http://stiri.rol.ro/content/view/132167/2
Vineri, 27 Iunie 2008
Tiberiu Mihail Nitu, numit prim-adjunct al Procurorului general
Procurorul Tiberiu Mihail Niţu a fost numit, printr-un decret semnat astazi de preşedintele Traian Băsescu, în funcţia de prim-adjunct al Procurorului general al Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Secţia de procurori a CSM a avizat, cu o zi inainte ca preşedintele să semneze decretul de numire in funcţie, cu unanimitate de voturi, propunerea de numire a procurorului Tiberiu Mihail Niţu in funcţia de prim adjunct al procurorului general al Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procurorul Niţu era, de zece luni, delegat in funcţia de prim adjunct al procurorului general, delegare care urma să expire vineri.
Tiberiu Mihail Niţu s-a născut pe 31 iulie 1971 şi a inceput cariera de magistrat in anul 1995, la Parchetul de pe langă Judecătoria Ploieşti.
De-a lungul timpului, procurorul Niţu a deţinut mai multe funcţii, printre care cea de prim-procuror adjunct şi prim-procuror la Parchetul de pe langă Judecătoria Ploieşti, procuror in cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi de procuror in cadrul Parchetului de pe langă Tribunalul Prahova.
De asemenea, procurorul Niţu a participat la numeroase cursuri şi seminarii de perfecţionare şi specializare profesională, in ţară şi in străinătate, absolvind un master in "Drept".
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, tot vineri, decretul de numire in funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul DNA pe procurorul Viorel Ioan Cerbu.
Sursa: ROL.ro