Duminica, 29 iunie 2008

Complotul Regelui Carol al II-lea împotriva mitropolitului Basarabiei

În consistentul volum „Procesul si apararea mea”, publicat în 1937, napastuitul mitropolit al Basarabiei Gurie Grosu (1877-1943) califica drept „complot apocaliptic” prigonirea, declansata ca din senin împotriva sa de Sinod si de ministrul cultelor. Mitropolitul atragea atentia ca numai în aparenta era vorba de un conflict personal, în realitate fiind unul de ordin social-politic. Timp de 5 ani, înaltul ierarh a fost supus hartuirii oficiale, sub diferite pretexte, înlaturat din functie si trimis în fata justitiei. Doar evolutia evenimentelor istorice a reusit sa aduca o rezolvare radicala cazului sau. Dreptatea venea însa prea târziu. Totul a pornit de la controlul averii mitropolitului în urma caruia, prin decizia Ministerului Instructiunii, Cultelor si Artelor din 1936 se stabilea ca ierarhul Gurie, „abuzând de situatiunea sa, calcând dispozitiunile legii si Statutului pentru organizarea BOR, cât si ale legii contabilitatii publice, stapânind singur si fara drept bunurile apartinând Eparhiei”, a pricinuit, „printr-o gestiune neregulata si frauduloasa”, o paguba de peste 12 mil. lei, suma care îi era imputata. Împotriva deciziei de imputare, mitropolitul a facut apel la Înalta Curte de Conturi. Totodata, în noiembrie 1936, ministrul cultelor V. Iamandi „trimite în cercetarea Curtii de Casatie pe Î.P.S. Mitropolitul Gurie al Basarabiei pentru delicte de drept comun ce s-au stabilit în sarcina sa”.

Basarabia cere ca regele sa duca o viata morala

Una dintre marile întrebari ale cazului mitropolitului Gurie ramâne aceea de a sti care a fost motivul ce l-a determinat pe Carol al II-lea sa-si reverse mânia pe înaltul ierarh basarabean. S-a speculat mult pe tema întâlnirii de la Chisinau, din 2 iunie 1935, dintre notabilitatile Basarabiei si rege, însotit de primul sau ministru Gh. Tatarescu.Cu aceasta ocazie, spre sfârsitul discutiilor, monarhul s-ar fi adresat celor de fata, oarecum retoric:

- Ce cere Basarabia spre a fi multumita?
Vorbind parca în numele tuturor, mitropolitul ar fi raspuns cu glas tare:
- Basarabia este o provincie crestina si cere ca, la Palatul Regal, regele tarii sa duca o viata morala, în conformitate cu principiile crestine, si nu sa traiasca în concubinaj ...

Iritat la culme, auzind cele spuse, Carol a întors spatele celor de fata si a plecat furios.Totodata, adevaratul substrat este foarte probabil sa fi fost apropierea mitropolitului de miscarea legionara. Printre altele, acesta a finantat discret atât revista nationalista „Basarabia crestina” (condusa de Sergiu Florescu), cât si publicatia cuzista „Apararea nationala” (coordonata de C. Tomescu).

Dar evenimentul care, se pare, a umplut paharul si a declansat represiunea regala s-a petrecut în vara anului 1936. În luna august a aceluiasi an, o tabara de voluntari a tineretului legionar, sub îndrumarea prof. I. Dobre, de la Colegiul „Sfântul Sava”, si-a propus sa strânga, spre dreapta cinstire, osemintele militarilor români cazuti în primul razboi, care „albeau” râpele muntilor. Osuarul a fost realizat la Predeal, ridicându-se si un mausoleu. La inaugurare, au participat capeteniile legionare, în frunte cu Corneliu Zelea Codreanu, iar sfintirea locului a fost facuta de 100 de preoti din zona, în frunte cu mitropolitul Gurie. Palatul Regal a fost informat si imediat Carol al II-lea a emis un decret prin care se interziceau taberele de munca voluntara, iar osuarul era luat în stapânire de jandarmi.

Sinodul nu-l sprijina pe Mitropolit

Actiunile împotriva Mitropolitului Gurie au fost coordonate de ministrul cultelor si artelor Victor Iamandi, la porunca directa a Palatului Regal. La 9 octombrie 1936, ministrul îi cere Mitropolitului demisia, ca singura solutie „care poate închide aceasta penibila chestiune care de ani de zile turbura viata bisericeasca a Basarabiei”. În fata refuzului lui Gurie, se sesizeaza Înalta Curte de Casatie si Justitie pentru savârsirea de catre acesta a unor delicte de drept comun si se solicita Sfântului Sinod sa ia masuri corespunzatoare. Acesta convoaca sedinta pentru sâmbata 7 noiembrie, fara anuntarea împricinatului, care afla totusi din presa si vine la Bucuresti. În convorbirea avuta cu Patriarhul Miron Cristea, Mitropolitul Basarabiei ramâne ferm pe pozitia sa: fiind neîntemeiate învinuirile ce i se aduceau, era în interesul sau si al Bisericii sa nu-si dea demisia, ci sa lupte spre a-si dovedi nevinovatia; la rândul sau, presedintele Sinodului pretindea, dimpotriva, ca trebuie cu orice pret sa demisioneze, caz în care ar fi fost absolvit de raspundere, i s-ar recunoaste dreptul la pensie ca mitropolit si astfel întregul scandal s-ar stinge. Majoritatea membrilor Sfântului Sinod, inclusiv Nicolae, Mitropolitul Ardealului si presedintele Comisiei sinodale speciale, apreciau, de asemenea, ca atât interesul ierarhului de la Chisinau, cât si al Bisericii impuneau demisia acestuia. În sedinta din 11 noiembrie 1936, cu unanimitatea voturilor celor 15 membri prezenti (din 28), Sfântul Sinod hotara suspendarea temporara a Mitropolitului Gurie pe tot timpul anchetei si instructiei judiciare. Încercarile înaltului ierarh de a tempera activitatea autoritatilor laice si ecleziastice prin întâmpinari depuse la Sfântul Sinod si cereri formulate la administratie nu au condus la nici un rezultat.

Interventia lui Nicolae Iorga, fara effect

Cenzura obliga presa sa nu comunice nimic în apararea lui, ci numai atacurile venite din orice parte. În plus, Gurie era anuntat sa nu se mai prezinte nici la sedintele Senatului, al carui membru de drept era, în calitate de mitropolit. Acest fapt l-a facut sa-i scrie la 17 noiembrie 1936 profesorului Nicolae Iorga (pe care îl cunostea înca din timpul refugiului de la Iasi, din anii 1917-1918) si sa protesteze fata de tratamentul ”nu numai necrestinesc, dar neuman si cu totul nepotrivit fata de un ierarh al tarii”. Marele istoric si senator da citire scrisorii în sedinta Senatului din dupa-amiaza aceleiasi zile, însotita de consideratiile sale critice si de protestul fata de avertizarea mitropolitului de a nu mai participa la sedintele camerei superioare a Parlamentului, drept care nu apartinea decât forurilor competente ale acesteia! Dar si interventiile savantului aveau sa ramâna fara ecou deosebit în rândurile atotputernicilor zilei. În aceasta situatie disperata, când era somat sa plece la manastire si sa fie lipsit de mijloacele minime de a-si pregati apararea si când se gasea fara nici un sprijin, la 19 noiembrie 1936, Gurie se adreseaza, printr-o telegrama, regelui Carol al II-lea. Dupa ce, pe scurt, îi arata suveranului abuzurile si ilegalitatile comise împotriva sa, îi cere „sa fiu lasat liber la Chisinau, spre a ma îngriji de probele apararii când se face ancheta judiciara, drept al oricarui muritor, si sper ca si al meu care am contribuit la renasterea constiintei nationale în Basarabia si la unirea acestei Provincii cu Patria Mama”. Evident, nu a primit nici un raspuns! S-a încercat si o interventie pe lânga regina Maria, dar starea precara a sanatatii si marginalizarea la care era supusa au facut sa nu se soldeze cu un rezultat.

Înaltii prelati tac mâlc ori îi cer capul lui Gurie

Din pacate, si în cazul Gurie, aproape fara exceptie, înaltii ierarhi ai BOR au tacut sau chiar au contribuit la darâmarea confratelui lor. Într-o scrisoare din 20 mai 1937, adresata Patriarhului Miron si Sfântului Sinod, Mitropolitul scria, adresându-se acestora: „În ce vesnicie Va considerati, pe ce plan de existenta eterna va socotiti si în ce lume nepieritoare Va credeti în raport cu mine, om, arhiereu si ierarh ca si Înalt Prea Sfintiile Voastre, ca sa procedati asa cum faceti, lasând sa se umple, prin purtarea fata de mine, paharul nedreptatilor si ilegalitatilor?”. Printre cei direct vizati se numarau: Nicolae Balan, Mitropolitul Ardealului, „care mi-a cerut capul cu orice pret”, Visarion Puiu, Mitropolitul Bucovinei, „împotrivindu-se din rasputeri la orice ameliorare a situatiei mele”, Nicodim, Mitropolitul Moldovei, „care cu atâta liniste, siguranta si multumire îmi ocupa locul din care sunt îndepartat în chipul cel mai ilegal si necanonic...”. Cuprins de disperare si nemainadajduind dreptate decât din partea istoriei, prin rânduri pline de dramatism ajunge sa recurga la un argument extrem: reamintirea atitudinii pe care unii dintre acestia o avusesera în problema unirii regiunilor în care se aflau ei înainte de 1918 cu Regatul României. Într-adevar, Gurie cel napastuit în 1936 avusese, printre putini, o atitudine nationala, ireprosabila, militând pentru alipirea Basarabiei la trunchiul tarii. De pe aceasta pozitie era îndreptatit sa întrebe, la 30 mai 1937, pe Patriarhul Miron Cristea, devenit acum mâna dreapta, neindulgenta a lui Carol al II-lea: „Vi se parea bunaoara ca faceti opera arhipastoreasca si ca Va îndeplineati rol de apostol sfânt al crestinatatii când în timpul declararii razboiului nostru de dezrobire nationala semnati pastorale de blestem si osânda împotriva ostirilor românesti care veneau sa-si jertfeasca viata, pentru eliberarea fratilor de sub unguri?” Si continua: „Tot astfel Înalt Prea Sfintitul Nicolae al Ardealului i se parea poate ca face opera de român luminat si de teolog inspirat când a semnat alaturi de altii, în momente critice, protestul antiromânesc, publicat în februarie 1917, împotriva unirii românilor ardeleni cu România, sustinându-se ca românii ardeleni s-ar simti fericiti cu ungurii si sub conducerea lor”. Dar ce mai conta trecutul în fata unui prezent în care puterea si pozitia ierarhica constituiau „bunul cel mai de pret”?

Trecerea lui Gurie la cele vesnice rezolva problema

La 14 ianuarie 1939, Înalta Curte de Casatie si Justitie respingea ca nefondat recursul Î.P.S.S. Mitropolit al Basarabiei contra ordonantei de trimitere în judecata pentru neregulile din fondul administratiei bunurilor eparhiale. La 6 martie 1939 se stinge din viata la Cannes (în Franta), unde plecase pentru tratament, Patriarhul Miron, „seful Bisericii Ortodoxe Române si, în acelasi timp, primul sfetnic al Majestatii Sale Regelui Carol al II-lea”. În locul sau, la 30 iunie acelasi an, Colegiul electoral desemneaza „aproape cu unanimitate” ca Patriarh pe Mitropolitul Moldovei Nicodim (în vârsta de 75 ani), un alt „inamic declarat” al lui Gurie. Abdicarea lui Carol al II-lea si instaurarea „statului national-legionar” la 15 septembrie 1940 au creat sperante pentru ierarhul prigonit. Printr-un decret-lege din 5 octombrie 1940 s-a dispus revizuirea proceselor politice din perioada 1932-1940. Retras la Manastirea Antim din Bucuresti, Gurie Grosu îsi mai asteapta înca dreptatea. În iunie 1941, Basarabia era din nou rapita. Mitropolia Basarabiei desfiintata îsi începea calvarul, nici astazi sfârsit. Vizând raspunderea patrimoniala a unui om ramas fara nimic în planul celor lumesti, procesul judiciar ramânea practic fara obiect. În noiembrie 1943, retras la manastirea Cernica, alaturi de mai multi preoti basarabeni, refugiati din calea bolsevismului, Mitropolitul Gurie, poate întrucâtva resemnat, avea sa se desavârseasca din viata. Astfel, controversa din rândurile Bisericii Ortodoxe Române, generata de cazul sau, se stingea de la sine.

Comentarii

Arsene. (2008-06-28 22:36:43)

EXCELENT!

Este o placere sa citesti astfel de articole intr-un ziar.

(119 vizualizari)

Ciprian Hangan (2008-06-29 19:37:11)

multumesc Gardianul desi problema abordata este una strict spirituala

In realitate problema abordata este una de strategie spiritula. Ea comporta mai multe aspecte fiind o urzeala in fata dreptatii careia nici un om nu poate ramane viu daca Dumnezeu nu-i face acestuia mila. Este vorba de doua orientari distincte. Una care tine de tevatura constructiei dus si intors a crestinismului ce a culminat si cu crestinarea Rusiei, si alta ce tine de tevatura dusului si intorsului fortelor centrifuge ale crestinismului, ale celor care au apostaziat, mai ales din apus. Mitropolitul Gurie Grosu, ca si parintele Ioan Iovan tineau de prima tevatura. Alti ierarhi ca si Patriarhul Atenagoras si acum Bartolomeu I tin de restaurarea crestinismului prin restabilirea celei de a doua tevaturi.

(12 vizualizari)

a.ghita (2008-06-29 20:10:35)

felicitari

un articol foarte bine documntat si scris cu mult profesionalism

(9 vizualizari)

Ciprian Hangan (2008-06-29 20:21:19)

pentru o distributie concertata de orientari spirituale

Trupul Bisericii are mai multe madulare, fiecare cu rostul lui. Dar exista doua tipuri de actiuni distincte in Biserica. Una de constructie in sensul urcarii si coborarii pe treptele ierarhiei Tainelor Bisericii, si alta de recuperare a oii pierdute, sau a fiului risipitor. Aceste doua actiuni sunt operante si in rasaritul constructiei crestinismului si in apusul fortelor centrifuge de la crestinism, cu toate ca si rasaritul si apusul ar trebui sa fie unitare si ca facand parte din acelasi Dumnezeu, inceput si sfarsit. Comunistii blestemati s-au infipt intotdeauna la ceea ce a fost mai gras, mai de pret din crestinismul rasaritean si apusean, pentru ca au crezut ca li se cuvine cea mai mare cinste.

(3 vizualizari)

Ciprian Hangan (2008-06-29 20:28:10)

despre forme de adevar

Ce s-a intamplat cu Episcopia Romanului si a Husilor din care comunistii s-au infruptat si pe care au consumat-o ? S-a despartit in doua episcopii separate, una la Roman si alta la Husi, iar acum cea de la Roman, falimentata aproape de tot de catre comunisti vrea sa se mute la Bacau. Ce se va intampla cu o Mitropolie ca cea a Ardealului care va fi orientata pe relatia Apuseana de IPSS Laurentiu Streza ? Va fi falimentata tot de comunisti si tot prin consum, asa cuma spus si Parintele Arsenie Boca ca se va intampla, ca Sibiul lui Andrei Saguna va fi ultima reduta ortodoxa care va cadea, din pacate ca si Episcopia Romanului si a Husilor. Dati-va seama: Comunistii si neocomunistii sunt maligni, bletemati, sunt niste creaturi sortite Iadului ca ciclopii din Etna !

(4 vizualizari)