Miercuri, 16 aprilie 2008

De două decenii, victimele politicului

POLITICIANISM. La fiecare festivitate

dedicată evenimentelor din 1987 politicienii

se întrec în discursuri şi promisiuni

EROII DE LA BRAŞOV ● Parlamentarii amînă acordarea compensaţiilor
După suferinţele îndurate pentru curajul de-a se opune deschis regimului comunist în noiembrie 1987, muncitorii de la Braşov au fost iarăşi "trataţi cu flit" şi în actualul Senat. Senatorii care au respins ordonanţa aducătoare de înlesniri dau vina pe guvern şi se oferă să facă ei o lege corespunzătoare.

Amînaţi şi purtaţi cu vorba de la Traian Băsescu la Călin Popescu Tăriceanu, de la Guvern la Parlament şi de la Parlament înapoi la Palatul Victoria, participanţii la revolta de la Braşov din noiembrie 1987 sînt la capătul răbdării. Autenticii anticomunişti aproape şi-au pierdut speranţa că zisa recunoştinţă din partea societăţii mai înseamnă şi altceva decît discursuri la adunări festive şi cal de bătaie în apropiata campanie electorală. În alegeri – fie că-şi spun liberali, democraţi sau social-democraţi – se vor înfrunta "adversari" proveniţi, majoritatea, din Cartierul Primăverii, urmaşi ai celor care au ordonat reprimarea opoziţiei lor comuniste! În cele două decenii care au trecut de la protestul lor pedepsit cu asupra de măsură, bolile grave de care suferă adevăraţii eroi ai luptei împotriva comunismului se agravează. Şi poate că pentru unii "mîine" va fi "prea tîrziu"...

BRAŞOVENII, TRATAŢI CU INDIFERENŢĂ. După evenimentele din decembrie 1989, majoritatea muncitorilor deportaţi ulterior protestului de la 15 noiembrie 1987 s-au întors în oraş. Deşi unii dintre ei erau grav bolnavi, au refuzat să primească drepturile sociale prevăzute de legea revoluţionarilor, la modă în acele vremuri. Considerîndu-se deţinuţi politic, au ales compensaţiile acordate în temeiul legii nr. 118/1990, care reglementa asistenţa foştilor luptători anticomunişti. Însă acel act normativ avea în vedere foştii deţinuţi din închisorile comuniste – persoane în vîrstă, aflate la pensie –, care primeau drepturi băneşti proporţional cu anii petrecuţi în temniţă. Dar protestul muncitorilor braşoveni s-a petrecut la finele lui 1987, cu numai doi ani înainte de căderea comunismului. În scurt timp, protestatarilor braşoveni le-au fost micşorate drepturile băneşti şi tăiate reducerile la medicamente, pe motiv că aveau salarii, fiind integraţi în "cîmpul muncii". Alegînd calea onoarei, compensaţiile au rămas mai mult simbolice, spre deosebire de cele obţinute de revoluţionari. N-au reuşit să obţină nici măcar un control medical total, deşi se spune că au fost iradiaţi în timpul anchetelor, mulţi dintre ei avînd afecţiuni ale sistemului osos sau le cădea părul. Astfel că în ultimii ani au solicitat guvernanţilor să le dea o nouă lege care să le permită pensionarea mai devreme cu cîţiva ani (deoarece majoritatea nu mai poate lucra din cauza acutizării bolilor), o compensaţie lunară precum şi asistenţă medicală gratuită.

În preajma aniversării a 20 de ani de la greva din 1987, Călin Popescu-Tăriceanu le-a promis o ordonanţă de urgenţă care să le rezolve solicitările, premierul întîlnindu-se cu cîţiva dintre muncitori la Palatul Victoria, şi publicînd pe site-ul guvernului promisiunea iniţiativei legislative. După cîteva luni de amînări, juriştii guvernului le-au spus braşovenilor că nu puteau emite un act legislativ doar pentru 150 de oameni, cîţi sînt ei, urmînd să-i includă în Legea Recunoştinţei, care se referea la drepturile revoluţionarilor. Dar iată că – voit sau nu – aceiaşi jurişti ai Executivului n-au ştiu ce lege să modifice pentru a rezolva doleanţele luptătorilor anticomunşti de la Braşov!

CHICHIŢELE... "REVOLUŢIEI"!  Luni, plenul Senatului a respins însă ordonanţa de urgenţă iniţiată de guvernul Tăriceanu. Respectiva ordonanţă ar fi trebuit să modifice legea nr. 341 din 2004, a Recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptători care au contribuit la victoria Revoluţiei din decembrie 1989. Dacă acest lucru s-ar fi întîmplat, braşovenii beneficiau de aici înainte de aceleaşi drepturi ca şi "revoluţionarii". Dar parlamentarii din Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din decembrie 1989 şi Comisia Juridică susţin că de fapt guvenul nu ştie ce lege trebuie modificată pentru ca eroilor de la Braşov să li se facă, în sfîrşit, dreptate. Membrii amintitelor comisii consideră că, dacă se dorea acordarea unor drepturi în plus faţă de cele deja existente, ar fi trebuit să se propună modificarea altui act normativ. "Aleşii" motivează că schimbarea în forma propusă de guvern ar atrage consecinţe nedorite pentru "revoluţionarii din ’89". "Toate certificatele eliberate pînă în momentul de faţă (de revoluţionar, n.n.), în număr de aproximativ 10.000, se scrie în Raportul comun de respingere a Ordonanţei, ar trebui retrase şi modificate, deoarece sînt tipărite cu titlul legii 341/2204 (a cărei modificare este cerută de guvern, n.n.), iar prin această ordonanţă se propune modificarea titlului."

ANTICOMUNIST CU VOIE DE LA STĂPÎNIRE. Senatorii s-au declarat în dezacord şi cu altă prevedere. În forma propusă de guvern, calitatea de "persoană care a suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987" se realizează de către direcţiile de muncă şi protecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pe baza avizului consultativ prealabil al "Asociaţiei 15 Noiembrie 1987", pe cînd cea de revoluţionar era certificată de comisii guvernamentale şi parlamentare. Cu alte cuvinte, în cazul de faţă nu poţi fi anticomunist decît cu voia.... comisiei.

ALTE SCRIPTE, ALTĂ AMÎNARE. Ca să împace şi capra şi varza, adică şi cerinţele tehnice, şi doleanţele braşovenilor, "un grup de parlamentari" a iniţiat un alt proiect de lege care preia exact conţinutul ordonanţei de guvern. Aparent, soluţia ar trebui să fie bună pentru toată lumea: legea întruneşte cerinţele tehnice, iar muncitorii de la Braşov îşi primesc drepturile. Numai că noul proiect va trebui să parcurgă din nou toate fazele procesului legislativ. Pe scurt, muncitorii de la Braşov sînt amînaţi încă o dată.

Dacă la mijloc este incompetenţa Guvernului care nu ştie ce lege să modifice sau dacă "grupul de parlamentari" vrea "să-i ia faţa" lui Tăriceanu, în beneficiul imaginii electorale, pentru muncitorii bolnavi şi deznădăjduiţi n-are nici o importanţă. Tot ce contează este că în loc de alinări pentru suferinţele îndurate au primit – pentru a cîta oară din ’89 încoace? –, iarăşi promisiuni.

"Nu vrem să ne amestecăm cu alţii‘‘

Drepturile celor care au participat la revolta din noiembrie 1987 au devenit miza unor dispute politice şi au sfîrşit sufocate de diferite interese. "PSD nu susţine ordonanţa, pentru că încalcă prevederile Constituţiei", a declarat în timpul dezbaterilor de luni din Senat pesedistul Doru Ioan Tărăcilă, acuzînd şi Guvernul de interese electorale. "În loc să promoveze o lege de mărire a drepturilor tuturor revoluţionarilor, a făcut o categorie aparte din cei de la Braşov, lăsîndu-i pe ceilalţi deoparte", a mai spus Tărăcilă. Un alt pesedist însă, deputatul Emilian Cutean, şeful comisiei parlamentare a revoluţionarilor din decembrie 1989, explică însă mult mai simplist opoziţia PSD faţă de includerea novembriştilor în legea revoluţionarilor din decembrie 1989. "Nu ne convine să intre în legea noastră (a revoluţionarilor din ’89 – n.r.). Să-şi facă legea lor", spune Cutean. "Lupţi, lupţi, dar depinde cu ce rezultate. Noi am ieşit trei zile în stradă şi am dat jos un regim. Alţii au luptat 20 de ani şi n-au rezolvat nimic", declară Cutean cu cinism. Consilierul premierului, Stejărel Olaru, iniţiator al legii, arată însă de ce s-a recurs la această ordonanţă. "Măsurile compensatorii din Legea 118 erau prea mici în comparaţie cu suferinţa îndurată de aceşti oameni. În urma discuţiilor cu reprezentanţii Asociaţiei «15 noiembrie 1987», am hotărît să fie prinşi în această lege a recunoştinţei. Luptătorii novembrişti nu au însă nevoie de certificate, aşa cum se spune, pentru că ei pot să-şi dovedească prin documente faptul că au fost deţinuţi sau deportaţi", spune Olaru, răspunzînd şi acuzaţiei de calcul politic. "De lege ar beneficia 150 de oameni. Cum poţi schimba balanţa politică dintr-un oraş cu 150 de voturi?", conchide Olaru.

Monica Iordache Apostol

Adevăraţii disidenţi anticomunişti

Muncitorii de la Întreprinderea de Autocamioane Braşov au fost victimele unei cumplite represiuni după protestul lor contra regimului ceauşist de la 15 noiembrie 1987. Sătui de dificultăţile economice şi de regimul comunist care înşelase aşteptările muncitorilor, ei au oprit lucrul în noaptea de 14 noiembrie, motivînd reducerile salariale tot mai mari. A doua zi dimineaţă au pornit spre sediul Comitetului Judeţean de Partid. Marşul lor nu a fost oprit de miliţie, întrucît la 15 noiembrie 1987 se organizau alegeri locale, iar forţele de ordine erau concentrate la secţiile de vot. Pe drum s-au alăturat protestului şi alţi braşoveni, iar odată ajunşi la punctul final au început să strige lozinci sociale ("Vrem pîine şi căldură!", "Vrem salarii!") şi politice ("Jos Ceauşescu!"). Au urmat anchete dure contra protestatarilor, "capii" acestora fiind maltrataţi de miliţieni şi securişti aduşi din toate colţurile ţării. La 3 decembrie autorităţile au pus în scenă procesul "capilor" revoltei, la Clubul Uzinei. 61 dintre aceştia au fost condamnaţi la pedepse între 6 luni şi 3 ani, cu executare la locul de muncă. Cei mai mulţi dintre protestatari şi familiile lor au fost deportaţi din Braşov.