16 ani de la Revoluţia din Decembrie 1989
de Mihai IACOBESCU,
20.12.2005

Declanşarea şi desfăşurarea evenimentelor în judeţul Suceava

Au trecut 16 ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, eveniment peste care nu se poate aşterne uitarea. Ne obligă la rememorări jertfele aduse pe altarul libertăţii, cât şi transformările, poate încete, greoaie, dar, până la urmă, esenţiale, în viaţa social-politică şi economică a ţării şi, implicit, a judeţului. Dintr-un amplu studiu pe tema Revoluţiei la Suceava, al istoricului prof. univ. dr. Mihai Iacobescu, aflat atunci în miezul evenimentelor, pe care, şi din poziţia pe care a avut-o în structurile noii puteri de la nivel de judeţ, le-a cunoscut în profunzime şi, pe parcurs, le-a putut şi influenţa, redăm (în două episoade) fragmente care ni se par mai interesante pentru cititorii ziarului “Crai nou”.

Decembrie ’89 a avut, la Suceava, pe de o parte, legături, contingenţe, interdependenţe vizibile şi invizibile cu evenimentele din restul ţării, în general, şi cu cele din Capitală, în special, dar şi unele particularităţi izvorâte, poate, dintr-o multitudine de situaţii proprii.
Cum a debutat decembrie ’89 la Suceava?

În noaptea de 11 spre 12 decembrie ’89, în Parcul Areni, pe toate aleile care duc spre intrările în clădirea centrală a Institutului, spre căminele şi cantina studenţilor, o mână nevăzută şi neşti-ută atunci (suceveanul Severin Stratu) a presărat în mod conştient şi abundent zeci şi sute de fluturaşi de hârtie, pe care scria „Jos dictatura Ceauşescu!”. Manifeste identice s-au semnalat la scurtă vreme şi în centrul universitar Iaşi. Dar, atât la Suceava, cât şi în oraşul moldav de pe râul Bahlui, oamenii au rămas, cel puţin în aparenţă, la fel de inactivi, de pasivi. Nici poliţia, nici se-curitatea n-au interogat şi condamnat pe cei ce s-au oprit şi citit aceşti flutu-raşi. Nu s-a auzit nici despre vreo cer-cetare asupra posibililor autori ai a-cestor manifeste. La câteva zile numai, s-a declanşat revolta de la Timişoara. Ea a scurtcircuitat întreaga ţară. La Suceava, ca şi în alte aşezări, lumea şi-a dat seama că regimul Ceauşescu îşi trăia ultimele zile. Suceava a vibrat şi s-a mobilizat în acelaşi ritm şi sens cu întreaga ţară.

Consemnând istoria vie care se scria la Suceava, încă din prima zi a declan-şării Revoluţiei în Capitală, principalul cotidian local (actualul “Crai nou”) arăta, la 23 decembrie 1989: „Un mare entuziasm, revărsat din marele entuziasm al ţării, s-a consumat ieri pe străzile municipiului Suceava”. Este vorba de entuziasmul declanşat şi la Suceava, când, la 22 decembrie 1989, Adunarea populară din Piaţa Palatului l-a huiduit şi silit pe Ceauşescu să se refugieze în sediul C.C. al P.C.R. şi să decoleze, de pe acoperişul clădirii, într-un elicopter supraîncărcat, spre o direcţie necunoscută. „La Suceava – continuă să relateze ziarul local – sute şi sute de tineri, fluturând drapele tri-colore şi scandând „Libertate! Libertate!”, „Noi suntem poporul!” şi „Să se facă dreptate!”, au umplut în jurul amiezii principala arteră, strada „Ştefan cel Mare”. Lor li s-au alăturat, în scurt timp, numeroşi cetăţeni de toate vârstele, precum şi coloane impresio-nante sosite din zona industrială a oraşului şi din satele din apropiere”. „Mulţimea s-a oprit în Piaţa Centrală. Apoi s-a îndreptat spre sediul Consiliului Popular Judeţean, unde a fost organizat un spontan şi emoţionant miting. În uralele şi aplauzele celor prezenţi, au fost smulse şi aruncate pe ferestre portretele fostului dictator, cărora li s-a dat foc”.

Primii paşi ai Revoluţiei la Suceava au început deci prin acţiunea spontană a maselor. Oamenii au invadat străzile şi au ocupat sediile conducerii judeţene de partid şi de stat, determinând practic paralizarea şi dizolvarea structurilor de putere ale vechiului regim. Unii dintre conducătorii judeţului – primul secretar de partid, vicepreşedintele Consiliului Popular Judeţean, comandantul unităţii militare USLA de la Fălticeni - au fost reţinuţi şi chiar făcuţi „prizonieri” de către mulţime, în propriile lor birouri şi obligaţi să declare public că nu vor acţiona împotriva voinţei poporului.
Prima zi a manifestării, inclusiv alegerea Consiliului Judeţean al F.S.N., a stat sub semnul spontaneităţii. Ca urmare, primul consiliu a fost analizat, contestat, modificat şi definitivat. S-a dorit şi s-a reuşit ca membrii acestui organism al puterii locale să fie, în primul rând, personalităţi cunoscute, cinstite, oameni oneşti şi modeşti, apreciaţi şi preţuiţi de suceveni pentru moralitatea dovedite anterior, pentru comportarea exemplară, atitudinea principială, protestatară, faţă de regimul dictatorial, care se dărâma. Într-o primă fază, membrii noului Consiliu au fost supuşi la vot în public şi avizaţi în chiar ziua alegerii lor de către mulţimea care tălăzuia în preajma sediului şi ţinea sub control clădirea Comitetului Judeţean de partid şi a Consiliului Popular.

În componenţa Consiliului Judeţean al F.S.N., definitivat la 24 decembrie, intrau 41 de membri. Printre cei aleşi erau atât muncitori simpli, cinstiţi şi preţuiţi de comunitatea suceveană, cât şi personalităţi cu o bogată experienţă în activitatea lor profesională. Preşedinte al Consiliului Judeţean a fost ales un cadru universitar, lectorul Mihai Iacobescu, doctor în istorie, propus în această funcţie atât de către rectorul Institutului de Subingineri, prof. univ. dr. ing. Emanuel Diaconescu, el însuşi membru în Consiliu din prima zi, cât şi de juristul Alexandru Jauca, fost condamnat ani în şir sub vechiul regim, care a devenit ulterior unul din liderii Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici. În primele zile ale lunii ianuarie 1990, s-a cerut şi s-a susţinut pentru fiecare membru din Consiliul Judeţean acordul – exprimat prin vot secret şi în scris – din partea colectivului de oameni ai muncii în care îşi desfăşura activitatea. N-au lipsit surprizele. Unii membri nu au primit votul de încredere al colectivului din care făceau parte. Ca urmare, au fost revocaţi, înlocuiţi.
Formularea unor criterii precise, exigenţa dovedită în desemnarea şi votarea dublă a celor aleşi, atât de către mulţimea din stradă, cât şi de către colectivul în care îşi desfăşurau activitatea zilnică, explică, poate, seriozitatea, stabilitatea consiliului, care a rămas în funcţie, respectat şi necontestat, până la alegerile din 20 mai 1990. Ceea ce a fost o premisă necesară pentru viitor.
Pe parcurs, însă, Consiliul Judeţean al F.S.N. s-a primenit şi lărgit, după formarea şi afirmarea unor forţe politice locale. În aceste condiţii, la 23 februarie 1990, a avut loc constituirea Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională. Astfel, alături de membrii iniţiali ai F.S.N. au intrat şi s-au integrat în C.P.U.N., în biroul executiv, în fruntea unor comisii, ori ca simpli membri, reprezentanţi aleşi ai unor mişcări şi formaţiuni politice locale, şi anume: Partidul Cooperatist, Partidul Naţional Liberal, Partidul Ţărănesc Român, Mişcarea Ecologistă „Bucovina”, Partidul Naţional Democrat, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, Partidul Tineretului Liber Democrat, Partidul Socialist Democrat, Uniunea Lipovenilor, Par-tidul Unităţii Democratice din Moldova, Uniunea Ucrainenilor.

Acţionând în spiritul Comunicatului către ţară al Frontului Salvării Naţionale, din noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, Consiliul Judeţean a constituit, cu începere din 23 decembrie, grupe pentru menţinerea ordinii în principalele centre urbane şi rurale. Acestea erau formate din unii membri ai Consiliului Judeţean al F.S.N., luptători din gărzile patriotice şi câte un lucrător din partea Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne. Prin Preşedintele Consiliului - care a devenit şi membru al Frontului Salvării Naţionale pe ţară – se păstra şi dezvolta legătura permanentă cu forumul naţional, ale cărui şedinţe aveau loc în fiecare săptămână, la Bucureşti.

În climatul general de entuziasm, dispărând orice restricţii şi îngrădiri dogmatice, alături de un singur ziar local, „Crai nou”, deservit de profesionişti cu studii superioare şi experienţă, şi-au făcut apariţia numeroase ziare şi reviste, care-au adunat în redacţiile lor tineri şi vârstnici foarte diferiţi ca mentalitate, pregătire, opţiuni politice, cu veleităţi şi dificultăţi într-ale scrisului, care, exprimându-şi într-o formă sau alta adeziunea la F.S.N. ori declarându-se purtători de cuvânt ai noilor forţe politice care apăreau, se doreau „tribuni” ai opiniei publice. Între noile publicaţii – cele mai multe la Suceava, dar şi la Rădăuţi, Câmpulung, Vatra Dornei, Fălticeni – menţionăm: „Arboroasa”, „Bucovina literară”, „Pro natura”, „Cuvântul nostru”, „Disputa”, „Albatros”, „Dulce Bucovină”, „Carul cu vorbe”, „Tinerii revoluţiei”, „Vocea Sucevei”, „Buciumul”, „Opinia fălticineană”, „Glas dornean”, „Sentinela”, „Septentrion”, „Analele Bucovinei”, „Candela”, „Bucovina liberă” etc.
Să vedem acum cu ce probleme s-a confruntat Consiliul Judeţean al F.S.N. şi C.P.U.N.?

Aşa cum s-au conturat şi discutat în primele şedinţe ale forumului judeţean, aceste probleme erau extrem de numeroase şi complexe. În primul rând, pentru desfăşurarea firească a vieţii şi activităţii materiale şi spirituale, s-a cerut păstrarea ordinii, disciplinei şi – până la noile alegeri parlamentare – a structurilor existente la nivelul întreprinderilor economice şi instituţiilor social-culturale. Acest obiectiv era necesar pentru a preveni dezordinea, haosul, răfuielile de grup care se declanşau pe alocuri, încă de la sfârşitul lunii decembrie ’89 şi începutul lui ianuarie ’90.

Astfel, între priorităţile de la începutul lunii ianuarie 1990 se aflau:

• menţinerea în funcţie, pe cât posibil, a vechilor primari

• completarea posturilor vacante la comune, oraşe şi judeţ

• oprirea acţiunilor de dezordine din unităţile economice

• îmbunătăţirea aprovizionării populaţiei cu alimente, medicamente, energie electrică şi apă caldă

• păstrarea şi ameliorarea sistemului de distribuire pe bază de liste a unor produse de strictă necesitate – ulei, zahăr, făină, orez, mălai

• stimularea formării şi afirmării în condiţiile legii a sindicatelor libere, a noilor partide şi mişcări politice cu caracter democratic, care să devină colaboratoare şi sus-ţinătoare ale Consiliului Judeţean al F.S.N.

• oprirea şi prevenirea acţiunilor de vandalism

• inventarierea şi buna gospodărire a uriaşului patrimoniu al P.C.R. – cantina, hotelul din Suceava, Casa de oaspeţi de la Brădet, ferma de vulpi argintii şi complexul agro-industrial de la Gălăneşti – Rădăuţi (care constituia cea mai bogată şi complexă fermă a gospodăriei de partid din întreaga ţară).

Se adăugau şi alte priorităţi: distribuirea cât mai corectă a ajutoarelor primite din străinătate, constituirea şi îmbogăţirea permanentă a Contului Libertatea ’89 – care, la 5 ianuarie 1990, avea 32.033.967 lei şi, la sfârşitul lunii februarie, 51.058.837 lei.

Problema esenţială – care era formulată constant şi predominant în luna ianuarie – consta în apelul către populaţie de-a alege cu înţelepciune între democraţie şi anarhie. Într-un articol publicat sub acest titlu în principalul cotidian sucevean, „Crai nou”, la 17 ianuarie 1990, preşedintele Consiliului Judeţean - relevând că după mitingul şi acţiunile anarhice din 12 ianuarie din Capitală s-au înmulţit şi la Suceava, atât în municipiul capitală de judeţ, cât şi în alte oraşe şi comune, acţiunile „care degenerează în manifestări anarhice pentru înlăturarea unor conducători de unităţi economice, directori, ingineri şefi, primari şi secretari de comune, vânzători de magazine şi restaurante”, că „nimeni nu mai ascultă de nimeni” şi că „unii reacţionează şi acţionează călăuziţi de propriile lor porniri şi răfuieli personale” - sublinia insistent că, este nevoie „mai mult ca oricând de raţiune, calm, stăpânire de sine, demnitate în folosul Revoluţiei”, fiindcă „acţiunile pripite, nesăbuite, dezlănţuite sub pretex-tul înlăturării celor compromişi ne pot duce nu la democraţia mult visată, ci spre anarhie ale cărei consecinţe afectează, agravează condiţiile de viaţă ale întregii comunităţi sucevene”. Încercând să stăvilească, să diminueze şi să lumineze acţiunile necugetate, spontane, anarhice, membri ai biroului executiv, preşedintele consiliului, împreună cu comandantul comisiei militare s-au deplasat zilnic în principalele întreprinderi economice, organizând discuţii şi dezbateri publice spre a restabili ordinea.

O problemă dintre cele mai serioase şi spinoase, care s-a aflat multă vreme pe agenda de lucru a Consiliului Judeţean, în general, şi a Comisiei de Mediu şi Echilibru Ecologic, în special, a fost cea a Întreprinderii de Fibre Artificiale din lunca Sucevei. Din sondajele şi cercetările efectuate de un grup de specialişti – medici, chimişti, biologi etc. – s-a constatat că întreprinderea prezenta un grad foarte ridicat de nocivitate, prin sulfura de carbon şi de hidrogen sulfurat pe care le degaja în atmosferă, într-o proporţie de 36 de ori mai mare decât limita maximă admisă.

În contextul acţiunilor de protest ale populaţiei din Suceava şi împrejurimi, dar mai ales ca urmare a sesizărilor şi manifestărilor repetate ale muncitorilor de la I.F.A. şi ale familiilor acestora, în baza unui amplu şi documentat raport al Comisiei de Mediu şi Echilibru Ecologic, Consiliul Judeţean a luat în dezbatere situaţia de la această unitate economică şi s-a elaborat şi publicat Hotărârea nr. 6/26 ianuarie 1990, în care se stipula:

“Art. 1. Se aprobă repartizarea forţei de muncă disponibile din municipiul Suceava şi redistribuirea personalului muncitor de la Întreprinderea de Fibre Artificiale Suceava, în vederea încadrării acestora în întreprinderi şi organizaţii economice, conform situaţiei de mai jos, care face parte din prezenta hotărâre.

Art. 2. Consiliile Frontului Salvării Naţionale din sindicatele libere şi conducerile administrative din unităţile în care au fost repartizaţi oamenii muncii, potrivit art. 1 din prezenta hotărâre, vor prezenta până la data de 12 februarie 1990 Biroului executiv al Consiliului Judeţean Suceava al F.S.N. situaţia exactă a încadrărilor.”

Şi, totuşi, dacă oprirea, suspendarea, desfiinţarea I.F.A. a fost o victorie restrictivă – în sensul dispariţiei unei mari unităţi economice din zona industrială a Sucevei – Consiliul Judeţean al F.S.N. şi apoi C.P.U.N. au reuşit să transpună în fapt o altă doleanţă fundamentală a sucevenilor, care, de această dată reprezenta o victorie deplină cu bogate consecinţe pe termen lung şi profunde semnificaţii culturale şi istorice. Este vorba de transformarea modestului Institut de Subingineri în Universitate.

În vederea salvării şi transformării Facultăţii de Subingineri Suceava în Universitate, s-a format, încă de la sfârşitul lunii decembrie 1989, un Comitet de Iniţiativă. Acesta era compus din cadre didactice şi studenţi. În fruntea acestui comitet erau câţiva universitari cu vechime, experienţă şi prestigiu. Acţiunile concrete pentru satisfacerea acestui deziderat au culminat, la 5 februarie 1990, cu declanşarea unei greve generale la Institutul de Subingineri Suceava, care s-a prelungit şi înteţit până la începutul primei decade a lunii martie – când un grup masiv de studenţi şi cadre didactice au plecat la Bucureşti şi pichetat sediul Ministerului Învăţământului. În urma acestor acţiuni, la 7 martie 1990, Guvernul a adoptat o hotărâre, în care se precizează că “institutele de învăţământ superior din municipiile Constanţa, Sibiu şi Suceava se transformă în universităţi, cu statut independent, în subordinea Ministerului Învăţământului”.

Universitatea „Ştefan cel Mare” a ajuns în prezent, la nivelul anului univ. 2005/2006, la o structură bogată, armonioasă, având 8 facultăţi, peste 40 de specializări, peste 12.000 de studenţi şi 300 cadre didactice.

16 ani de la Revoluţia din Decembrie 1989
de Mihai IACOBESCU,
20.12.2005

Declanşarea şi desfăşurarea evenimentelor în judeţul Suceava(II)

Actionând în spiritul Comunicatului catre tara al Frontului Salvarii Nationale, din noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, Consiliul Judetean a constituit, cu începere din 23 decembrie, grupe pentru mentinerea ordinii în principalele centre urbane si rurale. Acestea erau formate din unii membri ai Consiliului Judetean al F.S.N., luptatori din garzile patriotice si câte un lucrator din partea Inspectoratului Judetean al Ministerului de Interne. Prin Presedintele Consiliului - care a devenit si membru al Frontului Salvarii Nationale pe tara – se pastra si dezvolta legatura permanenta cu forumul national, ale carui sedinte aveau loc în fiecare saptamâna, la Bucuresti.

În climatul general de entuziasm, disparând orice restrictii si îngradiri dogmatice, alaturi de un singur ziar local, „Crai nou”, deservit de profesionisti cu studii superioare si experienta, si-au facut aparitia numeroase ziare si reviste, care-au adunat în redactiile lor tineri si vârstnici foarte diferiti ca mentalitate, pregatire, optiuni politice, cu veleitati si dificultati într-ale scrisului, care, exprimându-si într-o forma sau alta adeziunea la F.S.N. ori declarându-se purtatori de cuvânt ai noilor forte politice care apareau, se doreau „tribuni” ai opiniei publice. Între noile publicatii – cele mai multe la Suceava, dar si la Radauti, Câmpulung, Vatra Dornei, Falticeni – mentionam: „Arboroasa”, „Bucovina literara”, „Pro natura”, „Cuvântul nostru”, „Disputa”, „Albatros”, „Dulce Bucovina”, „Carul cu vorbe”, „Tinerii revolutiei”, „Vocea Sucevei”, „Buciumul”, „Opinia falticineana”, „Glas dornean”, „Sentinela”, „Septentrion”, „Analele Bucovinei”, „Candela”, „Bucovina libera” etc.

Sa vedem acum cu ce probleme s-a confruntat Consiliul Judetean al F.S.N. si C.P.U.N.?

Asa cum s-au conturat si discutat în primele sedinte ale forumului judetean, aceste probleme erau extrem de numeroase si complexe. În primul rând, pentru desfasurarea fireasca a vietii si activitatii materiale si spirituale, s-a cerut pastrarea ordinii, dis-ciplinei si – pâna la noile alegeri parlamentare – a structurilor existente la nivelul întreprinderilor economice si institutiilor social-culturale. Acest obiectiv era necesar pentru a preveni dezordinea, haosul, rafuielile de grup care se declansau pe alocuri, înca de la sfârsitul lunii decembrie ’89 si începutul lui ianuarie ’90.

Astfel, între prioritatile de la începutul lunii ianuarie 1990 se aflau: • mentinerea în functie, pe cât posibil, a vechilor primari • completarea posturilor vacante la comune, orase si judet • oprirea actiunilor de dezordine din unitatile economice • îmbunatatirea aprovizionarii populatiei cu alimente, medicamente, energie electrica si apa calda • pastrarea si ameliorarea sistemului de distribuire pe baza de liste a unor produse de stricta necesitate – ulei, zahar, faina, orez, malai • stimularea formarii si afirmarii în conditiile legii a sindicatelor libere, a noilor partide si miscari politice cu caracter democratic, care sa devina colaboratoare si sus-tinatoare ale Consiliului Judetean al F.S.N. • oprirea si prevenirea actiunilor de vandalism • inventarierea si buna gospodarire a uriasului patrimoniu al P.C.R. – cantina, hotelul din Suceava, Casa de oaspeti de la Bradet, ferma de vulpi argintii si complexul agro-industrial de la Galanesti – Radauti (care constituia cea mai bogata si complexa ferma a gospodariei de partid din întreaga tara). Se adaugau si alte prioritati: distribuirea cât mai corecta a aju-toarelor primite din strainatate, constituirea si îmbogatirea permanenta a Contului Libertatea ’89 – care, la 5 ianuarie 1990, avea 32.033.967 lei si, la sfârsitul lunii februarie, 51.058.837 lei.

Problema esentiala – care era formulata constant si predominant în luna ianuarie – consta în apelul catre populatie de-a alege cu întelepciune între democratie si anarhie. Într-un articol publicat sub acest titlu în principalul cotidian sucevean, „Crai nou”, la 17 ianuarie 1990, presedintele Consiliului Judetean - relevând ca dupa mitingul si actiunile anarhice din 12 ianuarie din Capitala s-au înmultit si la Suceava, atât în municipiul capitala de judet, cât si în alte orase si comune, actiunile „care degenereaza în manifestari anarhice pentru înlaturarea unor conducatori de unitati economice, directori, ingineri sefi, primari si secretari de comune, vânzatori de magazine si restaurante”, ca „nimeni nu mai asculta de nimeni” si ca „unii reactioneaza si actioneaza calauziti de propriile lor porniri si rafuieli personale” - sublinia insistent ca, este nevoie „mai mult ca oricând de ratiune, calm, stapânire de sine, demnitate în folosul Revolutiei”, fiindca „ac-tiunile pri-pite, nesa-buite, dez-lantuite sub pretex-tul înlatu-rarii celor compromisi ne pot duce nu la demo-cratia mult visata, ci spre anarhie ale carei consecinte afecteaza, agraveaza conditiile de viata ale întregii comunitati sucevene”. Încercând sa stavileasca, sa diminueze si sa lumineze actiunile necugetate, spontane, anarhice, membri ai biroului executiv, presedintele consiliului, împreuna cu comandantul co-misiei militare s-au deplasat zilnic în princi-palele întreprinderi economice, organizând discutii si dezbateri publice spre a restabili ordinea.

O problema dintre cele mai serioase si spinoase, care s-a aflat multa vreme pe agenda de lucru a Consiliului Judetean, în general, si a Comisiei de Mediu si Echilibru Ecologic, în special, a fost cea a Întreprinderii de Fibre Artificiale din lunca Sucevei. Din sondajele si cercetarile efectuate de un grup de specialisti – medici, chimisti, biologi etc. – s-a constatat ca întreprinderea prezenta un grad foarte ridicat de nocivitate, prin sulfura de carbon si de hidrogen sulfurat pe care le degaja în atmosfera, într-o proportie de 36 de ori mai mare decât limita maxima admisa.

În contextul actiunilor de protest ale populatiei din Suceava si împrejurimi, dar mai ales ca urmare a sesizarilor si manifestarilor repetate ale muncitorilor de la I.F.A. si ale familiilor acestora, în baza unui amplu si do-cumentat raport al Comisiei de Mediu si Echilibru Ecologic, Consiliul Judetean a luat în dezbatere situatia de la aceasta unitate economica si s-a elaborat si publicat Hotarârea nr. 6/26 ianuarie 1990, în care se stipula:

“Art. 1. Se aproba repartizarea fortei de munca disponibile din municipiul Suceava si redistribuirea personalului muncitor de la Întreprinderea de Fibre Artificiale Suceava, în vederea încadrarii acestora în întreprinderi si organizatii economice, conform situatiei de mai jos, care face parte din prezenta hotarâre.

Art. 2. Consiliile Frontului Salvarii Natio-nale din sindicatele libere si conducerile administrative din unitatile în care au fost re-partizati oamenii muncii, potrivit art. 1 din prezenta hotarâre, vor prezenta pâna la data de 12 februarie 1990 Biroului executiv al Consiliului Judetean Suceava al F.S.N. situatia exacta a încadrarilor.”

Si, totusi, daca oprirea, suspendarea, desfiintarea I.F.A. a fost o victorie restrictiva – în sensul disparitiei unei mari unitati eco-nomice din zona industriala a Sucevei – Con-siliul Judetean al F.S.N. si apoi C.P.U.N. au reusit sa transpuna în fapt o alta doleanta fundamentala a sucevenilor, care, de aceasta data reprezenta o victorie deplina cu bogate consecinte pe termen lung si profunde sem-nificatii culturale si istorice. Este vorba de transformarea modestului Institut de Sub-ingineri în Universitate.

În vederea salvarii si transformarii Facultatii de Subingineri Suceava în Universitate, s-a format, înca de la sfârsitul lunii decembrie 1989, un Comitet de Initiativa. Acesta era compus din cadre didactice si studenti. În fruntea acestui comitet erau câtiva universitari cu vechime, experienta si prestigiu. Actiunile concrete pentru satisfacerea acestui deziderat au culminat, la 5 februarie 1990, cu declansarea unei greve generale la Institutul de Subingineri Suceava, care s-a prelungit si întetit pâna la începutul primei decade a lunii martie – când un grup masiv de studenti si cadre di-dactice au plecat la Bucuresti si pichetat sediul Ministerului Învatamântului. În urma acestor actiuni, la 7 martie 1990, Guvernul a adoptat o hotarâre, în care se precizeaza ca “institutele de învatamânt superior din municipiile Constanta, Sibiu si Suceava se transforma în universitati, cu statut independent, în sub-ordinea Ministerului Învatamântului”.

Universitatea „Stefan cel Mare” a ajuns în prezent, la nivelul anului univ. 2005/2006, la o structura bogata, armonioasa, având 8 facultati, peste 40 de specializari, peste 12.000 de studenti si 300 cadre didactice.