Marti, 22 iulie 2008
Militarii vor amnistie pentru faptele de la Revoluţie
Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă propune din nou Ministerului Apărării (MAp) un proiect de lege privind amnistierea faptelor militarilor din timpul Revoluţiei. În schimb, Asociaţia 21 Decembrie 1989 cere intervenţia Consiliului Superior al Magistraturii pentru anularea acestui proiect. Proiectul legii privind amnistierea faptelor ce se pun în sarcina militarilor Forţelor Armate pe timpul evenimentelor din decembrie 1989 a fost înaintat Secţiei Parchetelor Militare „pentru analizare şi transmiterea eventualelor observaţii sau propunerilor”. Proiectul de lege are două articole, în care se propune „amnistierea şi absolvirea de răspundere a tuturor faptelor săvârşite pe timpul Revoluţiei din decembrie 1989, fapte bazate pe prevederi constituţionale, jurământul şi regulamentele militare în vigoare la acea vreme, indiferent de pedepsele prevăzute de lege sau aplicate de instanţele judecătoreşti“. Asociaţia 21 Decembrie a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să intervină în stoparea proiectului, apreciind că „iniţiativa pare de o gravitate extremă câtă vreme se dezvoltă în undergroundul militar“, care implică în acţiuni politice Armata şi Parchetul Militar.