Drepturi multiple pentru militarii răniţi şi urmaşii acestora
Militarii răniţi sau care au suferit invalidităţi, precum şi urmaşii celor decedaţi în urma unor acţiuni militare vor beneficia de o serie de drepturi, în semn de recunoaştere a meritelor lor. Guvernul României a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă care modifică OUG nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiunile militare. Legislaţia actuală prevedea doar posibilitatea de reintegrare în muncă pentru militarii care nu au suferit invalidităţi definitive. Noul act normativ stabileşte o serie de drepturi pentru militarii răniţi, dar şi pentru urmaşii acestora. Astfel, militarii răniţi şi cei care au rămas invalizi în urma acţiunilor militare vor beneficia de tratament în străinătate în cazul în care afecţiunile nu pot fi tratate în ţară, cu suportarea cheltuielilor reprezentând costul tratamentului şi a cheltuielilor aferente din bugetul Ministerului Apărării. Metodologia privind trimiterea la tratament în străinătate şi decontarea cheltuielilor se stabileşte prin ordin al ministrului Apărării. Printre alte drepturi pe care le vor avea militarii răniţi se numără şi efectuarea unor tratamente de recuperare gratuite în instituţiile medicale de profil, acordarea de asistenţă pentru reconversie profesională şi reintegrare în muncă pentru invalizii de gradul III, proteze, orteze şi alte dispozitive medicale gratuite. Aceste persoane vor avea dreptul de primi şi purta uniformă militară, după trecerea în rezervă sau în retragere. De asemenea, vor fi scutiţi de la plata abonamentului radio-Tv şi a postului telefonic şi vor beneficia de 12 călătorii interne dus-întors gratuite pe calea ferată sau pe căile fluviale, la alegere, într-un an calendaristic, precum şi de gratuitate pe mijloacele de transport în comun de suprafaţă şi subteran, după caz. Pe perioada spitalizării, membrii familiilor acestora pot utiliza gratuit spaţiile de cazare din căminele militare.
Indemnizaţii lunare pentru invalizi
Persoanele care ajung în stare de invaliditate vor beneficia şi de acordarea unei indemnizaţii lunare. Cuantumului indemnizaţiei lunare de invaliditate este diferenţiat, marii mutilaţi vor primi 2,5 solde de grad şi de funcţie, la minim, corespunzătoare gradului de sublocotenent sau, după caz, salarii medii brute. De asemenea, aceste persoane beneficiază şi de împroprietărirea, cu un lot de cinci hectare de teren agricol, în localitatea de domiciliu sau un loc de casă de 500 mp în municipiul, oraşul sau comuna în care domiciliază. Personalul armatei participant la acţiunile militare care, din cauza deficitului de teren, nu a putut fi împroprietărit, va fi despăgubit cu o sumă ce reprezintă contravaloarea terenului la care erau îndreptăţiţi conform legii. Cuantumul despăgubirilor se stabileşte prin Hotărâre de Guvern şi se actualizează anual. Persoanele care prezintă gradul I de invaliditate va beneficia de acordarea a două solde de grad şi funcţie, la minim corespunzătoare gradului de sublocotenent, sau după caz, salarii medii brute, pentru gradul II de invaliditate se vor acorda 1,35 solde de grad şi de funcţie, iar pentru gradul III de invaliditate se va primi o soldă în aceleaşi condiţii ca cele prezentate anterior. Personalului civil i se acordă despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse în timpul şi din cauza serviciului militar în condiţiile stabilite de lege pentru soldaţii şi gradaţii voluntari. Cadrele militare, soldaţii şi gradaţii voluntari, precum şi personalul civil invalid pot cumula indemnizaţia de invaliditate cu pensia sau solda/salariul obţinut sau cu venituri suplimentare realizate prin activităţi în scop lucrativ. Personalul armatei rănit în cadrul acţiunilor militare beneficiază, pe lângă alte drepturi stabilite potrivit legii, de o indemnizaţie lunară în cuantum de două solde de grad şi de funcţie, la minim, corespunzătoare gradului de sublocotenent sau, după caz, salarii medii brute. Indemnizaţia se acordă de la data producerii afecţiunilor fizice dobândite ca urmare a acţiunilor de luptă, accidentelor, până la data stabilirii situaţiei medico-legale.
Drepturi şi pentru urmaşii militarilor decedaţi
Urmaşii
militarilor decedaţi în cadrul unor acţiuni armate beneficiază
şi ei de anumite drepturi, cum ar fi acordarea de ajutoare şi
despăgubirile în cuantumurile prevăzute de legislaţia în
vigoare, precum şi a unei indemnizaţii lunare egală cu solda
lunară brută/salariul de bază brut pe care cel decedat l-a avut
la data decesului şi care se actualizează potrivit legii. De aceasta
beneficiază urmaşii celor decedaţi care nu realizează
venituri din salarii sau din alte activităţi independente.
Urmaşii militarilor decedaţi au avantajul de a închiria şi
cumpăra, cu prioritate, locuinţe din fondul de locuinţe sociale
al administraţiei publice, primesc asistenţă medicală
gratuită
în instituţiile medicale militare sau publice. De asemenea, li se
asigură gratuitatea medicamentelor şi a asistenţei psihologice.
Copiii soldaţilor şi gradaţilor voluntari, precum şi ai
personalului civil pot fi transferaţi sau înscrişi la/în
instituţiile militare în aceleaşi condiţii prevăzute pentru
copiii cadrelor militare decedate. Ministerul Apărării va acorda
burse de studii pentru copiii persoanelor decedate, pe durata studiilor în
instituţii civile de învăţământ. De asemenea, va fi
posibilă încadrarea soţului supravieţuitor în rândul
personalului militar. Actul normativ include în categoria acţiunilor
militare şi misiunile cu potenţial ridicat de risc înalt, stabilite
prin ordin al ministrului apărării, desfăşurate pe
teritoriul statului naţional. Actul normativ mai stabileşte şi
faptul că titlul onorific de "Militar Veteran" şi de
"Militar Veteran" se pot acorda, prin Hotărâre a Guvernului,
şi personalului care pe timpul misiunii s-a remarcat săvârşind
acte exemplare de curaj şi devotament, indiferent de durata
participării, la propunerea comandaţilor unităţilor din
care au făcut parte. În acest sens, Ordonanţa de Urgenţă
nr. 82/2006 va fi republicată.
Crina Truţescu