Vineri, 13 iunie 2008
Omul care i-a schimbat destinul
Părintele
adoptiv al lui Eminescu
Aron Pumnul este braşoveanul fără de care geniul lui Eminescu ar fi rămas necunoscut
Prima poezie a Luceafărului este dedicată dascălului şi prietenului său din Cuciulata
La mormīntul lui Aron Pumnul este o poezie cunoscută, dar puţini ştiu cine a fost cel pomenit īn versuri de marele Eminescu.
Aron Pumnul l-a īndrumat pe adolescentul Eminescu spre poezie. A fost cel care i-a predat limba şi literatura romānă. Mentorul şi prietenul lui. Fără Aron Pumnul poate că Eminescu n-ar mai fi fost geniul naţional recunoscut de toate generaţiile. Omul care i-a schimbat destinul era un cărturar din Cuciulata. Satul braşovean păstrează şi azi casa īn care a trăit cel numit de Eminescu un geniu nalt şi mare.
Un cărturar cu iubire de neam
Aron Pumnul a fost cel care i-a descoperit talentul şi l-a īndrumat pe Mihai Eminescu spre cariera literară. Cum s-a īntīmplat ca un erudit din Braşov să devină cel mai important om din viaţa viitorului geniu moldovean? S-au īntīlnit la Cernăuţi, profesor şi īnvăţăcel. Dar pīnă acolo, Pumnul a avut un traseu īntortocheat, presărat cu nedreptăţi sociale, deşi avea de partea lui aprecierile elogioase ale intelectualilor ardeleni. S-a născut īn 27 noiembrie 1818, īn comuna Cuciulata, īntr-o familie de ţărani iobagi. După şcoala primară din Odorhei s-a īnscris la gimnaziul greco-catolic din Blaj. Īn 1941 a urmat cursurile de filosofie de la Liceul Piarist din Cluj īn urma cărora a obţinut o bursă pentru a studia teologia la colegiul Sfīnta Barbara din Viena. S-a īntors la Gimnaziul din Blaj ca profesor de filosofie, dominat de ideile filosofice ale iluminismului francez şi admirator al lui Kant. Orele ţinute de el erau adevărate lecţii de patriotism. Atitudinea ostilă faţă de autorităţile maghiare, Ardealul fiind pe atunci sub ocupaţie austro-ungară, avea să-l exileze din Ţara Făgăraşului tocmai īn Bucovina.
Senator de Cuciulata
Īnflăcărat susţinător al ideilor unităţii naţionale, Aron Pumnul a intrat īn dizgraţia ocupaţiei maghiare. Īn ziarul scos īn colaborare cu Timotei Cipariu, Īnvăţătorul poporului, face un apel către romāni să se cunoască şi să se preţuiască. Lucrarea a fost interzisă de cenzura maghiară. Īn cadrul evenimentelor de la 1848 din Transilvania, s-a preocupat de mobilizarea romānilor pentru prima adunare populară din 18-30 aprilie. El este cel care a scris Proclamaţia. Cipariu n-a putut s-o publice, dar s-a răspīndit printre romāni sub formă de copii, transcrise de mīnă de studenţi. Autorităţile maghiare au īnceput urmărirea lui. Pumnul a fost nevoit să se refugieze īn satul natal unde a organizat rezistenţa romānilor. S-a refugiat īn Muntenia, dar, fiind urmărit şi aici, a fost silit să-şi continue fuga şi astfel a ajuns īn Bucovina la sfīrşitul lunii noiembrie 1848. A fost numit prin concurs profesor de limba şi literatura romānă. Romānii din Ţara Făgăraşului, profitīnd de dreptul obţinut prin revoluţie prin care puteau avea dregători locali romāni, l-au ales īn absenţă senator īn consiliul districtual, dovedind prin aceasta preţuirea deosebită pe care i-o acordau. Dar Pumnul nu s-a mai putut īntoarce īn Transilvania, deşi visa la ziua īn care īşi va putea ajuta consătenii. A făcut-o scriind articole īn ziarele vremii, rămīnīnd īnsă un fugar pentru tot restul vieţii īn Bucovina.
Exil īn Bucovina
Ca profesor de limba romānă la liceul german din Cernăuţi, Pumnul devenise o notorietate a intelectualiţii vremii şi un dascăl extrem de apreciat. Astă catedră, prin el a devenit pentru noi, aici, paladiul ştiinţei naţionale, altarul simţului ş-al virtuţii, vatra naţionalităţii romāne, spunea A. Hurmuzachi. De altfel, familia de boieri Hurmuzachi este cea care l-a susţinut financiar pe īnvăţatul ardelean fugar. Īn schimb, Pumnul a dăruit toată priceperea sa formată la Blaj şi Viena, contribuind la renaşterea spirituală a Bucovinei. Īn Dascălii Blajului se scria: El a introdus literele latine īn scrisul bucovinenilor şi a publicat multe lucrări de valoare de temeiu pentru literatura romānească. Activitatea lui Aron Pumnul ca profesor la Cernăuţi este partea cea mai cunoscută a vieţii lui prin documente contemporane, īnsă activitatea ca istoric rămīne īn umbra uitării deoarece majoritatea manuscriselor şi documentelor se găsesc la Viena şi Budapesta. Pumnul era prieten cu tatăl lui Eminescu şi īi primeşte cu drag īn gazdă pe fraţii Eminovici. Printre ei şi elevul Mihai pe care l-a īndrăgit cel mai mult, considerīndu-l fiul său adoptiv.
Mentorul adolescentului Eminescu
Profesorul Pumnul era impresionat de setea tīnărului Eminovici pentru ştiinţă şi cunoaştere, fiind uimit de aviditatea şi repeziciunea cu care a reuşit să-i citească īntreaga bibliotecă. Descoperindu-i talentul, l-a īncurajat să scrie versuri şi să īşi cultive calităţile literare. Devine astfel primul om important din cariera viitorului poet, primul mentor. Īntre profesorii romāni, īn afară de popa Veniamin Iliuţ care «pīrlea», se remarcă Aron Pumnul. Era un mare patriot care īnlesnea copiilor citirea de cărţi romāneşti şi se purta prietenos cu studenţii, cu care bătea chiar mingea. Eminescu īl iubi īn chip deosebit, īi devoră Lepturariul cu toate ciudăţeniile lui, scria profesorul Ion Dănău. La Aron Pumnul, Eminescu a trecut cu note maxime la romānă, chiar dacă la celelalte materii nu era primul. Ba chiar a obţinut insuficient pe un semestru la limba latină şi pe ambele semestre la matematică. Īn toamna lui 1865, Mihai a revenit īn Chişinău. Stătea tot īn casa profesorului său care era grav bolnav şi c-o muiere rea ce-i scurtase zilele şi-l ţinuse ca pe «Pegas īn jug». Era īngrijitor la biblioteca lui Pumnul şi pe care o cunoştea pīnă la ultimul tom. Conform lui George Călinescu, istoricul ardelean Aron Pumnul, īnfocat militant paşoptist, i-a insuflat poetului idealurile patriotice regăsite mai tīrziu īn opera sa. Acestea se regăseau şi īn cărţile lui. El adăpostea īn locuinţa sa o bibliotecă romānă clandestină, din care īmprumuta cărţi şcolarilor, căci legile şcolare ale vremii interziceau elevilor să deţină biblioteci.
Domnului profesor, prima poezie
Pe 24 ianuarie 1866, cărturarul şi patriotul Aron Pumnul s-a stins
din viaţă chiar sub privirile lui Eminescu. Tīnărul avea doar 16
ani şi, zguduit de tragedie, s-a aşternut pe scris. Seara, i-a citit
colegului Stefanelii poema La moartea lui Aron Pumnul, compusă īn acea
zi. A fost şi prima creaţie eminesciană, publicată īn
broşura omagială Lăcrămioarele īnvăţăceilor
gimnazişti din Cernăuţi la moartea preaiubitului lor profesor
Aron Pumnul. Broşura a fost īntocmită de succesorul lui Pumnul,
profesorul I.G. Sbiera şi citită la mormīntul īnvăţatului.
Cuprinde şapte poezii, toate fără titlu, din care una e
semnată M. Eminoviciu (privatist). Ulterior, criticii au intitulat-o
aşa cum o ştim azi. A trimis-o şi revistei Familia din Pesta,
prilej cu care Iosif Vulcan, descoperind talentul de excepţie al
tīnărului autorul, i-a schimbat numele din Eminovici īn Eminescu, nume pe
care poetul l-a adoptat imediat şi pentru totdeauna. Aron Pumnul a
rămas īnsă o durere nealinată īn sufletul lui. Fiindcă
fără el, fără īncurajările şi īndrumările
profesorului braşovean, Eminescu n-ar fi fost Eminescu.
Unicul muzeu
La īmplinirea a 119 ani de la moartea Luceafărului, romānilor din Ucraina nu li se permite deschiderea unui muzeu Mihai Eminescu īn Cernăuţi. Un muzeu totuşi există, dar funcţionează ilegal. Este vorba de Casa Aron Pumnul, unde profesorul braşovean l-a găzduit pe Eminescu pe cīnd era elev la National-Hauptschule, īntre anii 1858-1860 şi apoi īntre 1865-1866, cīnd studia ca privatist īn oraş. Casa Aron Pumnul a fost naţionalizată īn perioada sovietică, iar īn 1991 noul stat ucrainean nu s-a grăbit să o retrocedeze. Īn prezent, o īncăpere este īncă ocupată de chiriaşi. Nici faţă de mormīntul lui Aron Pumnul autorităţile ucrainiene nu dovedesc interes. Dar nici cele romāne. Romānii din Cernăuţi se plīng de starea tot mai precară a mormintelor din Cimitirul Romānesc īn care-şi dorm somnul de veci membri ai familiei lui Eminescu, prietenii lui, printre care şi mentorul lui, Aron Pumnul. Mormīntul a fost lăsat īn paragină īn perioada sovietică, nimeni nu avea voie să se apropie sau să īl īngrijească. Abia īn 1968, pentru prima dată, cīţiva studenţi au reuşit să īl vopsească, nu fără a suferi repercusiuni īn urma gestului lor naţionalist-burghez. Singurul loc īn care memoria lui Aron Pumnul e cinstită cum se cuvine rămīne satul natal. Īn Cuciulata există un Muzeu Aron Pumnul īn curtea bisericii, īnfiinţat īn 1997, prin grija părintelui Alexandru Comşa. Şi casa īn care s-a născut cărturarul este bine păstrată, iar pe zidurile ei, o placă comemorativă aminteşte că aici a trăit īndrumătorul spiritual al celui mai mare poet romān.
Scrierile profesorului
- Literele corespunzătoare firei limbei rumāneşti şi īncă
ceva (1845)
- Viaţa naciunei romāne, dulceaţa limbei şi a simţemīntelor
ei (1848)
- Convorbire īntre un tată şi fiul lui asupra limbei şi
literelor romāneşti (1850)
- Lepturariu rumānesc cules den scriptori rumāni (vol. I-IV, 1862-1865)
- Gramatic der rumanische Sprache fur Mittelschulen (1864)
- Privire repede peste trei sute din proprietăţile aşa-numite
moşiile mănăstireşti (1865)
- Scrieri filologice şi de istorie literară (1889).
Dintre toate lucrările lui Pumnul, cea mai
importantă este Lepturariul, prima antologie de texte literare
romāneşti.
La mormīntul lui Aron Pumnul
Īmbracă-te īn doliu, frumoasă Bucovină,
Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta;
C-acuma din pleiada-ţi auroasă şi senină
Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină,
Se stinse-o dalbă stea!
Metalica, vibrīndă a clopotelor jale
Vuieşte īn cadenţă şi sună īntristat;
Căci, ah! geniul mare al deşteptării tale
Păşi, se duse-acuma pe-a nemuririi cale
Şi-n urmă-i ne-a lăsat!
Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt şi mare,
Colo unde te-aşteaptă toţi īngerii īn cor,
Ce-ntoană tainic, dulce a sferelor cīntare
Şi-ţi īmpletesc ghirlande, cununi mirositoare
Cununi de albe flori!
Te plīnge Bucovina, te plīnge-n voce tare,
Te plīnge-n tīnguire şi locul tău natal;
Căci umbra ta măreaţă īn falnica-i zburare
O urmă-ncet cu ochiul īn tristă lăcrimare
Ce-i simţ naţional!
Urmeze īncă-n cale-ţi şi lacrima duioasă
Ce junii toţi o varsă pe trist mormīntul tău,
Urmeze-ţi ea prin zboru-ţi īn cīnturi tīnguioase,
Īn cīnturi răsunīnde, suspine-armonioase,
Colo, īn Eliseu!
Mihai Eminescu - 24 ianuarie 1866, Cernăuţi
de: Camelia Onciu
Opiniile cititorilor:
Camelian Propinatiu: |
15.06.2008 02:54 |
S-a mers prea departe dupa Dilema 265 cu a contesta Poetul National, incat unii intelectuali trebuie sa invete patriotismul si chiar Imnul de la fotbalisti! |