REVOLUŢIONARII SOLICITĂ FINALIZAREA DOSARELOR REVOLUŢIEI DIN 1989

 

Zeci de revoluţionari, aflaţi în greva foamei de câteva săptămâni, solicită înlocuirea membrilor comisiei care verifică dosarele de preschimbare a certificatelor de revoluţionar. Greviştii acuză că mulţi dintre cei reclamaţi nu au dreptul să facă astfel de verificări. Totodată, revoluţionarii cer medierea preşedintelui Traian Băsescu în conflictul cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor şi cu preşedintele acestei instituţii. Pe de altă parte, revoluţionarii mai cer finalizarea cercetărilor în dosarele Revoluţiei precum şi adoptarea legilor lustraţiei şi a votului uninominal.


Oamenii sunt revoltaţi că, la 18 ani de la revoluţie, încă nu se ştie adevărul despre acele zile. Protestatarii îi numesc mari impostori şi criminali pe cei au ajuns la putere, dar nu au ieşit în stradă în decembrie 1989. Protestatarii au lansat un atac la adresa secretarului de stat pentru problemele revoluţionarilor, Puiu Nicolae Fesan, pe care îl acuză că are certificat de reţinut în revoluţie, fără să fi fost vreodată în această situaţie. În baza acestui act, Fesan ar fi primit în 1996 un spaţiu comercial în Sibiu, iar acum câteva zile, 110 hectare de teren, pe care ar urma să le împartă cu alte două persoane, susţin revoluţionarii.


Ei susţin de asemenea că Fesan ar fi refuzat să publice lista informatorilor, pe motiv că în document ar apărea şi numele fratelui său. De cealaltă parte, secretarul de stat susţine că a dat publicităţii lista, iar certificatul de reţinut l-a restituit deja, deşi l-ar merita. Revoluţionarii sunt nemulţumiţi şi de procedura pentru preschimbarea certificatelor de revoluţionari şi cer prelungirea termenului până la sfârşitul anului.


Antena 3


Adăugat: 20 ianuarie 2008