Fiica Revoluţiei, abandonată în orfelinat
I. Braşoveanu este singurul copil orfan din Braşov născut în sângeroasele clipe din ziua de 22 decembrie 1989. Nu are mamă, nu are tată, astfel că a fost poreclită „Fiica Revoluţiei”. Mama sa a lăsat-o într-un pătuţ de la Spitalul de Pediatrie şi a dispărut. Abia după ce s-a lăsat linişte peste oraş, fetiţa a fost luată în evidenţă, i s-a dat un nume şi apoi a fost plasată în orfelinatul de la Brădet. Din cauza handicapului sever de care suferă, fata nu poate să înţeleagă ce s-a întâmplat în acele zile. Nu ştie ce înseamnă o Revoluţie şi nici cât au suferit braşovenii care au ieşit în stradă pentru ca noi să gândim şi să trăim astăzi liberi. Pentru I. Braşoveanu, astăzi nu se comemorează nimic, ci se sărbătoreşte ziua ei de naştere.
Identitate necunoscută
Angajaţii Centrului de plasament Brădet nu cunosc foarte multe date despre această fetiţă. Întrucât a fost abandonată, iar mama acesteia nu a fost de găsit, Evidenţa Populaţiei a botezat-o Braşoveanu, la fel ca pe mulţi alţi copii părăsiţi.
„Copila a fost abandonată în perioada Revoluţiei. Apare în acte ca născută pe data de 22 decembrie. Protecţia Copilului a luat-o din Spitalul de Pediatrie şi a fost plasată în orfelinat”, a declarat Lidia Mailat, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului (DGASPDC) Braşov.
O fetiţă veselă
Angajaţii îi ţin loc şi de mamă şi de tată, iar orfelinatul de casă. În ciuda faptului că suferă de retardare mintală gravă, tânăra este sociabilă şi se implică în activităţile orfelinatului. „Este un copil foarte cuminte şi foarte ascultător. Merge la şcoală, la grupa specială. Este o fire veselă şi se adaptează la cerinţele centrului. Întrucât s-a născut pe data de 22 decembrie, noi îi spunem «fiica Revoluţiei»”, a declarat Angela Ulea, şeful centrului de plasament Brădet. I. Braşoveanu s-a simţit ieri ca o artistă, spune Ulea. Cu ocazia serbării de Crăciun, adolescenta a urcat alături de colegii ei pe scenă, unde au cântat colinde. „A fost foarte emoţionată”, a precizat şeful Centrului Brădet.
Aniversări umbrite de Revoluţie
Fetiţa va împlini azi 16 ani. Tristeţea comemorării Revoluţiei nu-i va umbri bucuria. Fata nu înţelege ce s-a întâmplat în urmă cu 16 ani, astfel că nu are motive să se întristeze. Angajaţii orfelinatului o vor sărbători astăzi aşa cum se cuvine pe fiica Revoluţiei. Îi vor cânta „La mulţi ani” şi vor pregăti numeroase surprize. Alţi zece adolescenţi din judeţul Braşov ştiu însă că în ziua în care ei s-au născut, alţi oameni mureau pe străzi, împuşcaţi de „teroriştii” – termen care astăzi nu mai există. Conform datelor puse la dispoziţie de Gabriela Ungureanu, şeful Direcţiei Judeţene Comunitare de Evidenţă a Populaţiei, în judeţul Braşov există în total 11 adolescenţi născuţi în ziua de 22 decembrie 1989.
Autor: Liviu Cioineag