http://victor-roncea.blogspot.com/2008/06/liiceanu-si-stoica-facuti-varza-de-tuca.html
Friday, June 27, 2008
Liiceanu si Stoica
facuti ”varza” de Tuca si Zbarcea
Sunt nevoit sa cedez in fata cererii avocatilor mei si sa nu public (momentan) Recursul la Hotararea aberanta a unui Judecator... - sa-l citez pe Basescu? ma rog... - putin luat in cazul Liicheanu si Stoica versus presa libera si independenta (cata mai e). Promit sa revin. Pana atunci va ofer un punct de vedere extrem de limpede din revista noii generatii, neasteptate, VEGHEA:
“Spiritul” lui Liiceanu
Acum 15 ani, Editura Humanitas publica o broşură intitulată „321
de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea”. Broşura avea o
scurtă prefaţă, purtând un titlu pompos: „O posteritate în 50 de
pagini”. Editorul credea cu trufie şi lipsă de cuviinţă
că a surprins profilul spiritual al marelui gânditor creştin în
„haina atât de subţire a 50 de pagini dactilografiate”. Petre
Ţuţea era acuzat că nu a avut responsabilitate în ceea ce a
scris, elaborând „câteva mii de pagini indigeste şi inutile”, care „nu vor
constitui niciodată o operă”. Concluzia era că din Petre Ţuţea
rămân doar câteva sute de vorbe memorabile.
Interesant este că Radu Preda publică în 1992, la vârsta de 20 de
ani, tot la Editura Humanitas, un jurnal în care personalitatea exemplară
a lui Petre Ţuţea era minimalizată şi în care, din
îndelungata sa experienţă juvenilă şi cunoaştere
filozofică şi teologică, avea „presimţirea că nu opera
va face din Ţuţea un model, ci mai degrabă, dacă nu chiar
exclusiv oralitatea”. Preda urma modelul lui Liiceanu, care făcuse
acelaşi lucru cu Noica, în „Jurnalul de la Păltiniş”
(Ţuţea a fost printre primii care au observat diversiunea lui
Liiceanu). Ca să nu mai vorbim de impertinţa junelui când
vorbeşte despre „labilitatea” lui Petre Ţuţea, de „trecerile
radicale de la o opinie la alta ”. Bineînţeles, atât Liiceanu, cât şi
Preda, sunt acompaniaţi de Horia Radu Patapievici, care descrie ca fiind
foarte plicticoase cărţile lui Ţuţea.
În acest context, credem că
este importantă mărturia lui Noica din care aflăm că, în
timpul unei anchete la Securitate, ofiţerul care îl maltrata îi spune la
un moment dat: „Bă, cu mine nu-ţi merge, eu l-am anchetat şi pe
Ţuţea!”. Se pare că acel securist, în nemernicia lui,
înţelesese mai mult decât cei mai sus pomeniţi. Distinşii
intelectuali, lipsiţi de smerenia creştină, nu puteau percepe
încreştinarea sistemului pe care o săvârşea Ţuţea.
Sau, poate, nu voiau s-o înţeleagă! Şi confirmau în timp temerea
magistrului că „ăştia vor să facă din mine un
bătrân sclerozat, reacţionar şi vorbăreţ”.
Se spune că Liiceanu îi purta pică pentru că Ţuţea
afirmase că, în timp ce Nae Ionescu a produs profesori universitari, Noica
a produs numai asistenţi. Deşi nu l-a avut la inimă, când a fost
vorba de bani, Liiceanu a ştiut să-l exploateze la maxim. De curând,
Editura Humanitas a lansat un audiobook cu „vorbele memorabile” ale lui
Ţuţea. Editura recunoaşte că a intervenit în transcrierea
vorbelor lui Petre Ţuţea, dar că a făcut-o, chipurile, în
„spiritul” lui. De parcă spiritul celui care oscilează între Marcello
şi Siegfried (numele de alint ale maşinilor lui Liiceanu, un Alfa
Romeo şi un BMW) poate recunoaşte spiritul celui care se mişca
între Dumnezeu şi neamul său.
Publicăm, în continuare, o punere la punct justificată pe care regretatul jurnalist şi scriitor braşovean Marius Petraşcu i-o făcea lui Liiceanu imediat după apariţia broşurii. Bine-l citise!
Florian PALAS/ http://www.veghea.ro/
ŢUŢEA – UN FILOZOF NEIMPORTANT?
LIICEANU – UN NECROFAG DE CLASĂ!
Este, e adevărat, o anumită inflaţie pe piaţa
românescă, de carte. Suntem inundaţi de maculatură porno, poliţistă,
de romane de dragoste dulceagă şi reeditări ale unor
cărţi de success, dar nu de valoare, din trecutul mai mult sau mai
puţin îndepărtat. Din când în când apar şi cărţi de
valoare. Unele trec neobservate, altele, cum este cazul „Pendulului lui Foucault”,
sunt mai greu de digerat de către publicul cititor şi nu stârnesc
comentarii nici în presă şi nici în cafenele, unde se
desfăşoară, acum, viaţa noastră publică.
Cu opera filosofică a lui Petre Ţuţea s-a întâmplat ceva deosebit. Ea a prins imediat la tânăra generaţie, căreia avea să-i comunice ceva, cu toate că puţini au mai auzit, înainte de decembrie 1989, de numele gânditorului român, claustrat într-o celulă bucureşteană.
După epuizarea mitului Noica, a mitului Eliade, a mitului Cioran, tânăra echipă de intelectuali l-a descoperit totuşi, pe Ţuţea. Şi a găsit în cărţile sale ceea ce lipsea din cele ale înţelepţilor români cunoscuţi, adică un sistem. Lucrul poate deranja pe cineva, iar primul care a sărit împotriva martirului gândirii româneşti a fost, normal, cel care a încercat să-şi facă platformă sugând din seva unui moralist eclectic şi spumos, dar fără de substanţă creatoare. Mă refer la Gabriel Liiceanu şi la Constantin Noica.
Nu am nimic nici cu unul, nici cu celălalt, să-i fie ţărâna uşoară. Rău este că, aşa cum ne-am învăţat, ne trezim din când în când să ne negăm valorile. Iar Ţuţea este o valoare pentru spiritul românesc. Indiferent ce se trezeşte să sporovăiască Liiceanu.
„Eu deschid tratatul de antropologie şi mă plictisesc. Ţuţea nu este un autor”, declară pasagerul de la Păltiniş. După el, Ţuţea este o păcăleală. Şi e păcat. Pentru că, în optica multora, opinia unui Liiceanu poate fii atât de importantă, încât să facă o operă să nu mai fie citită. Iar opera lui Ţuţea există, ea este scrisă, oricât ar declara-o elevul lui Noica orală şi decăzută din dreptul de a intra în sfera filosoficului.
Dacă ar fi avut şansa să trăiască în antichitate, sigur editorul de la Humanitas (numele editurii nu este întâmplător) l-ar fi declarat şi pe Socrate drept un impostor în ale gândirii. Aşa se poartă şi acesta este spiritul celor care nu sunt în stare să dea o operă propie. A terfeli, însă, acum, când este mai necesar ca oricând să ne aplecăm asupra cărţilor de valoare, tocmai numele celui care, după căderea dictaturii a fost în stare să ne ofere o asemenea operă, este, fără nicio îndoială, o faptă necugetată sau o greşeală deliberată cu consecinţe imprevizibile.
Nu pentru cariera postumă a lui Ţuţea, ci pentru cea antumă a lui Liiceanu.
Marius PETRAŞCU
Posted by Roncea at 8:45 PM
