DEZBATERI PARLAMENTARE
Şedinţa solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 22 decembrie 1998
1. Alocuţiuni ale domnilor deputaţi şi senatori în şedinţa solemnă consacrată sărbătoririi a 9 ani de la Revoluţia din Decembrie 1989.
|
Şedinţa a început la ora 15,15. Din prezidiu au făcut parte domnul Petre Roman, preşedintele Senatului, şi domnul Ion Diaconescu, preşedintele Camerei Deputaţilor. Şedinţa a fost condusă de domnul Petre Roman. Au participat reprezentanţi ai unor instituţii centrale, asociaţii de revoluţionari şi ai Corpului diplomatic. Şedinţa a început cu intonarea imnului naţional al României. |
|
Bună ziua! Stimate colege, Stimaţi colegi, Deschidem şedinţa solemnă închinată aniversării a 9 ani de la Revoluţia română din decembrie 1989. Această şedinţă solemnă se desfăşoară chiar în ziua victoriei revoluţiei, 22 decembrie. (Aplauze.) Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului vă propun ca această şedinţă să se desfăşoare în felul următor: din partea fiecărui grup parlamentar, înţelegând prin aceasta deputaţi şi senatori, va vorbi un reprezentant, ceea ce înseamnă 10 asemenea vorbitori, cu rugămintea de a desfăşura cuvântarea lor nu mai mult de 10 minute. De asemenea, la cererea unor organizaţii de revoluţionari, Birourile permanente reunite au constituit o comisie parlamentară care a discutat cu reprezentanţii organizaţiilor de revoluţionari şi împreună au căzut de acord ca trei dintre reprezentanţii acestor organizaţii să vorbească cu acest prilej, tot aşa, cu rugămintea de a vorbi nu mai mult de 10 minute. În acest fel, întreaga desfăşurare a şedinţei solemne ar trebui să se realizeze pe parcursul a 90 de minute. Dacă nu sunt obiecţiuni în legătură cu această propunere, consider că prin consens ea a fost adoptată şi vă mulţumim. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democraţiei Sociale din România, domnul senator Ion Iliescu. |
|
Domnul Vasile Ion (din sală): Aş dori un minut. |
|
Domnule senator, am dat cuvântul, iertaţi-mă. Vă rog, poftiţi, domnule senator. (Aplauze.) |
|
Ceea ce dorea să propună domnul senator Ion Vasile era ca să începem reuniunea noastră prin păstrarea unui moment de reculegere în onoarea şi în cinstea celor care s-au jertfit pentru Revoluţia română. Vă propun să facem acest lucru. (Se păstrează un moment de reculegere.) Vă mulţumesc. Domnilor preşedinţi ai celor două Camere ale Parlamentului, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Onoraţi invitaţi, Participăm la această sesiune solemnă a Parlamentului României pentru a evoca şi cinsti un eveniment crucial, de o excepţională însemnătate pentru destinele istorice ale poporului nostru - Revoluţia română din decembrie 1989. În aceste momente încărcate de firească emoţie, consider că indiferent de opţiunile politice, în calitate de reprezentanţi aleşi prin voinţa democratică, liber exprimată a poporului, avem datoria de conştiinţă să îndreptăm gândurile noastre de pioasă aducere aminte şi recunoştinţă către toţi cei care, prin jertfa şi sacrificiul lor, au făcut posibilă afirmarea libertăţii şi demnităţii, reuşind să facă să triumfe cauza Revoluţiei române. Niciodată şi în nici o împrejurare nu avem dreptul să uităm şi, cu atât mai puţin, să contestăm meritul nepieritor al Revoluţiei şi al celor ce şi-au asumat riscuri şi răspunderi în înfăptuirea ei. Cei care procedează în acest fel îşi asumă povara pierderii demnităţii şi a identităţii, căci, aşa cum afirma Nicolae Iorga, "Cine uită nu merită!". Doamnelor şi domnilor, La 9 ani de la Revoluţia română, al cărei semnal de revoltă şi speranţă a fost dat pe 16 decembrie de timişoreni şi care a cuprins în numai câteva zile întreaga ţară, transformându-se astfel într-o autentică mişcare populară, se aud voci care încearcă să pună sub semnul îndoielii, ba chiar să nege caracterul revoluţionar al evenimentelor din decembrie 1989. Nu este vorba de simple dispute sterile de cabinet, ci de încercarea sistematică, aflată într-o brutală şi inacceptabilă contradicţie cu faptele, cu adevărul istoric, de a crea, întreţine şi induce o stare de spirit propice negării totale, fără drept de apel, a legitimităţii Revoluţiei române, a celor ce au înfăptuit-o şi apărat-o cu preţul sacrificiului suprem. Mai grav este însă faptul că, sub pretextul aflării adevărului despre evenimentele din decembrie '89, unele forţe politice, aflate într-o acută criză de credibilitate, încearcă să-şi refacă capitalul politic şi electoral, deformând tendenţios anumite evenimente şi episoade insuficient cunoscute ale Revoluţiei, speculând buna-credinţă şi nevoia de adevăr a concetăţenilor noştri. Unii dintre cei care au petrecut zilele şi nopţile fierbinţi ale Revoluţiei nu pe străzi şi pe baricade, nu în bătaia gloanţelor şi sub ameninţarea permanentă a morţii, ci probabil doar la televizor, dar mai ales dintre cei care şi după victoria Revoluţiei au contestat-o şi au negat-o vehement, încercând să-i contrapună alte evenimente şi repere, au ajuns să se proclame cu de la sine putere instanţe civice şi morale care conferă sau contestă calitatea de revoluţionar, culpabilizează în bloc oameni şi instituţii, inclusiv armata, întreţin un permanent climat de suspiciune şi răzbunare. Reluând o formulare care a fost des şi mai ales tendenţios folosită, aceştia sunt cu adevărat profitorii de pe urma Revoluţiei, cei care nu au avut curajul să înfrunte deschis dictatura, nici să rişte ceva până nu s-au asigurat că nu mai este nici un pericol, devenind apoi justiţiari agresivi. Într-un fel, parafrazând un vechi proverb românesc, am putea foarte bine să spunem că după Revoluţie mulţi viteji, mulţi profeţi şi profitori se arată. Iată de ce avem dreptul şi datoria să respingem categoric şi răspicat asemenea diversiuni revoltătoare, inacceptabile, afirmând adevărul de necontestat: da, în decembrie 1989 a fost o revoluţie autentică. (Aplauze prelungite.) Vă mulţumesc. Cei care am făcut parte din Consiliul Frontului Salvării Naţionale avem şi autoritatea morală şi datoria de a spune şi cu acest prilej că platforma - program unanim acceptată a Revoluţiei române a fost reprezentată de comunicatul către ţară din noaptea de 22 decembrie 1989 care, prin cele 10 puncte programatice, a constituit baza reconstrucţiei democratice a ţării, care a redat încrederea şi speranţa oamenilor. Revoluţia română a îmbrăcat forme specifice, a avut un caracter aparte şi particularităţi distinctive, şi aceasta nu întâmplător. Deşi parte componentă a unui proces mai larg de prăbuşire a vechilor sisteme totalitare comuniste din Europa, Revoluţia română a fost singura care s-a declanşat în urma unei revolte populare. România nu a avut şansa unei revoluţii "de catifea", cum s-a produs în alte ţări din jur, ca urmare a declanşării proceselor de schimbare chiar din iniţiativa factorilor de decizie politică din aceste ţări. În România era de neconceput aşa ceva. Din rea-credinţă sau doar din incapacitatea de a înţelege în profunzime caracterul unor asemenea procese unii au lansat şi continuă să lanseze tot felul de scenarii care fie contestă Revoluţia, fie caracterul spontan al revoltei populare, fie inventează lovituri de stat sau de palat, comploturi sau conspiraţii. Formula cea mai stupidă vehiculată de unii este că Revoluţia s-a încheiat la 22 decembrie 1989, ora 12,30, după care a fost confiscată de cei ce s-au constituit în Consiliul FSN. Revoluţia constituie un proces de schimbare radicală a structurilor politice, sociale şi economice şi în primul rând a celor statale. Indiferent dacă acest proces... Domnilor, ne aflăm într-o sesiune solemnă consacrată Revoluţiei... |
|
Vă asigur că este datoria mea - şi o fac cu toată convingerea - de a păstra liniştea necesară pentru ca să vă desfăşuraţi cuvântarea dumneavoastră şi vă rog să continuaţi cu înţelegerea colegilor noştri. |
|
Indiferent dacă acest proces se desfăşoară violent sau nu, dacă este declanşat printr-o lovitură de stat sau printr-o revoltă populară, el trebuie să ducă la asemenea schimbări; dacă nu, nu poate fi vorba de revoluţie. Dacă la noi ar fi fost posibilă organizarea unui complot sau a unei lovituri de stat care să-l fi înlăturat pe Ceauşescu, aceasta ne-ar fi înlesnit să evităm vărsarea de sânge, sacrificiile produse în decembrie 1989. Din păcate, acest lucru nu a fost posibil, deşi nu au lipsit asemenea intenţii şi chiar încercări. Dacă acestea ar fi reuşit, autorii lor ar fi avut un mare merit în faţa istoriei şi a poporului român. O revoluţie are loc sau nu; ea nu poate fi confiscată! În România, ca urmare a Revoluţiei din decembrie, s-a produs o transformare de esenţă a societăţii, îndeosebi obiectivele politice ale Revoluţiei: dărâmarea vechiului sistem totalitar şi a structurilor sale de putere, construirea democraţiei, a unui sistem pluralist, libertatea de exprimare, manifestare şi organizare a oamenilor, construirea statului de drept prin alegeri libere, adoptarea noii Constituţii democratice au fost înfăptuite, înlesnind inclusiv alternanţa la guvernare ca mecanism specific democraţiei. Aceste transformări sunt rezultatul schimbărilor generate de Revoluţie în viaţa ţării. Mai dificil este procesul de edificare a economiei de piaţă. Deşi s-au făcut paşi importanţi şi în această direcţie, prin demolarea vechilor structuri centralizate, de dirijare administrativă a economiei, prin liberalizarea comerţului, a preţurilor, extinderea sistemului bancar, instituirea bursei de mărfuri şi valori, a altor instituţii specifice, economia în general are o inerţie mai mare la schimbare. Dar, întreaga evoluţie a societăţii româneşti, confirmă caracterul revoluţionar al schimbărilor produse în aceşti 9 ani. Acesta este adevărul fundamental al Revoluţiei române. În acest context, nu putem trece cu vederea faptul că după noiembrie 1996 s-au intensificat acţiunile şi campania de denigrare a Revoluţiei şi a celor care şi-au asumat răspunderi şi riscuri pentru înfăptuirea ei, ca şi acţiunile de restaurare a unor structuri specifice României antebelice. În decembrie 1989, oamenii au ieşit în stradă pentru a înlătura un regim represiv, mizeria şi lipsa de hrană, de căldură şi energie. De aceea, declinul pe care îl înregistrează în ultimii doi ani economia, industria şi agricultura naţională şi deteriorarea gravă a condiţiilor de viaţă ale oamenilor constituie sursa unei ample dezamăgiri. Aspiraţiile celor ce s-au jertfit pentru cauza Revoluţiei, a milioanelor de oameni pentru care Revoluţia a devenit cauza lor, sunt astăzi puse între paranteze de o guvernare arogantă şi dispreţuitoare faţă de nevoile oamenilor. În programul Revoluţiei române nu a figurat principiul restitutio in integrum. Nu pentru restaurarea averilor unora şi altora au ieşit oamenii în stradă în decembrie 1989. Tinerii care au fost sufletul declanşării revoltei populare, masele compacte de muncitori de pe platformele industriale ale Timişoarei şi Bucureştiului a căror avalanşă a fost decisivă pentru izgonirea lui Ceauşescu, nu s-au luptat şi jertfit în decembrie pentru a restaura democraţia celor ce au stăpânit ţara înainte de război, pentru a restaura puterea marilor proprietari de pământuri, păduri, fabrici şi imobile sau pentru a restaura monarhia. Acţiunile de defăimare a Revoluţiei şi a celor ce au înfăptuit-o constituie un fel de acoperire pentru promovarea restauraţiei. De fapt, toate acţiunile de defăimare a Revoluţiei şi a conducătorilor ei, campaniile nedemne de denigrare şi culpabilizare a celor ce s-au angajat activ, asumându-şi răspunderi şi riscuri pentru victoria e, au un profund caracter antinaţional, dăunând nu numai climatului din ţară, dar provoacă mari daune imaginii şi prestigiului internaţional al ţării. De aceea, aniversând 9 ani de la declanşarea Revoluţiei, nu putem să nu respingem toate încercările şi formele de relansare a campaniei de defăimare şi culpabilizare a Revoluţiei din decembrie 1989, a eroilor şi făptuitorilor săi, inclusiv a armatei şi a conducătorilor săi, considerându-le ca o diversiune, ca o încercare a actualilor guvernanţi de a intimida populaţia, pe participanţii la Revoluţie şi forţele responsabile ale ţării care se arată tot mai îngrijorate de starea de haos şi dezastru în care ne aflăm. Nu trebuie uitat că fraternizarea armatei cu poporul şi trecerea sa de partea Revoluţiei a fost un factor decisiv al victoriei acesteia. De asemenea, în condiţiile prăbuşirii tuturor structurilor vechiului stat totalitar, armata a fost singura instituţie pe care noua conducere provizorie de stat s-a putut sprijini, ceea ce ne-a ajutat să evităm haosul, anarhia, alunecarea în război civil şi chiar posibila destrămare a ţării. Desigur, o dreaptă judecată asupra evenimentelor atât de dramatice şi de complexe din 1989, inclusiv aflarea şi pedepsirea vinovaţilor pentru pierdere de vieţi omeneşti, foarte multe dintre ele tinere, este în spiritul principiilor juridice şi morale ale unei autentice, puternice democraţii. Dar aceasta trebuie făcută în spiritul adevărului şi al justiţiei, cu bună-credinţă, respingând orice încercări de a folosi în spirit partizan durerea şi suferinţele oamenilor, pentru a alimenta vrajba şi ura, facilitând abuzul şi arbitrariul, încălcarea legilor statului, sfidarea Constituţiei. Nu de ură, de încrâncenare şi de dezbinare au astăzi România nevoie şi românii. Pentru a scoate neîntârziat ţara din impas, din criza gravă generalizată în care am fost împinşi, avem nevoie de coeziune, de solidaritate şi de unitate. Doamnelor şi domnilor, În decembrie 1989, din suferinţă, durere, spirit de sacrificiu, speranţă şi iubire, s-a născut un proiect de viitor pentru România. Obiectivele lui erau acelea de a transforma România într-o ţară normală, liberă şi prosperă, cu un sistem politic democratic, în care omul să fie protejat de lege şi să se bucure de roadele muncii sale. O parte din obiectivele acestui proiect de viitor au fost atinse. O parte dintre ele sunt în curs de înfăptuire. Dar, din nefericire, pe parcurs, sub presiunea forţelor restauratoare, multe dintre speranţele din decembrie 1989 au murit. Acest lucru a generat în sufletul multor oameni sentimentul zădărniciei şi inutilităţii luptei pentru împlinirea idealurilor din decembrie 1989. Cu toate acestea, noi, cei care am fost în prima linie a luptei pentru schimbarea în bine a României, avem datoria morală să nu dăm înapoi în faţa greutăţilor, să urmărim cu consecvenţă materializarea acelui proiect născut prin sacrificiul tinerilor de pe baricadele lui decembrie 1989. La 9 ani de la Revoluţie, vin în faţa dumneavoastră cu un mesaj de încredere şi speranţă. Încredere în capacitatea poporului român de a trece peste greutăţile inerente unui proces de transformare atât de radicală a economiei societăţii româneşti, cum este cel început odată cu Revoluţia română, dar şi peste cele generate de proasta administrare a ţării în ultimii doi ani şi de a găsi drumul către normalitate. De asemenea, sper că România va avea o nouă guvernare, responsabilă şi capabilă să oprească prăbuşirea economiei şi procesul de restaurare a unor rânduieli apuse, care să readucă România pe calea dezvoltării, modernizării şi prosperităţii. Vă mulţumesc. (Aplauze) |
|
Mulţumesc, domnului senator. Să-mi daţi voie să vorbesc, în continuare, din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Democrat. (Domnul Petre Roman, preşedintele Senatului, vorbeşte de la tribuna Parlamentului.) Stimate colege, Stimaţi colegi, Stimaţi invitaţi, Drage şi dragi camarazi din Revoluţie, (Aplauze) Să-mi daţi voie, pentru început, să spun câteva cuvinte dintre acelea pe care le-am spus la prima aniversare a Revoluţiei române, în decembrie '90, tot în şedinţa solemnă a Parlamentului României. În noaptea lui 21 decembrie 1989, am jurat să trăim liberi şi, dacă va fi să murim, să murim pentru că ne-am înfrânt frica. Unora nu le-a mai fost dat să ştie că am alungat tirania, că am cucerit libertatea. Dar sacrificiul lor a insuflat şi a aprins focul sfânt al mâniei poporului şi sute de mii, apoi milioane de oameni liberi au cuprins în ziua de 22 decembrie străzile şi pieţele oraşelor, redevenite ale lor. (Aplauze) Şi tot atunci, spuneam, în ordinea necesară a lumii, numai adevărul este etern. Eroarea de parcurs a istoriei naţiunii noastre - dictatura - trebuie depăşită pe singura cale a adevărului construit de societate - democraţia. Este un îndemn pe care l-am afirmat cu tărie şi atunci, în decembrie 1989, este îndemnul pe care-l reafirm cu tărie şi cu tulburătoare convingere astăzi. Adevărul îşi poate găsi răspunsurile doar judecând cu limpezimea căilor democratice. Cred că a venit timpul şi mă pronunţ să vorbim despre Revoluţie în termeni normali şi într-o stare de normalitate. Pot s-o spun, pentru că în Partidul Democrat sunt mulţi oameni ai Revoluţiei, fie că ei se numesc cei de la baricadă, Romeo Raicu, Radu Szilagyi, Rada Istrate, fie că sunt alţi oameni ai Revoluţiei, de pe alte baricade - Radu Berceanu, Bogdan Teodoriu, Cazimir Ionescu, Cristian Dumitrescu, Bogdan Niculescu-Duvăz, Alexandru Sassu şi mulţi alţii. Este momentul să vorbim să vorbim despre Revoluţie în termeni normali, pentru că eu sunt tulburat de faptul că, iată, la 9 ani de la Revoluţie, pe căi pe care le consider oculte şi nepotrivite şi necinstite, ecuaţia care se exprimă uneori în opinia publică pare a fi astăzi adevăr şi dezbinare, contra minciună şi unitate. Este un mod complet greşit de a ne alege alternativele, pentru că, mai întâi, nici o unitate nu rezistă pe minciună şi dictatura s-a prăbuşit tocmai fiindcă se bizuia pe minciună şi, în al doilea rând, Revoluţia a fost, prin excelenţă, momentul unităţii, al unificării poporului. Ea nu trebuie, nu are cum să devină momentul dezbinării după 9 ani de la Revoluţie. S-a vorbit despre faptul că anumite adevăruri ale Revoluţiei care dor, cineva le ascunde. Eu cred că adevărul n-a fost ascuns, ci doar el n-a fost căutat concret, caz cu caz, prin mijloacele care sunt proprii instituţiilor democratice din neştiinţă, de teamă, sau din incompetenţă. Este momentul ca să scoatem Revoluţia din tot felul de scheme pe care încearcă să le aplice unii şi alţii. Revoluţia a fost un fenomen, un proces prin excelenţă neobişnuit, atipic şi a încerca să-l strângi în câteva scheme, este, din acest motiv, fără rost şi mai ales nepotrivit. Există interes de a semăna confuzie atât din partea acelora care, iată, au crezut că din interiorul comunismului vor schimba comunismul sau îi vor da o faţă umană, Revoluţia i-a dezminţit cu totul şi pe deplin, ca şi a celor care, iată, n-au fost pe baricade, n-au ieşit în stradă şi li se pare că au pierdut un moment decisiv al vieţii lor. Şi nu e corect, pentru că şi dumnealor ar trebui să se bucure pur şi simplu de ceea ce am reuşit în Revoluţie. Există subiecte foarte diferite, după situaţia şi rolul celor legaţi de Revoluţie, există subiectele dureroase ale victimelor şi urmaşilor acestora, există subiectele participanţilor, apoi ale persoanelor politice sau publice care au obţinut prin Revoluţie un rol public şi, bineînţeles, poziţia acelora care, prin Revoluţie, au pierdut privilegiile, au pierdut poziţia lor publică, fiindcă asta cerea Revoluţia. Poate că nu destui au pierdut aceste poziţii, cum era cazul. În orice caz, mă pronunţ împotriva oricăror scheme, sloganuri, cum se spune acum, cuvinte care sunt iresponsabile. Iată, spre exemplu: "Armata a tras în noi". Cuvinte iresponsabile, dacă ne gândim cei care am fost în stradă, în Revoluţie, cu câtă speranţă, cu câtă bucurie am strigat, începând cu ora 10 dimineaţa, în 22 decembrie la Bucureşti, "Armata e cu noi!", fără de care Revoluţia n-ar fi izbândit niciodată. Trăisem cu o noapte înainte o noapte tragică, noaptea de 21/22 decembrie, la baricada de la "Inter", momentele de curaj, dar şi de teamă în faţa forţelor de represiune şi, până la urmă, au tras asupra noastră şi am scăpat cu viaţă. Dar a doua zi, când am înţeles că speranţa este că asupra noastră Armata nu va forţa, că Armata este de partea noastră, atunci am avut convingerea că Revoluţia a izbândit, ceea ce nu înseamnă că acolo unde forţele de represiune, la Timişoara, sau în alte locuri, la Bucureşti, prin ordinele unora şi ale altora, ordine care trebuie cunoscute caz cu caz, nu se poate face dreptate, nu se poate face lumină. Dar, a generaliza aceste lucruri este un pericol grav, e iresponsabil şi, mai ales, este cu totul neadevărat. Un alt slogan care m-a durut: "Păcat de sângele vărsat!". "Păcat de sângele vărsat!" este, iarăşi, după părerea mea, iresponsabil, pentru că, după 22 decembrie ne-am cucerit democraţia libertatea, demnitatea. Era, într-adevăr, păcat dacă la întrebarea "Încotro România?", am putea răspunde azi, măcar o singură clipă, "înapoi la ce a fost regimul lui Ceauşescu". Nimeni în străfundurile lui, nu poate răspunde "da" la această întrebare, chiar dacă momentele sunt dificile, chiar dacă oamenii, unii dintre noi, au sărăcit, au sărăcit fără nici o vină. Dacă nu m-ar fi ajutat Dumnezeu şi eram dintre cei care vărsau sângele şi poate-mi pierdeam viaţa, astăzi, de acolo de unde aş fi fost, m-aş fi revoltat profund, m-aş fi revoltat din adâncurile fiinţei mele la această urâtă chemare "Păcat de sângele vărsat!". Nu, cred că este momentul, încă o dată o spun, să ne raportăm normal, în termeni normali, să ştim că există mecanisme democratice, că există proceduri juridice. Justiţia nu a fost capabilă, după decembrie '89, să preia toate aceste cazuri fără teamă, fără griji. Au fost presiuni politice. Unii s-au temut fără ca nimeni să facă presiuni asupra lor. Aceste lucruri, aceste cazuri, caz după caz, trebuie preluate, tratate în normalitate, într-o societate pe care o vrem normală. Normală, bineînţeles, nu în sensul întoarcerii la vechile metode şi la vechea concepţie care a dominat până în decembrie 1989, vreau s-o spun cu toată tăria, nu cu faţa întoarsă spre trecut, ci privind spre viitor. Viitorul României nu poate fi decât acolo, în lumea ţărilor dezvoltate, prospere, în lumea occidentală europeană. Acolo ne este locul, acolo ni-l cucerim noi înşine. Asta încercăm să facem, asta am încercat să facem, asta reprezint prin glasul meu astăzi, în faţa dumneavoastră. Nu cred, nu cred şi sunt dezolat de câteva dintre cuvintele spuse puţin mai înainte de colegul meu de la Revoluţie, domnul Ion Iliescu. Nu cred că de dezbinare avem nevoie acum, nu cred că de incriminări avem nevoie acum, pentru că restauraţie este într-adevăr şi ceea ce s-a încercat după noiembrie '96, dar restauraţie ar fi şi să ne întoarcem la metodele vechiului regim, să administrăm ţara aberant, absurd, cum s-a făcut atunci şi acum plătim şi vom mai plăti încă mulţi ani această situaţie. Nu cred că este momentul să ne aruncăm unii altora săgeţi. Este un moment, nu numai pentru că suntem în 22 decembrie 1998, ci pentru că asta e clipa, ăsta e momentul pe care-l traversează ţara, suntem într-un moment care reclamă solidaritate, care reclamă mai multă înţelegere, mai multă eleganţă, mai multă flexibilitate. Şi, bineînţeles, că asta priveşte atât Opoziţia, cât şi majoritatea. Nu cred că, reclamând acum schimbare de Guvern şi alte mari bulversări pentru alte mari răsturnări pentru societatea românească, societatea românească va merge înainte. Să încercăm să punem alături acele lucruri asupra cărora ne putem înţelege în mod raţional, în mod înţelept, ştiind că sunt lucruri care ne despart, ştiind că avem concepţii diferite despre viitorul ţării, despre dezvoltarea economiei româneşti. Nu-i nimic. Este un moment care reclamă solidaritate. Şi 22 decembrie 1989 trebuie să ne aducă aminte tuturor, acelora care am fost în stradă sau nu, că atunci ne-am unit într-un elan pentru victoria unei Românii moderne, unei Românii prospere, şi mai ales a unei Românii libere. Ăsta ne e crezul. Să ne ajute Dumnezeu să fie aşa cum este în sufletul nostru, pentru mai binele neamului nostru şi pentru mai binele acelora care au avut de suferit şi încă n-au ieşit din necaz. Doamne ajută! (Aplauze)(Domnul Petre Roman se întoarce la prezidiu.) Din partea Grupurilor parlamentare PNŢ-CD, domnul deputat Dan Barbaresso. |
|
Domnul Dan Emanoil Barbaresso: Stimate domnule preşedinte al Senatului, Stimate domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, Stimaţi colegi parlamentari, Stimaţi revoluţionari, (Aplauze) Au trecut, iată, 9 ani. Ani trăiţi cu furie şi cu resemnare, cu îndoială şi cu speranţă, din păcate, cu prea multă înverşunare şi prea puţină înţelepciune. Peste jertfa, autentică şi dramatică, a celor care în decembrie 1989 au săvârşit una dintre cele mai miraculoase răsturnări ale istoriei contemporane, dezbinarea noastră a aşezat flori de cenuşă. Uniform şi singur, timpul s-a acoperit cu tristeţe, cu noapte şi cu uitare. Deşi, acolo, dedesubt, sub bolta nesfârşită şi fără de pată a memoriei, amintirile acelor zile rămân în întreaga, nevăzuta lor eternitate, vie promisiune în care trăieşte, dincolo de vremelnicia întâmplărilor potrivnice, bucuria roadelor viitoare. Sunt acolo, în adânc, îngropate în lutul umed al sacrificiilor mereu reînnoite, boabele din grâu din a căror moarte dureroasă şi anonimă se naşte lanul. Fără ele, fără acea răzvrătire a sufletului colectiv al neamului nostru, încă o dată sfârtecat pe roata nedreaptă a istoriei, fără acea dimineaţă a trupurilor tinere, ucisă înainte de a deveni ziuă, fără acel zbor întrerupt de stupida încrâncenare a nebuniei, existenţa noastră ar fi rămas şi astăzi, poate, să-şi continue cursul în cuşca - fără de ieşire - a dictaturii şi umilinţei. A fost, atunci, în decembrie 1989, o nouă trezire la viaţă a României, de natură să uimească o lume ce ne credea împietriţi pe vecie. Miracol! Mămăliga românească a izbucnit! Acesta este marele adevăr, unicul, dincolo de care toate încercările de a construi scenarii, de a vedea comploturi, lovituri de stat, subtile operaţii concepute în laboratoarele de creaţie ale serviciilor secrete de la noi şi de aiurea, n-au nici o consistenţă. Pângăresc doar fapta sublimă a celor care au murit, asemenea Mântuitorului, crezând că, prin jertfa lor, se răscumpără libertatea şi demnitatea celor ce rămân. Pe acei eroi, destinul i-a ales pentru a ne reprezenta în faţa eternităţii - alegere tragică, pentru că, în locul lor, putea fi oricare dintre noi, cei care, ieşind în stradă, în decembrie 1989, am spus: "Vom muri, dar vom fi liberi!". straniu, acelui moment de înălţare, în care, uniţi, ne-am dovedit în măsură să doborâm zidurile închisorii în care am fost siliţi să trăim o jumătate de veac, i-au urmat ani de vinovate tulburări, în care n-am pierdut nici un prilej de a surpa punţile ce ne uniseră în acele zile eroice, de a ne izola înăuntrul meterezelor unor răzbunări meschine, de a înlocui Adevărul efortului sincer pentru prosperitatea naţiei, cu zecile de "adevăruri" mărunte, în care prioritară nu a fost dorinţa de a reconstrui ţara, ci ambiţia de a ne sfâşia între noi. Sper ca, măcar în acest ultim ceas, care este într-adevăr ultimul, lacrima sinceră pe care o datorăm memoriei martirilor din decembrie 1989 să reuşească, în sfârşit, să topească barierele de gheaţă ridicate de miopia şi micimea noastră. Nu putem reuşi decât împreună! Să înţelegem, în sfârşit, că aceasta nu reprezintă un slogan politic, ci o axiomă naţională ce trebuie să inspire viaţa, munca, visurile celor 23 de milioane de locuitori ai României! Sper ca jertfa lor să nu fie zadarnică şi ca vinovaţii de uciderea acestor tineri, dornici de libertate, să-şi primească pedeapsa binemeritată, ca ucigaşi de copii. În faţa întregii clase politice din România se află crezul neabătut al tuturor revoluţionarilor din '89, că este momentul să se juguleze orice încercare de totalitarism, extremism şi de şovinism, xenofobie sau antisemitism. Dumnezeu să-i odihnească în Pace pe cei căzuţi pentru libertate, democraţie şi dreptate! (Aplauze) |
|
Vă mulţumesc. Din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal, domnul deputat Adrian Dumitrescu. |
|
Domnul Paul Adrian Dumitrescu: Domnilor preşedinţi, Domnilor invitaţi, Domnilor colegi, Stimaţi colegi de Revoluţie, La 9 ani de la Revoluţia română, sufletele eroilor au trecut de a noua vamă cerească, absolvind justiţia divină. Numai aici, jos, pe pământul numit România, sunt iertate mai repede faptele vinovaţilor decât cele ale visătorilor. Iată de ce, la 9 ani de la Revoluţia română, Asociaţia 21 Decembrie 1989 cere adoptarea în regim de urgenţă a Legii imprescribilităţii crimelor comise la Revoluţie. (Aplauze) La 9 ani de la Revoluţia română, devine clar că nu toţi cei care au rezistat în condiţia de învinşi pot rezista şi în cea de învingători. Condiţia de a izbuti este aceea de a avea un suflet mereu tânăr şi de a te corecta singur când greşeşti, cu o încredere nestrămutată. Iată de ce, la 9 ani de la Revoluţia română, Asociaţia 21 Decembrie solicită Parlamentului adoptarea Legii accesului la dosarele securităţii şi mai ales a deconspirării Securităţii ca poliţie politică, ca o recunoaştere peste timp a strigătului nostru disperat "Timişoara, punctul 8!". (Aplauze) La 9 ani de la Revoluţia română, cel puţin un lucru a reieşit cu prilejul comemorărilor de la Timişoara şi Bucureşti. Emil Constantinescu şi Convenţia Democrată Română sunt speranţa adevărului. Cu speranţa, însă, doar călătoreşti şi nu ajungi. Iată de ce, la 9 ani de la Revoluţia română, propunem Convenţiei Democrate un motto de lucru, singurul care o va scoate câştigătoare la alegerile din 2000: cea mai reuşită acţiune este aceea care aduce cea mai mare fericire celui mai mare număr de oameni. La 9 ani de la Revoluţia română, Asociaţia 21 Decembrie îşi permite două respirări pentru profesorul şi Preşedintele Emil Constantinescu. Preşedintele este acea persoană care are mai multă nevoie de apropierea înţelepţilor decât aceştia de apropierea Preşedintelui. Şi a doua: Preşedintele nu merită să fie lăudat pentru bunătatea lui, dacă nu are tăria să fie rău când trebuie. Şi acum trebuie. Iată de ce, la 9 ani de la Revoluţia română, Asociaţia 21 Decembrie cere Parlamentului să lanseze Legea controlului averilor făcute după Revoluţie, iar Preşedintele s-o promulge în 24 de ore. (Aplauze) Acum, în final, la 9 ani de la Revoluţia română, declarăm solemn, spre liniştea spărioşilor: nu aşteptăm nimic de la ţară pentru ceea ce am făcut. Ţara nu ne e datoare decât cu un loc sub soare, şi atât. Noi suntem datori ţării cu o jertfă, pentru că avem o singură viaţă. Dacă am fi avut mai multe, tot cu atâtea i-am fi fost datori. Să ne ajute Dumnezeu! |
|
Vă mulţumesc. Urmează, din partea Grupurilor parlamentare ale UDMR, domnul deputat Zsolt Szilágyi. Vă rog. (Vociferări de la balcon) Vă rog să vă păstraţi în continuare atitudinea normală pentru o şedinţă solemnă. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|
Poftiţi. |
|
Stimaţi reprezentanţi ai organizaţiilor revoluţionare, Stimaţi colegi, Stimaţi miniştri, Stimaţi invitaţi, Astăzi, 22 decembrie 1998, se împlinesc 9 ani de când România a scăpat de dictatura comunistă. Nu putem să nu ne amintim că evenimentele care au schimbat societatea românească au început la Timişoara, unde, în Piaţa Maria, pe data de 15 decembrie 1989, oameni de diferite etnii şi confesiuni s-au solidarizat cu preotul reformat Tokes Laszlo, un contestatar al regimului comunist, apărându-l de samavolnicia puterii torţionare. Revoluţia a dovedit că solidaritatea între diferite etnii şi confesiuni poate fi mai puternică decât deosebirile ce ne caracterizează. Să fim sinceri. Cu toţii am sperat că viaţa noastră se va schimba de la un moment la altul. Am fost romantici şi poate mult prea exigenţi. Făcând un scurt bilanţ, putem constata că nu mai suntem romantici, dar este datoria noastră să rămânem exigenţi. Exigenţi faţă de adevăr, dar totodată şi de ideile Revoluţiei. Mişcarea revoluţionară a fost una anticomunistă. După 9 ani, trebuie să constatăm cu regret că ideile şi sloganurile fostului regim autoritar persistă şi există între noi. Nu putem fi nepăsători faţă de cei care, fiind beneficiarii fostului regim, doresc să readucă într-o altă formă ideile şi practicile autoritare ale comunismului. Societatea noastră este puternic afectată de starea precară a economiei, problematica nerezolvată a protecţiei sociale, corupţia generalizată şi problemele specifice ale tranziţiei. Cea mai mare problemă este însă dezvoltarea lentă a mentalităţii societăţii şi cultura politică rămasă, din păcate, pe coordonatele economiei centralizate şi deciziei unice. A fi consecvenţi faţă de noi înşine şi cu principiile Declaraţiei de la Timişoara, documentul politic care oglindeşte fidel spiritul Revoluţiei de la Timişoara, este provocarea cea mai mare care stă în faţa noastră şi astăzi. Asta înseamnă să aflăm adevărul despre evenimentele violente din decembrie 1989 şi tot mecanismul care le-au provocat. Amânarea nu face decât să plătim un preţ şi mai mare, prin compromisul politic pe care-l facem zi de zi. Ascunzând adevărul, nu facem decât să certificăm, prin tăcerea noastră, pe cei care, fiind beneficiari ai fostului sistem, împiedică, de fapt, democratizarea României. Suferinţele victimelor ştiute şi încă neştiute ale regimului totalitar ne obligă imperativ să nu mai amânăm reparaţia abuzurilor săvârşite şi să reaşezăm principiile statului de drept la locul cuvenit. Dreptul la proprietate privată, comunitară, dreptul de a şti cine se face vinovat de perpetuarea abuzurilor, delaţiunii, privării de libertate, restricţionarea libertăţii de opinie, restrângerea drepturilor minorităţilor naţionale şi confesionale, asimilarea forţată a comunităţilor minoritare sunt tot atâtea răni deschise ale societăţii noastre. Amânând reparaţia abuzurilor comise de fostul regim scad şansele schimbării reale, proporţional cu creşterea forţelor neocomuniste şi naţionaliste. Din această cauză, întinerirea elitei politice nu înseamnă numai promovarea tinerilor în viaţa politică şi în funcţii de decizie, ci şi întinerirea mentalităţii politice, deciziei politice, înseamnă, în fapt, reforma şi reînnoirea mentalităţii generale. Acceptarea diversităţii ca o valoare reală existentă în societatea noastră este primul pas, poate cel mai important în acest proces. Schimbarea mentalităţii va fi adevărata victorie a revoluţiei. Aceasta nu se poate întâmpla fără revoluţia din noi înşine. Este de fapt revoluţia mentalităţilor din noi. Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.) |
|
Vă mulţumesc. Urmează domnul deputat Ilie Neacşu, din partea Grupurilor parlamentare ale PRM. Poftiţi, vă rog. |
|
Domnilor preşedinţi, Stimaţi invitaţi, Doamnelor şi domnilor, Acum 9 ani, o parte însemnată a populaţiei şi-a pus semnătura pe ultima filă a unui fragment din istoria României, punând capăt unui regim politic ale cărui rădăcini au fost importate dintr-un areal diferit de cel în care s-a plămădit şi format poporul român. În decembrie 1989, muncitori, intelectuali, funcţionari, elevi, studenţi şi pensionari au abandonat teama care le anchilozaseră conştiinţa şi au cerut la unison libertăţi şi instituţii democratice şi un trai decent. Lăsând la o parte opiniile diverse asupra revoluţiei de acum 9 ani, eu cred că românii au ieşit în stradă convinşi că o dată cu prăbuşirea dictaturii vor scăpa şi de frig şi de foame şi de teama de a se exprima liber. Aceleaşi convingeri le-au avut şi acei oameni curajoşi, adevăraţi fermenţi, care s-au aflat de la început în primele rânduri ale manifestanţilor - revoluţionarii. Partidul România Mare, ca beneficiar al eforturilor acestor oameni şi al schimbărilor fundamentale, determinate de masele largi de manifestanţi, încrezător în valorile democraţiei, aduce un sincer omagiu acelora care şi-au dat sau şi-au riscat viaţa pentru ca în România să fie respectate drepturile omului, puterile în stat să fie separate, iar interesul naţional să devină sacru. Din păcate, doamnelor şi domnilor, visul frumos al milioanelor de români, inclusiv al revoluţionarilor, s-a năruit repede. După 9 ani de la căderea lui Ceauşescu şi a regimului comunist, populaţia este şi mai flămândă şi mai săracă şi mai tristă. Guvernele care au gestionat şi condus economia ţării au reuşit doar pe plan instituţional să ţină pasul cu noile cerinţe ale democraţiei. În ceea ce priveşte dezvoltarea economică şi nivelul de trai, guvernanţii s-au dovedit de un diletantism rar întâlnit. Noi credem, doamnelor şi domnilor, că cei care au murit sau cei care au rămas schilozi în decembrie 1989 n-au dorit nici prăbuşirea economiei, nici demolarea fabricilor, nici vânzarea pe nimic la străini, îndeosebi a unor întreprinderi sau instituţii strategice, nici înlocuirea salariului obţinut prin muncă cinstită cu umilitorul ajutor de şomaj şi nici lezarea independenţei şi suveranităţii ţării. Dimpotrivă, credem că revoluţionarii Timişoarei, ai capitalei, ai ţării, în general, au dat tonul schimbării regimului pentru o viaţă mai bună, pentru afirmarea tuturor valorilor neamului românesc. După 9 ani, stimaţi colegi, cei mai dezamăgiţi dintre toţi cetăţenii României par a fi chiar revoluţionarii din decembrie 1989. Toate guvernele care s-au succedat la putere în această perioadă n-au făcut altceva decât să-i marginalizeze tocmai pe aceea care au contribuit la urcuşul lor politic. (Aplauze din partea revoluţionarilor de la balcon.) Vă mulţumesc. Revoluţionarii au fost uitaţi şi de guverne şi de partide şi de Preşedinţie. Deşi n-am avut cele mai bune relaţii cu unele organizaţii ale revoluţionarilor, în ultimii 2 ani, Partidul România Mare a purtat numeroase dialoguri cu aproape toţi liderii de frunte ai acestora. De altfel, PRM este singura formaţiune politică din ţară care organizează pentru copiii celor ucişi sau răniţi în decembrie 1989 festivităţi culturale şi caritabile. Peste 150 de copii primesc de câteva ori pe an dulciuri, jucării, îmbrăcăminte, bani etc. Mai mult, şi unii revoluţionari au fost sprijiniţi să-şi găsească locuri de muncă la diverse societăţi comerciale private conduse de membrii sau simpatizanţii noştri. Doamnelor şi domnilor, Ne-am fi aşteptat ca noua Putere să privească altfel situaţia în care se găsesc unii revoluţionari şi familiile lor. Ne-am înşelat! poate colegii din coaliţia celor trei alianţe aflate la putere vor determina Guvernul să achite în aceste zile nota de plată întocmită de un grup de revoluţionari care au ridicat monumentul din curtea Televiziunii Române, închinat militarilor paraşutişti căzuţi la datorie în acele zile confuze. Stimaţi invitaţi, Până când ceaţa se va risipi definitiv şi adevărul va fi cunoscut de întreaga suflare românească, vă rog să primiţi întreaga noastră consideraţie pentru zbuciumul dumneavoastră prelungit, să petreceţi, după datină, sărbătorile de iarnă, şi să vă păstraţi speranţa că în clasa politică actuală sunt şi oameni capabili, demni şi curajoşi, care pun mai presus de toate interesul naţional. (Aplauze din partea revoluţionarilor şi grupurilor parlamentare ale PRM.) Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. Din partea Grupurilor parlamentare ale PUNR, domnul deputat Valeriu Tabără. Vă rog. |
|
Domnilor preşedinţi ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, Doamnelor şi domnilor colegi deputaţi şi senatori, Stimaţi reprezentanţi ai organizaţiilor de revoluţionari, Domnilor miniştri, Domnilor ambasadori, Recitind cuvântul rostit, în numele PUNR-ului, acum un an de zile, am ajuns la concluzia că astăzi trebuie să dau intervenţiei mele o altă, o substanţială altă arhitectură ideatică. Recursul la istoria trecută, chiar foarte apropiată, trebuie comprimat la maximum. Grelele vremuri pe care le trăim ne obligă, ca oameni politici cu responsabilităţi, să ne pronunţăm asupra prezentului şi viitorului naţiunii, lăsând istoria în seama specialiştilor. Un prea mare zel istorisist, acum, când ţara şi oamenii ei sărăcesc, se confruntă cu bolile eradicate acum 40-50 de ani, se deprofesionalizează, reîntorcându-se la agricultura evului mediu, se deculturalizează în ritm accentuat, prin umilirea limbii române, ar fi un gest nu numai păgubitor, ci chiar iresponsabil. Desigur, analiza lucidă a vremurilor pe care le trăim trebuie să pornească de la jertfa şi idealurile porului român răsculat în decembrie 1989 la Timişoara, Lugoj, Arad, Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov, Galaţi, Brăila, Bucureşti şi în alte oraşe, împotriva dictaturii, pentru dreptul la libertate, proprietate şi demnitate. Jertfa celor mulţi şi anonimi, de acum 9 ani, trebuie s-o omagiem astăzi, mâine şi întotdeauna. Cei care au pierit în acele zile primăvaratice de iarnă, cei care au rămas suferinzi fizic şi sufleteşte în urmă rănilor primite de ei înşişi sau apropiaţii lor sunt adevăraţii eroi ai naţiunii. Singuraticele personalităţi rezultate din acele vremuri tulburi, aşa-zişii părinţi ai revoluţiei, au, în marea lor majoritate, ascendenţe revoluţionare discutabile, contrafăcute de o anumită şi interesată propagandă internă şi internaţională. Locul lor în istoria României trebuie fixat în funcţie de cât bine şi cât rău au făcut şi fac pentru ţară şi oamenii ei. Ca orice eveniment de răscruce în viaţa unui popor, adevărul despre decembrie 1989 se va lăsa încă probabil mult timp aşteptat. Cu atât mai mult cu cât principalii lui actori încă trăiesc şi ţin foarte mult la imaginea lor politică. Cât de complexă şi contadictorie a fost situaţia politică internă de acum 9 ani, cramponarea nomenclaturii comuniste de putere, dorinţa de schimbare la nivelul omului de rând, presiunile şi interesele externe, deruta care a cuprins pe mulţi români de bună credinţă, rezultă din destinul generalului Vasile Milea. Ajuns veritabil prizonier, între obligaţia de a respecta ordinele primite, în fond, disciplina militară, pe de o parte, şi conştiinţa de cetăţean, de fiu al statului românesc, că trebuie să ţii cu poporul ca să nu rătăceşti, a preferat să-şi pună capăt zilelor, rezolvând ieşirea din dilemă cu preţul suprem al propriei vieţi. Acesta a fost momentul care a înclinat balanţa confruntării pentru putere spre masa mulţimilor ce a dus la schimbarea regimului totalitar din România. Pactizarea Armatei Române cu poporul a dus la căderea dictaturii. Ca în orice răsturnare revoluţionară, puteau să apară şi au apărut şi profitorii, în detrimentul adevăraţilor făuritori ai Revoluţiei Române. Acum un an, Puterea avea un guvern condus de un prim-ministru care prin calmul său ardelenesc dădea impresia de seriozitate, responsabilitate, posibilă eficienţă în rezolvarea promisiunilor făcute ţării. Totuşi, câteva declaraţii politice hazardate, îmbrăcate în haina unui tupeist ieftin şi nelalocul lui, vezi: "luminiţa de la capătul tunelului", "reforma pe pâine", i-au scos în evidenţă mai mult aroganţa decât putinţele. Urmaşul său, de un temperament exact opus, caută prin multă agitaţie să pară mai dinamic, credibil, tocmai potrivit funcţiei. Cota reuşitei este totuşi minimă. Din păcate, rezultatele ambelor cabinete, fiecare suficient de mult remaniat pe parcurs, scot în evidenţă calitatea profesională a "celor 15 000 de specialişti" cu care puterea ne-a ameninţat încă în focul alegerilor generale din toamna anului 1996, ca şi luptele interne dintre partidele unei coaliţii cu doctrine şi ambiţii diferite, nefireşti pentru o coabitare eficientă şi nelalocul ei pentru perioada pe care azi o traversează România şi poporul român. Nu întâmplător, în ultimii 2 ani economia ţării a intrat într-o criză profundă. Obiectivele industriale ale căror produse concurau cu succes firme de tradiţie din vest sunt restructurate, falimentate, închise sau vândute la preţuri mult sub valoarea lor. Numărul şomerilor creşte de la o lună la alta, dispar ramuri industriale de vârf şi specialişti de înaltă calificare, ridicaţi prin eforturi, de-a lungul a zeci de ani. Naţiunea română este forţată să se reruralizeze. Reveniţi la obârşia părinţilor şi bunicilor, noii ţărani sunt complet nepregătiţi pentru a face o agricultură performantă. Vârsta, lipsa cunoştinţelor şi a maşinilor agricole, a creditelor băneşti cu dobânzi mici, absolut necesare organizării unor ferme moderne, sunt greutăţi aproape insurmontabile pentru orăşenii refugiaţi la sate. În plus, produsele agricole obţinute prin muncă şi investiţii băneşti disproporţionat de mari faţă de prezumtivele venituri sunt achiziţionate la preţuri derizorii, şi acestea sunt târziu plătite poducătorilor. Ca urmare, suprafeţele cultivate scad de la an la an, la fel şi producţiile la hectar. Şeptelul este în regres accentuat. Securitatea alimentară a naţiunii este pusă în primejdie. Numai în perioada de iarnă în curs va trebui să se recurgă la următoarele importuri: 50.000 de tone de carne de porc, peste 19.500 de tone de carne de pasăre, peste 6.000 de tone de carne de vită, aproximativ 250.000 de hectolitri de lapte, care vor angaja bugetul ţării cu peste 122 de milioane de dolari. (Vociferări din partea Puterii.) Ca urmare, România s-a transformat într-o piaţă de desfacere a produselor vest-europene şi americane, de multe ori de calitate îndoielnică. Exportul este în cădere liberă. Structura lui ne este tot mai defavorabilă. Vindem materii prime la preţuri scăzute, în loc să le ridicăm valoarea prin prelucrări succesive, care o dată în plus ar da de lucru cetăţenilor ţării. Sănătatea, şcoala, justiţia, administraţia, ordinea publică nu sunt în stare să asigure echilibrul social. Serviciile pe care le fac sunt de cu tot mai slabă calitate, superficiale şi birocratice. Bolile, analfabetismul, nedreptăţile cotidiene şi lipsa securităţii personale apasă cu tot mai mare greutate societatea românească. În acest context, tot mai mulţi tineri emigrează, văzându-şi viitorul lipsit de perspective. Se scurg astfel minţi şi energii de mare valoare, care, dacă ar fi bine administrate, ar fi o şansă pentru scoaterea ţării din impas. Ce să mai vorbim despre soarta milioanelor de pensionari care, storşi de vlaga muncii, nu mai au nici puterea de a mai lupta cu viaţa. Până nu de mult, chiar în epoca comunistă, românii erau recunoscuţi ca fiind mult mai buni diplomaţi decât administraţia propriei ţări. Din păcate, în câţiva ani am reuşit să regresăm periculos de mult şi în sfera diplomaţiei, epurând diplomaţi de carieră, promovând persoane fără nici o minimă iniţiere în domeniu, am reuşit să compromitem intrarea ţării în NATO şi Uniunea Europeană, să încheiem tratate bilaterale păguboase intereselor naţionale şi să ne pierdem o mare parte din credibilitatea externă. În această situaţie, un element grav perturbator este UDMR-ul şi politica sa. Mimând loialitate faţă de statul român, UDMR-ul şi-a urmărit numai interesele sale naţionale înguste, fiind o adevărată coloană a 5-a implantată în instituţiile ţării. Este de neînţeles cum fruntaşi ai acestei organizaţii iredentiste, dovediţi a fi fost colaboratori ai securităţii, sunt menţinuţi în funcţii guvernamentale dintre cele mai importante, atentând la ideea de stat naţional unitar prin pretenţiile la autonomie şi federalizare naţională. Doamnelor şi domnilor colegi, Imaginea ţării,
acum, la 9 ani de la revoluţie, aşa cum am zugrăvit-o, pare
nedreaptă. pentru actualii guvernanţi este însă apocaliptică.
Unii dintre dumneavoastră ar putea spune că întotdeauna un partid
de Opoziţie confecţionează o imagine negativă pentru cei
de la Putere. Deşi din fire sunt un optimist, nu-mi pot îngădui
să fiu superficial într-o problemă capitală pentru noi
toţi: prezentul şi viitorul ţării. Lăsând de o parte
aşa-zisele moşteniri trecute, ambiţii întotdeauna
neproductive, aroganţa periculoasă, să clădim
împreună, Putere şi Opoziţie, un program românesc de redresare
a ţării, care să se acomodeze condiţiilor specifice
nouă şi, de altfel, să corespundă idealurilor
Revoluţiei din Decembrie. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|
Din partea Grupului parlamentar al PSDR, domnul deputat Emil Putin. |
|
Domnul Emil-Livius-Nicolae Putin: Domnilor preşedinţi ai Camerelor Parlamentului României, Stimaţi reprezentanţi ai organizaţiilor de revoluţionari, Doamnelor şi domnilor colegi parlamentari, Onorată asistenţă, Comemorăm astăzi Revoluţia Română din 1989. Cei 9 ani petrecuţi de atunci ne deschid o perspectivă amplă asupra acestui eveniment care avea să schimbe soarta României. Afirmăm cu convingere că pe măsură ce timpul trece, înţelegem revoluţia din decembrie ca pe unul din cele mai importante evenimente din istoria modernă a României. În acel timp euforic al iernii 1989, mulţi ne-am legănat cu iluzia că România va reveni pe drumul său adevărat uşor, simplu, repede şi mai ales firesc. Am crezut că intrarea în normalitate se va face de la sine. Aveam să constatăm în scurt timp că efectele nocive ale perioadei de tristă amintire erau mai adânci decât le bănuiam, mai ales că urmaşii vechiului regim continuau să cultive antivalorile în toate domeniile. Mentalităţile şi obiceiurile se schimbă mai greu decât legile, mai ales după decenii în care dictatura a folosit mijloacele cele mai josnice în practica puterii. Au instaurat un regim străin de firea, tradiţiile şi aşteptările naţiunii, considerând că membrii ei au ca primă patrie o altă ţară şi apoi patria română. Au falsificat istoria, pentru ca tineretul să nu mai cunoască rădăcinile ce asigură continuitatea naţiunii în marea desfăşurare a istoriei. Detonatorul revoluţiei române a fost Timişoara. Au urmat oraşele Arad, Lugoj, Cluj, Sibiu şi, mai ales, Bucureşti, detunătura de acolo s-a propagat ca o undă dinspre vest înspre est, acoperind rapid întregul spaţiu mioritic. Ce a însemnat revoluţia din decembrie? În primul rând, a arătat că suferinţa şi umilinţele nu pot să fie suportate peste anumite limite, mai ales atunci când se încalcă dreptul omului la viaţă. A arătat că cetăţenii români nu au pierdut simţul demnităţii şi al speranţei. A făcut să reiasă la lumină societatea civilă, care a dăinuit decenii, ca un jăratic aprins sub cenuşa comunistă. A deschis posibilitatea ca cetăţenii să se poată angaja cu responsabilitate în viaţa publică. A deschis posibilitatea de a se constitui prin voinţă publică ca un stat de drept. A deschis calea, prin practici democratice interne, ca România să se poată integra în structurile internaţionale euro-atlantice. În definitiv, revoluţiei române, în toată desfăşurarea ei, i-a revenit misiunea istorică să repare toate faptele contra naturii umane şi contra intereselor naţionale, comise de comunişti, şi să aducă România în situaţia pe care această ţară a noastră ar fi avut-o dacă ar fi fost o ţară liberă. Avem, cu ocazia acestei comemorări, prilejul şi datoria să reamintim tuturor cetăţenilor că libertatea se câştigă greu, dar se poate pierde foarte uşor, oriunde forţele răului renasc din propria cenuşă. De aceea, democraţia, cu toate valorile ei, trebuie apărată cu vigilenţă şi perfectată necontenit. Astăzi, la 9 ani de la Revoluţia Română, ne plecăm cu smerenie în memoria celor căzuţi pentru viitorul României, jertfa lor ne întăreşte voinţa de a păzi ceea ce ei au cucerit pentru noi şi a le desăvârşit idealurile. Cinste martirilor Revoluţiei! (Aplauze.) |
|
Din partea Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, doamna deputat Oana Manolescu. |
|
Stimate domnule preşedinte al Senatului, Stimate domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, Stimaţi invitaţi, reprezentanţi ai revoluţionarilor, Stimate doamnelor şi domnilor colegi, senatori şi deputaţi, Mai mult de 10% din populaţia României reprezintă electorat care aparţine minorităţilor naţionale. În numele lor, în Camera Deputaţilor, prin alegeri libere şi democratice, au fost aleşi şi lucrează deputaţii a peste 10% din populaţia acestei ţări, pentru că, în urmă cu 9 ani albanezi, armeni, bulgari, cehi, evrei, greci, germani, italieni, maghiari, polonezi, slovaci, croaţi, caraşoveni, secui, sârbi, ruşi- lipoveni, romi, turci, tătari, ucraineni şi alţii au fost, ca cetăţeni români, în mare număr în locurile fierbinţi ale revoluţiei noastre. Pentru că în urmă cu 9 ani şi-au dat viaţa cu credinţa într-o libertate pe care pe pământ nu au mai trăit-o, alături de români, zeci de tineri ai altor naţionalităţi trăitoare aici înainte de formarea statului român. când s-a tras şi s-a murit la Timişoara, Bucureşti, Cluj, Craiova, Sibiu, Lugoj, Brăila, Târgovişte, Braşov şi în alte locuri, atunci când umerii celorlalţi au purtat coşciuge ude de lacrimi, nimeni nu a făcut vreo deosebire de naţionalitatee între morţi şi nici nu se va face vreodată. S-a câştigat dreptul la libertate şi dreptul la asociere şi dreptul de reprezentare politică în Parlament prin alegeri, nu prin numiri. Presa minorităţilor naţionale e şi ea liberă, culturii i se dă importanţa meritată, în Guvern există un departament pentru protecţia minorităţilor naţionale şi fiecare lege pe care o promovăm cu toţii aici se adresează fiecărui cetăţean român, indiferent de originea sa etnică. Drepturile astfel câştigate au urcat pe scara săpată din curaj, toleranţă şi sacrificiu. Sunt trepte făurite din aurul sufletului, săpate de întregul popor român. Şi astă scară conduce numai spre cer. (Aplauze.) |
|
Vă mulţumesc. Stimate colege, stimaţi colegi, Prin înţelegerea intervenită între reprezentanţii Parlamentului României şi reprezentanţii revoluţionarilor din Timişoara şi Bucureşti, sunt desemnaţi să ia cuvântul în cadrul şedinţei noastre solemne mai întâi domnul Lorin Fortuna, reprezentanul organizaţiilor din Timişoara. (Aplauze.) domnul Lorin Fortuna nu este prezent şi există o nouă solicitare, numai o clipă, domnule Zainea, dacă doriţi. Există o solicitare ca din Timişoara să vorbească domnul Bursuc Costel. Este în sală? Da. Dau cuvântul pentru început domnului Zainea Gheorghe - preşedintele organizaţiei "Jilava - 21-22 Decembrie 1989", apoi domnului Bursuc Costel. (Aplauze de la balcon, din partea revoluţionarilor.) Poftiţi, vă rog. |
|
Domnul Gheorghe Zainea: Domnule preşedinte ale Camerei Deputaţilor, Domnule preşedinte al Senatului, Domnule preşedinte Emil Constantinescu, cu toate că nu sunteţi aici, Domnilor parlamentari, Domnilor colegi, Vă vorbesc din partea Organizaţiei "Jilava - 21-22 decembrie 1989", organizaţie opozantă fostei puteri până în anul 1996, organizaţie care a luptat şase ani pentru instaurarea actualei puteri, organizaţie care a făcut opoziţie mai mare fostei puteri decât au făcut-o cei ce ne conduc în momentul de faţă. Totodată, vă vorbesc şi în numele consiliului de onoare al revoluţionarilor din decembrie 1989, format din 25 de asociaţii. Mesajul nostru către ţară este că suntem îndureraţi de moartea colegilor noştri din revoluţie, de suferinţele acelor ce au rămas schilodiţi pe viaţă, de traiul poporului român, de mizeria din ţară, de dezastrul politic, economic şi social în care ne-au băgat cei ce ne conduc. Mai suntem îndureraţi că revoluţionari de-ai noştri, care au luptat în decembrie 1989 şi au luptat şi în anii următori de după revoluţie, au murit. Unii, precum Rebeca Cercel şi Lazăr Cercel, au murit în sărăcie, dar ultimul lor cuvânt a fost: "luptaţi!" Şi vom lupta pentru bunăstarea acestei naţiuni. Domnule preşedinte Emil Constantinescu, În primele zile ale mandatului dumneavoastră prezidenţial aţi spus, de la această tribună, că dacă într-un an nu veţi spune adevărul despre revoluţie nu aveţi ce să mai căutaţi în această sală. Aţi plecat în Germania, iar la întoarcerea din Germania aţi spus că cei vinovaţi pentru revoluţia sângeroasă din România nu vor fi traşi la răspundere penal, ci moral. Pe 23 decembrie 1997 aţi mai spus că sunt câteva cazuri izolate de criminali, care vor trebui să răspundă penal. Ca o ironie, în luna aprilie a acestui an, unul dintre cei 15. 000 de specialişti pe care-i aveţi, şi care acum este secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale, domnul Dudu Ionescu, aflat la Cluj, la locul de acţiune din decembrie 1989 a şefului Marelui Stat Major, domnul Constantin Degeratu, a afirmat cu mâna pe suflet că armata a acţionat legal, în conformitate cu ordinele primite. Şi, de aceea, a spus el, va înainta Parlamentului un proiect de lege pentru ca cei ce au acţionat împotriva manifestanţilor să fie amnistiaţi. Apoi, aţi început să culpabilizaţi toată armata, mai puţin pe cei ce sunt fideli Grupului PNŢCD. În această categorie de oameni culpabilizaţi, intră foşti soldaţi, foşti caporali, subofiţeri şi ofiţeri până la gradul de general. Dar domnul preşedinte Emil Constantinescu, domnul Dudu Ionescu şi Parchetul Militar au omis să ancheteze Consiliul Politic Superior al Armatei din perioada 16-22 decembrie 1989. De ce? Fiindcă cei ce erau atunci în acest Consiliu aveau copii şi nepoţi care astăzi sunt prin Parchetul Militar, Procuratura Militară, justiţie, S.P.P., Ministerul de Interne. Iar acei copii şi nepoţi au semnat adeziuni la PNTCD. Deci, domnilor generali, care vă simţiţi loviţi în onoarea dumneavoastră, aderaţi la PNTCD şi nu veţi mai fi anchetaţi. Anul trecut, tot de la această tribună, am acuzat pe fostul procuror general, domnul Sorin Moiescu, şi pe Mihai Stan de la S.P.P. Pentru orgoliul nostru, ne bucurăm că am avut dreptate. Au fost trecuţi pe linie moartă. M-aş bucura ca şi în acest an să am dreptate şi, la anul când vom vorbi din nou, să vedem că pe cei ce-i vom acuza în continuare vor fi trecuţi şi ei în anonimat. Acum, mai nou, spuneţi că, de fapt, în România, nu au fost revoluţionari, ci victime şi diversionişti. Deci, noi cei ce am ieşit în stradă suntem victime şi diversionişti. Victimele cui suntem, domnilor? Înseamnă că cuplul Ceauşescu a arestat oameni la Timişoara şi Bucureşti fiindcă au ieşit la furat. Înseamnă că cuplul Ceauşescu a omorât oameni la Timişoara, Arad, Cluj, Sibiu, Brăila, Constanţa, Bucureşti, a ucis de dragul de a ucide, s-au plimbat până la Târgovişte şi acolo, fiindcă s-au săturat să mai trăiască, l-au rugat pe Dan Voinea să le bage în cârcă toţi morţii şi să mai completeze el până la 60.000 de morţi, apoi să le dea un verdict dur: să-i execute, neuitând să-i spună lui Dan Voinea că toţi cei arestaţi, cei morţi şi toţi cei ce au ieşit în stradă sunt nişte victime ce au ieşit să se joace cu trupele fidele lui Ceauşescu. Si, în încheiere, cu limbă de moarte, i-a spus lui Dan Voinea: "Dănuţ, bagă-te şi tu pe la ţărănişti peste vreo şase ani aşa, că e caşcavalul mai mare şi mai rotund". Din analiza noastră, a revoluţionarilor, reiese clar că dumneavoastră aţi fi preferat să mai staţi în anonimat încă 50 de ani sub un regim totalitar, să staţi umili şi docili la locurile dumneavoastră de muncă, cu funcţii de secretari de partid, informatori sau administratori de bloc, decât să recunoaşteţi că, de fapt, cei ce au murit şi cei ce au făcut această schimbare sunt adevăraţi eroi, domnilor, nu victime. Da, domnilor, suntem eroi. Cei ce au murit şi noi care trăim. Iar contribuţia dumneavoastră la această schimbare nu a avut nici o valoare, fiindcă majoritatea a stat pitită prin debarale, prin beciuri sau pe sub paturi, şi fiindcă tot aţi stat retraşi la revoluţie şi nu aveţi nici un respect pentru noi, eroii, datorită funcţiilor pe care le aveţi şi datorită felului în care conduceţi ţara, în faţa noastră nu aveţi nici o valoare. Dacă ne faceţi victime, domnilor, cum puteţi să staţi în funcţii pe spatele acestor victime? De ce conduceţi această ţară cu conştiinţa încărcată şi cu greutatea acestor victime în spate? Domnilor, noi când am plecat la luptă cu mâinile goale, începând cu 16 decembrie 1989 şi până în 25 decembrie 1989, nu mai eram siguri că ne vom reântoarce lângă familiile noastre. Nu ne-am mai gândit că vom avea morţi în rândurile noastre şi că vom rămâne cu traume fizice şi psihice pentru tot restul vieţii. Ne-am gândit în permanenţă că în urma acestui lupte, vom avea ce să mâncăm, vom avea căldură, că nu vor mai fi bătrâni la cozi la carne. Dar niciodată nu ne-am gândit că acei bătrâni de la cozi de la carne şi acei administratori de bloc vor ajunge lideri de partide şi oameni politici. Niciodată, în acele zile, nu ne-am gândit că vor veni la putere oamenii acelor capitalişti ale căror profituri sunt plătite din sângele nostru şi al poporului român. Da, domnule Emil Constantinescu, domnilor parlamentari şi domnilor guvernanţi, v-aţi hotărât să distrugeţi această ţară, acest popor flămând şi neajutorat. Aţi reuşit să lăsaţi oameni amărâţi cu copii fără locuri de muncă. Aţi reuşit să aduceţi străini care cu 200 de dolari au venit în România şi în momentul de faţă au bani mai mulţi decât un muncitor, un intelectual, un medic sau un miner. Nu uitaţi că Dumnezeu este sus şi vă vede. Vedem că la fiecare comemorare se perindă pe la această tribună fel de fel de parlamentari să se laude ei cu ce mari realizări au făcut în doi ani de când sunt la putere. Ce-aţi făcut domnilor 15.000 de specialişti? Că dacă e să începem cu domnul Emil Constantinescu, afară de scârba pe care o are pentru poporul român, până în momentul de faţă trebuia destituit pentru calitatea sa de informator. Spun aceste cuvinte cu probe foarte clare. În timpul conflictului din Iugoslavia, Organizaţia Naţiunilor Unite întocmeşte un raport că România nu a încălcat embargoul, iar domnia sa fuge repede în Occident şi informează că România a încălcat embargoul. Cui i-aţi făcut rău în această situaţie, domnule Emil Constantinescu? Nu României? Probabil că aţi acţionat aşa din instinct. De asta cred că nu mai apare legea domnului Ticu Dumitrescu. Avem multe exemple de greşeli ce nu pot fi trecute cu vederea. Dar să ne limităm sau să ne lungim cât ne este plapuma şi să nu ne amestecăm noi, revoluţionarii, în politică. Domnilor, vreau să vă spun că nouă, ca şi poporului român, politica ne trece prin stomac, ca şi dragostea. Deci, cum să vă iubim noi sau poporul român dacă toată România are stomacul gol? Dar suntem convinşi că nu vă pasă. Nu vă pasă fiindcă voi vă iubiţi între voi că aveţi burţile pline. Domnilor guvernanţi, ne-aţi invitat în Guvernul României la solicitarea noastră, a revoluţionarilor, în vara acestui an. Am solicitat ca discuţia noastră cu primul-ministru Radu Vasile să fie filmată, să putem arăta poporului român că încă mai luptăm, că avem curajul să vă tragem la răspundere de dezastrul economic din ţară. De nerespectarea promisiunilor făcute intelectualilor, studenţilor, şoferilor, acelor mineri care-şi caută o bucată de pâine ca şobolanii prin pământ, acei oameni care în momentul plecării la muncă nu ştiu dacă-şi vor mai revedea copiii până seara, pe care i-a bătut un specialist de-al dumneavoastră, domnul Dejeu, şi care i-a tratat ca pe nişte animale, cum, de fapt, trataţi tot poporul român. Am intrat în Guvern cu gândul să vă atragem atenţia că viaţa românilor este din zi în zi mai grea, că aţi adus ţara într-o mizerie şi sărăcie fără precedent în istoria poporului nostru. Ne-aţi refuzat să filmăm şi aţi procedat cu noi exact aşa cum vă caracterizează cei bătrâni de la ţară, de fapt cum v-a caracterizat istoria: ne-aţi blocat în Guvern, ne-aţi bătut, ne-aţi aruncat afară ca pe nişte câini, apoi aţi cerut să fim anchetaţi şi arestaţi. Dar să ştiţi că nici nu ne-aţi intimidat şi nu ne-aţi speriat. Eu m-am născut în comunism, domnilor. Cu toată stima care o am pentru domnul Ticu Dumitrescu şi în memoria domnului Coposu, aş vrea să vă spun că cei care ne conduc în momentul de faţă, deci aceste vorbe sunt pentru acei parlamentari... Eu m-am născut în comunism. Dar dacă aşa aţi condus România înainte de comunism, nu mă mai miră faptul că domnul Brucan a făcut liste cu voi şi v-au băgat la canal, v-au băgat în puşcării şi v-au dus în faţa plutonului de execuţie, să nu vă mai văitaţi, fiindcă dacă aţi greşit atunci cum greşiţi şi acum, e grav. Domnule preşedinte, Domnilor parlamentari, Domnilor guvernanţi, Aţi mai intrat din 1996 prin magazinele alimentare, aţi văzut vreodată în acest timp bătrâni şi copii cum se uită cu lacrimi în ochi la vitrine că nu au bani să-şi cumpere o bucăţică de salam sau de parizer? Aţi văzut copiii şi bătrânii care cerşesc? Domnule Diaconescu, aşa ajungeaţi dacă nu eraţi parlamentar! Si ştiţi de ce se întâmplă aşa? Vă spunem tot noi. Fiindcă produsul muncii noastre, a poporului român, a fost furat. Si dacă tot aveţi intenţia să furaţi, să jefuiţi această ţară, prin restructurare şi prin vânzarea întreprinderilor pe nimica toată, trebuie mai întâi să spuneţi poporului român că Nicolae Ceauşescu a făcut investiţii de peste 250 miliarde de dolari în fabrici, poduri, uzine, instituţii, şosele, iar aceste instituţii au fost plătite din banii poporului, din munca poporului român, cu multe sacrificii umane şi, de fapt, această sumă trebuie împărţită la fiecare cetăţean al României, fiindcă noi eram până în 1989 producători şi proprietari. Domnilor, aţi uitat că Constituţia României, adoptată în 1965, ne-a consimţit acest act de proprietate ce nu poate fi atacat de nimeni? Deci, faceţi restructurare, vindeţi întreprinderile, dar nu mai după ce veţi returna şi suma de 250 miliarde de dolari întregului popor român. Cum puteţi, domnilor, să furaţi această sumă? Faceţi o altă naţionalizare şi vindeţi după bunul plac lucrurile noastre care cu greu şi cu sacrificii le-am făcut? Vine azi unul în Parlament într-un şoşon şi un galoş, cum este Vasile Lupu, şi zice: "Vrem casele şi 50 de hectare!" Păi, domnule Lupu, nu îţi este suficient că porţi pălărie şi palton ce costă salariul pe cinci ani al unui muncitor? Aveţi răbdare domnilor, că dacă e să fie "restitutio in integrum", trebuie să ne restituiţi şi nouă, poporului român, cele 250 de miliarde de dolari şi apoi mai vindeţi şi voi ce rămâne. Nu vă luaţi voi tot ce este al poporului şi pe urmă vă bateţi joc de noi. Prin nerecunoaşterea Constituţiei adoptate în 1965, aţi deposedat poporul de 250 miliarde de dolari, asta vreau să vă spun, şi continuaţi să ne luaţi impozite şi pe aerul pe care îl respirăm. Domnule Constantinescu, aţi garantat că se vor respecta legile ţării, că instituţiile statului care sunt abilitate să facă dreptate nu vor mai fi influenţate nici de parlamentari, nici de guvernanţi şi nici de dumneavoastră. Aţi promis că veţi stopa fenomenul de corupţie şi de infracţionalitate. Domnule Constantinescu, cum se face că noi, revoluţionarii, care vă cerem să se respecte legile, suntem făcuţi impostori şi îmbuibaţi, victime şi diversionişti, iar unii din consilierii dumneavoastră şi chiar băiatul dumneavoastră nu răspund în faţa legii pentru contrabanda cu ţigări care se face pe la Otopeni, Scroviştea sau Cotroceni. Domnilor, credem că, în curând, ne vom confrunta cu lupte de stradă. Fiindcă datorită foametei şi a greutăţilor de zi cu zi, acest popor răbdător nu va mai suporta, şi intelectualii care au salarii de mizerie, muncitorii care nu mai au locuri de muncă, studenţii care nu mai au posibilităţi de învăţat din cauza banilor, revoluţionarii care nu au din ce trăi, ţăranii care nu au bani să-şi lucreze pământul, vor ieşi în stradă. Iar atunci, domnilor de la putere, să vedeţi ce vom râde noi, eroii acestui neam, fiindcă toată armata română va avea piciorul în ghips. |
|
Domnule Zainea, vă rog să vă opriţi o clipă. |
|
Domnul Zainea Gheorghe: ...fiindcă toată armata română va avea piciorul în ghips, domnilor. (Apare la tribună un alt revoluţionar care vrea să ia cuvântul) |
|
Vă rog să să luaţi loc. Domnule Zainea şi stimaţi camarazi, Datoria mea este să vă atrag atenţia asupra a două lucruri: unul, că timpul este cu mult... Vă rog să-mi daţi voie întâi să vă cer să încheiaţi. Şi în al doilea rând, daţi-mi voie să cer tuturor camarazilor, care sunt invitaţi, să se manifeste aşa cum trebuie să se manifeste în incinta Parlamentului României. Aşa cred că se cuvine. Vă rog să încheiaţi, da? Vă rog. |
|
Domnul Gheorghe Zainea: Vreau ca să-l înţeleg pe domnul Petre Roman, care este revoluţionar de-al nostru. Eu îi mulţumesc că vrea să facă ordine în sală, deci voi încheia. Iar dacă va ieşi lumea în stradă, aş vrea să vă vedem noi, domnilor de la putere, să vedeţi ce vom râde noi, eroii acestui neam, fiindcă toată armata română va avea piciorul în ghips. Fiindcă Ministerul de Interne nu-l va asculta pe bătăuşul Dejeu, iar blestemele ce se vor abate asupra voastră din partea celor ce le-au murit copiii, a celor ce au rămas fără picioare, fără mâini şi fără ochi, a celor ce au rămas vii dar năpăstuiţi, fiindcă nu le asiguraţi un minim de existenţă, acele blesteme vă vor ajunge şi în iad. Domnilor, prin jertfa noastră v-am dat puterea. Iar dacă nu o preţuiţi, nu vă veţi mai întâlni niciodată cu ea. Domnilor din coaliţie, această coaliţie care este ca o Dacie 1300 nu poate merge cu o roată de Mercedes, o roată de Lada, o roată de Trabant şi una de Dacie, pentru că până la urmă se va răsturna. În încheiere, vreau, domnilor, să vă atrag atenţia că responsabilitatea pentru cei ce au murit de frig, de foame, de lipsa medicamentelor, din 1996 vă aparţine. Deja, putem spune că avem victime în doi ani. Si ca să închei mesajul revoluţionarilor, domnule Preşedinte Emil Constantinescu, domnilor parlamentari majoritari, domnilor guvernanţi, vă dorim să aveţi de sărbători pe masă exact ce va avea şi 90% din populaţia României, iar restului populaţiei ţării îi doresc multă sănătate şi numai fericire. |
|
Da, mulţumesc. Urmează domnul Bursuc Costel din partea... Vă rog să aveţi răbdare pentru că nu se procedează în acest mod, da? Domnul Bursuc Costel din partea organizaţiei de Timişoara. Poftiţi. Să ascultăm un alt coleg de-al nostru. Vă mulţumesc. Poftiţi domnul Bursuc. |
|
Domnul Costel Bursuc: Domnule preşedinte al Senatului, Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Stimaţi colegi, Imi pare rău că nu am avut timp să-mi fac un material scris, dar vă voi spune liber ceea ce simt eu şi ceea ce simt colegii mei de la Asociaţia luptătorilor din Timişoara, arestaţi în Revoluţia din 1989. Astăzi se împlinesc 9 ani de la fuga dictatorului. Astăzi ar fi trebuit să fie o zi de sărbătoare pentru noi toţi, şi pentru guvernanţi şi pentru opoziţie. Îmi pare rău că astăzi se fac campanii electorale, au început campaniile electorale, unii sunt lăudaţi, alţii criticaţi. Îmi pare rău de acest lucru. Eu vreau să vorbesc doar în memoria celor care au căzut la Timişoara, la Bucureşti, la Sibiu, la Braşov şi în celelalte oraşe ale ţării, pentru ca noi să fim liberi şi astăzi să putem să ne spunem ofurile. Este păcat că în România, singura ţară est-europeană unde a trebuit să cadă comunismul şi a trebuit ca noi să dăm această jertfă de sânge pentru că tembelismul dictatorului Ceauşescu şi a slugilor sale a fost atât de hotărâtor ca să nu cedeze puterea, fără a încerca să facă şi aceste ultime victime pe care puteau să le facă. Este adevărat, trebuie să recunoaştem că în România a fost revoluţie adevărată. Revoluţie adevărată, până în 20 decembrie la Timişoara şi până în 22 decembrie, la Bucureşti şi în restul ţării. Ce s-a întâmplat după aceea, sunt obligaţi să ne spună alţii care ştiu mai multe decât mine. S-a vorbit aici despre profitorii revoluţiei. Da, domnilor. Profitorii revoluţiei putem să-i vedem în jeep-uri, în vile, cu afaceri de multe milioane, sute de milioane, nu de lei, de dolari. Revoluţia, este adevărat, a fost făcută pentru drepturi şi libertăţi. Dreptul la cuvânt, dreptul de a circula liber, dreptul de a spune ceea ce simţim, şi este adevărat că s-a vorbit aici şi despre "restitutio in integrum". Păi, domnilor, nu putem avea lilbertate fără dreptul la proprietate, este un lucru sfânt. Vreau să mă refer... la un lucru pe care pe noi, timişorenii, ne deranjează şi sper că şi pe colegii mei bucureşteni. Vreau să mă refer la această inflaţie de revoluţionari, care este ruşinoasă pentru noi. Nu pot fi revoluţionari la Fălticeni, la Slobozia şi oriunde aiurea în ţara asta. Revoluţionari sunt, domnilor, cei ce şi-au dat sângele pentru ca această ţară să fie lilberă şi democrată. Nu putem face revoluţionari la Văscăuţi sau nu ştiu unde Dumnezeu! Fiindcă s-a vorbit aici de armată şi nu s-a vorbit şi de poliţie, miliţie şi securitate, vreau să vă spun, domnilor, că armata, oricât aţi spune dumneavoastră, armata niciodată n-a fraternizat cu revoluţionarii la Timişoara. Este adevărat că la nivelul bazei militare s-a fraternizat pentru că noi, revoluţionarii, ne-am urcat pe tancuri, ne-am pupat cu soldaţii, dar gândiţi-vă ce au făcut şefii armatei la Timişoara. S-au retras în cazărmi, în cazemate, ascunşi acolo şi puneau în discuţie acel plan "Tunetul şi fulgerul" care urmărea ca în seara de 22 decembrie cei care erau în balconul Operei să fie terminaţi. Deci, nu se poate vorbi de o alăturare a armatei în totalitatea ei. Vis-a-vis de adevărul despre revoluţie, vreau să vă spun că noi, cei de la Timişoara, de câte ori ne-am întâlnit în aceste comisii şi comitete pe la Bucureşti, am strigat tot timpul despre acest adevăr, pe când alţii strigau doar despre Legea 42 şi drepturile care sunt scrise în ea. Nu este frumos. Este o ruşine pentru noi. Noi n-am ieşit în stradă pentru Legea 42. Şi dacă este nevoie, ar fi cinstit să renunţăm la ea, pentru că sunt destui oameni care suferă în această ţară. Si vreau să spun, am înţeles că a vorbit un fost domn colonel de securitate, domnilor, pomana torţionarilor este jignitoare pentru noi, cei care am suferit şi suferim acum după decembrie 1989. Atât. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Costin George, preşedintele Asociaţiei "Decembrie 1989 Metrou Bucureşti". |
|
Domnul George Costin: Domnilor preşedinţi ai celor două Camere, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Stimaţi colegi din revoluţie, Am deosebita onoare de a lua cuvântul la această tribună cu ocazia comemorării Revoluţiei din decembrie 1989. Doresc să menţionez, cu părere de rău, că am constatat că acest deosebit de important eveniment istoric al României, Revoluţia din decembrie 1989, a devenit un subiect predilect doar al ultimelor zile de sfârşit de an. O mare vină în acest sens o avem noi, toţi cei implicaţi în decembrie 1989 în lupta cu tirania. Dar, pentru a nu cădea în uitare, pentru a nu ne pierde identitatea, trebuie ca prin acţiunile noastre continue să nu lăsăm posibilitatea instalării uitării pentru ceea ce a însemnat renaşterea României democrate. Se acreditează pe la colţuri ideea că în 1989 a fost lovitură de stat. Totuşi, aceşti susţinători ai tezei sunt din ce în ce mai puţini. O lovitură de stat care nu poate fi dovedită, dar fără ca aceştia să ţină cont de faptul că noi, în decembrie 1989, am ieşit în stradă pentru a scăpa de sistemul dictatorial, pentru a scăpa de foame şi frig. În decembrie 1989, am ieşit în stradă pentru nişte idealuri. Idealuri pe care, din păcate, se pare că suntem primii ce le-au abandonat. Am căzut şi cădem în plasa întinsă de contestatatorii noştri: drepturile revoluţionarilor. Ne-am creat aura, sau ne-au creat aura că, în permanenţă alergăm după drepturi şi suntem concentraţi doar asupra nerespectării Legii 42/1990. Nu, domnilor, noi în permanenţă ne ridicăm împotriva tuturor abuzurilor, a tuturor fărădelegilor. Noi trebuie să luptăm pentru redobândirea identităţii noastre şi a celor pe care-i reprezentăm ca luptători în Revoluţia din decembrie. Dar nu vom reuşi asta atâta timp cât cei de la Timişoara se consideră mai revoluţionari decât cei din Bucureşti, cei din Bucureşti, mai revoluţionari decât braşovenii, iar cei care au intrat în C.C. mai revoluţionari decât cei care au stat cu arma la uşa C.C.-ului. Nu domnilor, revoluţionari sunt miile, zecile şi sutele de mii de oameni ce au avut curajul să iasă în stradă şi să forţeze fuga dictatorului. Dacă nu existau străzile, nu exista Piaţa Operei, nu exista Timişoara, nu exista Piaţa Sfatului, a fostelor consilii judeţene din Cluj, Braşov şi alte oraşe mari, Arad, Piaţa Universităţii din Bucureşti, Piaţa fostului C.C., acestea dacă nu erau urmate de marea masă de muncitori ieşiţi în stradă în 22 Decembrie 1989, în toate marile oraşe ale ţării, astăzi asistam la Marea Adunare Naţională condusă de Ceauşescu. Această mare masă de oameni l-a speriat pe Ceauşescu şi pe acoliţii lui, care, iniţial, au dat ordin să se tragă în noi. Văzând sutele de mii de oameni ieşiţi în stradă s-au speriat au bătut în retragere. Unii au avut curajul şi tăria să se sinucidă, alţii au dat bir cu fugiţii. Or, mă întreb dacă în 1989, principalul atuu al nostru a fost unitatea, unitatea celor mulţi ieşiţi în stradă, cum nu reuşim astăzi când am rămas doar câţiva adunaţi în câteva organizaţii să ne strângem rândurile? Domnilor, Noi am schimbat sistemul totalitar. Noi am redat speranţa poporului român, iar acum noi suntem persecutaţi politic pentru curajul nostru din decembrie 1989 şi mă întreb: cine ne persecută politic? Cei care ar trebui să-şi scoată pălăriile în faţa noastră pentru că noi le-am dat posibilitatea de a ieşi din închisorile comuniste, noi le-am îndepărtat securiştii din faţa casei, iar dumnealor se comportă acum cum au făcut comuniştii cu dumnealor. Am stat mult şi m-am gândit şi nu găsesc cauza acestei imense ure pe care ne-o poartă. Pentru a ne putea achita de rolul asumat în decembrie 1989 în faţa naţiunii, trebuie să renunţăm la orgoliile noastre, sau să strângem rândurile, să redevenim ceea ce am fost în 1989. Trebuie să ne ridicăm şi să amendăm orice încălcare a legilor, orice abuz, orice încălcare a drepturilor omului. Trebuie să fim mai activi, mai prezenţi în toate sferele de decizie ale ţării. Veţi spune că asta este în contradicţie cu apolitismul nostru. Nu este adevărat. Este foarte bine că mulţi dintre noi ajung la frunte în formaţiuni politice. Însă aceştia au obligaţia ca în permanenţă să nu uite decembrie 1989, pentru că acesta este momentul propulsării lor în aceste scaune înalte. Trebuie ca aceştia să fie mai mult sprijiniţi, trebuie să fie mai mereu în mijlocul nostru şi să nu trădeze idealurile revoluţiei. Astfel, cu regret o spun, nu se justifică prezenţa celor peste 80 de revoluţionari în Parlamentul ţării şi altor câteva sute în structurile executivului. Dacă nu vor proceda aşa, înseamnă că nu merită să conducă şi trebuie să lase locul altora. Dacă reforma morală nu va pleca de la noi, aceasta nu se va realiza; nerealizându-se reforma morală, nici România nu va face saltul înainte. Noi, revoluţionarii, am propus ori de câte ori am avut ocazia, să facem publice listele cu revoluţionarii, inclusiv în presă. Să facem câte reverificări se doresc pentru a putea contesta impostorii şi a judeca vinovaţii. Însă, să se finalizeze odată pentru totdeauna această problemă, pentru ca revoluţionarii să-şi primească onorurile care li se cuvin atât de la preşedinte, cât şi de la societate, aşa cum prevăd legile. Noi am propus, noi am auzit. "Nu va fi linişte în ţară, atâta timp cât la aceeaşi masă stau victime şi călăi", spune un coleg de-al nostru. Noi avem datoria să scăpăm de aceşti călăi, să-i eliminăm din viaţa publică. Cum este posibil să asistăm pasivi la reântoarcerea fără precedent la putere a vechilor structuri, practic al eşalonului doi al fostului PCR? Cum este posibil ca foşti secretari de partid să se plimbe cu avionul împreună cu cei mai înalţi funcţionari ai statului? cum este posibil ca aceştia să ocupe funcţii executive? Exemplu: un secretar de partid de la o mare întreprindere bucureşteană, acum este prefect de Ialomiţa. Cum este posibil, ca foştii torţionari să fie medaliaţi, iar contrabandiştii să fie avansaţi în grad? Dar, în acelaşi timp, pentru luptătorii din Revoluţia română din decembrie 1989, preşedintele şi executivul amână în mod deliberat recunoaşterea meritelor şi titlurilor lor? Cum este posibil să asistăm pasivi la campania de denigrare, la încercările de desfiinţare efectivă a organizaţiilor de revoluţionari de către executiv, prin Secretariatul de stat pentru problemele revoluţionarilor? Cine permite acestor organisme de a încălca legile şi a nu ţine cont de liberul consimţământ al revoluţionarilor de a se organiza în asociaţii, iar interesele lor să fie reprezentate de acesta? Oare nu realizăm că, prin desfiinţarea acestor organizaţii, se doreşte demolarea întregii societăţi civile? Domnilor, să ne trezim la realitate, să ne trezim din amorţeală, să ieşim din plasa care ne-a fost întinsă şi să ne îndeplinim datoria noastră faţă de ţară. veghind la respectarea legilor, la aplicarea lor corectă, la respectarea drepturilor omului, vom obţine şi respectarea drepturilor membrilor noştri. Dar, asta numai în contextul general de respectare şi de impunere a respectării calităţilor noastre de revoluţionari. Numai aşa vom reuşi să impunem ca în scaune înalte să nu mai ajungă decât acei ce merită acest lucru cu adevărat. Acei ce nu recurg la promisiuni pe care nu le pot onora. Societatea românească s-a săturat de promisiuni politice, de minciună, de fărădelegi, de corupţie, de mizerie, de nepotism, de promovări în funcţii, dar nu pe criteriul competenţei, de foame, de frig, de întuneric, de viaţă chiar. Câţi recurg, în ultimul timp, la gesturi disperate şi de ce? Să începem asanarea morală cu noi, în acest moment! Iar cei ce nu se pot încadra şi respecta aceste principii, să se retragă, să lase locul celor ce pot îndeplini aceste minime cerinţe! Dacă am acceptat să fim reprezentanţii celor mulţi, trebuie să acceptăm ca în activitatea noastră, în tot ceea ce întreprindem, să primeze interesele celor mulţi. Vă mulţumesc. (Aplauze) |
|
Mulţumesc. În sfârşit, pentru un minut, reprezentantul revoluţionarilor fără apartenenţă la organizaţiile revoluţionare, domnul Comăniţă. Pentru un minut. |
|
Domnul Adrian Comăniţă ( Liga naţională a luptătorilor din Decembrie 1989 - Bucureşti.): Vă mulţumesc foarte mult pentru îngăduinţa dumneavoastră şi vă garantez că nu o să spun ceva care să tulbure această adunare solemnă. O voce din partea stângă a sălii: Să nu minţi! |
|
Domnul Adrian Comăniţă: Vă rog să nu mă întrerupeţi, pentru că am doar un minut. Eu, înainte de 1989, am fost un simplu inginer, aşa cum au fost mulţi dintre noi. Nu pot să-mi iau răspunderea, să cataloghez ceea ce a fost în decembrie 1989, ca Revoluţie sau ca altceva. Dar, pot, sigur, să spun că acela a fost un moment de înaltă, sublimă demnitate a poporului român şi oricine va spune altceva, mie îmi va fi duşman, duşman neîmpăcat. Aceasta este o chestiune. Însă, tot în numele acestei chestiuni, nu sunt de acord ca unii dintre camarazii, tovarăşii, colegii noştri, cum vreţi să-i numim, de Revoluţie, de la această tribună înaltă, să se coboare în această zi la a face politică şi ştiu dânşii - nu vreau să-i numesc, pentru a nu crea polemică, într-adevăr. Găsesc că este mult mai bine să ne amintim de cei căzuţi acum şi să ne amintim ce am putea face pentru ei. Şi cu tot respectul şi cu toată stăpânirea pe care mi-o pot impune în aceste momente, dar şi cu dreptul pe care l-am câştigat în faţa istoriei, eu, revoluţionar care nu reprezint o asociaţie sau alta, vă cer dumneavoastră, ca aleşi ai naţiunii, să nu uitaţi că atunci am strigat "Libertate!", nu "Pâine", în primul rând. Nu ne-am gândit la ce ne va trece prin stomac, eu "Libertate" am strigat atunci, prima dată. Şi aceasta o vreau şi acum. Şi să nu uitaţi că noi, atunci, am vrut să avem nu o ţară sfâşiată, ci o ţară unită şi, dacă se poate, reîntregită şi mărită! Vă mulţumesc. |
|
Mulţumesc. Stimate colege, Stimaţi colegi, Stimaţi invitaţi şi încă o dată camarazi din Revoluţie, Cu aceasta, şedinţa solemnă s-a încheiat. |