Luni, 28 iulie 2008 http://ro.altermedia.info/religietraditii/cine-denigreaz-biserica-ortodox_8784.html
Cine denigrează Biserica Ortodoxă?
[Nota
administratorului Altermedia: Dupa articol urmeaza un comentariu pe care l-am
considerat necesar si care pune in acelasi timp o intrebare autorului acestei
analize. I-am fi recunoscatori daca ar raspunde. Multumim.]
Fabian Seiche
Motto: „Când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni”
„Zis-a cel nebun întru inima sa: Nu este Dumnezeu!” (Ps 13,1)
Conştiinţa că sunt membru al Bisericii, cu toate păcatele şi patimile mele, dar cu datoria de a mărturisi ceea ce învaţă Biserica de 2000 de ani şi a apăra adevărul, mă face a lua atitudine în faţa valurilor de otravă şi venin ale duşmanilor Bisericii.
„Datoria unui creştin e să mărturisească adevărul. Cu orice primejdie. „Martir” se derivă, de altfel, tot din „martor”. Curajul acesta al mărturiei adevărului, chiar cu preţul martirajului, lipseşte cu desăvârşire ierarhilor noştri celor buni. Ei uită că Apocalipsa spune: „Şi îi voi scuipa pre ei din gura mea, fiindcă au fost căldicei”.
Şi mai uită un lucru: că bunătatea lor este, în orice caz, un ghimpe în ochiul celor răi; şi că, până la sfârşit, dacă nu se apără şi dacă nu apără Biserica, tot la mănăstire - coborâţi din scaun - vor sfârşi.
Dar, atunci, de ce să nu rişte a cădea din scaun mărturisind adevărul? Şi-ar mântui cel puţin sufletul; pe când aşa…
Evident însă, nu poţi impune nimănui să fie erou” (Nae Ionescu).
Iata ca lupii s-au aratat urland si distrugand totul in cale. Cand Sf Marcu al Efesului aparase Ortodoxia la sinodul filo-catolic de la Florenta, 1438-1439, imparatul si ceilalti episcopi au strigat contra lui. La urma s-a dovedit ca el aparase de fapt Ortodoxia si nu ceilalti. Pe atunci poporul era in majoritate covarsitoare drept-credincios si au reactionat dur impotriva compromisului ierarhilor. In cazul ierarhilor apostati Corneanu-Sofronie a fost aplicat principiul iertarii, ca si cum ar fi vorba de o cadere intr-un pacat oarecare. De ce nu s-a aplicat acelasi principiu si ieromonahului Daniel de la Tanacu, ce sta si azi in inchisoare? De ce mitropolitul Corneanu a fost alaturi de pastorul Franklin Graham, in zilele de 4-6 iulie, deci inainte de Sinod si la invitatia speciala a mitropolitului? S-au intalnit si s-au imbratisat ortodocsi alaturi de cultele: baptist, penticostal si crestin dupa Evanghelie, alaturandu-se si biserici independente de tip „carismatic”. Conform declaratiei lui Samuel Tutac, festivalul s-a bucurat si de sprijinul mitropoliei Banatului si in special, al mitropolitului Nicolae.
In sfarsit, fapta iertarii fiind consumata, era de asteptat un minim bun simt din partea dusmanilor Bisericii, ei obtinand ceea ce au vrut si dand apa la moara credinciosilor simpli de a se impartasi pe la altii pentru ca iata, chiar un mitropolit ortodox s-a impartasit cu ereticii si n-a patit nimic…, nu?
Ne-am fi asteptat ca limbile cele viclene sa-si roada in tihna osul bucuriei momentane din tot acest compromis si sa nu mai arunce cu noroi in dogmele Bisericii si in aparatorii ei.
Iata ca s-au si aratat ateii, masonii si liber-cugetatorii intelectuali (vezi mai jos textul din Caragiale!) care denigreaza pe singurul ierarh ce s-a dovedit ortodox intocmai ca Sf Marcu, intr-o avalansa de acuzatii din cele mai fanteziste, rau-voitoare si cu atac direct la persoana.
Trebuie sa se stie ca n-a fost vorba sa fim alaturi de IPS Bartolomeu – nici nu se stia cati vor fi pentru si cati contra caterisirii – ci alaturi de adevarul Bisericii, de randuiala stabilita de Sinoadele Ecumenice si toti Sf. Parinti. Era vorba sa aperi Ortodoxia si sa aplici canoanele respective, nu sa „tai capetele” vinovatilor, cum s-a afirmat. Un episcop ce a slujit si s-a impartasit cu ereticii, se cateriseste si se afuriseste. Daca da dovada de pocainta si indreptare, se primeste in Biserica inapoi. Dar ca episcop nu mai poate sluji, caci s-a facut vanzator de Hristos. Cei ce au aparat gesturile de apostazie n-au adus nici un argument teologic, nici unul! Doar ideea de iubire platonica de relativizare a dogmelor si canoanelor, paralel cu lupta de clasa impotriva „fundamentalistilor” de ortodocsi. Pai, de ce nu aveti iubire si intelegere si fata de acestia, tovarasi intelectuali?
Inseamna ca toti Sfintii Parinti care au anatematizat pe eretici au fost fundamentalisti. Sau catolicii de astazi nu mai sunt eretici, cum spun intelectualii nostri? Sigur ca, din moment ce n-au renuntat la ereziile lor, ba chiar au adaugat alte rele si mai mari, dupa Conciliile I si II Vatican (1871, 1965) nu se poate spune ca nu mai sunt eretici. Ba chiar au propus spre beatificare – trecere in calendarul lor in randul „fericitilor” – pe cei doi papi ai Conciliilor: Pius IX – care a inventat dogma infailibilitatii papale si a oficializat dogma eretica a Imaculatei conceptii – si papa Ioan XXIII care a ridicat la rang de Euharistie persoana papei – in potir se afla Hristos si papa impreuna (cf. Dogmatica ortodoxa, Zagrean-Todoran, Cluj, 2000, p.289-citate traduse din scrierile catolice italiene).
In spatele campaniei murdare ce ataca Biserica Ortodoxa si slujitorii adevarati, se afla trei categorii, cum am scris mai sus: ateii, masonii si liber-cugetatorii. Sa vedem cine sunt acestia.
1). Andrei Badin, ateu convins, un varf de lance care activeaza alaturi de anticrestini si antiromani pentru dizolvarea statului national unitar roman si a sufletului romanesc. Iata ce se scrie pe situl ateilor din Romania, al carui membru* este:
- „Biblia: Atenţie! Această carte este o compilaţie eterogenă de pasaje de ficţiune şi mitologie fără valoare filosofică şi pe alocuri respingătoare moral. Orice asemănare cu o doctrină coerentă şi inteligibilă este pur accidentală”
- „Bine ati venit! Va aflati pe cel mai mare forum romanesc dedicat libertatii de constiinta. Fie ca va considerati atei, liber cugetatori, agnostici, non-religiosi sau credinciosi, atat timp cat sunteti dispusi la un dialog bazat pe argumente rationale aici e locul in care puteti dezbate orice problema de interes comun. Grupul nostru promoveaza toleranta, libertatea de exprimare si credinta sau non-credinta in spiritul valorilor umanist seculare, avand o abordare rationalista a problematicii religioase. Exaltarile mistice vor ramane cel mai probabil fara raspuns sau vor fi tratate cu ironie si cinism… Polemicile intre teisti si non-teisti au sens numai daca se bazeaza pe argumente rationale. Celor interesati de militantism civic, daca doresc sa lupte pentru mentinerea caraterului laic al statului roman, separarea bisericii de stat, libertatea religioasa si promovarea umanismului pe plaiurile mioritice le recomandam fundatia Solidaritatea pentru Libertate de Constiinta.
- Badin si Adrian Avarvarei*:
„La Cluj sub obladuirea Mitropolitului turnator Anania se pune la cale refacerea unor structuri ale extremei drepte interbelice. El insusi legionar, mai apoi tortionar la Aiud, colaborator al Securitatii, trimis ca agent in Statele Unite pentru a distruge Episcopia Ortodoxa anticomunista de la Vatra Romaneasca (Michigan), Anania a strans in jurul sau cam toata pleava extremei drepte reactionare. De la fratii Roncea pana la grupul de la Scara sau cei din gruparea Rost. De la securisti la comunisti care simt astazi „patriotic” in spiritul national-comunismului lui Ceausescu.
Inclusiv pe scribul „Saptamanii” proletcultiste a lui Eugen Barbu si CV Tudor (tabloidul Securitatii), colaboratorul Securitatii, Dan Ciachir, „purtatorul” sau neoficial de cuvant. Anania reprezinta extrema dreapta ortodoxa si fundamentalista, daunatoare Bisericii dar si Tarii. Ultima isprava a celui arestat in 1940 pentru ca detinea armament la Manastirea Cernica cu care se pregatea de Rebeliunea Legionara este infiintarea unei asa-numite Fratii Ortodoxe, o organizatie verde. Pretextul: impartasirea Mitropolitului Nicolae Corneanu cu fratii nostri greco-catolici.Si, evident, extrema dreapta s-a involburat devenind asa cum este, de fapt, rosie. La remorca Securitatii mascate dar care trage pentru ruperea Romaniei de lumea civilizata. In povestea cu Fratia Ortodoxa, Anania l-a trecut membru si pe Andrei Marga, rectorul Universitatii Babes Bolyai de la Cluj. Prestigiosul intelectual a negat categoric si a explicat foarte clar: ”Sunt dator sa precizez ca solutiile la problemele României nu se afla nicidecum în trecut, ca abordarea problemelor religiei nu are alternativa la ecumenism si ca imaginea asupra lui Iisus si asupra crestinismului este schimbata complet, gratie cercetarilor istorice, biblice, teologice din ultimele decenii, încat relatia dintre cultura si religie se pune în termeni complet noi în epoca de fata.
Capitanul Anania si camarazii Roncea si Ciachir pregatesc asaltul asupra Sfantului Sinod la inceputul lui iulie…”
(Ascensiunea extremei drepte in Biserica Ortodoxa - de pe ‘Forumul_Ateilor_din_Romania’)
- pe acest forum al ateilor, Petre Tutea este facut „dezaxat”, „medalia prostimii”:
- Adrian Avarvarei semneaza pentru scoaterea icoanelor din scoli, alaturi de altii precum Cristian Pirvulescu – Asociatia Pro Democratia, Emil Moise – Ombudspersons for National Minorities Gabriel Andreescu – Centrul de Studii Internationale, Laura Grunberg – Societatea de Analize Feministe, Romanita Iordache – ACCEPT Smaranda Enache – Liga Pro Europa, Renate Weber deputata in Parlamentul European.
- despre Badin mai aflam: „Un baiat care a facut turul redactiilor, dat afara de peste tot, cam slab la minte, trecut si pe la SIE
- sunt cunoscute atacurile lui Badin impotriva IPS Bartolomeu, pline de ura si nimic adevarat. Usor ar putea fi actionat in justitie pentru calomnie, minciuna si atac la persoana. Dar il lasam la Judecata lui Dumnezeu… care nu va fi ingaduitoate cu aceste clase de joasa speta umana.
Iata ca pentru orice cadere este si ridicare, dar faptul ca cel incriminat de Badin a dat dovada de atatea ori de demnitate, curaj si marturisire, ca pastor al Bisericii, ne indreptateste sa-i iertam toate. Ce-ar fi fost daca lui Petru i s-ar fi amintit mereu de lepadarea de Hristos si ar fi fost improscat cu ura si venin? Ce-ar fi fost ca lui Pavel sa-i fi raspuns mereu crestinii ca a fost un criminal si persecutor anticrestin, ca a participat la uciderea primului martir crestin, Sf. Stefan, si ca din cauza asta sa nu mai vorbeasca si sa nu scrie nimic? Ce-ar fi fost ca Maria Egipteanca sa nu fi fost canonizata din cauza trecutului ei de prostituata timp de 17 ani?
- pe adresele tovarasului Badin sta acest fragment din Einstein, evreul ateu:
„Cuvântul Dumnezeu nu este pentru mine nimic mai mult decât expresia şi produsul slăbiciunilor umane, Biblia o colecţie de legende onorabile, dar totuşi primitive, care sunt în orice caz cam puerile. Nicio interpretare, oricât de subtilă, nu poate schimba asta (pentru mine)”.
(Albert Einstein, 3 ianuarie 1954, scrisoare către Eric Gutkind)
2). Cristian Badilita, intelectual rafinat care traduce Sfintii Parinti din greaca, traduce Biblia in volume groase cu comentarii, dar scrie contra propriei Biserici. Un caz jalnic de intelectual ratat cu diploma speciala de ajuns in iad, daca mai crede in existenta lui.
Iata ca tov. Badin e generos si-i ofera loc pe adresa lui de ateu convins, acestui traducator al Bibliei, pentru a-si varsa murdariile din suflet, denigrand credinta in care nu crede de fapt. Iata ce spune Badilita:
„secta ortodoxisto-securisto-comunista”; „Eu insumi, din 1990 incoace frecventez bisericile greco sau romano-catolice, impartasindu-ma in ele, pentru ca nu vad, personal, netrebnciul de mine, ce m-ar impiedica sa o fac? Spuma de la gura unor pseudocalugari maglaviteni?”; „am intalnit cam multi, prea multi, “drept-credinciosi-ortodocsi”, vajnici aparatori ai Traditiei clapauge de la 1880 incoace, scaparatori de tunete si fulgere antipapa, antivatican (enfin, placa de la 1054 incoace)”; „revin la mitropolitul Corneanu! Eu sunt trist ca abia acum s-a hotarat sa faca gestul „socant”. Dar bine si-asa. “Agent al catolicismului”. Pai dupa buna-reaua-noastra-credinta cum sa fie altfel?”; „Blasfemie! Ba-din-contra. Bun simt si nimic altceva”; „Duhul nu face politica geografica sau confesionala, El sufla pretutindeni, armonizeaza, unifica, intareste, leaga, sporeste duhovniceste. Un singur Duh asadar, o singura Biserica. Biserica e UNA, din momentul Creatiei, daca e sa ne luam dupa unii Parinti ai Bisericii, si nu poate sa existe decat UNA fiind”; „ce „canoane” suprarealist-nationalist-securiste pot demola unitatea, iubirea si comuniunea insuflate de Duhul Sfant? Tabara politicianista din BOR, cea adapata serios din bugetul statului-securist, ar trebui sa priceapa o data pentru totdeauna ca EA se afla in afara Duhului cristic, nu cei care, precum mitropolitul Corneanu, se straduiesc sa readuca Firescul si intr-o tara si intr-o parte a Bisericii unde nu prea are nici o cautare”.
3). Teodor Baconski, gentlemanul intelectual care zice ca l-a adus pe papa in Romania – cand de fapt, lui Andrei Scrima i se datoreaza acest lucru! – ne surprinde cu tonul vehement ce care scrie la adresa „fundamentalistilor” ortodocsi, uitand ca din acestia fac parte un Staniloae, un Cleopa Ilie, un Iustin Parvu sau Arsenie Papacioc. Sigur ca este o onoare sa fim pusi in randul „extremistilor si fanaticilor” alaturi de acesti titani ai credintei ortodoxe pe langa care toti acesti „democrati ai drepturilor omului” sunt bieti randasi si viermi. Cine isi mai aduce aminte azi de Alexandru Grama, contemporanul lui Eminescu, care a incercat sa-l desfiinteze in scris pe marele poet? Asta sa se intrebe si dl T.B. inainte sa intre in jocul dusmanilor Bisericii din care loc zice ca si el face parte:
„Sper
ca BOR să nu se lase confiscată de asemenea cohorte milenariste, care
se chinuie să localizeze Adevărul undeva între Zalău şi
Paşcani. De asemenea personaje dispuse să demonizeze modernitatea, în
vreme ce utilizează Internetul pentru a le solicita naivilor tot soiul de
„adeziuni“ inchizitoriale…
Dar care e substratul veninosului memoriu de la care am pornit? Acela că
putem fi oricît de ignoranţi, agresivi la modul sectar ori anacronic
izolaţi de vremurile noastre: ceea ce contează e „norocul” de a ne fi
născut români-ortodocşi, dublă înzestrare capabilă să
ne garanteze mântuirea! Ei bine, mi-e imposibil să „ader” la asemenea
neghiobii esenţialiste…
Nu pot admite că greco-catolicii români sunt eretici, ca să nu mai pomenesc infernul rezervat romano-catolicilor, protestanţilor, musulmanilor, evreilor sau budiştilor…
Menirea de mirean nu-mi cere să mă substitui judecăţii divine şi nici să pretind caterisirea unor episcopi. Iar menirea de cetăţean al unui stat de drept, membru în Uniunea Europeană, e aceea de a nu tăcea mâlc atunci când dracul fanatismului, deghizat în Savonarola, dă târcoale prin oraşul care e şi al meu.”
Un raspuns foarte pertinent l-a dat Mircea Platon:
“Nu aş întreba dacă nu aş fi observat că, în ultimul timp, singurii eretici denunţaţi ca atare, fără irenism şi fără dragoste frăţească, în paginile Dilemei din ce în ce mai vechi sunt ortodocşii care vor să-şi apere adevărurile de credinţă şi legionarii (vezi articolul dnei Anca Manolescu). Ce e eretic şi milenarist la legionari şi nu e la proiectul utopic al UE? Ce e eretic la nişte credincioşi care vor să-şi păstreze nesmintită învăţătura de credinţă? Şi ce nu e eretic la nişte eseişti care săptămână de săptămână ne îndeamnă la ecumenism şi ne vorbesc în duh gnostic de unitatea esenţială a religiilor? De ce sunt milenarişti Răzvan Ionescu, Gheorghe Fedorovici sau Răzvan Codrescu, şi nu e milenarist dl Baconsky, care vorbeşte de Uniunea Europeană în termeni mesianici?…
Problema naturii eretice a învăţăturii de credinţă catolice nu a survenit într-o dezbatere politică, ci într-una teologică. Şi acolo trebuie să rămână…
A fi român-ortodox nu e un „noroc”, aşa cum ironic scrie dl Baconsky, ci e voia lui Dumnezeu pe care noi avem datoria să o facem. Petiţionarii nu luptă pentru un drept, ci pentru a nu li se lua o îndatorire: aceea de a-l urma pe Hristos, pe calea sfinţeniei, după putinţă… Or, dacă a te alătura modernităţii înseamnă a uita de Hristos, aşa cum fac documentele şi cetăţenii Uniunii Europene pentru care militează atât dl Baconsky, atunci mai bine să uităm de modernitate, să o luăm cum grano salis. De altminteri, în „lumea modernă”, atât de lăudată de dl Baconsky, nu a fost şi nu este prea mult loc pentru românii ortodocşi, măcelăriţi şi mânaţi de la spate continuu în ultimul secol. Singura Românie respirabilă e România neintegrată, România veche, nu România activiştilor, a noii nomenclaturi, a consumismului, a noii limbi de lemn politic corecte şi a copiilor care se sinucid sau sunt violaţi din cauză că le-au plecat mamele să spele pe jos în casele „boierilor” europeni…
Nu cred că trebuie să ne unim religios de dragul raţiunilor politice…
Elitele ecumenice nu par a fi observat că, de fapt, ortodocşii petiţionari au dovedit, cu ocazia „cazului Corneanu”, că preţuiesc mai mult adevărul de credinţă decât retorica naţionalista. Greco-catolicilor şi elitelor care le vorbesc de „ortodoxia latină” (apropos de esenţialism), ortodocşii le răspund cu împărtăşirea de credinţă cu grecii, cu ruşii, sau georgienii. E, aşadar, o ortodoxie mult mai puţin politică decât „unionismul” civic al dlui Baconsky care ne îndeamnă să confundăm calitatea de cetăţean al UE cu aceea de cetăţean al Raiului…
Noi plecăm la Biserică şi ei rămân să citească broşurele UNICEF şi să scrie panseuri pe şerveţele de dineu oficial. Trist Purgatoriu!
4). Andrei Plesu, maestru in ironii cu iz de nevinovatie:
“Oameni care s-au deprins să fie obedienţi cu „superiorii” până la slugărnicie au prins curaj. Ies în stradă, lipesc afişe, scriu la gazetă, fac declaraţii amare. O să fim vânduţi papistaşilor, o să ajungem să cerşim în latineşte pe străzile Vestului eretic, o să ne pierdem chipul. Oameni, în sfârşit, care au valsat cu dictatura fără să se ruşineze prea tare se tem brusc de dictatura patriarhală.
O sumedenie de înalţi ierarhi, dar nu numai ei, au văzut abătându-se asupra plaiului strămoşesc primejdii fatale. Tot ceea ce, pentru privirea mea laică şi diletantă, erau calităţile Părintelui Patriarh s-a transformat în defect şi subversiune. Preafericirea Sa a studiat mulţi ani în Apus şi a ţinut, în mari centre europene, cursuri de teologie ortodoxă pentru neortodocşi.
Suspect! Înseamnă că a fost contaminat de năravurile occidentale. Preafericirea Sa a fost membru al Comitetului Executiv şi Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor (Geneva, 1991-1998), Membru al Prezidiului şi Comitetului Central al Conferinţei Bisericilor Europene (din 1990) şi vicepreşedinte al celei de-a II-a Adunări Generale a Conferinţei Bisericilor Europene (Graz, 1997).”
„Îndrăznesc să spun că şi conducătorul său de doctorat, P. Prof. Dumitru Stăniloae (care, cu ocazia susţinerii tezei, a vorbit, prin contrast, despre „preoţimea fără cultură teologică” ca fiind vinovată de „îndepărtarea poporului credincios de Biserică”) şi „naşul” său de călugărie, P. Ilie Cleopa, ar fi fost, astăzi, printre sprijinitorii lui.”
Despre aceasta ultima afirmatie nu se poate sa nu radem copios, daca n-am sti ca cei doi mentionati au fost luptatori aprigi impotriva ecumenismului, nici urma de sustinere a ideilor de impartasire comuna cu eterodocsii, de unire prin Euharistie, de relativizare a credintei cea una! Cat de intoarsa pe dos este aceasta afirmatie a lui Plesu! Daca ne amintim, intr-unul din ultimele interviuri, parintele Staniloae a vorbit foarte virulent despre ecumenism, dar si despre unii intelectuali tineri pe atunci care se numeau crestini dar erau straini de credinta. A intuit bine par. Staniloae cand i-a numit pe Plesu sau Liiceanu… De ultimul a zis „ca-i tare strain de credinta”:
„Liiceanu cred că-i tare străin de credinţă. A venit Liiceanu odată la mine, mi s-a părut că vine să intre într-o legătură spirituală şi să-mi ceară nişte studii. Da’ în convorbire am ajuns la întrebarea ce program are, ce vrea să publice, zice: „Eu vreau să public câte o lucrare despre fiecare filosof şi despre fiecare religie.” „Şi de ce asta?” „Păi, ca să-i cunoaştem…” „Păi mi se pare că îi prea cunoaştem, că nu ne cunoaştem pe noi, şi cred că ar trebui să ne cunoaştem pe noi mai mult”. Şi a plecat fără să intre în discuţie cu mine despre colaborare.
Intelectualitatea română de astăzi s-a îndepărtat de ortodoxie, asta am remarcat de multe ori; mi se pare că e cea mai îndepărtată intelectualitate de credinţa poporului. Ispita Occidentului, ştiţi… Poate că stând multă vreme în legătură cu fanarioţii, la mijlocul secolului XIX, debarasându-se de ei s-au aruncat în braţele unei Franţe care era atee.
…„Trebuie să atacăm intelectualitatea aceasta înstrăinată de ortodoxie!”
Ce gândire are Occidentul faţă de gândirea pe care o avea poporul nostru de la sate? Catolicismul susţine că în taină nu e energia necreată, ci că e o graţie creată; atunci Hristos nu este în taină şi ca urmare au venit sectele şi au spus: „ce ne mai trebuie taine?”. Şi au rămas cu discursuri; fiecare cu discursul lui. Pe când tainele te unesc, sunt aceleaşi, şi noi suntem o unitate pentru că avem tainele şi pentru că le cunoaştem. Poporul cunoaşte tainele toate. Intelectualii nu mai recunosc nici o taină, parcă ştiu tot. Trebuie să atacăm intelectualitatea aceasta înstrăinată de ortodoxie şi chiar foarte dur. Şi părinţii bisericeşti au făcut asta. Au atacat pe Arie, au atacat pe necredincioşi. Şi Pavel îi atacă. Trebuie să vorbim împotriva necredinţei. Nu ştiu nimic. Trebuie să recunoşti taina, fiecare lucru, chiar lucrul material, este o taină, cu atât mai mult o persoană este o taină. De aceea, Ortodoxia a păstrat creştinismul de la început, mai vechi decât catolicismul, şi a păstrat sentimentul acesta al tainei. Şi ce superficialitate trăieşti când mergi prin oraşele acestea cu blocurile lor, cu tehnica lor, şi ce sentiment avea în suflet ţăranul când făcea o fântână! Căci el ştia că dincolo de astea, toate sunt o taină mare! Pe când ăştia cred că nu mai e nimic decât atâta - tehnica aceasta…
În caz de agresiune mă apăr, dar nu răspândesc creştinismul cu sabia. Mă apăr. Ştefan cel Mare, şi Mircea cel Bătrân, şi atâţia alţii, şi-au apărat Ţările, e absolut firesc şi e o datorie chiar. Sfinţenie, mucenicie, model de viaţă curată, generoasă, jertfelnică. Aceasta e ortodoxia noastră românească…
…Trebuie să căutăm să avem statul cât mai creştin! Şi statul românesc a fost înainte destul de creştin. Nu intrase masoneria. Acum sunt interese individuale, masonerie, ateism. Câte şi mai câte! Trebuie să milităm pentru un stat creştin. Cât mai creştin.
…Şi ne-a dus aşa intelectualitatea asta cu spiritul ei occidental superficial, cu individualismul acesta… Fiecare face naveta la oraş, devine muncitor, pe urmă îşi dă copiii la facultăţi, unde aceştia intră în legătură cu cultura asta atee a intelectualităţii, şi ne pierdem…
Intelectualitatea noastră a întors spatele credinţei poporului, e poate cea mai indiferentă intelectualitate faţă de părinţii noştri. Trebuie să sfârşim cu aceasta, trebuie să avem o altă intelectualitate. Trebuie să ne apropiem de spiritualitatea neamului nostru. Din păcate, au distrus satele, în multe sate nu mai sunt decât nişte bătrâni, dar peste vreo zece ani nu-i vom mai găsi nici pe ei. Se golesc satele… Asta au voit, să distrugă spiritualitatea românească, creştinismul românesc. Cred că ar trebui să încreştinăm şi oraşele astea. Fiecare în jurul lui să facă ceva: întâi să se creeze o solidaritate creştină ortodoxă a tineretului; să se pornească cu scrisul, şi în vorbire, în altare. Mai sunt sate în anumite părţi unde se mai poate vedea acea delicateţe, blândeţe, bunătate, comunicabilitate, căldură, curăţenie.
Cioran şi-a permis chiar să spună că îi admiră pe evrei pentru faptul că l-au ucis pe Hristos, că au dat dovadă de inteligenţă… ca să fie nou, ca să spună ceva nou. Adică toate nebuniile sunt noutate; şi seriozitatea, bunătatea… Şi-l lăudau şi toţi intelectualii ăştia: cel mai mare stilist… dar ce, stilul te mântuieşte?… Spunea un scriitor şi poet francez: „Rugăciunea nu e mare stil; dar e superioară oricărei forme de poezie.” Când strig către Dumnezeu: Doamne ajută-mi, sau Doamne ai milă de mine… e altceva decât toată vorba ta poetică.
Eu nu prea sunt pentru ecumenism; a avut dreptate un sârb, Iustin Popovici, care l-a numit pan-erezia timpului nostru. Eu îl socotesc produsul masoneriei; iar relativizează credinţa adevărată. De ce să mai stau cu cei care au făcut femeile preoţi, care nu se mai căsătoresc, iar în America, Anglia şi alte ţări au legiferat homosexualitatea?”
Spuneti-ne si noua, domnule A. Plesu: un om care a spus aceste cuvinte, ar putea fi de acord cu gesturile ierarhilor apostati Sofronie – ce a sfintit Agheasma Mare alaturi de cel unit – si Corneanu – care s-a impartasit cu catolicii??
Mai amintim despre dl Plesu ca in timpul mandatului sau de ministru de externe, in revista domniei sale, Dilema, s-a inceput o campanie de distrugere a lui Eminescu.
„Procesul demitizării a început odată cu deschiderea democratică ce a urmat revoluţiei din decembrie 1989. Dacă în timpul comunismului, o critică adusă operei eminesciene te transforma în duşman al poporului, acum era permis totul. Eminescu putea fi etichetat ca reacţionar, xenofob, conservator, antisemit, naţionalist, paseist etc. De altfel, un număr întreg al revistei Dilema (nr. 25/1998) prezintă spectacolul de idei al purtătorilor unui complex de frustrare, săpători la rădăcina mitului, între care şi T. O. Bobe şi M. Cărtărescu, ale căror scrieri ies cu vădită pregnanţă din mantaua lui Eminescu. Deh, numai demitizând suntem postmoderni, demitizarea e la modă, numai aşa suntem paneuropeni, numai aşa locuitori ai satului planetar. Încercând să ia în stăpânire gestica şi limba de lemn-solemn a postmodernismului, mulţi autori şi-au făcut o ocupaţie din producerea de zgomote, de valuri şi vălurele, chiar provocarea de furtuni în pahare cu apă, care le întrec opera. Astfel, mecanismele demitizării, nu trebuie căutate în forţele raţiunii, ci în orgoliul autorilor, care nu suportă alţi idoli înafară de ei înşişi. Astăzi, zisa lui Iorga de acum şaptezeci de ani, că suntem un popor mic şi avem nevoie de mituri, nu mai are valoare. Sunt preferaţi legendarii de carton, vedetele de câteva zile, „băşici de spumă într-un secol de nimic” (Eminescu): speakeriţe de televiziune, analişti politici, fotomodele, solişti de muzică prea uşoară şi efemeră”
(Daniel Corbu).
Frumos gest de aparare a unui episcop apostat dar in acelasi timp de ura si demitizare in propria revista, a poetului national! Pacat de cartile foarte frumos scrise, cum este cea despre ingeri… S-or fi scarbit si ei de oscilatiile autorului!
5). Mai sunt si alti intelectuali ce sustin ereziile ierarhilor apostati si lovesc in „fundamentalistii” de ortodocsi, asemenea lui Iuda, Iulian Apostatul si alte nenumarate cozi de topor din istoria crestinismului. Nimic nou sub soare. Amintim doar pe Horia Roman Patapievici, V. Tismaneanu sau Gabriel Andreescu, mare luptator pentru drepturile maghiarilor din Romania, ale catolicilor si ale tuturor minoritatilor de orice natura, dar luptator impotriva romanilor si a Bisericii Ortodoxe. Cred ca e cel mai dur ca stil dintre toti scriitorii „specializati” la ora actuala in aruncarea cu pietre la tot ce avem scump in tara asta:
„În România, partea cea mai consistentă, cea mai eficace şi mai periculoasă a atitudinilor extremiste a luat forma hipernaţionalismului/ultranaţionalismului.
Una dintre întrebările standard cu privire la extremism este dacă avem de-a face cu un extremism „de dreapta” ori „de stânga”. Această întrebare este de două ori relevantă în cazul României. În ultimele sale decenii, comunismul românesc a îmbrăcat haina naţional-comunismului, între atitudinile sale anti-maghiarismul jucând un rol tactic bine elaborat. După 1990, ultranaţionalismul a fost condus de elitele comuniste şi ale forţelor de Securitate cele mai compromise, ca strategie de religitimare.
Din punctul de vedere al categoriilor tradiţionale, rasismul, şovinismul, xenofobia, antisemitismul, sunt considerate atitudini de dreapta. Restrângerea actualei analize la atitudinile extremiste de dreapta pleacă şi de la faptul că extremismul de stânga a fost şi pare să rămână, pentru o lungă perioadă de timp, o prezenţă obscură. Cele câteva organizaţii extremiste de stânga identificate la începutul anilor ’90 („Liga comuniştilor români”, „Comitetul de iniţiativă pentru înfiinţarea Partidului Comunist Român”, ziarul „Scânteia socialismului”) au fost absolut marginale în viaţa politică, în dezbaterea mediatică ori în manifestările media.
(Extremismul in Romania- Raport)
Virulenta sa este poate fi asemanata cu virulenta lui Eugen Turcanu de la Pitesti, ce folosea cele mai odioase metode de reeducare sau spalare pe creieri a detinutilor si transformare intr-un om „nou”, comunist. Cam asta doreste si dl Andreeescu: pierderea oricarei urme de identitate nationala şi religioasa.
D-na Mirela Corlatan e suparata ca invitatia patriarhului Aleksei al Rusiei in Romania s-a dovedit a fi o stire falsa, pentru discreditarea Inaltului Bartolomeu. (Cotidianul, 17 iulie). Stimati detractori de serviciu, pentru voi nu e bine nicicum: daca vine Aleksei, il faceti securist pe ierarhul nostru. Daca nu mai vine Aleksei, il faceti ca lipsit de cuvant pe acelasi ierarh.
„Propunerea revocată de a-l invita în România pe Patriarhul Moscovei îl aşază pe ÎPS Bartolomeu în aceeaşi categorie morală cu ÎPS Nicolae, cel pe care îl dorea exclus din Sinod.
Cu o abilitate neegalată până deunăzi de vreun ierarh ortodox, mitropolitul Clujului a reuşit să inducă în conştiinţa publică ideea unui ascendent intelectual şi moral pe care l-ar avea faţă de colegii săi din Sinod”.
Bun raspuns i-a dat un cititor la acest articol in spatele caruia stau alte personaje dubioase de pe la ziarele anticrestine din tara:
„Cand vad ca unii complet neavizati si nechemati se apuca sa scrie si sa arunce cu piatra, ei, neprihanitii, ma apuca un sentiment de dezgust si mila. Dezgust pentru fapta Mirelei si mila pentru ce va patimi ea pentru pacatele astea ale ei. Articolul e unul scris la comanda, si dupa dictare”.
ANEXA
Bartolomeu Anania - “Ce
ne oferă Europa?”
“Dacă ne-am confruntat cu Răsăritul bolşevic, de data aceasta ne îndreptăm cu faţa către Occidentul european (care se autodefineşte drept ‘Europa’ însăşi şi care ne invită să intrăm în ea, ca şi cum noi n-am fi fost niciodată europeni). Ne e greu să fim trataţi ca nişte primitivi, cu toată sărăcia noastră, uitându-se că dacă suntem astăzi săraci şi înapoiaţi datorită comunismului, este şi prin faptul că Occidentul ne-a livrat, aproape gratuit, acestuia. Lucrurile acestea sunt ştiute. Cred că Apusul nu are dreptul să ne umilească, aşa cum a încercat şi încearcă; fără să fac politică, trebuie să subliniez atitudinea tot mai demnă a ţării noastre în acest context european. Nu aşteptăm spiritualitate din Occident, pentru că nu o are.
Uneori suntem trataţi ca nişte ‘balcanici’, uitându-se că suntem la nordul Dunării şi, că, geografic, nu facem parte din Balcani. Ei, şi dacă am face? Alexandru Paleologu spune că, la urma urmei, chiar dacă am fi balcanici n-ar fi nimic ruşinos în asta. Platon, Aristotel şi Sofocle au fost balcanici. Iar eu aş adăuga: toată doctrina teologică a lui Toma d’Aquino s-a sprijinit pe Aristotel, pe un balcanic. Iar dacă este vorba de civilizaţie, ar trebui să ne amintim că, în jurul anului 1000, bazileii şi principesele Bizanţului aveau băi de marmură, în timp ce curtenii lui Carol cel Mare se scărpinau de păduchi şi râie. Aşadar, dacă este vorba de o Europă, şi anume de adevărata Europă, noi am avut întotdeauna viziunea şi trăirea ei. Europa este sinteza gândirii elene, a spiritualităţii creştine şi a civilizaţiei romane. Este singura Europă pe care o recunoaştem, dar şi cea care ni se refuză”.
—
ANEXA
I.L. Caragiale -
“Noi şi Biserica”
Încă de mult, lumea noastră românească nu mai merge la biserică. Oamenii de sus, de mijloc şi de jos au uitat de mult cărarea ce duce la locaşul icoanelor. Boieri, ostaşi, meseriaşi, negustori, dascăli, slujbaşi, mari şi mici s-au lepădat de datoriile către legea lor creştinească – toţi sunt astăzi liber–cugetători. Şi, fireşte, dacă dumnealor sunt astfel, trebuie şi femeile dumnealor să fie astfel, adică liber-cugetătoare; şi, prin urmare, cum ar putea să fie copiii dumnealor astfel decât mamele, adică liber-cugetători!
Dar să nu exagerăm!
Boierimea, ostaşii şi slujbaşii, deşi liberi-cugetători, tot mai merg uneori să audă, dacă nu chiar să asculte, Evanghelia – anume când M. S. Regele se duce cu ceremonialul obicinuit, la zile mari, ori la Mitropolie, ori la Sf. Nicolae-n Şelari, ori pe malul gârlii la Bobotează.
De altă parte, tinerimea şi damele se abat uneori la câte o biserică high-life şi spre cinstea lor, trebuie să mărturisim că sunt pătrunse de tot respectul cuvenit casei Domnului: atât tinerimea cât şi damele se prezintă acolo cu toată-ngrijirea. Atât numai că vorbesc cam tare.
O fi aceasta bine sau rău – că s-a lăsat adică lumea noastră de biserică – nu o spune, căci n-am în această privinţă nici o părere hotărâtă.
Poate, după cum unii, să fie bine; poate că lipsa de aplecare spre religie să fie dovada unui spirit care se emancipează lesne de ideile învechite şi devine astfel mai susceptibil de idei noi, de progres intelectual şi moral.
Poate, dinpotrivă, după cum zic alţii, să fie de rău; poate că lipsa aceasta să fie dovada unei porniri la descreierare, la o scădere, la o înjosire progresivă intelectuală şi morală, la o din ce în ce mai mare pierdere a omeniei.
Nu ştiu deocamdată cine să zic că au dreptate – pesimiştii ori optimiştii; trebuie să mă gândesc mult la această întrebare. Dar până s-ajung a-mi da un răspuns, voiu să comentez aici, în fuga condeiului, câteva observaţii, pe cari le fac de mult.
Pe câtă vreme bisericile noastre ortodoxe româneşti părăsite de credincioşi, mai ales în Capitală şi-n oraşele mari, decad pe văzute; pe câtă vreme toaca şi clopotele noastre fac sgomot de-a-surda, ne mai aflându-se urechi care să le înţeleagă glasul şi chemarea; pe câtă vreme o biată prescură şi câteva linguri de vin ajung unui trist altar pe mai multe duminici – ce se-ntâmplă în altă parte?
Ia să vedem.
Treceţi, vă rog, foşti creştini ortodocşi, astăzi liber-cugetători, treceţi duminică dimineaţa pe la frumoasa catedrală catolică a Sfântului Iosef, pe la biserica protestantă şi pe la cea calvină; treceţi, vă rog, foşti creştini ortodocşi, compatrioţii mei, liber-cugetători astăzi, treceţi vineri seara pe la sinagogile mozaice – şi vedeţi ce se petrece acolo, în acele locaşuri clădite de oameni pentru adăpostirea sintei credinţe în Dumnezeu, lăsate lor de la moşi strămoşi.
Vedeţi, ce de lume! Ce de oameni, ce de femei şi de copii!
Priviţi-i! Bogaţi şi săraci, voinici şi neputincioşi, tineri şi bătrâni. Sunt între ei învăţaţi deosebiţi şi oameni de rând, fiinţe, pe drept ori nu, mândre şi fiinţe umile, oameni cu griji sdrobitoare şi oameni fără nici o grije; toţi vin acolo să se roage împreună Lui, cum I s-au rugat şi părinţii lor şi să-nveţe pe copii lor a se ruga cu dânşii.
Sunt între ei bravii şi cuminţii Germani, Francezii cei subţiri la minte şi nobilii Italieni, şi alte neamuri strălucite ale Europei şi îndrăzneţii Unguri şi neînduplecaţii Evrei.
Intraţi, foşti creştini ortodocşi, astăzi, liber-cugetători; intraţi după aceşti credincioşi în sfântul, pentru ei, locaş. Ascultaţi cum răsună, legănându-se-ntre-nalte bolţi, acele cântări înălţătoare în slavă. Ia uitaţi-vă cum, cu capetele plecate, se lasă acei oameni pătrunşi de binefacerea A-tot-Ţiitorului. Vedeţi voi, cari sunteţi totdeauna posomorâţi, cum, după ce s-au împărtăşit de acea binefacere, ies toţi cu feţele senine şi vesele.
Şi dacă, liber-cugetători, nu mai puteţi crede în Dumnezeu, căci nu mai sunteţi în stare să-L vedeţi, pe El care s-arată pretutindeni, afară decât în sufletul vostru, nu puteţi crede nici măcar în ce vedeţi la aceşti semeni ai voştri? Nu înţelegeţi voi, cari tot vă plângeţi de slăbiciunea “noastră” faţă cu ei, ce întăriţi ies după ce s-au rugat şi au primit binecuvântarea?
Şi dacă nici atâta nu-nţelegeţi, nu v-aduceţi aminte barem de o vreme nu tocmai depărtată, când părinţii nori, cari dorm sub umbra crucii, cunoşteau izvorul acelei întăriri binefăcătoare şi ştiau să s-adape la el?
Părinţii voştri!
Prăpastie de vreme nemăsurată între ei şi voi! Mii de mii de ani de va fi trecut de la viaţa lor până la a noastră şi tot nu li s-ar fi şters mai bine din inimile copiilor, pomenirea şi dragostea şi evlavia şi felul. Ei au crezut şi s-au închinat şi sufletele lor găseau mângâiere şi tărie în închinăciune.
Noi nu ne mai închinăm fiindcă nu mai credem. Sufletele voastre nu mai au nevoie de mângâiere; inimile noastre nu mai au nevoie de tărie, fiindcă sunt de piatră şi din piatra aceasta scăpărăm scânteile liberei-cugetări, noi românii, foşti ortodocşi, cari suntem mai deştepţi, mai luminaţi, mai mândri, mai puternici decât toate neamurile lumii.
Închină-se Asia – bătrână înţeleaptă şi nobila şi ingenioasa ei fiică Europa! Închină-se Africa, cu toate negrele ei seminţii! Închină-se iscusita Americă!
Noi – nu ne închinăm. Închină-se nerozii!
Filosofia noastră se pune mai presus de nevoia înţelepciunii! Clopotele – sgomot! Icoanele – fleacuri! Credinţa – moft!
Închiză-se bisericile, surpe-se zidurile lor!
Părinţii noştri cari le-au zidit erau nişte barbari, nişte primitivi, fără nici o cultură serioasă; ei nu aveau spiritul de examen. Noi suntem oameni moderni.
Mătură-se dărâmăturile bisericilor, ca să se deschidă locuri largi, pieţe vaste, pe cari, după cerinţele progresului, să se zidească oţeluri măreţe şi cluburi politice, teatre de varietăţi şi burse de comerţ!
Şi nu care cumva să-ndrăznească a ridica glasul cineva! În cazul cel mai bun pentru dânsul ar fi un om ridicul. E destul că biserica e tolerată!
Un slujitor al altarului, când stetea sub loviturile unei cumplite prigoniri, unei năpăstuiri strigătoare la cer, izgonit şi maltratat ca odinioară Sf. Ignatius al Constantinopolei, mi-a spus cu adânc amar:
Nu le e frică, fiule, de bătaia lui Dumnezeu?
Nu, părinte, i-am răspuns; nu e frică nimănui de bătaia cui nu crede că este. Ai uitat că ai de a face cu o lume care nu crede în Dumnezeu? Cu o lume căreia nu i-a fost frică să prefacă în puşcării locaşurile sfinte, închinate credinţei străbune, unde zac oseminte de măreţi voievozi?
Se va mai schimba lumea noastră românească? Va mai vrea Dumnezeu să o reîntoarcă la Dânsul? Dumnezeu ştie. Deocamdată, copiii noştri vor merge pe calea noastră cuminte. De ce avem, şcoli româneşti, în care urmează înaltele învăţături ale omenirii? Pentru ca să ni-i lumineze şi să ni-i crească. Din aceste şcoli naţionale, ies pe fiecare an sute şi mii de viitori cetăţeni luminaţi, toţi liberi-cugetători, plini de dispreţ pentru vechea rătăcită credinţă creştină, astăzi demodată, ridiculizată, scuipată!
Ei au învăţat o religie mai omenească decât cea creştină, o religie care predică nu mila şi îngăduinţa, nu blândeţea şi omenia, o religie aspră care predică omului: Eşti o fiară! Ghiarele tale şi colţii tăi sunt deşteptăciunea şi şiretenia; fii perfid, crud, neîngăduitor cu semenii tăi!
Nu te uita o clipă în sus pe cer; aici, în jos, pe pământ, uită-te cu ochii-n patru, ca şi cum ai avea patru picioare; aici pe pământ se ispăşeşte tot pentru tine.
Eşti o fiară, fii fiară. Fiarele n-au biserică; fiarele nu se-nchină; fiarele n-au Dumnezeu!
NOTA administratorului:
Chiar
daca noile reguli de publicare prevad ca aceasta se face liber si ca semnatarii
isi asuma opiniile, sunt cateva chestiuni care credem ca ar fi de lamurit,
pentru rigoare, de catre Fabian Seiche, pe care il rugam sa ne raspunda:
-
de unde trage concluzia ca Andrei Badin ar fi "membru" al vreunui
site de atei? Faptul ca pe un forum s-a preluat un articol al lui A.B. nu
dovedeste absolut nimic, dupa cum gazduirea unui articol al lui C. Badilita pe
www.badin.ro din nou, nu demonstreaza vreo legatura, nici macar o afinitate de
idei, intre cei doi;
- ce cauta intre atatea
personaje, totusi cunoscute... Adrian Avarvarei? Daca el posteaza niste mesaje
pe internet, administreaza un forum de atei si semneaza scrisoarea pentru
eliminarea simbolurilor religioase din scolile publice nu inseamna ca devine
peste noapte cineva. De altfel, respectiva scrisoare a fost un prilej pentru
initiatorul sau, Remus Cernea (un alt 'zero barat' cu pretentii) de a aduna
laolalta pe toti cei care s-au incumetat sa semneze, adica, in afara de cateva
personalitati de notorietate ("recoltate" dintre supusii lui George
Soros in Romania), o suma de "lume la privit" precum Avarvarei si
alti fanatici atei asemenea.
Tags: Cultura/Contracultura · Religie/Traditii
11 responses so far ↓
Caragiale! El atacä Orthodoxia, e evident! E clar! … Sau poate cä totusi nu o atacä … Stai asa nitzel, stai asa, cä nu-i asa. Poate cä, de fapt, e exact pe dos, o apärä! Doamne-Dumnezeule, complicatä mai e si lumea asta; cum si când naiba a ajuns ea atât de îmbârligatä? Oare de când a murit Cleopa? Unde sunt cei care, pe vremuri, liniarizau rationamentele, simplificând lumea pentru uzul nostru, al neo-babelor-cu-surcele depe lângä rugul lui Jan Hus?
“Cand Sf Marcu al Efesului aparase Ortodoxia la sinodul filo-catolic de la Florenta, 1438-1439, imparatul si ceilalti episcopi au strigat contra lui. La urma s-a dovedit ca el aparase de fapt Ortodoxia si nu ceilalti. Pe atunci poporul era in majoritate covarsitoare drept-credincios si au reactionat dur impotriva compromisului ierarhilor”.
Propun douä continuäri pentru citatul de mai sus:
1) … ca urmare, Unitatea Bisericii a fost, Märire Tie Doamne, salvatä. Întärit de noua pogorâre a Sfântului Duh, poporul a cäzut pradä unei vervori religioase färä precedent în istorie. Energiile descätusate atunci i-au dat puterea sä spargä încercuirea Constantinopolului, sä recucereascä cetätile depe coasta Anatholiei si sä-i arunce în final pe pägâni în mare în Golful Persic. Victoria, din ale cärei foloase Europa s-a îmfruptat vreme de secole, îsi gäseste, poate, un egal numai în lupta francilor împotriva maurilor, din vremea cavalerilor, din vremea Reconquistei, dela cealaltä poartä a Europei Crestine. Sf. Marcu al Efessului, rämas în amintirea noasträ prin zugräveli ca un al doilea Santiago Matamoro (spaima pägânilor) ca un al doilea Sf. Gheorghe stârpind Balaurul, e de atunci considerat Patron al Europei.
2) … ca urmare, visul refacerii Unitätii Bisericii s-a näruit. Incredibila, geniala formulä de rezolvare a dilemei „Filioque“ („…si care dela Tatäl PRIN Fiul purcede si care ne-a gräit prin proroci…“) a rämas literä moartä. Sfâsiat de tulburäri interne între unionisti si anti-unionisti, cu lupte de stradä pe durata a mai multe säptämâni, Constantinopolul s-a präbusit în chaos. Patru ani mai târziu a bätut ceasul unor zori noi: Sultanul turc, Împärat al Împäratilor, Padisah al Padisahilor, Lumina Lumii îsi fäcea intrarea triumfalä în cel mai mare si mai bogat oras al lumii. La serbärile ce au urmat si care au durat mai bine de o säptämânä, o bunä parte din populatia orasului a fost, scuzati – nu eu sunt de vinä, mäceläritä. Majoritatea bisericilor au fost jefuite si devastate, Sfânta Sofia fiind ulterior transformatä în moschee. Recunoscând-si si jucându-si sansa, Sultanul nu a desfiintat Patriarhiile Efessului si Constantinopolului ci le-a pästrat, prevenind totodatä pe parcursul urmätoarelor sute de ani prin controlul exercitat asupra lor defectiuni de genul conciliului Florentza-II. De aceea Sultanul Mahomet al II-lea supranumit Cuceritorul si urmasii lui la tron sunt azi, pe crept cuvând cinstiti drept Binefäcätori ai Bisericii (minus Hagia Sophia) si Ocrotitori ai Dreptei Credinte. Pe moment însä, Eroul Crestinätätii de atunci (ne-dreptcredinciosul) Johann von Huneyad reuseste în marea bätälie a Belgradului sä opreascä tävälugul (în cinstea lui bat la amiazä pânä astäzi clopotele la ne-drept-märitori). 250 de ani mai târziu turcii si drept-märitorii lor aliati munteni bäteau la portile Vienei. Cu tunul …
Cât
despre Marcu al Efessului, ei bine, dragi copii,
el n-a sughitat,
inima nu l-a junghiat,
nici constiinta - mustrat,
de-al mortii ceas: nu s-a dat,
de rusine n-a … cräpat,
s-a, numai, sanctificat,
iarä io mi-s: apostat,
cä am cutezat,
si dä el m-am luat.
Mäi.
Iarä noi, Drept-Märitori-Crestini, învätäm dela Sfântul Marcu al Efessului cä sunt conjuncturi în care ne e îngäduit a pune chiar si problema cälcatutlui peste cadavre, atunci când ne angajäm în apärarea unor Principii. Detractorii lui Johannes Manlius (fiat justitia, et pereat mundus) au, de atunci încoace, un argument mai putin. Sau nu?
Măi
Thalex, de ce oare îţi baţi tu joc de ceea ce nu înţelegi? Mai
pui încă o cărămidă la orgoliul tău şi aşa
supra înălţat?
Bag sama, că dacă ai fi tăcut, filozof ai fi rămas.
Chiar nu-ţi dai seama, că nu posezi “limbajul” duhovnicesc, dar
persişti în activitatea de emisie de zgomote?! Când vei învăţa
acest limbaj, atunci bucuros voi fi să-ţi citesc comentariile; dar
până atunci …???
Mă rog să-ţi dea bunul Dumnezeu cunoştiinţa cea
adevărată prin Duhul Sfânt, că mare nevoie ai de ea!
@cristian: multumesc pentru polemica civilizatä si mai ales pentru rugäciune.
Resping vehement acuzatia de bätaie de joc. Nu îmi bat joc de nimic si de nimeni.
Posed si elemente de limbaj duhovnicesc, dar mä pui în încurcäturä cerându-mi sä fac mäsura stäpânirii lui pe forum … Nici Caragiale nu sträluceste în lamentatia lui prin limbaj duhovnicesc, nu?
Credeam cä aici dezbatem continuturi de maximä importantä, si nu cä facem balet verbal si astept dela registrul polemic în care îmi redactez interventiile sä-mi reliefeze mai bine nu orgoliul, ci continutul mesajelor, cu care sunt, de altfel, solidar. Si, a propos, nu ai nimic de spus la obiect, cä eu, de pildä, am muncit ceva… Îti amintesc, e vorba de a gäsi räspuns la întrebarea “cine denigreazä Biserica Orthodoxä” si, în subsidiar, la corolarul “cine / ce tabärä din Biserica Orthodoxä se simte când si de cine denigrat ori mägulit”.
Ai citit vreodatä vreo stenogramä a vreunui proces fäcut de inchizitie? Acolo sä vezi limbaj (al acuzatului), si doar era chestiune de viatä si de moarte si totusi nici o urmä de supärare din partea inchizitorului, tot accentul cädea pe continut. Te întreb: dar noi, cärora când vorbim de’le Credintei ne e-n joc Vesnicia, sä ne blocäm în scheme iezuite de limbaj? Dece?
Cine mai are nevoie de denigratori cand are scandaluri precum exorcizarea de la Tanacu, cand are calugari care platesc cocote sa ii satisfaca, cand are intai-statatori cu stelutze pe epoleti? Ce atata scandal pe marginea unui fapt banal? Voi va numiti crestini doar pentru ca va faceti cruce si ortodocsi pentru ca ati fost botezati asa?
Si totusi ateismul este o conceptie probabil tot atit de veche ca si religia, care nu trebuie anatemizata.
Oricita fervoare religioasa s-ar investi, progresul, civilizatia, a fost prudusul ratiunii.
‘Ma indoiesc deci cuget. Cuget deci exist’.
@Anonim: civilizatia … produs al ratiunii? Mä ia cu friguri. Cu teza progresului (regresului) ca produs al ratiunii sunt însä de acord.
O fi oare Octav de la de la Onesti?
Ceva in legatura cind cu crucea cind cu steaua………
octav, tu esti unul din aia cu “mass-media nu ne poate minti”? (ca tot ai adus vorba de cazul tanacu)
Lui thalex
Pana la un punct, primul tau comentariu e valabil, mai precis atat timp cat ramai intr-o visare romantica in care totul ar fi trebuit sa se termine cu happy end, vezi unirea crestinilor si biruinta lor asupra musulmanilor etc. Doar ca realitatea istorica a dat dreptate Sf. Marcu si nu catolicismului. Am in vedere doua mari directii care te contrazic flagrant, cu situatii istorice, in afirmatiile pe care le-ai facut. In primul rand, directia dogmatica. Unirea nu putea fi posibila cand catolicismul dorea pastrarea deformarii dogmatice a pucederii Sf. Duh prin diverse artificii lingvistice. Care era marea diferenta pe care nu a sesizat-o Sf. Marcu intre “din” si “prin”? Cand Mantuitorul spune clar ca “de la Tatal purcede” cum mai indrazneste cineva sa mai adauge “din” sau “prin” Fiul? Urmarile catastrofale pe plan dogmatic si social nu au fost evidente atunci ci mai tarziu odata cu reforma protestanta si culminand cu aberanta “infailibilitate” promulgata oficial in secolul al XIX lea. Deviatiile catolicismului sunt evidente din desfasurarea istoriei. Sa fie oare lipsite de talc scuzele papei Ioan Paul al II lea adresate diverselor populatii de pe mapamond pentru excesele catolicismului? Si inca nu au fost adresate tuturor acelora pe care i-au nedreptatit! Pe planul al doilea, al ajutorului pe care l-ar fi oferit catolicii, ar fi de amintit cat de mult au “ajutat” la slabirea Constantinopolului soldatii celei de-a patra cruciade. Dar sa spunem ca asta se petrecuse cu doua secole inainte de sinodul unionist din sec. XV si catolicii ardeau de nerabdare sa ii ajute pe ortodocsi iar acestia au ratat ocazia de a fi ajutati. Totusi istoria ne arata ca atat timp cat interesele catolicismului nu erau direct atacate nu se misca nici un deget pentru ajutorarea popoarelor care luptau in prima linie cu turcii. Sau cel mult se faceau promisiuni generoase si se imparteau cuvinte mari. Si atat. Sa fie oare lipsit de intelepciune ca un luptator neinfricat ca Sf. Stefan cel Mare lasa urmasilor indemnul de a face intelegere cu turcii, musulmani, mai repede decat cu ungurii sau polonii, catolici?