Realitatea.NEThttp://www.realitatea.net/media/image/200803/w190/poza_001_00070805_1182545363_00.jpg

Sambata, 23 Iunie 2007 00:01

 

Toate statele UE sunt obligate să ratifice noul Tratat

Liderii celor 27 de ţări europene au ajuns sâmbătă dimineaţă la un acord asupra conţinutului viitorului Tratat european. Ratificarea documentului în statele membre se anunţă dificilă, comentează France Press. Chiar şi cele 18 ţări care au ratificat deja vechiul Tratat Constituţional trebuie să reia procedura, având de ales între organizarea unui referendum sau ratificarea documentului în Parlamentul naţional.

 

Ratificarea noului Tratat prezintă însă riscuri pentru ţările comunitare care vor organiza un referendum, comentează AFP. Populaţia acestor ţări ar putea respinge textul, aşa cum s-a întâmplat în Franţa şi în Olanda în 2005.

Un purtător de cuvânt al premierului Tony Blair a declarat că noul Tratat nu necesită un referendum, pentru că doleanţele Londrei privind noul document au fost respectate.

Olandezii, care au respins vechiul proiect constituţional, nu au exclus înaintea summit-ului organizarea unui nou referendum. La rândul său, Franţa a decis ca ratificarea noului text să se facă de către Parlament. Irlanda, ţară în care curentul euroseceptic este foarte puternic, va organiza însă un referendum pentru ratificarea noului Tratat.

În Polonia, Slovacia sau Cehia nu s-a luat încă o decizie privind modul de ratificare a Tratatului european. Nici România, care a ratificat vechiul proiect constituţional înainte de aderare, nu a luat încă o decizie în acest sens. Primul pas spre ratificare este însă stabilirea datelor tehnice şi juridice ale documentului, probabil până în luna octombrie.


DIN CULISELE SUMMIT-ULUI EUROPEAN

Summit-ul de la Bruxelles a fost unul plin de răsturnări de situaţie şi emoţii. Între propuneri de compromis, ziariştii dormeau cu capul pe mese, unii pe jos. Alţii şi-au adus chiar şi saltele. Diplomaţi cu ochii înroşiţi îi puneau la curent pe cei care mai erau în picioare cu ultimele noutăţi din spatele uşilor închise. În cele 21 de ore de negocieri ziariştii se plimbau de la un etaj la altul pentru a afla ce au discutat liderii europeni în spatele uşilor închise.

Presa a fost folosită şi pentru a pune presiune asupra politicienilor. Polonia a acceptat un compromis abia dupa ce presa a relatat despre o reuniune convocată de Germania din care ea era exclusă.

 

Comentariile cititorilor

 

1. Sebi

Sambata, 23 Iunie 2007 00:26

Era de asteptat. Asta ca sa nu mai faca cu... mare prosteste tot calicul!

2. Cornel R

Sambata, 23 Iunie 2007 17:02

Deci s-ar zari ceva ordine si disciplina germana la orizontul UE. Well, tot mai bine decit tromboneala si delasarea balcano-mediteraneana sau ineptia consensului unanim care era frina trasa pe roata patrata a constructiei europene.

3. roxana

Sambata, 23 Iunie 2007 20:14

"curentul euroseceptic " ???

4. Anonim

Sambata, 23 Iunie 2007 22:57

Spuneti despre Irlanda ca este "ţară în care curentul euroseceptic este foarte puternic". Va citez din editia Irish Times din 20.06.07: The European Commission opinion poll shows that more than in any other country, Irish people (86 per cent) believe the country has benefited from membership, compared to a European average of 59 per cent. Mai documentati-va inainte sa lipiti astfel de etichete.

5. dan c

Sambata, 23 Iunie 2007 23:19

nu poate decat sa ma incante o astfel de reusita...bravo europa!!!...numai impreuna putem redevenii un actor pe scena mondiala si numai impreuna putem fi puternici si in siguranta...cu rusia si china la E cu, india la S si cu s.u.a. la V (desi personal vad in america mai degraba un aliat sincer pentru europa, cam singurul, alaturi de japonia, si sper ca odata cu presedintia lui sarkozy pozitia frantei, prin traditie printre cele mai antiamericane state europene, sa se schimbe), divizati nu putem sa ne remarcam cu nimic in lume. nu stiu daca are sens sa ii atribuim doamnei cancelar meritul pentru acest compromis, dar cu siguranta ca a jucat un rol deosebit in acest sens. sper ca ea, alaturi de domnul sarkozy, sa constituie noul lidership european, atat de lipsit in aceste momente.

6. ROmanul

Duminica, 24 Iunie 2007 12:51

Tehnica folosita fortarii celor care spuneau NU, este asemanatoare torturii folosite de comunisti si americani: Ii tin pe oameni treji, nu ii lasi sa doarma, pana accepta orice. Privarea de somn este o tehnica de tortura si a fost folosita la negocieri pentru a-i forta pe cei care erau Gica contra sa spuna da.