Marti, 10 iunie 2008

Trebuia sa fie impuscat generalul Iulian Vlad?

Petre Dogaru

Cel care avea sa devina Seful Securitatii intr-o perioada foarte complicata a istoriei imediate a Romaniei s-a nascut intr-o familie de tarani agricultori din satul Gogosita, judetul Dolj.

S-a pregatit initial pentru cariera de invatator, absolvind Institutul Pedagogic din Bucuresti. Apoi, s-a razgandit, absolvind Facultatea de Drept. Cum multi care aveau studii juridice se indreptau in acea vreme spre Securitate, care oferea avantaje, mai ales materiale, s-a inscris la scoala militara de ofiteri din Botosani.
Terminand scoala mentionata cu gradul de locotenent, a fost incadrat ca ofiter activ in Ministerul de Interne, la Directia de Cadre. Era socotit „baiat cu carte”, ceea ce nu se putea vorbi la vremea aceea despre o mare parte a aparatului. Dupa cum isi aminteste generalul (r.) Nicolae Plesita, care lucra la mijlocul anilor ‘5O in problema procesului de invatamant, exasperat ca se apropia luna septembrie, iar proiectul sau de ordin, document care-si obliga colegii sa-si completeze studiile pana la nivel de facultate, ratacea pe nu stiu unde, l-a intrebat de soarta acestuia pe seful de cadre Alexandru Demeter. Seful, fost forjor cu numai trei clase primare, l-a sfatuit senin sa caute in casa de fier. Cand a deschis fisetul, Plesita s-a pomenit cu un maldar de hartii si dosare cazand, printre care si ordinul care, pus in mapa, a fost semnat a doua zi, fara nici o obiectie, de ministrul de interne Alexandru Draghici, care avea si el trei clase, dar de doua ori: primare si la… ucenici. Inteligent si metodic, Iulian Vlad a avansat treptat in invatamantul militar si de specialitate pana in 1974, dupa cum urmeaza: sef de birou, sef de serviciu, adjunct sef de directie si sef al Directiei invatamant al Ministerului de Interne. Citeste mult si se perfectioneaza in studiul limbii ruse, franceze si germane, ceea ce ii va fi un suport important in exercitarea, in perioada 1974-1977, a functiei de Comandant al scolii Militare de Ofiteri a Ministerului de Interne.

Insarcinat de Ceausescu sa duca oua brasovenilor revoltati

Anul 1977, cand are loc revolta minerilor de la Lupeni, care l-au sechestrat pe secretarul Comitetului Central al partidului, Ilie Verdet, si apoi l-au huiduit pe Ceausescu, il gaseste pe Vlad Iulian secretar de stat la Ministerul de Interne cu gradul de general-maior. In 1984, cand de un an, cu exceptia Capitalei, se generalizase rationalizarea fainii, zaharului si laptelui, Vlad Iulian a fost avansat general colonel si numit adjunct al ministrului de interne. Peste trei ani, Ceausescu s-a hotarat sa supravegheze mai atent Ministerul de Interne, fiind suspicios pana la patologic. Istoricul Dennis Deletant, care a studiat in tara noastra numeroase documente ale Securitatii, scrie despre cauzele respective: „Intrucat masurile economice draconice au alimentat nemultumirea si mai mare si mai raspandita fata de politica sa, pe la mijlocul anilor ‘8O, Ceausescu a devenit si mai dependent de constrangere pentru mentinerea dominatiei lui, si aceasta dependenta a necesitat supravegherea mai indeaproape a Ministerului de Interne. Aceste considerente l-au facut sa-l promoveze pe Postelnicu, prieten de familie, in functia de ministru de interne, la 3 octombrie 1987”. Succesorul acestuia ca ministru secretar de stat in Ministerul de Interne si director al Departamentului Securitatii Statului a fost ales probabil, de Ceausescu, generalul Vlad, din considerentul ca acesta lucrase numai in chestiuni teoretice, fiind asimilat cu un activist, in acel moment partidul dirijand Securitatea. Prin functiile detinute, generalul Vlad a cunoscut bine, personal si profesional, cam intregul aparat de lucru. Cantonat intreaga cariera in domeniul invatamantului, generalul Vlad nu avea experienta muncii operative, de teren, inclusiv in acitivitatea externa. Adept al unei „linii moderate”, e posibil ca in timpul revoltei muncitorilor din Brasov, din noiembrie 1987, proaspatul sef al DSS sa fi temperat inclinatiile subalternilor sai spre abuz. Cand a primit direct de la generalul Vlad informatia in privinta carentelor in domeniul aprovizionarii cu alimente, Ceausescu, care reactiona imprevizibil la stirile negative, l-a trimis pe seful Securitatii la Brasov. Cu sarcina ca sa ajute primaria pentru ca alimentele, printre care si oua, sa fie impartite in mod corect printre oamenii revoltati. Destainuindu-se generalului Plesita, acesta l-a sfatuit, in stilul sau bolovanos, inconfundabil, dar si caustic: „Mai Iulica, te ocupi si de oua daca zice comandantul suprem. Tunde oua, ma! Nu e gluma…”. Curios este ca acest om, deosebit de prudent si echilibrat, e posibil sa fi intrat in practica atat de uzitata a aparatului de Securitate – coruptia. Acuzatia este singulara, dar plauzibila, deoarece vine de la locotenent-colonelul ® Dumitru Burlan, care a lucrat nu mai putin de trei decenii in DSS, vazand multe si neamestecandu-se in intrigile pentru sefie. Acesta relateaza ca de ziua Departamentului Securitatii Statului si cu ocazia zilei generalului Vlad i se faceau pachete acestuia si sotiei sale, profesoara, pachete ce contineau obiecte de mare valoare, din aur, unele placate cu platina. Aceste pachete ar fi fost facute de colegul, prietenul si fostul vecin al lui lui Dumitru Burlan – colonelul Stanciu Ion. Amicul lui Burlan, profitand de calitatea sa de ofiter acoperit la o unitate militara care derula armament, l-ar fi rugat pe reprezentantul firmei sa-i ofere anumite cadouri de „protocol” pentru seful cel mare, Vlad Iulian. Colonelul Burlan spune ca, si atunci cand se pleca in strainatate, colegii ii faceau pachete generalului Vlad, din diurna lor sau din banii ridicati pentru protocol, „pentru ca asa se proceda”.

Dictatorul s-a facut foc si para cand s-a citit la „Europa libera” scrisoarea celor sase

Intr-un interviu acordat la 12 august 2OO3 cunoscutului istoric Alex Mihai Stoenescu, generalul (r) Gheorghe Diaconescu, pe care evenimentele din decembrie 89 l-au prins in functia de procuror general militar adjunct, a spus: „In ziua de 14 aprilie 1989, cu ocazia zilei mele de nastere, generalul Iulian Vlad m-a invitat la birou. Intr-o discutie intre patru ochi, mi-a spus: Pana in decembrie, e gata! Si a facut un semn cu palma in plan orizontal, adica lichidare. Apoi a continuat: si va incepe de sus spre interior, aratand cu palma de la nord-est la sud-vest, indicand fara dubiu spatiul teritorial al tarii intre Iasi si Timisoara”. Discutia aceasta pe jumatate mimata, pentru a nu putea fi decodificata in cazul functionarii microfoanelor, daca a avut loc, arata ca seful Securitatii era foarte bine informat, punand cap la cap toate informatiile si piesele lipsa intr-un terifiant puzzle, care il convingeau din ce in ce ca KGB ii pusese gand rau lui Ceausescu. Dupa o luna, Ceausescu a aflat de „Scrisoarea celor sase”. Iata cum descrie generalul Vlad momentul in audierea in fata Comisiei pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, prezidata de Valentin Gabrielescu: „Era cam prin martie 1989, cred ca ascultase Europa Libera, sau fusese informat ca noi ii dadeam buletine cu tot ce se spunea la Europa Libera si la alte posturi, si m-a cautat. Banuind de ce ma cauta, m-am dus cu textul. In acest moment nu a reactionat, dar dupa ce s-a intalnit cu Elena, s-a suparat foc si m-a chemat peste o ora sa ma intrebe de ce nu s-a prevenit, si asa mai departe. Am cunoscut textul acestei scrisori cu mult timp inainte, inclusiv un cadru de la o ambasada care era colaborator, aveam si la BBC, si la Europa Libera, si era normal sa fie asa”. Trebuie sa facem paranteza ca „Scrisoarea celor sase”, de fapt un text nesemnat, isi trage numele de la tot atatia activisti de partid din perioada stalinista, trecuti pe linie moarta. Artizanul principal al scrisorii era Silviu Brucan. Fostul sef al Unitatii Anti-KGB, generalul-maior ® Victor Neculicioiu, a mentionat despre Brucan ca Vlad i-a inaintat lui Ceausescu un raport in care-i sugera sa respinga viza pentru vizita in Statele Unite. Ceausescu i-a acordat viza pe motiv ca respingerea ar fi generat un protest al cercurilor evreiesti de peste Ocean, mizand si pe faptul ca Brucan va face si unele afirmatii regimului din Romania. In fata acestei situatii, generalul Vlad s-a hotarat sa joace la doua capete, pentru a-si asigura o oarecare clementa dupa caderea lui Ceausescu, dandu-si seama ca Securitatea este condamnata la pieire in lupta cu KGB, un alt client al acestui serviciu reactivat in Brazilia si la Bucuresti pentru a actiona in „scrisoarea celor sase”, fiind alaturi de Brucan, Gheorghe Apostol, un semianalfabet. Astfel, desi stia cu o zi inainte de predarea scrisorii, un text critic la adresa lui Nicolae Ceausescu, de la generalul Neculicioiu, seful Securitatii, nu a facut nimic sa o impiedice.

Documente dovedesc ca directorul DSS il informa corect pe presedinte despre intelegerea de la Malta

Astazi se stie ca consensul cu privire la inlaturarea lui Ceausescu a fost stabilit intre Mihail Gorbaciov si George Bush la Malta, dar caile de realizare, cu exceptia nuantelor, au fost stabilite intre serviciile de informatii de Vest, (SUA, Germania, Franta) si Est (URSS, Ungaria, Iugoslavia). Istoricul Alex Mihai Stoenescu da doua exemple de informare corecta a lui Ceausescu de catre generalul Vlad cu privire la intalnirea de la Malta. Este vorba despre o Nota-Raport din 1 decembrie 1989, inaintata de generalul Iulian Vlad presedintelui, dupa cum sustine istoricul respectiv, „cu semnatura si cu toate indiciile ca este vorba de un act autentic”. Raportul prezenta ordine de zi ale discutiilor de la Malta, cu elemente importante de pregatire si punere in aplicare a planului de schimbare a regimurilor din Est. Apoi, seara tarziu a lui 3 decembrie 1989, generalul Iulian Vlad i-a prezentat lui Ceausescu doua telegrame cifrate si cu descifrarea lor in original dupa ce a verificat personal veridicitatea informatiei. O telegrama anunta clar ca la Malta Gorbaciov si Bush s-au inteles pentru indepartarea lui Ceausescu de la putere. A doua se referea la Panama.

Controversatul puci, incercat de Securitate

Atacata si dinspre Est si dinspre Vest de servicii de informatii, Securitatea, care actiona ca un monolit in jurul generalului Vlad, putea sa se mai salveze numai luand initiativa in rasturnarea lui Ceausescu. Generalul Vlad a afirmat ca a avut tentative in acest sens, dar s-a lovit de frica generalului Milea in fata lui Ceausescu - care, viclean, a stiut sa-l tina pana in ultimele momente intr-o mare tensiune nervoasa si deruta - de solidaritatea lasa a inaltului aparat politic si de apatia totala a structurilor inferioare ale partidului. Proiectat eroic dupa revolutie, numarul unu al armatei, generalul Vasile Milea, este descris de ofiteri de varste diferite ca un alcoolic ordinar in stare sa execute orice ordin, chiar si aberant, din partea lui Ceausescu, deci, daca i s-a pus problema unei lovituri de stat, acesta nu era in stare sa o dea. Interesanta este relatarea generalului Vlad in fata Comisiei senatoriale (Gabrielescu). Seful Securitatii sustine ca in noaptea de 21 spre 22 decembrie, pe la ora 3.OO, de la un obiectiv de pe strada Onesti, unde erau si forte ale scolii de Ofiteri de Securitate de la Baneasa (la proces afirmand ca a fost si la baricada de la Inter), a intrat in sediul fostului Comitet Central. Dupa ce s-a intors generalul Milea, a urcat impreuna cu acesta la etajul 1, unde era Statul Major. Cand au iesit pe culoar, luand loc pe fotolii, ministrul apararii „a inceput sa planga si spunea ca nu crede ca sanatatea ii va mai ingadui sa spuna sotiei si fetelor ce s-a intamplat, ca nu a fost pregatit sa intampine asa ceva”. Generalul Vlad declara in continuare: „I-am spus ca nu puteam lasa lucrurile asa, ca de fapt forta este in mana lui si a mea. Eu stapaneam lucrurile in sediu, iar el afara. Mi-a spus clar, dragul meu, nu pot, nu mai sunt in stare”. Din pacate, singurul martor care putea confirma sau infirma discutia respectiva, generalul Milea, s-a sinucis la ora 9.35, in jurul mortii sale facandu-se multe speculatii.

Generalul Militaru lasa Securitatea fara obiectul muncii

A urmat o succesiune de evenimente care s-au derulat rapid: Securitatea, adica generalul Vlad, a hotarat sa nu opuna rezistenta intrarii maselor in sediul CC, apoi seful DSS a refuzat rand pe rand sa faca parte din efemerele guverne Dascalescu si Verdet, argumentand ca este militar. A urmat constituirea grupului lui Dumitru Mazilu, prezenta acestuia in calitate de reprezentant al societatii civile fiind acceptata formal de generalii : Stefan Gusa si Iulian Vlad, primul fiind teoretic la sefia unui comandament militar unic, constituit in dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, caci autoritatea operativa o avea generalul Victor Athanasie Stanculescu. Mai multe declaratii ale unor participanti la evenimentele de la televiziune certifica intentia lui Ion Iliescu de a-l numi pe generalul colonel Militaru la conducerea armatei din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Cert este ca intalnirea lui Nicolae Militaru cu generalul Vlad in sediul fostului Partid Comunist s-a desfasurat noaptea tarziu, pe la ora 1.3O. Nicolae Militaru s-a indreptat spre generalul Vlad, spunandu-i: „S-a hotarat sa conduc MApN, MI si Garzile Patriotice, deci veti lucra cu mine. In aceasta situatie, trupele de securitate si USLA mi se vor subordona nemijlocit mie”. Neplacut surprins, cel care prin Ordine succesive date cu 15 ore mai inainte Securitatii ii retrasese sprijinul lui Ceausescu a intrebat: „De ce mi se iau de sub comanda?”. La care generalul Militaru i-a raspuns: „Ramane asa cum am spus”. Intrat in incapere, Ion Iliescu il directioneaza pe cel caruia i se luase obiectul muncii de catre nucleul politic provizoriu: „Tovarase Vlad, sa va ocupati impreuna cu tovarasul Gusa sa preluati problemele cu armata, cu internele, sa fie ordine”. Este sigur ca generalul Vlad si-a dat seama ca cazuse din lac in put, caci noul sau sef, Nicolae Militaru, nu era cu mult mai breaz decat Ceausescu, fiind membru al unui complot militar indreptat impotriva dictatorului ca vechi agent GRU reactivat. De fapt, un tradator ordinar, acest tip cazon, brutal si marginit, va actiona dupa ce a fost numit ministru al apararii progresiv, fara nici un scrupul, pentru a sterge urmele de tradare fata de Uniunea Sovietica, unde si studiase.

Cei care hotarasc sa piarda sunt si cei mai puternici

Generalul (r) Aurel Rogojan, fostul sef de cabinet al generalului Vlad Iulian, a gestionat dupa 4 ianuarie 199O, prin ordinul generalului Militaru, preluarea DSS, si organizarea Serviciului de Informatii al Armatei. A lucrat apoi pe diverse functii de raspundere in nou-infiintatul Serviciu Roman de Informatii, fiind trecut in rezerva prin decret prezidential in vara anului 2OO6. Fiind stiut ca cei care au lucrat in serviciile secrete jura sa nu divulge nici dupa pensionare anumite aspecte, dezvaluirile facute de generalul Rogojan cotidianului Ziua sunt surprinzatoare. Referitor la generalul Vlad, fostul sau sef de cabinet declara ca acesta ar fi avut asupra sa documentele noului serviciu de informatii al armatei, precum si planul de clarificare a actiunii teroriste cand a fost convocat la Ministerul Apararii Nationale din Drumul Taberei. Mentioneaza in continuare ca generalul Vlad a fost arestat in biroul generalului Militaru, ministrul apararii, de catre un viceprim-ministru si primul adjunct al ministrului apararii. Generalul Militaru lipsea, supraveghind insa de la fereastra unui birou aflat la un etaj superior imbarcarea generalului de corp de armata Iulian Vlad intr-un transportor, care-l va duce spre detentie. Pana aici, lucrurile sunt cat de cat normale, daca ne gandim ca mari asi ai serviciilor secrete nationale, ca Mihail Moruzov si Eugen Cristescu, au fost arestati. Ceea ce este cu totul iesit din comun este faptul ca, la sfarsit de secol 2O, arestarea generalului Vlad a fost anuntata la radio inainte ca acesta sa fi ajuns la sediul MApN! Observatia generalului Rogojan nu este lipsita de miez: „Nu vreau sa plusez…, dar pot sa cred ca au dat comunicatul scontand ca va incerca sa schimbe destinatia si astfel sa existe pretextul ca fara somatie…?”. Daca lucrurile au stat asa, cei care l-au arestat la 31 decembrie 1989 pe generalul Vlad cunosteau prea putin caracterul celui care in dramatice imprejurari istorice a reusit sa-si protejeze viata subordonatilor.
Intr-unul din procesele intentate a rostit un paradox definitoriu: „Cei care hotarasc sa piarda sunt si cei mai puternici”. Personalitate puternica, a facut si numeroase erori, poate cea mai grava fiind de a pune rezolutii pe documentele prezentate. Condamnat la 25 de ani de inchisoare, a fost eliberat de la Jilava la finele anului 1993, inainte de termen, in conditii prevazute de lege. Fire demna, nu a cerut nici un act de clementa, nici in timpul proceselor, nici in timpul detentiei. Asta in timp ce Militaru a candidat la Presedintia Romaniei... II