrie chiar în arestul Miliţiei
Braşov. Una dintre ele a fost confirmată de procurori.
Cealaltă rămîne un mister.
* La 15 ani de la
sîngerosul decembrie ’89, dosarul Revoluţiei de la
Braşov, blocat pentru a doua oară la revenirea lui Ion
Iliescu la Cotroceni, ascunde în paginile sale numele
criminalilor tăinuiţi
Dosarul 158/P/90 sau
331/P/1991, de pildă, ar fi trebuit să fie cărţi
ale dreptăţii şi unelte care să ducă la
sentinţa prin care criminalii ultimelor zile ale lui Decembrie
’89 din Braşov să fie judecaţi şi
condamnaţi. Dosarul 158/P/90 a închis însă
între copertele vechi de 15 ani istoria evenimentelor din
zilele Revoluţiei şi numele morţilor de la Braşov.
Acest dosar a fost închis în anul 1994, cînd
procurorii militari care l-au instrumentat au dispus neînceperea
urmăririi penale. Pe motiv că moartea care a secerat 39 de
vieţi şi gloanţele care au sfîrtecat trupul a 82
de braşoveni au fost doar nişte umane greşeli. „Totul
s-a datorat unei erori de fapt, cauză care înlătură
răspunderea penală a făptuitorilor“, era
concluzia celor care ar fi trebuit să caute adevărul.
Dosarele ar fi dispărut încă de atunci în
uitare, dacă mama unui tînăr de 19 ani n-ar fi
continuat să se bată pentru dreptatea fiului. După
aproape 10 ani de la Revoluţia uitată, Secţia
Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General de pe lîngă
Curtea Supremă de Justiţie a dispus, în data de 30
august 1999, redeschiderea cercetărilor în dosarul
Revoluţiei de la Braşov. A fost suficient ca Ion Iliescu şi
partidul său să se întoarcă la putere, chiar în
decembrie 2000, ca „Dosarul morţii“ să fie
blocat. Foi îngălbenite cu mărturii şi probe
care ar putea aduce lumină în crimele negre putrezesc
tăcute. Ca sicriele îngropate în mormintele eroilor.
Au trecut 15 ani de cînd primele gloanţe au ucis bucuria
braşovenilor care credeau că au scăpat de comunişti.
Exact tot atîţia ani cît, după lege, crimele
tăinuiţilor ucigaşi să poată fi prescrise.
Martor la crimă
M. a fost un infractor de
drept comun. Şi-a ispăşit pedeapsa, iar acum e un om
liber. Este foarte bolnav şi nu-şi neagă trecutul. Şi
nici mărturiile despre evenimentele din decembrie ’89
făcute în faţa procurorilor. Recunoaşte şi
că a fost informator al Miliţiei. În decembrie 1989
se afla în arest. Era cercetat pentru înşelăciune
particulară. A fost apoi condamnat la 5 ani şi închis
la penitenciarul Codlea. În 1990, în timpul detenţiei,
a cerut procurorului general să depună mărturie în
„dosarul Revoluţiei“. „În luna decembrie
1989 mă aflam în arestul Miliţiei Judeţene
Braşov, în camera 3. Cînd a început revoluţia
în Braşov, la arest s-au luat nişte măsuri
speciale. Au fost acoperite cu pături toate ferestrele
exterioare şi nouă, deţinuţilor, ni s-a interzis
să mai comnicăm între camere. La un moment dat s-au
auzit focuri de armă în exteriorul clădirii, iar
cineva vorbea printr-o portavoce adresîndu-se trecătorilor
să nu treacă prin faţa Miliţiei pentru că se
trage de pe Dealul Melcilor“, îşi aminteşte
omul care vorbeşte de două vieţi curmate în
sediul Miliţiei în zilele Revoluţiei.
Atenţie
la securişti
Declaraţia de martor a fostului
deţinut, existentă la dosarul revoluţiei braşovene,
conţine nume şi date exacte ale unor ofiţeri sau
persoane care s-au aflat în celule în timpul Revoluţiei.
Pentru că dosarul se află încă în
cercetare, vom omite din relatare identităţile ofiţerilor
şi subofiţerilor menţionaţi. El mai spune că
ştie foarte multe pentru că, fiind informator, miliţienii
nu se fereau de el. „De la supraveghetorii noştri am aflat
că era revoluţie şi auzeam din camera de arest cum
manifestanţii strigau «Ole, ole, Ceauşescu nu mai e».
(...) În acele zile au fost aduse în camera de arest mai
multe persoane şi îmi amintesc că la mine în
cameră, zilnic, introduceau şi scoteau în jur de două
persoane. Au introdus în cameră şi ofiţeri de
securitate, care aveau misiuni vizavi de persoanele amintite mai sus.
Înainte de această acţiune, maiorul (xx), însoţit
de colonelul (xx) şi alte cadre de Miliţie ne-au atenţionat
că vor băga în cameră diverse persoane şi
ofiţeri de securitate“.
Poştaşul a murit
în arest
Martorul povesteşte că, în
celula sa a fost adus un factor poştal, Molan Tudor, bănuit
că a tras în oameni, „ca să-i sperie“,
dintr-un cimitir, cu o armă pe care „o primise de la nişte
ofiţeri“. Fostul deţinut mai povesteşte că
poştaşul, „un ins slab şi prăpădit“
era plin de vînătăi pe tot corpul. În aceeaşi
celulă a mai fost adus, imediat, un locotenent de la Securitate,
care era „ofiţerul de legătură al poştaşului“,
dar care nu venise „să-l tragă de limbă pe
poştaş“, ci pentru că şi el era „suspectat
de implicare“ în evenimente. Securistul primea în
ficare zi pachet cu mîncare. „Despre acest ofiţer am
aflat că fusese pe un TAB pe străzile Braşovului cu
care a patrulat în zona centrală şi din care a tras
în mai multe locuri unde spuneau cetăţenii că
erau trăgători“. Martorul M. mai povesteşte însă
că, în notele sale informative, i s-a cerut să nu
scrie că locotenetul de securitate şi poştaşul
Molan s-ar fi cunoscut. Securistul a plecat după 4-5 zile.
Poştaşul a fost apoi mutat în altă celulă.
Iar mai tîrziu a auzit că a murit în arest. Moartea
poştaşului, înregistrată la 9.01.1990 în
arestul Miliţiei, este confirmată într-un
proces-verbal semnat de un procuror militar, în data de 16
ianuarie 1991. În acelaşi document se spune că
Procuratura Militară Braşov a fost sesizată despre
caz.
Încă un mort în sediul Miliţiei?
În
1990, deţinutul a făcut o mărturie şocantă
în faţa procurorilor. Nicolae Vlase, „un tînăr
între 18 şi 20 de ani“, a fost împuşcat
în picior în sediul Miliţiei. Fusese adus în
noaptea de 22 împreună cu un alt băiat de vîrsta
lui, din zona Hotelului Capitol. Martorul spune că băiatul
ar fi fost „bătut şi ţinut legat de perete
într-un belciug, la etajul 3“. Cînd a fost lăsat
pe un hol, în faţa unui birou, Vlase ar fi încercat
să fugă şi de aceea a fost împuşcat. În
2002, fostul deţinut a mai dat o declaraţie de martor, în
faţa anchetatorilor, şi a confirmat, după ce i s-a
arătat o fotografie, că tînărul pe care l-a
văzut în sediul Miliţiei era Nicuşor Vlase. „Eu
i-am văzut iniţial cînd îi duceau pe culoarul
de la etajul II, încătuşaţi, şi cineva a
zis către cel mic şi blond să intre în birou,
iar lui Vlase să stea la uşă, cu faţa la perete“.
Fostul deţinut mai spune că l-a auzit mai tîrziu pe
ofiţerul care l-a împuşcat pe băiat că a
aranjat să apară că acesta a fost găsit mort în
zona Capitol.
Varianta oficială
Conform datelor
oficiale, Nicolae Vlase fost împuşcat în noaptea de
22 spre 23 decembrie, în jurul orei 3.00, în faţa
Hotelului Capitol. Medicii legişti au stabilit că tînărul
a murit din cauza hemoragiei puternice provocate de secţionarea
arterei femurale. O mulţime de întrebări privind
felul în care a murit acest băiat au rămas fără
răspuns, familia zbătîndu-se şi acum să
afle cum şi cine l-a omorît. Cadavrul lui a fost găsit
abia în data de 27 decembrie, la Morgă, deşi în
tot acest timp părinţii l-au căutat cu disperare pe la
toate spitalele şi morgile.
Foştii miliţieni
neagă
În dosarul 331/P/1992 există
procesul-verbal care confirmă moartea poştaşului, fără
motivul morţii, dar care neagă că Nicolae Vlase ar fi
ajuns în arestul Miliţiei. Alte trei declaraţii date
de doi subofiţeri şi un ofiţer susţin declaraţia
căpitanului acuzat de împuşcarea lui Nicolae Vlase.
Căpitanul şi colegii lui susţin că singura
persoană dintre cele reţinute la sfîrşitul lunii
decembrie ’89 şi ianuarie ’90 care a decedat a fost
poştaşul Molan. Şi că „n-a fost încarcerată
nici o persoană cu numele de Vlase în acea perioadă“.
În
căutarea ucigaşilor
Elena Vlase ar fi putut avea azi
un fiu de 34 de ani. Copilul ei a fost însă ucis în
decembrie 1989. De atunci n-a încetat o clipă să
caute dreptatea pentru el. Nu vrea decît să-i vadă
pedepsiţi pe criminalii care au apăsat pe trăgaci. A
scris pînă acum preşedinţilor, premierilor, mai
marilor politicieni ai ultimilor 15 ani. A bătut la uşi
închise şi a îndurat umilinţe şi
dezamăgiri. Aproape reuşise. „Trebuie recunoscut
meritul doamnei Vlase, singura care a luptat pentru continuarea
cercetărilor în dosarul de la Braşov. Dosarul privind
moartea fiului său face parte din dosarul mare de la Braşov,
însă constituie o prioritate în ancheta mea şi
se află chiar într-o situaţie avansată.
Vinovaţii vor fi găsiţi cu siguranţă“,
declara, în decembrie 2000, generalul Dan Voinea, pe atunci
şeful Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului
General. Cel care a redeschis Dosarul Revoluţiei de la Braşov.
Trei luni mai tîrziu, Voinea a fost eliberat din funcţie.
De atunci, dosarul revoluţiei Braşov a fost blocat.
Urme
şterse
• Din documentele care au circulat în
primele zile ale lunii ianuarie 1990, şi care ulterior au fost
înmînate organelor în drept, reiese că la
Braşov au fost predaţi la Poliţie sau în
unităţile militare cel puţin 24 de aşa-zişi
„terorişti“, în zilele de 24 şi 25
decembrie 1989. Într-un raport se spune că „mr.
Constantinescu a predat patru persoane la Inspectoratul Judeţean
de Poliţie, acestea fiind preluate de lt. col. Staicu“.
Acelaşi document vorbeşte despre un căpitan Antohi
care a predat Brigăzii 2 Vînători de Munte şi
Poliţiei încă opt presupuşi terorişti. Alţi
trei ofiţeri, „mr. Epuraş, mr. Tighiu şi
căpitanul Comşa, au dus la IJP încă 12 suspecţi
care au fost preluaţi de mr. Bandea Vasile“. Ulterior,
într-un interviu acordat presei centrale, în primele luni
ale anului 1990, col. Cenţiu, procurorul-şef de atunci al
Procuraturii Militare Braşov, declară că acolo „nu
a ajuns nici un terorist predat de Poliţie sau Armată“.
Şi că Procuratura „nu a fost solicitată să
ia declaraţii de la Gheorghe Zagoneanu, fostul şef al
Securităţii Braşov, pe timpul arestării
acestuia“. Ulterior, reprezentanţii fostei Miliţii au
depus mărturie că în arestul lor n-a ajuns nici un
„terorist“. Există martori care spun însă
că, din exces de zel în căutarea unor „terorişti“
sau din ordine care mizau pe crearea de diversiuni, în acele
zile au fost luaţi de pe stradă şi duşi în
arest mai mulţi oameni.
Ultimele ore
• Elena
Vlase a aflat acum cîţiva ani ce a făcut fiul ei după
ce a plecat de acasă „să lupte pentru libertate“
de la o tînără pe care Nicuşor o cunoscuse şi
cu care a făcut baraje pe stradă. În seara de 22, au
luat băncile din parc şi le-au aşezat în stradă,
după ce nişte „bărbaţi în negru“
au lansat zvonul că în curînd vor coborî
teroriştii din Poiană. Apoi au intrat în recepţia
de la Hotelul Capitol pentru a se spăla pe mîini. Un tînăr
constănţean, Octavian Petre, l-a avertizat să plece
acasă pentru că se va trage. Nicuşor, împreună
cu mai multe persoane, a urcat în camera unei fete, care nu
avea acte la ea şi pretindea că este cazată la hotel.
Aici se afla un bărbat care, deşi se trezise cu mai mulţi
oameni pe cap, n-a scos nici un cuvînt. Ulterior, tinerii şi-au
dat seama că este posibil ca acesta să fi fost cetăţean
străin. Dintr-o cameră alăturată se auzeau
zgomote ciudate, ca şi cum s-ar fi încărcat arme cu
muniţie. Nicuşor s-a căţărat pe pervazul
ferestrei, pentru a vedea mai bine ce se întîmplă.
Elena Vlase crede că moartea i s-a tras tocmai din cauza
faptului că a fost recunoscut de vreun securist, deoarece
Nicuşor a practicat mai mulţi ani culturismul,
antrenîndu-se la sala de sub Tîmpa, unde mergeau şi
securiştii.
Primul foc tras la Braşov
•
În rezoluţia dată în august ’99 de
procurorul militar Nicolae Zaharia, la redeschiderea dosarului
Revoluţiei de la Braşov, este precizat printre altele că
„urmează să se verifice mai atent situaţia
civilului Ivaşcu Emil, care a tras primele focuri de armă,
fapt ce i-a determinat şi pe militari să deschidă
focul“. Numele lui Emil Ivaşcu a fost inclus şi
într-un raport al unei comisii senatoriale privind evenimentele
din decembrie 1989. Acesta a fost acuzat că ar fi deschis focul
în 23 decembrie, în jurul orei 2,30, din hotelul Capitol,
asupra a doi studenţi care cărau o bancă. Cavalcada a
început la aceeaşi oră, manifestanţii fiind
prinşi între focurile care se auzeau dinspre Modarom şi
soldaţii masaţi în jurul actualei Prefecturi.
Dacia
neagră
• Focuri de armă se pare că au
fost auzite şi înaintea tirului din faţa Consiliului.
Conform mărturiilor celor care locuiesc în zona După
Ziduri, primul foc s-a auzit în 22 spre 23 decembrie, în
jurul orei 1,30, în jurul fostului cinematograf Popular. Aceste
mărturii, care nu au fost luate în seamă la prima
instrumentare a dosarului, arată că focul a fost deschis
asupra unei Dacii negre cu trei ofiţeri, în apropierea
Bibliotecii Judeţene, de soldaţii unei unităţi
militare plasate în zonă.
Preşedintelui
României, Traian Băsescu
Scrisoare deschisă
Domnule preşedinte, sînt Elena Vlase, mama unui
erou martir ucis în Braşov în condiţii
neelucidate nici pînă acum. Au trecut 15 ani de suferinţă
şi umilinţe pentru mine, pentru familia mea şi pentru
mulţi alţi urmaşi ai eroilor ucişi în
evenimentele din Decembrie ’89. Au trecut tot atîţia
ani de cînd toate puterile instalate în România au
promis că adevărul din Revoluţie va ieşi la
lumină şi criminalii vor fi pedepsiţi. Dar nu s-au
ţinut de cuvînt. Au mai trecut, domnule preşedinte,
cinci ani de cînd Secţia Parchetelor Militare din cadrul
Parchetului General de pe lîngă Curtea Supremă de
Justiţie a dispus, în data de 30 august 1999,
redeschiderea cercetărilor în dosarul Revoluţiei de
la Braşov. Acest dosar a fost închis în anul 1994,
după ce procurorii militari care l-au instrumentat au dispus
neînceperea urmăririi penale, apreciind că „totul
s-a datorat unei erori de fapt, cauză care înlătură
răspunderea penală a făptuitorilor“.
Redeschiderea acestui dosar a survenit în urma unei sesizări
pe care eu însămi am adresat-o ministrului Justiţiei,
Valeriu Stoica. Noile cercetări în dosarul Braşov,
din care făcea parte şi cazul uciderii fiului meu, Nicuşor
Vlase, au fost coordonate personal de generalul Dan Voinea, pe atunci
şeful Secţiei Parchetelor Militare, din cadrul Parchetului
de pe lîngă Curtea Supremă de Justiţie.
Generalul Voinea, cel care a redeschis dosarul Revoluţiei de la
Braşov, este cel care a instrumentat dosarele privind
mineriadele şi Revoluţia din decembrie 1989 de la
Timişoara, trimiţîndu-i în judecată pe
generalii Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac.
Tot el a cercetat dosarele Revoluţiei de la Cluj, Sibiu sau
Reşiţa. La sfîrşitul anului 2000, dosarul care
putea elucida moartea fiului meu era aproape finalizat. Numai că,
o dată cu revenirea la putere a lui Ion Iliescu şi a PDSR,
generalul Voinea a fost înlăturat. În martie 2001,
el a fost eliberat din funcţie la propunerea procurorului
general al Parchetului Curţii Supreme de Justiţie, Tănase
Joiţa, prin ordin al ministrului Justiţiei, Rodica Stănoiu.
De atunci, peste dosarul Revoluţiei din Braşov s-a aşternut
din nou uitarea. E dureros şi nedrept să privesc ce s-a
ales din idealurile copiilor care s-au lăsat atunci ucişi
pe străzi, pentru libertate. În oraşul în care
trăiesc, parcă nimeni nu mai vrea să-şi
amintească de eroi. În ultimii ani, oficialităţile
păreau deja plictisite şi parcă deranjate de
necazurile unei mame rămase fără copil sau ale unei
văduve. Ajungem să credem că vorbim într-o ţară
de surzi, care şi-au făcut plinul pe sufletul şi
sîngele celor ucişi, şi care nu mai vor să
privească înapoi. Legile de pînă acum n-au
făcut decît să-i îmbogăţească pe
impostori şi să-i adăpostească pe
criminali.
Domnule preşedinte, românii şi-au pus
speranţa în dumneavoastră pentru că aţi
luptat sub steagul „Dreptate şi Adevăr“. Atît
vă cer şi eu, domnule preşedinte, Adevărul care
să scoată la lumină numele criminalilor care mi-au
ucis copilul. Şi Dreptate, pentru fiul meu şi pentru toţi
ceilalţi eroi din Decembrie ’89 care au dreptul să-şi
trăiască eternitatea în împăcare.
Elena
Vlase,
Str. De Mijloc nr. 49, Braşov