Despre tirania preşedintelui de la Memorialul Revoluţiei

Viaţa între tragic şi ridicol: fostă victimă a Revoluţiei metamorfozat in „călăul” cercetării istoriei Revoluţiei

Cu seninătatea cu care işi gestiona inainte de Revoluţie o fermă zootehnică, doctorul veterinar Traian Orban, peste noapte muzeograf şi cercetător şef al Revoluţiei, vrea să distrugă cercetarea profesională care se derulează in incinta Memorialului.

În calitatea de director ştiinţific al Centrului naţional de cercetare, documentare şi informare publică despre Revoluţia Română şi in virtutea competenţelor de istoric, cercetător principal la Academia Română, profesor universitar doctor, cu 30 de ani de experienţă de cercetare academică, răsplătită şi de laurii Academiei,

Imi asum răspunderea afirmaţiei că ceea ce face dr. Orban aici nu se cheamă cercetarea Revoluţiei ci tirania bunului plac; din păcate, din partea unui personaj capricios şi labil, pus pe răfuială cu oricine ar indrăzni să-l intrebe despre pretinsele date ”confidenţiale” ale cheltuielilor din bani publici, livraţi de la Ministerul Culturii; cheltuieli operate după aceeaşi lipsă de temei şi dispreţ pentru normele decenţei ţi ale competenţei profesionale:

- a avut Memorialul o maşină de serviciu; de doi ani zac rămăşiţele ei ruginite pe undeva, in urma unui accident provocat la un transport illicit, de taximetrie, spre procurarea de foloase in interes personal. Nici astăzi nimeni nu răspunde pentu dezastru.

- a avut Memorialul o cameră foto digitală, de mai multe zeci de milioane; a dispărut sau ”i s-a furat’’ preşedintelui; din nou, fără explicaţii. Motiv foarte bun insă să achiziţioneze o cameră şi mai scumpă, sub pretext că face filme documentare despre Revoluţie. Documentarul in cauză se făcuse insă incă inainte; când s-a achiziţionat camera incetase deja colaborarea cu realizatorii de film; a devenit insă profitabilă filmarea pe la nunţi. Curând şi această cameră a fost “casată”, achiziţionându-se o a doua, şi mai performantă.

Am fost implicat de domnul preşedinte intr-o activitate care s-a dovedit jenantă, de organizare a unui simpozion internaţional sub egida Memorialului. Era până atunci singura activitate cu adevărat ştiinţifică si de ţinută academică. După ce s-au făcut invitaţiile, s-au solicitat şi incasat bani de la Consiliul Judeţean, s-a stabilit şi programul... domnul Orban decide, brusc, că numai facem simpozion ci, cu banii primiţi, să nu-i pierdem, cumpărăm un... televizor, iarăşi, performant.

Au urmat proiectoare, scannere de mare capacitate, pe care preşedintele le mânuieşte personal, făcând, sau jucându-se mai degrabă, de-a cercetarea, cu foarfecele prin presa de-acum rară a anului 1990, după criterii inventate peste noapte şi abandonate a doua zi.

In urmă cu trei ani, la iniţiativa celui ce vi se adresează şi cu binecuvântarea I. P. S. Mitropolitului Banatului, am pornit un vast – şi presupun, necesar proiect ştiinţific editorial, despre “Procesul de la Timişoara”. După ce s-a obţinut finanţarea guvernamentală şi primele volume au început să apară, domnul preşedinte Orban şi domnul vicepreşedinte Gino au văzut din acest proiect şi o afacere; primul a transformat, dintr-o dată, chestiunea finanţării bugetare într-o problemă “confidenţială”, pe care o tratează doar personal şi cu cine crede de cuviinţă, fără măcar a-l informa pe cel care, efectiv, conduce proiectul ştiinţific, cu – presupun – girul competenţei. Cel de-al doilea, după ce a stat liniştit, învăţând şi tehnoredactând cuminte primele volume, a ajuns dintr-o dată, iluminat, punându-şi, în editură, cu de la sine părere, numele pe şpalturile volumului V, în locul celui ce conduce proiectul şi al celorlalţi colaboratori. Fără comentarii, pentru oricine de bun simţ. Cei doi însă şi acum fac actele bugetare despre cercetare cu aceeaşi seninătate cu care masacrează documentele de presă ale Revoluţiei şi achiziţionează aparatură de-a valma, ce trebuie şi ce nu trebuie în cercetare.

Despre problemele competenţei, nu se mai încurcă cu ea... Cine gândeşte altfel, n-are decât să plece! Şi au plecat:

- d-na Fâcea Rodica, cu un proces răsunător, având în susţinere ca martor principal pe tragic răposatul Iosif Costinaş, - cel acum deplâns, cu lacrimi mincinoase, de preşedintele Orban.

- D-na Magheţi Doina, realizatoarea “Buletinului M 89”; şi a unei serii de volume “incomode” despre Graniţa însângerată a României ceauşiste: cel din urmă, de senzaţie acum în Germania, scris în colaborare cu Johann Steiner.

- Dl dr. Ioan Ciupa, demisionar din Consiliul de conducere al Memorialului, în urma fărădelegilor preşedintelui, la care a asistat, neputincios.

- Subsemnatul şi colegul – istoric Adrian Kali, rănit la Revoluţie, demişi (li s-a refuzat plata salariului de două luni) în urma Memoriului prin care ceream restructurarea Memorialului şi includerea reprezentanţilor tuturor organizaţiilor de revoluţionari în actul de decizie – cu privire la banul public investit pentru cercetarea Revoluţiei.

Când am cerut restructurarea cercetării, prin implicarea organizaţiilor de revoluţionari în Consiliul ştiinţific şi aşezarea acesteia sub onorantul patronaj al Academiei Române (precum la importantele centre de cercetare din Bucureşti), răspunsul preşedintelui a fost următorul: mi-a interzis să emit acte, confiscându-mi registrul de evidenţă de la Centru. A pus sub supraveghere şi computerul Centrului, luându-mi până şi cheia de acces la WC-ul instituţiei.

Intreb, încă odată, Ministerul Culturii, organizaţiile de revoluţionari timişoreni, presa, pe cetăţenii acestui oraş:

Are nevoie Timişoara de un Centru de cercetare şi documentare ştiinţifică despre Revoluţia Română?

Are nevoie doar de banii Centrului de cercetare, dar fără cercetători şi proiecte ştiinţifice adevărate.

Timişoara, la 13.11.2008 Miodrag Milin