www.stiri.romanism.net/?p=2026
Sarbatoarea limbii romane - interviu cu Vlad Pohila
Publicat de September 4th, 2008 la
Fotografie istorica: un milion de basarabeni aclama limba romana
-interviu din Formula AS cu Vlad Pohila, scriitor, jurnalist, lingvist, membru al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova -
“Daca nu as crede in Reunire, la ce bun as mai face umbra acestei palme de pamant romanesc, atat de vitregita de soarta, numit Basarabia?!”
Pe 31 august, la Chisinau, este aniversata o sarbatoare astrala pentru basarabeni, dar si pentru tot neamul romanesc: 19 ani de la declararea limbii romane ca limba oficiala in stat si adoptarea grafiei latine in locul celei rusesti. Dupa dezghetul generat de Perestroika lui Gorbaciov, romanii din stanga Prutului au luat pe cont propriu derusificarea accelerata a culturii si vietii de zi cu zi. Desi structurile opresive kaghebiste erau inca in functie, “tavalugul romanesc al fiintei” era de neoprit. De la blocarea tancurilor rusesti, iesite la defilare, pana la tiparirea clandestina, in Tarile Baltice, a unor reviste cu grafie latina - o incalcare a “legii” inca si mai grava decat demonstratiile neautorizate! -, basarabenii au dat dovada de un curaj eroic. Organizati in grupuri de actiune, intelectualii, si in primul rand scriitorii basarabeni, au reusit o adevarata revolutie nationala. Pe 31 august 1989, pe cand la Bucuresti nimeni nu credea ca vom scapa vreodata de dictatura comunista, in Piata Marii Adunari Nationale din Chisinau s-au adunat circa un milion de persoane, care au impus legea limbii si a grafiei latine. Lovitura data atunci de moldoveni metropolei moscovite a avut o mare contributie la destramarea, in 1991, a Uniunii Sovietice.
Unul dintre actorii importanti ai zilelor de aur ale desteptarii nationale a fost si scriitorul, jurnalistul si traducatorul Vlad Pohila, istoric al artelor si muzeist, omul care a invatat toate limbile slave si limbile tarilor baltice, franceza si italiana. A lucrat sase ani ca ghid si translator in marile centre culturale rusesti, Moscova si Leningrad (Sankt Petersburg). In primavara-vara lui 1989, participa la editarea primei reviste in grafie latina de la Chisinau, “Glasul”, tiparita la Riga (Letonia) si Vilnius (Lituania). Tot atunci editeaza indreptarul “Sa citim, sa scriem cu litere latine” care a avut un tiraj total de circa un milion de exemplare. In 1990, tipareste ghidul “Grafia latina pentru toti”, iar in 1998 - “Mic dictionar de nume proprii straine”, fiind si coautorul unui foarte util “Dictionar de greseli”. La diferite posturi de radio si televiziune a avut cateva sute de emisiuni de cultivare a limbii romane. In 2008, ii apare volumul de eseuri “Si totusi, limba romana!…”. In prezent, este redactor-sef al revistei de cultura “BiblioPolis”, editata de Biblioteca Municipala “B. P. Hasdeu” din Chisinau.
“Romanismul este o realitate incontestabila in Basarabia”
- Supravietuirea romanismului in Basarabia, sub stapanirea ruseasca, si apoi sub ocupatia sovietica, este un fenomen mai putin cunoscut in dreapta Prutului. Cum a fost posibila?
- Dupa un veac si mai bine de ocupatie tarista (1812-1918), apoi inca cinci decenii de ocupatie sovietica (1940-1941; 1944-1991), dupa serii interminabile de intimidare, marginalizare, deportare si nimicire a elitei intelectuale, romanismul ramane o prezenta, o realitate incontestabila in Basarabia. E la mijloc un adevarat miracol, pentru ca, dupa calculele cotropitorilor, care au facut toate eforturile, posibile si imposibile, de rusificare a populatiei de aici, noi de mult trebuia sa vorbim ruseste si sa avem o mentalitate perfect est-slava… Ma gandesc nu numai la “ohrana” (politia secreta) tarista, urmata de NKVD-KGB, la hoarda de functionari venetici - aroganti, agresivi, marcati de un spirit maladiv al misionarismului sovietic, dar ma gandesc si la Biserica Rusa, si la multi promotori ai invatamantului, culturii ruse aici, in Basarabia. Caci daca despre atrocitatile KGB-ului se mai stie in lume, apoi despre alte fatete ale “trudei” ocupantilor nici macar la noi nu se stia pana nu de mult. Bunaoara, prea putini stiu ca la finele secolului al XIX-lea, un episcop al Basarabiei, Lebedev, a dispus sa fie adunate, din bisericile si manastirile basarabene, toate cartile sfinte in limba romana. Si cu Bibliile romanesti pe care le-a putut aduna, o iarna intreaga si-a incalzit sediul acest trimis al Patriarhiei Ruse, care si acum isi etaleaza pretentiile de a fi o “a treia Roma”.
- Cine a avut curaj sa intretina flacara romanismului?
- In Basarabia sovietizata a existat, totusi, invatamant, radio, TV si presa in limba romana (chiar daca se numea “moldoveneasca” si se scria cu litere rusesti), s-a dezvoltat o literatura, o miscare culturala (cu accentul pe folclor), s-au facut cercetari stiintifice, oricat de ideologizate… Astfel incat in Basarabia, (alias RSS Moldoveneasca) sub ocupatie sovietica, au existat mai multe premise pentru mentinerea romanismului. Aceasta, in pofida faptului ca dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, spatiul dintre Prut si Nistru a fost vaduvit de circa un milion de locuitori, in majoritate absoluta bastinasi romani (din totalul de aproximativ 3, 5 milioane la acea vreme): vreo 400-500 de mii au luat calea refugiului - in Romania si mai departe, spre Vest; alta jumatate de milion a fost deportata in Siberia, multi, foarte multi pierind pe drum, altii - in gheturile siberiene, desi nu putini au fost exterminati si pe loc, in satele si orasele basarabene.
Sarbatoarea tricolorului
- A existat o rezistenta anti-sovietica si anti-comunista, asa cum a fost in Romania, in anii ‘50?
- Au existat si asemenea manifestari, dar acestea au fost mai curand episodice si strangulate din fasa de organele represive sovietice. Putem insa vorbi de o rezistenta prin cultura, prin spirit, prin cateva repere emblematice, simbolice. Voi enumera cateva dintre acestea: figura lui Stefan cel Mare, inclusiv monumentul domnitorului (ramas printr-un miracol in chiar centrul Chisinaului), apoi opera putinilor scriitori clasici romani care erau studiati - trunchiat, ca “moldoveni” - in toate scolile si in unele colegii, la unele facultati: Alecsandri, Creanga, si poate, in primul rand, Eminescu. Al treilea reper ar fi muzica romaneasca, granitele zonale fiind complet diluate, caci Maria Tanase, Maria Lataretu, folclorul muzical sau coregrafic din Maramures, din Banat ori din Oltenia erau savurate la fel de mult ca orice cantec sau dans popular din Moldova.
“TVR, Radio Bucuresti si Radio Iasi au jucat un rol covarsitor in dainuirea noastra ca romani”
- Mass-media romaneasca a jucat vreun rol in mentinerea romanismului peste Prut?
- Radio Bucuresti, la fel si Radio Iasi, ca si TVR, pana la dramatica lor prabusire in haul cultului ceausist, au jucat un rol covarsitor in dainuirea noastra ca romani. Am spus-o si cu alta ocazie, o repet si acum: inca nu s-a gasit la noi un poet vrednic sa dedice o oda, un imn de slava si de recunostinta a basarabenilor pentru aceste posturi de radio. Gratie lor, aveam alaturi mereu, zi de zi, mostre admirabile de limba romana, dar si cele mai diferite exercitii de cultura generala. In fine, flacara romanismului a fost mentinuta, cu certitudine, si de cenaclul “Flacara” al lui Adrian Paunescu, iarasi prin Radio Bucuresti; apoi, gratie filmelor istorice ale lui Sergiu Nicolaescu si ale altor regizori, fie ei si mai putin talentati. Cine urmarea pe atunci TVR, la noi, avea si un sentiment in plus de “europenitate”, de “occidentalitate”, daca vreti. Aceasta datorita faptului ca numai astfel si noi, romanii din Basarabia ocupata de rusi, puteam vedea unele filme celebre, cu laureati ai Premiilor Oscar, la fel si unele seriale americane, despre care majoritatea absoluta a locuitorilor URSS nici nu auzise.
“Alfabetul latin era scrisul casei noastre, fiindca parintii nu stiau ruseste”
- Dvs. personal cand v-ati dat seama de adevarul romanitatii dvs., adevar pe care ocupantul sovietic incerca, dupa cum am vazut, sa-l ascunda?
- La acest capitol, pot spune ca am fost un favorizat. Si mama, si tata, aveau acele patru clase romanesti, facute in timpul cand Basarabia facuse parte din Romania. Tata a fost ostas in Armata Romana, inclusiv in anii celui de al Doilea Razboi Mondial. Ca militar in termen, a fost ordonanta unui ofiter bucurestean, despre care isi amintea cu multa caldura, pentru ca i-a aratat o atitudine extraordinar de binevoitoare, nu numai ca superior, dar si ca reprezentant al Regatului fata de un roman dintr-o provincie nou-unita. Apoi, rudele noastre pe linie paterna au trait drama refugiului: doi frati de-ai tatii, unul invatator, altul dascal, dupa ce “au gustat” un an de regim sovietic, in 1944, cand venea din nou Armata Rosie, au lasat aici casa si masa, refugiindu-se ingroziti in dreapta Prutului. Tot in Regat se afla si sora cea mai mica a tatii, Liuba Iancovici (n. Pohila), si acum traitoare la Bucuresti, fosta profesoara la Universitatea din Capitala romana. Intr-o anumita perioada, in copilarie, mi se parea cam ciudat ca tata si surorile lui din Basarabia sunt moldoveni, iar cei de la Bucuresti sunt romani, foarte curand insa lucrurile se limpezeau. Rudele noastre din Romania au avut un extraordinar rol culturalizator in existenta noastra, a celor nascuti sub ocupatie sovietica: ne aduceau carti, discuri cu muzica populara si usoara, ne antrenau in niste discutii datorita carora ne dumiream definitiv in chestiuni de istorie, care nu puteau sa nu vizeze si romanitatea, identitatea noastra etnica, lingvistica etc. Le raman mereu recunoscator pentru acele cadouri (carti, discuri), dar si pentru acele discutii, adevarate prelegeri de romanism - lui tanti Liuba, verisorului Virgil Pohila, inginer din Bucuresti, altor rude ce s-au calatorit deja pe lumea cealalta…
Chisinau, Piata Marii Adunari Nationale
Mama pastrase cateva manuale din scoala primara - atat de dragi ii erau, incat le-a adus din casa ei parinteasca, deopotriva cu zestrea. Din ele am invatat a citi, iar mama ne-a invatat a scrie romaneste, incat si eu, si fratii mei, si surorile mele, am cunoscut mai intai literele latine, apoi pe cele rusesti. Alfabetul latin era scrisul casei noastre. Cum parintii nu stiau ruseste, am purtat corespondenta cu ei numai romaneste. Mama ne-a dat si prima lectie privind identitatea lingvistica: “Noi graim la fel cu romanii, numai ca ei graiesc mai delicat decat noi…”, prin “delicat” subintelegandu-se “mai corect”, “cu o pronuntie si un vocabular nealterate de influenta rusa. Privind retrospectiv la aceste lucruri, imi dau seama ca tot mama ne-a dat si o lectie extraordinara de istorie, de tulburator romanism. Avea o slabiciune pentru geografie si, in orele libere, isi permitea placerea de a “calatori” pe harti, prin atlase. Privind la harta Romaniei socialiste, ne arata, pe dibuite, unde se aflau cele mai vechi si mai frumoase manastiri romanesti, asa cum tinea ea minte, si avea o memorie fenomenala. Odata, privind configuratia acelei Romanii, de dupa 1945, ne-a spus: “Harta asta nu-i buna… Cand invatam eu la scoala, Romania era ca o paine coapta, ca un soare, ca o inima… da’ amu… ii rupta aici…” - si puse degetul pe partea din stanga Prutului.
“Am vazut cum citeau plangand Doina lui Eminescu”
- Rusii spun ca alfabetul ruso-chirilic ar fi mai potrivit pentru limba romana decat cel latin…
Cladirea unde s-a votat Unirea la 27 martie 1918
- Noua, basarabenilor, pana la 31 August 1989 (intr-o masura mai mica, si dupa aceasta data), ni se inoculau zilnic, peste tot, falsuri din astea. Imi amintesc mereu cu jena cum, la un curs de limba “moldoveneasca”, la universitate, un distins lingvist basarabean, profesor doctor in filologia romana, ne vorbea despre “avantajele alfabetului chirilic-rus fata de cel latin” - patru ore ne-a vorbit despre aceasta! - evident, nu din convingere, ci pentru ca asa i se cerea, imperativ, ca sa nu zic - cu pistolul pus la tampla… Nu pot sa nu precizez ca, dupa 1989, acest lingvist, acad. Nicolae Corlateanu (1915-2005), s-a cait amarnic, iar putin timp inainte de moarte a lasat un Testament, in care scrie: “Tineti minte! - v-o spun ca incercat drumet pe intortocheatele cai ale basarabenilor: Limba Romana este numele corect si adevarat al limbii noastre si ea trebuie sa ne uneasca, sa devina un izvor de bucurii pentru contemporani si pentru cei care vor veni dupa noi. Eu cred, cred sincer in izbanda Limbii Romane si a Neamului Romanesc!”.
- Cum ati suportat, ca lingvist, opresiunea unui alfabet strain asupra limbii romane?
- Pe timpul acela, cei care scriau cu litere latine, in alte sfere decat cele strict personale, riscau cele mai diferite pedepse: de la concedieri din serviciu, la internari cu forta in spitale de psihiatrie, si pana la cativa ani de detentie. Un coleg de-al meu de promotie a fost exmatriculat de la universitate, dupa ce a fost denuntat ca la cursuri lua notite cu acest alfabet. Un lucrator al Muzeului literaturii din Chisinau scrisese romaneste intr-o carte de impresii la un muzeu din Erevan, capitala Armeniei. Intors acasa, peste putin timp a fost concediat - fusese turnat “colegial” la KGB, de un coleg de serviciu si de calatorie la poalele muntelui Ararat… Pentru mine, alfabetul latin era unul “familial”, ba, as zice, unul “de uz intern”, pentru ca anumite notite sau dedicatii pe carti, scrisori celor apropiati le scriam, totusi, cu litere latine. Acum, dupa aproape 20 de ani de utilizare generalizata si exclusiva a grafiei latine, am probleme (si nu numai eu!) in a scrie ruseste cu literele lor!
- Lupta scriitorimii basarabene pentru revenirea la alfabetul latin a luat dimensiuni greu de stapanit de catre “ohrana kaghebista”. Care era atmosfera in anii perestroikisti 1986-1989?
- Problema alfabetului latin s-a aflat mereu “pe agenda” intelectualitatii romanesti din Basarabia, sub ocupatie sovietica.
Chisinau - Monumentul lui Nicolae Iorga
Ea a prins contururi prin editarea revistei “Glasul”, idee lansata, in toamna lui 1988, de catre scriitorul Ion Druta, si materializata de o echipa de scriitori si ziaristi, in fruntea carora se afla poeta Leonida Lari, si cu suportul, cu riscurile financiare ale Eugeniei Duca, una din primele femei-businessman din Basarabia. Primul numar al “Glasului” a fost adus la Chisinau din Letonia, la 13 martie 1989, si in seara acelei zile a si prins a fi difuzat, printre trecatori, in centrul orasului. Atunci am vazut cum luau unii exemplare ale acestei reviste, sarutandu-le; am vazut apoi cum citeau, plangand, “Doina” lui Eminescu, tiparita in “Glasul”. A doua, a treia zi, toata Basarabia numai de “Glasul” vorbea! La 15 iunie 1989, sfidand cenzura, s-a tiparit in grafie latina si un numar al revistei “Literatura si arta”, care, sub redactia scriitorului Nicolae Dabija, avea pe atunci un tiraj fantastic - 250.000 exemplare, pentru vreo trei milioane de romani basarabeni! Tot atunci, la inceputul verii, a aparut si “Desteptarea”, ziarul Frontului Popular, transformata ulterior intr-o publicatie romaneasca de exceptie, “Tara”. In iulie 1989, a fost adus de la Vilnius numarul doi al “Glasului”, iar in ajun de 31 August 1989, au fost puse in vanzare primele exemplare ale indreptarului meu “Sa citim, sa scriem cu litere latine”, pe care m-a luminat Dumnezeu sa-l scriu in doar doua nopti! La 27 august, a avut loc prima Adunare Nationala, in piata centrala a Chisinaului, unde sute de mii de basarabeni veniti din toate raioanele si orasele republicii, au cerut autoritatilor “Limba oficiala, alfabet latin!”. Pe 31 August, sesiunea Sovietului Suprem (Parlamentul) din Chisinau a trebuit sa adopte cele doua legi, cu privire la limba de stat (oficiala) si cu privire la revenirea la grafia latina…
- Cum au putut comunistii, dupa 2001, sa reintroduca conceptul de “limba moldoveneasca”, fara ca populatia sa reactioneze ca in 1989? Ce anume a contribuit la erodarea pro-romanismului basarabean?
- Este o mare diferenta intre starea de spirit ce exista in 1989 si cea de astazi - si a populatiei, si a varfurilor diriguitoare. Cand au revenit la putere, in 2001, comunistii de la Chisinau erau mai timizi… Dupa 2005, cand si-au consolidat fortele, inclusiv prin faptul ca au gasit aliati in unele miscari politice, in partidul lui Iurie Rosca si in unele personalitati care anterior erau anticomuniste si pro-romanesti, “tovarasii” au devenit cu mult mai impertinenti, mai agresivi. Apoi, si-au subordonat justitia, politia, majoritatea structurilor administrative locale; prin frauda, minciuna, prin metode KGB-iste de a arunca oase de ros sau de a intimida, au corupt multime de oameni. Intre timp, sute de mii de basarabeni - dintre cei mai instruiti, dintre cei cu verticalitate, atasati ideilor nationale si democrate, nemaiputand suporta mizeria de aici, au luat drumul pribegiei - unii in Occident, altii in Rusia lui Putin, cea imbogatita peste noapte, gratie scumpirii gazelor, petrolului… In aceste conditii, pentru liderii comunisti de la Chisinau nu mai conteaza opinia altcuiva, cu atat mai putin parerea celor atasati romanismului. Asadar, erodarea pro-romanismului basarabean din 1989 s-a facut cu arme tipic KGB-iste: prin dezbinare, prin zazanie, prin santaj, plus, desigur, prin alimentarea continua a unei sufocante atmosfere romanofobe si eurofobe, a unor atitudini antiromanesti, poate chiar mai agresive, mai penibile decat existau in URSS.
- Cat de adanca este astazi falia creata intre “pro” si “anti” romanii din Basarabia?
- Ar fi exagerat si nedrept daca am spune ca in societatea basarabeana ar fi dominat vreodata exclusiv atitudinile pro-romanesti. Sa nu uitam ca tarismul rus, apoi ideologii sovietici, au avut grija sa dilueze elementul romanesc, prin colonizarea acestui pamant cu tot felul de straini: rusi, ucraineni, bulgari, gagauzi, poloni, evrei… Iar printre moldoveni, au aruncat mereu semintele suspiciunii, apoi ale urii, dispretului fata de tot ce-i romanesc, concomitent elogiind continuu tot ce e rusesc, inoculandu-le ideea ca au o mare, unica sansa de a trai “la sanul” unui popor mare, puternic, purtator al unei culturi si civilizatii unice… de a trai intr-o super-putere, nu intr-o oarecare “mica si slaba Romanie”… Si atunci, cand ti se spune zi de zi, ani, decenii la randul, ca albul e negru, chiar si unii oameni pregatiti au cazut prada acestei propagande nefaste. Prin 1989-1991, in R. Moldova, cu peste patru milioane de locuitori, din care cam 70 la suta erau bastinasi, cred ca jumatate din acestia alcatuiau “aripa pro-romaneasca”. In prezent, am impresia ca la noi a crescut mult numarul romanofobilor - inclusiv pentru ca ramanem tot mai putini: dupa cum se stie, in ultimii 10-15 ani, au plecat din R. Moldova, in disperare de cauza, vreo 500-800 de mii de locuitori, cu precadere bastinasi, preponderent oameni instruiti, atasati ideilor romanismului… Asadar, din cele vreo patru milioane de locuitori, cam un milion sunt lipsa la apel, alt milion fiind format din straini, venetici sau moldoveni deznationalizati. Ca sa nu mai spun de o stare generala de apatie ce a cuprins populatia din R. Moldova, intr-o proportie inspaimantatoare.
“Bucurestiul nu a avut o politica eficienta fata de Basarabia”
- Totusi, fortele romanismului s-au imbogatit prin zecile de mii de tineri care si-au facut studiile in Romania. Care este importanta prezentei lor in R. Moldova?
- Nu detin statistici exacte, dar impresia mea e ca s-au intors putini acasa - mai ales cei care nu s-au putut adapta in mediul romanesc, ori nu s-au putut realiza in Romania, nici mai departe, in Occident. Dintre cei care au venit, totusi, acasa, in Basarabia, stiu ca multi au greutati la angajare - pentru ca nu cunosc prea bine rusa, care e, de fapt, a doua limba oficiala (daca nu chiar prima!), dar si pentru ca “pur si simplu” sunt suspectati de “atasament exagerat fata de Romania”. Cazul primarului general de Chisinau, Dorin Chirtoaca, licentiat al Universitatii Bucuresti, si care nu-si ascunde atasamentul fata de valorile romanesti, fiind si un unionist discret, ei bine, asemenea cazuri sunt mai putine, daca nu izolate.
- Cum se vad de la Chisinau actiunile politice si culturale intreprinse de autoritatile post-decembriste ale Romaniei, in vederea integrarii Basarabiei? S-a intamplat ceva notabil in aceasta directie?
- Orice s-ar spune, dupa decembrie 1989, s-a facut mult, enorm, pe linia Bucuresti-Chisinau, in vederea integrarii spirituale a Basarabiei (mai putin in ceea ce priveste integrarea ei economica sau de alta natura): mii de burse pentru tinerii studiosi, sute de mii de volume pentru zeci de biblioteci romanesti etc. etc. Din pacate insa, la Chisinau, nu se vinde nici un ziar de la Bucuresti (doar integrame si reviste de divertisment), in timp ce chioscurile sunt inundate de presa periodica din Rusia. Exista insa si un aspect negativ foarte grav: imi este de-a dreptul penibil sa amintesc, de pilda, de incredibilele umilinte, de adevaratul calvar prin care trec basarabenii care doresc sa-si redobandeasca cetatenia romana, ori sa scoata, acum, o viza pentru Romania… De aceea, raman la parerea ca Bucurestii, Cotrocenii adica, nu au avut o politica prea transparenta si eficienta fata de Basarabia. Ciudat, poate chiar incredibil, dar dupa cum se vad lucrurile la noi, Budapesta e mai prezenta in viata politica, diplomatica, poate si economica, poate si culturala a R. Moldova (nu numai a Transilvaniei!) decat Bucurestiul - diplomatii maghiari folosesc cu multa abilitate “canalul basarabean” pentru a-si rezolva anumite probleme legate de nostalgiile lor hungariste.
- Credeti in reunirea Basarabiei cu Tara?
- Cu mult timp in urma, aflandu-ma la Vilnius, in Lituania, ascultam frapat reflectiile unui nationalist de acolo, care avea un refren preferat: “Cand se va prabusi URSS…”. Or, pana la prabusirea imperiului relelor erau inca opt ani! L-am intrebat, sincer, dar naiv, desigur: “Chiar crezi ca URSS-ul se va prabusi?”. Lituanianul mi-a raspuns ferm, insa prea delicat, ca sa nu-mi sune in urechi si astazi replica sa: “La ce bun as mai trai, daca nu as crede in aceasta?… Va recomand din tot sufletul si voua, basarabenilor, sa credeti in prabusirea URSS-ului…”. Parafrazandu-l pe acel distins intelectual si patriot lituanian, spun si eu: “Daca nu as crede in Reunire, la ce bun as mai face umbra pamantului, acestei palme de pamant romanesc numita Basarabia, atat de vitregita de soarta?!”.
Lui Vlad Pohila ii puteti scrie la e-mail: vlpoh arond yahoo.com