Joi, 11 septembrie 2008
Revoluţionari cu probe nerecunoscuţi de Guvern
La ora actuală în Lugoj există şase persoane care nu şi-au primit certificatul de revoluţionar şi nici facilităţile financiare aferente. Ei susţin că deţin probe concrete că au luat parte direct la Revoluţia din 1989.
Printre aceştia se numără şi Gabriela Pojoga, o femeie cu o poveste impresionantă, căreia întâmplările din decembrie ‘89 i-au distrus viaţa. Gabriela povesteşte cum a fost luată de pe stradă, împreună cu fratele său, au fost băgaţi într-o dubă, şi ţinuţi toată noaptea la poliţie fiind nevoiţi să suporte umilinţe şi înjurături. “Am luat bătaie cu patul puştii peste spate, am coloana distrusă, am dureri foarte puternice de cap, înţepături, sunt zile în care nu ştiu nimic de mine. Din cauza asta a trebuit să renunţ şi la serviciu, de la 1 martie sunt în şomaj”, a declarat Gabriela Pologa. Deşi au participat împreună la evenimente, femeia susţine că fratele său a primit drepturile de revoluţionar, pe când ea nu. Acest lucru s-a întâmplat ca urmare a faptului că în anul 2004 s-a abrogat legea 42/90 prin care participanţii la Revoluţie au fost scutiţi de impozit pe salariu, aveau reduceri la medicamente, dreptul la 12 călătorii gratuite şi alte facilităţi financiare. În schimb s-a introdus legea 341, o lege de preschimbare a vechilor certificate şi care prevedea o serie de dovezi suplimentare pentru cei care susţin că au participat la Revoluţie.
Sabotaţi de Guvern
Victor Stamurean, preşedintele Asociaţiei
Luptătorilor Participanţi la Revoluţie, Lugoj 20 decembrie 1989,
consideră măsura de preschimbare a certificatelor ca fiind un abuz
din partea puterii. El crede că toţi revoluţionarii aveau
dreptul să obţină noul certificat. ”Surprinzător, comisia
guvernamentală şi comisia parlamentară, cei care sunt
abilitaţi să confirme că la dosarul revoluţionarilor se
află o serie de probe, au ajuns să separe dosarele, în sensul că
unii sunt mai mult sau mai puţin participanţi la acele evenimente.
Aceste lucruri le consider a fi un abuz din partea puterii, pentru că
dacă acţiunea era de preschimbare toţi aveau drepturi la
certificate.”
Preşedintele ALPAR spune că cei şase revoluţionari lugojeni nu şi-au primit încă drepturile şi din cauza slabei colaborări dintre cele două comisii deoarece dosarele lugojenilor au fost validate de comisia guvernamentală, dar respinse de cea parlamentară.
“Este o acţiune rău intenţionată din partea Guvernului, pentru că se pare că nu se agreează ca din partea de vest a ţării să beneficieze toată lumea de certificate”, a adăugat Victor Stamurean.
Totuşi, revoluţionarii mai au o speranţă întrucât au reuşit prelungirea termenului în care îşi mai pot primi drepturile până în decembrie 2008, contestaţiile putându-se depune din 1 ianuarie până în 30 iunie 2009. În cazul în care certificatele nu le vor fi acordate nici în această perioadă, sunt hotărâţi să înainteze o acţiune în instanţă.