Joi, 14 februarie 2008
Reparaţie
morală pe jumătate
Novembriştii
vor primi drepturi ca ,,remarcaţii
Guvernul a adoptat īn şedinţa sa de ieri o ordonanţă de urgenţă care modifică Legea nr. 341/ 2004, a recunoştinţei faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei Romāne din Decembrie 1989. Ordonanţa de urgenţă extinde categoriile de beneficiari ale Legii recunoştinţei, incluzīndu-i şi pe participanţii la Revolta Anticomunistă din 15 Noiembrie 1987. Dacă novembriştii au fost incluşi īn categoria celor care vor beneficia de aceleaşi facilităţi la revoluţionarii din 1989, membrii Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici rămīn īn continuare īn afara prevederilor acestei legi.
A
aprobat, după ce a respins o iniţiativă similară
Ordonanţa a venit la nici o săptămīnă după ce tot Guvernul a respins propunerea legislativă intitulată Lege pentru recunoştinţa faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la căderea regimului comunist, iniţiată de deputatul PD-L Ioan Dumitru Puchianu şi fostul senator, actual europarlamentar PD-L Nicolae Vlad Popa. Iniţiativa celor doi parlamentari braşoveni a fost depusă la Senat īn cursul lunii noiembrie 2007, după o amplă campanie īn care Monitorul Expres a arătat modul diferit şi nedrept īn care sīnt trataţi, din punctul de vedere al recompenselor materiale, foştii deţinuţi politici, membrii Asociaţiei 15 Noiembrie 1987 şi veteranii de război īn raport cu remarcaţii revoluţiei. Prin această iniţiativă legislativă, parlametarii braşoveni au propus extinderea tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr 341/2004 privind recunoştinţa faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei Romāne din 1989 şi asupra persoanelor care au participat la revolta populară de la Braşov din 15 Noiembrie 1987, dar şi asupra foştilor deţinuţi politici sau persoanelor persecutate politic de dictatura comunistă instaurată īn 6 martie 1945. Guvernul a respins proiectul pe motiv că nu sīnt bani la buget
Se
extinde lista beneficiarilor
Guvernul a adoptat ieri ordonanţa de urgenţă care completează Legea 341/ 2007 a recunoştinţei faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei Romāne din 1989. Īn lista beneficiarilor aceste legi sīnt incluşi, prin noua ordonanţă, şi participanţii la revolta anticomunistă din 15 noiembrie 1987. Ordonanţa de urgenţă aprobată ieri este o iniţiativă a consilierului primului-ministru, Stejărel Olaru şi odată cu intrarea ei īn vigoare, membrii Asociaţiei 15 Noiembrie 1987 vor beneficia de aceleaşi drepturi ca şi eroii martiri şi luptătorii din decembrie 1989. Este un proiect pe care consilierul premierului ni l-a propus īncă din luna mai a anului trecut. Am tot aşteptat, gīndindu-ne că o asemenea lege ar putea veni numai bine la aniversarea a 20 de ani de la revolta muncitorească din 1987, a declarat preşedintele Asociaţiei 15 Noiembrie, Florin Postolachi (foto). El spune că iniţial, propunerea legislativă viza o lege nouă care să ofere participanţilor la revolta muncitorească şi posibilitatea de a ieşi la pensie cu cinci ani mai devreme decīt termenul normal.
Drepturi
pentru 150 de persoane
Ordonanţa votată ieri prevede ca participanţii la revolta din 15 noiembrie să aibă prioritate īn asigurarea unei locuinţe din fondul social, să beneficieze de un loc de veci gratuit, īn proprietate, de proteze, orteze şi scaune cu rotile gratuite, acolo unde este cazul, şi de transport urban gratuit plus īncă zece călătorii dus-īntors gratuite pe calea ferată, la clasa I, īn fiecare an. Membrii Asociaţiei 15 Noiembrie 1987 vor fi scutiţi şi de plata taxelor şi impozitelor pentru o locuinţă din proprietate şi terenul aferent acesteia.
Participanţii la revolta muncitorească din 1987 care vor să beneficieze de prevederile ordonanţei de urgenţă adoptate ieri trebuie să prezinte īnscrisuri oficiale care să dovedească participarea lor la lupta anticomunistă din noiembrie, stabilirea domiciliului obligatoriu, strămutarea domiciliului obligatoriu, strămutarea īntr-o altă localitate sau deportarea. Ordonanţa de ieri prevede, de asemenea, că de aceleaşi drepturi beneficiază şi urmaşii celor decedaţi, respectiv soţul supravieţuitor, copiii şi părinţii celui decedat. Īn total, īn urma acestei ordonanţe vor avea de cīştigat 150 de persoane. Noi avem 120 de membri. Dar sīnt unii participanţi care nu sīnt şi membri ai noşti, care nu vor să facă parte din asociaţie. Sau care au fost la noi, dar au renunţat din diferite motive. Oricum, indiferent că sīnt sau nu membri ai Asociaţiei, ei īşi vor primi drepturile, a precizat preşedintele Florin Postolachi.
Consiliul
Local a oferit deja o parte din facilităţi
Potrivit hotărīrii Consiliului Local din decembrie 2007, īncepīnd din acest an, membrii asociaţiei 15 Noiembrie sīnt deja scutiţi de plata impozitului local pe clădire şi pe teren la adresa de domiciliu, precum şi de plata impozitului auto, pentru autovehiculele īnmatriculate pe numele membrului asociaţiei sau al soţului/soţiei acestuia şi sīnt scutiţi de la plata tuturor taxelor speciale, aprobate de către Consiliul Local al Municipiului Braşov şi vor putea obţine gratuit autorizaţia de persoană fizică autorizată. Totodată, novembriştii pot circula gratuit pe mijloacele RAT. Copii novembriştilor au acces gratuit la creşe şi grădiniţe şi pot beneficia de burse şcolare, iar membrii asociaţiei vor avea acces gratuit la toate spectacolele instituţiilor de cultură din subordinea Consiliului Local Braşov, precum şi la Grădina Zoologică Braşov. Consiliul Local le garantează membrilor asociaţiei gratuitate īn parcările rezidenţiale, la adresa de domiciliu, precum şi parcare gratuită īn parcările amenajate din municipiu pentru autovehiculele personale. O ultimă facilitate vizează scutirea de la plata chiriei pentru sediul Asociaţiei.
Iar
au fost uitaţi foştii deţinuţi politici
Ordonanţa de ieri a Guvernului a făcut reparaţie morală doar pe jumătate. Pentru că nu pomeneşte nimic clar despre foştii deţinuţi politici. Cu toate astea, liderul Asociaţiei 15 Noiembrie, Florin Postolachi, este īncrezător că o prevedere care să facă referire şi la aceştia nu se va lăsa mult aşteptată. Normal ar fi ca Legea 341 să fie extinsă şi mai mult, pīnă la foştii deţinuţi politic. Noi vom susţine această idee pentru că trebuie să beneficieze de drepturile prevăzute de lege, toţi acei faţă de care statul romān are o datorie morală, crede Florin Postolachi.
Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, Octav Bjoza, este mulţumit că, măcar cei din Asociaţia 15 Noiembrie 1987 vor primi drepturi egale cu ,,remarcaţii din 1989. Novembriştii le merită cu prisosinţă. Aş vrea totuşi să nu se bage īn oala cu tărīţe a celor cu certificat de revoluţionar de la 1989, că ar īntina tot efortul pe care l-au depus acum 20 de ani, spune Octav Bjoza (foto). Deşi Guvernul a dat această ordonanţă de urgenţă, liderul foştilor deţinuţi politici nu se arată īnsă prea īncrezător īn şansele pe care foştii deţinuţi politici le-ar avea să obţină aceleaşi drepturi. Nu mă aştept la un rezultat prea curīnd, pentru că noi deranjăm cel mai mult dintre toţi. Acum mai bine de 50 de ani noi nu am luptat pentru recompense, noi ne-am dus să salvăm ceva şi la acel moment am salvat măcar onoarea. Atunci am demonstrat că nu toţi sīntem nişte ticăloşi, nişte laşi, nişte securişti. Acum, nu că nu ne-ar fi buni şi nouă acei bani, īnsă nu īi vom cerşi. Ar fi o neruşinare să lăsăm Guvernul să ne umilească īn halul ăsta, a declarat ieri Octav Bjoza, după aflarea prevederilor ordonanţei votate de executiv, ca reparaţie la nedreapta lege a recunoştinţei.
de: Mihaela Parghel