Miercuri, 25  iunie 2008

Dezvaluiri despre grupul de la Iasi

de Andrei Bădin

Grupul de la Iasi din perioada comunista: Liviu Cangeopol, Dan Petrescu, Luca Pitu si altii. Cangeopol si Dan Petrescu au fost printre cei putini care au luat atitudine fata de dictatura comunista atunci multi dintre noi taceam. In saptamanalul New York Magazin, Liviu Cangeopol (foto) a declansat o polemica cu fostii sai tovarasi de la Iasi. Episodul 2 este plin de acuzatii la adresa lui Dan Petrescu (prin care SRI a lansat minciuni despre Cangeopol) si tovaras al lui Adrian Costea de la Paris (cel cu Eterna si Fascinanta Romanie). Cangeopol ii aduce grave acuzatii lui Luca Pitu dar vorbeste in premiera despre colaborationismul lui Ioan Petru Culianu.

Ce-a mai ramas din splendoarea de odinioara a fostilor mei prieteni
intelectuali? Nimic, dati-mi voie sa va spun. Au ajuns ca o haita de maidanezi,
devorandu-se intre ei in jurul unui trecut pe care l-au transformat intr-o movila de
gunoi."

Articolul lui Liviu Cangeopol din New York Magazin:

Cand polemizezi cu cineva aflat jos, este imposibil sa scapi necontaminat.
E penibil sa te disculpi pentru orice acuzatie nedreapta, dar cum poti pune la punct
lucrurile, odata pentru totdeauna? Un alt neadevar pe care il plimba prin lume fostii
mei prieteni este ca nu am studii superioare (de parca ar avea vreo importanta!).
Spre linistea “profesorului” Luca Pitu si a celorlalti exigenti, vreau sa-i asigur ca
am studii universitare, facute in limba lui Shakespeare, nu in cea a lui Mitrea Cocor,
terminate cu 3.97, echivalentul american al mediei 9,90.

Dupa evenimentele din Decembrie 1989, Securitatea a lansat la adresa mea
o lunga serie de zvonuri umilitoare. Unul chiar prin Dan Petrescu (bunul meu
prieten, cel care s-a dus la Paris sa-i dea “carte blanche” agentului Costea si sa-l pupe pe Sorin Antohi ca asa de frumos ne turnase la Securitate), potrivit caruia in America as fi ajuns…sofer de TIR, el stiind foarte bine ca lucram la Lumea Libera (pentru care imi si trimitea articole). Un altul a lansat pe saitul lui George Pruteanu ca in 1987 spalam vase in tura de noapte la Pizza Hut (am emigrat in Septembrie 1989, iar Pizza Hut nu are nici vase de spalat, ele de hartie fiind, nici tura de noapte, reteaua de dubale inchizandu-se la unsprezece). Un securist local a lansat intr-un cerc de cunoscuti ca pe vremuri sfidam populatia orasului de la volanul unei limuzine cu numar mic (in realitate, era o rabla din 1967, din cauza careia era sa mor de cateva ori, cu numar cat se poate de normal, verificabil in arhivele de la Serviciul Circulatiei). Un altul m-a deconspirat ca n-am fost disident adevarat pentru ca obisnuiam sa beau apa minerala (strict autentic!).

Tot la rubrica “rautati de suburbie”, Luca Pitu insereaza urmatoarea acuzatie la adresa mea: “…in cartea scrisa la patru maini cu Dan Petrescu, partea lui va fi fost binisor prelucrata si stilizata de colegul sau auctorial, foarte cultivat si cu o veche experienta a scrisului”. Au trecut 20 de ani de la scrierea cartii, am avut cu Dan Petrescu tot soiul de corespondente, ultima extrem de ostila, dar niciodata nu mi-a reprosat ceva in legatura cu elaborarea cartii. Dimpotriva, iata ce-mi scria la 13 Martie 1992: “Si acum regret ca, in istorica noastra carte, n-am comentat cum trebuia intuitia ta fenomenala privind prabusirea Romaniei dupa disparitia lui Ceausescu…”

Cartea noastra (scrisa la sugestia mea) a avut urmatoarea tehnica de lucru:
eu imi concepeam partile acasa, mergeam la Dan cu hartiile, iar el le rebatea la
masina, dupa care-si concocta raspunsul. Citeam, ma duceam acasa, nascoceam
replica si a doua zi o luam de la capat. Cand am decis ca opul e gata (dat fiind si
presiunea sub care lucram), Dan a supus manuscrisul la o ultima slefuire. Eu nu as
fi avut - fizic - aceasta posibilitate. De aici si pana la a sustine ca partea mea a fost
“binisor” prelucrata este si o afirmatie bombata, si cu doua taisuri. Registrul meu
analitic era transant, al lui Dan, ceva mai diluat. Chiar si acum, la o lectura atenta,
este evidenta diferenta de ton. }n ceea ce priveste opinia lui Dan Petrescu despre
talentul meu ziaristic, iata ce-mi scria la 8 Februarie 1991: “Continui sa primesc
jurnalul la care scrii si Tess si eu te citim cu admiratiune si drag. (…) |i-am facut
mare reclama pe la Paris”.

Pe rau in jos, Luca Pitu ma mai acuza indignat ca i-as fi facut securisti pe
Ioan Petru Culianu si pe Dan Petrescu. Este adevarat ca asupra primului mi-am
manifestat nedumerirea vizavi de cateva pete neclare din biografie (a depus cerere
pentru a onora o bursa in Italia, dupa care, imediat, s-a prezentat la el capitanul
Ureche, de la Secu, pentru a-i forta mana la o colaborare fructuoasa - deoarece
tanarul Culianu a refuzat propunerea, nu i s-a permis plecarea; dupa un an, insa,
cand iesirile din tara se efectuau cu si mai multa dificultate, I.P. Culianu a primit
aprobare sa calatoreasca in Occident, unde a ramas; o vreme a lucrat in cadrul unui
lectorat roman din Olanda, cunoscut cuibar al spionimii ceausesti). Asupra lui
Dan Petrescu imi exprimasem amaraciunea iscata de curtea asidua pe care i-o facea
agentului Costea, de la Paris, unul din aliatii de nadejde ai lui Ion Iliescu, cat si
anturajul mai mult decat dubios cu care se inconjurase.

Dar sa vedem ce scria despre acest gen de suspiciune Dan Petrescu, in Iunie
1992: “Nu stiu de ce-ti mai faci sange rau cu Luca - oare nu stii ca dupa revolutie
toti romanii s-au scrantit? Ei bine, nici el n-a facut exceptie. Ce nu stii e ca Anna
Alassio mi-a aratat, anul trecut, la Poitiers, o scrisoare de la el (care urmareste
inversunat un lectorat in Franta), unde comenta plecarea noastra (nota mea: a lui
Dan si a sotiei sale, Tereza Culianu) din Romania in termenii “Securitatea isi
recompenseaza oamenii”. }nainte de a-mi exprima eu indoieli asupra lui Dan ca
fiind securist, si-a exprimat insusi cel ce-si zice singur “Magistrul din Cajvana”.
Spre finalul epistolei, Luca Pitu, vizat de pret si descumpanit de acuzatiile
facute in Ultimul val de rezistenta intelectuala, potrivit carora unii “s-au vandut
pentru o excursie in Nepal”, se explica: “Lector am fost pentru ca, bun profesional
fiind, lucrul acesta il aflau, si peste hotare, cei preocupati de cartile mele si volutiile
Romaniei Postlovilutionare. Calatoria in Pakistan si India, ca insotitor al unei
frantuzoaice, mi-o voi fi platit in parte cu o bursa a unei Fundatii Elvetiene, de care
profitase si Dan Petrescu”. Cercetam arhiva si, dintr-o scrisoare datata 5 decembrie
1990, aflam de la Dan Petrescu adevaratele impresii de voiaj: “Luca a facut o
calatorie in India si Pakistan, cu Claudine - lectorita frantuzoaica de la Iasi,
aia istericoasa si nebuna. A avut exact ce-i trebuia: gagica il tinea incuiat in casa,
ea rechizitionandu-i banii, hainele si actele. }nainte de-a pleca, l-am vazut la Iasi si
l-am intrebat ce impresii de voiaj are; mi-a raspuns ca nici caldura, nici paduchii,
plosnitele, scorpionii etc. si nici diareea n-au putut s-o linisteasca pe Claudine a
sa!”. Atat de impresionati au fost francezii de cartile lui Luca Pitu, incat l-au
ademenit cu o bursa diuretica Claudine si l-au trimis in surghiun, printre plosnite si
paduchi, tocmai la celalalt capat al lumii!

Asupra unui singur aspect al scrisorii sale de adio as dori sa mai insist:
“Cercetatorii arhivei lor (nota mea: a sotilor Ierunca) vor gasi acolo, intre altele,
inclusiv scrisoarea-mi din l989 (nota mea: de fapt, 1988) scoasa prin valiza
diplomatica de lectorul francez si inminata de Maria Mailat, prin care o rugam pe
Doamna Monica Lovinescu sa intervina la ziarul LIBERATION pentru primirea
autointerviului cangiopolian si asumarea sa de catre publicatia respectiva ca
interviu de sine statator, ceea ce s-a si intimplat. Ba-i faceam acolo lui Liviu
Cangeopol si o scurta prezentare, la data cind era un mare necunoscut si nu
publicase decit o proza in DIALOG”. Pana si un abulic ingamfat ca Luca Pitu stie
ca publicasem la acea data ceva mai mult decat o proza in Dialog. Iar ajutorul dat
acelui “mare necunoscut” a constituit biletul prin care Luca Pitu a intrat in istorie cu
fruntea sus (de unde acum, in ce ma priveste, va iesi umilit).

Sunt familiarizat cu marlaniile lui Luca Pitu de peste 30 de ani (ca toti cei
din lumea culturala a Iasului). Venea si manca la mine in casa pana pocnea si apoi
se ducea sa ma vorbeasca de rau pe unde putea (inclusiv lui Dan Petrescu, inclusiv
rudelor apropiate). Ce m-a deranjat la el in ultima vreme a fost mocirla morala
in care incepuse sa se afunde tot mai evident pe toboganul semantic al mentalitatii
de closetut comunist: alinarea turnatorilor (Sorin Antohi), sustinerea calailor
(Bartolomeu Anania), laudarea unor cozi de topor (Petru Romosan), deplangerea
calitatilor vechiului regim, argumentele salamului cu soia si al amestecului in
treburile interne, la unison cu aceleasi injuraturi isterice si rasuflate de-acum la
adresa unor securisti morti sau pensionati, care nu mai pot sa-i faca nici un rau.
Candva, Liviu Antonesei, referindu-se la eruditul nostru geniu de cartier, Luca Pitu,
a invocat o zicala din popor, pentru a-i gasi o explicatie: unde-i multa inteligenta e
si multa prostie.

Eruditul nostru anarhic, agnostic, apolitic si amoral (cum singur se descrie)
comite eroarea de a se asocia cu editorii care neaga unui autor dreptul la exprimare,
sugerandu-mi sa-mi schimb numele si sa lepad limba romana in favoarea englezei
(cand a aflat ca Dan Arsenie este dezgustat de a mai scrie in limba natala, Luca Pitu
a exclamat: “Mofturi de pirtotina carpatina plecata cu burse peste Rin imediat dupa
l990!”). Bune sfaturi, nimic de zis, dar de ce nu innobileaza Luca Pitu insusi zestrea
culturala a mapamondului zamislind capodopere in limbi universale? Pana una-alta,
ii propun sa ghiceasca autorul urmatoarei ziceri: “Niciodata nu putem avea
certitudinea ca opinia pe care incercam s-o sufocam este falsa; dar chiar si cand
suntem siguri suprimarea e o crima”.

Ce-a mai ramas din splendoarea de odinioara a fostilor mei prieteni
intelectuali? Nimic, dati-mi voie sa va spun. Au ajuns ca o haita de maidanezi,
devorandu-se intre ei in jurul unui trecut pe care l-au transformat intr-o movila de
gunoi. Abia mai respira din cauza trufiei ca au fost blagosloviti cu eruditie,
putere logica, gandire critica si sprintena inteligenta. Dar daca acestea sunt atribute
ale adevarului si ale luminii, in mana lor au ajuns arme ale minciunii, intunericului
si parvenirii…Cum a putut Securitatea sa fie atat de neprofesionista incat sa nu fi
incercat sa racoleze o materie asa de maleabila si predispusa la ticalosie? Ori poate
ca am fost eu orb in toti acesti ani…

La 6 Mai 1990, Luca Pitu imi scria: “Cel putin Spineanu si cu mine iti
ducem lipsa. Mereu ne intrebam cum ai reactiona la cutare sau cutare fasiiala
evenimentiala din spatiul miosecuritic”. E greu de explicat cum de la atata pretuire
- fara sa le fi facut nimic intre timp - am ajuns sa intru in disidenta pentru un pasaport obtinut contra unei carti scrise de altul. Cat despre cum as reactiona la magariile voastre evenimentiale, bunii mei prieteni, este exact asa cum ati deslusit din randurile de mai sus.