Monitorul Expres.gif

Miercuri, 25 Iunie 2008

http://www.monitorulexpres.ro/arhiva_foto/poze/tumb/05muzeu_DFgdf.jpg

De 18 ani, acorduri ,,de principiu“

Braşovul n-a găsit un loc pentru Muzeul Rezistenţei Anticomuniste

Octav Bjoza, preşedintele filialei AFDPR Braşov, promite īnsă că īn lipsa unui spaţiu adecvat, aşteptat de 18 ani, va amenaja la sediul asociaţiei un spaţiu de expoziţie

Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici Braşov va amenaja, īn sediul asociaţiei de curīnd renovat, un mic muzeu dedicat Rezistenţei Anticomuniste.

Proiectul a luat naştere īn urmă cu peste 18 ani şi, de atunci, īn ciuda repetatelor acorduri „de principiu“, a rămas tot la stadiul de proiect. „Sīntem trişti pentru că avem exponate unice īn ţară, la nicio filială AFDPR nu veţi găsi ceea ce avem noi aici. Au trecut peste 18 ani de cīnd am solicitat un spaţiu permanent pentru ca aceste exponate să poată fi văzute de tinerii din zilele noastre. Am cerut-o şi īn scris, de mai multe ori, iar de fiecare dată ni s-a aprobat, īn principiu. Īnsă se pare că spaţiu nu-i de unde. S-au găsit spaţii pentru vīndut gogoşi, nasturi, pentru partide de buzunar, dar pentru o expoziţie a rezistenţei anticomuniste, e mult mai greu, pentru că tot ei au rămas şi azi la putere, şi atunci, cum să le ceri lor aşa ceva?“, declară Octav Bjoza, preşedintele AFDPR Braşov. Ultima cerere a fost făcută acum vreo patru ani, către Consiliul Judeţean, de care aparţine Muzeul de Istorie. Cererea a fost semnată nu numai de AFDPR, ci şi de Asociaţia 15 Noiembrie 1987 şi asociaţiile de revoluţionari. „A fost aprobată, nu ştiu dacă nu chiar ca īn vremurile bune, cu unanimitate de voturi, dar... tot «īn principiu»“, spune Octav Bjoza. Aşa că tot tot īn „principiu“, spaţiul nu s-a mai găsit, pīnă la urmă.


,,Sīnt unii care nici nu vor să ne vadă la faţă“

Actualul sediu al AFDPR Braşov, aflat īntr-un gang din Piaţa Sfatului, nu permitea organizarea unei expoziţii. „Sediul nostru este cam mic şi impropriu. Şi pīnă acum nu se putea face o expoziţie, pentru că ploua prin tavan, podelele erau ondulate, era frig şi mucegai. Abia acum s-a mai aranjat şi arată ceva mai bine“, spune Octav Bjoza. După nenumărate apeluri, īnainte de campania electorală, politicieni de la mai multe partide şi instituţii au găsit de cuviinţă să aloce ceva bani şi mīna de lucru necesară reparaţiilor. A fost schimbat acoperişul clădirii, s-au consolidat pereţii, a fost refăcută tencuiala, s-a văruit. Īn locul vechilor sobe pe gaz, crăpate şi care nu făceau faţă fisurilor din zid şi frigului de afară, s-a montat o centrală. S-a promis chiar că se va reface şi podeaua şi că se va aduce mobilier nou, īn locul băncilor de sală de festivităţi. „Lucrările s-au īncheiat recent. S-a făcut prima reparaţie capitală a clădirii. Toţi colegii au spus că datorăm aceste lucrări anului electoral, şi din acest motiv nu vreau să dau numele celor care ne-au ajutat, pentru că noi aparţinem tuturor partidelor politice şi am aşteptat să fim ajutaţi de toţi. Numai că unii nici nu vor să ne vadă la faţă, nu dau nici aici nume. Īnsă īi aştept īn continuare să facă un gest, pentru că ştiu ei care sīnt“, a mai spus Octav Bjoza.


Expoziţii comemorative

Anul acesta, după ce vor fi gata vitrinele pentru exponate comandate de AFDPR Braşov, se va īncerca amenajarea unei expoziţii tematice, chiar dacă tot temporară.
„Vom īncerca să amenajăm acum un spaţiu de expoziţie īn sediu, destinat īn principal expoziţiilor temporare. Anul acesta, va avea loc un vernisaj dedicat Gărzii Tineretului Romān, pentru că se īmplinesc 50 de ani de la arestarea şi condamnarea membrilor“, spune Octav Bjoza. Tot anul acesta, asociaţia intenţionează să facă expoziţii şi pentru comemorarea lotului Ioan Gavrilă Ogoranu şi pentru poeţii braşoveni din īnchisori.

Patrimoniul AFDPR Braşov cuprinde acum obiecte de īmbrăcăminte care a aparţinut unor partizani din Munţii Făgăraşului sau unor alţi deţinuţi politici, mobilier din īnchisoarea de la Aiud, o uşă din īnchisoarea Aiud, uşă īn spatele căreia au murit doi generali şi doi miniştri, două paturi metalice de celulă, o tinetă, un aparat de radio cu galenă, multe alte efecte, obiecte şi documente, inclusiv din arhivele Securităţii.

de: Andrei Paul