Joi, 24 arilie 2008

Paul Goma despre falsificarea istoriei

Publicat in: Comentarii de Paul Goma . de Andrei Bădin

Paul Goma mi-a trimis un text spre publicare: INMER-Instititul National pentru Falsificarea Memoriei. Nu sunt de acord cu toate opiniile dlui Goma din acest text.Paul Goma este insa cel mai important opozant al regimului comunist si merita evident recunostinta noastra vesnica. Si are, mai ales, dreptul la cuvant.Fie chiar si la cuvinte mai dure la adresa celor care considera domnia-sa falsifica memoria si implicit istoria. Textul integral al lui Paul Goma in continuare:

Paul Goma

INMER - Institutul National pentru Falsificarea Memoriei. Caietele INMER (“Institutul National pentru Memoria Exilului Românesc”) nr. 11, martie 2008 publica dezbaterea “Psihiatria ca arma de represiune politica folosita de regimul comunist si reflectarea acestui fenomen în exil”. Un titlu neobisnuit de lung, pentru a comunica… altceva decât adevarul - dupa cum voi arata mai încolo.

Marturisesc: nu stiu de unde s-o iau, cum s-o privesc (despre dezbatere vorbesc)…
Pentru a patrunde “secretul” acestei reuniuni (la 18 octombrie 2007, la Jockey Club, Bucuresti) avînd ca tema folosirea psihiatriei ca arma politico-politieneasca a regimului comunist este imperativ necesar sa spun: în cele câteva ceasuri cât au durat dezbaterile dezbatatorilor care se ‘zbat - si ei! - sa rescrie Istoria Contemporana a României nu a fost rostit macar o data numele celor care au facut cunoscuta, prin Europa libera, aceasta “practica” si în România: al meu, de la Bucuresti si al lui Virgil Tanase, care, de la Paris, din casa Monicai Lovinescu, a înregistrat convorbirea noastra telefonica data spre difuzare în aceeasi zi.
Cu ce/cine sa încep? Nu am încotro: cu deschizatorul dezbaterii, Dinu Zamfirescu, cel care, în 1988, la Paris, împreuna cu Mihnea Berindei a pus la cale un putch minabil, fara vreun nobil scop decât acela de a o introduce ca vicepresedinte al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului în România pe fata Doinei Cornea, perfect necunoscuta în regiment si stralucind prin absenta de la manifestarile-manifestatiile noastre - pentru drepturile omului, desigur; cel care a transformat publicatia Institutului pe care-l conduce în jurnal-de-bord al “liberalilor” (de teapa unor turnatori de puscarie: Quintus, Cîmpeanu, Lazarescu, bolsevici-de-nadejde: Olteanu, Videanu, Melescan, Stolojan, utecisti - si istorici!- : Ungureanu, Cioroianu, Marius Oprea…) ; cel care de curând a impus cenzurarea volumui Antologia Rusinii (initiat de Virgil Ierunca), ce trebuia sa apara la INMER. Asadar indispensabilul Dinu Zamfirescu a început prin a comunica:
“Psihiatria ca arma de represiune politica este un subiect pe care trebuie sa-l abordam neaparat, deoarece, actualmente, opinia publica româneasca începe sa uite niste realitati care au existat pâna nu foarte de mult” (subl. mea.).
Intr-adevar: “opinia” (publica româneasca) “actualmente începe sa uite”, însa presedintele Institutului National pentru Memoria Exilului Românesc liberalul Dinu Zamfirescu vegheaza pe ziduri si o readuce în… Memoria Exilului Românesc prin… falsificare - cu ajutorul constient al lui Ion Vianu, al lui Gabriel Andreescu si cu acela abuziv-folosit la publicarea dezbaterilor în Caietul INMER, al lui Vasile Paraschiv (interventia sa a fost vadit “curatata” de pixul cenzurator al presedintelui - cu acordul principalilor participanti - de numele odiosului Goma…).
Pentru o mai corecta expunere a faptelor - care alta, decât una cronologica? - voi cita mai întâi din “Jurnalul de Iarna” din februarie-martie 1971 inclus în volumul meu de marturii Culoarea curcubeului - re-re-repet: cel trimis la topit de Liiceanu, fara ca vreunul dintre prietenii mei de atunci (printre ei: Zamfirescu, Andreescu, Vianu) sa se fi macar mirat, necum protestat… Voi reproduce apoi “adevarul” impus de INMER, de Zamfirescu, de Andreescu, de I. Vianu si de Paraschiv, cel abuzat-cenzurat de intelectualii de vârf ai României, nemultumiti de istoria-cum-a-fost-ea, de aceea au încercat sa re-scrie ei cu mâna lor istoria-cum-le-ar-placea-lor-sa-fi-fost.
Asadar, citez din Culoarea curcubeului (ed. Polirom, 2005, pag. 59, continuarea notatiei din 18 februarie (1977):
Ora 17,00: Abia acum aflu - de la Europa libera:
Ceausescu a tinut un violent discurs împotriva noastra. Dar când? Ieri, 17 februarie, zice Europa. Ieri? Dar cum am resimtit noi ieri-ul? A-ha, asa se explica barajul din jurul imobilului si ploaia de telefoane… atitudinale? Dar astea ar fi fost consecintele, nu… Nu, ce?
“(…) Manuel Lucbert în Le Monde din 19 februarie 1977, sub titlul “M. Ceausescu s’en est pris vivement a ceux qui «trahissent leurs pays»”(…)
“(21 februarie [1977], continuare)
(Tot) 18,50: Telefoneaza [jurnalista] Dessa Trevisan (convor-birea nu se întrerupe). Ma întreaba ce cred despre întâlnirea de mâine cu Burtica (nu de la mine stia). Raspund ca nu stiu, îi voi spune mâine - dupa…
Ora 19,15: Vasile Paraschiv reuseste sa strige la telefon:
«Ma aflu în pericol! Atentie!!»
Ce o fi patit? - întrebare retorica…
(Jurnal de iarna)”
“Am aflat mai târziu: îl haituiau securistii. Semnase cu o zi înainte, [în 20 februarie] iar azi (21 februarie) venise din nou la Bucuresti, sa aduca documentele care probau ca fusese internat în azil psihiatric. in acea seara va scapa de câini, însa în 23 februarie… (voi ajunge si atunci). (…)
“Halucinatii… Tot halucinatii sa fi fost, pentru [Cornel] Burtica [vicepremierul de atunci cu care avusesem o “intreve-dere” în 22 februarie], rapirea (altfel cum sa-i zic?) muncitorului Paraschiv Vasile, din fata casei mele, operata de baieti? Citez din scrisoarea pe care acesta avea sa mi-o înmâneze peste o luna (în 22 martie 1977)”:
“La 23 februarie 1977, ora 8 dimineata, pe când încercam sa intru pe scara blocului Dvs. am fost arestat de trei ofiteri de Securitate care erau postati în fata blocului si, desi se prefaceau ca repara ceva la masina supravegheau totusi cu atentie intrarea (…)
“(…) Halucinatii - iata ce i-au confiscat securistii lui Paraschiv:
“1. Cuvântarea Presedintelui Carter cu ocazia venirii la Casa Alba;
2. Biletul de iesire din spitalul Voila-Cîmpina, unde fusesem internat în mod fortat de ei, Securitatea din Ploiesti, la 23 decembrie 1976;
3. Copie dupa foaia de observatie de la spital;
4. Procesul-verbal de perchezitie de la domiciliul meu, facut la 12 noiembrie 1976.”
“Halucinatiile muncitorului Paraschiv Vasile continua:
“Colonelul Popa m-a întrebat daca îl cunosc pe Paul Goma si daca am semnat ceva. Am raspuns ca îl cunosc personal pe Paul Goma de la data de 20 februarie 1977, data la care mi-am dat adeziunea deplina la scrisoarea dânsului adresata lui Pavel Kohout si tovarasilor sai de la Praga - scrisoare deschisa pe care am semnat-o si eu. £i ca am mai fost la dânsul a doua zi, la 21 februarie si ca azi, miercuri 23 februarie ar fi fost a treia oara, daca Securitatea nu m-ar fi împiedecat sa comit acest «delict politic». Colonelul Popa mi-a zis ca el îmi da un «sfat»: sa rup orice contact cu Goma. Mi-a spus ca daca întrerup contactul cu Goma îmi anuleaza diagnosticul de nebun. Am zis ca eu actionez dupa cum îmi dicteaza constiinta”.
“(24 februarie) [1977]
Ora 20: Paulina Catanescu. Si ea a fost internata de mai multe ori în azile psihiatrice (Cula, Balaceanca).”
“Sâmbata 26 februarie [1977]
(…) in cursul diminetii, vizite: Paulina Catanescu, (…)
Ora 17,15: imi telefoneaza de la Paris Virgil Tanase. imi cere un interviu pentru Les Nouvelles Littéraires. Ciudat, dar asa e: telefonul nu a fost întrerupt, cu toate ca îi transmit: SI iN ROMÂNIA SE PRACTICA INTERNARILE iN AZILE PSIHIATRICE PENTRU DELICTE DE OPINIE.
ii marturisesc “corespondentului”: 1. Ca, acum, telefonul meu nu este, ca de obicei, întrerupt; 2. Ca, spre rusinea mea, nu stiam (desi ramasesem în legatura cu fostii colegi de închisoare si de domiciliu obligatoriu) ca se practica internarea-la-nebuni, ca în Rusia. ii mai spun ce am aflat: internarile sunt decise în virtutea unui Decret (Nr. 15, din martie 1965), deci exact din luna în care crapase Gheorghiu-Dej. Ceea ce parea de neconceput (anume ca Ceausescu ar fi rupt-o cu legile si practicile staliniste ale lui Dej) se dovedeste a fi realitate în cazul criminalului Decret 15 - adevarat, lansat de Dej, dar aplicat de Ceausescu. ii mai spun: Venisera la mine, pâna în acel moment, 8 persoane, victime ale internarilor-la-nebuni. Adunasem materiale doveditoare: bilete de iesire din spital, foi de diagnostic etc - de la Paraschiv Vasile, muncitor, de la Brasoveanu Gheorghe, economist (internat de mai multe ori, ultima pentru ca tinuse într-un cerc restrâns o comunicare: “Stiinta si religie”), de la Catanescu Paulina, inginer chimist - despre care mai vorbisem - si de la Stoean Paun, inginer mecanic - acesta era amenintat cu internarea, fiindca, disperat de sicanele de la serviciu, aparuse în uzina cu, pe piept, ecusonul pe care scria SCLAV.”

Din rapoartele Securitatii (recuperate prin CSNAS):
(16) Interviu luat prin telefon de Virgil Tanase [în 26 februarie], aparut în revista Les nouvelles littèraires nr. 2574 din 3-l0 martie 1977 - ortografia le apartine, n.m. P.G.
(P.G):…Iar cei, din nefericire foarte rari, care îndraznesc sa o spuna sînt trimisi daca nu la închisoare, cel putin la spitalele psihiatrice. [bifat cu un X mare si marcat cu o linie verticala]
V.T.: Ce sînt aceste spitale în România?
P.G.: Internarea în spitale de psihiatrie pentru delicte de opinie este reglementata prin Decretul nr. 12 din 1965. [bifat cu semnul vazut] Cunosc opt cazuri între care cel al lui Gheorghe Brasoveanu, care a fost internat aci din cauza unei conferinte despre “Viata si Dumnezeu”. in momentul de fata, lucrez la o carte care trateaza aceasta problema.]


“[tot 26 febr.] Ora 17,30: Vizita: Familia Nuta. Tot atunci: Sandu (Gh.) îmi telefoneaza, ca sa ma anunte: Fusese chemat la Pasapoarte!
Ora 19,10: Europa Libera s-a dezmortit de-a binelea: transmite bomba pe care l-o furnizasem acum doua ore, anume: si în România se practica internarile psihiatrice pe motive politice! Asa, da!
(Jurnal de iarna)”


“Duminica 27 februarie [1977]
“(…) Nota: Mai târziu aveam sa aflu ca, în acea zi - 27 februarie 1977 - luase fiinta, la Paris, Comitetul Francez pentru Apararea drepturilor Omului în România, din initiativa unor tineri francezi care lucrasera în tara noastra ca sociologi, etnografi, istorici. Comitetul a avut un rol determinant, atât în informarea opiniei publice franceze despre ceea ce se petrecea în România, dar si în apararea noastra, acelor aflati la cheremul Organelor (mai apoi Comitetul s-a transformat în Liga afiliata Federatiei Internationale pentru Apararea Drepturilor Omului).”
”Miercuri 2 martie [1977]
Ora 8: Telefonul, în continuare, mort.
(…) Ora 10: Telefon de la Paulina Catanescu. Speriata, îngrozita de urmaritori.”


“(…) Joi 3 martie [1977]
(…) intre 14,30-18,10: Negoitescu. Foarte important! (Ana Maria a plecat la “Louis” la ora 5, s-a întors la 7).”


“(…) Vineri 11 martie
Ora 8,45: TV canadiana canalul francez. Interviu pâna la ora 9,30. intre 12-14: Nego cu I. Vianu!
(Jurnal de iarna).”


Nota din aprilie 2008:
Deci, stirea despre internarile psihiatrice în România a fost difuzata în 26 februarie (1977), iar I. Vianu a venit abia dupa doua saptamâni, în 11 martie sa semneze Apelul nostru, pentru respectarea drepturilor omului - aducînd si un text al sau, despre sfâsierea românului care cere emigrarea din România.
Tot din rapoartele Securitatii:
19) Interviu acordat Agentiei americane de presa U.P.I., aparut în fragmente în cotidienele “Le Monde” nr. 9995 din 19 martie, “Die Welt” nr. 64 din 17 martie 1977:
“Paul Goma a afirmat ca exista în România spitale de psihiatrie în care autoritatile nu ezita sa-i interneze pe opozanti. El a citat numele a patru asezaminte (spitalele Balaceanca, Cula, Poiana Mare si Petru Groza), dintre care primele doua în Bucuresti, în care, dupa cîte stie el, au existat cazuri de acest fel. Scriitorul s-a declarat gata a furniza identitatea a trei persoane care au suferit un atare tratament si care i-au adus dovezi confirmînd internarea lor psihiatrica din motive politice. El spera sa poata înmîna aceste declaratii Conferintei de la Belgrad. [bifat cu semnul vazut si marcat cu o linie verticala]
20) Interviu acordat Agentiei americane de presa U.P.I., aparut în fragmente în cotidienele “Le Monde” nr. 9995 din 19 martie, “Die Welt” nr. 64 din 17 martie 1977:
“Paul Goma a afirmat ca exista în România spitale de psihiatrie în care autoritatile nu ezita sa-i interneze pe opozanti. El a citat numele a patru asezaminte (spitalele Balaceanca, Cula, Poiana Mare si Petru Groza), dintre care primele doua în Bucuresti, în care, dupa cîte stie el, au existat cazuri de acest fel. Scriitorul s-a declarat gata a furniza identitatea a trei persoane care au suferit un atare tratament si care i-au adus dovezi confirmînd internarea lor psihiatrica din motive politice. El spera sa poata înmîna aceste declaratii Conferintei de la Belgrad. [bifat cu semnul vazut si marcat cu o linie verticala]
21) Declaratie facuta lui Klas Bergman, corespondent al ziarului “Dagens Nyheter, [insert de mâna din care nu se întelege decît primul din cele trei cuvinte: coditian] aparuta în nr. 98 [insert de mâna: din 12 aprilie] al cotidianului respectiv :
(…) Goma vorbeste de asemenea despre trei persoane care din cauza activitatii lor politice au stat internati într-o clinica de psihiatrie. Este vorba de Vasile Paraschiv, un fost membru de partid mai în vîrsta, inginer Paulina Catanescu si economistul Gheorghe Brasoveanu. Un al patrulea, Paun Stoian, un inginer care drept protest împotriva sistemului a purtat un mic afis cu inscriptia “sclav” a fost amenintat ca va fi internat într-o clinica de psihiatrie...
Sa vedem cum prezinta INMER (“Memoria Exilului”):
Asadar presedintele Zamfirescu Dinu îl introduce pe:
Ion Vianu care declara:
“Eu am elaborat mai multe studii asupra acestei probleme specifice, deoarece, fara falsa modestie, am fost primul medic care, în tara gasindu-ma, am vorbit despre abuzurile politice ale psihiatriei în mod public si am facut-o si dupa ce am parasit România”. (subl. îmi apartine, P.G.)
In curând se vor împlini doua decenii de când I. Vianu tot invoca în interventiile sale publice - orale, scrise - un articol al sau publicat în “Viata româneasca” mult înainte de 1977, în care demascase psihiatria politica. Nu va fi, în sfârsit, momentul ca autorul articolului sa-l republice, macar partial, pentru ca cititorul sa judece pe text ce si cum anume scria el, mult înainte de 1977, “fara falsa modestie (…), despre abuzurile politice ale psihiatriei” ?
“(…) [despre] “aceasta intentie deliberata [din partea puterii statale] eu am avut cunostinta de ea începînd de la sfârsitul anilor saizeci” (…) “in afara de propriile mele marturii exista discursul lui Ceausescu din 1 octombrie 1968 (…)
“Ca sa va imaginati putin (…) era cazul unui avocat în vârsta, Haralamb Ionescu, de la Brasov, care a venit [“a venit?”, singur, din proprie initiativa? - în româneste se spune: “a fost adus” - observatia mea, P.G.] la Spitalul Central dupa ce facuse [sic] urmatoarea actiune: scrisese Secretarului General al Natiunilor Unite pentru a-i spune ca nu sunt drepturile omului în România (…) Mi s-a cerut atunci sa fac parte din comisia de expertiza si am refuzat. Si de atunci a început o evolutie personala despre care nu vreau sa vorbesc acuma, pentru ca nu este interesul acestei seri sa vorbesc despre mine”…
Ba da: interesul acelei seri ar fi fost ca I. Vianu sa vorbeasca despre sine, spunînd adevarul despre acel episod. Anume ca stirea despre internarile psihiatrice fusese difuzata în 26 februarie (1977), iar el, I. Vianu a aparut abia în 11 martie, însa numai ca sa semneze Apelul nostru pentru a obtine pasaport de emigrare, pâna atunci refuzat. Si nu a facut-o: adevarul ar fi contrazis “varianta” sa, eroica si “fara falsa modestie”. Dar nici dupa acea data (ne-am mai întâlnit pâna la 1 aprilie, când am fost arestat: si dupa ce am fost liberat) I. Vianu nu s-a manifestat prin vreo declaratie scrisa ori orala (prin telefon, Mariei-France Ionescu, de pilda) împotriva internarilor psihiatrice. A deschis gura abia dupa ce a ajuns în Elvetia fata de jurnalista Nicoleta Franck.
Pâna la aparitia Caietului INMER nu vedeam importanta “prioritatii” denuntarii psihiatriei politice în România.
In 1977 consemnasem pe foi de hârtie ceea ce, în 1978, la Paris avea sa alcatuiasca un capitol, “Jurnal de iarna” al marturiei editata în 1979, la Seuil, în traducere franceza, sub titlul Le Tremblement des hommes (titlul original fiind: Culoarea curcubeului). Si în acea împrejurare ma considerasem un simplu agent purtator de mesaje ale concetatenilor mei cei fara glas si fara de putere. Astfel “tratasem” Apelul pentru respectarea drepturilor omului - despre a caror încalcare eram documentat pâna peste cap; astfel am facut pe curierul (si telefonic), atunci când am aflat cumplita veste: si în România se practica internarea-la-nebuni-pentru-normalitate-cetateneasca, dupa modelul sovietic, stire aflata de mine abia în 26 februarie 1977 (de la Paraschiv, Catanescu, Brasoveanu, Stoean Paun…).
Am facut-o - pentru ca era normal sa o fac, oricine în locul meu ar fi facut la fel, fara a revendica “prioritatea”, fara a pretinde recunostinta vesnica din parte “opiniei publice”. Asa credeam pâna la citirea Caietului INMER. Spre surpriza si durerea mea, iata: exista oameni - printre fostii mei prieteni - care intervin acum, dupa 30 ani, pentru a re-scrie, ei, becisnicii, istoria noastra.
Re-scriitor al Istoriei României, în afara de sinistrul sovietist Roller, l-am avut, recent, pe Tismaneanu - el, aparînd (“cu ghearii si cu dintile”, vorba unui congener al sau) “conceptia sa, academica… cea care, cu binecuvântarea lui Basescu, a falsificat istoria contemporana a României prin mutilare (eliminînd fara opozitie din partea colegilor din Comisie: Manolescu, Mihaies, Patapievici, Monica Lovinescu, Zub… perioada 28 iunie 1940-iulie 1941, apoi pe cea dintre martie 1944 si 1946, pentru a nu-i contraria pe rusii ocupanti ai Basarabiei si Bucovinei, apoi ai României câta mai ramasese, în nici un caz ofensa pe evreii auxiliari zelosi, feroci ai Ocupantului bolsevic) si prin falsificare, chiar inversare a termenilor - un exemplu din o suta: Raportul sau - tiparit în foarte multe exemplare la Humanitas BMW - pretinde ca “Ceausescu îi alungase din România pe evrei”. Or toata lumea stie ca Ceausescu avea alte pacate, toate grele, de pe urma carora patimisera numai românii, nu si evreii - acestia colaborasera cu regimul comunist, alcatuind ei însisi Aparatul de Stat si de Partid, câta vreme avusesera cetatenia româna, însa si dupa ce emigrasera devenind israelieni, francezi, germani, americani.
Si iata-i acum pe impotentii târâie-obiele adunati la INMER, profitînd de prezenta lui Vasile Paraschiv, singurul om cinstit din acea adunatura de impostori, mincinosi “directori de constiinta”, încercînd sa intre în Istorie prin usa din dos, frecventata de slugi, de furi si de tâlhari. (Imi vine în minte o zicala amarâta: “Ceausescu, neizbutind sa intre în istorie, vrea sa intre în geografie”).
Si în “marturiile” despre denuntarea psihiatriei în România I. Vianu procedeaza ca si în acuzatiile de antisemitism la adresa mea: deschide gura si lasa cuvintele sa-i curga pe barbie, pe pieptii camasii, ca dintr-un robinet uitat deschis - fara a tine seama de proprietatea lor, de adevarul lor.
Daca avea cunostinta de abuzurile psihiatrice “începînd de la sfârsitul anilor saizeci” de ce nu le-a denuntat de atunci?, iata, eu am marturisit ca abia în februarie 1977 am aflat despre acestea si pe data… am turnat! Pentru cei care umbla pe la memorie amintesc: si atunci domnea teroarea lui Ceausescu si a Securitatii.
Apoi: ce înteles ascunde afirmatia: “in afara de propriile mele marturii exista discursul lui Ceausescu din 1 octombrie 1968” ?
Nu am patruns pâcla groasa a discursului sau deslânat, incoerent, îl las asa, neatins.
Aproape ma obisnuisem cu absenta sa scrobito-somnolifera în prezidiile conferintelor, a colocviilor, înca de la prima editie a Amintirilor în dialog (cu M. Calinescu), unde era evidenta - la amândoi - autoamnezierea. De aceea m-a surprins dureros agresivitatea cu care m-a atacat acum câtva timp - tot în INMER - si scuipîndu-ma cu: “antisemit basarabean”! Atunci dedusesem ca, tot dormitînd prin comitete si comitii si prezidii alaturi de Monumentul Nesimtitorismului Dâmbovitelin, Oisteanu-Oigenstein, caprarul holocaustolog îl alfabetizase pe fiul lui Tudor Vianu soptindu-i “ultimele stiri”. Din acestea I. Vianu retinuse doar ca sunt “antisemit” si “basarabean”; din lene, confectionase grabit: “antisemit basarabean” - si adormise la loc.
Din Dezbaterea de la INMER reiese ceva mult mai grav: I. Vianu este, nu doar un indiferent (fusese o viata întreaga de aceea dialogase atât de armonios cu un Matei Calinescu), ci a devenit de câtiva ani militant holocaustolog. Or scopul suprem al acestora (care cred fara a cerceta) este suprimarea memoriei celuilalt (goi-ul). Prin omisiune a adevarului de toti stiut si prin fabricare de neadevaruri - ca aici.
Ce ocazie mai fericita pentru un veninos ca Dinu Zamfirescu de a-si exercita puterea (sic) prin cenzurarea celor care nu-i împartasesc optiunile (resic), la urma urmei, prin rescriere a istoriei, visul oricarui cacanar slugoi, fie el Roller, fie Tismaneanu, fie Marius Oprea (Comisia încredintata lui de Tariceanu, avindu-l ideolog-sef pe securistul sionist “Radu Ioanid” a fost neutralizata de Basescu prin Tismaneanu, însa “programul” era identic: fara perioada iunie 1940 - 1946 - ca sa nu-i supere pe americanii de la Tel Aviv). Imi arde si el o copita, scriind:
“As sublinia aportul deosebit al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului în România si a lui Mihnea Berindei care crede ca a fost printre primii care a relevat în Occident acest fenomen. Pe urma bineînteles abuzul (…) a fost reflectat si în emisiunile posturilor de radio Europa libera si BBC”.
“Pe urma” au fost hoitarii, profitorii, “primii”, falsificatorii memoriei - ca el, ca Vianu, ca Andreescu.
Asadar, iata cum stam: “Primul care a demascat psihiatria politica în România a fost - fara falsa modestie - I. Vianu (dar al doilea?); “printre primii care au relevat în Occident acest fenomen” a fost, cine altul daca nu Berindei!?
Inmer-istii refuza sa pomeneasca numele lui Virgil Tanase “corespondentul” meu telefonic si semnatarul primului text care relevase fenomenul (în Les Nouvelles Littéraires). Nu sunt consemnate nici numele Monicai Lovinescu si al lui Virgil Ierunca, în casa carora se afla instalat Comitetul pentru apararea drepturilor omului si unde s-a înregistrat convorbirea noastra - pentru a fi difuzata în aceeasi zi dupa doua ore, la Europa Libera (26 febru-arie 1977). Pentru INMER-ul falsificator al adevarului nu au existat nici Maria Bratianu, nici Marie-France Ionesco, nici Tepeneag, nici Anne Planche, nici Alain Paruit, nici Matei Cazacu, nici Trifon, nici Doicescu, nici…
Si, desigur, nici macar din greseala nu a fost pomenit numele odiosului “antisemit basarabean”: Paul Goma…