BIOGRAFIE AUTOR
MARIUS OCTAVIAN PETRAŞCU ( 3 FEBRUARIE, 1950 – 29 IULIE, 2003)
3 februarie, 1950 – Se naşte, în comuna Şercaia, judetul Braşov, Marius Octavian Petraşcu.
Împreună cu părinţii săi, Gheorghe Petraşcu (originar din Făgăraş, satul Iaşi, comuna Recea), medic veterinar, şi Georgeta Petraşcu,(născută la Ploieşti) profesoară de limba şi literatura română, locuiau la Şercaia - Făgăraş şi bunicii dinspre mamă ai lui Marius Petraşcu, cărora le fusese stabilit domiciliu forţat in aceasta comună.
Bunicul lui Marius Petraşcu, Dimitrie T. Proca, militar de carieră, a avut o înfluenţă covârşitoare asupra educaţiei, înstruirii şi formării viitorului jurist, jurnalist şi scriitor Marius Octavian Petraşcu, căruia i-a insuflat şi pasiunea deosebită pentru istorie.
Dimitrie T. Proca a participat la luptele de la Mărăşeşti-Mărăşti şi, pentru meritele sale, a fost decorat de Regele Ferdinand cu Ordinul „Coroana României”, în grad de Cavaler. Colonel magistrat, acesta a ocupat funcţia de Prim Procuror la Tribunalul Militar Braşov până în 1942 , când a fost trimis la Odesa şi apoi la Tiraspol, ca Preşedinte al Curţii Marţiale. Revine în ţară, cu puţin înainte ca ruşii să cotropească România, în 1944, reuşind să scape de luarea în prizonierat rusesc a membrilor Curţii Marţiale şi să salveze întreaga arhivă militară a Curţii, pe care o aduce in ţară.
Pentru scurt timp este numit consilier la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Militară Bucureşti, funcţie din care este îndepărtat brutal, la vârsta de doar 47 de ani, de noul regim comunist instaurat la putere. Se întoarce la Braşov, unde încearcă să profeseze avocatura pentru a-şi întreţine familia, dar i se interzice şi acest lucru şi, la fel de brutal , este mutat cu forţa, într-o noapte, la Şercaia, unde i se stabileşte domicliu obligatoriu . Simultan i se retrage şi pensia militară. Din acest moment îşi dedică integral existenţa nepotului său, Marius Octavian Petraşcu, de care se va ocupa îndeaproape până la moartea sa , în 1984 .
1950 – 1972
Marius Petraşcu frecventează cursurile şcolii primare la Şercaia, după care se mută cu familia la Braşov. Urmează cursurile clasei a VIII-a la Şcoala generală 6 , şi apoi, din 1963, pe cele ale Liceului “Andrei Şaguna”, pe care îl absolvă în 1967. În acelaşi an intră la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, pe care o termină în 1972, cu media generală 9.03 şi obţine nota zece la examenul de licenţă.
1972 –1978
După absolvirea facultăţii nu optează pentru cariera juridică, ci pentru cea de jurnalist. Fiind foarte pasionat de istorie şi literatură, spera că se va putea dedica, în timp, cercetării istorice, precum şi redactării de materiale, studii şi cărţi în care să prezinte adevărata istorie a României. Nu reuşeşte însă să obţînă un post de redactor la o editură sau revistă de istorie (e de înţeles de ce, având în vedere situatia si trecutul bunicului său şi al familiei dinspre tată, care a avut legături strânse cu Mişcarea Legionară). Este repartizat la ziarul “Munca” din Bucureşti, însă obţine negaţie şi se întoarce la Braşov, unde se angajează la ziarul “Drum Nou”.
Lucrează aici la secţia anchete şi, între timp, în 1977, obţine atestatul de ziarist profesionist şi devine membru al Organizaţiei Internaţionale a Ziariştilor. Publică articole cu caracter istoric în revistele de cultură “Astra” de la Braşov şi “Tribuna” din Cluj.
La ziarul “Drum Nou” îi va avea colegi pe Eduard Huidan, Alin Drugă, Ermil Rădulescu, Adrian Teacă, Ion D. Coman, Ioan Popa, Attila Socaciu şi alţii.
Încearcă să iasă din canoanele impuse de cenzura comunistă şi să realizeze anchete de caz, scrise într-un stil încisiv,cu trimitere la cauze şi nu la efect. Urmările nu întârzie să apară. Are mai multe discuţii, în contradictoriu, şi conflicte verbale cu secretarul de redacţie al ziarului “Drum nou”, Leon Schaer, care îi cenzura barbar atricolele, invocând faptul că nu sunt scrise conform liniei partidului .
Schaer era cunoscut ca un om foarte periculos şi cu mare înfluenţă la Secţia de propagandă a Comitetului Judeţean PCR Braşov, fiind transferat la ziar după ce ocupase, ani buni, funcţia de şef al Direcţiei de cenzură a presei la Braşov.
Conflictele escaladează în toamna anului 1978, când jurnalistul Marius Petraşcu are o noua dispută dură cu Leon Schaer şi, ieşindu-şi din fire, îl cataloghează pe acesta drept “politruc nenorocit” şi îl ameninţă că îl aruncă pe geam. Ofensa adusă omului de bază al Secţiei de Propagandă a Comitetului Judeţean al PCR Braşov nu rămâne fără urmări. Cazul “Petraşcu” este discutat şi prelucrat în şedinţa de partid a organizaţiei “Presa”, la care participă şi şefii de la Secţia de propagandă. Urmează sancţionarea sa drastică şi se decide darea sa afară din redacţie.
Reuşeşte să scape de desfacerea disciplinară a contractului de muncă, fiind ajutat de mai multe persoane care îi apreciau cultura si talentul scriitoricesc. Obţine transferul pe postul de jurist la Întreprindrea “Autoimport-Export” Braşov, unde va lucra până în 1982.
La începutul anilor ˘80 începe să scrie literatură de “sertar” , o parte din prozele realizate atunci fiind reunite în volumul de faţă , “ÎNTÂLNIRI CU IOSEFINA”.
Aplecarea sa spre scris s-a manifestat încă de pe băncile şcolii şi a continuat în anii de facultate, când frecventa şi cenaclurile literare studenţeşti din Bucureşti.
În paralel, pregăteşte mai multe proiecte ale unor cărţi şi studii istorice, printre care şi “ General Dumitrache - Divizia de cremene – Memorii din campania 1941-1944 ”, studiu ce nu va vedea însă lumina tiparului decât în 1997 deoarce in timpul regimului comunist din Romania marele erou al românilor, generalul Dumitrache fusese pus la index.
1978-1982
Lucrează ca jurist la Întrprinderea “Autoimport - Export” Braşov. În primii ani de muncă aici nu este trimis în afara graniţelor, în state occidentale, pentru rezolvarea unor litigii jurdice privînd exportul de camioane, ci doar în ţările CAER-ului. Abia mai târziu i se permite să se deplaseze în Italia şi Tunisia, în delegaţii de serviciu, dar nu este trimis niciodată sîngur ci insotit de colegi vigilenţi, care aveau si musiunea să il ţină sub supraveghere.
O parte din prozele scrise în anii ˘8o , nepublicate încă, sunt legate de călătoriile sale în Italia. Tot de atunci datează şi un “Jurnal de călatorie-Tunis”, deasemnea în fază de manuscris.
1982-1988
În anul 1982 este obligat să părăsească întrprinderea “Autoimport - Export”. Plecarea are loc ca urmare a despărţirii sale, în fapt, în 1980, de soţia sa, Cristina, de care va şi divorţa ulterior. Cu Cristina, cu care avea şi un băiat, Dan, se căsătorise în anul 1971, fiind încă student. La respectiva întreprindere nu puteai lucra dacă erai divorţat, pentru că, odată despărţit, nu mai erai lăsat să ieşi peste graniţă. Se transferă la ICS Alimentara Braşov, unde lucrează, tot ca jurist, până în anul 1988.
În august,1983, se recasătoreşte cu fosta sa colegă de redacţie, ziarista Maria Coantă, cu care va avea un băiat, Horia-Marius, ce se va naşte în iunie 1984.
1988 - decembrie 1989
Se transferă în aprilie, 1988, la revista de cultură “Astra” din Braşov, unde lucrează ca redactor pe probleme de istorie, drept şi literatură, avându-i aici colegi, printre alţii, pe Ioan Ittu, Al.I. Brumaru, Vasile Gogea, Alexandru Ţion. Redactor sef al revistei “Astra” era, la aceea vreme, Daniel Drăgan.
Împreună cu soţia sa, Maria, decid să nu se supună obligaţiilor impuse de Decretul lege emis de Ceauşescu, după Revolta anticomunistă a muncitorilor braşoveni, din 15 noiembrie 1987, conform cu care toate maşinile de scris trebuiau înregistrate la miliţie şi, drept urmare, cele două maşini de scris portabile, de acasă, nu au fost declarate. Gestul va avea consecinţe ulterioare.
Continuă să scrie literatură “de sertar”. Face cunoscute aceste proze unor prieteni, cărora le şi citeşte din ele. Unii dintre aceştia (ziarişti de la “Drum Nou” şi “Astra” sau din afara redacţiilor) erau însă fie informatori ai Securitatii, fie obedienţi partidului comunist. (Marius Petraşcu avea să afle toate acestea abia după 1989). Drept urmare, Securitatea a fost informată despre scrierile “periculoase” ale lui Petraşcu şi despre opiniile sale anticomuniste şi ale soţiei sale. Telefonul de acasă a fost pus sub urmărire, iar familia Petraşcu a intrat în stricta supraveghere informativă a Securitaţii. Supravegherea era permanentă şi se realiza nu doar prin informatori, ci şi prin securişti de la Securitatea Braşov. Unul dintre aceştia, ofiţerul de securitate Bidu Ioan, care domicilia chiar la parterul blocului în care locuia şi familia Petraşcu, pe str. Ovidiu, nr.14, din Braşov, a mărturisit de altfel familiei Petraşcu, la finele lui decembrie 89, că a avut ordin să-i supravegheze permanent acasă şi să informeze superiorii ce fac, cine îi vizitează ,etc.
Scrie, în continuare, literatură “de sertar”. Ţine mai multe rubrici în revista “Astra” şi reia colaborarea cu revistele de cultură de la Cluj şi Târgu Mureş, în care publică articole de analiză isorică . Realizează mai multe traduceri din beletristica engleză, germană şi franceză, limbi străine pe care le stăpânea foarte bine.
Relaţiile sale cu redactorul şef de atunci al revistei “Astra”, Daniel Drăgan, sunt foarte reci, acesta ţînându-l sub o atentă şi continuă observaţie, având în vedere protestele anticenzură ale jurnalistului din perioada cât a lucrat la ziarul “Drum Nou” şi, probabil, ordinele primite de la Securitatea Braşov, prin ofiţerul de securitate Dumitru Bolat, care răspundea de publicaţiile de presă din Braşov şi care îi făcea vizite periodice lui Drăgan, la redacţie. Acelaşi Dumitru Bolat, de fapt, care, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, a reuşit să intre în Tipografia Braşov, înarmat, cu misiunea de a lichida grupul de ziarişti şi tipografi, printre care se aflau şi jurnaliştii Marius şi Maria Petraşcu, care pregăteau pentru tipar primul ziar anticomunist de după 1989, “LIBERTATEA”.
De altfel, până la finele lui decembrie 1989, când Daniel Drăgan a fost îndepărtat de jurnaliştii de la “Astra” de la conducerea revistei pentru manifestări evidente şi repetate de obedienţă faţă de regimul comunist şi conducătorii acestuia şi pentru colaborarea sa, care era de notorietate publică, cu fosta securitate, jurnalistul şi scriitorul Marius Petraşcu nu a fost promovat în ierarhia redacţională, fiind menţinut constant pe funcţia de simplu redactor.
Până şi numeroasele şi excelentele sale traduceri de proză din literatura germană, engleză şi franceză i-au fost refuzate iniţial de către Daniel Drăgan pentru a fi incluse, alături de alte traduceri, în două volume editate de “Astra”. Dintre acestea doar o parte sunt, cu greu, acceptate în final spre publicare.
Din vara anului 1989, relaţiile ziaristului Marius Petraşcu cu redactorul şef al revistei braşovene de cultură “Astra” încep să se deterioreze pe zi ce trece. Au loc mai multe discuţii tensionate între cei doi, privind probleme redacţionale, discuţii în timpul cărora redactorul şef face ades trimiteri la faptul că are cunoştinţă despre literatura de “sertar” scrisă de Petraşcu ameninţându-l totodată, voalat, că va avea de suferit.
În luna august,1989 începe calvarul pentru jurnalistul şi scriitorul Marius Petraşcu şi familia sa.
Într-un manuscris pregătit şi finalizat în anii ’90 şi care urmează să vadă lumina tiparului în viitor, intitulat “AVENTURA MUDAVA”, jurnalistul şi scriitorul Marius Petraşcu relatează despre implicarea sa forţată într-o acţiune de presă a revistei “Astra” ordonată de Daniel Drăgan. Redactorul şef i-a cerut să scrie în revistă mai multe articole despre bioenergeticianul Constantin Mudava. Daniel Drăgan l-a primit personal la redacţie, în august 1989, pe Constantin Mudava, cu care a stat de vorbă între patru ochi, în biroul său, mai bine de două ore. Apoi l-a chemat pe Marius Petraşcu şi, sub pretextul că acesta ţinea şi o rubrică în revista “Astra”, intitulată “Semnul întrebării” , dedicată analizei fenomenelor paranormale, i-a cerut să redacteze şi să publice un serial despre Mudava.
Constantin Mudava s-a prezentat ca fiind un bioenergetician de valoarea Djunei Davitaşvili, din URSS: a precizat că a lucrat în domeniul cercetării, cu profesorul Ioan Mânzatu de la Institutul de Cercetare pentru producerea apei vii, din Bucureşti, cu fizicianul Alexandru Măruţă de la Universitatea din Craiova, cu alte personalitaţi din lumea ştiinţei şi medicinei, toţi aceştia confirmând calităţile bioenergetice ale lui Mudava. Constantin Mudava a prezentat atunci mai multe recomandări şi documente oficiale şi nu a ezitat să afirme că a tratat, la Scorniceşti, mai mulţi membrii de seamă ai familiei Ceauşescu.
“Argumentele “ nu puteau fi tratate cu un refuz. Drăgan i-a dat sarcină lui Petraşcu să scrie, iar acesta a acceptat provocarea, deşi a intuit că i se pregăteşte o cursă . Aşa a apărut primul articol în “Astra”, în numarul 10 din octombrie 1989. Însă textul scris şi semnat de jurnalistul Marius Petraşcu, în care acesta se rezuma, din prudenţă, să facă doar aprecieri generale despre bioenergie, fără trimiteri la Mudava sau la prestaţia acestuia de la Scorniceşti, a fost modificat de Daniel Drăgan. Redactorul şef a adăugat, fără ştiinţa şi acceptul jurnalistului, precizări şi date concrete despre care autorul articolului evitase să facă vorbire tocmai pentru a nu atrage asupra sa reproşuri şi eventuale sancţiuni severe.
Efectul? Cel scontat de Drăgan. În scurt timp, redacţia a primit foarte multe, tot mai multe solicitări de tratamente la Mudava, materializate prin avalanşe de telefoane şi scrisori din Braşov şi din ţară.
Mudava a început consultaţiile la Braşov şi, la sfârşitul lui noiembrie 89, s-a mutat, din cauza mulţimii de pacienţi, la vila “CĂLIMAN” din Buşteni. De la sute iniţial, pacienţii care doreau să fie trataţi de Mudava ajunseseră la mii în cursul lunii noiembrie 1989 .
Jurnalistul Marius Petraşcu a primit ordin de la Drăgan să stea permanent lângă Mudava şi să relateze în revistă despre evoluţia tratamentelor, atrăgându-i însă atenţia că va răspunde dacă lucrurile vor fi scăpate de sub control .
Securitatea din Braşov, care era deja cu ochii pe familia Petraşcu, a avut, la scurt timp, o primă reacţie. Jurnalistul a fost chemat la sediul instituţiei şi anchetat de ofiţerul de securitate Ion Stanciu (n.n. astăzi avocat prosper la Braşov şi revoluţionar cu brevet). Prima anchetă a fost de tatonare, anchetatorul dorind să ştie cum a ajuns Mudava la Braşov şi ce face acesta.
Petraşcu şi soţia acestuia şi-au dat seama că, dincolo de tratamentele bionergetice, Mudava are o misiune anume: accea de a aduna lalolaltă cât mai mulţi oameni, mulţimea ajungând astfel, programat, la un moment dat la faza de “explozie”, pentru că nu aveau cum să beneficieze toţi, deodată şi repede, de tratamentele “salvatoare”. (Pus astfel la înaintare de Drăgan, Petraşcu avea - după cum s-a şi întâmplat - să fie scos curând “ţap ispăşitor” şi acuzat de “înstigare împotriva ordinii de stat”).
De la “explozie” la revoltă socială nu era decât un pas: nemulţumirile de tot felul acumulate în rândul oamenilor şi numeroasele boli care îi măcinau erau fermentul cel mai rapid care ar fi provocat o revoltă socială ce s-ar fi putut extinde cu repeziciune şi ar fi dus, poate, la devansarea, pe spatele poporului, a programatei lovituri de stat (via KGB) coordonată de Ion Iliescu, din Decembrie 89. (n.n. Să nu uităm că, de pildă, profesorul Mănzatu, Constantin Mudava şi mai mulţi susţinători ai acestuia au ocupat funcţii la vârful FSN-ului imediat după constituirea acestuia in 1990 şi au facut diferite jocuri politice, inclusiv asa-zise candidaturi la preşedinţia României, în favoarea lui Iliescu.)
“Explozia” s-a produs la Buşteni într-o dupa-amiază de la finele lunii noiembrie, dar a fost rapid anihilată de Securitate.
În aceea zi, în curtea vilei “CĂLIMAN” şi în stradă erau câteva mii de oameni, veniţi din toată ţara, mulţi dintre ei suferinzi, si nu putini imobilzati in carucioare su adusi acolo pe braţe. Cineva, uşor de bănuit cine, a lansat zvonul că Mudava nu mai acordă consultaţii. Mulţimea disperată, a început să se agite, să strige şi să protesteze.
Aşa relata Mudava când l-a sunat, dupa amiază, pe Petraşcu, aflat acasă, la Braşov. L-a chemat de urgenţă la Buşteni, susţinând că a fost sechestrat de mulţime si că bolnavii si insoţitorii lor sunt in pragul unei revolte sociale. Ameninţarea voalată, rostită cu nu multă vreme în urmă de redactorul şef al “Astrei”, se materializa. Petraşcu a plecat rapid la Buşteni, împreună cu soţia sa, şi au ajuns seara, aproape pe înnoptate. Din primele momente şi-au dat seama că “explozia” a avut regizori. În mulţimea de afară şi din curte erau oameni bolnavi, unii în cărucioare sau aduşi de familiile lor pe braţe, veniţi aici ca la o ultimă speranţă de vindecare, dar şi securişti în civil, care jucau perfect rolul de agitatori.
Nu era greu să îţi dai seama de prezenţa “civililor”. Haina de piele, tunsoarea, întreaga ţinută, atitudinea, toate îi trădau. Ei vociferau şi ei se îmbrânceau în mulţime, sporind tot mai mult tensiunea.
Soţii Petraşcu au pătruns cu greu printre oameni, până în vila în care se afla Mudava. Aici însă, surpriză! Bioterapeutul era foarte calm şi acorda consultaţii. În curte zarva creştea, echipaje de miliţie, venite între timp, împrăştiau brutal mulţimea. Înţelegând că au fost atraşi în cursă, cei doi ziarişti au purtat o discuţie scurtă şi dură cu Mudava şi, profitând de un moment prilenic, au ieşit pe uşa din spate a vilei, au ajuns la maşină şi au plecat la Braşov. N-au dormit toată noaptea aşteptând să fie ridicaţi de acasă, de securitate, în orice clipă. Nu au sunat nici la prieteni, pentru că ştiau că telefonul e pus sub urmărire.
A doua zi, la redacţie, Petraşcu a aflat de la Drăgan că Mudava fusese arestat intre timp şi era în anchetă la Ploieşti. A fost somat să se pregătească pentru tot ce e mai rău. Securistul Bolat a venit la prietenul său, Drăgan, la redacţie unde cei doi au discutat intre patru ochi, in biroul redactorului şef, iar jurnalistul Petraşcu a fost chemat la Securitatea Braşov.
A început agitaţia şi la Secţia de propagandă a Judeţenei de partid. De la Bucureşti, de la CC, sunau întruna, telefoanele la Judeţeana de partid. Secretarei cu propaganda, Maria Cebuc, i s-a cerut să dispună măsuri exemplare împotriva lui Petraşcu. În scurt timp a sosit la Braşov şi temutul seceretar al Comitetului Central, Ioan Dincă, zis şi Teleagă. S-a decis excluderea din partid a celor doi ziaristi, desfacerea contractului de muncă şi deferirea lui Petraşcu organelor de cercetare.
Anchetele au continuat la Securitatea Brasov şi sediul Inspectoratului de Miliţie Ploieşti. Jurnalistul Marius Petraşcu, dus acolo pe sus, de redactorul şef Daniel Drăgan, la ordin, a fost anchetat şi molestat fizic de colonelul de securitate Gheorghe Ardeleanu, devenit ulterior general. După anchetă Petraşcu a fost readus la Braşov tot de Drăgan care primise sarcină să nu îl scape din ochi..
La 16 decembrie 1989, conform sarcinilor primite de la colonelul Ardeleanu, Daniel Drăgan a făcut un denunţ către Miliţia judeţului Braşov, denunţ care ar fi trebuit să ducă la arestarea jurnalistului sub acuza de “înstigare împotriva ordinii de stat”. Tot atunci Drăgan a redactat şi o adresă oficială, de informare, din partea revistei “Astra”, cu numărul 313/16 decembrie 1989, către colonelul Ardeleanu, în care îşi exprimă opinia negativă despre jurnalistul Marius Petraşcu şi îl “roagă” pe colonelul Ardeleanu “să decidă” în privinţa acestuia. Între timp, “instigatorul” Petraşcu a fost rechemat şi anchetat la Securitatea Braşov, de acelaşi ofiţer Ion Stanciu. Dumnezeu a făcut ca şedinţa de ecludere din redacţii a celor doi jurnalişti să fie amănată cu câteva zile şi între timp să înceapă evenimentele de la Timişoara.
Daniel Drăgan şi-a luat concediu medical în 17 decembrie 1989, imediat după ce a redactat denunţul şi adresa către colonelul Ardeleanu.
17 Decembrie 1989 – 30 decembrie 1989
Jurnalistul Marius Petraşcu şi soţia sa au reuşit să vorbească, la telefon, în 19 decembrie, cu o cunoştinţă de la Timişoara, Geta Băicoianu, care le-a relatat, îngrozită, despre măcelul de acolo.
În 21 decembrie, dimineaţa, jurnalistul Marius Petraşcu şi soţia acestuia se duc la muncă. Maria Petraşcu, îmbrăcată în negru, anunţă în redacţia ziarului “Drum nou” că este în doliu dupa copiii de la Timişoara. Este înjurată şi ameninţată cu securitatea de redactorul şef adjunct Dumitru Rujan (n.n. acesta a devenit membru FSN în 1990 şi a plecat la Bucureşti în staff-ul lui Ion Iliescu). Marius Petraşcu află imediat, redacţia revistei fiind la etajul aceleiaşi clădiri, îşi ia soţia şi o duce la “Astra”, unde va şi rămâne pentru mai mult timp.
Împreună cu alţi colegi de la “Astra” decid, în jurul orelor 11.00, să iasă în faţa judeţenei de partid din centrul Braşovului, unde se instalaseră deja forţele de intervenţie. Acolo se aflau când a sosit coloana de muncitori protestatari de la ICA Ghimbav, condusă de Ioan Demi, căreia i s-au alăturat, când armata a tras primele salve de focuri în aer şi când trupele de securitate au pus tunurile de apă pe manifestanţi.
Dimineaţa zilei de 22 decembrie i-a găsit pe cei doi tot printre demonstranţi, în faţa sediului Judeţenei PCR. Imediat după fuga cuplului Ceauşescu, jurnalistul Marius Petraşcu, împreună cu soţia sa şi cu mai mulţi colegi şi colaboratori ai revistei “Astra”(Mihai Arsene, Vasile Şelaru, I. Al. Brumaru, Vasile Gogea şi Sergiu Vâlcu) şi cu ajutorul mai multor tipografi au ocupat Tipografia din Braşov,în ciuda opoziţei şi ameninţărilor directorului acesteia, Mihai Obretin, şi au decis să scoată primul ziar liber din Braşov şi din ţară, “LIBERTATEA”, care a şi apărut în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989.
Redactarea articolelor, culegerea lor, punerea în pagină şi tipărirea ziarului, precum şi difuzarea acestuia, prin ploaia de gloanţe, s-au produs în condiţii deosebit de grele şi periculoase, despre care jurnalistul Marius Petraşcu va relata, în detaliu, în primul volum al cărţii “Un pas spre libertate - Braşov, Decembrie ˘89”, tipărit în anul 1999, la Editura Priorigraf, Braşov.
Imediat după primele zile fierbinţi din decembrie ˘89 Petraşcu cere autorităţilor locale, implicându-se direct sau prin articole de presă, să organizeze cadrul legal şi condiţiile optime pentru readucerea la Braşov a muncitorilor deportaţi de regimul comunist după Revolta Anticomunistă de la Braşov, din 15 Noimebrie 1987, şi a familiilor acestora. Se preocupă, de asemenea, şi sprijină mult înfiinţarea Asociaţiei “!5 Noiembrie 1987”, care va fi legalizată la tribunal în februarie 1990.
Mediatizarea şi promovarea în media locală şi centrală a imaginii foştilor protestatari din 15 Noiemebrie 1987, a suferinţelor, umilinţelor şi torturilor îndurate de aceştia, a fost una dintre principalele sale preocupări jurnalistice. A strâns, de altfel, o bogată arhivă privind momentul istoric 15 Noiembrie 1987, documente oficiale şi declaraţii ale participanţilor la revolta anticomunistă, care se vor regăsi cu prisosinţă şi în cele două volume redactate şi îngrijite de jurnalistul şi scriitorul braşovean Mihai Arsene, în anul 1997, sub titlul “DOSAR BRAŞOV, 15 NOIEMBRIE 1987”, apărute la editura “Erasmen.” .
Va face, de asemenea, eforturi deosebite, rămase din păcate fără rezultat, de a determîna autorităţile statului să pună la dispoziţia Asociaţiei “15 Noiemebrie 1987” toate documentele oficiale ale regimului comunist privind desfăşurarea procesului de condamnare a participanţilor la revoltă, precum şi actele referitoare la reţinerea şi torturarea acestora şi a dosarelor de urmărire întocmite de fosta Miliţie şi Securitate.
Cu aceeaşi energie şi asiduitate va iniţia şi va finaliza nenumăratele campanii de presă menite să repună la locul cuvenit, în tezaururul istoric şi de jertfă al României, contribuţia extraordinară pe care au avut-o luptătorii din munţi şi foştii deţinuţi poltic la păstrarea filonului spiritual şi naţional al neamului românesc, prin lupta şi sacrificiul lor, în înfruntarea cu regimul comunisto-securist importat din URSS.
Efortul său jurnalistic şi scriitoricesc pe această direcţie va fi răsplătit, în octombrie 2004, când i se va acorda, post-mortem, Diploma şi calitatea de Membru de onoare al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din Braşov, “Pentru atenţia şi sprijinul manifestate faţă de foştii deţinuţi politic”.
Cercetarea amănunţită şi permanentă a condiţiilor în care Revolta populară din Decembrie 89 din România, (dublată de o analiză paralelă a debutului şi derulării evenimentelor de la Braşov), a fost confiscată brutal de puterea nou instalată, prin contribuţia covârşitoare a comunistului -kaghebist Ion Iliescu, şi transformată înr-o sângeroasă lovitură de stat, care să asigure un cadru propice restauraţiei, a fost, de asemenea, una din preocupările de căpătâi ale jurnalistului Marius Petraşcu, până în ultima clipă a vieţii sale. Nu foarte mulţi cercetători români, de ocazie, sau istorici, pot proba că s-au aplecat cu atâta atenţie asupra cauzelor şi efectelor momentului Decembrie ˘89 aşa cum a făcut-o jurnalistul şi scriitorul Marius Petraşcu.
Strângerea de documente oficiale, declaraţii, mărturii, fotografii, casete video şi audio, relaţionarea informaţiilor coelctate din foarte multe surse, studierea şi compararea versiunilor prezentate în studii, analize şi cronologii realizate de mulţi cercetători români şi străini care s-au ocupat de Decembrie ˘89, de condiţiile în care mii de victime nevinovate au fost ucise sau grav rănite, începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989 şi de consecinţele istorice, politice şi socio-economice ale momentului au avut ca rezultat editarea a două volume pe care jurnalistul Marius Petraşcu le-a intitulat sugestiv “UN PAS SPRE LIBERTATE”.
Primul volum a văzut lumina tiparului în 1999, iar cel de-al doilea în 2002. Urma să tipărească, în vara anului 2003, al treilea volum al cărţii, ce reunea concluziile sale privind evenimentele din Decembrie 1989. Lucrarea era finalizată practic, urmând a mai face doar o corectură finală, dar, la 29 iulie 2003, jurnalistul Marius Petraşcu încetează din viaţă, după o boală chinuitoare, declanşată brusc, şi în condiţii încă neelucidate, în vara anului 2000. Materialul pentru volumul trei al cărţii va dispărea şi el, din calculator, în timp ce familia se ocupa de cele pregătitoare înmormântării .
1990 - iunie 1991
În zilele ce au urmat, împreună cu majoritatea colegilor de la “Astra” şi cu soţia sa, având alături o echipă inimoasă de tipografi, au început să redacteze şi să tipărească, în paralel cu revista “Astra”, un supliment, săptamânal al acesteia, “Libertate cu Dreptate”.
Suplimentul a avut o bună perioadă de timp o poziţie vădit anticomunistă şi anti-FSN - Ion Iliescu, după care şi-a schimbat linia. În urma unor repetate şi puternice controverse pe această temă cu o parte din echipa redacţională, condusă de Vasile Gogea, din iunie 1991 Marius Petraşcu a încetat să mai lucreze la cele două publicaţii.
În paralel, jurnalistul a lucrat, din ianuarie, 1990 până în iunie 1991, şi la cotidianul central “România Liberă”, condus de Petre Mihai Băcanu, având funcţia de corespondent zonal pentru judeţele Braşov, Sibiu, Covasna şi Harghita. A fost, de asemenea, corespondent al postului de radio BBC.
Fondează, în 1990, împreună cu jurnaliştii Sorin Roşca Stănescu, Petre Mihai Băcanu, Cornel Nistorescu şi alţii, ASOCIAŢIA ZIARIŞTILOR DIN ROMÂNIA, prima organizaţie profesională, independentă şi democratică a jurnaliştilor , la conducerea căreia va participa în calitate de copreşedinte.
Se implică în reflectarea în presă a desfăşurării manifestaţiilor anticomuniste din Piaţa Univesităţii, din 13-15 iunie 1990, şi a organizării şi reprimării sângeroase a acestora de către putere şi participă la un moment dat la acestea.
În septembrie 1990 se număra, alături de liderii Asociaţiei “15 Noiembrie 1987”, printre iniţiatorii şi organizatorii primei Întruniri a Rezistenţei Anticomuniste de la Braşov, acţiune ce se va relua, apoi, periodic.
Iunie 1991 - decembrie 1992
La propunerea liderilor Convenţiei Sindicale Teritoriale (organizaţie sindicală judeţeană, care reunea la acea vreme toate sindicatele de pe marile platforme industriale braşovene), condusă, la acea vreme, şi de preşedintele sindicatului liber din Roman S.A., Marius Stinghe (n.n. astăzi marcant membru al PSD Braşov), Marius Petraşcu acceptă să pună bazele unui cotidian local, care va apărea pe piaţă cu primul său număr la data de 2 iulie 1991, respectiv ztiarul “Mesager.”
În protocolul încheiat cu acest prilej între jurnalist şi conducerea CST se stipulau şi condiţile impuse de Petraşcu (în calitatea sa de viitor director de editură şi redactor şef) în ceea ce priveşte poltica editorială a publicaţiei: “Mesager“ va fi un cotidian de opoziţie, de dreapta, anticomunist: nu va exista nicio imixtiune sindicală sau politică în orientarea editorială a ziarului; nu se va impune niciun fel de cenzură echipei redacţionale şi conducerii acesteia.
Ziarul “Mesager” debutează deci sub bune auspicii şi va câştiga, în scurt timp, sub conducerea jurnalistului Marius Petraşcu, foarte mulţi cititori. Pe piaţa media din Braşov apărea în aceea vreme doar cotidianul “Gazeta de Transilvania”, (emanat din fostul ziar “Drum nou”, subordonat Comitetului Judeţean PCR Braşov) care practica o politică editorială clară de stânga şi de susţinere a FSN-ului şi a lui Ion Iliescu. Astfel că majoritatea braşovenilor, cu tradiţie de luptă anticomunistă, se vor îndrepta spre noua publicaţie.
După un an de la apariţie, în 1992, “Mesager”-ul va atinge un tiraj de 30.ooo de exemplare pe zi, iar cota de retur va fi infimă.
Bunul mers al ziarului îi permite jurnalistului Marius Petraşcu să se poată degreva, pentru scurt timp, de sarcinile redacţionale şi să accepte o bursă în Satele Unite ale Americii.
La începutul primăverii anului 1992 va pleca, alături de mai mulţi jurnaliştii români (Florin Iaru, Răzvan Popescu, Cristian Muntean, Răzvan Huzneanu şi alţii), pentru o lună, în California, unde va urma cursurile organizate de USIA (Agenţia de Informaţii a Statelor Unite) pentru ziaristii din Europa de Est. Deşi i se propune să rămanâ acolo, Petraşcu refuză şi se întoarce la Braşov, ocupându-se în continuare de conceperea şi editarea ziarului “Mesager”.
După revenirea sa din Statele Unite, Marius Petraşcu pune bazele unei Facultăţi de Ziaristică la Braşov, la care va susţine mai multe cursuri. În paralel, va preda cursuri şi la Facultatea de drept a Universităţii “ George Bariţiu” din acelaşi oraş.
Soţia sa, jurnalista Maria Petraşcu, i se alătură, la începutul lunii iunie. Ea părăseşte redacţia în care lucra, după mai multe dispute dure cu redactorul şef al “Gazetei de Transilvania”, Eduard Huidan, dispute legate de orientarea pro-fesenistă şi pro-Iliescu a publicaţiei.
1992 era an electoral. În toamnă urmau să aibă loc alegeri prezidenţiale (în cursă se anagajaseră Ion Iliescu şi Emil Constantinescu), iar “Mesager”-ul devenise tot mai incomod pentru Iliescu şi puterea fesenistă care conducea Braşovul şi România. Este ştiut că la Braşov, deşi opoziţia era puternică, muncitorimea, neinformată şi uşor de manipulat de reţeaua de activişti FSN, formată din intelelectuali de stânga, dintre care majoritatea foşti comunişti, cu funcţii importante înainte de 1989, ajutaţi chiar şi de marii lideri de sindicat, aserviţi şi ei noii puteri, a trecut cu arme şi bagaje de partea lui Iliescu.
Sutele de editoriale publicate de jurnalistul Marius Petraşcu în ziar, anchetele şi analizele politice realizate de acesta şi de colegii săi de redacţie, întreg conţinutul publicaţiei în sine, orientat clar spre democraţie, spre promovarea şi repunerea în drepturi a adevăratelor valori naţionale, spirituale şi morale ale României, creaseră, la Braşov, bazele unui suport stabil şi permanent în cadrul căruia mulţi tineri, elevi şi studenţi, intelectuali de dreapta, organizaţii civice şi asociaţii anticomuniste şi pro-democratice, îşi exprimau liber şi necenzurat opiniile în “Mesager”. Ceea ce era un adevărat pericol pentru cei care doreau ca populaţia să rămână conectată doar la surse de informare pro-feseniste şi să se lase astfel manipulată şi convinsă că României îi trebuie un comunism cu faţă umană şi un conducător ca Iliescu.
Şi cum până la alegerile din noiembrie 1992 nu mai era mult, începe “demolarea “Mesagerului”. “Reţeta”, după tipic: şicane de tot felul, politice, economice, sindicale. Administraţia ziarului, condusă de Ionică Anuţoiu, (n.n. devenit imediat după alegerile din 1992, om de casă al PDSR şi apoi al PSD, împreună cu şeful Covenţiei Sindicale, Marius Stinghe, care primea ordine direct de la prefectul PDSR, Gheorghe Fulga, ajuns şi el apoi, la scurt timp, consilierul lui Ion Iliescu, nu se mai feresc să facă jocurile puterii. În paralel se pregăteşte şi o “dinamitare”, din interiorul echipei redacţionale. Câţiva redactori tineri, “desantaţi” la finele lunii iulie 1992, în redacţia “Mesager”, în frunte cu, pe atunci, junele ziarist Marius Oprea (n.n. astăzi om de bază al PNL, consilier al primului ministru şi director al Institutului pentru Cercetarea Comunismului), abil ghidonaţi profesionist de fostul ofiţer de securitate Ştefan Tudor, infiltrat şi el în redacţie, contribuie , din interior, la “demolarea “ ziarului.
Câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Ion Iliescu înseamnă şi sfârşitul ziarului “Mesager”, pe care Marius Petraşcu îl crease şi îl crescuse împreună cu o echipă mică, dar imimoasă, compusă din jurnalişti cu experienţă, ca Mihai Arsene şi Alexandru Ţion, dar şi de tineri redactori din rândul cărora provin astăzi ziarişti de condei, cum ar fi Oltiţa Stiuj , în prezent redactor şef al cotidianului braşovean “Monitorul Expres”.
Jurnalistul Marius Petraşcu va fi debarcat de la conducerea “Mesagerului”, imediat după ce Ion Iliescu ajunge preşedintele României, la finele lui noiembrie 1992, de liderii sindicali ai Conevenţiei Teritoriale. Acuzele ce i se aduc sunt legate de poltica editorială şi de orientarea ziarului. Se igonoră cu desăvârşire protocolul încheiat între părţi, ca şi independenţa editorială stipulată în acelaşi protocol.
Conducerea ziarului este dată, drept “recompensă”, pe mâna lui Marius Oprea şi a echipei sale, dar acesta, secondat în continuare de ofiţerul de securitate Ştefan Tudor, nu reuşeşte decât să finalizeze “îngroparea” singurului ziar de opoziţie existent la acea vreme la Braşov.
“Capacul” pe “sicriul” “Mesagerului” îl va bate în “cuie”, la scurt timp, liber profesionistul Mircea Brenciu, care preia şi el conducerea ziarului, pentru puţină vreme, din mâinile lui Marius Oprea. Fără Petraşcu şi ziariştii de suflet cu care acesta plecase, ziarul, o grotescă şi palidă caricatură a ceea ce fusese până nu demult, nu mai poate supravieţui şi va dispare în scurt timp.
Ianuarie 1993- iulie 2003
În ianuarie 1993, jurnalistul Marius Petraşcu, împreună cu câţiva oameni din vechea echipă, Oltiţa Stiuj, soţul acesteia, Vasile Mihalache, şi alţii îşi vor face propria editură, Editura”M”.
Li se vor alătura, total dezinteresat, trei oameni deosebiţi, cu suflet mare, ce nu vor pregeta să se dăruiască necondiţionat muncii redacţionale şi celei de organizare a întregii activităţi: soţii Genţiana şi Gabriel Stan, cunoscuţi pictori şi graficieni braşoveni, şi Carmina Mareş, care îşi va face acum debutul în presă, dovedind, în scurt timp, un talent gazetăresc deosebit.
Cu sprijinul bunului şi regretatului său prieten, Adrian Anca, director la acea vreme al unei societăţi comerciale, Marius Petraşcu va găsi sediu pentru echipa redacţională, va avea la dispoziţie două birouri în care să lucreze şi va primi şi ajutor logistic de la prietenul său.
Inimoşii gazetari vor demara redactarea şi tipărirea unui alt ziar de opoziţie, “ALTERNATIVA”, condus cu acelaşi profesionalism de incisivul publicist, comentator şi finul analist politic care era ziaristul Marius Petraşcu. (Cele peste o mie de editoriale şi alte articole de presă, scrise de acesta în presa locală şi centrală după 1990 vor sta mărturie, odată strânse într-un volum, a erudiţiei şi deosebitului său talent de gazetar, analist şi scriitor.
Publicaţia, foarte incisivă, porneşte, de la primul său număr, cu o politică editorială bine conturată şi cu o echipă bătăioasă de tineri jurnalişti: Carmina Mareş, Dan Gavrilă, ,Sorin Vlad, Monica Ivaşcu, Raluca Feher, Raluca Arvath, Doru Şupeală, Mihai Mereuţă ş.a. . Va fi un ziar de opoziţie la fel de incomod ca şi “MESAGERUL” în perioada sa de glorie, la conducerea acestuia fiind cooptată de Marius Petraşcu, şi ziarista Oltiţa Stiuj.
Analizele, anchetele şi editorialele sale vor ţinti, în continuare, fără ezitare, în puterea neocomunistă din Braşov si de la Bucureşti. Fără fonduri de susţinere suficiente însă, fără acces la piaţa publicitară, acaparată de ziarul puterii, “Gazeta de Transilvania”, sabotat la difuzare, sabotat de conducerea tipografiei, asediat de atacurile “mascate “ şi mârşave ale unor potentaţi locali, fideli lui Iliescu sau ale unor cercuri oculte, “ALTERNATIVA “ nu va putea rezista prea mult, deşi numărul său de cititori şi abonaţi era mare. Ziarul se va închide în vara anului 1994.
Din primele luni ale anului 1993, jurnalistul Marius Petraşcu va relua, alături de alţi intelectuali de marcă, jurnalişti, oameni de cultură şi istorici, demersurile de reînfiinţare a Asociaţiunii culturale “ASTRA”, fondată la 1861 şi interzisă de regimul comunist. Demersul se finalizează pozitiv şi Marius Petraşcu va deveni vicepreşedinte al Despărţământului “Astrei” de la Braşov.
Echipa jurnalistului Marius Petraşcu nu se va da bătută. Va edita, în continuare, o nouă publicaţie, tot de opoziţie, împreună cu Trustul de presă bucureştean “Expres”, al cărui director era ziaristul Cornel Nistorescu. Ziarul se va numi “OBSERVATORUL” şi va apărea pe piaţa media din Braşov în vara anului 1994. Cotidianul va fi condus o vreme de jurnalistul Marius Petraşcu, care va părăsi însă redacţia, în anul 1995, împreună cu soţia sa, după ce un alt jurnalist din echipă, Ion Mânzală, va face tot ce îi stă în putere, şi va reuşi, să îi ia locul.
.
Din septembrie 1995, jurnaliştii Marius şi Maria Petraşcu vor deveni corespondenţi ai cotidianului central ZIUA, condus de Sorin Roşca Stanescu.
În paginile acestui ziar Marius Petraşcu va publica multe articole, analize şi anchete) la fel de riguros documentate, privind adevărul despre Evenimentele din Decembrie ˘89 şi despre marginalizarea indecentă şi deliberată a foştilor deţinuţi politic, a luptătorilor din munţi şi a participanţilor la Revolta Anticomunistă din 15 Noiembrie 1987. Nu au lipsit din corespondenţele sale de presă nici investigaţiile şi dezvăluirile despre afacerile şi maşinaţiunile unor potentaţi politici şi oameni de afaceri ai vremii, din Braşov.
Atitudinea sa demnă şi verticală, inflexibilitatea la comanda politică, i-au atras şi mai mulţi duşmani, care nu au ezitat să desfăşoare împotriva sa un atac concertat şi tot mai virulent: denigrarea, intriga, tot arsenalul de compromitere a jurnalistului Marius Petraşcu au fost puse la bătaie pentru a-l anihila. Documentele de care dispune familia sa stau marturie că, la comanda poltică a forţelor ostile dezvălurii atrocităţilor comise de regimul comunist şi a încercărilor evidente de restauraţie, securişti încă activi şi colaboratori ai fostei securităţi, precum şi o armată de “oameni de bine”, şi-au dat mâna în încercarea de a-l discredita total.
Cu toată această atmosferă ostilă reuşeşte ca, sub egida Trustului “Omega Press”, care edita ziarul “Ziua”, condus de Sorin Roşca Stănescu, să iniţieze şi să coordoneze apariţia la Braşov a cotidianului “ZIUA DE BRAŞOV” .
Acesta va fi lansat pe piaţă în vara anului 1996 cu o echipă mică, compusă în mare parte din ziarişti tineri, talentaţi şi bătăioşi, cu care a lucrat la “Alternativa” şi la “Obiectiv, printre aceştia numărându-se Carmina Mareş, Monica Ivaşcu, Florin Palas şi alţii. Împreună cu aceştia Marius Petraşcu va continua să militeze pentru dezvăluirea tuturor atrocităţilor comise de regimul comunisto-securist din România, să se manifeste fără reţinere împotriva tot mai evidentelor încercări de restauraţie ale puterii iliesciene care, deşi nu mai era la putere, acţiona concertat, sprijinită de forţe externe, ruseşti şi de oameni din serviciile secrete româneşti. Nu vor fi cruţaţi nici alţi politiceni veroşi sau miliardari de carton, de la nivel local.
Nici această publicaţie nu va trăi însă decât un an. Administrat în regim de franciză şi susţiunt financiar de un mărunt om de afaceri din Braşov, Marius Iordan, ziarul va fi “sugrumat” chiar de acesta. Deliberat sau nu, Iordan a început să se amestece în poltica redacţională, să impună restricţii administrative şi să nu mai asigure salariile redactorilor. Astfel că “Ziua de Braşov” işi va înceta apariţia în 1997.
În acelaşi an, 1997, Marius Petraşcu reuşeşte să îşi vadă împlinit un vis mai vehi, editarea “Memoriilor din Campania de război 1941-1944” ale generalului Ion Dumitrache. Cartea va fi redactată împreună cu dr. în istorie Margareta Spânu şi lt. col. dr. Ion Vlad.
Colaborează sporadic la mai multe publicaţii centrale şi pregăteşte primul volum al cărţii “Un pas spre libertate”, care va fi lansat în 1999.
Lucrează la mai multe proiecte de cărţi, finalizează “Aventura Mudava” şi începe redactarea celui de-al doilea volum al cărţii “Un pas spre libertate”.
Anul 2000 va fi momentul în care se va declanşa fatal şi ireversibil boala jurnalistului Marius Petraşcu. Aflat la Tîrgu- Mureş, la o reuniune naţională a revoluţionarilor, acesta este otrăvit cu o substanţă necunoscută turnată într-un pahar cu wisky şi cade într-o stare de inconştienţă, fiind transportat imediat la spital. Relatări ale martorilor prezenţi la scenă arată că cele relatate mai sus sunt certitudini şi nu presupuneri. Jurnalistul începe să se simtă slăbit şi este pus sub tratament medical.
În ciuda bolii, continuă să lucreze la proiectele sale editorialistice şi, în anul 2002, va reuşi să tipărească şi al doilea volum al cărţii “Un pas spre libertate.”
Simţind parcă apropierea sfârşitului vieţii, deşi grav bolnav, jurnalistul şi scriitorul Marius Petraşcu lucrează cu tot mai multă înfrigurare, în cursul anului 2002 şi în prima parte a anului 2003, la proiectele sale. Pregăteşte pentru tipar prozele scrise înainte de 1989, pe care le reuneşte sub titlul “Întâlniri cu Iosefina”, şi continuă munca la cel de-al treilea volum al cărţii “Un pas spre libertate” - un volum de concluzii privind lovitura de stat din Decembrie 1989.
Cele două proiecte, aduse în faza finală, nu vor mai ajunge la tipar. Boala jurnalistului se agravează tot mai mult, acesta sfârşindu-se din viaţă la 29 iulie 2003, în puterea vârstei, la numai 53 de ani. Este înmormântat la Cimitirul din Livada Poştei din Braşov.
Ca o ironie a sorţii, slujba de înmormântare oficiată la cimitir va fi filmată integral , fără ştiinţa şi acordul familiei, de o persoană necunoscută, rămasă neidentificată până astăzi.
Brasov, 3 februarie, 2008
PRESA LOCALĂ SI CENTRALĂ - REFERIRI LA PERSONALITATEA ZIARISTULUI ŞI SCRIITORULUI BRAŞOVEAN MARIUS PETRAŞCU
ZIUA, 1 august, 2003
S-A STINS DIN VIAŢA GAZETARUL MARIUS PETRAŞCU
Cunoscutul gazetar braşovean Marius Petraşcu, fost redactor -şef al ediţiei ZIUA de Braşov, a încetat marţi din viaţă, în urma unei lungi suferinţe. Remarcabilul scriitor de presă a fost condus ieri după amiază pe ultimul drum, înmormântarea având loc în Cimitirul din Livada Poştei din Braşov.
După 1989, numele lui Marius Petraşcu a fost legat de înfiinţarea ziarelor braşovene „MESAGER”, „ALTERNATIVA” şi „OBSERVATORUL”.
In 1990 Marius Petraşcu a fost , alături de prietenul său, Mircea Brenciu, iniţiatorul primului Congres al Presei Libere din România . De altfel, el a fost şi autorul principal al primelor două volume ale cărţii „UN PAS SPRE LIBERTATE”, publicate în 2001, repectiv 2002. Apropiaţii lui ne-au declarat că intenţiona să publice in curând încă trei volume ale acestei cărţi. Totodată. împreună cu doctorul în istorie Margareta Suzana Spânu, Marius Petraşcu s-a îngrijit de apariţia cărţii „DIVIZIA DE CREMENE” semnată de generalul(r) Ioan Dumitrache.
Redacţia ZIUA este alături de soţia lui, ziarista Maria Petraşcu, căreia îi transmite sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
MONITORUL DE BRAŞOV , 30 iulie, 2003
S-A STINS ZIARISTUL MARIUS PETRAŞCU
Editorial „DE-A VIAŢA” Oltiţa Stiuj
Am intrat prima oară în redacţia ziarului MESAGER cu numai două zile înainte ca primul număr al acestui cotidian fără trecut al Braşovului să vadă lumina tiparului. Era o foială de oameni şi hârtii şi o agitaţie nervoasă. Ca viaţa. Într-o redacţie care avea practic doar o încăpere , lungă ca un vagon cu intrarea din stradă şi o fereastră uriaşă, ca o vitrină. Lângă geamul acela, cu pervazul gri, era biroul lui Marius Petraşcu. Ţinea între dinţi o pipă pe care se tot încăpăţâna să o ţină aprinsă, în timp ce degetele se mişcau cu repezicuine pe claviatura unei maşini de scris. Avea în ochi expresia unui om care tocmai a pus la cale o farsă reuşită unui amic. Mai târziu aveam să inţeleg că era doar bucurie. Pentru că omul ăsta , primul meu redactor şef, trăia fiecare cuvânt pe care îl scria. Trăia, odată cu ziarul pe care îl făcea să prindă viaţă. De la ziaristul ăsta am învaţat şi eu ce înseamna presă. Tot el este cel care mi-a cerut într-o zi să scriu editorialul. Mie, o începătoare. Eram îngrozită şi fericită. Să tot fie, de atunci, 12 ani. Şi uite ce ne-am luat cu viaţa şi cu moartea şi n-am apucat să-i multumesc.( OLTITA STIUJ)
MOARTEA UNUI ZIARIST
0 Marius Petraşcu a părăsit ieri aceasta lume, răpus de o boală nemiloasă
Inima ziaristului Marius Petraşcu a încetat să mai bată. S-a stins din viaţă ieri, pe patul spitalului, din cauza unei boli nemiloase. Marius Petraşcu s-a născut în 3 februarie, 1950.
A copilărit în Braşov , a fost şagunist şi apoi absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti.
Îşi dorea mult să fie ziarist. În 1972 intra in redacţia singurului cotidian braşovean de atunci.. „Drum Nou”. În 1978, a renunţat. Nu venise încă timpul ziarelor la care visa. Aşa că şi-a făcut meseria de jurist. Ani buni a lucrat în departamentul juridic al Autoimport-Export de pe lângă întreprinderea de autocamioane din Braşov. S-a întors în presă în 1984. De data asta la revista ASTRA . În decembrie 1989, chiar în zilele Revoluţiei, urma să fie exclus din partid şi judecat pentru câteva articole considerate „periculoase pentru siguranţa statului”.
In 1990 a fondat, împreună cu colegii de la ASTRA , ziarul LIBERTATE CU DREPTATE. În acelaşi timp era corespondent al României Libere şi al BBC. In iulie, 1991 a înfiinţat ziarul MESAGER devenind astfel redactor şef al primului cotidian de opoziţie din Braşov.A condus, mai târziu, ziarele ALTERNATIVA, OBSERVATOR şi ZIUA de Braşov.În urmă cu doi ani s-a pensionat din cauza bolii de care suferea. Pe masa lui de lucru au rămas manuscrise neterminate şi o carte la care lucra.Dar în arhivele bibliotecii, pe paginile îngălbenite ale ziarelor , mii de articole şi editoriale care îi poartă semnătura rămân mărturie frământatelor vremuri pe care ziaristul Marius Petraşcu le-a trăit cu tot sufletul.
O Prieteni vechi
„ Marius a fost un om dominat de cele mai bune intenţii. Toate proiectele pe care mi le-a prezentat erau de bună factură. Viaţa a făcut ca o perioadă sa fim şi vecini de casă şi atunci mi-am dat seama de calităţile lui. Era un om extrem de rezonabil. Cred că era şi un cetăţean dedicat Braşovului aşa cum era şi un ziarist devotat presei braşovene până la ultima suflare.” CORNEL NISTORESCU, director Evenimentul Zilei
„Pe Marius l-am cunoscut la revista ASTRA. Era o persoana foarte deschisă, pregătită să fie mereu alături de ceilalţi. Între noi s-a înfiripat o prietenie. Munca împreună ne-a unit şi mai mult. Întotdeauna a fost un om de atitudine şi un pasionat. Slujba nu se termina niciodată pentru noi, pentru că eram într-o continuuă căutare. Unele gânduri care îl măcinau încă de pe atunci au fost concretizate în publicaţii. In 89 am trăit , alături de el, în tipografie . acele momente care nu au fost comode. Apoi am urmat trasee diferite, dar relaţia cu el a fost mereu sinceră şi deschisă.” ALEXANDRU ŢION, profesor şi jurnalist
„Marius a fost un jurnalist complet, dublat de un bun scriitor. Regretul meu este că şi-a neglijat această vocaţie, pentru că ar fi putut mult mai mult. Dar, din ceea ce a tipărit în reviste, se vede că literatura lui era de mare calitate.”AUREL I. BRUMARU,scriitor
GAZETA DE TRANSILVANIA, 31 iulie, 2003
EDITORIAL „Marius Petraşcu”, Eduard Huidan
Ştiam de câtva timp că o să se întâmple. Credeam însă că momentul trecerii va fi undeva, cât mai departe. Vestea a căzut ca un trăsnet. Marius Petraşcu a trecut la cele veşnice. A plecat dintre noi , discret, parcă cu timiditatea pe care i-o ştiam din anii petrecuţi la liceul „Andrei Şaguna”. Tinerii ziarişti, care au acum vârsta pe care o aveam noi , la începutul anilor 70, când trăiam condiţia de ziarişti – în acea mult prea scurtă şi amăgitoare perioadă de deschidere - cu o frenezie extaordinară, nu ştiu prea multe despre el. Or să afle, poate, dacă vor găsi răgazul necesar, într-o lume ce se îndepărtează to mai mult de zonele fundamentale, căand îi vor citi textele pe care sper că ni le-a lăsat. Marius Petraşcu a fost un talent de excepţie. Scrisul lui, bazat pe o cultură solidă – avea o deosebită pasiune pentru istorie – se desfăşura, iată, scriu la trecut, pe un registru larg, mergând de la un umor debordant, inteligent, pînă la o sensibilitate tulburătoare pe care puţini i-au cunoscut-o şi apreciat-o, şi, atunci când tema o impunea, până la o rigoare ştiinţifică remarcabilă. Analist fin al fenomenelor politic, social,cultural, Marius Petraşcu rămâne , în memoria celor care l-au cunoscut, un exemplu de conştiinţă civică. Manifestată concret, îndeosebi în anii 90, când a crezut că poate schimba ceva.
Ultima noastră întâlnire s-a produs prin aprilie, în faţa Gării Braşov. Marius nu arăta bine, avea parcă o transparenţă ce îl trimitea în imaterial. Era obosit şi dezamăgt. Conştient că încă o revoluţie ne-a fost furată. Mi-a spus că fişează – cred că a adunat o documentare imensă, care ar trebui cunoscută – şi că scrie despre tot ce ni s-a întâmplat în aceşti ani. Eram, atunci, cam în aceeaşi stare de spirit. Ne-am despărţit cu salutul din anii de liceu , promiţându-ne, vag. că o să ne vedem, că o sa mai stăm de vorbă. S-a îndepărtat, cu paşi şovăilenici, de om apăsat de griji, s-a întors, mi-a făcut cu mâna, zâmbind ironic, un zâmbet unic, emblemă aş putea spune a unei personalităţi complexe, care a intuit întotdeauna, perfect, ce i şi ce ni se întâmplă. Dovadă, fragmentul de mai jos, dintr-un eseu publicat la începutul anului 1990, în revista „Astra”.
Marius Petraşcu s-a urcat într-un tren a cărui staţie terminus este Cerul. Acum, aştept să îl reântâlnesc, în textele inedite, care sper că există şi care, în mod cert , sunt mărturii cu valoare de document dar şi estetică asupra cărora, noi, contemporanii lui, dar şi generaţiile viitoare, avem datoria sa ne aplecăm cu toată atenţia. EDUARD HUIDAN
MARIUS PETRASCU / CURA DE DEZINTOXICARE /
(fragmente)
Vai, cât am vorbit despre adevăr în ultimii ani (ne-am obişnuit, pentru a da mai mare credibilitate minciunii ordonate, să-l scriem cu majusculă) şi, vai, cît ne-am îndepărtat, an de an de acest adevăr. Aproape că am ajuns să gîndim în minciuni şi, mai îngrozitor,am ajuns la spaima că printr-un perfid mecanism de educaţie , copiii noştri aproape că şi-au pierdut încrederea în trecutul nostru şi au ajuns să-l ignore ori să-l conteste. Copiii noştri care, dispreţuind o istorie împănată cu citate fade şi tâmpitoare şi-au manifestat o singură dorinţă: aceea de a-şi părăsi, mâine, ţara, pe care ne pregăteam să le-o lăsăm moştenire. Nu atât săracă, sărăcia se poate vindeca,cât falsă.
Cât de periculoasă a fost această falsificare, încă nici nu ne putem imagina, iar relele ne vor mai bântui încă multă vreme , ca grele coşmaruri(...)
Până unde s-a ajuns cu intoxicarea creierelor noastre, o să vedem, de-acum încolo, când vom vorbi iarăşi de Burebista, de descălecări,de Mircea revenit la vechiul său nume, de Mihai, de revoluţiile noastre nefericite şi sistematic furate ( Doamne, fereşte de alte furturi de revoluţii la noi!) cînd vom vorbi despre necunoscuta istorie a secolului douăzeci în România, necunoscuta istorie a vieţii noastre.
Chiar şi numai vorbind de acest ultim veac în care hârtiile ne-au învăţat să clamăm ca mari victorii toate umilinţele cu program, să declarăm biruinţe epocale fiecare treaptă a coborârii
Noastre către brbaria sufletului şi către mutilarea spirituală a unei naţiuni, nu numai redusă la ignoranţă,dar şi la bovină resemnare, memoria noastră este pe eplin intoxicată. Nu ştim această istorie, totul este o poveste cu zâne – activişti, cu feţi- frumoşi secertari genrali, totul este faals. Avem nevoie de o dezintoxicare. E de lcuru pentru istoricii nostri. Nenorocire: trebuie să începem să ne reconstruim istoria într-un mod nefiresc, de la coadă la cap. S- o reconstruim din sursele trunchiate , să le căutăm pe cele deliberat dosite, să recurgem iarăşi la mărturii, să spunem totul, chiar dacă ar trebui sa ne ruşinăm de laşităţi şi nemernicii. Nu există mai mare ruşine ca minciuna.
Ziarele ultimilor 16 ani
EXTRASE
„Mesager“, primul cotidian
Deşi discuţii despre apariţia unui al doilea cotidian al
Braşovului s-au purtat încă din ’90, în mai multe variante şi în
jurul a mai multor echipe, primii care au reuşit să pună în
aplicare proiectul au fost sindicatele braşovene, reunite atunci în
Convenţia Sindicală Teritorială. Condiţia, pusă de
echipa de ziarişti şi acceptată de sindicalişti, era ca
acest ziar să aibă „mînă liberă“. Redactorul-şef care
a avut meritul de a fi scos de sub tipar, la 2 iulie 1991, acest cotidian a
fost Marius Petraşcu. Ziarul apărea în format mic, patru pagini,
„alb-negru“ şi costa, la început, 3 lei. Fără campaniile de
promovare cu care sîntem obişnuiţi astăzi, uşor-uşor,
cotidianul a cucerit piaţa. Era perceput ca „ziar de opoziţie“. În
cele doar patru pagini A4, braşovenii puteau citi, de cinci ori pe
săptămînă, ştiri locale, anchete „incomode“, reportaje, interviuri,
editorial, sport, ştiri externe şi, evident, rubrici de mică
şi mare publicitate. Dispunea de telefon cu fax, aparatură
considerată modernă în acele zile într-o redacţie, unde unealta
de bază era încă maşina de scris. Înainte de a împlini un an de
la lansare, „Mesager“ şi-a schimbat formatul, apărînd în patru pagini
mari, tipărite la două culori. Şi-a împrospătat echipa,
astfel încît, în ajunul alegerilor din septembrie ’92, tirajul
depăşea 10.000 de exemplare.
„De ce a apărut regele pe prima pagină?“
În acea toamnă electorală, imediat după ce Convenţia
Democratică a pierdut în faţa PDSR, s-a produs prima schimbare la
vîrful Convenţiei Sindicale, fostul lider fiind înlocuit. O parte dintre
reproşurile aduse acestuia au fost legate de ziarul ai cărui patroni
erau totuşi sindicatele. Cap de acuzare: „de ce a apărut regele pe
prima pagină?“. Alte imputări se refereau şi la o prea mare
susţinere, în campania electorală, a Opoziţiei. În ianuarie ’93,
s-a produs prima scindare a redacţiei, o parte dintre ziarişti
demisionînd, pentru a înfiinţa cotidianul „Alternativa“. Peste cîteva
luni, un alt grup de ziarişti a părăsit „Mesagerul“, pentru a
lansa în septembrie cotidianul „Transilvania Expres“. Cotidianul „Mesager“ a
tras oblonul în ultima zi a lunii noiembrie ’93, răpus de datorii. Nu mult
timp după aceea, liderul sindical care preluase societatea editoare a
„Mesager“ a fost cercetat şi acuzat de fraude şi corupţie, nu
neapărat legate de ziar, fiind chiar închis pentru o vreme. Un alt lider,
cu influenţă de decizie în ziar, a fost de asemenea închis, după
ce s-a dovedit că pretindea mită la repartizarea locuinţelor. Un
altul, implicat în afaceri necurate, a fugit în America. Societatea editoare a
„Mesager“ a lăsat un loc alb în cărţile de muncă ale angajaţilor
care au muncit, într-o perioadă sau alta, acolo. Printre ziariştii
care au semnat în Mesager şi fac încă şi astăzi presă
sînt Oltiţa Stiuj, Marius Stoianovici, Stoica Enache, Alexandru Ghiza,
Maria Petraşcu sau Vasile Şelaru.
„ Două încercări ratate
În 1993, în 26 ianuarie, apărea „Alternativa“, un ziar început doar cu
capitalul necesar avansului la Tipografie. În patru pagini mari, „alb-negru“,
cu redacţie restrînsă, cu un management deficitar, ziarul a trecut,
din decembrie acelaşi an, la apariţii săptămînale. Printr-o
încercare de asociere cu un trust bucureştean, el şi-a schimbat
denumirea în „Observatorul“. Acest nou cotidian a fost lansat în vara anului
1994, patru pagini, două culori, tipărit pe offset. Şi-a
schimbat de trei ori redactorul şef, a pierdut sprijinul bucureştean
şi nu a apucat să sărbătorească un an de la
apariţie. S-a transformat pentru o vreme în săptămînal, iar apoi
a sfîrşit după cîteva apariţii sporadice.
„Bună Ziua Braşov“, minge între patroni
BZB, cum este în general cunoscut cititorilor, cotidianul „Bună Ziua
Braşov“ a apărut în peisajul presei braşovene în 5 august 1995.
Calculatorul nu mai era, de multişor, un secret pentru presa acelui an. În
opt pagini, două culori, BZB avea de concurat cu alte două cotidiene.
Bine primit de cititori, ziarul şi-a găsit repede segmentul de
piaţă potrivit. După un an s-a extins la 12 pagini şi un
supliment.
Tirajul a crescut binişor, fiind la mustaţă de liderul de piaţă de atunci. Era un ziar „tare“. Tocmai de aceea i s-a pregătit o decapitare. Chiar din interiorul patronatului. La sfîrşitul anului 1997, între noul patron şi echipa fondatoare a ziarului au apărut tensiuni ireconciliabile.
Începutul lui ’98, încă o modificare la numele patronilor şi, la vreo două luni, încă una. Pînă în primăvară s-au perindat mai mulţi directori. Înainte ca „Bună Ziua Braşov“ să fie preluat de un nou editor, cu mici excepţii, în data 3 mai 1998, redacţia a demisionat în bloc. Noul patron-editor a adus altă echipă. Apoi a schimbat un redactor-şef şi concepţia ziarului. Un nou val de demisii s-a înregistrat însă în redacţia BZB şi la începutul anului 1999. Au urmat şi după aceea schimbări de formulă, dar ziarul a supravieţuit.
„
de: » Oltiţa STIUJ