Memoriu referitor la apostazia Mitropolitului Nicolae Corneanu si a

Episcopului Sofronie Drincec

Prea Fericite Părinte Patriarh Daniel,

Înalt Prea Sfinţiţi Părinţi Mitropoliţi,

Prea Sfinţiţi Părinţi Episcopi si Episcopi Vicari,

Ca mădulare ale trupului lui Hristos, cu multă mahnire am fost martori in ultimele săptămani la tulburarea care, din pricina mitropolitului Nicolae al Banatului si a episcopului Sofronie al Oradiei, s-a abătut asupra vieţii Bisericii noastre Ortodoxe. Suntem constienţi că Sfantul Sinod al BOR trebuie să se pronunţe mai intai de toate in chestiunile ce privesc păzirea dreptei credinţe in desăvarsita comuniune cu invăţătura Sfintelor Sinoade ale Bisericii. Dar, intarziindu-se discutarea cazurilor pană in data de 8 iulie, am constatat cu ingrijorare sminteala si tulburarea care se răspandesc tot mai mult in poporul ortodox constient, precum molima atunci cand nu este ţinută sub control prin punerea in carantină a celor infestaţi. Ne referim la acele luări de poziţie, manifestaţii, intruniri si chiar perfide campanii de presă care s-au desfăsurat minuţios in ultimele săptămani in sensul creării confuziei, intimidării si influenţării arhiereilor voastre in hotărarea pe care e necesar să o luaţi in viitorul Sinod.

Este vorba de articole de genul scrisorilor deschise scrise de profesori precum Cristian Bădiliţă sau Teodor Baconski, de manifestaţii precum cea care a avut loc la Timisoara in data de 14 iunie, de acţiunea de adeziune organizată de un grup de intelectuali¹ si a altor acţiuni care au un caracter preponderent ideologic si sunt instrumentate, conform indiciilor, din zona politicului. Ceea ce-i leagă pe toţi acesti susţinători ai actului de apostazie al mitropolitului Nicolae este instrăinarea de viaţa Bisericii Ortodoxe, de perspectiva mantuirii prin dreapta credinţă. Unii dintre acestia, desi se declară ortodocsi, lăsandu-se influenţaţi de mediul spiritual al culturilor occidentale in care trăiesc, se arată solidari mai mult cu viaţa si cu spiritul Bisericii Catolice, unde se si impărtăsesc², decat cu Maica noastră Biserică Ortodoxă, pe care nu pierd nici un prilej să o improaste cu noroi. Alţii aparţin altor culte si religii³, iar cei ce-si zic intelectuali fac parte dintre acei care cu emfaza unei superiorităţi evident superficiale nu ratează nici o ocazie de a se exprima critic la adresa Bisericii, ei insisi fiind doar niste vizitatori ocazionali ai sfintelor locasuri ortodoxe, iar nu mădulare vii ale Bisericii lui Hristos. Spre exemplu, unul dintre principalii „intelectuali” care

somează Sfantul Sinod să nu-l pedepsească pe arhiereul Corneanu, este scriitorul Daniel Vighi, semnatar, alături de alţi mari „intelectuali” ai Apelului pentru eliminarea icoanelor din scoli. In faţa acestei campanii susţinute de cei care se erijează in judecători ai Bisericii Ortodoxe a neamului, dintre care mulţi nici măcar nu sunt botezaţi ortodox, am socotit a fi o lasitate si o trădare a adevărului lui Hristos tăcerea noastră⁴, a celor care cu nevrednicie aflăm in Biserica Ortodoxă nădejdea si mantuirea, acoperămantul si viaţa, intr-o lume in care, sistematic, ni se răpeste aproape totul. Este de nejustificat a păstra o poziţie de neimplicare in războiul pe care vrăsmasii lui Hristos il duc impotriva

Bisericii, lăsand ca răspunderea aceasta să apese intreagă numai pe umerii arhieriilor

voastre. Ca membri ai trupului lui Hristos, Biserica ne porunceste prin Sfintele Canoane si prin Sfinte Sinoade⁵ să veghem, după putere, la apărarea adevărului, la păzirea dreptei credinţe.

Avand in vedere toate acestea, am gandit această scrisoare ca pe un răspuns la judecata lui Hristos, atunci cand va veni să judece toate neamurile si cand, mai cu seamă nouă ortodocsilor, ni se va cere socoteală de păzirea fără de meteahnă a dreptei credinţe revelate, transmisă nouă de Sfinţii Apostoli si Sfinţii Părinţi. Intru acestea avem nădejdea că următoarele randuri nu ni se vor socoti ca necuviincioasă indrăzneală, ci mai curand vor fi primite de arhieriile voastre după chipul in care păstorul cel bun ia aminte la tulburarea pe care o aduce turmei apropierea ameninţătoare a fiarelor sălbatice.

Mult ne-a incurajat la scrierea acestor randuri epistolele a doi dintre cei mai mari duhovnici romani in viaţă (părintele Arsenie Papacioc si părintele Iustin Parvu) si a părinţilor din Sfantul Munte Athos. Este pentru prima oară cand părinţii pustiei se adresează Bisericii Ortodoxe Romane, si aceasta nu s-ar fi intamplat dacă, intr-adevăr, momentele pe care le traversează Biserica noastră nu ar fi extrem de grave.

Mitropolitul Nicolae Corneanu în deplină comuniune cu greco-catolicii,

elementul de legătură între comunism si catolicism

Mitropolitul Nicolae al Banatului este cel care, imediat după căderea comunismului, a impresionat intreaga lume romanească prin pocăinţa publică pe care a

făcut-o: „da, am colaborat cu securitatea si regret aceasta”, afirma, lacrimogen, mitropolitul, lăsand totusi să se inŃeleagă că a fost constrans la aceasta de vremurile

grele prin care a trecut poporul roman. Lumea l-a iertat, indrăgit si chiar admirat pentru curajul de care a dat dovadă. Astfel, in faţa lumii, Nicolae al Banatului devenea brusc modelul după care erau judecaţi toţi ceilalţi ierarhi ortodocsi, mustrarea vie a tuturor ierarhilor care colaboraseră cu securitatea.

Parcurgand insă dosarul de securitate al mitropolitului Nicolae publicat ulterior, constatăm că acesta nu a fost deloc un simplu colaborator al securităţii. S-a remarcat

incă din perioada anilor ᾿50 ca un fidel slujitor al regimului comunist. El nu a fost un informator formal, cum se impunea in perioada comunistă aproape tuturor celor care aveau funcţii de răspundere in Biserică, un om care mima fidelitatea faţă de regim in timp ce lupta ca să nu-i vatăme pe ceilalţi, lucru pe care mul i l-au făcut. Dimpotrivă, s-a dovedit un slugarnic informator, lucru pentru care a fost răsplătit cu sume semnificative de bani si a fost, după cum se precizează in dosar, „promovat in funcţiile de episcop si mitropolit”. Ajuns in acest post, in loc să-i acopere pe cei urmăriţi de poliţia politică, asa cum se străduia să facă vrednicul de pomenire patriarch Iustinian, el ii persecuta sau ii indepărta sistematic pe oamenii valorosi ai Bisericii. Desfiinţa posturi, comasa parohii si limita propovăduirea dreptei credinţe cu o eficacitate rară⁶. Toate le făcea insă in deplină consecvenţă cu credinţa sau ateismul pe care-l mărturisea in faţa organelor de securitate: „Se manifestă ca unul ce nu crede in preceptele si dogmele bisericesti fiind convins că Biserica a fost intotdeauna un mijloc de inselare a maselor populare. […] A rezultat că s-a preocupat de studiul stiinţei marxist-leniniste si de insusirea ei ce l-au făcut să fie convins de netemeinicia dogmelor pe care incă mai trebuie să le apere si in acelasi timp să-si dea seama perfect că viitorul nu poate aparţine decat comunismului.”⁷

Asadar, acest om plătit de comunisti cu sume apreciabile pentru serviciile indeplinite

pană la momentul 1989, se arată dintr-o dată, după căderea regimului, „mustrat de constiinţă”, un model de pocăinţă pentru ceilalţi ierarhi, pentru ţara intreagă.

Dacă nu am lua in considerare faptul că pocăinţa Mitropolitului Nicolae a intervenit abia in clipa in care multora le tremurau scaunele de frica consecinţelor pe

care le-ar fi putut avea inlocuirea oamenilor fostului regim, dacă am trece peste declaraţiile atee pe care le făcuse pe parcursul a 42 de ani de activitate in slujba miliţiei

comunistilor – căci unde este ateism nu incape pocăinţă –, dacă nu am lua in seamă

faptul că o pocăinţă sinceră ar fi presupus retragerea din funcţie pentru ca, ascuns de

ochii lumii, să aibă timpul să-si plangă păcatele sau ticălosiile, am putea crede că, intr-adevăr, mitropolitul Nicolae s-a pocăit sincer la inceputul anilor ᾿90. Desigur insă că adevărata pocăinţă nu se face in faţa si de ochii oamenilor, ci in faţa lui Dumnezeu si a Bisericii căreia i-a gresit, impotriva căreia a luptat aproape 42 de ani.

Rămanerii in scaunul mitropolitan i se putea găsi o anumită justificare: intenţia

de a repara răul produs Mitropoliei Banatului de-a lungul timpului. Mai concret, dacă in timpul comunistilor a comasat parohii si a lipsit pe credinciosi de preoţi si Biserică, acum ar fi trebuit să construiască noi biserici; dacă atunci i-a inlocuit pe oamenii competenţi, valorosi si cu constiinţă crestină cu cei fideli regimului si incompetenţi, acum ar fi trebuit să-i atragă pe oamenii cu viaţă duhovnicească si dedicaţiBisericii; dacă timp de cateva zeci de ani a sabotat propovăduirea cuvantului lui Hristos, acum era cazul să cultive cu toată ravna si acrivia invăţătura de credinţă, cateheza si pastoraţia ortodoxă.

Din păcate, faptele mitropolitului Nicolae au dovedit că schimbarea sa nu a fost in sensul unei innoiri duhovnicesti si pastorale ortodoxe, ci către o reorientare a vectorului de acŃiune ideologică. Adică si-a schimbat temeiurile ideologice pe care-si

construia politica de subminare a Bisericii din interiorul ei.

1. In primul rand, in loc să ridice locasuri de cult ortodoxe, mitropolitul Nicolae

a cedat cu un sentiment de „usurare8”, după cum singur afirmă, peste 50 de biserici

si catedrala din Lugoj greco-catolicilor, de fapt misiunii catolice in Romania.

2. Ulterior – un fapt extrem de grav – ii reprimea la slujire pe preoţii caterisiţi in eparhiile din mitropolia sa si din mitropoliile vecine, oferindu-le in mod anticanonic posturi in Arhiepiscopia Timisoarei, parcă pentru a-i răsplăti astfel pentru că, batjocorindu-L pe Hristos prin viaţa si pastoraţia lor, fuseseră depusi din treapta preoţească. Ne miră faptul că atata vreme i s-a trecut cu vederea arhiereului Nicolae această gravă incălcare a canoanelor: a celor apostolice (10, 11, 12), ale Sfintelor Sinoade Ecumenice (5 I, 17 Trulan) si a celor hotărate in cadrul Sinoadelor Locale (9 Cartagina). In mod limpede toate aceste canoane hotărăsc: „Clericul care se roagă cu

un preot afurisit să se caterisească si el⁹”, iar: „Dacă vreun cleric afurisit (sau lipsit de

scrisoare canonică, 17 Trulan¹⁰), incă neprimit in comuniune, mergand in altă cetate ar fi primit fără scrisori de recomandare să se afurisească si cel care l-a primit (episcopul sau mitropolitul) si cel primit.¹¹”

3. In privinŃa apărării dreptei credinţe, mitropolitul Nicolae Corneanu a depăsit

si cele mai sceptice asteptări:

a) Devine cel mai mare prieten si susţinător al greco-catolicilor si al romano- catolicilor de la noi, afirmand chiar că greco-catolicismul „a fost o necessitate de ordin istoric pentru romani¹²”, iar noi va trebui să-l recunoastem pe „Papa drept cap al Bisericii, ca o concluzie a unităţii crestinismului¹³”.

Oare dintr-o necesitate istorică sute de biserici si manăstiri au fost arse sau dăramate cu tunul de catolici? Oare masiva emigrare peste munţi in Moldova si Ţara

Romanească a unor sate de ortodocsi pentru a-si putea păstra credinţa ortodoxă a constituit si ea o necesitate istorică? La fel, distrugerea monahismului in Transilvania,

torturarea a mii de ţărani ortodocsi, confiscarea pămanturilor si a averilor sunt incluse in aceeasi necesitate istorică? De asemenea, nu putem inţelege cum concepe mitropolitul Nicolae recunoasterea primatului papal, atata timp cat infailibilitatea si primatul au fost si sunt considerate invăţături eretice care-l situează pe posesorul lor, Papa, in fruntea apostaţilor istoriei Bisericii.

b) Mitropolitul Nicolae Corneanu se erijează si in apărător al diversilor sectanti pe care-i incurajează in lucrarea lor prozelitistă. Inmulţirea numărului sectarilor in Timisoara si imprejurimi este un fapt care dovedeste afecţiunea si sprijinul pe care Mitropolitul Banatului nu a ezitat să si le arate făţis chiar in paginile oficiosului acestei Mitropolii. De altfel, recenta subscriere la invitaţia făcută de Nicolae al Banatului evanghelistului Franklin Graham de a veni in Romania spre evanghelizarea poporul roman¹⁴ este cea mai bună dovadă a lipsei de integritate a cugetării ortodoxe a ierarhului roman. Astfel, si cu concursul Bisericii Ortodoxe a Banatului, reprezentată prin mitropolitul Corneanu, va fi organizat in Timisoara in perioada 2-4 iulie Festivalul Speranţei, anunţat drept cea mai mare acţiune de evanghelizare desfăsurată după 1990 in Romania. Să considerăm oare a fi un motiv de mandrie deschiderea aceasta fals ecumenică singulară in lumea ortodoxă si credem si catolică pe care o dovedeste mitropolitul, pe care de acum, oricat ar vrea unii, nu mai putem să ni-l revendicăm numai noi ortodocsii?

c) Activitatea de o viaţă a mitropolitului Nicolae Corneanu in slujba celor mai

diverse interese a fost incununată la data de 25 mai 2008 cu impărtăsirea din acelasi

potir cu Alexandru Mesian, episcopul greco-catolic de Lugoj, primind ostia chiar din

mana lui Francisco Javier Lozano, Nunţiul Papal in Romania. Ca o concluzie a acestui

eveniment, mitropolitul Corneanu afirmă cu candoare in cadrul interviului luat de asociaţia AZEC că s-a impărtăsit chiar cu Trupul si Sangele lui Hristos, nesocotind prin aceasta intreaga Tradiţie a Bisericii Ortodoxe care interzice cu desăvarsire impărtăsirea cu schismaticii sau ereticii prin nenumărate Sfinte Canoane (45, 46, 64, Apost. 1, Sin. III Ec.; 32, 33, 37 Laodic.). Sfantul Atanasie cel Mare alături de Sfantul Teodor Studitul si alţi mari părinţi ai Bisericii descrie in cele mai grele cuvinte actul impărtăsirii cu ereticii: „Impărtăsania de la eretic instrăinează pe om de Dumnezeu si-l predă diavolului”.¹⁵

Pană la această dată, mitropolitul Corneanu nu regretă deloc tulburarea pe care a adus-o in intreaga Biserică Ortodoxă Romană. Ba mai mult, isi construieste cu ajutorul eterodocsilor o apologie lacrimogenă total neintemeiată teologic. In acest context, ne putem pune intrebarea: dacă la cererea Sfantului Sinod, constatand că nu

mai există pentru el nicio iesire, mitropolitul Corneanu, reactivand gestul din 1990, si-ar cere iertare, afirmand că regretă cele intamplate, mai este oare just să credem in sinceritatea pocăinţei sale? Mai poate fi iertat si lăsat să smintească in continuare poporul binecredincios, conducandu-l fie către actul de apostazie al impărtăsirii cu ereticii, fie către trecerea la sectarism sau stilism?

Cu siguranţă că pentru „intelectualii” ortodocsi, pseudo-ortodocsi si eterodocsi

care au sărit in apărarea mitropolitului, cele 15 canoane care condamnă cu caterisirea

sau afurisirea acţiunile mitropolitului Corneanu nu au nici o relevanţă. Ne mirăm insă cum admiraţia si ravna apologetică a acestora nu a fost diminuată deloc de dezvăluirea trecutului comunist al mitropolitului, cel mai important agent secret si informator infiltrat in ierarhia BOR.

Laslo Tokes, Doina Cornea, Daniel Vighi, Cornel Ungureanu si alţi campioni ai luptei împotriva comunismului si a fostilor comunisti sunt astăzi principalii apărători ai mitropolitului Corneanu – Popa Vasile, după unul din numele sale conspirative. Tocmai aceia care până mai ieri denigrau Biserica Ortodoxă, acuzând-o de colaboraţionism, care cultivau neîncrederea credinciosilor în proprii ierarhi, care cereau deschiderea dosarelor si înlăturarea celor compromisi, care se opuneau alegerii patriarhului României dintre cei care au semnat fie si numai o notă informativă cu caracter formal, acum sunt disperaţi că unul din cei mai fideli slujitori ai comunistilor este pe cale să fie înlăturat pe drept din „postul” în care fusese numit de comunisti. Acest comportament

decriptează foarte bine adevăratul scop al campaniilor de denigrare a BOR desfăsurate după 1990. Nu faptul că se colaborase cu comunistii era esenţial¹⁶, ci însăsi posibilitatea de a defăima si lovi Biserica pe baza acestei acuze. Ca urmare a aplicării acestei strategii s-a reusit provocarea schismei în Biserica Ortodoxă din Estonia, Ucraina si Bulgaria.

Prin urmare, faptul că aceeasi oameni care în general atacă Biserica Ortodoxă

acuzând-o în special de colaborarea cu comunistii apără astăzi cu atâta zel pe fostul agent comunist Nicolae Corneanu ne demonstrează că miza conflictului este mult mai mare. Cu ajutorul comunismului nu s-a reusit ruperea Bisericii Ortodoxe Române precum s-a întâmplat în celelalte ţări din blocul sovietic, acum însă s-a ivit sau s-a creat o nouă posibilitate: intercomuniunea cu greco-catolicii, aceiasi care, prin glasul unei Doina Cornea, erau recomandaţi după 1990 ca alternativa unui crestinism românesc neîntinat de comunism. Nicolae Corneanu devine astfel simbolul legăturii interioare existente între greco-catolicism si comunism: lupta împotriva Bisericii Ortodoxe. Va cădea oare de această dată poporul român în noua cursă care i se întinde? Cat de semnificativ este cazul Corneanu pentru campania murdară dusă impotriva neamului si Bisericii Ortodoxe rezultă din memoriul adresat la data de 25 iunie 2008 Parlamentului European de către Tıkes Laszlo, deputat in Parlamentul European, Csőry Istvan, episcop in exerciŃiu al Eparhiei Reformate de pe lingă Piatra Craiului, Nicolae Anuscă, prim consilier al Arhiepiscopiei Greco-Catolice din Romania, Mathe Denes, prim curator al Bisericii Unitariene din Transilvania, Kovacs Gyula, vicepresedintele Comunităţii Baptiste din Romania17. Intorcand totul pe dos si numind minciuna adevăr, reprezentanţii bisericilor „surori” acuză statul Roman de discriminare religioasă si favorizare a BOR. De ce? Chipurile, pentru că nu li s-ar retrocede proprietăţile, pentru că nu li s-ar acorda drepturi egale la educaţie, pentru că nu primesc alocaţii de la stat, drepturi de care Biserica Ortodoxă s-ar bucura deplin. Oricine stie insă că lucrurile stau tocmai invers, precum in anecdota cu hoţul care strigă: „săriţi! hoţii!” In continuarea memoriului se reclamă reluarea deschiderii dosarelor ierarhilor si preoţilor ortodocsi, prin urmare, reactivarea campaniei de denigrare si subminare a increderii credinciosilor Bisericii in propriul cler, campanie care demarează de fiecare dată cand trebuie santajată Biserica¹⁸. Noua „vanătoare de vrăjitoare” are un scop foarte precis, după cum reiese din ultima parte a memoriului. Este vorba de susţinerea, in mod paradoxal, a comunistului Nicolae Corneanu, care este deplans la cel mai inalt for al Europei pentru că nu-i este inţeleasă dragostea ecumenică si este „hărţuit” de ortodocsi. Desi întotdeauna în conflict, catolicii, protestanţii si neoprotestanţii îsi găsesc în scrisoarea către Parlamentul European un numitor comun care-i uneste dincolo de orice animozitate: lupta împotriva Ortodoxiei.

Sofronie Drincec, episcop al greco-catolicilor din Bihor?

Pe urmele Mitropolitului Nicolae Corneanu păseste indeaproape si episcopul Sofronie Drincec. La scurtă vreme de la intronizare, Sofronie al Oradiei se remarcă prin antipatia puternică pe care o trezeste majorităţii preoţilor si a poporului dreptcredincios

al eparhiei păstorite. Motivele? Din primele luni de arhipăstorire, tanărul episcop a surprins prin comportamentul indecent si umilitor manifestat faţă de vrednicul de pomenire Ioan Mihălţan,fostul episcop al Oradiei. In paralel, a creat o impresie neplăcută prin amestecarea acţiunii politice cu viaţa bisericească¹⁹, dar mai cu seamă prin manifestarea unei atitudini dictatoriale străine de duhul Bisericii Ortodoxe²⁰. Cel mai grav este insă faptul că episcopul ortodox Sofronie se comportă ca un avocat al intereselor romano-catolicilor si ale greco-catolicilor in Biserica Ortodoxă Romană, si in acest mod el contribuie la generarea de conflicte intre ortodocsi si greco-catolici si, incă

mai mult, ii impinge pe păstoriţii săi pe calea apostaziei. Iată cum inţelege Sofronie al Oradiei să-si păstorească turma:

1. Pedepseste si indepărtează pe preoţii care au o atitudine ferm ortodoxă; „preoţii care au litigii in parohii sau alte divergenţe cu greco-catolicii nu sunt primiţi deloc in audienţă”²¹.

2. Pedepseste pe preoţii ortodocsi care, cu ocazia a diverse intruniri interconfesionale la nivel local, nu acceptă să primească binecuvantarea episcopului

greco-catolic, desi acest act este condamnat de canoane, „căci nu se cuvine a primi

binecuvantările ereticilor, care sunt mai mult absurdităţi decat binecuvantări”²².

3. In cadrul intrunirii de dialog desfăsurat intre reprezentanţii episcopiilor ortodoxe si greco-catolice din Bihor, care a avut loc in data de 31 octombrie 2007 la

Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea, episcopul Sofronie Drincec hotărăste ca impreună

cu episcopul greco-catolic al Oradiei „să ofere un exemplu de slujire impreună de Bobotează si de Pasti, pentru ca acest exemplu să fie urmat apoi de preoţii si credinciosii ortodocsi.²³” Oare Sofronie, episcopul ortodox al Oradiei, a cerut incuviinţarea Sfantului Sinod al BOR inaintea incălcării prin această acţiune a celor mai importante canoane ale Bisericii Ortodoxe?!

4. Intr-adevăr, la data de 6 ian. 2008, in cadrul Sfintei Liturghii săvarsite la prăznuirea Botezului Domnului – una dintre cele mai importante sărbători ale Bisericii

Ortodoxe – episcopul Drincec sfinţeste aghiazma mare impreună cu episcopul greco-catolic, după care străbate străzile Oradiei impreună cu acesta, producand confuzie si tulburare intre credinciosii ortodocsi. Se pare că acest ierarh se consider deasupra Sfintelor Sinoade si a intregii Tradiţii ortodoxe care pedepseste acest act mai aspru decat uciderea²⁴: „Episcopul, sau Presbiterul, sau Diaconul, impreună cu ereticii rugandu-se, numai să se afurisească; Iar de au dat lor voie, ca unor Clerici a lucra ceva, să se caterisească”²⁵.

5. Ca să completeze registrul actelor eretice condamnate de Sfintele Sinoade,

episcopul Sofronie Drincec numeste pe preotul greco-catolic Vorobciuc Florin, pro-venit de la parohia greco-catolică Ceica langă Beius, pentru a sluji la o parohie ortodoxă de gradul I (Girisul Negru, langă Tinca). Numirea in parohie, realizată in urma unei discuţii purtate cu episcopul Sofronie, a avut loc ca si oricare alt transfer intre două parohii ale aceleiasi Episcopii. Greco-catolicului nu i s-a făcut slujba obisnuită de venire la Ortodoxie, adică minimum lepădările de invăţătura eterodoxă si mirungerea, iar hirotonirea acestuia ca preot ortodox nici nu s-a mai pus in discuţie.

Prin urmare, parohia ortodoxă Girisul Negru a ajuns astfel să fie păstorită de un preot greco-catolic. Ne intrebăm: in ce măsură tainele săvarsite de acest preot sunt valide, in ce măsură credinciosii pot afirma că se impărtăsesc din mainile lui cu Trupul si Sangele Domnului? Dar oare, aflarea in comuniune a acestui preot cu episcopul Sofronie nu pune sub un mare semn de intrebare continuarea prezenţei si a lucrării harului prin mainile acestui episcop. Căci: „de au dat lor voie, ca unor Clerici a lucra ceva (ereticilor sau schismaticilor), să se caterisească”, spun Sfinţii PărinŃi.

Pe de altă parte, cum poate fi receptată numirea unui greco-catolic pe o parohie

ortodoxă atata timp cat nenumăraţi absolvenţi ai facultăţilor de teologie ortodoxă din Oradea si din alte orase ale ţării nu găsesc parohii pe seama cărora să poată fi hirotoniţi?

6. Nu in ultimul rand, episcopul Sofronie, ca si Nicolae al Banatului, este un mare partizan al retrocedărilor si al cedărilor de locasuri ortodoxe acelora care, in urmă cu cateva sute de ani, le dăduseră foc sau le confiscaseră. Astfel, in cadrul intrunirii de dialog din data de 31 octombrie 2007, episcopul Sofronie propune a se ceda o biserică acolo unde sunt două chiar dacă această biserică a fost castigată in instanţă de către ortodocsi. De asemenea, Sofronie, ca un adevărat păstor care veghează la mantuirea credinciosilor (greco-catolici!?) impune ortodocsilor retrocedarea locasurilor de cult in situaţii in care acestea revin unei comunităţi formate din doar 4-5 persoane, in timp ce cateva sute de credinciosi ortodocsi răman in acest fel fără biserică. Soluţia pe care o găseste ingeniosul episcop este ca ortodocsii să slujească alternativ sau impreună cu greco-catolicii in aceeasi biserică, adică, să-I impingă pe credinciosii ortodocsi la propria lui apostazie.

Pentru a-si atinge ţelurile „sfinte”, Sofronie indeamnă trupele speciale să intre cu forţa in biserică peste credinciosii si preoţii ortodocsi pentru a-i scoate cu forţa de acolo²⁶. Aici se dezvăluie cel mai bine dragostea acestui episcop pentru turma incredinţată spre păstorire. Ne intrebăm: dacă astfel s-ar fi comportat un episcop catolic

cu cei pe care-i păstorea, cate ore sau zile ar mai fi rămas in respectiva funcţie? Oricum

aici se probează foarte bine cuvintele Mantuitorului care spune: Păstorul cel bun îsi pune sufletul pentru oile sale. Iar cel plătit si cel care nu este păstor, si ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind si lasă oile si fuge; si lupul le răpeste si le risipeste. (Ioan 10, 11) - 13. Episcopul Sofronie insă nu numai că nu fuge, ci mai mult, se alătură lupului

oferindu-i sprijinul logistic, asumandu-si prin urmare un alt statut: Furul nu vine decât

ca să fure si să junghie si să piardă. (Ioan 10,10) Suntem constienţi că acestea sunt cuvinte grele, insă inevitabile in cazul de faţă.

Faptul că 45 de preoţi din protopopiatul Beiusului au semnat un memoriu impotriva episcopului Sofronie ne sugerează disperarea la care au ajuns preoţii eparhiei sale. Aceasta in contextul in care stiu că riscă să rămană pe drumuri, din cauza caracterului răzbunător al tanărului episcop. Ceilalţi, cărora prin manevre care amintesc de campaniile electorale li s-a solicitat semnarea de adeziuni favorabile arhipăstorului lor, nu au făcut-o din proprie iniţiativă, ci la convocarea episcopului Sofronie, intimidaţi de prezenţa acestuia si ameninţaţi in mod voalat cu represaliile foarte probabile care vor veni din partea acestui episcop care a dovedit cu prisosinţă că nu ezită să se răzbune pe cei care i se impotrivesc.

Persecutarea propriilor preoţi ortodocsi, promovarea in episcopie a unui personal filo-catolic si numirea unui preot greco-catolic intr-o parohie ortodoxă, ca si actul de apostazie de la ortodoxie prin slujirea sfinţirii apei in comun cu episcopul greco-catolic sunt fapte care ne amintesc de propaganda perfidă a iezuiţilor care la inceputul sec. al XVIII-lea, prin viclenie si inselăciune, prin hărţuieli si violenţă, au impus răspandirea uniatismului in Transilvania. Este semnificativ de observat asemănarea dintre episcopul Sofronie Drincec si mitropolitul Atanasie Anghel.

In preajma anului 1700 Atanasie Anghel, mimand cu multă făţărnicie supunerea si dragostea faţă de Ortodoxie, a reusit, după multe ezitări ale patriarhului ecumenic din acea vreme, să obţină hirotonia in mitropolit al Ardealului. La scurtă vreme insă a călcat cu totul legămintele făcute, trădand Ortodoxia in favoarea catolicilor prin semnarea actului uniaţiei. Numai din interiorul ei Biserica Ortodoxă din Transilvania a putut fi surpată. Istoria se vede că se repetă. Sofronie Drincec, după ce a mimat fariseic ascultarea, blandeţea si credinciosia faţă de Biserică, a ajuns in final să trădeze Ortodoxia.

Cum se poate explica comportamentul ierarhilor căzuţi în apostazie?

În interviul acordat ziarului Făclia de către Florentin Crihălmeanu, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, ni se descoperă unul dintre scopurile pe care, foarte probabil, le urmăresc cei doi ierarhi apostaţi. Printre altele acesta sugerează: „eu cred că regula trebuie să o facă si practica²⁷”. Adică, dacă în practică se realizează împreuna-slujire si intercomuniune, atunci ar trebui ca aceste comportamente să fie tratate ca o nouă regulă si, prin urmare, să nu mai fie sancţionate de Biserica Ortodoxă. Ideea nu este nouă. Ea a fost condamnată în scrierile tuturor marilor teologi ai secolului trecut luând ca bază Tradiţia ortodoxă (Cuviosul Iustin Popovici, părintele Dumitru Stăniloae, Arhimandritul Epifanie Teodoropulos, etc.)

Orice teolog ortodox poate înţelege perversiunea acestei manevre si, din păcate, cât de bine explică ea comportamentul mitropolitului Nicolae si a episcopului Sofronie. În viziunea episcopului greco-catolic, acestia nu fac decât să genereze o practică de intercomuniune, de fapt contribuie esenţial la realizarea unei uniri de facto cu catolicii dincolo de orice dialog teologic, înainte ca acestia să facă lepădarea ereziei despre Filioque, a infailibilităţii papale, a imaculatei concepţii si a celorlalte învăţături eretice introduse de la schismă si până astăzi.

Dacă această acţiune este dirijată de serviciile specializate ale Vaticanului, avem incă o dată dovada faptului că romano-catolicismul nu a renunţat nici astăzi la perversitatea tehnicilor prozelitiste ale iezuiţilor, incercand să obţină cu orice preţ, fără să-i pese de adevărul de credinţă, stăpanirea asupra Bisericilor Ortodoxe. Dacă catolicii nu au nici o legătură cu actele celor doi ierarhi romani, atunci, desi acestia merită felicitaţi si medaliaţi de Papa pentru obedienţa gratuită pe care o dovedesc faţă de Vatican, ei trebuie să fie cat mai repede indepărtaţi din posturile lor, căci pun intr-o lumină foarte proastă chiar Biserica Romano-Catolică care, in cadrul actualului dialog ecumenic, s-a angajat să renunţe la prozelitism in favoarea dialogului.

Comportamentul si acţiunile mitropolitului Nicolae Corneanu si ale episcopului

Sofronie Drincec demonstrează cu prisosinţă faptul că apostazia de la dreapta credinţă ortodoxă prin impărtăsirea in comun si slujirea cu cei din afara Bisericii lui Hristos nu este un accident care să poată fi trecut cu vederea nici in cazul in care acesti ierarhi si-ar declara regretul pentru cele săvarsite. Cele două acţiuni de intrare in comuniune maximă cu schismaticii sunt, după cum se vede, doar stadii necesare al unui mai vast proces de apostazie de la credinţa ortodoxă, in care cei doi ierarhi atrag si turma pe care o păstoresc.

Faptul că necredinciosii, ateii, ereticii si schismaticii se arată a fi astăzi susţinătorii fervenţi ai mitropolitului Nicolae ne indică cu claritate care este adevărata

turmă a acestui arhiereu. Cat de intamplător este faptul că Biserica Romano-Catolică

si cea Greco-Catolică cheltuiesc energie, timp si importante fonduri in campania de apărare a lui Nicolae Corneanu, convocand sute de credinciosi cărora le plăteste cheltuielile de transport pentru a manifesta in favoarea mitropolitului dezavuat de ortodocsi? Oare din dragoste pentru Biserica Ortodoxă, cei care nu ratează nici o ocazie să o critice, să-i fure credinciosii si să-i răpească bisericile sunt speriaţi de posibilitatea inlocuirii mitropolitului Corneanu cu un adevărat păstor al Bisericii Banatului, cu un apărător ferm al dreptei credinţe²⁸? Semnarea de către greco-catolici a

memoriului antiromanesc si antiortodox adresat de Tokes parlamentului European este o dovadă in plus a „fidelităţii” acestora faţă de neamul romanesc si a „bunei credinţe” faţă de Biserica Ortodoxă.

Unde s-a mai văzut in istoria Bisericii ca eterodocsii să se considere indreptăţiţi

a avea un cuvant de spus in hotărarile pe care Sfantul Sinod al Bisericii trebuie să le ia pentru apărarea dreptei credinŃe? Aceasta sugerează gravele mutaţii produse in mentalitatea oamenilor ce trăiesc intr-o societate tot mai secularizată si, totodată, indică

nasterea unei noi dictaturi care se insinuează in viaţa societăţii si a Bisericii: aceea a ideologiilor atee camuflate in spatele asa-zisei opinii publice, in fond, a duhului stăpanitorului lumii acesteia.

***

Avand in vedere toate acestea, venim inaintea arhieriilor voastre cu rugămintea

ca in judecarea celor doi ierarhi apostaţi să aveţi in vedere atat căderea acestora din dreapta credinţă ca păcat personal si comunitar, cat si tulburarea pe care o aduc si pericolul pe care-l reprezintă acestia pentru viaţa si acţiunea viitoare a Bisericii. Stim foarte bine cine pescuieste in ape tulburi. Eterodocsii, fie ei schismatici stilisti, uniaţi sau alţi eretici, abia asteaptă să răpească pe credinciosii ortodocsi aflaţi in starea de confuzie si tulburare pe care au creat-o ierarhii apostaţi.

Probabil că sancţionarea la momentul potrivit a impreună-slujirii cu greco-catolicii a episcopului Sofronie l-ar fi determinat pe mitropolitul Corneanu să fie mult mai precaut in manifestarea liberă a „iubirii” nelimitate faţă de eterodocsi, oprindu-l să se impărtăsească cu greco-catolicii. De asemenea, caterisirea de urgenţă a mitropolitului Corneanu, in prima săptămană după ce s-a lepădat public prin gestul său de credinţa si invăţătura Sfintei Scripturi si a Sfintelor Sinoade ale Bisericii ar fi impiedicat campania antiortodoxă si antibisericească desfăsurată in ultimele săptămani. Avem convingerea că orice fel de amanare a soluţionării cazurilor mitropolitului Corneanu si a episcopului Drincec este in favoarea dusmanilor Bisericii Ortodoxe. Internarea in spital a lui Nicolae Corneanu poate fi socotită o nouă strategie de justificare a amanării judecăţii Sfantului Sinod. Insă lipsa mitropolitului Corneanu de la viitorul sinod nu ar trebui să aibă nici un efect, deoarece in cazul apostaziei prin impărtăsirea cu ereticii nu mai trebuie puse intrebările lămuritoare, faptele vorbind de la sine. De altfel, in ambele cazuri, inregistrările video, fotografiile si declaraŃiile inregistrate audio sunt suficient de elocvente. Dacă totusi manipulările diplomatice sau presiunile externe ar da sorţi de izbandă vrăsmasilor lui Hristos, prin musamalizarea cazurilor in contextul unor amanări succesive, atunci consecinţele ar putea fi dintre cele mai grave:

1. Necondamnarea de către Sfantul Sinod al BOR a celor care singuri s-au exclus din Biserică prin faptele lor ar putea fi lecturată ca o incuviinţare tacită a atitudinii apostate, ceea ce ar putea atrage consecinţe eclesiologice extrem de grave la nivelul raporturilor cu celelalte Biserici Ortodoxe;

2. Potrivit invăţăturii Bisericii, harul dumnezeiesc se indepărtează de pe cei care continuă să-i pomenească pe ierarhii căzuţi de la dreapta credinţă, căci părăsirea harului este una dintre consecinţele principale ale apostaziei. Ca atare, ar fi primejduită insăsi slujirea Sfintei Liturghii odată cu a celorlalte Sfinte Taine, deci mantuirea tuturor celor care răman in comuniune cu ereticii;

3. Cresterea tensiunilor intre greco-catolici si ortodocsi in zonele in care acestia convieţuiesc, pană la escaladarea acestora prin violenţă;

4. Disoluţia completă a constiinţei ortodoxe la cei care vor găsi un model de urmat in comportamentul celor doi ierarhi;

5. Răspandirea practicii slujirii impreună si a inter-comuniunii cu eterodocsii cu următoarele rezultate:

a) unii vor invoca această practică pentru a proclama falsa unire cu eterodocsii,

fără ca acestia să se fi lepădat in prealabil de concepţiile eretice pe care le impărtăsesc,

conform cerinţelor Sfintelor Canoane;

b) aceasta va putea duce la apariţia unor inevitabile tensiuni in interiorul BOR, intre cei care acceptă inter-comuniunea si cei care, potrivit canoanelor, vor invoca excluderea celor care au apostat;

c) inter-comuniunea unor preoţi si ierarhi cu romano-catolicii va conduce in mod automat la apariţia unor tensiuni inter-bisericesti cu efecte imprevizibile. Deja Biserica Rusiei a cerut explicaţii, ierarhii Bisericii Greciei au fost informaţi iar lalte Biserici Ortodoxe asteaptă cu preocupare rezultatul sedinţei sinodului din luna iulie;

d) poziţia reprezentanţilor romani in dialogul teologic cu catolicii riscă să fie subminată in relaţia cu celelalte Biserici Ortodoxe participante, intrucat susţinerea pe

care greco- si romano-catolicii o acordă mitropolitului Nicolae nu poate fi lecturată decat ca o incercare de a impune comuniunea pe usa din dos si deci unirea, adică de a eluda calea dialogului si rezolvarea reală a diferendelor;

6) Pe fondul acestor confuzii, tensiuni si conflicte si a slabei catehizări, mulţi dintre credinciosii Bisericii noastre vor pierde complet carma: cei „de stanga” se vor indrepta spre diferite confesiuni crestine neoprotestante, iar cei „de dreapta” isi vor găsi refugiul la stilisti;

7) Din toate acestea, vrăsmasii Bisericii lui Hristos nu vor avea decat de castigat. Contextul stării de confuzie si instabilitate create le va inlesni acestora atingerea scopului urmărit: crearea dezbinării in Biserica Ortodoxă Romană. Inainte de aceasta insă, dacă vom constata că in urma presiunilor catolicilor si a greco-catolicilor, Sfantul Sinod este constrans să treacă cu vederea apostazia celor doi ierarhi, vom cere cu stăruinţă tuturor Bisericilor Ortodoxe să intrerupă dialogul cu Biserica Romano-Catolică, pană cand aceasta nu va renunţa la miscările din culise, susţinute de servicii si societăţi secrete, la mijloacele de corupere sau intimidare a ierarhilor ortodocsi.

Scriindu-vă aceste randuri in numele poporului nostru dreptcredincios, atat de impovărat de ispitele si durerile veacului in care trăim, vă asigurăm că vă suntem alături cu rugăciunile, cu cuvantul si viaţa intru păzirea fără prihană a dreptei credinţe, nădejdea mantuirii sufletelor noastre. Avem nădejdea că in Duhul Sfant arhieriile voastre veţi reusi să curăţaţi cat mai curand rana care ameninţă să cangreneze si să sfasie trupul Bisericii noastre.

Avand constiinţa că viaţa noastră păcătoasă impiedică cuvantul mărturiei noastre să dobandească puterea Duhului Sfant spre luminare si convingere, ii invocăm in aceste momente dificile pe Sfinţii Mărturisitori romani Nicolae Oprea, Moise Măcinic, Atanasie Tudoran, Constantin Brancoveanu si cei dimpreună cu ei, pe martirii stiuţi si nestiuţi ai impotrivirii faţă de uniaţie, pe sfinţii ierarhi apărători si mărturisitori ai dreptei credinţe ortodoxe pe teritoriile romanesti pentru a ne fi sprijin, stiut fiind că ei sunt acum rugători neincetaţi la tronul lui Dumnezeu pentru mantuirea neamului pentru păzirea fără meteahnă a credinţei ortodoxe.

Astăzi 29 iunie, la Prăznuirea Sfinţilor Apostoli Petru si Pavel

______________________________________________________________________

1 Este vorba despre apelul aşa-zişilor intelectuali români.

2 A se vedea declaraţiile publice ale lui Cristian Bădiliţă, unul dintre denigratorii susţinuţi ai memoriei Prea Fericitului Patriarh Teoctist şi ai Bisericii Ortodoxe Române în general.

3 La mitingul de susţinere a lui Corneanu desfăşurat pe 14 Iunie 2008 la Timişoara au participat, alături deaproximativ 300 de catolici şi greco-catolici, 80 de evanghelişti şi câţiva evrei.

4 În timpul anchetelor, Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă că: „Tăcerea asupra acestor cuvinte (ale adevărului) este suprimarea acestor cuvinte. Căci zice Duhul Sfânt, prin Prorocul: Nu sunt graiuri, nici cuvinte ale căror glas să nu se audă [Psalm 18, 3]. Aşadar, cuvântul care nu este rostit, nici nu mai există.”

În Maxim Mărturisitorul şi tovarăşii lui întru martiriu, Deisis, Sibiu, 2004, p. 161.

5 „La noi n-au putut niciodată nici patriarhul şi nici sinoade să introducă lucruri noi, pentru că apărătorul religiei este însuşi corpul Bisericii, adică poporul dreptcredincios însuşi care vrea ca religia să-i fie veşnic neschimbată.” Enciclica Patriarhilor de la 1848, vezi traducerea făcută de T.M. Popescu în revista Biserica Ortodoxă Română, an LIII, 1935, nr. 11-12.

6 „În anul 1962, a fost promovat în funcţia de Mitropolit al Banatului în locul lui /…/. /…/ În această perioadă, agentul POPA VASILE a fost folosit atât pe plan intern cât şi extern. Pe plan intern, în principal, a fost folosit pentru reducerea activităţii religioase în eparhia Banatului, indicându-i-se şi luând o serie de măsuri în acest sens (înlocuirea elementelor prea fanatice şi a celor compromişi care funcţionau în cadrul aparatului de conducere al eparhiei, înlocuirea unor cadre didactice în cadrul seminarului teologic din

Caransebeş, reducerea numărului de elevi, /…/ comasarea unor parohii şi reducerea numărului de preoţi etc.). Este de menţionat că toate aceste probleme au fost discutate cu el în prealabil, unele măsuri fiind propuse chiar de agent.” Vezi Decizia nr. 2410/28.08.2007 a Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

7 Idem.

8 Formula As, anul 2004, nr. 611.

9 Canoanele Bisericii Ortodoxe, ediţia Floca, 1991, p. 14.

10 Ibidem, p. 110.

11 Ibidem, p. 14.

12 Formula As, anul 2004, nr. 611.

13 Ibidem,

14 Mitropolitul Nicolae Corneanu i-a scris lui Franklin Graham: „Acum, când ne-am câştigat libertatea prin sacrificii si sânge vărsat, împreună cu fraţii din bisericile evanghelice, mă alătur creştinilor ortodocşi din ţara noastră şi vă adresez invitaţia să susţineţi o cruciadă evanghelistică în luna iulie 2008.”

15 Şi mai mult, Sfântul Atanasie afirmă că: “În Euharistie pâinea ereticilor nu e trupul lui Hristos… După măsura deosebirii dintre lumină şi întuneric, aşa e deosebirea dintre împărtăşania drept slăvitoare şi cea ereticească: cea drept slăvitoare luminează, cealaltă întunecă…”. Către Serapion, epist. 1, P. G. 26, col 593 CA.

16 S-a dezvăluit ulterior că mulţi dintre intelectualii contestatari au fost agenţi ai regimului comunist.

17 Vezi site-ul Parlamentului European.

18 Ultima acţiune de blamare a Bisericii a avut loc în preajma alegerii noului patriarh al BOR.

19 „Atitudinea sfidătoare faţă de unele autorităţi locale şi judeţene pe care refuză să le primească în audienţă cum a fost şi cazul fostului prefect de Bihor Ilie Bolojan, a primarului Ioan Mocioran de la comuna Curăţele şi exemplele pot continua. Discriminarea pe criterii politice şi în funcţie de interese ale unor autorităţi locale şi judeţene.” Extras din memoriul adresat Mitropolitului Bartolomeu Anania de către 45 de preoţi ai protopopiatului Beiuşului.

20 Impune o dictatură a monologului, „neacordând preoţilor în şedinţele protopopeşti dreptul la cuvânt, umilindu-i pe cei ce au alte opinii, diferite de ale Preasfinţiei sale.” Ibidem.

21 Ibidem.

22 Can. 32 Trul. Vezi şi 46, 64 Ap.; 19 Sin. I Ec.; 7 Sin II Ec. etc.

23 Extras din memoriul adresat Mitropolitului Bartolomeu Anania de către 45 de preoţi ai protopopiatului Beiuşului.

24 „Este oprit ca membrii Bisericii sau clericii să se roage împreună cu ereticii şi este de-a dreptul o infracţiune de gravitatea crimei slujirea celor sfinte împreună cu aceştia, dacă provin dintre clerici… căci ce înseamnă intercomuniunea «in sacris» cu ereticii? Nimic altceva decât a face cauză comună cu aceştia.”, ediţia Floca, p. 31.

25 Can. 45 Apost. Vezi şi 10, 11, 46, 64, 65 Apost. ; 2, 4 Sin III Ec.; 6, 9, 32, 33, 34, 37 Laodic; etc.

26 „Conflictul de la Vălani de Beiuş a atins, prin gravitatea evenimentelor desfăşurate, cote inimaginabile şi a luat o amploare care depăşeşte imaginaţia oricărui om de bună credinţă, la limita gestului extrem al vărsării de sânge datorită neimplicării PS Sofronie, precum şi a protopopului de Beiuş, pr. Ioan Balint, care nu a fost alături de preoţii şi credincioşii care apărau biserica, preferând să participe la un maslu de obşte în comuna Budureasa. Pe toată perioada acestei zile de asediu (Duminica a treia din Postul Mare),

pe buzele oficialităţilor şi a conducerii forţelor de menţinere a ordinii (jandarmerie, trupe speciale, SRI, Poliţie etc.), reprezentate la cel mai înalt nivel din judeţ, era un singur cuvânt: „PS Sofronie, vinovat de acest conflict”. Pentru a argumenta această acuzaţie, redăm mărturia pr. Gabriel Avram din Pocola care a fost mediator împreună cu alţi preoţi prezenţi la faţa locului, între trupele speciale de intervenţie şi reprezentanţii Episcopiei Greco-Catolice, pe de o parte şi credincioşii din sat, pe de altă parte. Pr. Gabriel a fost martorul unei convorbiri telefonice între şeful de dispozitiv al trupelor speciale, inspector şef Liviu Popa şi PS Sofronie. În această convorbire, inspectorul şef cere un sfat de detensionare a situaţiei, iar ca răspuns PS Sofronie îl îndeamnă să intre în forţă peste preoţii şi credincioşii care se opuneau ocupării cu forţa a bisericii de către greco-catolici”. Extras din memoriul adresat Mitropolitului Bartolomeu Anania de către 45 de preoţi ai protopopiatului Beiuşului.

27 Ziarul Făclia, 21 iunie 2008.

28 „«Nu vreau să mă gândesc cu cine am putea să ne trezim aici. Nu aducem presiuni asupra Sfântului Sinod, dar trebuie să se vadă o susţinere», a declarat, la rândul său, preotul greco-catolic Ovidiu Nicolae Teodorescu”. În articolul ÎPS Corneanu susţinut de intelectualii bănăţeni, în Evenimentul Zilei, Luni, 23 Iunie 2008.