Joi, 15 noiembrie 2007

 

 

Braşov ’87 - Lui Ceauşescu nu-i păsa de muncitori

de Lavinia Betea

Jurnalul National

GERARD FOUET/AFP/AFP

UZURA PUTERII. În 1987, Ceauşescu trăia în utopia "culmilor progresului şi civilizaţiei", refuzând realitatea

Cum a privit conducerea partidului revolta de la Braşov, aflăm din documentele întocmite în acea vreme în şedinţele, considerate pe-atunci mari secrete de stat, prezidate de Ceauşescu. Aduse acum la cunoştinţa cititorilor – în premieră şi exclusivitate de Jurnalul Naţional.

Ce ştia Ceauşescu despre viaţa oamenilor din ţară? Cerea să fie minţit, se prefăcea a crede că "întregul popor" îi mulţumeşte pentru clarviziunea cu care veghează la "bunăstarea" sa, ori discuta duplicitar realităţile ţării – sincer şi deschis cu "acoliţii" şi în lozinci cu "masele"? Cum s-a ajuns la starea de lucruri împinsă în extrema "războiului cu teroriştii" din 1989, al cărei gong bubuise, fără efect pentru milioanele de români, cu doi mai înainte la Braşov?

ULTIMUL BASTION AL "LAGĹRULUI". Cine-a trăit, adult, acele vremuri îşi aminteşte că în România era frig, întuneric şi foame. Când ultimul "ţar roşu al Kremlinului" declarase public căutarea unor căi pentru revitalizarea sistemului, olteanul din Scorniceşti se sumeţise mândru că el aplicase deja "noile mecanisme economico-financiare" românilor de sub talpa lui.

Într-adevăr, Ceauşescu atinsese performanţe unice în lagărul socialist. Veteranul ordinului revoluţionarilor de profesie europeni – ce sărise din închisoare direct în Olimpul puterii, fără a mai putea fi coborât până la moarte de-acolo! – combinase obligaţiile cetăţenilor de după război cu practicile "dictaturii proletare". Reuşise, după observaţiile lui Dumitru Popescu (rectorul Academiei "Ştefan Gheorghiu" în acea vreme), să anuleze însăşi axioma fundamentală a marxismului, conform căreia existenţa materială determină conştiinţa spirituală. După Ceauşescu, "conştiinţa socialistă" trebuia să genereze ori să înlocuiască hrana, căldura, lumina ori banii. De "dezvoltarea" ei se ocupau "aparatul de partid" (din înălţimea conducătorilor şi până în hăul mulţimii celor patru milioane de membri), instituţiile şi organizaţiile unde erau toţi înregimentaţi (începând cu "şoimii patriei", de la patru ani, şi sfârşind cu ODUS-ul, din evidenţele căruia
ne-ar fi scos certificatul de deces). Mitingurile şi festivităţile se ţineau lanţ, pancartele şi scandările violentând simţurile oamenilor ce blestemau viaţa prea lungă a cuplului Ceauşescu. Căci nu întâmplător, într-o asemenea "luminoasă zi" de alegeri locale (o duminică "sărbătorită prin muncă"), se răzvrătiseră braşovenii!

"ÎNTĹMPLĹRILE DE LA BRAŞOV". În documentele elaborate de nucleul de decizie al partidului – dezmembrate (cu rostul pierderilor şi încâlcelii) pe ruta anevoioasă dintre Arhiva Cancelariei CC ce le elaborase, Armata ce le luase "sub ocrotire" şi, în sfârşit (după aproape 20 de ani!), ajunse acolo unde le este locul, la Arhivele Naţionale –, e greu să te orientezi acum. Neinventariate şi neprelucrate încă, bunăvoinţa arhivarilor te-aduce în situaţia (aş zice, fericită, deja) de-a căuta acul în carul cu fân. Căci maşinile de prefabricat realitatea ale secţiilor partidului produceau zilnic sute de pagini de tipărituri: dosare voluminoase cu planuri care rânduiau producţia de şuruburi, azotat de amoniu sau vaccinurile TBC din fiecare parte a ţării şi alte dosare-oglindă cu "realizarea" lor; planuri de măsuri politice, organizatorice şi culturale şi raportările lor; stenograme ale şedinţelor de înalt nivel (finalizate a doua zi după întrunire!) unde "vocea" lui Nicolae Ceauşescu şi ecoul soţiei sale străpung din spaţiul îngheţat al piscurilor puterii. Din asemenea înscrisuri apare însă revelaţia "robotului" uzat în vizite de lucru şi discursuri pe două direcţii: critica activiştilor de partid – în şedinţele închise din Comitetului Politic Executiv (CPEx) şi promisiunile de progres din spaţiul public.

Perioada 15 noiembrie-30 decembrie 1987, când ne închipuiam că Nicolae Ceauşescu trăia coşmarul "frământărilor" asupra cauzelor care-i făcuse pe muncitorii braşoveni să protesteze împotriva sa şi a "partidului muncitorilor", e plină de... evenimente. Printre ele, protestul din 15 noiembrie, numit eufemistic "întâmplările de la Braşov", nu face obiectul unor decizii anume. Deşi mai grav decât greva de la Lupeni din 1977 – sub raportul contextului internaţional şi al realităţilor din ţară –, Ceauşescu (aşa cum ni se dezvăluie din înscrisurile arhivei partidului) pare a fi aproape netulburat de potenţialul momentului. În 1987, ca om, conducătorul partidului pare a se fi extras definitiv dintre ceilalţi semeni umani ai lui.

"AŞA NU SE MAI POATE!". Nu ştim până unde ajunsese el cu cunoaşterea istoriei, însă dacă ar fi învăţat despre monarhii medievali s-ar fi regăsit în formula puterii lui Ludovic – Regele Soare. Căci "partidul sunt eu" – afirmă Ceauşescu în subtextul fiecăreia dintre adresările sale. După survoluri periodice ale patriei, cu pauze de inspecţie numite "vizite de lucru", Ceauşescu îşi adună cel puţin o dată pe săptămână "curtea" (membrii CPEx) cu "invitaţi" dintre "baronii" ce dirijează "sectoarele" în discuţie. Mai interesantă sub aspectul "temei Braşovului" este şedinţa din 20 noiembrie, ţinută în prelungirea unei matinale întâlniri a CPEx-ului, cu participarea tuturor primilor-secretari de judeţ. Cum "democraţia socialistă" însemna şi dublarea fiecărei înalte funcţii de partid cu complementul ei din ierarhia statală, primii secretari erau şi managerii socio-economici ai "moşiei" judeţului.

După cum reiese din stenogramă, pe Ceauşescu nu-l mulţumeşte nimic. Nici industria, nici agricultura, nici disciplina de partid, nici stilul de muncă. Nu-şi fac datoria, zice el, nici măcar secretarii CC, adică oamenii de al doilea rang, după el. ("Eu nu sunt mulţumit de felul cum secretarii Comitetului Central s-au prezentat azi, se plânge el. Nu sunt mulţumit!"). "Aşa nu se mai poate" şi "Nu se poate merge mai departe aşa" – sunt răbufnirile necunoscute "maselor" din opinteala sa bolovănoasă printre clişee verbale. "Voi sunteţi şi preşedinţi ai consiliilor populare, îi ia la rost Ceauşescu pe secretarii judeţeni. Nu se poate aşa ceva!... Dar, tovarăşi, eu consider că răspunderea de partid trebuie să fie superioară, dar în calitate de preşedinţi ai consiliilor populare răspundeţi în faţa legii prin încălcarea prevederilor legii". Ce vrea de la ei? "Spirit de partid"! Imperios şi ... vag, "spiritul" e "legat de ordine şi disciplină în agricultură, în realizarea planului pe acest an, în schimbarea întregului stil de muncă". Se apropie bilanţul anual, conferinţa naţională a partidului, sesiunea Marii Adunări Naţionale, naşterea celui de-al 23-lea milion cetăţean al României, sărbătoarea pomului de iarnă şi revelionului (cu planuri de măsuri pentru "dezvoltarea conştiinţei socialiste!")... ş.a.m.d.

ŞI SECRETARII CC, ŞI BOVINELE. Ca şi cum lumea reală, pe bucăţi ori în întregul ei, s-ar învârti sau opri după dorinţele şi voinţa sa, Ceauşescu dă indicaţii şi cere socoteală: la "Cântarea României", greutatea porcilor ori pentru "ţaglele de 80 pentru relaminare". Lucrurile se amestecă, se ordonează ori învălmăşesc, după cum îi trec lui prin minte. Dacă s-a încheiat contractul de plan, vaca trebuie să dea la muls litrii de lapte trecuţi pe hârtie care, numaidecât, să intre-n cisterna de la oraş. "La 20 noiembrie, practic, animalele pot paşte în câmp aşa cum se întâmplă şi în alte ţări", dictează Ceauşescu însăşi naturii. Şi-atunci, de neîmplinirile planului, vinovată rămâne a fi... disciplina de partid la colectare.


După ce se satură astfel de vorbit, Ceauşescu dă şi "cuvântul". În lectura de-acum, urmează o dramă de comic involuntar. Demnitarii se bulucesc "la cuvânt" ca un excentric grup de bolnavi dependenţi de putere. Ca picăturile de apă semănând între ele, discursurile lor conţin o introducere autocritică, unde îşi toarnă cenuşă în cap (din cauză că... n-au făcut "totul"!). După autoflagere, pe post de rugăciuni, urmează "angajamentele" ("aşa cum dumneavoastră ne-aţi indicat... subliniat... învăţat...etc").

DRAMĹ LA VĹNĹTOARE. Din tot ce se petrecuse la Braşov, pe Ceauşescu pare că-l supărase mai tare "informarea partidului"(abia seara, la 11, i se comunicase despre protestul ce începuse dimineaţa).

După documente, bomboana pe coliva anului 1987 o aşezase însă "judeţeana din Dolj". După stresul exorcizării şedinţei din 20 noiembrie, mai-marii judeţului şi instructorul CC organizaseră, fără ştirea şi aprobarea lui Ceauşescu, o vânătoare unde fusese împuşcat, din greşeală, secretarul cu organizatoricul. Mortul e scos din funcţii, pe-aceeaşi listă cu "indisciplinaţii" iar Ceauşescu interzice şi consumul de alcool în locaţiile "gospodăriilor de partid" şi în "locurile de muncă" ale cetăţenilor ţării. O "întâmplare" cu efecte mai însemnate pentru popor decât greva muncitorilor braşoveni.

După cum deja ni se-arată, din miezul documentelor de partid, belea pe capul istoricilor de "contemporană" va fi personajul Ceauşescu şi deciziile epocii sale!

"Huliganii"

Nici un mijloc media din România şi nici un discurs oficial n-au făcut atunci menţiuni la revolta de la Braşov şi soarta celor răzvrătiţi. În cercurile închise ale puterii, Ceauşescu s-a referit de mai multe ori la muncitorii revoltaţi, numindu-i "huligani" (cuvânt de carieră în istoria noastră recentă!). După afirmaţiile sale, cauzele "întâmplărilor de la Braşov" ar fi fost următoarele:

1. Activitatea de partid. "Inclusiv ce s-a întâmplat la «Steagul Roşu» la autocamioane demonstrează o lipsă inadmisibilă a activităţii de partid. Unde a fost organizaţia de partid care numără câteva mii de oameni? (...) Unde au fost aceşti 8.000 de oameni, unde au fost ceilalţi. Cum a fost posibil ca organizaţia de partid să stea aşa. Ce fel de spirit de partid, ce fel de comunişti sunt acolo?" (20 noiembrie 1987)

2. "Acoperiri" şi provocări: "Aceasta înseamnă că am lucrat prost şi pe linie de partid şi pe linia organelor noastre de securitate, şi pe linia Consiliului de Miniştri, a ministerului respectiv şi a consiliului respectiv de ramură pentru că, în mod normal, dacă se lucra cum trebuie, nu puteau şi nu trebuiau să apară aceste fenomene (...) şi aceasta, în fond, înseamnă o provocare – că nu se poate discuta altfel (...), rezultatul tolerării şi acoperirii unor stări negative" ( 4 decembrie 1987)

3. Alcoolismul: "Şi cine vine beat, dat afară din întreprindere, că acesta strică producţia, introduce dezordinea! Chiar ce s-a întâmplat la Braşov, pe lângă multe alte lucruri sunt şi datorită influenţei băuturilor, mulţi au venit beţi şi au introdus şi băuturi în întreprindere" (11 decembrie 1987).

Unanimitate – de sus până jos

După evenimentele de la Braşov, toate sectoarele partidului s-au pus în mişcare pentru "măsuri". În 26 noiembrie, Emil Bobu, secretarul CC cu organizatoricul îi înaintează lui Nicolae Ceauşescu, cu ceremonioasele formule consacrate, raportul asupra plenarei cu activul de partid de la întreprinderea de Autocamioane Braşov ţinută cu o zi în urmă. Înţelegem din respectivul raport că şedinţa figura în graficul acţiunile girate de "colectivul de activişti ai CC" trimişi în misiunea "muncii politico-ideologice în cadrul organizaţiilor de partid şi în rândul oamenilor muncii în vederea redresării întregii activităţi economico-sociale, după evenimentul grav care a avut loc în această unitate".

"S-a evidenţiat faptul – «transmite» de la faţa locului Ion Catrinescu (adjunctul lui Bobu) –, că toţi oamenii muncii sunt indignaţi de faptele săvârşite de grupul de huligani şi au cerut ca aceştia să primească pedepse exemplare şi să se aprobe judecarea lor în uzină în faţa colectivului de oameni ai muncii pentru actele de vandalism care au adus prin aceasta o pată uzinei şi daune partidului şi ţării". Lecturi precum "Tabelul nominal cu participanţii la Plenara Comitetului de partid cu activul de la întreprinderea de Autocamioane Braşov care au luat cuvântul şi au cerut să se aprobe judecarea celor care au săvârşit acte huliganice în faţa colectivului de oameni ai muncii" pot lăsa impresia că vorbitorii îşi expuneau propriile opinii. Cei 14 care luaseră cuvântul (Simion Pop, Ioan Leancu, Constantin Turcin, Maura Popescu, Nicolae Bârlescu, Ignat Gaşpar, Valentin Drăgoi, Alexe Lungu, Vasile Minoiu, Costică Ojoc, Mariana Popovici, Dumitru Călin, Gheorghe Marin şi Mihai Baltag), deţineau, fără excepţie, funcţii politice sau administrative. În ansamblu, reprezintă un grup care se vrea a fi prin reprezentativitatea secţiilor, a raportului muncitori-intelectuali şi a prezenţelor feminine o miniatură a "tuturor oamenilor muncii". Desemnaţi după asemenea criterii, cum nimic nu era creaţie sau întâmplare în "organizarea" unei şedinţe, li se înmânaseră, după tipic, cuvântările scrise. Iar ei, în consens cu acceptul participanţilor spectatori, îşi jucaseră rolul. Astfel că din CPEx şi până la "munca de jos", unanimitatea fusese deplină!

Gura păcătosului...

A fost de ajuns ca Nicolae Ceauşescu să spună două-trei fraze critice despre Festivalul Naţional "Cântarea României", (prea multe hore, zisese Ceauşescu şi prea puţină educaţie politico-ideologică în acţiunile lui), că ideea a fost prinsă din zbor de Vasile Bulucea, pe-atunci, prim-secretar de Gorj. "Nu ştiu, tovarăşe secretar general, mărturiseşte acesta, dacă mai există vreun judeţ care să aibă atâtea sărbători, cum este judeţul Gorj, renumit ca "vatră folclorică" (...). Vă dau numai un singur exemplu: există în concepţia unora de a se organiza – şi aşa a fost – bâlci la Polovragi care trebuie să dureze nici mai mult, nici mai puţin decât 10 zile. Vin acolo toţi bişniţarii din ţară, fel de fel de oameni necinstiţi, şi sub oblăduirea noastră, fac ce vor. Vă spun sincer, tovarăşe secretar general, că sunt fel de fel de hramuri şi bâlciuri".

 

Comentarii

 

Ce mai noutate.Aceste articole nu sunt citite de nimeni pentu că ştim conţinutul lor din istorie.

Răspunde acestui comentariu

Din motive de marketing, ne-am propus ca la fiecare articol din seria „ RECURS ( apelare la o instanta superioara – dupa 17 ani, ar fi timpul...) LA ROMANIA „ sa avem comentarii. Facem acum 3 comentarii : COMENTARIUL 1. REF. LA : Lui Ceausescu nu-i pasa de muncitori... / Nivelul de abordare trebuie sa fie mai profund. Mecanismele de functionare ale intreprinderilor si ale statului erau deja pervertite. In cartea „Constitutia din 1923 in dezbaterea contemporanilor„ , M.Sanielevici, in lucrarea „Munca in constitutie „, arata mecanismele prin care munca a fost extinsa si peste capital la inceputurile revolutiei din Rusia. Imediat dupa euforia succesului, Lenin a considerat ca la conducerea intreprinderilor nu pot participa muncitorii si specialistii, fara a fi controlati total. La al IX-lea Congres al partidului chiar se hotareste ca „ sfaturile de fabrica „ ( astazi, comitetele de intreprinderi in Franta si in Germania ), nu trebuie sa se amestece in domeniul administratiei intreprinderilor....O negare violenta a insusi principiului esential al democratiei populare specifice comunismului... Inlocuirea totala, artificiala, a capitalului cu munca, a dus fortat partea de realitate corespunzatoare a capitalului care nu putea fi acoperita cu munca, in INSTITUTII...De unde puterea de atunci a Statului comunist...De unde, prin extensie , inertial, neputinta statului roman post-decembrist, de a iesi din „capcana” INSTITUTIILOR...Ceausescu ? Credeti ca a contat ce a gandit si a vrut el ? A contat mai mult in ocuparea timpului nostru...Nici acum inca nu ne-am desprins de incalcelile de atunci...Cele de la nivel romanesc...Pentru ca cele de la nivel global sunt la nivelul de profunzime sugerat anterior....COMENTARIUL 2 : REF. LA : Ceausescu aborda subiectul revoltei Brasov ca pe un secret de stat..../ Pana si Gorbaciov a capotat in politica lui de deschidere fata de occident, datorita imposibilitatii gestionarii echilibrate a raportului secret / deschidere, in cazul Cernobal. In una din cartile sale, Vladimir Bukovsky, explica cum occidentul fiind informat informal despre evenimentul de la Cernobal, solicita continuu informatii despre eveniment, unele avand motivatii chiar de natura tehnica ( protectia mediului, a zonelor invecinate, implicatii...). Pana atunci Gorbaciov comunicase excelent cu occidentul. Blocajul de comunicare determinat de tacerea lui Gorbaciov privitoare la Cernobal, a generat o raceala pe linia comunicarii Vest-Est, care nu a mai permis vreodata ca nivelul de comunicare initial sa mai fie atins...Secretul absurd, probabil tine de societatile fara practica libertatii...La un nivel mai profund, pozitia lui Gorbaciov fata de Cernobal, ma determinase sa cred ca „Valurile” lui Toffler, tehnologia, este determinanta in societati... COMENTARIUL 3 : REF. LA : Teza lui Marx prin care Dumitru Popescu il contrapunea pe Ceausescu principiului marxist de preeminenta a existentei materiale in fata constiintei spirituale.../ Opinia lui Dumitru Popescu cred ca era ironica. Nu ironic a fost insa istoricul englez Arnold Toynbee care a formalizat conceptul de ETERIALIZARE ( explicatii, la comentariile din primul articol RECURS LA ROMANIA ). Prin care normele sociale se aseaza in fata normelor tehnice in determinarea societatii . Si A.Toynbee sigur nu era ceausist...Dealtfel, pe axa Est-Vest, ideile sale despre evolutia civilizatiilor, sunt foarte actuale...Merita a fi aduse in atentia , daca nu a opiniei publice, macar a specialistilor !