Sâmbătă, 6 decembrie 2008

Testamentul lui Ticu: deconspiraţi-i pe securişti!

Fostul deţinut politic Ticu Dumitrescu n-a renunţat nici aproape de moarte la marea sa dorinţă, de a vedea stârpite ultimele urme ale comunismului. Dincolo de moarte, Ticu Dumitrescu a dat ieri o ultimă lovitură regimului care l-a chinuit ani în şir: sicriul fostului deţinut politic a fost depus, după dorinţa acestuia, într-unul dintre locurilesimbol ale comunismului. Este vorba de clădirea care până în 1989, o vreme şi după, a fost locul de muncă al unor tovarăşi: sediul Comitetului Central.

Poate de aceea scurta slujbă ţinută ieri după-amiază în actualul sediu al Ministerului Internelor a fost, mai degrabă, un ritual, o exorcizare, o curăţire a locului. Constantin Ticu Dumitrescu a decedat la vârsta de 80 de ani, după o luptă crâncenă împotriva cancerului.

Politicienii de azi n-au fost de faţă când trupul lui Ticu a fost adus. Erau ocupaţi cu o serie de consultări şi negocieri care să ducă la formarea unui nou guvern. Îl aşteptau doar câţiva angajaţi ai Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) - instituţia pentru care s-a zbătut atâta amar de vreme.

Ultima victorie a lui Ticu pe care aceştia şi-o amintesc a fost lansarea unui volum de memorii ale fostului deţinut, ce ar fi trebuit să apară imediat după Revoluţie. A fost bine şi aşa, la aproape 19 ani distanţă: „Radia de bucurie, era încântat că reuşise. Nu ştiu însă cât se simţea de împlinit: avea şi alte proiecte de terminat“, ne-a spus unul dintre oamenii care i-au fost alături.

„Grijile sale erau legate tot de continuarea deconspirării Securităţii. Ultima dată când ne-am întâlnit, înainte de alegeri, despre asta vorbea“, a mărturisit şi Claudiu Secaşiu, membru în Colegiul CNSAS.

Paturi din beton, o măsuţă din beton

Reîntoarcerea de ieri a lui Ticu Dumitrescu în actualul sediu al MIRA are ceva ritualic. În 1949, la doar 21 de ani, acesta era adus în aceeaşi clădire, folosită, la acel moment, pentru anchetele brutale „predate“ duşmanilor proaspă tului regim comunist. Cei arestaţi erau introduşi în clădire pe partea dreaptă, prin „Strada Ministerului“.

Erau duşi într-o sală comună, aşteptau câteva ore, după care erau coborâţi în beciuri. La arest. O celulă avea trei pe doi metri pătraţi şi totul era din beton: două paturi supraetajate din beton, o măsuţă din beton şi două scaune din beton. Pe paturi erau nişte saltele, iar la uşă un grătar mare din fier şi un oblon. Lumina stătea aprinsă continuu. Deţinuţii erau scoşi la anchete numai noaptea şi direcţionaţi către birourile ministerului.

În afara bătăilor administrate în timpul „audierilor“, anchetatorii foloseau şi o altă metodă de tortură, cu rezultate rapide: înfometarea. Singurul fel de mâncare era o ciorbă făcută din varză, cartofi, arpacaş şi fasole. Printre deţinuţi era chiar un joc: cine găsea mai mult de 20 de boabe de fasole în farfurie era declarat câştigător.

Un interogatoriu „clasic“ dura 70-80 de ore, iar cel mai temut anchetator era căpitanul Brânzaru, 150 kg, oligofren, chemat în general când ceilalţi oboseau şi capabil să bată până la 12 ore încontinuu.

Corneliu Coposu, unul dintre prietenii apropiaţi ai lui Ticu Dumitrescu şi deţinut alături de acesta în anii aceia, este exemplul perfect al efectelor acestor anchete: la intrarea la închisoare cântărea 114 kg. 18 ani mai târziu, greutatea sa era de doar 51 de kg.

A dispărut „un om politic de mare ţinută morală“

„Am pierdut una dintre vocile cele mai puternice împotriva comunismului, voce care a susţinut întotdeauna că adevărul trebuie să fie cunoscut“, a declarat preşedintele României, Traian Băsescu. Regrete faţă de dispariţia lui Ticu Dumitrescu şi-au exprimat şi foştii săi colegi de la CNSAS. „Simbol al luptei şi al rezistenţei împotriva regimului comunist (...) a iniţiat şi urmărit cu perseverenţă deconspirarea activităţilor criminale ale Securităţii“, se arată în ferparul în care moartea acestuia este deplânsă.

Omagii au fost aduse şi de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România, precum şi de Institutul Naţional pentru Memoria Exilului, care deplânge pierderea unui „om politic de mare ţinută morală“. „A dat dovadă de un curaj excepţional, când a pus prima dată problema deconspirării fostei Securităţi“, la începuturile democraţiei româneşti, a spus şi liderul de onoare al PNŢCD, Ion Diaconescu.

Ticu Dumitrescu va fi înmormântat mâine în satul său natal, Fânari, din judeţul Prahova.

DESTINUL CNSAS

Ridicat de Ticu Dumitrescu, îngropat de magistraţi

Înfiinţarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) este strâns legată de numele lui Constantin Ticu Dumitrescu, considerat părintele spiritual al instituţiei.

Acesta a iniţiat, în 1999, Legea privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii ca poliţie politică, document care a dat, practic, naştere CNSAS. Scopul principal al instituţiei era verificarea apartenenţei ca agent sau colaborator al Securităţii.

Scandalul „Turianu“

Primul Consiliu al CNSAS a fost constituit în 2000, iar şase ani mai târziu au fost validaţi noii membri.

Sedimentarea noii formule de conducere a fost periclitată însă de scandalul cauzat de alegerea în funcţia de preşedinte a lui Corneliu Turianu, propus ca membru în Colegiu de preşedintele Traian Băsescu.

Ticu Dumitrescu a ameninţat atunci cu demisia şi l-a acuzat pe preşedinte că doreşte împiedicarea deconspirării fostei Securităţi. Spiritele s-au calmat numai după ce Claudiu Secaşiu - propus de liberali - a devenit noul preşedinte al Colegiului.

Competenţa, drastic limitată

Lovitura cea mai puternică primită de CNSAS a venit însă la începutul acestui an, când Curtea Constituţională a acceptat o contestaţie depusă de Dan Voiculescu, cel care primise, anterior, verdict de colaborator. Consiliul n-a dispărut, dar atribuţiile i-au fost drastic limitate, în urma adoptării de către Senat a unei ordonanţe de guvern în octombrie. Astfel, în prezent, Colegiului nu i-a rămas decât posibilitatea de a constata calitatea cuiva de fost „colaborator“.

Mai mult, nu-i mai poate verifica din oficiu pe foştii nomenclaturişti, iar pe preoţi îi poate lua în vizor numai dacă Biserica doreşte acest lucru. Sentinţa a fost pusă de Ticu Dumitrescu pe seama faptului că instituţ ia urma să verifice dosarele mai multor magistraţi, inclusiv a unor membri ai Curţii.

Printre cei care au primit verdict de colaborare cu Securitatea se numără Rodica Stănoiu, fost ministru al justiţiei, Mona Muscă, fost ministru al culturii, magistratul Florica Bejenariu, istoricul Constantin Bălăceanu Stolnici, jurnalistul Cornel Ivanciuc, oamenii de cultură Mircea Iorgulescu, Cezar Ivănescu sau prelaţii Andreicuţ, Pimen şi Corneanu. (Andreea Pocotilă)

VIAŢĂ TUMULTUOASĂ

Un luptător de cursă lungă

Pe Ticu Dumitrescu îl chema, de fapt, Constantin-Grigore Dumitrescu. Născut în comuna Ciumaţ i, din Prahova, pe 27 mai 1928, Ticu a fost o figură aparte a disidenţei anticomuniste. Dumitrescu provenea dintr-o familie de luptători anticomunişti şi a fost arestat în repetate rânduri de Siguranţă, pe când era elev la Liceul „Sfinţii Petru şi Pavel“, din centrul Ploieştiului.

Între 1945 şi 1948 a urmat Facultatea de Drept, apoi a devenit un fugar şi, în 1949, a fost arestat de Securitate şi condamnat ca deţinut politic. A fost eliberat în 1953 (cu domiciliu obligatoriu), rearestat în 1958 şi condamnat la 23 de ani de muncă silnică pentru crima de „uneltire“. În 1962 i se comută pedeapsa la şase ani închisoare corecţională. A fost graţiat doi ani mai târziu, la eliberarea deţinuţilor politici. A fost unul dintre deţinuţii politici-model şi n-a efectuat nicio zi de carceră, precum alţi ţărănişti, mai înverşunaţi.

După eliberare, cererea sa de a-şi putea continua studiile a fost respinsă, aşa că Dumitrescu a „activat“ ca muncitor, funcţionar tehnic, şef de şantier. În ultima calitate a avut „rezultate deosebite în muncă“, primind mai multe diplome şi medalii din partea statului comunist. În 1982 primeşte din partea CC al PCR, având semnătura lui Nicolae Ceauşescu, Ordinul Muncii Clasa a III-a, pentru contribuţia adusă la propăşirea muncii „socialiste“. Un simplu gest al propagandei comuniste, pentru a arăta cum s-au „îndreptat“ vechii duşmani ai regimului.

Un ţărănist radical

A participat şi la Revoluţia din 1989, fiind printre cei care au intrat în sediul Comitetului Central, a fost membru CPUN (1990-1992). Între ’92 şi ’96 a fost senator, interval de timp în care a fost şi preşedintele Comisiei de cercetare a abuzurilor. Ticu Dumitrescu a fost şi preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România şi preşedintele Uniunii Internaţionale a Foştilor Deţinuţi Politici.

Dumitrescu rămâne însă în conştiinţa publică drept iniţiatorul Legii privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, care a dus la naşterea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Ţărănist intransigent, Ticu s-a retras din PNŢCD în 1999 pentru a reveni în 2003 şi a se retrage iarăşi, definitiv, din politică, în acelaşi an. (Andrei Crăciun)

MISIUNE. Fostul disident s-a zbătut, după Revoluţie, ca dosarele foştilor colaboratori ai Securităţii să iasă la iveală

MEMORII

„Eu n-am avut tinereţe...“

În luna mai a acestui ultim an din viaţa lui Ticu Dumitrescu, Editura Polirom a publicat un proiect editorial mai vast semnat de fostul deţinut politic. Cele trei volume cuprind mai multe memorii ale unor oameni încercaţi, inclusiv pe ale lui Ticu Dumitrescu, care îşi propusese să le publice imediat după 1989, dar s-a lăsat purtat de tumultuosul val postceauşist. Dumitrescu a scris masiv la sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80, în condiţii grele, într-un „biroudormitor“, într-o baracă din Munţii Vrancei, unde era şeful unui şantier forestier. Mărturiile lui Dumitrescu nu sunt, neapărat, opera unui scriitor înzestrat, însă developează calităţile unui foarte bun cercetător, fiind susţinute cu numeroase documente de arhive. Ticu şi-a rezumat singur viaţa în fraza aceasta sublimă: „Eu n-am avut tinereţe, însă am dobândit cel mai paradoxal titlu de nobleţe din istoria umanităţii, cel de deţinut politic“.