aaa.jpg

www.ne-cenzurat.ro/arhiva/necenzurat_47/html/47_dezvaluiri2.html

 

CONEXIUNEA SECRETA DINTRE ION ILIESCU SI GENERALUL VOINEA (I)

 

http://www.ne-cenzurat.ro/arhiva/necenzurat_47/assets/images/47_06_01.JPGGeneralul Dan Voinea, un personaj cheie de la varful Parchetului Militar, a incalcat, cu buna stiinta, legea, tinand secret faptul ca, inca din anul 1984, este un apropiat al lui Ion Iliescu, anchetat in dosarele Mineriadei si Revolutiei. Alba-neagra generalului Voinea cu dosarele fierbinti in care este implicat Iliescu capata acum inteles. Prin statut, procurorii nu pot ancheta persoane care, fiind invinuite de o anumita infractiune, fac parte din familia magistratului ori din cercul de prieteni al acestuia.

Membrii Asociatiei Victimelor Mineriadei din 1990 au cerut demiterea de indata a procurorului militar Dan Voinea, considerat autorul tergiversarii dosarului represiunii din iunie 1990. Cu putin timp in urma, organizatia a avut un prim termen al procesului intentat magistratului militar. Mereu contestat de victimele mineriadelor si de revolutionarii autentici - care l-au suspectat de musamalizarea anchetarii principalului inculpat, Ion Iliescu - procurorul militar Dan Voinea a fost, recent, dat in judecata de reprezentantii A.V.M.R. (Asociatia Victimelor Mineriadelor din Romania), acestia avand surpriza sa constate ca anchetatorul si-a intins tentaculele si in justitie, completul care trebuia sa judece cauza refuzand accesul reclamantilor la intampinarea depusa in instanta de catre aparatorul lui Voinea doar cu cateva ore inainte de proces si, contrar legii, doar intr-un singur exemplar. Pe de alta parte, Dan Voinea este acuzat si de catre procurorul-general al Romaniei ca a lucrat prost dosarul Iliescu - 13 iunie 1990. Ceea ce nu stiu insa nici victimele mineriadelor si nici colegii lui Voinea este faptul ca pe anchetator il leaga de anchetatul sau o veche si stransa prietenie.

 

Legaturi de familie

Incetineala cu care procurorul general Dan Voinea il cerceteaza pe Ion Iliescu in dosarele Revolutiei si Mineriadei trebuie cautata in imediata apropiere a sotiei magistratului, ea fiind aceea care se pare ca detine cheia conexiunii secrete dintre fostul presedinte si anchetatorul sau. Sotia sa, Liliana, este intr-o stransa relatie cu Daniela Stana, fata celui mai vechi si bun prieten al lui Iliescu, Traian Cretu. Dana Stana este sora fostului consilier prezidential, Corina Cretu, una dintre cele mai apropiate persoane din preajma lui Ion Iliescu. Surse atat din apropierea familiei Voinea, cat si din Spitalul Universitar de Urgenta si de la Catedra de Oftalmologie a UMF Bucuresti ne-au dezvaluit ca intre conferentiarul Liliana Voinea si asistenta sa, dr. Daniela Stana, exista ceva mai mult decat o simpla relatie profesionala. Liliana Voinea a propulsat-o pe Dana Stana atat in Societatea Romana de Oftalmologie, cat si in Comisia Superioara de Verificare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Comisiei Superioare Nationale a Ministerului Sanatatii (care se ocupa in special de verificarea medicala a celor care solicita... certificate de raniti in Revolutia din decembrie 1989).

 

Veriga lipsa

http://www.ne-cenzurat.ro/arhiva/necenzurat_47/assets/images/47_06_02.JPGTatal Danei Stana si al Corinei Cretu a fost un apropiat atat al sotiei generalului Dan Voinea, cat si al lui Ion Iliescu, prietenia dintre cei trei cimentandu-se inca din anul 1984 (anul in care Iliescu fusese numit director al Editurii Tehnice, editura la care Traian Cretu si-a publicat, pana in aprilie 1989, toate Tratatele de Fizica). In anul 2004, Corina Cretu a inaugurat in judetul Salaj, la Napradea, o scoala generala, care poarta numele tatalui sau, iar la dezvelirea bustului lui Traian Cretu au fost prezenti Ion si Nina Iliescu si, nu in ultimul rand, Liliana si Dan Voinea. La inaugurare, Corina le-a multumit atat lui Iliescu, cat si lui Voinea pentru gestul extrem de frumos facut de domnii Ion Iliescu si Dan Voinea pentru prietenul lor, tatal Corinei, de care i-a legat o lunga si frumoasa prietenie, realizarea acestui bust fiind un proiect comun al celor doi!

De ce a ascuns generalul Dan Voinea stransa sa legatura cu cel pe care l-a anchetat nu mai este acum o enigma. Cheia tergiversarii dosarelor fierbinti de astazi se gaseste in trecutul, inca plin de mistere, al edecarului Ion Iliescu. Dosarul Revolutiei, in care apare ca inculpat tot Ion Iliescu si care a ajuns la acelasi Voinea, a fost musamalizat dupa aceeasi reteta a anchetatorului: schimbarea incadrarii juridice a faptelor, din infractiuni neprescriptibile in infractiuni prescriptibile, dupa 17 ani de cercetari, magistratul producand doar un dosarel pipernicit. In plus, nu l-a audiat niciodata pe Iliescu, ceea ce a determinat-o pe Laura Codruta Kovesi sa ceara un control de fond asupra intregii activitati a procurorilor Sectiei Parchetelor Militare.

 

Diversionisti intre revolutionari

De ce a ascuns generalul Dan Voinea aceste lucruri si stransa sa legatura cu cel pe care l-a anchetat, nu este greu de ghicit. Pana la urma, rolul procurorului Voinea in dosarele Revolutiei si ale Mineriadelor, in care Ion Iliescu, alaturi de Virgil Magureanu, Doru Viorel Ursu, Petre Roman si altii apar ca inculpati, a fost unul singur: acela de a conduce ancheta spre prescrierea faptelor de care s-au facut vinovati acestia, el creandu-si, chiar in interiorul asociatiilor revolutionarilor, adevarate grupuri de diversiune – un exemplu semnificativ fiind cazul Doru Maries, cocotat la sefia unei asociatii cu sprijinul deschis al generalului Voinea. Maries a fost liderul unei fantomatice organizatii - Alianta Poporului - in timpul desfasurarii manifestatiei din Piata Universitatii, din 1990, care promova constant un mesaj al confruntarii violente.

Considerat un provocator aflat in slujba Politiei si al organelor FSN, Maries a fost izolat de catre organizatiile Pietei Universitatii. A reaparut, surprinzator, peste 17 ani, in fruntea unei organizatii – 21 Decembrie 1989 – cu care nu a avut nimic de-a face ani de-a randul. Sustinerea sa din partea lui Dan Voinea este o certitudine, iar grupusculul lui Maries a fost folosit ca mijloc de presiune ori de cate ori a avut nevoie Voinea.