Cotidian online editat la Ramnicu Valcea • Sâmbătă, 2 august 2008
Mişcarea revoluţionară în pericol
Organizaţiile revoluţionarilor din decembrie 1989 trag un semn de alarmă cu privire la statutul celor care au luptat pentru libertate. Liderii federaţiilor naţionale din mai multe oraşe doresc o unificare pentru a reuşi să contracareze, după spusele lor, pericolul pe care îl presupune pierderea identităţii luptătorilor din decembrie 1989. Vineri, la Râmnicu Vâlcea liderii mai multor organizaţii ce reprezintă revoluţionarii din decembrie 1989 s-au întâlnit pentru a discuta o eventuală unificare a tuturor federaţiilor. Printre cei care au luat parte la întâlnirea s-au numărat şi Constantin Bebe Ivanovici, preşedintele Federaţiei Naţionale a Revoluţionarilor din România sau Dorin Lazăr Maior, liderul Blocului Naţional al Revoluţionarilor din România. „Considerăm că mişcarea revoluţionarilor este în pericol şi de aceea dorim o reorganizare. În fapt, scopul nostru constă în unificarea tuturor organizaţiilor de acest gen sub o singură umbrelă. Am avut până acum patru conferinţe zonale, în Alba Iulia, Buzău, Bucureşti şi Râmnicu Vâlcea unde am discutat aspecte cu privire la această reorganizare. În următoarele două sau trei săptămâni vom avea o întâlnire naţională unde vom primii delegaţii tuturor oraşelor în care am organizat aceste conferinţe în cadrul unui congres la Bucureşti. Acolo se va fixa în mod clar conducerea noii organizaţii şi se vor stabilii şi priorităţile”, a declarat Dorin Lazăr Maior, preşedintele BNR. Liderii organizaţilor spun că la congresul de la Bucureşti sunt aşteptaţi aproape 1500 de participanţi.
Vâlcea, din 51 de revoluţionari doar doi au certificat
În judeţul Vâlcea statisticile arată că au fost înregistraţi numai 51 de luptători în Revoluţia din 1989. Ştefan Prală, preşedintele asociaţiei luptătorilor din decembrie 1989 spune că din aceştia 17 au fost răniţi, iar 11 au fost declaraţi eroi martiri. „În prezent 36 au depus dosarele pentru preschimbarea certificatelor de revoluţionar, iar din aceştia doar două persoane au primit documentele preschimbate”, explică Prală. Liderul revoluţionarilor vâlceni spune că procedurile de preschimbare sunt foarte greoaie, iar asociaţiile revoluţionarilor din ţară nu au decât un rol consultativ în acordarea acestora. Mai mult, documentele sunt studiate de trei instituţii diferite printre care şi o comisie parlamentară. (Sergiu MIR)