Gardianul, Cotidianul Nr.1 in Romania de Anchete si Investigatii

Sambata, 2 August 2008 Nr. 1875

http://www.gardianul.ro/upload/2008/08/news_img_118153_82039.jpg

Prim-secretarii de partid racolau informatorii Securităţii

 

Îi „lustrăm” pe informatori, însă îi alegem în funcţii înalte pe cei care i-au împins în braţele Securităţii. E o poveste sută-n sută românească. Înainte ca Armata şi Securitatea să-l lase pe Ceauşescu să păşească în gol, „Geniul din Carpaţi” rostea nervos o expresie latinească nemaiauzită de colaboratorii apropiaţi. Comandantului suprem i se raportase faptul că Securitatea prelungea „sine die” perioada în care un membru de partid putea colabora cu poliţia politică, încălcând chiar o hotărâre a biroului politic al CC al PCR. Aşa că, de câte ori îşi aducea aminte, liderul comunist de la Bucureşti spunea că nu-i place deloc acest „sine die”. De vină nu era doar Securitatea, ci şi secretarii de partid, iar asta îl îngrijora şi mai mult pe Ceauşescu, care dorea un control absolut. Fără a încerca să iau apărarea cuiva, spun doar că de 18 ani nu vedem pădurea din cauza copacilor. Îi punem la zid pe cei care au dat informaţii Securităţii, dar îi şi băgăm în parlament ori îi punem în cele mai înalte funcţii pe foştii tovarăşi care au intermediat şi hotărât racolarea agenţilor Securităţii. Este vorba despre foşti prim-secretari PCR ai judeţelor ori sectoarelor..Doar ei luau decizia ca un membru PCR să se achite ori nu de o „îndatorire patriotică” - colaborarea cu serviciile secrete româneşti.


CNSAS a scos la iveală o serie de dosare ale informatorilor Securităţii, care nu erau membri de partid. Aceştia, tocmai pentru că nu aderaseră la PCR, aveau obligaţia să scrie un angajament - în prezent dovadă că respectivul a fost de acord să furnizeze informaţii poliţiei politice. Nu ştim mai nimic însă despre colaboratorii Securităţii, că asa erau numiţi, membri ai PCR. Şi asta pentru că au rămas puţine urme. Trebuie spus de la început că membrii de partid nu puteau fi atraşi în colaborare fără acordul prim-secretarului PCR al judeţului ori al celui de sector. Baza legală era o hotărâre secretă a CC al PCR care recomanda membrilor partidului comunist să colaboreze cu Securitatea. Era o „îndatorire patriotică”. Însă, niciodată nu vom şti cu exactitate câţi membri de partid au colaborat cu poliţia politică înainte de 1989, din simplul motiv că majoritatea dovezilor au fost arse de multă vreme.

Iată cum se proceda. Securitatea, cât era ea de temută, nu putea racola un membru al Partidului Comunist Român. Indiferent dacă acesta era director, profesor, medic ori brutar. În hotărârea CC despre care vorbeam mai sus scria şi că doar prim-secretarul de partid dintr-un judeţ ori cel de sector este persoana care poate sau nu să hotărască racolarea unui membru de partid, care, astfel, devenea colaborator al Securităţii. Niciodată nu se folosea cuvântul informator. În consecinţă, ofiţerul de securitate care dorea să primească informaţii de la un membru de partid era nevoit să facă o cerere către secretarul pe judeţ, de sector după caz.

 

O „îndatorire patriotică”

În respectivul document, ofiţerul scria pe scurt motivele racolării, fără a da prea multe detalii. Explica doar în câteva rânduri motivul real sau inventat pentru care pe respectivul membru de partid îl „cerea ţara”. Dacă secretarul de partid era de acord (de regulă nu se opunea), cel vizat era convocat în biroul tovarăşului prim. Nu direct, ci prin intermediul altui secretar de partid, cel de întreprindere. Doar când viitorul colaborator al Securităţii ajungea în biroul prim-secretarului, acesta îi spunea că are datoria patriotică să colaboreze cu ofiţerul de Securitate. Ba, mai mult, că este indicaţie superioară de partid. Ulterior, colaboratorii - mare atenţie! - nu semnau vreun angajament, indiferent dacă de misiunile primite se achitau cu mai mult sau mai puţin zel. La Bucureşti, atunci când era vorba despre anumite personalităţi - somităţi ale vieţii ştiinţifice, de pildă - acordul racolării îl dădea prim-secretrarul de partid al municipiului. Urmele colaborării membrilor de partid cu poliţia politică constau în fişe sumare, aflate la securitatea internă ori la cea externă (spionaj). Numai că, de-a lungul anilor, în mai multe rânduri, aceste documente au fost arse. Asta se petrecea şi după închiderea anumitor dosare.  


Supărarea lui Ceauşescu

Au fost însă şi foarte multe cazuri în care informatorul membru de partid, numit colaborator al organelor de stat, rămânea pe o perioadă nedeterminată în slujba unui serviciu secret, chiar dacă în hotărârea CC scria că racolarea are o perioadă determinată. Acesta e motivul pentru care Ceauşescu a tunat şi fulgerat când a aflat situaţia, spunând că membrii de partid nu pot colabora „sine die”, adică la nesfârşit. În realitate, el se temea ca Securitatea să nu-i controleze pe acei oameni mai bine decât partidul. Este o poveste la care sperăm să revenim în numerele nostre viitoare. Cert e că informatorii membri de partid erau racolaţi doar cu acordul prim-secretarului de la judeţ ori sector, în anumite cazuri, al prim-secretarului pe Municipiul Bucureşti. După 1989, aceşti foşti primi au ajuns în funcţiile cele mai importante, chiar cea de şef de stat. Cazul Iliescu, fost prim-secretar la Timiş şi la Iaşi, este elocvent. Adevărat, şi Iliescu a fost urmărit de Securitate, dar e greu de crezut că n-a avizat colaborarea unor membri de partid cu Securitatea, că doar asta era procedura. Am revenit asupra acestui fapt pentru că deja există o întreagă dezbatere în ce priveşte vinovăţia informatorilor. Plecată, evident, şi de la faptul că unii dintre cei care au colaborat sunt valoroşi în domeniile lor de activitate. Ce facem cu ei? Îi punem pe linie moartă ca în Germania? Îi „lustrăm” pe o perioadă mai scurtă ori mai lungă sau ne lămurim înainte, pentru că puţini ştiu, cine sunt toţi cei vinovaţi în această poveste urâtă care a durat peste 40 de ani. În opinia mea, în ce priveşte „Epoca de Aur”, cei mai vinovaţi - mă refer doar la partea morală a chestiunii - sunt prim-secretarii de judeţ ori sector, oamenii fără de care Securitatea nu putea racola nici un membru de partid, apoi securiştii şi, în ultimul rând, informatorii. Aceştia din urmă primeau un ordin care, din poziţia de membru de partid, nu puteau să-l refuze. Odată înscris în partid, nu prea puteai ignora sarcinile primite, fără consecinţe. Iar una dintre sarcini putea fi şi colaborarea cu Securitatea. După 1989, secretarii de partid s-au spălat pe mâini mai ceva decât Pilat din Pont. Cel mai bun exemplu este tot Ion Iliescu. Mulţi alţii au stat o perioadă mai în spate, apoi s-au proptit din nou în funcţii importante. Era firesc, atâta timp cât deţineau informaţii importante, cum ar fi colaboratorii Securităţii. Aur curat într-o perioadă de tranziţie.


Patapievici, atacat din Germania

Deunăzi, Horia Roman Patapievici i-a propus pe Sorin Antohi şi Andrei Corbea-Hoisie, două personalităţi controversate tocmai pentru acuzaţiile de colaborare cu Securitatea, într-un proiect al Institutului Cultural Român în Germania. Scandalul a fost de pomină şi a depăşit graniţele României. Mai ales că reputata scriitoare Herta Muller a protestat într-o scrisoare deschisă adresată lui Patapievici şi publicată de „Frankfurter Rundschau”. Ea consideră „scandalos faptul că românii sunt reprezentaţi în Germania de cele două persoane care în vremea dictaturii au colaborat cu serviciile secrete române”. Polemica dintre Patapievici şi Muller a fost o nouă ocazie de a se discuta dacă foştii informatori au dreptul să participe la treburile cetăţii. Înainte de a da un răspuns, să privim cazul Germaniei, pentru că acolo lucrurile au fost tranşate într-o manieră dură pentru informatori. Practic, aceştia au fost excluşi din viaţa publică, în schimb foştii activişti s-au putut întoarce după o anumită perioadă. La noi, foştii prim- n-au stat o clipă pe bară, dimpotrivă. Culmea, unii chiar i-au blamat pe informatori. Mulţi nu cred în lustraţie. Nu poate aduce nimic bun. Pe de altă parte, după 1989, regruparea nomenklaturii nu ne-a costat scump. Al dracului de scump, mai ales că fenomenul a fost mult mai vizibil la noi decât în orice ţară a lagărului comunist. Vârf de lance, Revista România Mare. O publicaţie abjectă în care, de la începutul anilor ‘90 încoace, au fost calomniaţi toţi cei care îndrăzneau să-i critice sau doar să arate faptele activiştilor PCR ori pe ale securiştilor. De asemenea, democraţia şi societatea deschisă, valorile occidentale au fost puse la zid în revista condusă de Vadim Tudor, cel care a spus în mai multe rânduri: „Lăsaţi securiştii să vină la mine”. Şi Adrian Păunescu a făcut acelaşi lucru în publicaţiile sale, ca să mai dau doar un singur exemplu, dar tot nu sunt convins că lustraţia ar fi fost o soluţie.   


Noul Stalinism

Evaluarea exactă a consecinţelor colaborării fiecărui informator cu Securitatea nu s-a făcut până în prezent decât în mică parte. În ce-i priveşte pe membrii partidului comunist, aproape deloc, din motivele pe care le-am arătat mai sus. Telul unora de a înfiera, tot cu mânia proletară specifică stalinismului, pe cei care au colaborat ori doar sunt bănuiţi că au colaborat, a dus şi la situaţii ilare. Sunt zeci de exemple. De pildă, ziaristul Mircea Toma a fost pus la zid chiar de către o organizaţie care se doreşte civică. Ţineţi-vă bine! Toma se face vinovat de crima de-a fi răspuns direct de siguranţa aeriană a cuplului Ceauşescu. Şi asta pentru că, înainte de 1989, era un tânăr psiholog la Centrul de Medicină Aeronautică din cadrul MApN. Urmând această logică ar trebui să lustrăm cam toţi psihologii care au avut de-a face cu Armata, pentru că nu i-au determinat pe piloţii militari să arunce din avion familia Ceauşescu. Dar şi pe medicii din spitalele militare ori ale al MI, în care, înainte de 1989, erau trataţi şi securiştii. Am ales cazul lui Toma nu pentru că el ar avea nevoie de un avocat, ci tocmai pentru că de curând am avut discuţii în contradictoriu, profesionale evident. Dar asta nu înseamnă că nu văd faptul că anumiţi deontologi, îi numesc aşa ca să fiu elegant, se prind cu dinţii de cuvântul lustraţie, şi cer socoteală unor oameni doar pentru că au respirat în comunism. Tot prostii îndrugă şi deputatul PRM Ioan Aurel Rus, însă dint poziţia unuia supărat foc pentru că a fost deconspirat. După ce a primit verdict de poliţie politică de la CNSAS, Rus s-a înfuriat precum măgarul pe sat şi propune o lege prin care să interzică SRI racolarea de informatori. Absurd. Peremistul mai doreşte ca „agenţii” care au lucrat pentru un serviciu străin să fie condamnaţi pe viaţă. Şi ştiţi de ce? Pentru că Rus e sigur că mai mulţi membri ai Colegiului CNSAS au lucrat pentru „agenturili străine”, ca să-l citez chiar pe Ceauşescu.


Vinovaţii

După cum spuneam mai sus, nu doresc să mă fac avocatul celor care dintr-un motiv sau altul au colaborat cu Securitatea. Mai ales că în „Arhivele Gardianul” am scris de prea multe ori despre misiunile, uneori odioase, primite de aceşti oameni de la Securitate. Însă nici nu putem începe o dezbatere serioasă legată de statutul foştilor informatori- cum doreşte Vladimir Tismăneanu, de pildă - până nu lămurim cât de vinovaţi sunt sunt cei care i-au împins spre colaborarea cu Securitatea. Aceştia, mă refer la prim-secretarii de judeţ ori de sector, nici măcar nu sunt pomeniţi în legea deconspirării Securităţii ca poliţie politică. 

Emil BERDELI

 

 

Comentarii la articol

Carolina

2008-08-03 1:56:37

ICR - Berlin

La ICR din Berlin au mai fost invitate in anii trecuti si alte "personalitati" de marca. Una dintre aceste personalitati a fost profesorul Ignat Bociort de la Universitatea (de Vest) din Timisoara, in prezent pensionar, in trecut expert literar al securitatii. A intocmit - impreuna cu alti doi universitari - expertiza literara a unor texte semnate de scriitorul timisorean William Totok. Acesta fusese arestat, fiind acuzat de propaganda antisocialista. Despre acest profesor s-au scris in anii 1990 mai multe articole. Intr-o carte documentara semnata de Totok, aparuta la Polirom, se vorbeste pe larg despre Ignat Bociort. Cine este curios sa afle amanunte, sa citeasca aceasta carte.

 

FRANC

2008-08-03 0:11:27

Inca un ziar al celor care talharesc Romania.

Vad ca v-ati democratizat si voi. Nu mai publicati decat postarile care va convin si infierati cu manie capitalista.

 

Hakmann

2008-08-02 22:35:58

rusine

unul ca VC Tudor ar trebui scos din viata publica ,a demonstrat ca este un tupeist mare , om fara caracter , slugoi si lingau al vechiului regim .Individ lipsit de scrupule, ce a facut si face rau tarii prin manifestarile sale antidemocratice , extremist de renume .Prin publicatiile sale si-a aratat adevarata fata de huligan, fratele sau fiind si el un turnator la securitate ,desi era ofiter al armatei romane ,o familie de nemernici ,care speram ca vor dispare din viata publica